Acum că marele eveniment de lansare Apple din luna septembrie este deja istorie, rămâne doar să aflăm care sunt performanțele noilor modele iPhone 18 Pro și iPhone 18 Pro Max. Nu și iPhone 18 „vanilla”, Apple păstrând ce e mai ieftin… pentru anul viitor.

Dar să vorbim despre noul cip A20 Pro, cel mai puternic și sofisticat procesor Apple pentru iPhone de până acum. Obținut folosind un proces de fabricație pe 2 nm, acesta dispune de un nou GPU și un al doilea motor neuronal față de A19 Pro. Apple se laudă cu două „super nuclee” de CPU, capabile să livreze performanțe „de clasă desktop”.

Here’s a look at the Geekbench 6 scores of all the 2nm chips

– Apple A20 Pro (pic 1, 2): single-core: 4719 | multi-core: 12,677
– Dimensity 9600 (3rd pic): single-core: 4139 | multi-core: 13,285
– Snapdragon 8 Elite Gen 6 (4th pic): single-core: 3855 | multi-core: 12,247

Note:… pic.twitter.com/Kk9dyERj5a

— Anvin (@ZionsAnvin) September 10, 2026

Potrivit descrierii oferită chiar de Apple, iPhone 18 Pro echipat cu noul GPU cu 7 nuclee este cu 40% mai rapid în sarcini de gaming decât predecesorul iPhone 17 Pro bazat pe cipul A19 Pro. A20 Pro dispune, de asemenea, de acceleratoare neuronale actualizate, cu două motoare neuronale având 32 de nuclee. Apple se laudă, de asemenea, cu o creștere cu 50% a lățimii de bandă a memoriei.

Și pentru că toți „acești cai” putere trebuie struniți cumva, Apple și-a actualizat managementul termic cu o cameră de vapori de ultimă generație, care are o suprafață ”de trei ori mai mare decât cea a iPhone 17 Pro”. Apple se mândrește și  cu o tehnologie de împachetare optimizată, inspirată de la cipurile din seria M, care conectează siliconul și cipul de memorie direct la camera de vapori pentru o disipare mai eficientă a căldurii.

Dar pentru moment, avem la dispoziție teste cu performanțele la partea de CPU. Iar rezultatele Geekbench relevă un avantaj consistent în fața rivalului Galaxy S26 Ultra bazat pe Snapdragon 8 Gen 5, de aproximativ 1000 de puncte în testele single-core (de la ~3650 la 4650+). Dar, procentual, diferența nu este chiar atât de mare în testele multi-core: de la ~11500 la 12500+ pentru cipul A20 Pro.

Comparativ cu media iPhone 17 Pro și iPhone 17 Pro Max , noile rezultate reprezintă o îmbunătățire de 21-23%, atât a performanței single-core, cât și a celor multi-core. Saltul de performanță poate fi atribuit doar parțial noului proces de fabricație pe 2 nanometri, experiențele altor producători demonstând că e nevoie de optimizări serioase și la partea arhitecturii de procesor, pentru a ajunge la asemenea rezultate.

Cel mai rapid nucleu de CPU din inima lui A20 Pro poate ajunge până la 4,93 GHz, Apple ratând la mustață ocazia de a se lăuda cu cifra „magigă” de 5 GHz.

Așa cum era de așteptat, ambele modele iPhone Pro vin cu 12 GB de RAM, rulează iOS 27 și vor avea noi capabilități Apple Intelligence de demonstrat.

Mai lipsesc doar rezultatele Geekbench cu rivalul direct, Snapdragon 8 Elite Gen 6, care cu siguranță va echilibra terenul de bătălie.

  • Îmi place să fiu la curent cu ultimele inovații și gadgeturi high-tech. Când nu scriu articole pentru Zona IT, îmi ocup timpul cu seriale SF, documentare sau periind internetul după tot felul de știri sau informații care-mi captează atenția. În weekend mă găsești cu bicicleta în parc sau colindând prin țară cu familia.

Urmărește Zona Știri, reviews și video — alege-ți canalul preferat