VIDEO Alți patru protestatari violenți trimiși la ferma cu grilaj și unul in arest la domiciliu după scandalul public făcut în Piața Victoriei la protestul fermierilor

video-alti-patru-protestatari-violenti-trimisi-la-ferma-cu-grilaj-si-unul-in-arest-la-domiciliu-dupa-scandalul-public-facut-in-piata-victoriei-la-protestul-fermierilor
Publicitate Cele mai noi Birouri Clasa A din Iași | Dotări Premium - NOCIS

Alte patru persoane reținute miercuri spre joi de procurorii bucureșteni au fost arestate preventiv de Judecătoria Sectorului 1 după incidentele violente din Piața Victoriei din timpul protestului fermierilor în vreme ce o a cincea a fost plasată de instanță în arest la domiciliu.

În acest moment bilanțul este de cinci persoane arestate preventiv în două loturi și de 5 persoane plasate în arest la domiciliu, după declanșarea investigațiilor de către Parchetul de pe lângă Tribunalul București.

În oricare dintre cele două loturi deciziile nu sunt definitive, au fost contestate de cei arestați sau plasați în arest la domiciliu, iar cazurile urmează să fie tranșate de judecători de drepturi și libertăți de la Tribunalul București.

 Loading …

Decizia pe larg

„Admite în parte propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul București.

I. În baza art.226 C.proc.pen., Admite propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul București de arestare preventivă a inculpaților:

1. SCURTU ALIN, (…), 2. DAVID GEORGE, (…), 3. PĂUN ECATERINA, (…), 4. STAN VIOREL-CIPRIAN, (…), în dosarul penal nr. 5834/163/P/2026.

În baza art.226 alin.(1) şi (2) C.proc.pen. rap. la art.223 alin.(2) şi art.202 alin.(1) şi (3) C.proc.pen.,

Dispune arestarea preventivă a inculpaților SCURTU ALIN, DAVID GEORGE, PĂUN ECATERINA și STAN VIOREL-CIPRIAN pentru o perioadă de 30 zile începând cu data de 17.09.2026 până la data de 16.10.2026, inclusiv.

În baza art. 230 alin. (1) C.proc.pen., Dispune emiterea de urgenţă a mandatelor de arestare preventivă şi comunicarea acestora potrivit dispoziţiilor legale. Respinge ca neîntemeiate cererile inculpaților prin apărător, de luare a unei măsurii preventive mai ușoare.

II. În baza art. 227 alin. (1) C. proc. pen., Respinge propunerea de arestare preventivă a inculpatului COVACI NICOLAE-COSMIN, (…), formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, ca neîntemeiată.

În baza art. 227 alin. (2) C.proc.pen. rap. la art. 219 C.proc.pen., art. 218 C.proc.pen. şi art. 223 alin. (2) C.proc.pen., Dispune luarea măsurii preventive a arestului la domiciliu faţă de inculpatul COVACI NICOLAE-COSMIN, (…), pe o durată de 30 de zile, de la data de 17.09.2026 până la data de 16.10.2026, inclusiv.

În baza art.221 alin.(1) C.proc.pen. Impune inculpatului obligația de a nu părăsi imobilul în care locuiește în (…), fără permisiunea organului judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza. În baza art. 221 alin. (2) ?i (3) C. proc. pen., pe durata arestului la domiciliu, inculpatul are obligația să se prezinte în faţa organului de urmărire penală, a judecătorului de drepturi şi libertăţi, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată ori de câte ori este chemat.

În baza art. 221 alin. (4) C.proc.pen. atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care îi revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive.

Desemnează ca organ de supraveghere a respectării măsurii preventive a arestului la domiciliu, precum şi a respectării obligaţiilor de către inculpat, organul de poliţie în raza căruia domiciliază inculpatul.

Dispune punerea în libertate a inculpatului COVACI NICOLAE-COSMIN dacă nu este reţinut sau arestat preventiv în altă cauză.

În baza art.275 alin.(3) C.proc.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Onorariul apărătorilor din oficiu se va avansa din fondurile Ministerului Justiției către Baroul București. Cu drept de contestaţie în 48 ore de la pronunţare. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi 17.09.2026, orele 22:40”, se arată în minuta decizie de joi noapte.

Instanța nu ar fi reținut ultrajul ci doar violențele

Avocatul unuia dintre inculpații aduși, joi noapte, la instanță a explicat că judecătorul nu ar fi reținut ca motiv pentru dispunerea arestării preventive a patru dintre cei cinci fapta de ultraj pentru care ei sunt cercetați de către anchetatorii bucureșteni.

Apărătorul a mai explicat și faptul că la acest moment al anchetei acuzațiile ar fi probate în mare parte cu fotografii și filmări preluate din surse publice, caz în care ar lipsi suporții optici originali, așa cum prevede practica judiciară în materie penală.

„Fermieri” plasați la „fermă” de instanță după primul val de rețineri

Judecătoria Sectorului 1 a respins, miercuri noapte, propunerea arestării preventive pentru ptru dintre cei cinci bărbați agresivi care au fost reținuți de procurorii din capitală după violențele de la protestul fermierilor din Piața Victoriei, și i-a plasat în arest la domiciliu în vreme ce pentru un al cincilea a emis mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Decizia de miercuri noapte nu este definitivă și poate fi contestată caz în care dosarul va ajunge la Tribunalul București.

„Admite în parte propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul București. În baza art. 227 alin. (1) C. proc. pen.

Respinge propunerea de arestare preventivă a inculpaților: 1. PAMFILE CIPRIAN-ȘTEFAN, necăsătorit, fără obligații militare, studii gimnaziale, fără ocupație, cunoscut cu antecedente penale, cu domiciliul în 5, 2. VOINEA VIOREL-CRISTIAN, , fără obligații militare, studii liceale, ocupație agent de pază, cunoscut cu antecedente penale, domiciliat în Mun. , 3. NANCU IONUȚ, . . Buzău, necăsătorit, fără obligații militare, studii gimnaziale, fără ocupație, fără antecedente penale, domiciliat în , 4. CIUCUR CIPRIAN, stagiu militar satisfăcut, studii medii, ocupație șofer, fără antecedente penale, formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, ca neîntemeiată.

În baza art. 227 alin. (2) C.proc.pen. rap. la art. 219 C.proc.pen., art. 218 C.proc.pen. şi art. 223 alin. (2) C.proc.pen., Dispune luarea măsurii preventive a arestului la domiciliu față de inculpații: 1. PAMFILE CIPRIAN-ȘTEFAN, , 2. VOINEA VIOREL-CRISTIAN, RK , 3. NANCU IONUȚ, , 4. CIUCUR CIPRIAN, , pe o durată de 30 de zile, de la data de 16.09.2026 până la data de 15.10.2026, inclusiv.

În baza art.221 alin.(1) C.proc.pen. Impune inculpaților obligația de a nu părăsi imobilul în care locuiesc, fără permisiunea organului judiciar care a dispus măsura sau în fața căruia se află cauza, astfel: 1. PAMFILE CIPRIAN-ȘTEFAN imobilul din Mun. , 2. VOINEA VIOREL-CRISTIAN, imobilul din Mun. 4, 3. NANCU IONUȚ, . 4. CIUCUR CIPRIAN.

În baza art. 221 alin. (2) ?i (3) C. proc. pen., pe durata arestului la domiciliu, inculpații au următoarele obligații: – să se prezinte în fața organului de urmărire penală, a judecătorului de drepturi şi libertăți, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanței de judecată ori de câte ori este chemat. – să nu folosească rețele sociale (Facebook, Instagram, Tik-Tok, etc.). – să poarte permanent un dispozitiv electronic de supraveghere.

În baza art. 221 alin. (4) C.proc.pen. atrage atenția inculpaților că, în caz de încălcare cu rea-credință a măsurii sau a obligațiilor care îi revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive.

Desemnează ca organ de supraveghere a respectării măsurii preventive a arestului la domiciliu, precum și a respectării obligațiilor de către inculpați, organul de poliție în raza căruia domiciliază fiecare inculpat.

Dispune punerea în libertate a inculpaților PAMFILE CIPRIAN-ȘTEFAN, VOINEA VIOREL-CRISTIAN, NANCU IONU? și CIUCUR CIPRIAN dacă nu sunt reținuți sau arestați preventiv în altă cauză.

În baza art.226 C.proc.pen., Admite propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul București de arestare preventivă a inculpatului FUGEL GABRIEL, fără domiciliu în România, fără CI, CNP , în dosarul penal nr. 5834/163/P/2026. În baza art.226 alin.(1) şi (2) C.proc.pen. rap. la art.223 alin.(2) şi art.202 alin.(1) şi (3) C.proc.pen.,

Dispune arestarea preventivă a inculpatului, pentru o perioadă de 30 zile începând cu data de 16.09.2026 până la data de 15.10.2026, inclusiv. În baza art. 230 alin. (1) C.proc.pen., Dispune emiterea de urgență a mandatului de arestare preventivă și comunicarea acestuia potrivit dispozițiilor legale.

Respinge ca neîntemeiată cererea inculpatului prin apărător, de luare a unei măsurii preventive mai ușoare. În baza art.275 alin.(3) C.proc.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Onorariul apărătorilor din oficiu se va avansa din fondurile Ministerului Justiției către Baroul București. Cu drept de contestație în 48 ore de la pronunțare. Pronunțată în camera de consiliu, astăzi 16.09.2026, orele 23:10”, se arată în minuta magistratului JS1.

Astfel, cei patru bărbați au fost puși în libertate de îndată din dispoziția judecătorului de drepturi și libertăți de la judecătorie motiv pentru care aceștia au părăsit împreună cu avocații lor sediul instanței.

Ironii de „fermier”

La plecare, unul dintre cei reținuți a arătat ironic că singura sa tangență cu agricultura sau cu sfera creșterii animalelor o reprezintă activitățile sale din copilărie de la bunicii săi, el fiind crescut „la țară”.

În cursul serii zilei de miercuri cei cinci bărbați, care au provocat scandal și au avut altercații directe cu forțele de ordine la protestul ciobanilor din Piața Victoriei, au fost aduși la Judecătoria Sectorului 1.

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București au cerut arestarea preventivă a acestora pentru 30 de zile.

Astfel, s-a cerut arestarea preventivă pentru Ștefan Ciprian Pamfile, Gabriel Fugel, Viorel Cristian Voinea, Ionuț Nancu și Ciprian Ciucur. Toți aceștia au fost asistați în instanță de avocați din oficiu, care s-au prezentat la sediul Judecătoriei Sector 1, dar nu au dorit să comenteze acuzațiile.

Potrivit surselor Gândul, alte trei persoane au fost ridicate de procurori bucureșteni și au fost duse la audieri la aceeași unitate de parchet.

Bilanț după violențele din Piața Victoriei

Protestul fermierilor de marți, 15 septembrie, s-a încheiat după ore întregi de tensiuni în Piața Victoriei. Au avut loc îmbrânceli și confruntări cu jandarmii, au fost folosite gaze lacrimogene, iar mai multe persoane au fost conduse la secțiile de poliție.

Potrivit bilanțului comunicat de Jandarmeria Capitalei, 47 de persoane despre care instituția spune că au comis fapte antisociale au fost conduse la secțiile de poliție.

Zece jandarmi au fost răniți în timpul incidentelor, iar patru au fost transportați la spital pentru îngrijiri suplimentare.

Forțele de ordine au aplicat 15 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 21.500 de lei. Două autospeciale ale Jandarmeriei au fost avariate.

Publicitate Arcadia Spitale și Centre Medicale

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *