Un convoi militar a fost surprins, marți, în cartierul Tătărași din municipiul Iași, unde mai multe vehicule militare au traversat zona.
Potrivit imaginilor și informațiilor transmise de martori, în convoi se afla și un autocar în care se aflau numeroși ofițeri. Deplasarea militarilor a fost însoțită de mașini ale Poliției Militare, poziționate atât în partea din față, cât și în spatele coloanei.
„Brigada 15 Mecanizată „Podu Înalt” aduce la cunoștința opiniei publice faptul că, în perioada 21-23.09.2026, convoaie de tehnică militară și personal aparținând brigăzii și unităților subordonate din garnizoana laşi vor tranzita drumurile publice de pe raza municipiului lași și a zonei metropolitane. Aceste deplasări se desfășoară în vederea participării la exercițiile de instruire planificate, conform Planului anual de instruire. Activitățile au ca scop menținerea și dezvoltarea nivelului de pregătire operațională a militarilor. Deplasările se vor realiza cu respectarea strictă a legislației rutiere în vigoare, iar participanții la trafic sunt rugați să manifeste înțelegere și să respecte indicațiile autorităților competente, pentru evitarea eventualelor incidente. Brigada 15 Mecanizată „Podu İnalt” mulțumește cetățenilor pentru sprijin și cooperare”, transmite Brigada 15 Mecanizată „Podu Înalt”.









