Fostul mare jucător american de baschet Dwyane Wade (44 de ani), triplu campion NBA cu Miami Heat, a făcut o mărturie tulburătoare despre cancer și depresie.
Timp de 16 ani, baschetul a fost centrul vieții. După retragere, cea mai dificilă provocare a fost să înțeleagă cine să fie atunci când sportul cu mingea la coș nu mai este prioritar.
Campion în NBA cu Miami Heat de 3 ori, Dwyane Wade încă își caută scopul, după ce a trecut prin cancer și depresie
Pentru Dwyane Wade, baschetul nu a fost niciodată doar un sport. De la debutul la Miami Heat până la consacrarea la aceeași echipă, fiecare fază a vieții a fost despre acest sport.
În 16 sezoane în NBA, campionatul nord-american de baschet, a câștigat trei titluri, a jucat de 13 ori în All-Star Game și a devenit unul dintre jucătorii emblematici ai generației sale.
Ani de zile a trăit după o rutină precisă: se antrenează, joacă, câștigă. Totul se repetă pentru a se pregăti pentru următorul meci.
Baschetul i-a oferit multe momente dure, dar, în același timp, a fost și o formă de eliberare. Pe parchet putea elibera emoții negative, presiune și dificultăți.
Acesta este motivul pentru care retragerea în activitate în 2019, după un ultim sezon petrecut la echipa din Miami, nu a însemnat doar oprirea jocului.
„Când am împlinit 40 de ani am făcut niște analize medicale, am fost la medic și i-am spus că vreau să știu totul despre corpul meu. Din cap până în picioare.
Aveam probleme cu stomacul, dar îmi doream să fiu controlat peste tot.
Am vrut să știu de ce am crampe de stomac, de ce imi iese urina incet. Mi-au gasit ceva in rinichiul drept”, a spus el, potrivit Gazzetta dello Sport.
Deoarece nu era clar dacă este un chist sau o tumoare, medicul i-a sugerat o intervenție chirurgicală.
„Slavă, Domnului! că m-am operat, am avut o tumoare malignă. Mi-au extirpat 40% din rinichiul drept”, a mai precizat el.
Wade a dorit să încurajeze bărbații să aibă mai multă grijă de sănătatea lor fizică și psihică
A fost finalul unui calvar care a debutat în primii ani după ce s-a retras din activitate. Plecat de la Miami Heat în 2016, a jucat câte un sezon la Chicago Bulls și Cleveland Cavaliers.
A revenit la echipa lui de suflet pentru o ultimă stagiune, după care s-a confruntat cu o întrebare mai complicată decât orice provocare de pe teren: ce urmează?
Câștigase deja tot ce își putea dori un jucător și își construise o carieră menită să rămână în istoria NBA, deci nu succesul a fost problema. Depresia era la un pas.
Baschetul era un fel de terapie și fără acel punct de referință trebuia să învețe să gestioneze altfel ceea ce simțea și să-și construiască o nouă viață de zi cu zi.
„Mi-am spus: «Bine, unde canalizez această energie?». Va ajunge la cei din jurul meu și nu am vrut să se întâmple asta.
Așa că primul lucru pe care l-am făcut, în mijlocul incertitudinii, a fost să mă așez în fața cuiva și să încep să vorbesc”, a mai transmis el.
Răspunsul a venit progresiv printr-o redefinire a propriei sale identități. Baschetul nu a dispărut, dar și-a schimbat funcția.
„Caut un scop. Credeam că baschetul este… și de fapt a fost o mare parte din el. Dar la 37 de ani, am terminat. Am mult mai multe de experimentat.
Cred că lucrul care mă determină să mă trezesc în fiecare zi este să fac toate aceste lucruri tocmai pentru că caut un nou scop”, a mai precizat fostul mare sportiv.









