Președintele României, Nicușor Dan, a explicat miercuri, 30 septembrie, cele trei motive principale pentru care exclude complet scenariul organizării alegerilor anticipate, în contextul în care, după două propuneri de premier care nu au primit votul de învestitură al Parlamentului, are posibilitatea de a dizolva Legislativul și de a reveni la votul cetățenilor. Nicușor Dan a afirmat că alegerile anticipate ar declanșa un proces electoral care ar bloca rectificarea bugetară, că se simte responsabil față de investitorii străini care i-au „interzis” să declanșeze procedura și că, nu în ultimul rând, rezultatele unor eventuale alegeri anticipate are aduce în Parlament aceleași partide care acum dețin majoritatea, conform celor mai recente sondaje de opinie.
Loading …
„Teoretic, sună foarte bine. În practică, un Guvern interimar nu poate să facă rectificare” / „Am primit mesajul: NU alegeri anticipate!”
„Alegerile anticipate, teoretic, sună foarte bine – partidele nu se înțeleg, ne întoarcem la popor, poporul decide. Numai că, în practică noi, suntem așa: nu avem o rectificare, un Guvern interimar nu poate să facă rectificare. Alegeri anticipate înseamnă cinci luni în care noi nu mai putem face rectificare. Înseamnă că nu mai dăm bani la ambulanțe, nu mai dăm bani la sistemul sanitar. Ăsta e primul lucru.
În al doilea rând, noi suntem o țară care trăiește pe datorie de mult timp și, trăind pe datorie, nu poate să se joace cu fluxurile financiare care îi mențin activitatea curentă. Mesajul pe care l-am primit de la investitorii care împrumută România și care îi asigură funcționarea curentă a fost: NU alegeri anticipate! Eu sunt un om responsabil, adică nu ne jucăm de-a soarta acestei țări, ca să vedem ce iese dintr-o alegere.
Și trei, haideți să ne uităm la ce înseamnă alegeri anticipate. Înseamnă Birou Electoral Central, panouri pe străzi, dezbateri în studiourile de televiziune și, prin februarie, o să avem un rezultat al alegerilor anticipate, care, dacă ne uităm la sondaje de opinie, e cam tot ce avem acum și, din nou, aceleași partide trebuie să negocieze formarea aceluiași Guvern”, a declarat Nicușor Dan în conferința de presă organizată la Ambasada României din Republica Cehă.
Nicușor Dan anunță că AUR nu va fi cooptat la guvernare și că interdicția sa va fi condiție obligatorie pentru viitorul premier desemnat
Președintele României a mai precizat că va desemna un nou premier luni, 5 octombrie, în urma unei noi runde de negocieri cu partidele parlamentare, însă că exclude complet un scenariu în care noul Executiv va include și membrii din AUR, partidul care stă cel mai bine în sondajele de opinie.
Mai mult, Nicușor Dan a explicat că, indiferent de persoana care va fi desemnată, aceasta va avea condiția obligatorie de a nu forma un Guvern cu AUR, pe motiv că „ar afecta relația cu partenerii”.
„Da, voi condiționa următoarea persoană desemnată să nu coopteze partidul AUR la guvernare. Nu din vreo lipsă de respect față de simpatizanții AUR, ci pentru că am un mandat pe care cetățenii mi l-au dat acum un an și patru lani. Mandatul ăsta spune păstrarea direcției pro-occidentale și o traiectorie financiară fără turbulențe. Din păcate, cum am văzut în multe manifestări, AUR nu îndeplinește aceste condiții.
O prezență AUR la guvernare ar afecta relația cu partenerii noștri și pe partea de securitate și pe partea de Uniune Europeană. România nu își permite asta în momentul ăsta”, a mai declarat Nicușor Dan.









