O firmă din București s-a înscris la licitație și vrea să livreze la Consiliul Județean Iași sistemele de vot electronic. O singură ofertă a fost depusă la procedura publicată de CJ pe platforma Sistemului Electronic de Achiziții Publice (SEAP). Contractul depășește 180.000 de lei, fără TVA.
Vor fi cumpărate 40 de unități portabile de vot și 50 de carduri de accesare cu cip. Procedura de licitație a fost publicată luni, 14 septembrie 2026, iar recent s-a depus oferta.
O firmă din București vrea să livreze la Consiliul Județean Iași sistemele pentru votul electronic
Consiliul Județean Iași a lansat, pe data de 14 septembrie 2026, procedura de licitație pe platforma Sistemului Electronic de Achiziții Publice (SEAP). Contractul are ca obiect „Achiziție publică a unui sistem de vot electronic portabil, destinat ședințelor Consiliului Județean Iași”. Acesta are o valoare estimată de 180.165 de lei, fără TVA. La data-limită de depunere, o singură firmă s-a înscris la licitație. Este vorba despre GBC Exim SRL. Societatea este administrată de Marian George Boboc. Firma cu sediul în București a fost înființată în anul 2002 și are ca obiect de activitate „Comerț cu ridicata al echipamentului informatic și de telecomunicații”, după cum este publicat pe platforma listafirme.ro. Societatea mai sus menționată a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri în valoare de 43.756.805 lei, un profit net de 1.604.375 de lei și datorii în valoare totală de 22.290.499 de lei.
În cadrul documentelor publicate este precizat faptul că se vor achiziționa 40 de unități portabile de vot, 50 de carduri de accesare cu cip, dar și două ecrane de tip LED/LCD, cu diagonala de 126 cm, destinate afișării rezultatelor votului.
„Județul Iași dorește achiziționarea unui sistem de vot electronic portabil/mobil pentru creșterea eficienței și a vitezei cu care se desfășoară procesul de vot în cadrul ședințelor de plen ale Consiliului Județean Iași și care să cuprindă: 40 unități portabile de vot, 50 carduri de accesare cu cip, 1 inscriptor de carduri, 2 ecrane tip LED/LCD, cu diagonala de minimum 126 cm – destinate afișării rezultatelor votului –, 2 suporturi cu picior reglabil și roți, compatibile cu dimensiunea și greutatea ecranelor ofertate, înălțime de minimum 2,00 m, prevăzute cu sistem de blocare a roților; o stație de încărcare simultană a 40 de unități portabile de vot; un laptop destinat rulării aplicației de vot”, se arată în caietul de sarcini al procedurii de licitație.
Sistemul de vot electronic va înregistra prezența consilierilor județeni
Totodată, noul sistem de vot electronic va înregistra și afișa inclusiv prezența consilierilor județeni din cadrul ședințelor de plen.
„Sistemul de vot electronic trebuie să asigure: înregistrarea și afișarea prezenței consilierilor la introducerea cardului de acces; votarea în sistem deschis simultan de către toți participanții la ședință, pe baza unui dispozitiv individual de identificare personalizat; exprimarea următoarelor opțiuni de vot: «vot pentru», «vot împotrivă», «vot de abținere»; afișarea în timp real a rezultatelor votului pe două ecrane LED/LCD, montate în sala de ședință; configurarea ședinței, conform punctelor înscrise pe ordinea de zi și afișarea acestora pe ecranele de afișaj ale sistemului în momentul votului, astfel încât, în timpul sesiunii de vot, proiectul supus adoptării să fie vizibil de către participanții la ședință cu drept de vot. Deschiderea/închiderea sesiunii de vot va fi controlată prin intermediul softului, instalat pe laptop de către operator”, se mai arată în documentele publicate pe SEAP.
Astfel, o firmă din București s-a înscris la licitație și vrea să livreze la Consiliul Județean Iași sistemele de vot electronic.








