CET I Iași rămâne oprită! Specialiștii încă nu au reușit să repare avariile

cet-i-iasi-ramane-oprita!-specialistii-inca-nu-au-reusit-sa-repare-avariile
Publicitate Cele mai noi Birouri Clasa A din Iași | Dotări Premium - NOCIS

Centrala CET I Iași rămâne pe 0, producția și furnizarea de agent termic fiind oprită. În urma incendiului de pe 17 octombrie 2026, rețeaua electrică a fost avariată grav. În momentul de față, echipele de electricieni au idenfiticat cauza și lucrează pentru a repune în funcțiune centrala. Este clar faptul că furnizarea de căldură către populație nu va fi posibilă zilele următoare.

„Pentru a nu pierde timp prețios, am identificat și închiriat deja un alt transformator. Acesta este în drum spre CET și va ajunge în cursul zilei de astăzi. În paralel, echipele tehnice realizează o instalație provizorie care va ocoli complet zona afectată de incendiu.

Dacă lucrările de montaj și racordare decurg fără alte elemente neprevăzute, până la sfârșitul zilei de mâine ne propunem să punem sub tensiune centrala și să demarăm imediat procedurile de umplere și încălzire a rețelei pentru furnizarea apei calde și a căldurii.

Mulțumesc din suflet colegilor de la CET și echipei DelGaz Grid pentru mobilizarea exemplară și sprijinul tehnic acordat zi și noapte. De asemenea, le mulțumesc conducerilor instituțiilor racordate și tuturor ieșenilor afectați pentru răbdare, sprijin și înțelegere în aceste momente dificile.”, a declarat primarul Mihai Chirica.

Publicitate Arcadia Spitale și Centre Medicale

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *