Un semn care n-a mai venit…
La început de toamnă, în foșnetul discret al frunzelor de tei care încă alintă pavajul din zona Universității, a trecut la cele veșnice, cu aceeași discreție care l-a caracterizat întreaga viață, profesorul Constantin Dram, unul dintre cei mai dedicați exegeți ai conului Mihai, cum i se spunea lui Sadoveanu. Cu două zile înainte de această nefericită întâmplare, care ne-a lăsat pe mulți cu sufletele cernite, l-am sunat să-l întreb de sănătate. Era internat în spital și mi s-a părut ușor neliniștit așa încât, fără să-l chestionez asupra gravității bolii sale, m-am străduit, prin câteva vorbe, să-i abat gândul și să-l invit la o cafea, când timpul îi va permite. ”Sigur, și eu aș vrea să ne vedem, îți dau un semn când ies de aici”!
Îmi aduc aminte că la prima noastră întâlnire, să tot fie vreo două decenii de atunci, mi-a atras atenția privirea sa iscoditoare, ca un scanner, căreia nu-i scăpa nimic. Am priceput, din vorbele amicului meu, că această agerime de șoim nu era doar a sa ci a tuturor odraslelor de nemțeni, coborâtori din răzeșii marelui voievod Ștefan, al căror descendent se mândrea a fi profesorul Dram. La fel ca mulți dintre noi, tânjea după locurile natale și-mi promitea că, atunci când amândoi vom avea timp, mă va duce să-mi arate frumusețea domoală a Războienilor, locul în care, exact acum 550 de ani, otomanii dobândeau o amară și neînsemnată victorie asupra marelui Ștefan.
După cum aminteam mai sus, profesorul era de-a dreptul pasionat de opera lui Sadoveanu, pe care o cunoștea ca nimeni altul. Această pasiune l-a determinat, (cum altfel?) să-și aleagă o temă de doctorat desprinsă din analiza neasemuitelor povestiri și romane istorice ale idolului său literar: ”Mihail Sadoveanu. Modelul istorisirii de dragoste”. Departe de a mă erija într-un critic literar, o să spun doar că esența acestei admirabile lucrări definește profesiunea de credință a prietenului Constantin Dram și poate fi exprimată lejer prin vorbele Apostolului Pavel din prima epistolă către Corinteni: ”Și dacă aș avea darul proorociei și tainele toate le-aș cunoaște și orice știință și de aș avea atâta credință să mut și munții, iar dragoste nu am, nimic nu sunt”.
În urmă cu mai bine de un deceniu, mai exact în 2014, profesorul mi-a făcut onoarea de a recenza volumul ”Între psiholog și duhovnic”, o carte publicată de subsemnatul la Editura Tehnopress.
Personalitate complexă și multilaterală, Constantin Dram impresiona prin concizia expunerii sale și prin capacitatea de sinteză pe care o avea, chiar după o lectură rapidă a unui text. În ciuda pregătirii sale de excepție, care l-ar fi recomandat pentru orice funcție de conducere din această țară, profesorul a rămas loial literaturii și destinului de dascăl pentru generații de studenți și n-a făcut niciodată politică. Era și el, ca noi toți, ușor derutat de infantilismul și lipsa de direcție a politicii românești post-decembriste și se refugia cu obstinație, în lumea textelor literare care, după propria-i vorbă, ”nu te dezamăgesc niciodată”.
Reproduc aici câteva considerații ale lui Constantin Dram, din recenzia la volumul subsemnatului, ca o dovadă a culturii sale de excepție și a spiritului său multilateral: ”Deși secolul XXI urmează unui veac ce părea să fixeze o umanitate marcată de tehnicism, ce făcea ca fondul pur spiritual să fie trecut în fundal de rapiditatea unei suite de secularizări ce cuprinsese statele europene (și nu numai), iată că o mulțime de semne arată o interesantă re-ordonare a lumii, în aceste prime decenii dintr-un nou mileniu: această schimbare majoră are loc în condițiile în care pe globul pământesc degringolada existențială este tot mai îngrijorătoare, de la o zi la alta, în care numărul de conflicte e în creștere iar polarizarea socială se accentuează.”
Profesorul Dram, cu un remarcabil simț socio-politic, deplângea această dramă a societății contemporane în anul 2014, ca un soi de premoniție stranie pentru ceea ce trăim acum. A fost pentru mine o onoare să-l cunosc, să-i fiu amic și să stăm uneori la taifas, mult prea rar din păcate. Să-ți fie drumul lin, prieten drag.
Autor: Dan Degeratu
