Netanyahu și Trump par să renunțe la negocierile cu Hamas privind încetarea focului în Fâșia Gaza

netanyahu-si-trump-par-sa-renunte-la-negocierile-cu-hamas-privind-incetarea-focului-in-fasia-gaza

Netanyahu a declarat că Israelul analizează acum opțiuni „alternative” pentru a-și atinge obiectivele de a-și aduce ostaticii acasă din Gaza și de a pune capăt dominației Hamas în zonă, scrie Reuters.

Pe de altă parte, Donald Trump este de părere că liderii Hamas vor fi acum „vânați”, spunând reporterilor că „Hamas nu a dorit cu adevărat să încheie un acord. Cred că vor să moară. Și este foarte rău. Și s-a ajuns la un punct în care va trebui să duci treaba la capăt”.

Între timp, președintele Emmanuel Macron a anunțat că Franța va deveni prima mare putere occidentală care va recunoaște Palestina ca stat în luna septembrie. Această decizie a fost criticată la nivel internațional, inclusiv de către Trump, care a afirmat vineri că ceea „ce spune el [Macron – n.r.] nu contează. Este un tip foarte bun. Îmi place de el, dar acea declarație nu are greutate”.

Joi, Israelul și Statele Unite și-au retras delegațiile de la negocierile de încetare a focului desfășurate în Qatar, la câteva ore după ce Hamas a prezentat răspunsul său la propunerea de armistițiu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *