După managerii de spitale, și șefii de secție vor fi evaluați pe baza unor criterii clare de performanță, anunță ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. „Să fii manager într-un spital public nu este un privilegiu. Este o responsabilitate. Și una uriașă”, a subliniat ministrul.
„În România, avem manageri care au demonstrat că se poate construi, că se poate reforma și că se poate performa în sistemul sanitar. Jos pălăria în fața lor! Dar, din păcate, există și unități sanitare în care managementul lipsește cu desăvârșire”, a adăugat ministrul.
Oficialul spune că schimbarea trebuie să ajungă și la nivelul secțiilor, unde aceștia au un rol-cheie în organizarea actului medical.
„Vreau să vorbim deschis și despre șefii de secție. Pentru că și ei sunt, practic, mici manageri în spitale – coordonează echipe medicale, decid traseul pacientului, influențează direct calitatea actului medical”, a explicat Rogobete.
Rogobete: „Fiecare lider medical trebuie să își asume responsabilitatea pentru rezultatele pe care le livrează”
Planul minitrului este să introducă indicatori de performanță nu doar pentru managerii de spital, ci și pentru șefii de secție.
„Astăzi, nu există o evaluare clară a performanței lor. Asta trebuie să se schimbe rapid. Vom introduce indicatori de performanță nu doar pentru managerii de spital, ci și pentru șefii de secție. Vor exista criterii clare, obiective și evaluabile. Pentru că fiecare lider medical trebuie să își asume responsabilitatea pentru echipa pe care o conduce și pentru rezultatele pe care le livrează”.
„Reforma din sănătate nu înseamnă doar clădiri noi și echipamente. Înseamnă și o schimbare de atitudine și de responsabilitate la fiecare nivel de conducere”, a punctat Rogobete.
Foto: gov.ro
AUTORUL RECOMANDĂ:









