În această dimineață, circulația pe pasajul Octav Băncilă din Iași a fost blocată după ce o ambulanță SAJ, care transporta un pacient în stare gravă, a fost implicată într-un accident rutier cu un autoturism.
Ambulanța cu numărul 151 a SAJ Iasi venea de la Tg. Frumos spre Iași, transportând un pacient de 75 de ani, diagnosticat cu infarct miocardic acut inferior și șoc cardiogen, spre Spitalul IBCV. În momentul în care se apropia de intersecția pasajului Octav Băncilă cu Bd. Păcurari, a avut un impact cu un autoturism care circula dinspre pasaj spre Bd. Păcurari.
Din fericire, impactul a produs doar daune materiale: nicio persoană nu a fost rănită. Ambulanta a rămas indisponibilă, iar autoritățile au redirecționat imediat un echipaj liber TIM pentru a prelua pacientul în stare critică și a continua transportul spre spital
Potrivit reprezentanților SAJ Iași, siguranța pacientului a fost prioritară, iar operațiunea de preluare a fost realizată fără probleme suplimentare. Poliția Rutieră Iași a fost sesizată și a efectuat primele verificări pentru stabilirea exactă a cauzelor coliziunii.
Pacientul transportat de ambulanță a fost preluat rapid de echipajul TIM și dus la Spitalul IBCV, unde primește tratament de specialitate.
Please follow and like us:









