Tratamentul obezității: The good, the bad and the ugly?

Obezitatea a devenit una dintre cele mai serioase probleme de sănătate ale vremurilor noastre. Astăzi, peste un miliard de persoane se confruntă cu obezitatea, în timp ce numărul celor supraponderali continuă să crească, inclusiv în rândul copiilor și adolescenților. Această realitate nu mai este specifică doar țărilor bogate, ci afectează din ce în ce mai mult și regiunile mai sărace, unde adesea coexistă cu malnutriția. Stilul de viață modern, caracterizat de mâncare procesată, hipercalorică, și de lipsa activității fizice, joacă un rol decisiv, însă factorii genetici, stresul, social media și comunitatea și condițiile economice influențează, la rândul lor, riscul de a deveni supraponderal.

Consecințele obezității merg mult dincolo de aspectul fizic. Obezitatea este astăzi încadrată în spectrul bolilor cardio-hepato-reno-metabolice, fiind recunoscută ca afecțiune centrală care contribuie direct la dezvoltarea bolilor cardiovasculare, renale și metabolice, sau indirect la creșterea riscului de apariție al unor cancere (exemplu: tiroidian). În același timp, persoanele cu obezitate se confruntă frecvent cu stigmatizare, discriminare și probleme de sănătate mintală, care pot afecta profund calitatea vieții. Din aceste motive, obezitatea este recunoscută astăzi ca o boală cronică, nu ca un eșec personal, de aceea combaterea ei necesită soluții societale complexe – de la educație și prevenție, până la tratamente medicale moderne și politici publice.

În ultimii ani, tratamentul obezității a cunoscut o schimbare importantă odată cu introducerea unor terapii medicamentoase eficiente pentru scăderea în greutate. Agoniștii de GLP-1, dezvoltați inițial pentru tratamentul diabetului zaharat, au început să fie folosiți și pentru controlul greutății. Semnificativ în acest context, unele personalități publice, precum Oprah Winfrey, Serena Williams sau Kelly Clarkson, au recunoscut (și promovat?) utilizarea medicamentelor din această clasă ca parte a procesului lor de pierdere în greutate.

Dar ce sunt acești agoniști de GLP-1? GLP-1 (glucagon-like peptide-1) și GIP (glucose-dependent insulinotropic polypeptide) sunt hormoni produși în mod natural de intestin după ingestia alimentară, având un rol major în reglarea apetitului și a metabolismului. GLP-1 transmite creierului senzația de sațietate, reduce pofta de mâncare și încetinește golirea stomacului, în timp ce ajută la controlul glicemiei prin stimularea secreției de insulină. GIP contribuie, la rândul său, la reglarea glicemiei și influențează modul în care organismul utilizează și stochează grăsimile. Medicamentele numite agoniști GLP-1 (exemple semaglutida, liraglutida) imită efectele acestui hormon, iar agoniștii duali GLP-1/GIP, precum tirzepatida, acționează asupra ambilor hormoni simultan, amplificând efectele asupra apetitului, metabolismului și pierderii în greutate. Ambele medicamente au demonstrat beneficii importante în tratamentul obezității, inclusiv scădere semnificativă în greutate și îmbunătățirea parametrilor metabolici, fără a induce hipoglicemie atunci când sunt utilizați singuri, datorită mecanismului lor dependent de glicemie. În plus, aceste terapii pot avea efecte favorabile asupra riscului cardiovascular și beneficii renale, iar formele duale, precum tirzepatida, par să ofere rezultate mai pronunțate.

Cele mai frecvente efecte adverse sunt gastrointestinale, precum greața, vărsăturile sau diareea, în special la începutul tratamentului, fiind de obicei tranzitorii. Mai rar, pot apărea efecte adverse mai serioase, dar incertitudinile legate de siguranța pe termen lung subliniază necesitatea monitorizării medicale și a evaluării atente a raportului beneficiu-risc.

Dezvoltarea și utilizarea tot mai frecventă/necontrolată a acestor terapii au dus la nevoia unor recomandări/ghiduri privind rolul lor în managementul obezității. În acest context, dar oarecum neobișnuit, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a publicat recent un ghid care abordează utilizarea tratamentului farmacologic cu GLP-1 și GLP-1/GIP în obezitate la adulți. Ghidul OMS recunoaște obezitatea ca boală cronică și include, pentru prima dată, utilizarea medicamentelor din clasele agoniștilor GLP-1 și GLP-1/GIP ca opțiune terapeutică pe termen lung pentru persoanele cu obezitate (IMC ≥ 30kg/m²). Ghidul oferă un cadru general de orientare, precum și considerente legate de implementare în diferite sisteme de sănătate.

Recomandarea este însă condiționată, având în vedere datele limitate privind siguranța și beneficiile pe termen lung, precum și efectele întreruperii tratamentului. Recomandările privind eficiența și siguranța medicamentelor s-au bazat în principal pe trialuri clinice randomizate, care pot să nu surprindă pe deplin efectele adverse rare sau consecințele pe termen lung, observabile abia în utilizarea reală de lungă durată. OMS subliniază că aceste medicamente trebuie utilizate ca parte a unei abordări integrate, alături de intervenții asupra stilului de viață, și atrage atenția asupra provocărilor legate de costuri, acces inegal și capacitatea diferită a sistemelor de sănătate de a le implementa în mod echitabil. Mai mult de atât, nu a fost realizată o analiză economică formală privind costurile și eficiența tratamentelor, evaluările în acest sens bazându-se pe consensul experților. De notat că majoritatea studiilor analizate au fost finanțate de producătorii medicamentelor, ceea ce subliniază necesitatea unor cercetări independente pentru a reduce riscul real sau perceput de conflict de interese.

Dar ce se întâmplă atunci când tratamentul cronic al acestei afecțiuni (boli) cronice este oprit? O analiză publicată recent în JAMA Internal Medicine a evaluat post-hoc date provenite dintr-un studiu clinic de mari dimensiuni. Analiza post-hoc a încercat să răspundă unei întrebări care nu a reprezentat obiectivul principal al cercetării inițiale. Rezultatele arată că oprirea tratamentului este urmată de o recâștigare semnificativă a greutății, însoțită de pierderea beneficiilor metabolice obținute anterior. Aceste constatări sugerează că efectele favorabile ale tirzepatidei sunt menținute în principal pe durata administrării și susțin ideea că, asemenea altor boli cronice, obezitatea necesită adesea tratament de lungă durată pentru menținerea rezultatelor, ridicând totodată întrebări importante legate de aderență, costuri și sustenabilitatea terapiei pe termen lung.

Noile terapii pentru obezitate promit mult, însă rămâne de văzut cât de bine vor rezista în timp, dincolo de rezultatele spectaculoase pe termen scurt. Până când studiile pe termen lung vor clarifica eficacitatea și sustenabilitatea acestor tratamente, poate că nu strică să ne reamintim soluțiile deja cunoscute: mișcarea regulată – chiar și cei 7.000 de pași zilnici despre care vorbeam anterior – și o alimentație echilibrată, precum dieta DASH sau cea mediteraneană. Mai puțin spectaculoase decât o injecție modernă, dar, cel puțin deocamdată, rămân constantele sigure ale sănătății cardio-metabolice.

Bibliografie

1. https://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S2589936825000313
2. https://www.paho.org/en/documents/who-guideline-use-glucagon-peptide-1-glp-1-therapies-treatment-obesity-adults?utm_source=chatgpt.com
3. https://www.who.int/news/item/01-12-2025-who-issues-global-guideline-on-the-use-of-glp-1-medicines-in-treating-obesity
4. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK551568/
5. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK585056/
6. https://jamanetwork.com/journals/jamainternalmedicine/fullarticle/2841273?utm_source=facebook&utm_campaign=content-shareicons&utm_content=article_engagement&utm_medium=social&utm_term=120325&fbclid=IwY2xjawOyVnNzcnRjBmFwcF9pZAwzNTA2ODU1MzE3MjgAAR4vt1nGA1QUxkh1l-U7ISt_oeKVGvVPeMxxUD2RvhOwfpnVzYwp4n2F_WDEAA&brid=5EWvWtTbjsn6ZRFJOzL5BA
7. https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/40821754/