WhatsApp a început să deschidă opțiunea pentru rezervarea numelui de utilizator, însă doar pentru utilizatorii din anumite regiuni și cu respectarea unor reguli. Așa cum a fost promis, prioritate vor avea utilizatorii care doresc să-și rezerve numele folosit deja pe Facebook sau Instagram. Însă dacă te grăbești vei putea rezerva și un alt nume la alegere, cu condiția să nu fi fost rezervat de altcineva înaintea ta.
Promisă cu peste doi ani în urmă, opțiunea pentru rezervarea unui nume de utilizator pe WhatsApp, servind ca identitate alternativă la banalul număr de telefon a tot fost amânată în timp ce codul aplicației și infrastructura de rețea au fost modificate în mod repetat pentru adresarea unor preocupări de securitate și compatibilitate. Semnalând încheierea acestei etape anevoioase, Meta începe deschiderea treptată a opțiunii care permite separarea identității tale pe WhatsApp de numărul de telefon.
Odată ce opțiunea pentru alegerea unui nume de utilizator va fi disponibilă în aplicație, numele de Facebook sau Instagram va putea fi rezervat imediat ce demonstrezi că îți aparține. Meta va facilita acest lucru prin intermediul Accounts Center.
Însă dacă vrei să setezi un usernane unic va trebui să respecți anumite reguli:
- Numele de utilizator nu pot începe cu „www”.
- Numele de utilizator trebuie să conțină cel puțin o literă.
- Sunt permise doar anumite caractere: litere mici (a–z), cifre (0–9), puncte și sublinieri.
- Numele de utilizator nu se pot termina cu un domeniu precum .com sau .net.
- Numele de utilizator nu pot începe sau se pot termina cu punct.
- Lungimea caracterelor trebuie să fie între 3 și 30 de caractere.
Odată ce l-ai creat, vei putea folosi numele tău de utilizator pentru a te conecta cu alți utilizatori de WhatsApp, păstrând secret numărul de telefon. Având în vedere că opțiunea a apărut deja pentru câțiva utilizatori norocoși, disponibilitatea la scară largă nu poate întârzia prea mult.
Potrivit Meta, această funcție va spori confidențialitatea, deoarece mulți utilizatori nu se simt confortabil să-și divulge numărul de telefon cu persoanele pe care abia le-au cunoscut pe WhatsApp.
Back to top button
