Turcan, atac la Grindeanu: Vrea să guverneze cu partea PSD-izată din PNL, să-i aleagă el cu penseta

turcan,-atac-la-grindeanu:-vrea-sa-guverneze-cu-partea-psd-izata-din-pnl,-sa-i-aleaga-el-cu-penseta
Publicitate Cele mai noi Birouri Clasa A din Iași | Dotări Premium - NOCIS

„Sorin Grindeanu nu spune pe șleau ce vrea, de fapt: să guverneze cu partea PSD-izată din PNL, să-i aleagă el cu penseta pe cei de-ai lui din PNL și să se așeze la masă, cu principala preocupare sa-i înlăture pe Ilie Bolojan și pe cei care nu mai vor PSD în interiorul PNL”, a scris, Turcan, într-o postare publicată pe Facebook.

Deputata susține că ar exista „presiuni” asupra lui Sorin Grindeanu sau a premierului desemnat, Luca Niculescu, pentru a fi format un guvern cu aripa „social-democrată” din interiorul PNL.

„Sincer, nici nu vreau să mă gândesc ce presiuni se fac asupra lui Sorin Grindeanu sau asupra premierului desemnat pentru a se forma un guvern cu aripa PSD-istă din PNL”, scrie Turcan.

Deputata liberală acuză că în cazul desemnărilor lui Luca Niculescu și Adrian Veștea în funcția de premier, președintele Nicușor Dan a mizat „doar pe ruperea PNL”.

„Oare de ce, în toate desemnările făcute din convingere – adică Veștea și Niculescu (…) –  președintele Nicușor Dan mizează doar pe ruperea PNL?”, a întrebat Turcan retoric.

Ea nu l-a inclus pe Mureșan în argumentul său, afirmând că „s-a văzut de la o poștă că a lipsit voința reală”.

„Oare de ce, în tot tabloul desemnărilor și al guvernelor, nu s-a pus nicio secundă problema fracturării PSD?”, a continuat deputata liberală.

Mesajul vine la doar o zi după ce deputata a acuzat că liderul social-democrat „se încurcă în declarații”, acuzând că PSD dorește ruperea colaborării dintre USR și PNL.

Publicitate Arcadia Spitale și Centre Medicale

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *