Nu poți să fii neutru în fața unor asemenea atrocități. Svitolina critică Rusia, dar și Israelul

nu-poti-sa-fii-neutru-in-fata-unor-asemenea-atrocitati.-svitolina-critica-rusia,-dar-si-israelul

Sportul este considerat cel mai bun ambasador din lume. Iar jucătoarea de tenis Elina Svitolina (31 de ani) este una dintre vocile care strigă nu doar frustrarea legată de războiul dintre Rusia și țara sa, dar trage un semnal de alarmă și critică Israel, implicată de aproape doi ani în conflictul din Gaza. Criticile Elinei Svitolina, cea mai bună jucătoare din Ucraina, în acest moment, au fost făcute în timpul Billie Jean King Cup, competiție pe echipe, în cadrul Grupei Mondiale, care se desfășoară în China. Elina Svitolina, prima jucătoare din echipa de BJK Cup a Ucrainei, a fost foarte critică la adresa Rusiei și Israelului, în contextul celor două conflicte care s-au suprapus de aproape doi ani. După declanșarea războiului din Ucraina, în urma invaziei rusești, în februarie 2022, atât Rusia, cât și Belarus au fost excluse din competițiile BJK Cup, respectiv Cupa Davis, dar și de la Wimbledon, însă în privința Israelului nu s-a aplicat aceeași măsură, iar Elina Svitolina a reacționat vehement în această privință. „Cred că asta ține de organizații. Nu am suficiente informații despre acest caz concret, dar cred că nu poți fi neutru în fața unor asemenea atrocități și războiae. Unii spun că sportul nu are legătură cu politica, dar când este folosit pentru propagandă, nu poate fi așa. Nu poți promova un genocid prin intermediul sportivilor tăi. S-au făcut deja unii pași, cum ar fi retragerea steagurilor (n.r. se joacă sub steag neutru) sau limitarea participării, dar ar trebui luate măsuri mai ferme”, a declarat Elina Svitolina, pentru AS. Elina Svitolina, o voce pentru Ucraina Elina Svitolina, număr 13 WTA, este o componentă importantă a echipei de BJK Cup, unde a debutat în 2012. Iar după momentul invaziei, misiunea sa în lot a ajuns la un alt nivel, dincolo de cel sportiv. „Am multe emoții când joacă Ucraina, când intrăm în teren. Să joc pentru țara mea, să-mi văd echipa susținându-mă în bătăliile grele… asta adaugă presiune și multe emoții diferite. Dar, în același timp, sunt foarte mândră să reprezint Ucraina pe o scenă mare și să încerc să aduc victorii pentru poporul nostru. E o mare oportunitate de a flutura steagul Ucrainei”, a declarat fostul număr 3 WTA. Totodată, Elina Svitolina a subliniat că prin intermediul platformei sale de strângere de fonduri pentru ajutorarea celor rămași în țară, dar și prin evenimentele la care a participat în ultimii peste trei ani și jumătate a reușit să atragă atenția asupra situației cu care se confruntă Ucraina. „Am fundația mea, susțin și alte platforme de strângere de fonduri și multe altele. Vreau să am o viață și după tenis și nu știi niciodată când va veni acel moment. Așa că încerc să fiu utilă pentru oamenii mei, pentru Ucraina și să dau tot ce am mai bun. Aceasta este motivația mea zilnică: să îmi folosesc platforma, vocea. După atâția ani de joc, acum este mai mult decât tenis”, a concluzionat Elina Svitolina. În 2024, România a învins Ucraina și s-a calificat, în premieră în turneul final al BJK Cup, după un meci de baraj dramatic.

NASA avertizează că, în următoarele decenii, sunt așteptate fenomene meteorologice spațiale extreme. Soarele se trezește încet

nasa-avertizeaza-ca,-in-urmatoarele-decenii,-sunt-asteptate-fenomene-meteorologice-spatiale-extreme.-soarele-se-trezeste-incet

Oamenii de știință avertizează că soarele ar putea să se „trezească” dintr-o scurtă perioadă de relativă inactivitate, fapt ce contrazice ipotezele anterioare despre acest lucru. Astfel, un nou studiu al NASA sugerează că activitatea solară va rămâne ridicată sau va crește și mai mult în următoarele decenii, potrivit Live Science. Dacă acest lucru se adeverește, ar putea însemna că ne așteaptă decenii de vreme spațială potențial periculoasă. Soarele urmează un ciclu de activitate solară, de aproximativ 11 ani, care începe cu o perioadă prelungită de liniște, cunoscută și sub numele de „minim solar”, dezvoltându-se ă până la un vârf exploziv, cunoscut sub numele de „maxim solar”, când poduce frecvent furtuni solare puternice. Acest model este cunoscut sub numele de „ciclul petelor solare”, pentru că numărul petelor întunecate de pe suprafața soarelui crește și scade odată cu activitatea solară, potrivit sursei citate. La rândul său, ciclul petelor solare este guvernat de un ciclu mai lung, de 22 de ani, cunoscut sub numele de „ciclul Hale”, în timpul căruia câmpul magnetic al soarelui se inversează complet și apoi revine la starea inițială. La începutul anilor 2000, tendința descendentă a activității solare i-a determinat pe unii oameni de știință să creadă că este posibil să intrăm într-un nou „minim solar profund”, teorie care a câștigat teren după ultimul maxim solar, între 2013 și 2014, acesta fiind mult mai slab decât ciclurile anterioare. Totuși, actualul ciclu al petelor solare, care tocmai a atins apogeul, a răsturnat masiv această teorie. Într-un nou studiu, publicat pe 8 septembrie în The Astrophysical Journal Letters, cercetătorii au analizat mai mulți indicatori ai activității solare, inclusiv vântul solar, intensitatea câmpului magnetic și numărul petelor solare. Astfel, au descoperit că aceștia au înregistrat o tendință ascendentă, începând cu anul 2008, și ar putea crește și mai mult în ciclurile viitoare, sugerând că teoria minimului solar profund este definitiv abandonată. „Toate semnele indicau că soarele va intra într-o fază prelungită de activitate redusă. Așadar, a fost o surpriză să vedem că tendința s-a inversat. Soarele se trezește încet”, a declarat autorul principal al studiului, Jamie Jasinski, fizician specializat în plasmă la Laboratorul de Propulsie Jet al NASA din California de Sud, pentru NASA. În prezent, cercetătorii susțin că ne apropiem de sfârșitul celui mai recent maxim solar, care a început oficial la începutul anului 2024, care nu s-a desfășurat așa cum era de așteptat. De atunci, soarele a atins cel mai mare număr de pete solare din ultimii 20 de ani și a emis un număr record de erupții solare puternice de clasa X, adică cel mai puternic tip de explozie pe care soarele este capabil să o producă. De asmenea, în timpul actualului maxim, Pământul a fost lovit de mai multe furtuni geomagnetice majore sau perturbări ale câmpului magnetic al planetei. Cel mai notabil eveniment „extrem” a fost înregistrat în luna mai a anului 2024, când a declanșat unele dintre cele mai vibrante aurore boreale din ultimele secole și a provocat pagube de peste 500 de milioane de dolari. Sudiul de acum avertizează că ceea ce am văzut în ultimii ani va deveni, cel mai probabil, o situație de fapt în următorii zeci de ani. Acest lucru ar putea fi deosebit de problematic, pentru că umanitatea a devenit mult mai dependentă de tehnologii care sunt susceptibile la interferențe din partea vremii spațiale, cum ar fi rețelele electrice, mașinile controlate prin GPS și sateliții care orbitează Pământul, care pot fi doborâți din cer de furtunile solare. În prezent, nu este clar de ce soarele a înregistrat o scădere a activității solare în ultimele decenii sau ce ar putea determina renașterea sa actuală. „Tendințele pe termen lung sunt mult mai puțin previzibile și sunt ceva ce nu înțelegem încă pe deplin”, a mai spus Jamie Jasinski. FOTO – Caracter ilustrativ

Argentinienii protestează pentru creșterea finanțării educației și asistenței medicale

argentinienii-protesteaza-pentru-cresterea-finantarii-educatiei-si-asistentei-medicale

Popularitatea lui Milei a scăzut după reducerile bugetare drastice, iar el se confruntă cu consecințele unui scandal de corupție și cu o înfrângere legislativă la alegerile provinciale din Buenos Aires de la începutul acestei luni. Milei se pregătește pentru alegeri parlamentare intermediare cu miză mare în octombrie, în care partidul său urmărește să obțină suficiente locuri pentru a împiedica Congresul controlat de opoziție să respingă veto-urile sale. Protestul de miercuri are scopul de a pune presiune pe legislatori să respingă veto-urile lui Milei aplicate la începutul acestei luni asupra unor legi care ar fi crescut finanțarea universităților publice și a spitalelor pediatrice. Prin decrete prezidențiale, Milei a susținut că legile ar afecta echilibrul fiscal al țării. În seara zilei de miercuri, Camera Deputaților a votat pentru anularea ambelor veto-uri. Pentru ca acestea să fie eliminate, și Senatul trebuie să dea același vot. De când a preluat funcția în decembrie 2023, Milei a redus drastic cheltuielile publice și a reușit să scadă inflația lunară de la două cifre la o singură cifră. Luni, el a prezentat propunerea guvernului pentru bugetul anului viitor, susținând că aceasta ar garanta un echilibru fiscal, incluzând totodată creșteri de 17% pentru alocațiile din sănătate, 8% pentru educație și 5% pentru pensii, peste nivelul inflației. Însă, într-un comunicat, Universitatea Națională din Buenos Aires a afirmat că bugetul propus „nu face altceva decât să adâncească criza fără precedent” pe care o traversează sistemul universitar public. Instituția a subliniat că propunerea nu ia în considerare reluarea proiectelor de infrastructură și întreținere suspendate și creșterea salariilor profesorilor.

Bolojan, absent de la întâlnirea cu primarii și șefii de Consilii Județene. Cum a motivat premierul absența

bolojan,-absent-de-la-intalnirea-cu-primarii-si-sefii-de-consilii-judetene.-cum-a-motivat-premierul-absenta

Ilie Bolojan urma să discute cu cu reprezentanții primarilor de comune, orașe și municipii, dar și cu cei ai președinților de consilii județene. Subiectul discuțiilor urma să fie reforma administrativă. Cei invitați, 16 la număr, s-au prezentat la Palatul Victoria, însă premierul nu a mai ajuns, relatează Gândul, în timp ce reprezentanții invitați au venit tocmai până la București să discute despre reformă. Printre ei s-a aflat și primarul Craiovei, care a precizat că „Bolojan a uitat să mai ajungă”. „La întâlnirea cu structurile asociative de aleși locali, pe care a solicitat-o chiar domnia sa, pentru a discuta pachetul de administrație publică, domnul Bolojan a uitat să mai ajungă. Concluziile la care am ajuns cu domnii Cseke, Barna și Neacșu au fost bune. Sperăm să nu le strice domnul Bolojan, când va afla că l-am vizitat în lipsă și am îndrăznit să avem păreri” a declarat Olguța Vasilescu în exlusivitate pentru Gândul. Fostul ministru al Muncii și Justiției Sociale, actual primar al Craiovei, Olguța Vasilescu s-a declarat siderată de lipsa de seriozitate a premierului. „Noi am discutat 2 ore, până la urmă, că nu am venit degeaba în București. Dar putea să ne spună ca absentează și nu ne-am fi pus la drum”, a declarat primarul Craiovei pentru Gândul. Ilie Bolojan a precizat că el nu a chemat pe nimeni Contactat de jurnaliștii Gândul, premierul Ilie Bolojan a precizat că el nu a chemat pe nimeni la discuții. „Întâlnirea a fost convocată de Cseke Attila și nu aveam cum sa ajung pentru că eram la o ședință la Parlament care s-a terminat la ora 17.30”, a precizat Ilie Bolojan, în exclusivitate pentru Gândul. Întâlnirea fusese programată pentru ora 14:00, la Palatul Victoria. Tot la aceeași oră s-a desfășurat reuniunea Biroului Politic al PNL. Lia Olguța Vasilescu a precizat că ea a fost convocată la ora 16:00. Primarul Bacăului, printre cei mai supărați dintre reprezentanți. A făcut 10 ore pe drum Lucian Viziteu, primarul Bacăului, a confirmat și el că a fost chemat de Bolojan pentru discuții și a transmis că a petrecut zece ore pe drum, dus-întors, de la București. Oficialul crede că este posibil ca cele peste două ore de discuții să fie irelevante. „Sper că domnul Bolojan nu a avut niciun accident sau altceva, pentru ca nu-mi explic de ce nu a venit la întâlnirea pe care el a convocat-o. Eu am făcut 10 ore dus-întors pe drum. Problema e că tot ce s a discutat e posibil să nu aibă nicio relevanță, pentru ca premierul e posibil să aibă alte idei”, a precizat Viziteu, pentru Gândul. Teatrul absurdului Aleșii s-au așezat în jurul mesei, în mijlocul căreia trona un scaun gol cu numele lui Bolojan. Așa a rămas pe tot parcursul întâlnirii. Aleșilor li s-a spus încă de la început că „e posibil să ajungă” și premierul. Potrivit celorlalți primari și șefi de consilii județene, vicepremierul Cseke le spunea in permanență: ”eu sunt de acord, dar să se țină cont că nu e părerea premierului”! Discuțiile, au fost conduse de Cseke Attila, ministrul Dezvoltării. Au mai participat la întâlnire Tánczos Barna și Marian Neacșu. Purtătorul de cuvânt al Guvernului a clarificat Ioana Ene Dogioiu, purtătorul de cuvânt al Guvernului a confirmat că întâlnirea a fost convocată de ministrul Dezvoltării. „Întâlnirea a fost convocată de domnul ministru Cseke, au participat domnii vicepremieri Neacșu și Tanczos, domnul premier a avut o ședință la Palatul Parlamentului, a încercat să ajungă, dar nu a mai reușit”, a precizat purtătorul de cuvânt al Guvernului.

O mașină parcată într-un garaj timp de 53 de ani a fost scoasă și spălată. Cum arată, de fapt, automobilul

o-masina-parcata-intr-un-garaj-timp-de-53-de-ani-a-fost-scoasa-si-spalata.-cum-arata,-de-fapt,-automobilul

O mașină care era parcată într-un gara de aproximativ 53 de ani a fost scoasă la lumină și a fost spălată, iar cei care au readus la viață automobilul au rămas uimiți când au văzut cum arăta. Este vorba despre un autoturism marca Chevrolet Corvette, din anul 1962, care era într-o stare avansată de degradare și care a fost achiziționat de către ultimul proprietar în 1972. Au readus la „viață” un Chevrolet Corvette din 1962 Autoturismele ascund, de multe ori, povești impresionante, care așteaptă să fie descoperite de cei pasionați. Uitate în garaje de zeci de ani, așa cum este și cazul unui Chevrolet Corvette fabricat în 1962, acestea așteaptă să fie scoase la lumină și să fie restaurate și puse, din nou, în circulație. Povestea automobilului, care este prezentată de cei de la autoevolution.com, este cu adevărat impresionantă. Mașina, fabricată în anul 1962, a fost cumpărată de ultimul proprietar în anul 1972 și a fost dusă acasă, parcată într-un garaj, după care nu a mai fost condusă niciodată. Motivul a fost descoperit de cei de la WD Detailing, care au primit sarcina de a restaura autoturismul abandonat într-un garaj de peste cinci decenii. Povestea spune că al doilea proprietar al acestui Corvette a rămas fără benzină în timp ce îl conducea înapoi spre casă. A trebuit să-l împingă până în garaj, iar atunci a fost prima și ultima dată când l-a condus. Asigurarea era prea mare pentru a o conduce, mai relatează sursa menționată anterior. La vremea respectivă era vorba despre aproximativ 1.200 de dolari, echivalentul a aproximativ 10.000 de dolari în 2025. Astfel, după peste 50 de ani în care a îngrămădit diverse lucruri peste Corvette, proprietarul a decis să vândă autoturismul. A găsit un cumpărător și a încheiat înțelegerea, dar totul s-a s-a schimbat când fiul său a spus că își dorește mașina. Astfel, înțelegerea a fost anulată, iar cei de la WD Detailing au interveni pentru a curăța mașina, pentru prima dată din 1972. În momentul în care a fost scos din garaj, autoturismul era acoperit în totalitate de un strat gros de praf, având cuiburi de șobolani atât în interior cât și sub capotă. După multe eforturi, autoturismul a fost curățat în totalitate. Mai multe imagini puteți vedea AICI. Vrea să refacă partea mecanică Noul proprietar nu vrea să se oprească aici. După ce a curățat autoturismul, acesta vrea să pună la punct și partea mecanică. Astfel, a comandat deja primele piese și își dorește ca, până în luna octombrie, mașina să circule, din nou, după peste cinci decenii, pe străzi. Totodată, conform sursei menționate anterior, proprietarul ia în calcul și o revopsire a autoturismului.

Femeile din India sunt mai predispuse la cancer, dar bărbații diagnosticați cu această boală reprezintă majoritatea deceselor

femeile-din-india-sunt-mai-predispuse-la-cancer,-dar-barbatii-diagnosticati-cu-aceasta-boala-reprezinta-majoritatea-deceselor

Femeile din India sunt mai predispuse se îmbolnăvească de cancer în timp ce bărbații sunt mai predispuși să moară din cauza acestei boli. Femeile reprezintă puțin peste jumătate din toate cazurile noi, dar bărbații reprezintă majoritatea deceselor, arată cel mai recent studiu realizat în această țară. În anul 2022, la fiecare 100.000 de persoane din întreaga lume, în medie, aproximativ 197 au fost diagnosticate cu cancer, bărbații având rezultate mai slabe, cu 212, comparativ cu 186 pentru femei, potrivit World Cancer Research Fund. Aproape 20 de milioane de cazuri de cancer au fost diagnosticate la nivel global, în 2022 – aproximativ 10,3 milioane la bărbați și 9,7 milioane la femei. În SUA, riscul estimat de a dezvolta cancer pe parcursul vieții este aproape egal pentru bărbați și femei, potrivit BBC, care citează Societatea Americană de Cancer (The American Cancer Society). În India, cele mai frecvente tipuri de cancer la femei sunt cancerul de sân, cancerul de col uterin și cancerul ovarian. Cancerul de sân și cancerul de col uterin reprezintă 40% din cazurile la femei. În schimb, în cazul bărbaților predomină cancerul oral (sau cancerul bucal), pulmonar și de prostată. Tutunul este responsabil pentru 40% din cazurile de cancer care pot fi prevenite, în principal cancerul oral și pulmonar. Campaniile de sensibilizare și îmbunătățirea facilităților medicale fac ca tipurile de cancer frecvente în rândul femeilor să fie adesea depistate mai devreme. Datorită perioadelor lungi de latență – intervalul de timp dintre expunerea la un factor cancerigen și apariția cancerului detectabil – rezultatele tratamentului sunt relativ bune. Prin urmare, ratele de mortalitate în rândul femeilor sunt mai scăzute. La bărbați, cancerul este mai des legat de stilul de viață… tutunul și alcoolul provoacă cancer pulmonar și oral, ambele fiind agresive și mai puțin receptive la tratament. De asemenea, bărbații sunt mai puțin dispuși să meargă la controale preventive sau să solicite ajutor medical într-un stadiu incipient. Rezultatul? Mortalitate mai mare și rezultate mai slabe, chiar și atunci când incidența este mai mică decât în rândul femeilor. Cancerul, o povară tot mai grea pentru pacienții din India „Sănătatea femeilor a devenit un subiect mai important în campaniile de sănătate publică, iar acest lucru este o sabie cu două tăișuri. O mai mare conștientizare și screening înseamnă că mai multe cazuri de cancer sunt detectate în stadiu incipient. În cazul bărbaților, discuția rareori depășește tema tutunului și a cancerului oral”, a spus Ravi Mehrotra, specialist în oncologie și director al fundației non-profit Centre for Health Innovation and Policy (CHIP). Povara cancerului în India este distribuită inegal între regiuni și între tipurile de cancer cu care se confruntă oamenii. Datele din 43 de registre arată că 11 din 100 de persoane din India riscă să dezvolte cancer la un moment dat în timpul vieții. Se estimează că în 2024 vor fi 1,56 milioane de cazuri și 874.000 de decese. Cancerul oral este, de asemenea, în creștere: 14 registre ale populației raportează creșteri în rândul bărbaților și patru în rândul femeilor. În țările bogate, una din 12 femei va fi diagnosticată cu cancer de sân în timpul vieții, dar numai una din 71 va muri din această cauză, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (OMS). În țările mai sărace, situația este inversă: doar una din 27 de femei va primi vreodată un diagnostic, dar una din 48 va muri din cauza acestei boli. Dar mai există și alte diferențe. De exemplu, în SUA… nativii americani se confruntă cu cea mai mare mortalitate prin cancer, decesele cauzate de cancerul de rinichi, ficat, stomac și col uterin fiind de două până la trei ori mai mari decât în rândul albilor. Totodată, persoanele de culoare înregistrează o mortalitate de două ori mai mare decât albii, în cazul cancerului de prostată, stomac și uter, potrivit American Cancer Society. FOTO – Caracter ilustrativ: Profimedia

Donald Trump laudă familia regală britanică la banchetul de la Castelul Windsor

donald-trump-lauda-familia-regala-britanica-la-banchetul-de-la-castelul-windsor

Trump a început spunând că este un privilegiu să fie primul președinte american onorat cu o a doua vizită de stat în Regatul Unit, glumind că speră să fie ultima dată când se stabilește un astfel de precedent, scrie SkyNews. Adresându-se direct Regelui, Trump a declarat: „Aceasta este cu adevărat una dintre cele mai mari onoruri din viața mea, am un respect enorm pentru dumneavoastră și pentru țara dumneavoastră, de multe decenii”. El a elogiat dedicarea monarhului pentru „păstrarea caracterului glorios și unic al acestui regat”. „Tocmai am stat la rând și am dat mâna cu aproximativ 150 de persoane, iar Regele îi cunoștea pe fiecare în parte și fiecare companie”, a spus Trump, stârnind râsete în sală. „Unii aveau nume complicate precum ‘XYZ-Q3’, dar el îi cunoștea pe toți – sau cel puțin așa cred, pentru că nimeni nu s-a plâns. Am fost foarte impresionat”. Trump i-a spus Regelui că a crescut „un fiu remarcabil” în persoana prințului William și a adăugat că viitorul rege „va avea un succes incredibil în viitor”. El a continuat: „Melania și cu mine suntem încântați să ne reîntâlnim cu prințul William și să o vedem pe Alteța Sa Regală Prințesa Catherine atât de radiantă, sănătoasă și frumoasă. Este cu adevărat o mare onoare”. Trump, metaforă despre relația SUA – Regatul Unit Referindu-se la relația dintre Regatul Unit și Statele Unite, Trump a spus că „suntem ca două note dintr-un singur acord sau două versuri din aceeași poezie”. „Fiecare este frumoasă de una singură, dar cu adevărat menite să fie împreună. Legătura de rudenie și identitate dintre America și Regatul Unit este neprețuită și eternă. Este de neînlocuit și indestructibilă”. El a adăugat că „termenul special nici nu începe să facă dreptate” relației dintre cele două națiuni. Trump și-a încheiat discursul cu o notă familiară din alte declarații interne, afirmând că Statele Unite erau „o țară foarte bolnavă” cu un an în urmă, sub predecesorul Joe Biden, dar că acum sunt „cea mai puternică de oriunde din lume”. În final, i-a mulțumit Regelui, pe care l-a numit „un om cu adevărat, cu adevărat special”, și reginei Camilla, pe care a descris-o drept „o regină cu adevărat, cu adevărat specială”.

Trump, însoțit în Marea Britanie de o importantă delegație de politicieni și oameni de afaceri americani

trump,-insotit-in-marea-britanie-de-o-importanta-delegatie-de-politicieni-si-oameni-de-afaceri-americani

Președintele american Donald Trump a sosit marți seara în Marea Britanie pentru o a doua vizită de stat, fără precedent, însoțit de o delegație de politicieni dar și oameni de afaceri. Cele două națiuni vor încheia acorduri de investiții, o reînnoire a unei „relații speciale” pe care premierul Keir Starmer dorește să o susțină, notează Reuters. Ambele națiuni sunt reprezentate de delegații considerabile. Membrii delegației americane în vizită de stat în Marea Britanie Înainte de sosirea lui Trump, Secretarul Trezoreriei SUA Scott Bessent și ministrul britanic de Finanțe Rachel Reeves au anunțat înființarea unui „grup operativ transatlantic” care să aprofundeze colaborarea dintre două dintre cele mai mari centre financiare din lume. Tot înainte de sosirea lui Trump, secretarul de stat american Marco Rubio a fost întâmpinat de noul ministru de Externe al Marii Britanii Yvette Cooper, când Rubio a sosit marți în Marea Britanie. Pe lângă Bessent și Rubio, printre oficialii de rang înalt americani care îl însoțesc pe Trump se numără emisarul special al lui Trump pentru Orientul Mijlociu Steve Witkoff, ambasadorul SUA în Marea Britanie Warren Stevens și șefa de cabinet a Casei Albe, Susie Wiles. Șeful adjunct de cabinet al Casei Albe, Stephen Miller, face parte și el din delegație. Miller, care mai deține și funcția de consilier pe probleme de securitate națională, a fost descris de presă ca “mâna dreaptă” a lui Trump. Secretarul american pentru agricultură, Brooke Rollins, face și ea parte din delegația lui Trump. În mai, ea a făcut presiuni pentru ca Marea Britanie să permită accesul pe piața locală al unor produse din SUA cum ar fi lactate, orez, păsări de curte, carne de porc și crustacee. Presa a mai scris că directorul general al Nvidia Jensen Huang și directorul OpenAI Sam Altman sunt așteptați să se număre printre oamenii de afaceri din delegația americană. Investiții majore ale companiilor americane în Marea Britanie Nvidia, Microsoft și Google se număra printre companiile din sectorul de tehnologie din SUA care vor anunța investiții majore în Marea Britanie ca parte a unui „acord de prosperitate tehnologică” care va fi anunțat în timpul celei de-a doua vizite de stat a lui Trump în Marea Britanie. PayPal, Bank of America, Citibank și S&P Global se numără printre companiile care „vor sprijini crearea de locuri de muncă, vor stimula inovația și vor oferi servicii îmbunătățite consumatorilor din Marea Britanie”, potrivit unui comunicat de presă al Guvernului britanic. Duminică, secretarul britanic pentru Afaceri Peter Kyle a făcut aluzie la mai multe anunțuri „în săptămânile următoare”, iar premierul britanic Keir Starmer și Trump sunt așteptați să susțină discursuri în timpul unei recepții de afaceri la Chequers, găzduită de ministrul de Finanțe Rachel Reeves. Foto: Profimedia RECOMANDAREA AUTORULUI: Mii de oameni protestează la LONDRA, în timp ce regele Charles și regina Camilla l-au primit pe președintele Trump la Windsor

Obama, după atacul asupra lui Kirk: Trump a alimentat tensiunile din America

obama,-dupa-atacul-asupra-lui-kirk:-trump-a-alimentat-tensiunile-din-america

Fostul președinte Barack Obama s-a referit la uciderea recentă a lui Charlie Kirk și a declarat marți, într-un discurs susținut în Pennsylvania, că țara se află „într-un punct de cotitură”, adăugând însă că violența politică „nu este un fenomen nou” și „a existat în anumite perioade” din istoria Statelor Unite. Obama a subliniat că, în ciuda precedentelor istorice, violența politică „este opusă față de ceea ce înseamnă să fii o țară democratică”. Fostul președinte a făcut aceste declarații la Jefferson Educational Society, o organizație non-profit din Erie, Pennsylvania. El a condamnat explicit violența politică, referindu-se la atacurile fatale asupra lui Kirk și a deputatei din Minnesota, Melissa Hortman. Ambele incidente au fost numite de el „o tragedie”, iar Donald Trump, potrivit lui Obama, a contribuit la divizarea suplimentară a țării, în loc să promoveze unitatea. „Nu există niciun dubiu: premisa centrală a sistemului nostru democratic este că trebuie să putem să fim în dezacord și să avem dezbateri uneori foarte aprinse fără a recurge la violență”, a afirmat Obama. El a avertizat că reacția la asasinarea lui Kirk, care a declanșat o dezbatere despre libertatea de exprimare și incitarea la violență, ar putea adânci și mai mult diviziunile politice și culturale. „Cred că a existat o oarecare confuzie recent, și sincer, venind de la Casa Albă și alte poziții de autoritate, care sugerau că, chiar înainte să fi determinat cine este făptașul acestui act malefic, vom identifica cumva un inamic”, a spus Obama. „Stânga radicală” Politicieni de dreapta, inclusiv Trump, au acuzat „stânga radicală” că ar favoriza un mediu politic periculos. Mulți de stânga consideră că aceste afirmații sunt un pretext pentru restricționarea autoritară a libertății de exprimare. Obama, care și-a menținut profilul relativ scăzut după președinție, a răspuns marți întrebărilor moderatorului privind retorica lui Trump după asasinarea lui Kirk, precum și alte acțiuni ale administrației republicane. Democratul a vorbit despre propria sa conducere după uciderea a nouă enoriași de culoare în 2015, într-o biserică din Charleston, Carolina de Sud, precum și despre acțiunile lui George W. Bush după atentatele din 11 septembrie. El a afirmat că rolul unui președinte în criză este „să ne amintească constant de legăturile care ne unesc”. Obama a subliniat că apelurile lui Trump și ale colaboratorilor săi de a numi adversarii politici „paraziți, dușmani … reflectă o problemă mai largă”.

Ce naiba e asta?. Jucătoarea de tenis din SUA a rămas șocată de mâncarea din China și de cum arată castravetele de mare

ce-naiba-e-asta?.-jucatoarea-de-tenis-din-sua-a-ramas-socata-de-mancarea-din-china-si-de-cum-arata-castravetele-de-mare

Controversata jucătoare de tenis din SUA este în centrul unui nou scandal după ce a numit mâncarea chinezească ca fiind „cea mai nebună chestie pe care a văzut-o”. Americanca Taylor Townsend a stârnit un val de reacții pe rețelele sociale. Ea a postat imagini pe Instagram în care apărea mâncare chinezească, inclusiv castraveți de mare și broască țestoasă despre care a avut unele remarci total nepotrivite. Taylor Townsend face din nou „valuri” după acuzațiile pe care i le-a adus unei adversare La doar câteva săptămâni după ce a spus despre Jelena Ostapenko că „nu are clasă” și „nu are educație”, Taylor Townsend este din nou în centrul atenției. Jucătoarea de tenis se află în China unde participă la Cupa Billie Jean King alături de echipa SUA. Înainte de a intra pe teren la Shenzhen a postat imagini pe internet în care a criticat mâncarea locală. S-a arătat șocată de preparatele tradiționale din China. A filmat castravetele de mare și și-a întrebat fanii: „Ce naiba este asta?” înainte de a amenința că „va vorbi cu HR”. A urmat un alt clip video în care a spus că „asta este cea mai nebună chestie pe care am văzut-o vreodată… și oamenii chiar mănâncă asta.”. Reacțiile deplasate au continuat într-o altă postare a sportivei în care a precizat că e șocată de ce fac chinezii pentru a-și procura hrana. „Sunt sincer atât de șocată de ceea ce am văzut la bufetul de cină. Când mă uit înapoi… oamenii ăștia chiar omoară broaște… broaște taur. Nu sunt ele otrăvitoare? Nu sunt alea care îți dau negi și bube? Și faptul că sunt gătite cu ardei iute, ardei și ceapă. Adică, wow, chiar ați făcut din asta o mâncare. Per total, i-aș da un 2 din 10, pentru că e prea mult.”, a transmis Townsend pe rețelele sociale. Sportiva și-a dat seama că a greșit și și-a cerut scuze pentru comportamentul total nepotrivit  Fie americanca și-a dat seama ce gafă uriașă a făcut, fie cei de la HR sau PR au avertizat-o că poate avea de suferit din cauza acțiunilor sale. Taylor Townsend a văzut reacțiile negative și a revenit cu un clip video în care și-a cerut scuze pentru comportamentul său. „Înțeleg că sunt foarte privilegiată ca sportiv profesionist să pot călători în toată lumea și să experimentez diferențe culturale – acesta este unul dintre lucrurile pe care le iubesc la ceea ce fac. Am avut doar experiențe minunate aici. Turneul și toată lumea au fost atât de amabili și primitori. Ceea ce am spus nu reflectă deloc asta. Vreau doar să îmi cer scuze sincer. Nu există scuză. Nu există cuvinte. Voi fi mai bună. Sunt recunoscătoare țării mele că pot să o reprezint.”, a fost mesajul americancei, transmis pe Instagram.