Condamnat definitiv după ce a vrut să aplaneze un conflict! Are de achitat daune morale de 15 mii de euro

Un bărbat din comuna Focuri, județul Iași, a fost condamnat definitiv de magistrații de la Curtea de Apel Iași, după ce a vrut să aplaneze un conflict. Cu toate că instanța a reținut provocarea victimei, inculpatul a fost condamnat la închisoare. O ieșire obișnuită la barul din sat l-a trimis în fața magistraților. A vrut să aplaneze un scandal, dar a ajuns să fie condamnat de magistrații ieșeni. Hotărârea este definitivă. Condamnat definitiv după ce a vrut să aplaneze un conflict! Joi, 2 iulie 2026, magistrații de la Curtea de Apel Iași au pronunțat decizia definitivă în dosarul agresiunii de la barul din Focuri. Instanța a respins apelul formulat de Constantin Hudici și a menținut integral sentința pronunțată anterior de Judecătoria Hârlău. „Respinge, ca nefondat, apelul formulat de inculpatul Constantin Hudici (…) împotriva Sentinței penale nr. 127/19.03.2026, pronunțată de Judecătoria Hârlău în dosarul nr. 2421/239/2025, pe care o menține”, se arată în hotărâre. Prin această soluție, condamnarea dispusă în primă instanță rămâne definitivă. Constantin Hudici fusese condamnat la doi ani și trei luni de închisoare, cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de doi ani. De asemenea, acesta a fost obligat să achite peste 19.300 de lei, reprezentând cheltuieli de spitalizare, și daune morale în valoare de 15.000 de euro către victimă. Incidentul care a dus la deschiderea dosarului penal s-a petrecut pe 3 ianuarie 2022. Abia întors din străinătate la sfârșitul anului 2021 pentru a petrece sărbătorile alături de familie, Tudorel C. a mers în acea zi la tatăl său pentru a-i duce un pachet. Ulterior, s-a oprit la un bar din Focuri, administrat de nașul său de cununie. După ce i-a cinstit, a fost bătut Ajuns în local, Tudorel C. le-a făcut cinste celor patru clienți aflați acolo cu alcool, însă acest lucru nu a fost suficient și a început să-l ironizeze pe unul dintre consumatori. Deranjat de glumele repetate, bărbatul i-a cerut să înceteze, însă Tudorel C. i-a aplicat un pumn, gest care a declanșat o altercație fizică. În conflict a intervenit Constantin Hudici, încercând inițial să-i despartă pe cei doi. Intervenția sa nu a avut însă efectul dorit, deoarece a fost lovit la rândul său cu un pumn de către Tudorel C. Pentru a opri scandalul, angajatul de la bar a intervenit și i-a scos afară pe cei implicați, încercând să evite continuarea violențelor în interiorul localului. Scandalul nu s-a încheiat însă la ieșirea din bar. Potrivit probelor administrate în dosar, Tudorel C. a încercat să se desprindă de cei care îl imobilizau pentru a-l ataca din nou pe Hudici. Nu a reușit, însă reacția acestuia din urmă a fost extrem de violentă. Hudici a spart sticla de bere pe care o avea în mână și l-a lovit pe celălalt în zona gâtului. Inițial, Tudorel C. nu și-a dat seama de gravitatea rănii, dar la scurt timp a observat că sângerează abundent, fiind solicitat de urgență un echipaj medical. Victima a fost transportată la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Spiridon” Iași, unde medicii au constatat că îi fuseseră secționate artera și vena temporală superficială. Leziunile au necesitat aproximativ două săptămâni de îngrijiri medicale. În urma agresiunii, Tudorel C. a rămas cu o cicatrice pronunțată care se întinde de la ureche spre gât și peste obraz, precum și cu probleme de auz. Deși a fost provocat, judecătorii l-au condamnat La individualizarea pedepsei, judecătorii au reținut faptul că victima fusese cea care provocase conflictul prin comportamentul său agresiv și că inculpatul nu avea antecedente penale. Faptul că Hudici a părăsit locul faptei fără să încerce să-i acorde ajutor victimei sau măcar să solicite intervenția serviciului de urgență 112 i-a îngreunat situația juridică. În proces, Tudorel C. s-a constituit parte civilă și a solicitat daune morale de 20.000 de euro și materiale de 96.000 de euro. El a susținut că, din cauza leziunilor suferite, a fost nevoit să accepte un loc de muncă mai slab plătit decât cel pe care îl avea înainte de incident. Judecătorii au admis însă doar în parte solicitările, acordându-i victimei 15.000 de euro cu titlu de daune morale, apreciind că suma compensează suferințele fizice și psihice provocate de agresiune. Cererea privind daunele materiale a fost respinsă, instanța constatând că diferența salarială invocată nu era cauzată exclusiv de incident. Din actele dosarului a rezultat că veniturile obținute înainte de agresiune includeau o primă de Crăciun și plata orelor suplimentare, iar victima nu și-a pierdut capacitatea de muncă, ci doar a ocupat ulterior un post remunerat mai modest. Un bărbat din Focuri a fost condamnat definitiv de magistrații ieșeni, după ce a vrut să aplaneze un conflict.
UE are un nou Viktor Orbán și este tot vecin cu România. Bulgaria amenință să blocheze sancțiunile împotriva Rusiei

Radev și-a reiterat poziția în finalul acesta de săptămână în Parlamentul de la Sofia, unde a fost întrebat dacă este pregătit să se opună formal noului pachet european. „Nu doar că sunt pregătit – o voi face”, a răspuns premierul, susținând că are obligația să apere „interesul național” al Bulgariei. Cele două nume pe care Sofia le vrea eliminate Bulgaria condiționează sprijinul pentru sancțiuni de eliminarea Patriarhului Chiril, liderul Bisericii Ortodoxe Ruse și unul dintre cei mai vocali susținători ai războiului declanșat de Vladimir Putin în Ucraina, precum și a lui Vagit Alekperov, miliardarul care a fondat grupul petrolier Lukoil. Radev susține că nu îl apără pe Chiril ca persoană, ci instituția pe care acesta o conduce. Premierul a invocat legăturile istorice și religioase dintre Bulgaria și Rusia și s-a opus extinderii conflictului politic în sfera religioasă. Chiril ar urma să fie vizat de interdicția de a intra în Uniunea Europeană și de înghețarea eventualelor active deținute în blocul comunitar. Patriarhul a justificat în mod repetat invazia Rusiei și a susținut discursul Kremlinului privind presupusul caracter „sfânt” al războiului. UE a încercat să îl sancționeze și în 2022, dar măsura a fost blocată atunci de guvernul condus de Viktor Orbán. Miza de trei miliarde de euro din jurul Lukoil În cazul lui Alekperov, argumentele Sofiei sunt în primul rând economice. Lukoil controlează rafinăria Neftochim Burgas, singura rafinărie din Bulgaria și o infrastructură strategică pentru alimentarea țării cu carburanți. Statul bulgar a instalat un administrator special la rafinărie în noiembrie 2025, după ce sancțiunile americane împotriva Lukoil au pus sub semnul întrebării continuarea operațiunilor companiei. Potrivit Euronews, grupul rus ar fi formulat pretenții de aproximativ trei miliarde de euro în legătură cu preluarea controlului asupra activelor sale din Bulgaria. Radev susține că includerea lui Alekperov pe lista UE ar putea compromite negocierile cu grupul petrolier și ar echivala cu o decizie prin care Bulgaria „s-ar împușca singură în picior”. Premierul a avertizat și că rafinăria din Burgas se confruntă cu dificultăți în achiziționarea petrolului. Instalațiile fuseseră construite pentru procesarea țițeiului rusesc de tip Urals, iar folosirea unor sortimente mai grele a produs, potrivit acestuia, uzură accelerată, blocaje tehnice și creșterea costurilor. Guvernul bulgar încearcă în paralel să obțină o înțelegere extrajudiciară cu Litasco, companie din grupul Lukoil. Italia ridică și ea obiecții în cazul Patriarhului Chiril Bulgaria nu este singurul stat care are rezerve față de sancționarea liderului Bisericii Ortodoxe Ruse. Italia a transmis că dorește continuarea discuțiilor înainte de a accepta introducerea Patriarhului Chiril pe lista neagră. Poziția Romei ar reflecta preocupările Vaticanului privind precedentul creat prin sancționarea conducătorului unei importante Biserici creștine. Spre deosebire de Sofia, Italia a formulat însă o „rezervă” diplomatică și nu a amenințat explicit cu folosirea dreptului de veto. De ce trebuie ajuns la un acord până pe 15 iulie Comisia Europeană a prezentat cel de-al 21-lea pachet de sancțiuni pe 9 iunie. Măsurile vizează veniturile obținute de Rusia din energie, sectorul financiar și piața criptomonedelor, exporturile de tehnologii utilizate de industria militară, flota-fantomă rusească și, pentru prima dată, unele importuri de pește. Propunerea mai include restricții privind intrarea în UE a foștilor combatanți ruși care au participat la invadarea Ucrainei. Bruxelles-ul încearcă să ajungă la un acord până pe 15 iulie. În lipsa unei decizii, plafonul de preț aplicat petrolului rusesc transportat pe mare ar urma să fie recalculat automat. Creșterea recentă a prețului petrolului Urals ar putea determina majorarea plafonului, oferind Moscovei venituri suplimentare. Comisia a propus, pentru evitarea acestui scenariu, menținerea unui plafon fix de 44 de dolari pe baril până în ianuarie 2027. Rolul lui Orbán, preluat de Radev Timp de mai mulți ani, Viktor Orbán a fost liderul european care a întârziat sau a blocat cel mai frecvent sancțiunile împotriva Rusiei și sprijinul financiar pentru Ucraina. Situația s-a schimbat după ce Orbán a pierdut puterea, iar noul guvern de la Budapesta, condus de Péter Magyar, a adoptat o poziție mai cooperantă față de Bruxelles. Inclusiv opoziția Ungariei față de sancționarea Patriarhului Chiril a fost retrasă, permițând introducerea numelui acestuia în noua propunere. Blocajul nu a dispărut însă, ci pare să se fi mutat în Bulgaria. Radev, fost președinte al Bulgariei, a demisionat din funcție la începutul anului pentru a intra în politica de partid. Formațiunea sa a câștigat alegerile parlamentare din aprilie, iar el a devenit premier pe 8 mai. Reuters îl descrie drept un politician eurosceptic, cunoscut pentru pozițiile favorabile refacerii relațiilor cu Moscova, pentru opoziția față de ajutorul militar acordat Ucrainei și pentru criticile la adresa sancțiunilor. Un singur stat poate bloca întreaga Uniune Sancțiunile externe ale UE au nevoie de acordul tuturor celor 27 de state membre. Astfel, chiar dacă celelalte 26 de guverne susțin un pachet, opoziția unui singur stat este suficientă pentru a împiedica adoptarea lui. Din 2011, statele membre au folosit veto-ul în 48 de dosare privind politica externă, bugetul sau extinderea Uniunii. Ungaria a fost responsabilă pentru 21 dintre aceste blocaje, iar Polonia pentru șapte. România, Bulgaria și Cipru au utilizat și ele regula unanimității cel puțin o dată. Disputa reaprinde dezbaterea privind eliminarea sau limitarea unanimității în politica externă. Experți ai Institutului Max Planck au argumentat că un veto folosit prin încălcarea gravă a principiului solidarității europene ar putea fi considerat juridic irelevant. Deocamdată însă, orice modificare amplă a regulilor s-ar lovi tot de opoziția statelor care văd dreptul de veto ca pe ultima garanție a influenței lor în interiorul Uniunii.
Andrei Nicolescu a făcut anunțul final despre transferul lui Atanas Trică la Dinamo

Andrei Nicolescu, președintele FC Dinamo, a făcut anunțul final referitor la transferul lui Atanas Trică la gruparea din Ștefan cel Mare. El a ținut să lămurească zvonurile care circulau de ceva vreme în legătură cu fotbalistul Universității Cluj, scrie PROSPORT. Nepotul marelui Ilie Balaci s-a aflat în vizorul „câinilor” la începutul acestui an. Dinamo l-a vrut pe Atanas Trică Achiziționat de „U” Cluj de la Universitatea Craiova, în iarnă, tânărul atacant ar fi putut ajunge la Dinamo. Acum, Andrei Nicolescu a lămurit ce s-a întâmplat, de fapt, și de ce „alb-roșii” nu l-au mai transferat pe jucătorul oltean. „Au fost niște discuții legate de calitatea lui Atanas ca jucător, de faptul că împotriva lui Dinamo a făcut niște meciuri bune de fiecare dată. Noi, în ianuarie, am avut pe listă vreo șase – șapte atacanți pe care puteam să-i accesăm. Puteau să vină și ar fi constituit o soluție. Nu pot să garantez că era o soluție câștigătoare sau nu. În urma discuțiilor în echipă, s-a luat decizia de a nu accesa nicio pistă dintre ei și prin februarie ne-a venit din nou ideea «Hai să vedem ce mai face Pușcaș». Și așa s-a ajuns la Pușcaș”, a declarat Andrei Nicolescu la „Exclusiv Dinamo”. De-a lungul carierei, Atanas Trică a mai evoluat pentru CSA Steaua, CS Tunari și Slatina. La „U” a marcat 3 goluri în 31 de meciuri, iar unul chiar împotriva lui Dinamo, în etapa a 5-a din play-off, scrie ProSport. Șeful grupării ardelene, Radu Constantea, a vorbit despre plecările din această vară de la „U” Cluj. El a spus că, deocamdată, nu există nicio ofertă concretă pentru băiatul lui Eugen Trică. „El Sawy se întoarce la Rapid. Am auzit de anumite discuții legate de Atanas Trică la Dinamo, dar nu a venit nicio ofertă la ora actuală. Este jucătorul nostru under, suntem mulțumiți de el. La ora actuală, nu cred că se pune problema. Există un interes, a fost chiar și pe final de mercato în iarnă, dar nu s-au inițiat discuții concrete despre acest transfer”, a spus Radu Constantea.
Comuna Miroslava va avea un skate park modern! Primăria a început demersurile pentru accesarea finanțării proiectului

În comuna Miroslava din județul Iași va fi amenajat un skate park. Totul după ce administrația publică locală a depus cererea de finanțare. Viitoarea investiție va fi realizată în satul Horpaz iar proiectul este estimat la peste 900 de mii de lei. Recent aleșii locali au aprobat inclusiv studiul de fezabilitate, indicatorii tehnico-economici și devizul general al investiției. Proiectul are în vedere crearea unui spațiu atractiv pentru localnici. Viitorul parc va fi dotat cu echipamente moderne. Comuna Miroslava va avea amenajat un skate park Administrația publică locală din Miroslava a anunțat faptul că a fost depusă cererea de finanțare pentru realizarea unui skate park în satul Horpaz. Acesta este estimat a suma de aproape 900 de mii de lei. „A fost depusă o cerere de finanțare pentru realizarea unei noi investiții în satul Horpaz. Mai exact, în apropierea terenului de minifotbal din această localitate se are în vedere amenajarea unui skate park modern. Proiectul are o valoare totală de 889.157,26 lei, din care 402.687,74 lei reprezintă cofinanțarea din bugetul local. Lucrările sunt estimate să dureze aproximativ 24 de luni. Finanțarea și monitorizarea se vor realiza prin GAL Stejarii Argintii și AFIR – Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, în cadrul Intervenției DR36 LEADER – Investiții locale și dezvoltare comunitară. Documentația tehnico-economică aferentă proiectului de investiție, respectiv studiul de fezabilitate, indicatorii tehnico-economici și devizul general, a fost aprobată de Consiliul Local al Comunei Miroslava în ședința de joi, 25 iunie 2026. Reamintim faptul că primul skatepark din comună a fost amenajat în satul Miroslava, lângă parcul de joacă, fiind inaugurat în data de 1 iunie 2024”, au transmis reprezentanții Primăriei Miroslava. Noul parc va avea dotări moderne Proiectul prevede o serie de dotări moderne pentru crearea unui spațiu atractiv și funcțional, printre care patru prelate triunghiulare de umbrire din poliester, culoare bej, un umbrar cu structură modulară din lemn de rășinoase tratat, cu acoperire din pânză de poliester, un echipament sportiv pentru skateboard și role tip halfpipe, un echipament sportiv pentru skateboard și role tip piramidă cu trepte, un echipament sportiv pentru skateboard și role tip quarterpipe. Un echipament sportiv pentru skateboard și role tip quarterpipe cu aterizare înclinată, un echipament sportiv pentru skateboard și role tip rampă pentru începători, box cu grind bar, opt stâlpi de iluminat public pietonal cu două brațe și două corpuri de iluminat LED, șase stâlpi de iluminat public pietonal de tip pitic, echipați cu un corp de iluminat LED. Dar și un tablou electric complet echipat pentru puncte de conexiuni, șase bănci stradale, șase coșuri de gunoi stradale, două mese stradale din beton. Totodată, proiectul care are ca obiect construirea unei grădinițe în satul Horpaz din comuna Miroslava, județul Iași, a intrat în linie dreaptă, după ce, în cadrul procedurii de licitație publicată pe platforma Sistemului Electronic de Achiziții Publice (SEAP), a fost depusă o ofertă financiară din partea unei firme din Botoșani. Contractul are o valoare de 8.434.005 lei, fără TVA. În comuna Miroslava, din județul Iași, va fi amenajat un skate park. Totul după ce administrația publică locală a depus cererea de finanțare.
Un bărbat de 63 de ani a fost condamnat după ce a bătut un polițist! Spune că el este victima!

Un bărbat din Vaslui, în vârstă de 63 de ani, a fost condamnat definitiv de magistrații de la Curtea de Apel Iași, după ce a bătut un polițist. Acesta nu a recunoscut niciodată că l-a agresat pe agentul de poliție, ci a susținut că el a fost adevărata victimă. Cu toate acestea, executarea pedepsei a fost suspendată sub supraveghere. Un vasluian a lovit un polițist, iar judecătorii l-au condamnat. Cu toate acestea, bărbatul nu va ajunge după gratii, deoarece a fost dispusă suspendarea sub supraveghere. Un bărbat de 63 de ani a fost condamnat după ce a bătut un polițist! La data de 2 iulie 2026, magistrații de la Curtea de Apel ași au schimbat în parte hotărârea pronunțată de judecătorii de la Judecătoria Bârlad. „Admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bârlad împotriva sentinţei penale pronunţată în dosarul nr. 4620/189/2024 al Judecătoriei Bârlad, pe care o desfiinţează, în parte, în latură penală. Înlătură dispoziţiile potrivit cărora pedepsele complementare se vor executa conform art. 68 alin. (1) lit. c) din Codul penal, după executarea pedepsei închisorii, Şi cea potrivit căreia pedepsele accesorii urmează a fi executate conform art. 65 alin. 3 din Codul penal, de la momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată. În baza art. 68 alin. 1 lit. b) din Codul penal, executarea pedepselor complementare începe de la data pronunţării prezentei hotărâri. În baza art. 65 alin. 3 din Codul penal, pedepsele accesorii urmează a fi executată în cazul în care pedeapsa închisorii devine executabilă. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate care nu contravin prezentei decizii”, se arată în hotărârea instanței. Cu toate acestea, apelul formulat de Virginel Cosma a fost respins. „Respinge, ca nefondat, apelul formulat de inculpatul Cosma Virginel”, se mai precizează în hotărâre. Apelul a fost formulat împotriva condamnării dispuse de magistrații de la Judecătoria Bârlad, din data de 27 martie 2026. „Condamnă pe inculpatul Virginel Cosma la pedeapsa de 3 ani de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj împotriva persoanei vătămate Gică Sandu Carp, faptă din data de 30.10.2023. Se dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului și stabilește un termen de supraveghere de 3 ani”, se arată în hotărârea instanței. Acuzații reciproce între bărbat și polițist Totul s-a petrecut în după-amiaza zilei de 30 octombrie 2023, în jurul orei 15.00, când bărbatul se afla în curtea locuinței sale și desfășura activități gospodărești. La un moment dat, a observat că un echipaj de poliție a ajuns la vecinii cu care se află de mai mulți ani într-un conflict. Între cele două familii existau tensiuni de mult timp, făcându-și reclamații reciproce, amenzi și procese. Conflictul ar fi pornit după ce bărbatul din familia vecină a fost condamnat pentru conducerea unui autoturism sub influența alcoolului. Ulterior, cei doi polițiști au intrat în curtea sa și i-au solicitat actul de identitate. După ce s-a conformat, acesta spune că i-a întrebat de ce este verificat, iar unul dintre agenți i-ar fi explicat că fusese reclamat de vecini pentru că ar fi provocat scandal și le-ar fi agresat verbal pe vecină și pe fiica acesteia. Bărbatul a susținut faptul că pe drumul spre secția de poliție din Bârlad, agentul de poliție l-a agresat fizic, iar ulterior a fost transportat la Spitalul Municipal Bârlad, unde i s-au efectuat investigații medicale. Mai apoi, a fost consultat și de un medic psihiatru și transferat la Spitalul de Psihiatrie din Vaslui, unde a rămas internat timp de două zile. A aflat că este cercetat pentru ultraj La scurt timp după externare, bărbatul a aflat că este cercetat pentru ultraj. Potrivit acuzațiilor formulate de polițist, Cosma l-ar fi lovit cu capul în zona feței în timpul intervenției. Bărbatul condamnat nu a recunoscut că ar fi intenționat să îi facă rău polițistului, ci a susținut că el a fost victima conflictului. Cu toate acestea, în urma pronunțării condamnării definitive, magistrații l-au găsit vinovat. Un vasluian, în vârstă de 63 de ani, a fost condamnat definitiv de magistrații de la Curtea de Apel Iași, după ce a bătut un polițist. Bărbatul nu a recunoscut că l-a lovit pe acesta, ci a acuzat faptul că el a fost adevărata victimă. Pronunțarea este definitivă, iar bărbatul a fost găsit vinovat.
Oana Gheorghiu laudă relația cu SUA și transmite felicitări de Ziua Americii, după ce în trecut l-a criticat dur pe Donald Trump

Oana Gheorghiu, vicepremierul demis din Guvernul Bolojan și vicepreședintele PNL, a transmis un mesaj de felicitare cu ocazia Zilei Americii. Aceasta a lăudat parteneriatul dintre România și SUA, deși în trecut a fost în centrul unui scandal uriaș din cauza cuvintelor dure la adresa liderilor de la Casa Albă. Ce conține mesajul de Ziua Americii În mesajul ei, Oana Gheorghiu a vorbit despre libertate și a explicat că acest drept trebuie apărat în fiecare zi. „Cu 250 de ani în urmă, într-o Lume Nouă, câțiva oameni au avut curajul să declare că libertatea, demnitatea și dreptul de a-ți hotărî singur viitorul nu sunt privilegii, ci drepturi. Astăzi, când Statele Unite ale Americii celebrează Ziua Independenței, ne reamintim că libertatea nu este niciodată un dat.” Ea a felicitat poporul american, dar și pe ambasadorul SUA de la București. „La mulți ani și Happy Independence Day, Statelor Unite ale Americii și poporului american! Călduroase felicitări ambasadorului Daryl Nirenberg și profesioniștilor din Ambasada SUA la București! La mulți ani relației bilaterale și parteneriatului strategic dintre națiunile noastre!” Controversele din trecut în care Gheorghiu a atacat SUA În momentul în care Oana Gheorghiu a fost propusă ca vicepremier, opoziția i-a cerut retragerea din cauza unor postări mai vechi pe internet, în care îi numea „golani” și „nebuni” pe Donald Trump și J.D. Vance. „Narcisismul, nebunia și impostura distrug lumea. Să faci sluj în fața unui dictator criminal și să calci în picioare un om deja aflat în cea mai vulnerabilă situație, asta înseamnă să fii un caracter mizerabil. Un caracter mizerabil, care a ajuns să conducă o țară, care a fost cândva mare. Este incredibil prin ce trece Володимир зеленський, Volodimir Zelenski este incredibil cum doi golani, ajunşi la Casa Albă, tratează un om”, a scris Oana Gheorghiu la acea vreme. „Toate comentariile și postările mele au reprezentat opiniile personale ale unui cetățean român” La acea vreme, Gheorghiu a explicat că acelea au fost doar opinii personale, scrise sub impulsul emoțiilor, înainte să devină membră a Guvernului. „Nimic din ceea ce am scris pe pagina mea personală de Facebook înainte de preluarea funcției de vicepremier nu angajează în niciun fel statul român sau Guvernul României. Toate comentariile și postările mele au reprezentat opiniile personale ale unui cetățean român, membru al societății civile, care s-a exprimat pe contul său de social media, în anumite situații, în virtutea dreptului său la liberă exprimare.” Aceasta i-a criticat pe liderii de la Casa Albă pentru felul în care s-au comportat cu președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski.
Ambasada Rusiei la Washington: Rusia și SUA ar putea și ar trebui să coexiste constructiv

Într-un mesaj publicat sâmbătă pe platforma X, reprezentanții ambasadei afirmă că, „în lipsa unor diviziuni ideologice fundamentale”, Rusia și Statele Unite „ar putea și ar trebui să coexiste constructiv”. Mesaj pentru Washington Potrivit ambasadei, relația dintre Moscova și Washington ar trebui construită pe „un parteneriat autentic, viabil din punct de vedere economic, bazat pe respect reciproc și pe egalitate”. Reprezentanța diplomatică susține, de asemenea, că cele două țări sunt conduse de lideri care au „o chimie personală excelentă” și promovează „valorile tradiționale ale familiei și religiei, suveranitatea și statul-națiune”, în opoziție cu ceea ce numește „ordinea liberal-globalistă bazată pe reguli”. Argumente istorice Reprezentanții instituției susțin că Rusia „a fost alături de americani” încă din perioada Războiului de Independență și că a avut „un rol esențial în sprijinirea fostelor 13 colonii” împotriva Imperiului Britanic. Aceștia amintesc și de Războiul Civil American, susținând că Rusia s-a opus încercărilor Marii Britanii și Franței de a legitima Confederația și că a trimis, în 1863, două escadre navale în apele americane. În acest context, ambasada citează o declarație atribuită fostului ministru rus de Externe Alexander Gorchakov, care ar fi transmis că „politica Rusiei față de Statele Unite este clar definită și nu se va schimba”. „Mai presus de toate, dorim ca Statele Unite să rămână unite și indivizibile”, a precizat Gorchakov, potrivit mesajului publicat de Ambasada Rusiei. Aliați în război, rivali în pace De asemenea, oficialii ruși amintesc și cooperarea dintre Uniunea Sovietică și Statele Unite în timpul celui de-al doilea război mondial și susține că, inclusiv în perioada Războiului Rece, Moscova și Washingtonul „au găsit modalități de a evita confruntarea”, în pofida tensiunilor dintre cele două puteri.
Un ieșean și-a scos câinele-robot la plimbare prin oraș. A plătit mii de euro pentru dispozitivul controlat de inteligența artificială

Un tânăr din Iași a atras toate privirile după ce a ieșit la plimbare prin oraș cu un „câine” neobișnuit. Nu era un animal de companie, ci un robot patruped controlat de inteligență artificială, achiziționat cu aproape 3.000 de euro. Apariția dispozitivului pe străzile din municipiu a stârnit curiozitatea trecătorilor, mulți oprindu-se pentru a-l fotografia sau filma. Robotul poate merge singur, urmărește proprietarul și transportă bagaje Dispozitivul este un DOBOT Rover X1, un robot patruped dezvoltat pentru deplasare autonomă, urmărirea utilizatorului, transportul unor obiecte ușoare și filmarea din mers. Modelul costă aproximativ 2.640 de euro cu TVA, iar împreună cu transportul și eventualele taxe, prețul final se apropie de 3.000 de euro, adică peste 15.000 de lei. La prima vedere, robotul seamănă cu un câine de talie mare. Se deplasează pe patru picioare, își schimbă direcția cu ușurință și poate urma proprietarul fără intervenție permanentă, folosind camere video și sisteme de recunoaștere vizuală. Tânărul din Iași a ales să îl scoată la plimbare prin oraș, iar reacțiile nu au întârziat să apară. Oamenii s-au întors după el, au scos telefoanele mobile și au încercat să afle dacă este vorba despre un prototip sau despre un produs disponibil pe piață. Robotul este echipat cu camere video în partea din față și din spate, poate evita obstacolele și răspunde la comenzi vocale. În plus, poate fi controlat prin aplicație mobilă, telecomandă sau poate funcționa în modul automat de urmărire a proprietarului. Rover X1 atinge o viteză de până la 1,8 metri pe secundă, poate transporta încărcături cuprinse între 3 și 7 kilograme și urcă pante de până la 30 de grade. Bateria îi oferă o autonomie cuprinsă între o oră și jumătate și trei ore, în funcție de modul de utilizare. Robotul poate traversa obstacole de până la 16 centimetri și este prevăzut cu sisteme care îi permit să se deplaseze atât în interior, cât și în exterior. Pe lângă rolul de companion tehnologic, robotul poate transporta bagaje ușoare, haine sau alte obiecte personale. De asemenea, poate fi folosit pentru filmări dinamice, fiind compatibil cu telefoane mobile, camere video sau gimbaluri montate pe corpul său. Producătorul îl recomandă și pentru activități de patrulare, monitorizare sau supraveghere în spații private, datorită sistemelor de navigație și detectare a obstacolelor. Roboții patrupezi devin tot mai populari în ultimii ani, fiind utilizați atât pentru divertisment și companie, cât și în domenii precum securitatea, inspecțiile tehnice sau transportul unor încărcături ușoare.
Fiul lui Viorel Pașca, acuzații dure despre condițiile din arest: Statul român ne-a tratat ca pe cei mai periculoși criminali

Sabin Pașca, fiul lui Viorel Pașca, critică dur autoritățile după ce el și familia sa au petrecut 24 de ore în arest. Acesta susține, într-o postare pe Facebook, că au fost tratați ca niște infractori periculoși, deși legea le garantează prezumția de nevinovăție. Instanța a decis ca Viorel Pașca, soția sa, cei trei fii și coordonatoarea azilelor, Delia Păcală, să fie cercetați sub control judiciar. Decizia nu este însă definitivă. „Statul român m-a reținut pe mine și pe întreaga mea familie timp de 24 de ore și ne-a tratat ca pe cei mai periculoși criminali, deși beneficiam de prezumția de nevinovăție. La acel moment nu exista nicio hotărâre definitivă împotriva noastră și nu eram condamnați pentru nicio faptă”, a scris Sabin Pașca. Sabin Pașca afirmă că mama sa, Florica Pașca, și coordonatoarea Delia Păcală au fost ținute în condiții improprii și nu au primit mâncare. „Florica Pașca le-a spus persoanelor prezente și abilitate că nu se simte bine, că are dureri puternice de cap și că fumul de țigară îi provoacă dureri și nu îl poate suporta. Cu toate acestea, i-au fost confiscate singurele medicamente pe care le avea asupra ei și care o puteau ajuta cu acele dureri crunte de cap, mai ales după o zi extrem de stresantă, în care moralul îi fusese pus la pământ de tot ce se întâmpla”, a scris fiul lui Viorel Pașca. „Nu i se oferise nici măcar ceva de mâncare” De asemenea, el reclamă că cele două femei, deși nefumătoare, au fost închise în camere cu alte deținute care fumau. „A fost pusă într-o cameră cu alte trei femei care fumau. Probabil era exact ceea ce avea nevoie după atâta oboseală și stres, mai ales că nu i se oferise nici măcar ceva de mâncare. Delia Păcală, la fel, nu mâncase nimic și a fost pusă și ea într-o cameră cu alte trei femei”, a scris acesta. Sabin Pașca mai reclamă că au dormit câte opt oameni în cameră, pe paturi fără cearșafuri, perne sau pături, iar singurul ajutor cu mâncare a venit din partea avocatului lor. „Doi dintre noi au fost băgați într-o carceră cu încă șase persoane, iar ceilalți doi într-o altă carceră, tot cu încă șase persoane. Am dormit o noapte acolo și bine că a fost doar atât. Am întrebat un polițist dacă există în apropiere un loc de unde aș putea cumpăra ceva de mâncare. Încă nu ni se luaseră puținii bani pe care îi aveam asupra noastră. Polițistul m-a dus la un tonomat, însă un alt domn polițist, aflat acolo, mi-a spus că nu am voie să cumpăr nimic.” „Se uitau urât la noi și ne-au întrebat dacă ne considerăm vinovați” Ceilalți arestați i-au recunoscut pe membrii familiei Pașca de la televizor și au lansat amenințări la adresa lor. „La televizor am apărut chiar noi, cei din cazul de la Dumbrava. Din felul în care s-a vorbit despre noi pe canalele de știri, acești oameni au înțeles exact ceea ce s-a dorit să se înțeleagă. La un moment dat au spus: «Voi sunteți ăia de la televizor, iar omul ăla e cel care a omorât 400 de persoane și le-a îngropat în câmp.» După aceea au urmat și câteva amenințări. Se uitau urât la noi și ne-au întrebat de nu știu câte ori dacă ne considerăm vinovați. Când spuneam că nu, începeau să râdă de noi”, a mai transmis fiul lui Pașca. Conturile familiei Pașca, puse sub sechestru Procurorii DIICOT au pus sechestru total pe toate bunurile și conturile familiei lui Viorel Pașca. Anchetatorii au stabilit și o sumă record de 6,4 milioane de euro pentru daune morale destinate victimelor din aceste centre. Măsură vine după ce judecătorii au decis inițial să îl lase în libertate pe Viorel Pașca, alături de soția sa, cei trei fii și o îngrijitoare. Instanța i-a plasat sub control judiciar, dar procurorii nu au fost de acord cu această decizie blândă. Ei au atacat deja hotărârea la instanța superioară și cer din nou arestarea preventivă a suspecților. Dosarul azilelor groazei din Bihor Viorel Pașca, liderul asociației „Dumnezeu Poartă de Grijă”, era cunoscut de toată lumea ca „bunul samaritean”. El primea oameni ai străzii, bătrâni singuri și bolnavi psihic în casele lui din localitățile Dumbrava și Tinca. Mulți dintre acești bolnavi au fost aduși acolo chiar de spitalele de stat din țară, care nu mai aveau locuri pentru ei. În realitate, centrele funcționau complet ilegal, nu aveau autorizații și nici personal medical specializat. Prejudiciul total depășește 13.048.821 lei Odată ce victimele ajungeau în aceste case, Viorel Pașca și familia lui le luau buletinele, cardurile de pensie și indemnizațiile de handicap. Procurorii spun că suspecții au strâns în acest fel un prejudiciu de 13 milioane de lei. Anchetatorii au descoperit că victimele au fost ținute fără reguli de igienă și fără protecție, iar nimeni nu a avut grijă de starea lor de sănătate. Cea mai gravă descoperire arată că 401 persoane care au decedat au fost îngropate pe un teren de la marginea localității.
Ce va păți bărbatul care a încălcat ordinul de protecție și a lovit o femeie în Iași. Victima a ajuns la spital

O femeie de 44 de ani a fost găsită rănită, joi, 2 iulie 2026, pe o stradă din cartierul Zimbru din Iași, după ce sistemul de monitorizare electronică al Poliției a semnalat că un bărbat împotriva căruia fusese emis un ordin de protecție s-ar fi apropiat de aceasta. Victima a fost transportată la spital. Potrivit primelor informații, femeia a fost găsită într-o baltă de sânge și prezenta răni la cap, mâini și picioare. Un echipaj medical i-a acordat primul ajutor la fața locului, după care aceasta a fost transportată la spital pentru investigații și tratament. În același timp, polițiștii au identificat în apropiere bărbatul aflat sub monitorizare electronică, acesta fiind condus la sediul Poliției pentru audieri. Cercetările sunt în desfășurare pentru a stabili cu exactitate ce s-a întâmplat. „Polițiștii Secției nr. 1 Poliție Iași efectuează cercetări cu privire la faptul că, în urma unei alerte semnalate prin dispeceratul sistemului de monitorizare electronică din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Iași, în care se arată că un bărbat aflat sub măsura monitorizării electronice, s-ar fi apropiat de persoana vătămată, încălcând ordinul de protecție emis de Judecătoria Iași. Polițiștii s-au deplasat de îndată la fața locului, fiind identificată persoana vătămată, o femeie, de 44 de ani, care prezenta mai multe leziuni, fiind transportată la spital. De asemenea, bărbatul a fost depistat în apropierea locului faptei, fiind condus la sediul poliției. Polițiștii efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii situații de fapt și pentru luarea măsurilor legale care se impun. În continuarea cercetărilor, bărbatul a fost condus la o unitate medicală de specialitate în vederea expertizării medico-legale, urmând ca la finalizarea procedurii să fie dispuse măsurile legale care se impun”, a transmis Adina Ciobanu, purtător de cuvânt IPJ Iași. Citește și: O femeie a fost găsită într-o baltă de sânge la Iași. Polițiștii sunt în zonă