Din nou în stradă! Polițiștii ieșeni au avut de-a face cu mulți șoferi care au încălcat legea. Iată ce sancțiuni au fost împărțite

din-nou-in-strada!-politistii-ieseni-au-avut-de-a-face-cu-multi-soferi-care-au-incalcat-legea.-iata-ce-sanctiuni-au-fost-impartite

Polițiștii din Iași au organizat și executat o acțiune în vederea prevenirii producerii accidentelor rutiere, având drept cauză nerespectarea regulilor privind acordarea priorității de trecere. În cadrul acțiunii, au fost efectuate 40 de testări alcoolscopice, au fost verificate 40 de autovehicule și au fost aplicate 42 de sancțiuni contravenționale. Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Iași – Biroul Rutier au organizat și executat o acțiune în vederea prevenirii producerii accidentelor rutiere, având drept cauză nerespectarea regulilor privind acordarea priorității de trecere a vehiculelor care au acest drept. În cadrul acțiunii, au fost efectuate 40 de testări alcoolscopice, au fost verificate 40 de autovehicule și au fost aplicate 42 de sancțiuni contravenționale, dintre care 6 pentru neacordarea priorității vehiculelor, unul pentru neacordarea priorității pietonilor, iar 35 pentru alte abateri, în valoare de 21.625 de lei. De asemenea, au fost reținute nouă permise de conducere și a fost retras un certificat de înmatriculare. Polițiștii ieșeni au avut de-a face cu mulți șoferi care au încălcat legea Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași au oferit un exemplu. „O femeie, de 50 de ani, din județul Iași, a condus autoturismul în municipiul Iași, iar într-o intersecție nu a acordat prioritate de trecere unui vehicul care circula pe drumul prioritar. Astfel, aceasta a fost sancționată contravențional conform O.U.G. nr. 195/2002, fiindu-i reținut permisul de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru 60 de zile”, a declarat Adina Ciobanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași. Siguranța rutieră și salvarea de vieți sunt, de asemenea, priorități ale poliției din Iași. Polițiștii rutieri au desfășurat activități pentru prevenirea accidentelor de circulație și creșterea gradului de siguranță rutieră. Astfel, au fost scoși din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalți participanți, 27 de conducători auto. Acestora le-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de timp, conform legii. De asemenea, au fost oprite din a circula 5 autovehicule care nu prezentau siguranță pe drumurile publice. Astfel, certificatele de înmatriculare ale a 5 autovehicule au fost retrase, până la remedierea problemelor constatate. De exemplu, polițiștii din cadrul Secției nr. 2 Poliție Rurală Ciurea efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere. Din cercetările efectuate până în prezent, s-a stabilit faptul că, la data de 1 iulie a.c., un tânăr, de 19 ani, a condus autoturismul în comuna Grajduri, iar în urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Polițiștii ieșeni au avut de-a face cu mulți șoferi care au încălcat legea, iar în perioada următoare controalele acestora vor continua.

Ion Cristoiu dezvăluie cine se află, de fapt, la conducerea țării: S-a văzut cine e președinte

ion-cristoiu-dezvaluie-cine-se-afla,-de-fapt,-la-conducerea-tarii:-s-a-vazut-cine-e-presedinte

Ion Cristoiu îl critică pe Nicușor Dan pentru că amână desemnarea unui nou premier pentru a-l menține pe Ilie Bolojan în funcție și consideră că cel care se află, de fapt, la putere este tocmai premierul demis. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă. Momentul în care s-a văzut „cine este președintele” Jurnalistul subliniază că în timpul întâlnirii bianuale la care Nicușor Dan a participat, Bolojan a fost la o emisiune televizată, unde nu a lăsat nicio secundă impresia că nu ar mai fi în funcție. „A fost momentul de alaltăieri când s-a văzut cine e președinte. Nevolnicul a făcut o conferință de presă, iar Bolojan s-a dus la TVR, mediu sigur, și nu a lăsat nicio clipă impresia că el e demis. El acum face, muncește,” a declarat jurnalistul. Cristoiu acuză o desemnare „anticonstituțională” Cristoiu susține că Nicușor Dan l-ar menține intenționat pe Bolojan în funcție. De asemenea, jurnalistul amintește că nu este datoria constituțională a președintelui să desemneze premierul. „Tot ce a făcut Nicușor Dan, voit sau nu, este ca ăsta (n.r. Ilie Bolojan) să rămână. Pentru că în momentul în care vii anticonstituțional… Nu ai voie să spui că nu desemnezi pe cineva de la AUR. Desemnarea persoanei ca premier este o chestiune controversată. Adevărul este că fiind republică semi-prezidențială, președintele n-are putere absolută, dar nici partidele,” a declarat Cristoiu. „E o prostie din partea lui Grindeanu” Scriitorul critică faptul că, deși este un război între PNL și PSD, Sorin Grindeanu a susținut legile date de Guvernul Bolojan. „E un război între PNL și PSD, iar Grindeanu anunță că a trecut toate legile lui Bolojan. E o prostie din partea lui Grindeanu. Ei cred că va fi învinuit că nu a luat banii din PNRR. Poporul uită. Are dreptate Nicușor Dan, până în 2028 se întâmplă multe,” a declarat scriitorul. Cât va mai sta Ilie Bolojan în funcție? Ilie Bolojan este premier interimar de 58 de zile, după ce Guvernul a fost demis pe 5 mai. Este cea mai lungă perioadă în care un prim-ministru interimar a rămas în funcție în ultimii 36 de ani. Constituția României nu prevede clar durata interimatului unui prim-ministru. Dacă nu se va face curând o nouă învestire de Guvern, parlamentarii ar putea să fie chemați din vacanță.

După furtul de motorină, CTP Iași va monitoriza consumul de combustibil. Timp de o lună, mijloacele de transport vor fi dotate cu dispozitive speciale

dupa-furtul-de-motorina,-ctp-iasi-va-monitoriza-consumul-de-combustibil.-timp-de-o-luna,-mijloacele-de-transport-vor-fi-dotate-cu-dispozitive-speciale

CTP Iași a achiziționat recent servicii pentru monitorizarea consumului de combustibil pentru mijloacele de transport din dotare. Contractul are o valoare de 89.442 lei și a fost atribuit către Arobs Transilvania Software SA din Cluj. Echipamentele folosite sunt închiriate pentru o perioadă de o lună, la care se adaugă instalarea, citirea și transmiterea datelor. Compania a luat decizia de a monitoriza consumul după ce 14 șoferi de autobuz au fost depistați că au furat motorină în valoare de 1,7 milioane de lei. CTP Iași a achiziționat servicii de monitorizare a consumului de combustibil Conform procedurii, sunt achiziționate dispozitivele plus sute de verificări pentru următoarea lună. Contractul este de tip închiriere, astfel poate fi prelungit pentru încă o lună dacă este cazul. Dispozitivele urmează să fie instalate în această lună, urmând să monitorizeze GPS traseele mijloacelor de transport în comun, dar și nivelul de combustibil utilizat per cursă sau zi. FMB140 este un tracker avansat cu tehnologie prin GSM/GNSS/Bluetooth și cu modul integrat de citire a CAN-ului vehiculului. Dispozitivul permite citirea datelor CAN dintr-o gamă largă de vehicule diferite, inclusiv vehicule ușoare și electrice, camioane, autobuze și mașini speciale. „Serviciul va permite colectarea automată a datelor și generarea unor instrumente de analiză și control al consumului. Oferta reprezintă costul următoarelor: 1 x Chirie FMB140, 31,39 lei/bucată/lună; 1 x Citire date CAN, 5,23 lei/bucată/lună; 1 x Instalare FMB140, 13,07 lei/bucată”, este precizat în procedura de achiziție directă. Șoferii încă sunt sub control judiciar Cei 14 șoferi de la CTP Iași au fost reținuți de polițiști și aduși în fața judecătorilor. Angajații de la Compania de Transport Public sunt inculpați într-un dosar de furt calificat, după ce au fost sustrase 200.000 de litri de motorină de la mijloacele de transport în comun. Șoferii au fost plasați pe data de 10 iunie 2026 sub control judiciar timp de 60 de zile. Totuși, aceștia au făcut contestație la această decizie și așteaptă o nouă decizie. Între timp, aceștia au revenit la muncă pe trasee, având în vedere că CTP Iași nu avea suficient personal pentru a efectua cursele necesare. Șoferii opreau la capetele de linie, unde nu puteau fi văzuți de nimeni. Dezactivau camerele sau doar camera îndreptată spre rezervor, iar cu un furtun sustrăgeau motorina în canistre. Totuși, aceștia monitorizau atent nivelul de combustibil, pentru a nu atrage atenția. Multe autobuze sunt în reparații La garajul din Tudor Vladimirescu, peste 40 de autobuze sunt retrase pentru reparații, unele fiind scoase din uz de 2-3 luni. Recent, compania a mai achiziționat 4 geamuri pentru parbriz, pentru autobuze implicate în coliziuni în trafic, fiind cea mai comună problemă. CTP Iași va avea mai puține mijloace de transport în comun pe perioada verii, din cauza cererii scăzute de transport.Anual, după ce elevii iau vacanță, compania de transport decide să retragă un număr de tramvaie și autobuze. De asemenea, în această perioadă, mulți dintre angajați își iau concediile de odihnă, conform contractului. CTP Iași a cumpărat serviciile de monitorizare a consumului de combustibil, pentru a evita situații similare precum cea în care s-au sustras mii de litri de motorină.

Ce se întâmpla în secret în timpul negocierilor SUA-Iran: temeri privind asasinarea unor lideri

ce-se-intampla-in-secret-in-timpul-negocierilor-sua-iran:-temeri-privind-asasinarea-unor-lideri

Conform publicației, citată de Le Figaro, administrația americană era îngrijorată că Israelul ar putea viza doi oficiali iranieni de rang înalt în perioada în care SUA purtau, în primăvară, negocieri sensibile cu Iranul pentru un acord de pace provizoriu. Principalele temeri îi vizau pe ministrul iranian de Externe, Abbas Araghchi, și pe președintele Parlamentului iranian, Mohammad Bagher Ghalibaf. Deși eliminarea unor lideri iranieni a reprezentat un element important al strategiei Israelului de la începutul conflictului, administrația americană considera că un atac asupra celor doi oficiali implicați în negocieri ar fi putut compromite discuțiile și ar fi dus la reluarea ostilităților. Potrivit surselor citate, administrația Trump a mers până la a solicita mai multor state din regiune să avertizeze discret autoritățile iraniene cu privire la riscul unei operațiuni israeliene îndreptate împotriva principalilor negociatori ai Teheranului. În primele luni ale războiului, Israelul a vizat mai mulți oficiali iranieni de rang înalt, inclusiv persoane considerate la Washington drept potențiali interlocutori. Printre acestea s-au numărat Ali Larijani, responsabil pentru securitatea națională, și fostul ministru de Externe Kamal Kharazi, care au fost uciși în atacuri israeliene în timp ce participau la schimburi de mesaje și contacte cu Statele Unite. Noi întâlniri în Qatar și Elveția În aprilie, cu ocazia deplasării lui Mohammad Bagher Ghalibaf la Islamabad pentru o întâlnire cu vicepreședintele american JD Vance, autoritățile iraniene au cerut, prin intermediul Pakistanului și Qatarului, garanții de securitate, temându-se de o posibilă tentativă de asasinat menită să saboteze negocierile. Avioane de luptă pakistaneze au escortat aeronava care transporta delegația iraniană atât la sosirea în Pakistan, cât și la întoarcere. Potrivit acelorași surse, o alertă privind o posibilă amenințare israeliană a determinat aeronava să aterizeze de urgență la Mashhad, înainte ca delegația să își continue drumul spre Teheran pe cale rutieră. În ciuda acestui incident, Abbas Araghchi și Mohammad Bagher Ghalibaf au continuat negocierile cu Statele Unite, participând la noi întâlniri în Qatar, în luna mai, și în Elveția, în iunie.

Tragedie în județul Iași! Un tânăr de doar 18 ani a fost găsit mort într-un canal din comuna Dumești – UPDATE

tragedie-in-judetul-iasi!-un-tanar-de-doar-18-ani-a-fost-gasit-mort-intr-un-canal-din-comuna-dumesti-–-update

Clipe dramatice în județul Iași, unde în urmă cu puțin timp a fost declanșată o amplă intervenție a salvatorilor, după ce o persoană a fost observată plutind la suprafața apei, în apropierea lacului Dumești. Din primele informații obținute de reporterii BZI, incidentul s-a produs în comuna Dumești, unde autoritățile au fost alertate printr-un apel la numărul unic de urgență 112 cu privire la o posibilă persoană înecată într-un canal. UPDATE: Prof. dr. Diana Cimpoeșu, șefa UPU SMURD Iași, detalii cu privire la caz. „Misiune TIM în sat Chilișoaia, Dumești, persoană înecată in iaz, gasită de un copil din sat. La locul solicitarii, persoana în apa, decubit ventral. După extragere, leziuni incompatibile cu viața, semne avansate de decompunere. La locul solicitarii a fost și un bărbat care i-a recunoscut hainele și a spus că e fiul său în vârstă de 18 ani, cunoscut cu probleme mintale și care era dat dispărut de 5 zile”, a transmis prof. dr. Diana Cimpoeșu, șefa UPU SMURD Iași. UPDATE: Între timp, intervenția s-a încheiat. Persoana a fost scoasă din canal, fiind vorba despre un tânăr în vârstă de 18 ani. Din nefericire, echipajele medicale au constatat că acesta prezenta semne certe de deces, astfel că nu s-au mai putut efectua manevre de resuscitare. „Persoana a fost extrasă, e vorba de o victimă de sex masculin, 18 ani, decedat, prezintă semne certe de deces”, a transmis căpitan Georgică Onofreiasa, purtător de cuvânt ISU Iași. Știre inițială: La fața locului au fost trimise de urgență mai multe echipaje din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mihail Sturdza” Iași. Intervin o autospecială de stingere cu apă și spumă (ASAS), precum și un echipaj de terapie intensivă mobilă SMURD (TIM), cu un efectiv total de opt subofițeri. Ajunși la locul solicitării, salvatorii au confirmat apelul. Victima a fost observată plutind la suprafața apei, iar echipele de intervenție desfășoară în aceste momente operațiunea de scoatere a acesteia la mal, pentru a putea fi evaluată de personalul medical. Misiunea este în plină desfășurare, iar starea persoanei nu este cunoscută deocamdată. „În urma unui apel primit prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, forțele și mijloacele de intervenție ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mihail Sturdza” al județului Iași au fost alertate pentru gestionarea unei misiuni de salvare în comuna Dumești, în apropierea lacului Dumești, unde a fost semnalată o posibilă persoană înecată într-un canal. La locul solicitării au fost mobilizate o autospecială de stingere cu apă și spumă (ASAS) și echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD (TIM), cu un efectiv de 8 subofițeri. Ajunse la locul intervenției, echipajele au confirmat situația. O persoană este observată plutind la suprafața apei, iar salvatorii intervin în aceste momente pentru degajarea victimei și aducerea acesteia la mal, în vederea evaluării medicale. Misiunea este în desfășurare, iar informațiile vor fi actualizate pe măsura evoluției intervenției”, a transmis căpitan Georgică Onofreiasa, purtător de cuvânt ISU Iași.

Explozie la etajul cinci al unui bloc din Sibiu. Zeci de persoane au fost evacuate

explozie-la-etajul-cinci-al-unui-bloc-din-sibiu.-zeci-de-persoane-au-fost-evacuate

O explozie neurmată de incendiu s-a produs joi seară într-un apartament situat la etajul al cincilea al unui bloc din municipiul Sibiu. În urma incidentului, 39 de persoane au fost evacuate din imobil, iar până în prezent nu au fost raportate victime care să necesite îngrijiri medicale. „ISU Sibiu intervine de urgenţă pe strada Afinelor din municipiul Sibiu unde a avut loc o explozie într-un apartament situat la etajul 5 al unui imobil cu 5 etaje. La faţa locului sunt mobilizate trei autospeciale de stingere, o autoscară, o autospecială de descarcerare şi un echipaj SMURD”, anunţă, joi seară, ISU Sibiu. Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență, explozia nu a fost urmată de incendiu, iar echipajele au intervenit pentru verificarea clădirii și înlăturarea oricăror pericole. Foto: ISU Sibiu „Din întregul imobil au fost evacuate 39 de persoane. Dintre acestea, până în acest moment nu au fost identificate persoane care ar avea nevoie de îngrijiri medicale”, au precizat pompierii. În apartamentul afectat se afla o persoană, care s-a deplasat la spital înainte de sosirea echipajelor de intervenție. Din primele cercetări, cauza probabilă a deflagrației este o acumulare de gaze provenită de la un aparat de gătit alimentat cu o butelie de camping. Intervenția echipajelor continuă pentru verificarea structurii imobilului și stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs explozia.

O femeie a fost găsită într-o baltă de sânge la Iași. Polițiștii sunt în zonă – FOTO

o-femeie-a-fost-gasita-intr-o-balta-de-sange-la-iasi.-politistii-sunt-in-zona-–-foto

O femeie a fost găsită pe o stradă din Iași, într-un incident care a declanșat o amplă intervenție a poliției și a echipajelor medicale. Potrivit primelor informații, nu este clar dacă victima a fost agresată sau dacă s-a rănit în urma unei căderi, dar era într-o baltă de sânge în cartierul Zimbru.  La fața locului au ajuns rapid polițiști și un echipaj medical, care i-au acordat primele îngrijiri. Aceasta era rănită la mâini, la picioare și la cap. Femeia a fost preluată de ambulanță și transportată la spital pentru investigații și tratament de specialitate, cel mai probabil la Spitalul Clinic Județean de Urgență Sf. Spiridon Iași. Zona a fost securizată de forțele de ordine, iar anchetatorii fac cercetări pentru a stabili exact împrejurările în care s-a produs incidentul. „Polițiștii Secției nr. 1 Poliție Iași efectuează cercetări cu privire la faptul că, în urma unei alerte semnalate prin dispeceratul sistemului de monitorizare electronică din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Iași, în care se arată că un bărbat aflat sub măsura monitorizării electronice, s-ar fi apropiat de persoana vătămată, încălcând ordinul de protecție emis de Judecătoria Iași. Polițiștii s-au deplasat de îndată la fața locului, fiind identificată persoana vătămată, o femeie, de 44 de ani, care prezenta mai multe leziuni, fiind transportată la spital. De asemenea, bărbatul a fost depistat în apropierea locului faptei, fiind condus la sediul poliției. Polițiștii efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii situații de fapt și pentru luarea măsurilor legale care se impun”, au transmis r

Avocatul Toni Neacșu intervine în conflictul dintre Guvern și ÎCCJ: Războiul dintre justiție și Bolojan e total și sălbatic

avocatul-toni-neacsu-intervine-in-conflictul-dintre-guvern-si-iccj:-razboiul-dintre-justitie-si-bolojan-e-total-si-salbatic

„Războiul dintre justiție și Bolojan este total”, spune avocatul Toni Neacșu care desființează decizia premierului demis Ilie Boljan de a sesiza Curtea Constituțională legat de un posibil conflict juridic de natură constituțională Guvern – ÎCCJ. El susține că Executivul încearcă astfel să influențeze un proces aflat încă pe rolul instanței. Acesta califică demersul drept „ridicol”, „prematur” și „inadmisibil”. Comentariul lui Toni Neacșu vine după ce Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a atras atenția, într-un comunicat, asupra presiunilor Guvernului asupra justiţiei exercitate sub pretextul unui conflict juridic de natură constituţională. „Pur și simplu sesizarea e ridicolă, prematură și inadmisibilă” „După sesizarea de către Guvern a Curții Constituționale cu un conflict juridic de natură constituțională determinat de un dosar încă aflat pe rol, fără o soluție definitivă, cu termen de judecată la 9.07.2026, nu pot decât să concluzionez că toți juriștii buni și profesioniștii Guvernului fie au fost PSD-iști, fie au plecat cu puciștii din PNL. Pur și simplu sesizarea e ridicolă (tehnic e prematură și inadmisibilă), e făcută de o parte dintr-un dosar care încă nu s-a judecat și care evident că își dorește prin orice mijloace, legitime sau nu, să nu piardă, iar pentru asta e dispusă să apeleze la orice instrument de presiune, fie ea și o sesizare la CCR”, a scris avocatul pe Facebook. Judecătorii supremi vs. Bolojan, etapa CCR Premierul Ilie Bolojan a anunțat joi că a decis să sesizeze Curtea Constituțională a României (CCR) în legătură cu un posibil conflict juridic de natură constituțională cu ÎCCJ, după ce instanța supremă a deschis o acțiune în justiție împotriva instituției pentru neplata unor drepturi salariale restante ale magistraților. „De ce am fost nevoiţi să facem acest lucru? Pentru că instanţa de judecată s-a substituit puterii executive şi legislative în materie bugetară şi a gestionării finanţelor publice. Sarcina puterii judecătoreşti, conform legii şi Constituţiei, este de a interpreta şi de a aplica legile existente. Iar din punctul de vedere al juriştilor Guvernului, instanţa îşi depăşeşte sfera de competenţă atribuită constituţional”, a declarat Ilie Bolojan la finalul şedinţei de Guvern. Avocatul Toni Neacșu susține că demersul, un „război dintre justiție și Bolojan” este  „total, salbatic și mă îndoiesc că se vor lua prizonieri”. „Mai recomand CEDO, CJUE si Comitetul drepturilor omului de la CEDO sau Curtea Penala Internațională care urmau, într-un moment de delir juridic din spațiul public întreținut de colegi de ai mei, să anuleze la un moment dat anularea alegerilor în România. Șansele sunt cam aceleași. Una peste alta, războiul dintre justiție și Bolojan e total, salbatic și mă îndoiesc că se vor lua prizonieri or că se va mai respecta vreo regulă (de aia nu m-ați vazut comentând unele hotărâri judecătorești). Să-ți iei ca mână dreapta pe Oana Gheorghiu („judecatorii iau pâinea de la gura copiiilor”) și pe Pîslaru („magistrații sunt lacomi și egoiști, din cauza lor pierdem miliarde, le tăiam pensiile”) înseamnă că ești fie mafiot de temu, pe stil Giovani Becali, fie inconștient, fie pur și simplu „prost”, în sensul cel mai puțin peiorativ posibil și doar descriptiv al cuvântului”, a adăugat Toni Neacșu. ÎCCJ despre inițiativa lui Bolojan: E  fără precedent Conducerea instanței supreme subliniază faptul că a luat act de declarațiile publice formulate de Prim-ministru privind intenția Guvernului de a sesiza Curtea Constituțională în legătură cu un litigiu aflat în curs de soluționare, mai precis sumele ce urmează a fi plătite retroactiv magistraților. „Înalta Curte nu va intra într-o polemică publică asupra unor chestiuni de drept care fac obiectul unui proces pendinte. Aceste aspecte vor fi analizate exclusiv în cadrul procedurilor prevăzute de lege, cu respectarea deplină a competențelor constituționale ale fiecărei autorități publice. Este, însă, fără precedent ca, înainte de soluționarea definitivă a unui litigiu, una dintre părțile din proces să califice public conduita instanței drept neconstituțională și să formuleze acuzații privind depășirea competențelor acesteia. Cu atât mai mult cu cât asemenea afirmații provin din partea unui Guvern demis şi aflat în exercitarea limitată a atribuțiilor constituționale, exclusiv pentru administrarea treburilor publice până la învestirea unuia cu puteri depline. Competenţele acestuia nu pot fi extrapolate la inițierea unor demersuri constituționale sau procedurale care exced administrării curente, nici măcar sub argumentul unei pretinse conexități cu aceasta, potrivit art. 110 alin. (4) din Constituţie. O asemenea conduită afectează independența justiției și încrederea cetățenilor că litigiile sunt soluționate exclusiv în fața instanțelor, pe baza legii și a argumentelor juridice, iar nu prin calificări publice anticipate sau prin presiuni exercitate în spațiul public. Într-un stat de drept, argumentele juridice se susțin în fața instanței de judecată. Independența justiției presupune ca procesele să fie soluționate în sala de judecată, prin hotărâri motivate, și nu influențate de declarații publice ale uneia dintre părțile aflate în litigiu”.

Consilierul AUR Vasile Pușcașu cere toalete publice pentru comercianții și locuitorii din Tătărași și Podu Roș

consilierul-aur-vasile-puscasu-cere-toalete-publice-pentru-comerciantii-si-locuitorii-din-tatarasi-si-podu-ros

Lipsa toaletelor publice în zone intens circulate din municipiul Iași a fost adusă în atenția administrației locale de consilierul local AUR Vasile Pușcașu, în cadrul ședinței Consiliului Local. Acesta a spus că problema i-a fost semnalată de mai mulți ieșeni și comercianți, care reclamă lipsa unor condiții minime în apropierea chioșcurilor din Tătărași și Podu Roș. ”Nu vreau să pun multe întrebări azi. Nu voiam să ridic nici o problemă dar gândindu-mă la vremurile complicate care urmează și că o serie dintre cetățenii Iașului mi-au transmis în weekendul trecut această problemă am să vă spun și dumneavoastră domnule primar. Am făcut o vizită în zona Tătărași și pe tot traseul de la Doi Băieți până spre prima intersecție la Stejar sunt o serie de chioșcuri amplasate unde cetățenii plătesc taxe pentru închiriere și se plâng că nu au toalete și nici o sursă de apă în zonă. Este o problemă foarte grea din punctul meu de vedere, același lucru l-am constatat și în Podu Roș. A existat o toaletă publică, acum este dezafectată. Acolo se întâlnesc foarte mulți cetățeni în vârstă care joacă table, socializează și trebuie să ne gândim că este strict necesar să ducem și o toaletă acolo”, a declarat Vasile Pușcașu, consilier local AUR. Primarul Mihai Chirica a răspuns că astfel de facilități au existat în trecut, însă au fost eliminate din cauza modului în care au fost folosite și a problemelor de igienă apărute în zonă. ”La tonetele de pe Vasile Lupu, bănui că la ele faceți referire noi am avut toaletă, am pus și am scos din două motive: nu o utilizează civilizat, în spatele oricărui chioșc o puneai ieșea scandal plus scara de bloc de vizavi și automat le-am scos de acolo pentru că era un focar de infecție văzut de mine personal. Le-am recomandat să folosească toaleta din parcul Oancea și este o toaletă publică”, a spus Mihai Chirica.

Experții au stabilit care ar putea fi limita vieții pe Pământ. Veștile sunt bune

expertii-au-stabilit-care-ar-putea-fi-limita-vietii-pe-pamant.-vestile-sunt-bune

Viața pe Pământ ar putea continua încă 1,8 miliarde de ani, conform unor noi cercetări citate de Live Science. Această estimare, care se bazează pe modele climatice complexe, este mult mai optimistă decât au indicat multe studii anterioare. Pe măsură ce soarele evoluează, acesta devine mai luminos. Steaua produce în prezent cu aproximativ o treime mai multă energie decât la începutul sistemului solar, în urmă cu 4,5 miliarde de ani. Soarele va continua să se încălzească până când va muri în cele din urmă, în aproximativ 5 miliarde de ani. Experții din prezent mai optimiști decât cei din trecut Oamenii de știință s-au întrebat timp de decenii cât timp va reuși viața să evolueze pe Pământ. Un studiu realizat în urmă cu patru decenii susținea că biosfera fotosintetică a Pământului, care include toate plantele și formează baza pentru cea mai mare parte a biologiei planetei, o să dispară peste aproximativ 100 de milioane de ani. Studiile ulterioare au oferit estimări mai optimiste privind viața pe Pământ. Experții au publicat noul studiu În noul studiu, publicat în revista JGR Atmospheres, experții sugerează că viața plantelor ar putea continua chiar mai mult decât s-a crezut până acum. Viața s-ar putea încheia atunci când Pământul își va pierde oceanele fie din cauza radiațiilor, fie prin evaporare scăpată de sub control. Viața pe Pământ se bazează pe fotosinteză, procesul folosit de plante, alge și unele bacterii pentru a transforma lumina soarelui în energie. Mecanismul necesită atât dioxid de carbon, cât și lumina soarelui. În cele din urmă, soarele va încălzi Pământul până la punctul în care plantele nu vor mai fi capabile să facă fotosinteza ceea ce va duce la dispariția vieții. O altă problemă este că, pe măsură ce soarele se stinge și devine mai strălucitor, va exista mai puțin dioxid de carbon în atmosferă, înfometând astfel plantele. Experții au folosit zeci de modele climatice În noul studiu, experții au folosit 29 de modele climatice pentru a estima ce s-ar întâmpla cu biosfera vegetativă a Pământului în diferite scenarii. Concluzia lor a fost că sistemul Pământului este mai rezistent decât se credea.