O explozie puternică a zguduit Monaco în această seară. Incidentul a avut loc după ce un bărbat a fost observat că a plasat un pachet suspect

o-explozie-puternica-a-zguduit-monaco-in-aceasta-seara.-incidentul-a-avut-loc-dupa-ce-un-barbat-a-fost-observat-ca-a-plasat-un-pachet-suspect

O explozie puternică a avut loc luni seară, 29 iunie 2026, în Monaco. Conform primelor informații, sunt cel puțin trei răniți, dintre care două persoane în stare gravă. Deflagrația ar fi fost cauzată de o bombă. Autoritățile vorbesc și despre un „posibil atentat”. O explozie majoră a fost auzită luni seară în Principatul Monaco, a relatat Le Figaro dintr-o sursă polițienească. Incidentul a avut loc cu puțin timp înainte de ora 21:00 pe strada Révérend Père Louis Frolla, a adăugat aceeași sursă. Incidentul s-a petrcut după ce un bărbat a fost văzut plasând un pachet suspect. Zona este împânzită de mașini de poliție, de intervenție și de ambulanțe. Ultimele date arată că victimele au naționalitate ucraineană și rusă. O explozie puternică a zguduit Monaco în urmă cu puțin timp. Incidentul a avut loc după ce un bărbat a fost observat că a plasat un pachet suspect A fost activat „codul roșu” Potrivit unei surse polițienești care a declarat pentru BFMTV, „planul roșu” a fost activat în Monaco. Planul roșu este „o strategie de acțiune prestabilită în cazul unui eveniment brusc care are ca rezultat sau este susceptibil să aibă ca rezultat numeroase victime. Acesta permite o creștere treptată a resurselor în funcție de numărul de victime”, conform site-ului web al Principatului Monaco. Explozie puternică în Monaco Explozia, care a fost descrisă drept un „atac”, a avut loc în jurul orei 21:00. Oficialii spun că trei persoane au fost rănite, două dintre ele aflându-se în stare gravă. În aceste momente, zona este patrulată de polițiști înarmați. Poliția a declarat că un bărbat a fost văzut lăsând două genți în fața clădirii în jurul orei 21:00, înainte de explozie. Primarul orașului Nisa, Eric Ciotti, a susținut că incidentul ar fi tratat sub forma unui atac, arată Dailystar. El a transmis pe platforma X: „Atacul comis în această seară este o tragedie care lovește Monaco. Gânduri pentru victime, familiile lor și poporul din Monaco. Sprijin total pentru forțele de securitate și serviciile de urgență mobilizate”. O persoană a fost văzută pe camerele de supraveghere plasând un rucsac în fața intrării unui imobil rezidențial de pe Rue du Révérend Père Louis Frolla, de-a lungul graniței cu Franța. În timp ce bărbatul fugea pe jos spre orașul vecin Beausoleil, explozia s-a produs exact când alte persoane intrau în aceeași clădire, nefiind clar dacă acestea erau țintele vizate, relatează Le Figaro. Procurorul din Monaco, Thibault Stéphane, a confirmat pentru Le Figaro că două persoane sunt în stare critică, iar una a cărei viață nu este în pericol. Magistratul a adăugat că experți în dezamorsarea bombelor și ofițeri de poliție judiciară se află la fața locului. Știre în curs de actualizare!

Diana Șoșoacă îi cere Patriarhului Daniel să ia atitudine împotriva lui Nicușor Dan: „Apărați familia creștină!”

diana-sosoaca-ii-cere-patriarhului-daniel-sa-ia-atitudine-impotriva-lui-nicusor-dan:-„aparati-familia-crestina!”

Europarlamentarul Diana Iovanovici-Șoșoacă, președintele Partidului S.O.S. România, a transmis o scrisoare deschisă Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Părinte Daniel, în care solicită o poziție publică fermă a Patriarhiei împotriva legalizării parteneriatului civil și în apărarea familiei tradiționale. În document, liderul S.O.S. România susține că dezbaterea privind parteneriatul civil reprezintă un risc pentru instituția căsătoriei și pentru valorile creștine pe care, în opinia sa, este construită societatea românească. Diana Șoșoacă îl critică în mod direct pe președintele Nicușor Dan, despre care afirmă că susține legalizarea parteneriatului civil. Totodată, aceasta invocă faptul că șeful statului și partenera sa, Mirabela Grădinaru, nu sunt căsătoriți religios sau civil, apreciind că modelul de familie promovat de cea mai înaltă funcție în stat are relevanță în plan public. „Către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române Preafericirea Voastră, Cu deosebit respect, dar și cu profundă îngrijorare, mă adresez Preafericirii Voastre într-un moment în care valorile fundamentale ale familiei creștine sunt supuse unor presiuni tot mai puternice în spațiul public și în viața politică din România. În calitate de europarlamentar, președinte al Partidului S.O.S. România și fiică a Bisericii Ortodoxe Române, am datoria de a vă semnala o evoluție care riscă să producă o gravă relativizare a instituției căsătoriei și a moralei creștine. Declarațiile și poziționările publice ale lui Nicușor Dan în favoarea legalizării parteneriatului civil reprezintă, în opinia mea, un pas periculos către redefinirea conceptului de familie și către slăbirea fundamentelor morale și spirituale ale societății românești. Cu atât mai mult, consider că această promovare ridică serioase semne de întrebare în condițiile în care domnul Nicușor Dan însuși nu este căsătorit religios și civil cu doamna Mirabela Grădinaru, deși cei doi participă constant în aparițiile oficiale ca un cuplu reprezentativ al statului român. Fără a contesta dreptul oricărei persoane la viață privată, apreciem că este legitim să observăm că modelul de familie proiectat de cea mai înaltă funcție în stat nu poate fi desprins de responsabilitatea publică pe care aceasta o implică. Constituția României consacră familia ca element fundamental al societății, iar tradiția milenară a poporului român a înțeles familia ca fiind întemeiată pe Sfânta Taină a Cununiei și pe responsabilitatea asumată dintre soț și soție. Promovarea unor formule juridice alternative riscă să transforme excepția în regulă și să golească de conținut instituția căsătoriei. Preafericirea Voastră, În ultimii ani, românii au asistat la o ofensivă constantă împotriva identității lor creștine: promovarea ideologiilor care relativizează familia, presiuni asupra educației copiilor, marginalizarea simbolurilor creștine și încercări repetate de redefinire a valorilor care au ținut acest neam unit timp de două milenii. În aceste împrejurări, vocea Bisericii Ortodoxe Române are o importanță covârșitoare. Milioane de credincioși așteaptă un cuvânt limpede și ferm în apărarea familiei creștine și a căsătoriei, aşa cum au fost lăsate de Dumnezeu și mărturisite de Sfinții Părinți. Vă rog respectuos să analizați posibilitatea unei luări de poziție publice a Patriarhiei Române privind necesitatea apărării instituției căsătoriei și a familiei creștine, precum și față de promovarea parteneriatului civil ca alternativă la aceasta. Cred cu tărie că Biserica și credincioșii au datoria comună de a apăra valorile pe care se întemeiază identitatea spirituală a poporului român și de a transmite generațiilor viitoare adevărul Evangheliei, fără compromisuri dictate de curente ideologice trecătoare. Cu nădejde în binecuvântarea lui Dumnezeu și în păstorirea înțeleaptă a Preafericirii Voastre, vă asigur de întreaga mea considerație. Cu aleasă prețuire, Av. Europarlamentar Diana Iovanovici-Șoșoacă Președintele Partidului S.O.S. România”

Victor Ponta ironizează Consiliul Superior de Apărare a Țării la Marius Tucă Show: Au convocat CSAT că o judecătoare de la CAB a interzis zborurile deasupra României

victor-ponta-ironizeaza-consiliul-superior-de-aparare-a-tarii-la-marius-tuca-show:-au-convocat-csat-ca-o-judecatoare-de-la-cab-a-interzis-zborurile-deasupra-romaniei

În cadrul unei ediții, transmise live de Gândul, a emisiunii „Marius Tucă Show”, Victor Ponta, politician român, fost Prim-Ministru, a vorbit despre motivul convocării ședinței CSAT. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă. Ședința CSAT, un tablou suprarealist Invitat la Marius Tucă Show, Victor Ponta a vorbit despre motivul convocării ședinței CSAT. Acesta spune că ședința a fost o imagine suprarealistă. El descrie tabloul ironic în care se aflau membrii Consiliului Suprem de Apărare al Țării. Politicianul susține că reuniunea ar fi fost lipsită de o miză reală și că miniștrii prezenți nu ar fi avut un rol concret în cadrul discuțiilor. „În ședința de azi de la CSAT, a fost pentru mine ca om politic. Cea mai suprarealistă imagine pe care am văzut-o. Deci stătea președintele la masă aici, în capul mesei, cum stau eu. Pe numele lui Nicușor Dan, într-o țară care nu are guvern, nu are de niciunele, este praf. În dreapta lui stătea Bolojan, demis de Parlament, pe care eu, Nicușor, l-am acuzat că: Domnule, m-a mințit. Lângă stătea Predoiu, ministrul de Interne care este certat cu Bolojan și care și-a dat demisia. În stânga era ministrul de Finanțe, Nazare, care deși este în guvernul Bolojan a acceptat să fie în guvernul Veștea. Mai încolo stătea șeful SRI-ului, care este de fapt adjunctul de 3 ani. Deci era o chestie… Cine ar fi intrat acolo ar fi zis: Bă, ce faceți aici? Ce-i cu voi toți aici?”, a declarat fostul prim-ministru. 2.700 de zboruri anulate, cine este de vină? Suspendarea certificatului ROMATSA de furnizor de servicii de navigație aeriană se află pe agenda discuțiilor din cadrul ședinței CSAT. În acest context situația ar putea duce la o blocare majoră a traficului aerian. Astfel, peste 2.700 de zboruri ar putea să fie afectate mai ales în plin sezon estival. Fostul premier a ironizat faptul că membrii Consiliului au ajuns să discute o decizie a Curții de Apel București care putea afecta activitatea furnizorului de servicii de navigație aeriană. Ponta crede că o problemă de asemenea natură nu ar fi trebuit să ajungă să fie gestionată în acest mod. „CSAT se face cu un președinte, care conduce țara, cu un prim-ministru, cu ministru de Interne. Imaginea era suprarealistă. Și ei toți discutau despre o hotărâre dată de o doamnă judecător care interzice avioanele pe deasupra României. Tu poți să crezi așa ceva? Asta au discutat astăzi. Când în mod normal… Ce a făcut mă? A interzis zborurile pe deasupra României, a închis ROMATSA? Atenție, vezi, 2.700 de zboruri anulate că a zis o judecătoare de la Curtea de Apel. Eu m-am enervat, am venit și eu, m-am plâns la tine când a venit o judecătoare de la Curtea de Apel. Nu știu dacă e aceeași. Și a zis: Ce ceri tu, mă Ponta despăgubiri pentru 8 ani? Mă, da când ai o hotărâre care zice: Nu mai zboară 2.700 de avioane pe deasupra României, o iei și o duci la spitalul de nebuni.”, a declarat politicianul.

Un grup de francezi a tulburat ordinea publică la piscină din Germania. Piscina a fost evacuată și închisă

un-grup-de-francezi-a-tulburat-ordinea-publica-la-piscina-din-germania.-piscina-a-fost-evacuata-si-inchisa

Un grup de 50 până la 60 de bărbați, identificați de autoritățile germane ca fiind francezi, ar fi comis duminică mai multe acte de tulburare a ordinii publice în Kehl, potrivit Le Figaro. În Kehl, peste granița cu Strasbourgul, piscina Freibad Auenheim a fost arhiplină de sâmbătă. S-a ajuns la capacitatea maximă până la ora 14:00, ora locală. A doua zi, un incident a perturbat calmul aparent. Într-un comunicat emis duminică seară, poliția din Offenburg a indicat că o „intervenție a poliției care a implicat mai multe patrule” a avut loc la piscina din Auenheim. Intervenția a avut loc cu puțin înainte de ora 17:00. Cauza a fost un grup de „50 până la 60 de bărbați”, pe care autoritățile germane i-au identificat ca fiind francezi. Se presupune că aceștia vor fi făcut vinovați de mai multe acte de tulburare a ordinii publice, potrivit sursei citate. Acești indivizi „ar fi încercat să intre în mod repetat în zona piscinei escaladând gardul exterior și accesând piscina exterioară fără a plăti taxa de intrare”. Inițial, personalul de securitate de la fața locului a intervenit. Acest lucru a dus la mai multe altercații verbale, înainte ca patrulele de poliție din Kehl și Achern, „precum și poliția federală”, să sosească drept întăriri. Piscina a fost evacuată și închisă În cele din urmă, a fost luată decizia de a evacua și de a închide piscina. Grupul de scandalagii, care și-a exprimat nemulțumirea „golind coșurile de gunoi”, a părăsit incinta. În declarația sa, secția de poliție din Offenburg a furnizat totuși un număr de telefon pentru cei care doresc informații suplimentare despre incident. Orașul Kehl a raportat între 10 și 15 persoane care fac probleme. Au fost implementate mai multe măsuri pentru a combate acest comportament antisocial. Printre acestea, se numără capacitatea maximă redusă la 1.400 de înotători și personalul de securitate sporit la intrare. Incidente similare au avut loc în această lună De asemenea, biletele pot fi rezervate doar online și este obligatorie furnizarea informațiilor personale de contact. În plus, oricine încalcă regulile va fi interzis în unitate până la sfârșitul sezonului. Aceasta urmează mai multor incidente din iunie care au implicat tineri din Alsacia, mai arată sursa.

Moment dramatic în Iași! Polițiștii au scos un copil dintr-o mașină în care temperatura trecuse de 50 de grade

moment-dramatic-in-iasi!-politistii-au-scos-un-copil-dintr-o-masina-in-care-temperatura-trecuse-de-50-de-grade

Un incident care se putea transforma într-o tragedie a avut loc în cursul zilei de astăzi, 29 iunie, în municipiul Iași. Un copil lăsat singur într-un autoturism încins de soarele puternic a fost salvat la timp de polițiștii locali, după ce temperatura din interiorul mașinii a depășit 50 de grade Celsius. Potrivit informațiilor transmise de Poliția Locală Iași, echipajul Serviciului Siguranța Circulației a observat, în jurul orei 16:15, un minor rămas nesupravegheat într-un autoturism parcat, în condițiile în care afară erau peste 37 de grade Celsius la umbră, iar județul se afla sub avertizare de cod roșu de caniculă. Oamenii legii au constatat că micuțul fusese lăsat singur în mașină mai bine de 15 minute, iar temperatura din habitaclu devenise extrem de periculoasă. Existând un risc iminent de asfixiere și șoc termic, polițiștii locali Lucian și Ciprian au intervenit imediat, au deschis autoturismul și l-au scos pe copil în siguranță. După salvare, minorul a primit apă pentru hidratare și pentru reducerea temperaturii corpului, evitându-se astfel o posibilă tragedie. În urma incidentului, tatăl copilului a fost sancționat cu avertisment, în conformitate cu prevederile Legii nr. 61/1991, pentru punerea în pericol a minorului. Reprezentanții Poliției Locale Iași atrag din nou atenția că, în perioadele cu temperaturi extreme, nimeni nu trebuie lăsat în interiorul unui autoturism oprit, fie că este vorba despre copii, persoane vârstnice sau animale de companie. „Totul e bine când se termină cu bine! Dar începem cu partea negativă! Polițiștii locali din cadrul Serviciului Siguranța Circulației au aplicat măsurile legale față de tatăl unui minor, conform Legii nr. 61/1991 (cu avertisment), întrucât la ora 16.15 au observat minorul singur în autovehicul la o temperatură în atmosferă de peste 37*C la umbră, în contextul în care atenționările privind ‼️codul roșu‼️de caniculă au fost transmise pe toate căile de comunicare – TV, audio, social-media, dar și de către autoritățile municipiului Iași. În fapt, minorul a stat singur în autovehicul peste 15 minute, iar în autovehicul temperatura depășea 50*C. Copilul se afla în pericol iminent de asfixiere și șoc termic, astfel încât Lucian și Ciprian au procedat la deschiderea autovehiculului și extragerea lui din acesta, oferindu-i apă pentru hidratare și pentru a-i scădea temperatura corpului. Subliniem ca în această perioadă este necesar să se evite pe cât posibil deplasările inutile și să nu lăsăm în interiorul autovehiculelor minori, persoane în etate sau animale de companie pentru a nu le pune viața în pericol. Orice minut poate fi fatal!”, a transmis Poliția Locală Iași.

Călin Georgescu vs. Anca Alexandrescu. Câți români s-au uitat la schimbul de replici dintre cei doi. Cifre peste media Realitatea TV

calin-georgescu-vs-anca-alexandrescu-cati-romani-s-au-uitat-la-schimbul-de-replici-dintre-cei-doi.-cifre-peste-media-realitatea-tv

Schimbul de replici dintre Călin Georgescu și Anca Alexandrescu, din emisiunea difuzată duminică seară la Realitatea TV, a atras un număr semnificativ mai mare de telespectatori decât în mod obișnuit pentru postul de televiziune. Ratingul emisiunii a fost la un moment dat chiar motiv de dispută în interviul controversat de la ”Televiziunea Poporului”, după ce fostul candidat la prezidențiale a sugerat că ar fi fost susținut de-a lungul timpului doar pentru rating. Audiențe peste media postului în timpul scandalului televizat dintre Anca Alexandrescu și Călin Georgescu În intervalul orar 21:00-22:00, confruntarea în direct dintre Călin Georgescu și Anca Alexandrescu a fost urmărită, în medie, de aproximativ 355.000 de telespectatori pe minut la nivel național. Prin comparație, media de audiență a Realitatea TV în luna mai a fost de aproximativ 160.000 de telespectatori, ceea ce arată o creștere semnificativă. În clasamentul posturilor de știri, România TV a ocupat primul loc, cu aproximativ 390.000 de telespectatori, urmată îndeaproape de Realitatea TV, cu 355.000. Pe următoarele poziții s-au situat Antena 3, cu 230.000, Digi24, cu 105.000, B1 TV, cu 60.000, în timp ce TVR Info și Prima News au avut câte 7.000 de telespectatori, iar Euronews România aproximativ 5.000, relatează PaginaDeMedia. La nivelul orașelor și pe segmentul comercial, Realitatea TV s-a clasat pe primul loc între posturile de știri în timpul emisiunii. Discuția dintre Georgescu și Alexandrescu a fost marcată de mai multe contre. Fostul candidat la prezidențiale a sugerat că ar fi fost suținut doar pentru rating Interviul a fost marcat de numeroase schimburi tensionate de replici între Călin Georgescu și realizatoarea Anca Alexandrescu. Cei doi s-au contrazis în mai multe rânduri pe parcursul emisiunii, iar, la un moment dat, Georgescu a susținut că sprijinul primit din partea Realitatea TV ar fi avut drept miză audiența postului, nu interesul românilor. Totodată, acesta a afirmat că este conștient de impactul pe care îl are asupra ratingului televiziunii. În replică, Anca Alexandrescu i-a reamintit că Realitatea TV l-a susținut constant începând din noiembrie 2024 și până în prezent, moment care a dus la unul dintre cele mai tensionate schimburi de replici ale serii. Anca Alexandrescu: „Dar Realitatea TV v-a susținut pe dumneavoastră și în noiembrie 2024 și până acum?” Călin Georgescu: „Eu știu un singur lucru.” Anca Alexandrescu: „Vă rog.” Călin Georgescu: „Că este un rating foarte bun.” Anca Alexandrescu: „Adică spuneți că am făcut-o pentru rating?” Călin Georgescu: „Nu, eu am spus atât, că este un rating foarte bun. Eu nu pot decât să îmi slujesc poporul. Cine face altceva în spate nu e treaba mea.”

Incendiu puternic la Iași! Pompierii luptă să salveze o locuință

incendiu-puternic-la-iasi!-pompierii-lupta-sa-salveze-o-locuinta

Un incendiu a izbucnit în urmă cu puțin timp în localitatea Valea Adâncă, județul Iași, unde un garaj aflat în imediata apropiere a unei locuințe a fost cuprins de flăcări. Potrivit informațiilor transmise de reporterii BZI, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mihail Sturdza” au fost solicitați să intervină de urgență pe strada Vișinilor, după ce focul a fost observat la nivelul acoperișului unei anexe gospodărești. La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta deja cu intensitate la nivelul garajului, existând risc de extindere către casa aflată în imediata vecinătate. Pentru stingerea focului au fost mobilizate mai multe echipaje, respectiv o autospecială de stingere, o autospecială de transport apă și un echipaj de prim ajutor calificat. Pompierii acționează în aceste momente pentru localizarea incendiului și prevenirea propagării flăcărilor la construcțiile din jur. Din primele informații, nu au fost raportate victime. Intervenția este în desfășurare. „Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mihail Sturdza” al Județului Iași intervin pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un garaj lipit de o locuință, în localitatea Valea Adâncă, strada Vișinilor. La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta la nivelul acoperișului garajului, existând pericol de propagare la locuința învecinată. Pentru gestionarea situației de urgență au fost mobilizate o autospecială de stingere, o autospecială de transport apă și un echipaj de prim ajutor calificat. Pompierii acționează pentru localizarea și lichidarea incendiului, precum și pentru limitarea propagării flăcărilor la construcțiile din apropiere. Până în acest moment nu sunt raportate victime. Intervenția este în dinamică, iar informațiile vor fi actualizate pe măsura desfășurării misiunii”, a transmis căpitan Georgică Onofreiasa, purtător de cuvânt ISU Iași.

RAR Iași are un nou director. Marian Uscatu preia conducerea reprezentanței județene

rar-iasi-are-un-nou-director.-marian-uscatu-preia-conducerea-reprezentantei-judetene

Conducerea Registrului Auto Român Iași s-a schimbat începând de luni, 29 iunie 2026. Marian Uscatu a fost numit director al reprezentanței județene, după retragerea din activitate a lui Octavian Marius Varvara, care s-a pensionat. Potrivit informațiilor disponibile, noul director a primit un mandat provizoriu de șase luni, valabil până la sfârșitul anului 2026. Vă aducem aminte că Marian Uscatu activează în cadrul RAR de aproximativ 15 ani și are experiență în domeniul transporturilor, ocupând în trecut și funcții de conducere în cadrul Autorității Rutiere Române. Totodată, acesta este consilier județean în cadrul Consiliului Județean Iași. Fostul director, Octavian Marius Varvara, și-a încheiat activitatea după mai bine de trei decenii petrecute la conducerea reprezentanței ieșene, fiind unul dintre cei mai longevivi șefi ai unei instituții publice din județ. RAR Iași funcționează cu aproximativ 35 de angajați și gestionează zilnic un volum ridicat de activitate. În medie, între 90 și 100 de vehicule sunt verificate în fiecare zi, de la autoturisme și autoutilitare până la motociclete, ATV-uri și alte categorii de vehicule. În ultimii ani, instituția a implementat măsuri de digitalizare și reorganizare a activității pentru reducerea timpilor de așteptare și eficientizarea serviciilor oferite populației. Articol recomandat Articol recomandat Două seisme extrem de puternice, produse la interval de doar câteva zeci de secunde, au zguduit violent nordul Venezuelei, provocând prăbușirea mai multor clădiri, blocarea infrastructurii critice și un val de panică generalizată. Până în acest moment, autoritățile au confirmat oficial decesul a cel puțin 32 de persoane și rănirea altor 700, însă operațiunile de […] ` `

Europa de Est, sub Cupola de foc. Recorduri istorice de căldură

europa-de-est,-sub-cupola-de-foc.-recorduri-istorice-de-caldura

După ce a făcut ravagii în partea occidentală a bătrânului continent,„cupola de foc” se mută treptat în țările din estul Europei. Rând pe rând sunt doborâte recorduri istorice de căldură, din Polonia în Ungaria sau Cehia. Alte țările din regiune se confruntă cu fenomene meteo extreme, iar autoritățile iau măsuri urgente de protejare a cetățenilor. Săptămâna trecută, al doilea val de căldură a afectat Europa de Vest în mai puțin de o lună. Din nordul Africii a lovit un val de căldură cu temperaturi de 43 de grade Celsius în orașele de coastă mediteraneene. Însă, de la finalul săptămânii, acesta s-a mutat în cealaltă extremă a continentului, afectând România, dar și alte țări din regiune. Record absolut în Polonia: 40,5 grade la umbră Astfel, temperaturile din Polonia au atins cel mai înalt nivel din istorie, pe măsură ce valul de căldură care a lovit vestul Europei a invadat și partea de Est. Duminică după-amiază, s-a înregistrat o cifră de 40.5°C (104.9°F) în orașul Słubice și 40.3°C în orașul Toruń, a declarat Agnieszka Prasek, purtătoarea de cuvânt a agenției meteorologice de stat IMGW-PIB. Ambele depășesc recordul polonez din toate timpurile, cel de 40.2°C. Polonia se confruntă cu cele mai mari temperaturi din istorie. Foto: Klaudia Radecka / Agencja Wyborcza.pl Cea mai mare parte a Poloniei s-a confruntat duminică cu temperaturi de peste 35°C, scrie Notesonpoland. Sâmbătă, Słubice, localitate aflată la granița vestică cu Germania, înregistrase deja cea mai mare temperatură din istoria Poloniei ’în luna iunie, de 38.9°C. Astfel a fost depășit un record de 105 ani, de 40.2C, stabilit în anul 1921. Guvernul de la Varșovia condus de Donald Tusk a emis mai multe mesaje către populație, recomandându-i “să evite soarele și activitatea epuizantă”, să cosume multă apă și să se poarte pălării. Numeroase orașe au instalat perdele de apă pentru a ajuta cetățenii să se răcorească. Premierul Peter Magyar a decis să se lucreze de acasă, începând de luni Și Ungaria anunță depășirea unui record de căldură istoric, cu o valoare de 40.7 C raportată la Budakalász. Guvernul de la Budapesta a impus munca de la distanță în sectorul public începând de astăzi. Premierul le-a cerut inclusiv companiilor din mediul privat, pe contul său de Facebook, să recurgă la această măsură. Guvernul de la Budapesta a dispus măsuri de urgență pentru limitarea efectelor caniculei Le cerem tuturor angajatorilor să facă acest lucru, dacă este posibil. Recomandăm amânarea muncii în exterior, a scris Magyar duminică seara, relatează Magyarhirlap.hu. Temperaturi-record și în Cehia sau Serbia Praga / Sursă Foto: Pixabay – Ilustrativ Cehia, Polonia și Ungaria au depășit valori de 40C duminică, pe măsură ce valul torid din Occident, care a provocat deja sute de morți, s-a mutat înspre estul comtinentului. Pe lângă Polonia, și Cehia a raportat cea mai ridicată temperatură din toate timpurile. Este vorba de valoarea de 41.9 C înregistrată în localitatea Doksany, confirmată duminică după-amiază de Insitutul meteo. “Temperaturile continuă să crească, nu este punctul maxim final”, se arată într-o declarație oficială a autorităților de la Praga. Incendii de vegetație în lanț în Croația Și Croația se confruntă cu efectele temperaturilor caniculare. Cel mai notabil astfel de efect sunt incendiile de vegetație care au cuprins țara de pe coastele Mării Adriatice, scrie Croatiaweek.  Dubrovnik, orașul european de la malul mării, considerat constant unul dintre cele mai bune din lume Duminică seara, un mare incendiu de vegetație a izbucnit pe insula croată Vis, necesitând un răspuns de urgență majoră. Pompierii s-au luptat toată noaptea cu flăcările pentru a le împiedica să cuprindă casele din proximitate. Incendiul s-a declanșat în jurul orei 22.30 în pădurea de pini de lângă Komiža, care flanchează drumul către Podhumlje. Valul de căldură extremă mătură Europa de la Vest la Est Cea mai mare parte a Europei se confruntă, începând de săptămâna trecută, cu temperaturi de-a dreptul sufocante. Multe țări raportează recorduri istorice, printre care Franța, Germania, Elveția, Danemarca și Republica Cehă, potrivit TheGuardian. Canicula face ravagii în toată Europa Specialiștii meteo avertizează că vremea extremă va continua și la începutul săptămânii în cea mai mare parte a Poloniei. Însă, pe  lângă căldura toridă, Polonia a primit alerte meteo pentru furtuni severe cu căderi masive de precipitații și rafale de vânt puternic. Peste 191 milioane de oameni din întreaga Europă s-au confruntat cu temperaturi de minim 35C, cu alerte de vreme extremă de-a lungul regiunii. Germania a doborât propriul record, cu 41.7C la Coschen, în apropierea graniței poloneze. În Franța s-au înregistrat zeci de decese din cauza vremii extreme. 

Sisteme moderne de cântărire, instalate la principalele porți de acces în Portul Constanța

sisteme-moderne-de-cantarire,-instalate-la-principalele-porti-de-acces-in-portul-constanta

Primele echipamente sunt montate la Poarta 7, începând de astăzi, urmând ca sistemele să fie instalate la Poarta 14 pe 6 iulie, la Poarta 10 bis pe 13 iulie și la Poarta 10 pe 16 iulie. Proiectul este realizat de Regia Autonomă RASIROM. Porțile 7, 10 și 10 bis reprezintă principalele căi de acces pentru mărfuri, în timp ce Poarta 14 este destinată ieșirii din port. Noua tehnologie, bazată pe senzori de fibră optică, permite cântărirea vehiculelor de până la 200 de tone, cu un maxim de 20 de tone pe axă, la viteze cuprinse între 5 și 90 km/oră. Pe lângă greutatea vehiculelor, sistemul furnizează date privind viteza de tranzit, numărul de osii, dimensiunile vehiculului, distribuția încărcăturii, alertele de suprasarcină, numărul de înmatriculare și direcția de deplasare. Autoritățile portuare anunță că implementarea acestui sistem reprezintă un pas important în procesul de digitalizare și în protejarea infrastructurii rutiere. Identificarea camioanelor care depășesc masa maximă admisă va contribui la creșterea siguranței traficului și la reducerea costurilor de întreținere a drumurilor din interiorul portului. Datele colectate vor fi integrate într-un sistem centralizat, care va permite analize comparative privind cantitățile de marfă care intră și ies din port, precum și identificarea rapidă a eventualelor neconcordanțe logistice. Totodată, informațiile vor sprijini managementul traficului, facilitând anticiparea aglomerațiilor și redirecționarea camioanelor pentru evitarea blocajelor.