Gabriela Firea, conferință la Parlamentul European. Medicii și politicienii caută soluții pentru scăderea natalității și îmbătrânirea populației

Europarlamentarul Gabriela Firea a găzduit la Parlamentul European conferința internațională „Sănătatea la răscruce”. La eveniment au participat oficiali europeni și medici specialiști în oncologie, fertilitate și demografie. Scopul întâlnirii a fost găsirea unor soluții pentru două probleme mari ale Europei: scăderea demografiei și îmbătrânirea rapidă a populației. Principalele teme de discuție au fost ajutorul financiar pentru cuplurile care nu pot avea copii și accesul mai ușor al femeilor la tratamente noi împotriva cancerului ovarian sau mamar. Participanții au explicat că medicina a evoluat și există tratamente moderne, dar mulți oameni nu-și permit aceste proceduri din cauza costurilor prea mari. Lipsa fondurilor, principala problemă Gabriela Firea a explicat dificultățile cu care se confruntă familiile din România și a cerut o intervenție directă la nivelul Uniunii Europene. „Există tratamente inovatoare, specialiști avem, sunt câțiva și în sală, dar există o barieră financiară. Ne dorim un fond sau o axă, sau o prioritizare, pentru ca toate cuplurile cu acest diagnostic de infertilitate din România și din întreaga Europă, firește, aici sunt politici europene, să nu mai fie oprite să aibă copii, să-și întemeieze o familie numeroasă din cauza unei bariere financiare. Așteptăm un răspuns, sperăm pozitiv. Am venit cu argumente forte, spun eu.” Lipsa tratamentelor inovative pentru femei De asemenea, Firea a cerut măsuri pentru ca femeile din România să aibă acces la aceleași tratamente noi împotriva cancerului ca restul femeilor din Europa. „În ceea ce privește, de asemenea, dorința noastră a tuturor ca și femeile din România, la fel ca toate cele din Europa, să aibă acces la tratamente inovative, la ultimele cercetări, în privința combaterii unor boli care sunt tăcute și care nu dau semnale și care distrug vieți și familii: cancerul ovarian, cancerul mamar, diferite tipuri de afecțiuni oncologice care vin ca un trăsnet nu doar pentru o femeie, ci și pentru copiii ei, atunci când există, bineînțeles pentru soți, pentru părinți, pentru prieteni.” Ea a menționat că scrisoarea oficială trimisă anterior către Ursula von der Leyen, pe data de 15 mai, a fost semnată și de vicepreședintele Parlamentului European. Alexandra Dobre: „Demografia și sănătatea nu au culoare politică” La rândul său, Alexandra Dobre, fondatoarea Institutului Român pentru Îmbătrânire Activă, a vorbit despre transformările demografice profunde prin care trece Uniunea Europeană. „Această realitate nu trebuie însă privită ca pe o criză inevitabilă, ci ca pe o provocare strategică la care Europa trebuie să răspundă prin viziune, solidaritate și investiții. Din acest motiv, mi-aș dori să existe un Pact European pentru Demografie sau măcar unul național, la care să aibă acces toată lumea, indiferent de culoare politică, pentru că demografia și sănătatea nu au culoare politică, nici una, nici cealaltă”. Ea a explicat pe înțelesul tuturor că lipsa de activitate a bătrânilor duce direct la degradarea stării lor de sănătate. „Atunci când seniorii noștri nu mai sunt activi, ei se decompensează. Așa apar bolile cronice cu care se confruntă, așa apar anxietățile, depresiile și multe alte probleme care îi afectează în mod direct”. Mînzatu, intervenție prin videocall Roxana Mînzatu, vicepreședinte executiv al Comisiei Europene, a intervenit prin videocall și a confirmat că Europa trece printr-o transformare demografică majoră, în care oamenii trăiesc mai mult, iar societățile și așteptările cetățenilor se schimbă. „Însă această tranziție reprezintă și o oportunitate de a construi societăți mai reziliente. Cele mai sustenabile sisteme de sănătate sunt acelea care îi ajută pe oameni să rămână sănătoși, activi și independenți pentru o perioadă cât mai îndelungată. Acest lucru înseamnă investiții în prevenție, în stiluri de viață sănătoase și în accesul tuturor cetățenilor la servicii medicale. Îmbătrânirea activă înseamnă, de asemenea, participare și incluziune. Persoanele din generațiile mai în vârstă nu sunt doar beneficiare ale serviciilor de îngrijire. Ele sunt angajați, mentori, voluntari și contribuabili esențiali pentru economiile și comunitățile noastre”. Victor Negrescu, statistici despre îmbătrânirea populației Vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, a adus în discuție statisticile oficiale pentru viitor: „Dacă ne raportăm la datele privind anul 2050, și știți foarte bine acest lucru, o treime din populația Uniunii Europene va avea peste 60 de ani. Asta înseamnă că o treime din populația Uniunii Europene va avea nevoie de un sprijin suplimentar pentru a ne asigura, pe de o parte, că viața de zi cu zi a cetățenilor nu se schimbă în mod negativ și, în special, că aceștia pot continua să rămână activi, în măsura în care își doresc acest lucru”. Profesorul doctor Adrian Streinu-Cercel a amintit că directiva mai veche numită „sănătatea pentru toți” a rămas, din păcate, doar un ideal care nu a devenit realitate. „În acest context, există un concept care a fost introdus recent, care cumulează toți poluanții pe care îi întâlnim în mediul nostru și care, în timp, ajung să ne afecteze organismul. Și atunci nu mai vorbim de o îmbătrânire sănătoasă, ci de o îmbătrânire nesănătoasă”. Bolile rare cele mai frecvente Doctorul a atras atenția și asupra bolilor rare, care afectează familii întregi, și a cerut dezvoltarea editării genetice și a noilor tehnologii farmaceutice în statele membre. „Aceasta va fi medicina de mâine. Dacă nu o dezvoltăm noi acum, o vor face alții”. În privința natalității scăzute, Adrian Streinu-Cercel a arătat că motivul principal este „conflictul dintre carieră și natalitate. În prezent, mulți aleg să își construiască mai întâi cariera”. La finalul conferinței organizate de Gabriela Firea, s-a lansat un apel la acțiune. Toate propunerile tehnice și recomandările făcute de medicii oncologi și ginecologi în timpul panelurilor vor fi strânse la un loc pentru a fi folosite în crearea noilor strategii și legi medicale la nivel european. RECOMANDAREA AUTORULUI:
Cina Corespondenților de la Casa Albă a fost reprogramată după atacul din luna aprilie

Asociația Corespondenților de la Casa Albă a anunțat că va organiza pe 24 iulie o nouă ediție a cinei sale anuale. „Această cină nu va fi doar o oportunitate de a ne desfășura programul. Va fi o declarație că violența nu are ce căuta în viața americană și că presa liberă nu va fi intimidată și redusă la tăcere. Nu vom permite unui act de violență să aibă ultimul cuvânt, mai ales într-un an în care reflectăm asupra celei de-a 250-a aniversări a Americii și a tot ceea ce reprezentăm”, a transmis președinta asociației, Weijia Jiang, citată de CBS News. Evenimentul din iulie va avea un format mai restrâns și va beneficia de măsuri de securitate semnificativ consolidate, precum și de proceduri noi de acces. Detaliile privind locul de desfășurare urmează să fie anunțate ulterior. Evenimentul din aprilie a fost marcat de un atac armat în momentul în care un bărbat înarmat a încercat să forțeze un punct de control al securității. În urma incidentului, președintele Donald Trump, vicepreședintele JD Vance și mai mulți membri ai guvernului au fost evacuați, iar participanții s-au adăpostit sub mese până la securizarea zonei. Suspectul atacului a fost identificat drept Cole Allen, în vârstă de 31 de ani. Acesta a fost pus sub acuzare pentru tentativa de asasinare a președintelui, agresarea unui agent federal cu o armă mortală și încălcarea legislației privind armele de foc. Potrivit procurorilor, bărbatul era înarmat cu o pușcă, un pistol și mai multe cuțite în momentul atacului. În timpul incidentului, un agent al Serviciului Secret a fost împușcat, însă vesta antiglonț pe care o purta a împiedicat rănirea gravă a acestuia. Cole Allen a pledat nevinovat pentru toate capetele de acuzare și va rămâne în detenție până la începerea procesului.
Florin Prunea dă de pământ cu Mihai Chirica! Este în sevraj…

Scenă politică și administrativă din Iași este zguduită de o declarație de o duritate fără precedent. Florin Prunea, fostul mare portar al Generației de Aur și fost oficial al clubului din Copou, a lansat un atac frontal și extrem de violent la adresa primarului Mihai Chirica. Într-o intervenție fără menajamente, Prunea a pictat tabloul unei administrații locale conduse de un edil complet deconectat de realitate. Florin Prunea a sugerat că atunci când nu consumă alcool, Mihai Chirica s-ar droga. Vă aducem aminte faptul că situația financiară de la Poli Iași este una sensibilă. Clubul riscă să se desființeze din cauza lipsei banilor. Ajutorul Primăriei Iași lipsește cu desăvârșire. Vă mai aducem aminte faptul că unul dintre artizanii falimentului Poli Iași este chiar Ciprian Paraschiv care a executat formația din Copou pentru suma de 500.000 de euro. „Când nu e alcoolul, e cu altele” Discuția, care viza inițial situația incertă din cadrul clubului de fotbal, a deviat rapid spre starea în care se află edilul șef al Iașului. Prunea a desființat complet credibilitatea primarului, acuzându-l direct de comportamente incompatibile cu funcția publică pe care o ocupă. „Nu te iei după ăla, este sevraj de dimineața până seara. Ăla umblă vai de mama lui. Când nu e alcoolul e cu altele, primarul de la Iași. Ei, de unde știu, tot Iașul știe”, a tunat Florin Prunea. Cuvintele grele folosite de Prunea nu lasă loc de interpretări și lovesc direct în imaginea publică a lui Mihai Chirica. Acuzațiile de „sevraj” și referirile directe la substanțe ilegale sau alcool transformă această declarație într-un scandal de proporții pentru municipalitate. Nu este secret că relațiile dintre lumea sportului ieșean și managementul politic local au fost adesea tensionate, însă amploarea acestui atac depășește nivelul unor simple neînțelegeri administrative. Prin afirmația că „tot Iașul știe”, Prunea mută discuția din sfera speculațiilor de culise direct în piața publică, transformând zvonurile în acuzații asumate cu un curaj desosebit. @nam.cort #primariaiasi #poliiasi #chirica #florinprunea #pentrutine ♬ sunet original – nAM CORT Până la acest moment, reacția oficială a Primăriei Iași sau a edilului Mihai Chirica lipsește, însă presiunea publică este uriașă. Într-un oraș cu pretenții culturale și europene, imaginea unui primar descris în termeni atât de duri de către o figură publică majoră riscă să lase urme adânci asupra credibilității întregii instituții. Florin Prunea este în război cu Mihai Chirica Florin Prunea este într-un război cu Mihai Chirica. Fostul mare internațional al României l-a acuzat de mai multe ori pe Mihai Chirica de faptul că folosește Poli Iași drept instrument politic. A doua zi după ce Poli Iași a retrogradat (în 2025) după ce a pierdut returul barajului cu Metaloglobus, Florin Prunea a acuzat că formația din Moldova a făcut acest lucru intenționat, la comanda primarului. Totul ar avea de-a face cu marca și palmaresul echipei, care au fost pierdute de Poli, și care au ajuns în posesia unei formații din al treilea eșalon, Gloria Ultra Iași. „E firma care a cumpărat palmaresul și cei doi căluți. De acolo au plecat și spectatorii. Și se vorbește că primarul Chirica are o înțelegere cu firma asta, sunt niște băieți care au echipă în Liga 3. Gloria Ultra Iași îi spune. Și vorbesc de la început: „Dacă retrogradăm, veniți voi și spuneți: Noi suntem și avem palmaresul! Tot orașul e cu noi”. Ca să pună batista pe țambal la retrogradare, asta vrea să facă Chirica. spunea Florin Prunea în urmă cu 1 an. În acest context este absolut șocant faptul că Mihai Chirica este acuzat de consum de droguri de către Florin Prunea
Secunde decisive la Iași! O femeie de 48 de ani, salvată de forțele de ordine după o tentativă de suicid

O intervenție rapidă și bine coordonată a forțelor de ordine și a echipajelor de urgență a prevenit o tragedie, luni după-amiază, 1 iunie, în localitatea Prisăcani din județul Iași. O femeie în vârstă de 48 de ani a fost salvată în ultimul moment după ce un apel la 112 a alertat autoritățile cu privire la intențiile sale suicidale. „Atunci când o viață atârnă de un fir de ață, nu există „instituții diferite”, ci o singură echipă: sistemul integrat de ordine publică și urgență. O intervenție rapidă și perfect coordonată în sistem integrat a salvat astăzi viața unei femei în vârstă de 48 de ani, din județul Iași, în urma unui apel disperat primit prin intermediul numărului unic de urgență 112. În după-amiaza acestei zile, în jurul orei 17:15, dispeceratul a fost sesizat de către un bărbat din municipiul Iași cu privire la faptul că mama sa, aflată în localitatea Prisăcani, are intenții suicidale. Apelantul a alertat autoritățile după ce a observat acțiunile mamei sale în timp real, prin intermediul sistemului de supraveghere video instalat în gospodărie. Având în vedere iminența pericolului și importanța fiecărei secunde, dispeceratul a direcționat de urgență la fața locului cea mai apropiată resursă din teren. Este vorba despre o patrulă mixtă de ordine publică, formată din jandarmi și polițiști, sg. Maj Remus A. și ag.Andrei D. Ajunși la locul indicat, printr-o reacție promptă și o coordonare impecabilă, jandarmul a tăiat imediat lațul funiei, reușind să o coboare la sol. Ulterior, persoana a fost preluată de echipajul medical și transportată în stare conștientă către unitatea spitalicească”, a transmis Slt. Ema Tereș, purtator de cuvant IJJ Iași.
Reuniune specială la nivelul OSCE ca urmare a incidentului cu drona rusă care s-a prăbușit pe un bloc din Galați

O reuniune specială comună a Forumului de Cooperare în domeniul Securității și Consiliului Permanent ale OSCE are loc marți, la solicitarea unui grup de state membre ale grupului București 9 și Nordic-Baltic 8 ca urmare a incidentului de încălcare a spațiului aerian al României din noaptea de 28 spre 29 mai, transmite MAE. România va cere măsuri pentru prevenirea unor noi incidente Autoritățile române consideră că incidentul reprezintă o încălcare gravă a securității regionale și intenționează să informeze toate cele 57 de state participante la OSCE cu privire la circumstanțele producerii acestuia. „Scopul demersului este utilizarea OSCE – un for regional consacrat în domeniul păcii și securității –, fiind un prilej pentru România de a prezenta faptele și a atrage atenția tuturor statelor participante OSCE asupra gravității incidentului, precum și de a indica faptul că responsabilitatea pentru această situație aparține Federației Ruse, în contextul războiului său de agresiune împotriva Ucrainei. Prin acest demers se urmărește totodată evitarea apariției unor incidente similare”, arată MAE. Ministerul arată că, în egală măsură, alături de statele partenere din cadrul OSCE, România va continua să se implice activ în iniţiativele pentru încetarea imediată a focului şi generarea unor condiţii pentru o pace negociată cuprinzătoare, justă şi durabilă. OSCE, principalul forum regional de securitate din Europa OSCE este formată din 57 de state participante și reprezintă cea mai mare organizație regională de securitate, iar reuniunile comune ale principalelor structuri sunt considerate excepționale, fiind convocate în situații de tensiuni majore de securitate. Potrivit MAE, o reuniune similară a avut loc recent, pe 26 mai a.c., la solicitarea Ucrainei, în contextul unor atacuri masive ale Federației Ruse. Oana Țoiu a declarat luni, la Consiliul de Securitate al ONU privind incidentul de la Galați, că încălcările repetate ale spațiului aerian al României de drone rusești sunt parte a escaladării războiului din Ucraina. 56 de state au denunțat comportamentul „inacceptabil” al Rusiei, în timp ce SUA au condamnat acțiunile Moscovei, iar Ucraina a cerut aliaților să intervină împotriva dronelor rusești care pătrund în spațiul aerian al altor state. Rusia neagă la ONU responsabilitatea pentru drona de la Galați Reprezentantul Rusiei la ONU a respins, în Consiliul de Securitate, acuzațiile formulate după incidentul de la Galați, susținând că România ar fi convocat „în grabă” reuniunea și ar fi lansat acuzații „nefondate și părtinitoare” împotriva Moscovei. Diplomatul rus a susținut că scopul principal al reuniunii ar fi fost „generarea unui nou val de isterie mediatică anti-rusă”, la cererea statelor occidentale. Reprezentantul Rusiei la reuniunea Consiliului de Securitate al ONU, Vasili Nebenzia. Foto: Hepta AUTORUL RECOMANDĂ: Oana Țoiu s-a întâlnit cu Mike Waltz, reprezentantul permanent al SUA la ONU: Parteneriatul nostru strategic e construit pe încredere Oana Țoiu, la Consiliul de Securitate al ONU: „Avertizăm Rusia că liniile noastre de securitate nu pot fi mutate”
Șeful armatei franceze avertizează că Germania ar putea deveni principala putere militară a Europei

„Nu am ajuns încă la nivelul necesar pentru a face față pe deplin provocărilor care ne așteaptă”, a spus Mandon despre dimensiunea armatei franceze, în cadrul unei audieri cu ușile închise în Senat, potrivit unor stenograme publicate recent și citate de Politico. Germania, noul reper militar al Europei? Șeful Statului Major al Apărării s-a întâlnit cu senatorii în aprilie și mai. În timpul audierilor, care în mod normal nu sunt publice, el a avertizat și că există riscul real ca Germania să depășească Franța și să devină principala putere militară de pe continent. Generalul a spus astfel, în mod direct, ceea ce în cercurile franceze de apărare se discută de luni întregi. „Am putea rămâne în urmă. Dacă Germania continuă în acest ritm, peste cinci ani argumentul că avem experiență operațională și o anumită cultură nu va mai fi suficient”, a spus generalul francez. „Pentru americani, Germania devine treptat reperul european”. Până în 2029, Germania ar urma să cheltuiască anual 153 de miliarde de euro pentru apărare. Aceasta reprezintă aproximativ 3,5% din PIB și cea mai ambițioasă extindere militară a țării de la reunificare. Prin comparație, Franța intenționează să ajungă la aproximativ 76,3 miliarde de euro până în 2030. Mandon a făcut aceste declarații în timpul audierilor privind actualizarea legii franceze de planificare militară. Documentul prevede încă 36 de miliarde de euro pentru apărare până în 2030, dar nu include achiziții suplimentare de avioane sau nave militare. Adunarea Națională, camera inferioară a Parlamentului francez, a susținut în mare parte textul guvernului. Senatul cere însă mai mulți bani și mai mult echipament militar. Senatorii urmează să voteze proiectul de lege în această săptămână. „Legea actualizată privind planificarea militară reprezintă un pas spre mai multă rigoare, profunzime și coerență, dar nu am ajuns încă la modelul potrivit”, a declarat șeful Statului Major al Apărării în fața Comisiei pentru afaceri externe și apărare din Senat. Producția de armament trebuie accelerată Mandon a prezentat provocările cu care se confruntă Franța. În urmă cu opt luni, el le-a spus deputaților că pregătește armata franceză pentru un „șoc” cu Rusia în următorii trei-patru ani. Generalul a lăudat capacitatea Franței de a desfășura rapid trupe și echipamente în zone foarte diferite, de la Groenlanda până în Orientul Mijlociu. Totuși, el a atras atenția și asupra unor probleme importante. Acesta a spus că forțele aeriene franceze sunt prea mici. Deși premierul Sébastien Lecornu și președintele Emmanuel Macron au promis inițial 30 de avioane Rafale suplimentare, planul militar actualizat nu prevede achiziția unor noi avioane de luptă. Șeful armatei franceze a criticat și ritmul producției de armament, la aproape patru ani după ce Macron a cerut companiilor franceze să treacă la o „economie de război”.
Deputat Simona-Elena Macovei: Diaspora nu este un bancomat electoral şi nici o sursă de remitenţe pentru un stat incompetent

Românii din diaspora continuă să fie una dintre cele mai mari victime ale eşecului clasei politice care s-a succedat la putere în ultimii ani. După decenii de promisiuni, strategii şi angajamente festive, milioane de români care muncesc peste hotare sunt trataţi şi astăzi cu aceeaşi indiferenţă, aceeaşi aroganţă şi aceeaşi lipsă de respect din partea autorităţilor. Actuala putere interimară vorbeşte despre stabilitate, responsabilitate şi reforme, însă pentru românii din afara graniţelor nu există nici stabilitate, nici responsabilitate, nici reforme. Există doar consulate supraaglomerate, servicii publice greoaie, proceduri birocratice absurde şi o lipsă totală de interes pentru problemele reale ale celor care contribuie anual cu miliarde de euro la economia României. Diaspora este căutată doar în campaniile electorale. Atunci politicienii îşi amintesc de sacrificiile românilor plecaţi, de familiile despărţite şi de contribuţia lor la dezvoltarea ţării. După alegeri, aceiaşi români sunt abandonaţi şi transformaţi într-o statistică convenabilă. Românii din străinătate trimit anual sume uriaşe către familiile lor şi contribuie indirect la stabilitatea economică a României. În schimb, primesc birocraţie, cozi, întârzieri şi nepăsare. Aceasta este realitatea pe care actualii guvernanţi încearcă să o ascundă în spatele unor declaraţii sterile şi a unor conferinţe de presă fără conţinut. Întreb astăzi, de la această tribună: cine răspunde pentru lipsa unei strategii naţionale privind diaspora? Cine răspunde pentru faptul că generaţii întregi de români cresc departe de ţară fără un sprijin real pentru păstrarea identităţii lor culturale şi lingvistice? Cine răspunde pentru faptul că mii de profesionişti români ar dori să revină acasă, dar găsesc aceeaşi administraţie blocată în birocraţie şi interese de partid? Adevărul este unul simplu şi dureros: actuala clasă politică a eşuat. A eşuat în relaţia cu diaspora. A eşuat în construirea unei Românii în care cetăţenii să îşi dorească să rămână. Şi continuă să eşueze atunci când refuză să recunoască aceste realităţi. Este inadmisibil ca, în anul 2026, statul român să nu fie capabil să ofere servicii consulare moderne, să nu aibă programe eficiente de repatriere a specialiştilor şi să nu construiască politici coerente pentru păstrarea identităţii culturale şi lingvistice a comunităţilor româneşti din străinătate. Guvernarea interimară nu poate invoca lipsa de timp sau lipsa de resurse. Problema reală este lipsa de voinţă şi lipsa de respect. În timp ce românii din diaspora îşi câştigă existenţa prin muncă cinstită şi îşi ajută familiile rămase acasă, clasa politică continuă să producă justificări, nu soluţii. Opoziţia parlamentară solicită măsuri urgente pentru simplificarea relaţiei dintre stat şi cetăţenii români din străinătate, extinderea serviciilor consulare, digitalizarea completă a procedurilor administrative şi lansarea unor programe reale de întoarcere în ţară pentru cei care doresc să contribuie la dezvoltarea României. Românii din diaspora merită respect, nu discursuri festive. Merită politici publice serioase, nu promisiuni reciclate. Şi merită un stat care să îi considere cetăţeni cu drepturi depline, nu doar o rezervă electorală folosită din patru în patru ani.
Nu e kiwi, nici sfeclă roșie: fructul pe care oamenii inteligenți îl consumă zilnic pentru a-și proteja inima și a trăi mai mult

Cardiologul spaniol Aurelio Rojas susține că este o opțiune comună și ieftină, capabilă să reducă inflamația, precum și să controleze vârfurile de glucoză și să încetinească îmbătrânirea vaselor de sânge, scrie La Razon. Sănătatea cardiovasculară este îmbunătățită de rutina noastră zilnică, de comportamentul nostru, de activitatea fizică pe care o desfășurăm și de dieta noastră. Prin urmare, cu cât mâncăm mai bine, cu atât avem mai multă grijă de inima noastră. Deși fructe precum kiwi apar adesea printre recomandările experților, există și alte opțiuni care, conform dovezilor științifice, pot oferi beneficii deosebit de interesante. Pentru a clarifica această mare de îndoieli, cardiologul Aurelio Rojas, care își împărtășește cunoștințele profesionale prin intermediul rețelelor de socializare, a subliniat ceea ce consideră a fi unul dintre cele mai surprinzătoare fructe pentru îngrijirea acestui organ și prevenirea problemelor legate de îmbătrânirea vasculară. Din nou, nu este kiwi, dar nici sfeclă roșie nu este. Este un alt fruct mult mai popular, disponibil în absolut fiecare supermarket: căpșunile. Căpșunile sunt pline de fibre, antioxidanți și compuși bioactivi. Specialistul a explicat că unul dintre principalele sale beneficii este capacitatea de a ajuta la controlul nivelului de glucoză. El a detaliat că contribuie la îmbunătățirea rezistenței la insulină și la reducerea creșterilor bruște ale glicemiei, un aspect pe care îl consideră deosebit de important, deoarece aceste creșteri bruște ale glucozei promovează inflamația și accelerează îmbătrânirea vaselor de sânge. În plus, un alt aspect deosebit de remarcabil este potențiala sa legătură cu mecanismele de sațietate. Mai exact, explică faptul că aceste fructe ar putea promova procesele legate de eliberarea naturală a GLP-1. La rândul lor, ceilalți compuși și interacțiunea lor cu microbiota intestinală ar putea stimula căile legate de producerea naturală a acestui hormon. Cu toate acestea, cel mai semnificativ beneficiu ar fi legat de reducerea inflamației și a stresului oxidativ, reacții extrem de dăunătoare îmbătrânirii vasculare. „Unele studii au demonstrat îmbunătățiri ale markerilor inflamatori și ale funcției vasculare la persoanele care consumă frecvent ceva atât de simplu precum căpșunile”, susține el. În ceea ce privește cantitatea recomandată, expertul consideră că un aport zilnic între 150 și 250 de grame ar fi suficient pentru a obține aceste beneficii. Cu alte cuvinte, acesta ar fi echivalentul a între opt și cincisprezece căpșuni, în funcție de mărimea lor. Cu cât căpșunile sunt mai mari, cu atât mai puține căpșuni, iar cu cât căpșunile sunt mai mici, cu atât mai multe. Autorul recomandă: Fructul exotic care luptă împotriva anemiei. Are și de patru ori mai multă vitamina C decât portocalele
Sendviș făcut din 1,5 tone de carne de vită. Recordul nu a fost omologat deoarece mulțimea a oprit ceremonia și l-a mâncat

Sendvișul a fost pregătit pe o stradă din orașul Rosario, Argentina. Potrivit NEXTA, organizatorii evenimentului au încercat să prepare un sendviș de 750 de metri lungime și să stabilească un record mondial. Pentru acesta, au folosit aproximativ 1,5 tone de carne de vită și mai mult de o mie de pâini. Evenimentul nu a avut finalul dorit. Mai multe probleme organizatorice și mulțimea înfometată au provocat eșecul ceremoniei. Participanții au rupt gardurile și mâncat o mare parte din șendvișul uriaș. Reprezentanții Guinness World Records nu au putut efectua măsurătorile necesare. Ca urmare, recordul nu a fost înregistrat oficial. A hungry crowd ruined a Guinness World Record attempt in Argentina In the city of Rosario, organizers tried to make a 750-meter-long sandwich and set a new world record. The project used around 1.5 tons of beef and more than a thousand flatbreads. But after delays in… pic.twitter.com/2xLBbvNhL9 — NEXTA (@nexta_tv) June 2, 2026
Prof. univ. dr. Lucian Eva își păstrează mandatul la conducerea Spitalului Clinic de Urgență Prof. Dr. Nicolae Oblu din Iași

Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Nicolae Oblu” din Iași va fi condus în continuare de prof. univ. dr. Lucian Eva, după ce acesta a obținut cel mai bun rezultat la concursul organizat pentru ocuparea funcției de manager. Potrivit rezultatelor oficiale, candidatura sa a fost validată în urma unei evaluări care i-a adus o medie finală de 9,76. Punctajul a fost stabilit în urma analizării proiectului de management și a interviului destinat verificării competențelor manageriale. La prima probă, Lucian Eva a fost notat cu 9,67, iar la cea de-a doua cu 9,84. Proiectul prezentat în cadrul concursului a vizat dezvoltarea profesională a medicilor neurochirurgi și consolidarea competențelor necesare activității din sala de operație, cu accent pe formarea continuă și adaptarea la cerințele actuale ale sistemului medical. Lucian Eva se află de mai bine de un deceniu și jumătate la conducerea unității medicale ieșene, una dintre cele mai importante instituții de profil din România. În paralel cu activitatea managerială, acesta activează ca medic primar neurochirurg și desfășoară activitate didactică universitară. Vă aducem aminte că spitalul a fost implicat în numeroase intervenții chirurgicale complexe și a investit constant în tehnologie medicală avansată. Printre realizările care au atras atenția la nivel național se numără tratamente neurochirurgicale dificile efectuate în cazul unor pacienți pediatrici, precum și introducerea unor echipamente moderne care au contribuit la creșterea performanței actului medical. Astfel, prin reconfirmarea în funcție, Lucian Eva va coordona activitatea spitalului pentru un nou mandat de patru ani.