Intervenție pentru evacuarea apei acumulate pe Bulevardul Ferdinand I din municipiul Iași

În urma unui apel primit prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, în dispeceratul integrat ISU–SMURD–SAJ Iași a fost anunțată producerea unei inundații pe Bulevardul Ferdinand I din municipiul Iași, ca urmare a precipitațiilor abundente înregistrate în zonă. Pentru gestionarea situației de urgență a fost direcționată o autospecială de stingere cu apă și spumă (ASAS) din cadrul Detașamentului 1 de Pompieri Iași, încadrată cu 5 subofițeri. Echipajele operative intervin pentru evacuarea apei acumulate și pentru limitarea efectelor produse asupra traficului și zonelor adiacente. ISU Iași recomandă cetățenilor: * să evite deplasările în zonele afectate de acumulări importante de apă; * să nu traverseze drumuri inundate; * să circule cu prudență și să adapteze viteza la condițiile meteorologice; * să urmărească informările și recomandările transmise de autorități. Pompierii ieșeni rămân mobilizați pentru gestionarea situațiilor de urgență generate de fenomenele meteorologice manifestate la nivelul județului. Pentru o mai bună informare și pregătire în fața situațiilor de urgență, recomandăm accesarea platformei educative www.fiipregatit.ro și a aplicației DSU – „Fii informat, fii pregătit!”. În orice situație de urgență, apelați numărul unic 112, oferind dispecerilor informații clare despre locul și natura evenimentului.
Turiștii au desemnat cele mai neprietenoase orașe din Europa. Unul dintre ele a fost descris drept destul de sumbru

Turiștii au desemnat cele mai „neprietenoase” orașe din Europa. Unul dintre ele a fost descris drept „destul de sumbru”. Mai multe capitale europene au fost criticate de turiști britanici pentru că ar fi neprietenoase, murdare și periculoase. Capitalele europene rămân destinații preferate pentru numeroși britanici care își doresc o scurtă escapadă din rutina zilnică, scrie Express. Ușor accesibile cu avionul sau trenul, aceste orașe sunt ideale pentru vacanțe prelungite de weekend. Cu toate acestea, un număr tot mai mare de destinații își construiesc o reputație negativă în rândul turiștilor, fiind considerate neprimitoare, murdare și nesigure. Sursă foto: Shutterstock Un oraș în special a fost indicat de turiștii britanici drept o destinație de evitat, potrivit unor comentarii recente de pe platformele de social media. Considerat în mod tradițional simbolul escapadelor romantice, Paris a fost ținta unor critici dure. Într-o discuție pe Reddit, un utilizator a descris orașul drept murdar și a susținut că localnicii sunt „incredibil de nepoliticoși”. Utilizatorul a scris: „Am spus «merci» când cineva chiar s-a oprit la o trecere de pietoni, iar omul s-a uitat nervos și a ridicat din umeri de parcă eram idiot. Am fost urmărită de doi bărbați lângă Luvru. Nu m-aș mai întoarce niciodată. Nu înțeleg de ce oamenii spun că este romantic…probabil acei oameni sunt atrași de lucruri ciudate.” Un alt comentator a atras atenția asupra criminalității și a costurilor ridicate din capitala Franței: „Foarte multă criminalitate vizibilă peste tot, sub forma hoților de buzunare și a escrocilor. Foarte scump, iar parizienii au fost în general destul de nepoliticoși. Cel puțin când mergi în zonele mai bune din Londra pentru mâncare, cartierul arată pe măsura prețurilor exagerate.” Și alte orașe europene celebre au fost criticate de utilizatorii Reddit. Berlin a fost descris drept un oraș plin de oameni nepoliticoși. Bruxelles a fost descris drept un oraș cu o „atmosferă destul de sumbră”, în timp ce Roma ar fi plin de „escroci și indivizi care hărțuiesc femeile”. Recomandările autorului: Soț și soție, acuzați că au furat 182.000 de euro de la o bătrână și i-au cheltuit pe prăjituri și combustibil Weekend de poveste în București, 23-24 mai 2026: PMB anunță expoziție de mașini de epocă, degustări și momente culturale pe Calea Victoriei
Administrația Trump trimite solicitanții de green card înapoi acasă până la aprobarea documentelor

Noile instrucțiuni publicate de US Citizenship and Immigration Services (USCIS) prevăd că persoanele care solicită schimbarea statutului de imigrare pentru obținerea unui green card trebuie să finalizeze procedura „din afara țării”. „Ne întoarcem la intenția originală a legii”, a declarat purtătorul de cuvânt al USCIS, Zach Kahler. Potrivit oficialului american, persoanele aflate temporar în SUA și care doresc rezidență permanentă vor trebui să revină în țările de origine pentru a depune cererile, „cu excepția circumstanțelor extraordinare”. Măsura ar putea afecta inclusiv soții și membrii familiilor cetățenilor americani care au depășit perioada legală a vizelor, relatează The Independent. Experții în imigrație avertizează că noua politică ar putea separa familii și afecta companii care depind de forța de muncă străină. Legea federală americană interzice deja reintrarea în SUA pentru o perioadă de zece ani persoanelor care au rămas ilegal în țară mai mult de un an. Criticii susțin că noile reguli ar putea împinge și mai mulți solicitanți în această situație. Politica nu îi exclude nici pe deținătorii vizelor de muncă H – 1B, deși legislația americană permite în prezent acestora să solicite simultan rezidență permanentă. Potrivit noilor orientări USCIS, simpla intenție de a deveni rezident permanent nu mai este suficientă pentru aprobarea schimbării statutului în interiorul SUA. Administrația Trump a intensificat în ultimele luni măsurile privind imigrația, inclusiv împotriva unor persoane care se află legal pe teritoriul american. USCIS, agenție aflată în subordinea Department of Homeland Security, a devenit una dintre principalele instituții implicate în campania administrației Trump împotriva imigrației ilegale. Potrivit datelor oficiale, numărul dosarelor restante procesate de USCIS a crescut de la 3,5 milioane în 2016 la peste 11,6 milioane în 2025. Milioane de persoane sunt afectate de aceste măsuri Organizațiile pentru drepturile imigranților susțin că întârzierile administrative afectează milioane de persoane aflate într-o situație juridică incertă. David J. Bier, director pentru studii privind imigrația la Cato Institute, a criticat dur măsura. Între timp, Donald Trump continuă să promoveze programul „gold card”, care oferă green card-uri bazate pe angajare în schimbul unei contribuții de un milion de dolari către guvernul american. Companiile care solicită vize pentru angajați străini trebuie să plătească două milioane de dolari. Programul a fost prezentat de administrația americană drept o modalitate rapidă pentru investitori bogați de a obține rezidență legală în SUA. Datele Departamentului pentru Securitate Internă arată însă că, după mai bine de un an de la lansare, mai puțin de 400 de persoane au aplicat pentru acest program. Administrația Trump este vizată și de un proces federal în care este acuzată că a creat o „bandă rapidă” ilegală pentru imigranții bogați și că transformă sistemul de imigrație într-un mecanism de generare de venituri.
Ploi torențiale în Iași! Străzile au fost inundate și traficul a fost afectat

Municipiul Iași a fost afectat de ploaia care a provocat acumulări semnificative de apă pe mai multe artere importante din oraș. Traficul a fost îngreunat, iar în anumite zone circulația a fost afectată de bălți și inundații temporare. Printre cele mai problematice zone se numără și strada Aurel Vlaicu, unde apa s-a strâns rapid pe carosabil, îngreunând deplasarea autoturismelor și a transportului public. Șoferii au fost nevoiți să circule cu viteză redusă, iar în unele momente traficul a fost aproape blocat din cauza acumulărilor de apă. „Ca urmare a fenomenelor meteorologice manifestate în această seară, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mihail Sturdza” al Județului Iași intervin pentru gestionarea efectelor produse de acumulările de apă și inundarea unor gospodării și locuințe. Până la această oră, prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112 au fost înregistrate: * 4 apeluri în comuna Holboca; * 5 apeluri în comuna Ungheni; * 1 apel în municipiul Iași, zona Fundac Păun. Solicitările vizează în principal curți și locuințe inundate, ca urmare a precipitațiilor torențiale înregistrate într-un interval scurt de timp. Echipajele operative intervin pentru evacuarea apei, limitarea pagubelor și protejarea bunurilor cetățenilor, fiind mobilizate autospeciale și motopompe din cadrul subunităților operative ale ISU Iași. Misiunile sunt în dinamică, iar situația este monitorizată permanent la nivelul dispeceratului integrat ISU-SMURD-SAJ Iași. Recomandări preventive pentru populație: * evitați deplasările în zonele inundate sau cu acumulări importante de apă; * nu traversați cursuri de apă ori drumuri acoperite de apă; * decuplați alimentarea cu energie electrică dacă există risc de pătrundere a apei în locuință; * mutați bunurile importante la înălțime; * urmăriți mesajele și recomandările autorităților. Pentru o mai bună informare și pregătire în fața situațiilor de urgență, recomandăm accesarea platformei educative www.fiipregatit.ro și a aplicației DSU – „Fii informat, fii pregătit!”. În orice situație de urgență, apelați numărul unic 112, oferind dispecerilor informații clare despre locul și natura evenimentului”, transmite ISU Iași.
Cele mai premiate feline din România pot fi admirate weekendul acesta la Mall Drumul Taberelor

Cele mai premiate feline din România pot fi admirate weekendul acesta la Mall Drumul Taberelor. Iubitorii de pisici vor putea admira unele dintre cele mai premiate pisici din țară, în weekend, la Mall Drumul Taberelor. Duminică, 24 mai, între 12:00 și 15:00, pisicile campioane ale României vor putea fi văzute la Mall Drumul Taberelor. Evenimentul va aduce în atenția oamenilor unele dintre cele mai premiate pisici la nivel internațional din țara noastră. „Regele Viking” și „ursoaica de Bucovina”, marile vedete ale evenimentului Vizitatorii vor avea ocazia să descopere exemplare spectaculoase, apreciate pentru eleganță, frumusețe și performanțele obținute în marile concursuri feline europene. Printre atracțiile principale se numără Kira Kiralina, o British Shorthair blue cunoscută drept „ursoaica de Bucovina”, deținătoare a titlurilor de Campioană Mondială 2025, Campioană Europeană 2026, Campioană a Scandinaviei 2026 și Campioană a Mării Negre 2025. Wild Forest’s Nordri, impresionantul Norvegian de Pădure supranumit „Regele Viking”, va fi prezent și el la eveniment. Felinei albe i-au adus notorietatea titlurile de Campion Mondial 2025, Campion Baltic 2026, Campion European 2024 și Campion al Mării Negre 2024, precum și distincția supremă FIFe – Supreme Champion. Federaţia Internaţională Felină FIFe a introdus inclusiv o categorie specială de competiţie pentru pisicile de casă. Mai mult decât atât, la eveniment vor fi și pisici disponibile pentru adopție și dornice să își găsească o familie. Intrarea este liberă pentru toți vizitatorii dornici să admire unele dintre cele mai frumoase feline. „La eveniment vor fi prezente şi pisici disponibile pentru adopţie. Cine ştie, poate una dintre pisicile pe care le veţi putea adopta duminică va deveni vedetă la toamnă, la Oscarul Felin SofistiCAT, organizat pe 26-27 septembrie la Sala Palatului”, a declarat Adrian Dragotă, preşedintele Federaţiei Felis România. Recomandările autorului: Cât au ajuns să coste cireșele și căpșunele în piețele din București. De la 150 kilogramul, au ajuns un chilipir Cel mai mare magazin de gustări din lume vinde peste 30.000 de produse din 70 de țări. Unde se află
Fetiță de 2 ani, moartă după ce tata a uitat să o ducă la creșă și a lăsat-o în mașină în caniculă

O fetiță de doi ani a murit în nord-vestul Spaniei, după ce a fost lăsată accidental în mașina tatălui ei în timpul unei perioade neobișnuit de caniculare, cu temperaturi în unele zone la 38 de grade Celsius. Copilul, al cărui nume nu a fost dezvăluit, a intrat în stop cardiac miercuri după-amiază, după ce a petrecut câteva ore în interiorul vehiculului în orașul galician Brión, după ce tatăl ei a uitat să o ducă la creșă, scrie The Guardian. Tata a fost distras de un apel telefonic, alarma a dat-o mama Potrivit relatărilor din presă, bărbatul își dusese copilul cel mare la școală în acea dimineață și intenționase să o lase pe cea mică la creșă când a fost distras de un apel telefonic. În loc să se îndrepte spre creșă, s-a dus la serviciu, lăsând copilul în mașină. Alarma a fost declanșată în acea după-amiază, când mama fetiței s-a dus să o ia de la creșă la ora 15:00 și i s-a spus că nu fusese lăsată în acea dimineață. Realizând ce s-a întâmplat, părinții au sunat la serviciile de urgență, iar fetița a fost dusă la un centru medical din orașul apropiat Bertamiráns, unde a fost declarată decedată. Doliu în orașul Brión Poliția investighează incidentul, iar familia primește sprijin psihologic. Consiliul orașului Brión a declarat două zile de doliu pentru fată și a declarat că vineri se va ține un minut de reculegere în memoria ei. „Dorim să oferim cele mai sincere condoleanțe și tot sprijinul nostru familiei fetiței care și-a pierdut viața ieri în Brión, precum și tuturor prietenilor ei, în timp ce le punem la dispoziție toate resursele municipale de care au nevoie în aceste vremuri dificile”, a declarat consiliul. „Să se odihnească în pace”. Spania se pregătește pentru un val de căldură extremă Spania se pregătește pentru tipul de căldură asociat mai frecvent cu solstițiul de vară. Oficiul meteorologic de stat, Aemet, a declarat că „temperaturile excepțional de ridicate” ar putea ajunge la 36-38°C în unele părți din sudul țării. „Pe tot parcursul lunii mai, am înregistrat o perioadă prelungită de temperaturi sub normal”, a transmis Aemet. „Acum vine exact opusul: o perioadă de temperaturi foarte ridicate pentru această perioadă a anului în cea mai mare parte a țării. De fapt, unele zile ar putea doborî recorduri de căldură”. Aemet a mai transmis că valul canicular, care nu îndeplinește criteriile tehnice pentru a fi declarat val de căldură, va dura probabil până la mijlocul săptămânii viitoare. Spania, una dintre țările europene cele mai expuse efectelor urgenței climatice, s-a confruntat cu un număr tot mai mare de valuri de căldură și o creștere bruscă a incendiilor forestiere de amploare în ultimii ani.
Polițiștii ieșeni au desfășurat o amplă acțiune de control în trafic

Polițiștii ieșeni au desfășurat o amplă acțiune de control în trafic, în intervalul 13:00 – 17:00, vizând prevenirea accidentelor rutiere și reducerea principalelor cauze care duc la evenimente grave pe șosele. În cadrul verificărilor, au fost organizate mai multe filtre rutiere, fiind utilizate echipamente de monitorizare a traficului pentru depistarea abaterilor. „La data de 22 mai 2026, în intervalul orar 13:00 – 17:00, polițiștii au acționat pe DN2, pe tronsoanele cu risc rutier ridicat, pentru prevenirea accidentelor de circulație și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente. În cadrul acțiunii au fost instituite mai multe filtre, fiind folosită aparatura de monitorizare a traficului. Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 50 de sancțiuni contravenționale, dintre care 37 pentru depășirea regimului legal de viteză; 1 pentru depășire neregulamentară; 12 pentru alte abateri la regimul rutier. Totodată, au fost reținute 7 permise de conducere, dintre care 6 pentru depășirea vitezei legale și 1 pentru depășire neregulamentară. Polițiștii rutieri vor continua acțiunile pentru creșterea gradului de siguranță pe drumurile publice și îi recomandă conducătorilor auto să respecte normele rutiere și să adopte o conduită preventivă în trafic”, au transmis reprezentanții IPJ Iași.
Guvernul României dezvoltă o platformă digitală pentru SAFE

Cancelaria Prim-Ministrului și Serviciul de Telecomunicații Speciale au testat un prototip de platformă digitală de matchmaking industrial SAFE. Prin intermediul acesteia se doreşte facilitarea conectării între contractorii implicați în proiectele finanțate prin instrumentul european SAFE și operatorii economici din România care dețin capabilități industriale pentru proiectele SAFE. În cadrul Planului Național SAFE pentru industria europeană de apărare, se vor încheia o serie de acorduri de cooperare, care includ cerinţe de cooperare şi obligaţii specifice pentru contractori. Guvernul României își propune prin acestea un nivel de localizare de minim 50%. Prin platforma digitală SAFE țintim să creștem procentul de localizare a producției industriale în Romania. Sistemul funcționează pe baza unui mecanism automatizat prin care contractorii SAFE își pot publica nevoile industriale specifice, iar companiile interesate își pot prezenta capabilitățile de producție, domeniile de activitate, certificările și experiența relevantă. Platforma realizează potriviri automate între cerere și ofertă, fără intervenție manuală din partea autorităților. Arhitectura platformei a fost concepută cu un grad ridicat de automatizare, care va include verificări administrative și fiscale automate. Platforma digitală SAFE nu va fi utilizată pentru derularea procedurilor de achiziție publică și nu reprezintă o platformă de atribuire a contractelor. Rolul acesteia este exclusiv de a facilita conectarea între operatorii economici și identificarea rapidă a unor potențiali parteneri industriali pentru proiectele dezvoltate în cadrul instrumentului european SAFE. Printre cei prezenţi s-au numărat reprezentanți ai Organizației Patronale Industria de Apărare (OPIA), Patronatului Industriei Române de Apărare (ROMDEF), Alianței Sindicatelor din Industria de Apărare, Aeronautică și Navală, Confederației Patronale Concordia, Fundației Romanian Business Leaders și Asociației Unmanned Vehicle Systems România. RECOMANDAREA AUTORULUI: Ilie Bolojan a cedat nervos într-o conferință de presă. S-a răstit la jurnaliști, s-a enervat și în cele din urmă s-a ridicat și a plecat Ilie Bolojan recunoaște public că nu are voie să dea Ordonanțe, după ce Grindeanu a sesizat CCR pentru adoptarea OUG privind programul SAFE
Șase pui de vulpe, surprinși jucându-se lângă vizuina lor dintr-o pădure din Iași

Imagini rare și înduioșătoare au fost surprinse într-o pădure din Iași, unde șase pui de vulpe au fost filmați în timp ce se jucau nestingheriți lângă vizuina lor. Puii de vulpe, filmați în habitatul lor natural Într-o zonă împădurită din Iași, puii de vulpe au fost observați lângă vizuina în care se adăpostesc împreună cu mama lor. Cei șase micuți au fost surprinși în timp ce se jucau, se alergau între ei și explorau împrejurimile. Comportamentul lor natural, specific vârstei, a inclus mișcări haotice, joacă între frați și scurte pauze în care se retrăgeau aproape de intrarea în vizuină. Scenele surprinse reflectă modul în care puii de vulpe învață să se coordoneze, să se cațere și să își dezvolte instinctele de supraviețuire. Secvențele video au fost distribuite rapid pe rețelele de socializare, unde au strâns numeroase reacții pozitive. Internauții au descris imaginile ca fiind „înduioșătoare” și „relaxante”, mulți apreciind raritatea unor astfel de momente surprinse în natură. Astfel de apariții sunt destul de greu de documentat, deoarece vulpile evită de regulă contactul cu oamenii, iar puii rămân ascunși în primele săptămâni de viață. Tocmai de aceea, filmarea a atras atenția și a fost intens redistribuită. Vulpile își cresc puii în vizuini săpate în pământ sau preluate de la alte animale, iar în primele luni aceștia depind complet de adulți. Perioada de joacă este esențială pentru dezvoltarea lor, fiind modul prin care învață să vâneze și să se adapteze mediului. Experții în faună sălbatică spun că astfel de momente sunt importante pentru echilibrul ecosistemului, iar observarea lor la distanță, fără a interveni, este esențială pentru a nu le perturba comportamentul natural. Sursă video: Codrii Iașilor/FB
Letonia sugerează că tehnologiile rusești de bruiaj ar fi putut redirecționa dronele ucrainene căzute pe teritoriul său

Postul de televiziune leton LSM a relatat că două drone s-au prăbușit în apropierea unei instalații petroliere din orașul Rēzekne, pe 7 și 8 mai, după ce s-au abătut de la traiectoriile inițiale de zbor. Incindetele au ridicat semne de întrebare în Letonia cu privire la posibilitatea ca dronele să fi identificat din greșeală aceeași locație ca țintă. „Există forme incipiente de inteligență artificială în dronele cu rază lungă de acțiune. Acestea caută ținte care le-au fost programate în prealabil. Este posibil ca drona să fi lovit butoaie dintr-un terminal petrolier care semănau vizual cu țintele din Rusia”, a declarat Modris Kairišs, șeful Centrului de Competență pentru Sisteme Autonome al Forțelor Armate Naționale din Letonia pentru televiziunea letonă, citată de Kyiv Post. Oficialii letoni în Apărare nu au o confirmare directă Totuși, oficialii letoni nu au încă o confirmare directă care să explice de ce ambele drone s-au prăbușit aproape în același loc. Potrivit televiziunii letone, dronele ucrainene care intră în spațiul aerian baltic sunt probabil „victime” ale sistemelor rusești de război electronic, concepute pentru a bruia semnalele de navigație prin satelit. GPS-ul funcționează prin triangularea timpului necesar semnalelor pentru a parcurge distanța dintre satelit și dispozitiv, oferind dronei un punct de referință extern pentru a-și ajusta traiectoria de zbor. Rusia utilizează bruiaj electronic Experții au afirmat că Rusia utilizează atât bruiajul GPS, cât și „spoofing-ul”, care implică furnizarea de semnale false de marcare temporală prin satelit pentru a le modifica treptat traiectoria fără a declanșa corecții ale pilotului automat. Astfel, dronele pot „crede” că își mențin traiectoria programată, în timp ce, de fapt, acestea zboară în altă parte. Reamintim că marți, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe al Ucrainei, Heorhiy Tykhyi, a acuzat că Rusia redirecționează în mod deliberat dronele ucrainene către țările baltice, folosind sisteme de bruiaj electronic, comentând pe marginea doborârii unei drone desupra Estoniei. „Moscova face acest lucru în mod deliberat, combinându-l cu o propagandă intensificată. Ne cerem scuze Estoniei și tuturor prietenilor noștri baltici pentru astfel de incidente neintenționate”, declarat purtătorul de cuvânt. Nu sunt singurele incidente misterioase cu drone ucrainene La începutul lunii mai, după ce o dronă ucraineană a fost găsită tocmai într-o peșteră din insula greacă Lefkada. Drona a fost găsită de un pescar și avea încărcătură explozivă. O săptămână mai târziu, ministrul grec al Apărării a afirmat că identificarea dronei ucrainene reprezintă „o problemă gravă”. De asemenea, vinerea trecută, autoritățile din Helsinki au emis o alertă aeriană, cu privire la posibila prezență a unor drone ucrainene în spațiul aerian finlandez, iar urma alertei, zborurile pe aeroportul din Helsinki au fost suspendate temporar în acea zi. Cu privire la acest incident, Serviciul de Securitate și Informații al Finlandei a atras atenția că Moscova beneficiază de pe urma incidentelor cu drone ucrainene, care pot fi folosite în influențarea informațională a percepției opiniei publice.