Compania care operează vasul de croazieră MV Hondius anunță până la sfârșitul săptămânii dacă-și reia programul de croaziere sau nu

compania-care-opereaza-vasul-de-croaziera-mv-hondius-anunta-pana-la-sfarsitul-saptamanii-daca-si-reia-programul-de-croaziere-sau-nu

Operatorul navei de croazieră MV Hondius, aflată în centrul primului focar cunoscut de hantavirus izbucnit la bordul unei nave de pasageri, a anunțat că până la sfârșitul acestei săptămâni va decide dacă vasul își poate relua programul de croaziere programat pentru finalul lunii mai, transmite Associated Press. Focarul, confirmat la începutul acestei luni în timp ce nava naviga în Atlantic, s-a soldat până acum cu trei decese, nouă cazuri confirmate și două cazuri suspecte de infectare. Nava se îndreaptă spre Rotterdam Peste 120 de persoane, majoritatea pasageri, dar și membri ai echipajului, au fost evacuate în ultimele zile din Spania, din zona Insulele Canare, și se află în izolare în mai multe țări. Potrivit companiei Oceanwide Expeditions, nava, care arborează pavilion olandez, se îndreaptă în prezent spre Rotterdam, unde este așteptată pe 17 sau 18 mai, urmând să fie supusă unui proces complet de curățare și dezinfectare, în colaborare cu autoritățile sanitare olandeze. La bord se află în prezent 25 de membri ai echipajului, doi lucrători medicali și trupul unuia dintre pasagerii decedați. Compania susține că niciuna dintre persoanele rămase pe navă nu prezintă simptome. Viitorii pasageri ar trebui să fie în siguranță după dezinfectarea vasului Conform programului publicat pe site-ul operatorului, Hondius ar urma să plece pe 29 mai din Keflavik într-o nouă expediție spre Arctica, însă compania spune că nava nu va putea naviga fără autorizația oficială a autorităților. Specialiștii consultați de Associated Press consideră că viitorii pasageri ar trebui să fie în siguranță după dezinfectarea completă a vasului. Potrivit experților, hantavirusul se transmite, în mod obișnuit, prin contact cu excremente de rozătoare și rareori de la om la om. Oceanwide Expeditions susține că nu are rozătoare la bordul navelor Organizația Mondială a Sănătății avertizează că virusul Andes, identificat în acest focar, poate avea o perioadă de incubație de până la opt săptămâni și o rată a mortalității de până la 50%. Compania Oceanwide Expeditions susține că nu există indicii privind prezența rozătoarelor la bord și că nava operează conform unor protocoale stricte de igienă și siguranță.

Acestea sunt abuzurile de la Direcția Generală Antifraudă Suceava! Dezvoltatorilor din Iași li se creionează imaginea infractorului în mod ilegal

acestea-sunt-abuzurile-de-la-directia-generala-antifrauda-suceava!-dezvoltatorilor-din-iasi-li-se-creioneaza-imaginea-infractorului-in-mod-ilegal

În rândul antreprenorilor din Iași sunt cunoscute abuzurile Direcției Generale Antifraudă Suceava. Inspectorii veniți în control interpretează legea doar pentru a le creiona dezvoltatorilor imaginea unor ”infractori”. În loc ca în România așa cum se întâmplă în țările civilizate antreprenorii să fie susținuți de stat, ei sunt subjugați cu fel de fel de controale, amenzi, impozite și taxe. Cel mai elocvent exemplu este cazul dezvoltatorului imobiliar Daniel Niculiță care a fost victima unui abuz. Acesta a fost acuzat că a fentat legea pentru a nu plăti impozit pe profit. Însă totul este un mare fals. Acestea sunt abuzurile de la Direcția Generală Antifraudă Suceava în rândul dezvoltatorilor din Iași De ani se știe faptul că aceste controale de la Direcția Generală Antifraudă Suceava se fac cu dedicație și cu o țintă precisă, adică cea de a aduce bani la bugetul de stat. Stat care în loc să încurajeze afacerile le subjugă cu taxe și impozite. Orice antreprenor care vrea să-și desfășoare activitatea pe teritoriul României, fie în Iași sau în orice altă localitate, trebuie să plătească ”taxă de protecție” la stat. De ce spunem asta? Pentru că în zona antreprenorială statul doar cere fără să ofere, statul nu face absolut nimic pentru oamenii de afaceri, nu exista programe de susținere a afacerilor, nu există nici un fel de avantaje care să poată fi accesate de antreprenori pentru a-și dezvolta afacerea deși aceștia sunt pilonul de bază a unei societăți. Și mai grav este atunci când după ce ai plătit ani la rând milioane de euro la bugetul statului român, vin inspectorii de la Antifraudă Suceava și îți pun ”ștreangul de gât”, asta după ce interpretează legea în favoarea lor, te amendează fără o bază legală și îți creionează și imaginea unui ”infractor”, a unui evazionist notoriu. Cel mai recent exemplu este cel al dezvoltatorului Daniel Niculiță care a fost verificat de inspectorii de la Direcția Generală Antifraudă Suceava. Aceștia l-au acuzat că ar fi amânat înregistrarea unor venituri pentru a evita plata impozitului pe profit. Însă la mijloc este vorba despre un nou abuz, despre o interpretare total eronată a legii. Inspectorii de la Antifraudă l-au acuzat pe Daniel Niculiță de evaziune fiscală și au interpretat legea doar în defavoarea dezvoltatorului imobiliar Adică în urma controlului, inspectorii au luat în calcul promisiunile de vânzare – antecontractele și au susținut că profitul de pe urma lor nu a fost înregistrat! Nimic mai fals pentru că printr-un antecontract transferul de proprietate nu există. Documentul reprezintă doar o promisiune iar sumele încasate sunt avansuri. Profitul se generează doar după semnarea contractului final, adică a celui de vânzare-cumpărare. „Este un control de la Direcția Generală Antifraudă Suceava. Eu consider că sunt acuzații fără bază legală, și vom contesta în instanță această decizie, pe care o considerăm un abuz. Noi avem în acest moment antecontracte, nu contracte finale. Inspectorii au tratat situația ca și cum firma ar fi realizat deja profit, deși, în opinia noastră, profitul apare abia la finalizarea contractelor prin semnarea acelor contracte de vânzare cumpărare. Este adevărat că există o cifră de afaceri mare, însă asta nu înseamnă automat că există și profit impozabil în acest moment. În următoarele luni, când vor fi încheiate contractele finale, atunci se vor face și diferențele contabile și fiscale aferente”, a spus dezvoltatorul imobiliar Daniel Niculiță. Totodată în cele mai multe cazuri dezvoltatorii imobiliari sunt nevoiți să le ofere accesul oamenilor în locuințe doar prin plătirea avansului din antecontract tot din cauza statului român. Adică din cauza unui stat mafiot care știe să ceară ”taxă de protecție” dar care nu oferă nimic! Inclusiv în țară sunt situații în care oamenii locuiesc și de câțiva ani în apartamente tot din cauza birocrației din România. Pentru că în unele situații primăria întârzie intabularea și recepția lucrărilor iar în aceste cazuri transferul de proprietate nu a fost făcut în totalitate. Nici atunci firma nu poate declara profit din moment ce suma finală nu a fost achitata, societatea nu a încasat banii iar contractul de vânzare – cumpărare nu a fost semnat. Statul Român distruge afacerile Statul nu mai conduce țara asta ca o instituție publică, ci ca o organizație care trăiește din banii celor care muncesc. Antreprenorii sunt obligați să plătească permanent taxe, impozite, contribuții și biruri inventate peste noapte, în timp ce statul nu oferă aproape nimic în schimb. Firmele nu sunt tratate ca motor economic, ci ca victime sigure de muls. Muncești? Plătești. Angajezi oameni? Plătești. Ai profit? Plătești. N-ai profit? Tot plătești. Întârzii o zi? Penalizări. Greșești o hârtie? Amendă. Exact ca într-un sistem de taxă de protecție: “dai bani ca să fii lăsat să exiști”. Statul a ajuns un cămătar legalizat. Nu își asumă niciun risc, dar are pretenția ca antreprenori să plătească. Nu produce nimic, dar cere din tot ce produc oamenii de afaceri. Iar dacă afaceriștii ajung în imposibilitatea de a plăti, sunt executați, li se pun popriri și se organizează controale care îngroapă afacerile. Ce se întâmplă în România nu este administrație este șantaj fiscal cu acte în regulă. Politicienii vorbesc despre “sprijin pentru mediul de afaceri” în timp ce schimbă taxele din pix și sufocă firmele cu reguli absurde. Antreprenorii țin economia în viață, nu statul. Firmele creează locuri de muncă, plătesc salarii și țin oamenii pe linia de plutire, cu toate acestea sunt tratate ca niște vaci de muls pentru un aparat bugetar obez și incompetent. Cea mai mare mafie nu e pe stradă. E cea care îți ia lunar bani cu forța și îți spune că mai trebuie să fii și recunoscător pentru asta. Proiectul luxos al dezvoltatorului Daniel Niculiță este unul inedit în Iași Dezvoltarea unui oraș se face de cele mai multe ori tot cu ajutorul dezvoltatorilor imobiliari. Este și cazul proiectului realizat de Daniel Niculiță. Copou Garden Residence este format din 7 blocuri ce au în total 1.120 de apartamente cu o cameră, două sau trei camere. Cele cu o cameră au o suprafață utilă de 41,5 metri pătrați, cele cu două camere au 55,6

Primele declarații ale chestorului de poliție Costel Gîtlan, șeful IPJ Iași, după incidentul de la Hotel Capitol Iași

primele-declaratii-ale-chestorului-de-politie-costel-gitlan,-seful-ipj-iasi,-dupa-incidentul-de-la-hotel-capitol-iasi

Chestorul de poliție Costel Gîtlan, șeful IPJ Iași, a precizat că nu a avut nicio problemă de sănătate după participarea la nunta de la Hotel Capitol Iași. “Am fost la acea nuntă, am stat cam două ore. Nu am avut nicio problemă medicală nici eu, nici soția mea. Nu am fost la spital niciunul”, a declarat chestorul Costel Gîtlan. Citește și: Care este starea de sănătate a nuntașilor de la Hotel Capitol Iași după ce au ajuns la spital cu toxiinfecție alimentară De asemenea, reprezentanții Hotelului Capitol Iași susțin că la evenimentele organizate în weekend au participat aproximativ 700 de persoane care au consumat același meniu și aceeași mâncare din același lot, iar problemele ar fi apărut doar în cazul unor invitați apropiați familiei, care ar fi consumat și produse servite înaintea nunții, precizând totodată că au pus la dispoziția autorităților toate documentele și probele solicitate și că, până în acest moment nu a fost găsit nimic neconform. „La Hotel Capitol au fost organizate evenimente atât pe data de 9 mai – sâmbătă cât și pe data de 10 mai – duminică. La toate evenimentele au participat aproximativ 700 de persoane. Persoane care au mâncat același meniu. Mâncarea a fost din același lot pentru toată lumea. Însă, la nunta care a avut loc sâmbătă 9 mai, aproximativ 30 de persoane s-au simțit rău iar maxim 3 au ajuns la spital. Însă aceste persoane sunt cele apropiate de familie, sunt prieteni care au fost la biserică, la gătitul miresei. Cu siguranță acolo au fost serviți cu platouri cu prăjituri cum se face de altfel. Hotel Capitol a colaborat cu toate instituțiile de control, au fost puse la dispoziție toate documentele necesare, facturi, avize, probe la mâncare, nu a fost găsit nimic neconform, am trimis și la DSP și la DSV probe. Ne dorim să tragem un semnal de alarmă, nu incriminăm pe nimeni dar este important ca pe viitor mirii, până ajung la sală, să aibă grijă ce cumpără, de unde cumpără mâncarea, prăjiturile, cine îi servește. Îmi pare foarte rău pentru cine a ajuns la spital dar nu înțeleg, de la Hotel Capitol nu aveau cum să se infecteze. La noi totul este conform, e farmacie, este curat”, a transmis Cristina Surdu Tofan, manager Hotelul Capitol Iași. Citește și: Iată ce au mâncat nuntașii de la Hotel Capitol Iași. S-au luat mai multe probe de la eveniment Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

La ce folosește butonul WPS de pe router? Are o funcție crucială pe care puțini oameni o știu

la-ce-foloseste-butonul-wps-de-pe-router?-are-o-functie-cruciala-pe-care-putini-oameni-o-stiu

Iată la ce anume folosește butonul WPS de pe router. Acesta are o funcție crucială pe care puțini oameni o știu. Routerul WiFi este un dispozitiv la fel de important pe cât este de necunoscut utilizatorilor, scrie El Economista. Routerul WiFi este unul dintre cele mai importante elemente din casă, deoarece fără el nu am avea conexiune la internet, atât de important în zilele noastre pentru desfășurarea practică a oricărei activități. Totodată, el este și o mare necunoscută pentru noi, deoarece odată ce este instalat, de obicei nu ne mai facem griji pentru el decât dacă i se întâmplă ceva. După cum am menționat, marea majoritate a utilizatorilor nu cunosc funcțiile unui router WiFi, cum ar fi diferitele lumini pe care le emite, fiecare avâbd o funcție diferită, precum și diferitele butoane de pe acest dispozitiv. Între butonul de pornire al routerului și butonul de resetare, există un al treilea buton care corespunde WiFi Protected Setup, mai cunoscut sub numele de WPS, ceea ce s-ar traduce prin WiFi Protected Setup. Butonul WPS simplifică procesul de conectare a dispozitivelor la rețeaua Wi-Fi. Imaginează-ți că ai cumpărat un televizor inteligent sau o imprimantă nouă care se poate conecta la internet, dar aceste dispozitive au dezavantajul introducerii lente a parolei, deoarece nu au o tastatură fizică. Astfel, în loc să introduceți o parolă lungă, puteți pur și simplu să apăsați și să țineți apăsat butonul WPS timp de câteva secunde și să activați această funcție pe dispozitivul la care doriți să vă conectați. Dispozitivul se va conecta apoi automat la rețeaua Wi-Fi fără niciun efort sau dificultate cu parola. În funcție de modelul routerului, butonul poate fi în față, în spate sau în lateral și este de obicei etichetat „WPS”, dar rețineți că atunci când nu îl utilizați, este recomandat să îl dezactivați pentru a împiedica conectarea la rețeaua WiFi a persoanelor neautorizate sau externe. Autorul recomandă: Ce a pățit un bărbat după ce a publicat o fotografie generată cu AI pe internet. A crezut că face o glumă, dar acum consecințele sunt grave

Obligațiuni ale UE: Comisia Europeană a atras alte 10 miliarde euro

obligatiuni-ale-ue:-comisia-europeana-a-atras-alte-10-miliarde-euro

Această tranzacție în două tranșe a vizat o nouă obligațiune a UE pe 7 ani, în valoare de 6 miliarde de euro, cu scadența la 12 octombrie 2033, și o extindere de 4 miliarde de euro a obligațiunii UE pe 30 de ani scadente la 12 octombrie 2055. Comisia precizează, într-un comunicat de presă, că este împuternicită să contracteze împrumuturi pe piețele internaționale de capital, în numele Uniunii Europene, pentru a finanța anumite programe de politică ale UE. „Pe baza prețurilor sindicalizărilor din martie și aprilie în raport cu curba obligațiunilor UE, prețul aferent ambelor scadențe a fost stabilit în raport cu punctele de referință de pe curba obligațiunilor UE. Această abordare a contribuit la atenuarea riscurilor de stabilire a prețurilor pentru investitorii participanți și reflectă lichiditatea tot mai mare a curbei obligațiunilor UE”, transmite CE. Tranzacția face parte din obiectivul de finanțare al Comisiei de 100 de miliarde de euro pentru prima jumătate a anului 2026, 77,3 miliarde de euro fiind emise începând din ianuarie 2026. Fondurile atrase vor fi utilizate pentru a sprijini prioritățile politice ale Uniunii Europene, inclusiv sprijinul pentru o Europă mai puternică, mai competitivă și mai rezilientă, sprijinul pentru Ucraina și investițiile esențiale în apărarea europeană.

Iată ce au mâncat nuntașii de la Hotel Capitol Iași. S-au luat mai multe probe de la eveniment

iata-ce-au-mancat-nuntasii-de-la-hotel-capitol-iasi.-s-au-luat-mai-multe-probe-de-la-eveniment

După ce mai multe persoane au ajuns la spital cu simptome de toxiinfecție alimentară în urma unei nunți organizate la Hotel Capitol Iași, Direcția de Sănătate Publică Iași a prelevat probe din mai multe alimente servite la eveniment, printre care brânzeturi, mezeluri, pulpă de rață, carne de porc și tort. Au fost luate și probe de sanitație (de pe suprafețe), exudat nazal de la personalul unității, probe de apă din rețeaua restaurantului, precum și coproculturi de la pacienți. Citește și: Care este starea de sănătate a nuntașilor de la Hotel Capitol Iași după ce au ajuns la spital cu toxiinfecție alimentară. Printre cei afectați: șeful IPJ Iași, Costel Gîtlan, și soția sa Zeci de persoane au ajuns la spital, după ce au fost la o nuntă la Hotel Capitol Iași Mai multe persoane care au participat la evenimentul din 9 mai 2026 au acuzat ulterior stări de rău și au fost transportate la spital. Printre acestea se află și șeful IPJ Iași, Costel Gîtlan, împreună cu soția sa. În total, autoritățile au raportat 14 persoane internate și alte 47 de persoane cu simptome, care sunt monitorizate la domiciliu. A fost declanșată o anchetă epidemiologică pentru stabilirea exactă a sursei îmbolnăvirilor. Reprezentanții Spitalului Clinic de Boli Infecțioase „Sf. Parascheva” Iași au transmis că pacienții au avut o evoluție favorabilă după tratament și se află în stare stabilă. „Pe parcursul zilei de luni, 11 mai, în triajul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase ‘Sf. Parascheva’ Iași s-au prezentat un număr de 5 persoane care prezentau simptomatologie specifică de toxiinfecție alimentară: greață, vărsături, dureri abdominale, febră, scaune apoase. Pacienții au beneficiat de consult de specialitate clinic și paraclinic cu inițierea imediată a tratamentului specific. Starea de sănătate a pacienților a fost în ameliorare constantă, fiind reechilibrați hidro-electrolitic și acido-bazic. În cursul zilei de ieri, un pacient a fost externat la cerere cu stare generală bună, iar în cursul zilei de astăzi va mai fi externată încă o persoană. Pacienții sunt stabili, conștienți, cooperanți, orientați temporo-spațial, cu o stare generală bună. Zilele următoare vor fi externați”, a transmis dr. Florin Roșu, managerul spitalului. Direcția de Sănătate Publică Iași a precizat că ancheta epidemiologică este în desfășurare, iar probele recoltate sunt în lucru la laborator. Evenimentul a avut loc pe 9 mai 2026, la Hotel Capitol Iași, unde a fost organizată nunta fiului cms. șef Adrian Stoian, adjunctul șefului IPJ Iași. După petrecere, mai multe persoane au început să acuze simptome digestive și au ajuns la spital din mai multe județe, în funcție de locul prezentării. Ancheta continuă, iar autoritățile încearcă să stabilească exact sursa contaminării și legătura dintre alimentele consumate și îmbolnăviri. În acest moment, pacienții sunt stabili și în afara oricărui pericol. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Compania OpenAI, dată în judecată de o văduvă care susține că ChatGPT a contribuit la moartea soțului ei

compania-openai,-data-in-judecata-de-o-vaduva-care-sustine-ca-chatgpt-a-contribuit-la-moartea-sotului-ei

Magistrații din SUA trebuie să analizeze plângerea unei femei văduve care susține că ChatGPT a contribuit la moartea soțului ei. Ea a dat în judecată compania OpenAI, aflată în spatele celui mai folosit program de inteligență artificială. Tiru Chabba a murit într-un atac armat în masă la Universitatea din Florida, în aprilie 2025. El a fost una dintre cele două persoane ucise în împușcătorile care au dus la rănirea altor șase oameni. Procurorul Floridei anchetează ChatGPT Între timp, procurorii demarează o anchetă pentru a stabili dacă ChatGPT, program de IA operat de Open AI, a jucat un rol în această tragedie. James Uthmeie, procurorul general al statului Florida, afirmă că chatbotul ChatGPT l-a sfătuit pe suspectul Phoenix Ikner cu privire la arma și muniția pe care să le folosească. „Dacă ar fi fost o persoană la celălalt capăt al ecranului, am fi acuzat-o de crimă”, a spus Uthmeie. Soția lui Chabba, Vandana Joshi, a răbufnit: „OpenAI știa că asta se va întâmpla. S-a mai întâmplat înainte și era doar o chestiune de timp până să se întâmple din nou. Firma a pus profiturile înaintea siguranței noastre, iar asta l-a ucis pe soțul meu”. Cei de la OpenAI, prin purtătorul de cuvânt Drew Pusateri, neagă orice abatere. Ei au calificat împușcăturile de la Universitatea de stat din Florida drept o „crimă teribilă”. Dar, referitor la caz, Pusateri afirmă că ChatGPT i-a oferit presupusului autor al împușcăturilor „răspunsuri factuale la întrebări, cu informații care puteau fi găsite pe scară largă în surse publice de pe Internet. ChatGPT nu a încurajat sau promovat activități ilegale sau dăunătoare”. Phoenix Ikner, fiu de polițist Despre Phoenix Ikner se știe că are 21 de ani și era student la FSU când a decis să facă un masacru la universitate. Tânărul este fiului unui adjunct al șerifului, după cum au aflat jurnaliștii americani. Acum, el se confruntă cu două acuzații de crimă de gradul întâi și mai multe acuzații de tentativă de crimă de gradul întâi. Procurorii intenționează să ceară pedeapsa cu moartea. În ceea ce o privește pe văduva îndurerată, ea nu este prima persoană care solicită despăgubiri de la companii de IA și tehnologie. Mai multe astfel de cazuri, în care se reclamă influența chatbot-urilor și a rețelelor sociale, au fost lansate în SUA. RECOMANDAREA AUTORULUI: OpenAI lucrează la propriul smartphone bazat pe inteligență artificială, care nu va rula prin aplicații. Când ar putea începe producția în masă Gata cu monopolul AI: Microsoft nu mai are acces exclusiv la tehnologia OpenAI. Ce rol joacă China

Închisorile Europei devin tot mai aglomerate. Grecia, Belgia și Franța, printre cele mai afectate state

inchisorile-europei-devin-tot-mai-aglomerate.-grecia,-belgia-si-franta,-printre-cele-mai-afectate-state

Datele publicate de Eurostat, citate de Euronews, arată că numărul deținuților din UE a crescut cu 2% față de anul precedent, în timp ce organizațiile europene avertizează că situația din unele penitenciare a devenit „inumană și degradantă”. Tot mai mulți deținuți în UE Potrivit statisticilor europene, în 2024 exista un deținut la fiecare 883 de locuitori din Uniunea Europeană. Cele mai ridicate rate de încarcerare au fost înregistrate în Ungaria, Polonia, Letonia și Cehia. La polul opus s-au aflat Finlanda, Țările de Jos, Danemarca și Germania, state cu cele mai mici rate ale populației carcerale. Datele arată și că doar una din 18 persoane adulte aflate în detenție este femeie, în timp ce aproximativ 20% dintre deținuți au cetățenie străină în raport cu țara în care sunt încarcerați. În paralel, a crescut și numărul angajaților din sistemele judiciare și de ordine publică, inclusiv polițiști, judecători și personal penitenciar. Cu toate acestea, raportul a rămas aproape neschimbat: în UE există în medie 1,9 deținuți pentru fiecare angajat din sistemul penitenciar. Grecia, criticată pentru condiții „inumane” Printre cele mai grave situații semnalate se află cea din Grecia. Comitetul pentru Prevenirea Torturii al Consiliului Europei a avertizat, după o vizită efectuată în ianuarie 2025, că numeroși deținuți sunt ținuți în condiții „complet nepotrivite”, care pot fi considerate tratamente „inumane și degradante”. Raportul descrie celule și dormitoare supraaglomerate, infestate cu ploșnițe și gândaci, afectate de mucegai și infiltrații. În multe cazuri, instalațiile sanitare erau defecte, iar accesul la apă caldă și încălzire era insuficient. „Supraaglomerarea subminează grav condițiile de trai ale populației penitenciare și eforturile de reintegrare”, a declarat Marcelo Aebi, coordonatorul echipei de cercetare SPACE de la Universitatea din Lausanne, citat de Consiliul Europei. Proteste și greve în Portugalia și Belgia Problemele din penitenciare au generat tensiuni și în Portugalia. La începutul lunii mai, aproximativ 230 de deținuți dintr-o închisoare din Lisabona au protestat față de condițiile de detenție și au refuzat să revină în celule până la o discuție cu directorul penitenciarului. Situația este tensionată și în Belgia, unde angajații din penitenciare au declanșat pe 11 mai o grevă națională rar întâlnită. Sindicatele reclamă supraaglomerarea severă, creșterea violențelor și volumul excesiv de muncă. Închisorile belgiene găzduiesc în prezent 13.733 de persoane, deși capacitatea oficială este de doar 11.064 de locuri. Autoritățile au recunoscut că sute de deținuți dorm pe saltele așezate direct pe podea. Cele mai aglomerate penitenciare din UE Potrivit datelor pentru 2024, 13 state europene au raportat penitenciare supraaglomerate, în timp ce alte 14 țări aveau încă locuri disponibile. Cele mai ridicate niveluri de supraaglomerare au fost înregistrate în Cipru, Slovenia și Franța. În schimb, Estonia, Lituania și Luxemburg au raportat cele mai reduse grade de ocupare. Creșterea populației carcerale și presiunea tot mai mare asupra sistemelor penitenciare alimentează dezbaterea privind politicile penale și condițiile de detenție din Europa, în contextul în care organizațiile pentru drepturile omului avertizează că unele state se apropie de limite critice.

Au explodat prețurile la cazare în București din cauza concertului Metallica! O noapte de hotel depășește 10.000 de euro. La Iași când vom avea un astfel de eveniment?

au-explodat-preturile-la-cazare-in-bucuresti-din-cauza-concertului-metallica!-o-noapte-de-hotel-depaseste-10000-de-euro.-la-iasi-cand-vom-avea-un-astfel-de-eveniment?

Concertul susținut de Metallica pe Arena Națională din București a produs un adevărat val de turiști și a dus la explozia prețurilor la cazare în Capitală. Cu o zi înainte de show, ultimele camere disponibile în unele hoteluri ajungeau să coste între 8.300 de lei și chiar 54.000 de lei pe noapte, în timp ce biletele la concert se revând online cu mii de euro. În acest context, întrebarea logică este când va reuși și orașul Iași să atragă evenimente internaționale de asemenea amploare, care să aducă turiști, bani și dezvoltare pentru HoReCa și economia locală? Au explodat prețurile la cazări din cauza concertului Metallica din București La Iași, marile evenimente încă lipsesc Succesul economic generat de concertul Metallica readuce în atenție situația din Iași, un oraș universitar mare, cu potențial cultural și turistic important, dar care nu reușește să intre pe harta marilor turnee internaționale. Astfel de evenimente ar putea aduce beneficii majore pentru hoteluri, restaurante, cafenele, firme de taxi, transportatori și comercianți locali. Un concert de amploare înseamnă mii sau chiar zeci de mii de oameni veniți din alte județe sau din străinătate, care cheltuie bani și contribuie direct la economia locală. În schimb, în ultimii ani, în Iași au existat numeroase controverse legate de închiderea unor locații, restricții sau lipsa unor investiții majore în infrastructura necesară organizării unor evenimente mari. Reprezentanții din HoReCa spun frecvent că orașul are nevoie de mai multă promovare și de o strategie clară pentru atragerea concertelor și festivalurilor importante. În timp ce Bucureștiul beneficiază acum de un impact economic uriaș datorită concertului Metallica, la Iași mulți antreprenori se întreabă când va veni momentul în care orașul va putea genera același tip de interes și același val de turiști. Cererea este uriașă în București Concertul Metallica de miercuri seară, 13 mai 2026, parte din turneul mondial M72 World Tour, a transformat Bucureștiul într-un magnet pentru zeci de mii de fani veniți din țară și din străinătate. Cererea uriașă pentru cazare a dus la creșteri spectaculoase de prețuri. Pe platformele de rezervări, ultimele camere disponibile în Capitală au ajuns să coste între 8.300 de lei și 54.000 de lei pentru o singură noapte. În paralel, restaurantele, terasele, firmele de transport și comercianții din zona Arena Națională se pregătesc pentru încasări record. Efectele economice ale unui astfel de eveniment sunt uriașe. Mii de turiști cheltuie bani pe cazare, mâncare, transport, divertisment și cumpărături, iar industria HoReCa are de câștigat direct. În același timp, biletele la concert au devenit aproape imposibil de găsit. Dacă anul trecut, la punerea în vânzare oficială, prețurile erau între 335 de lei și 1.847 de lei, acum pe platformele de revânzare neoficiale biletele se vând cu sume între 200 și 2.700 de euro. Metallica adună zeci de mii de oameni în fața scenei Concertul are loc pe Arena Națională și este considerat unul dintre cele mai mari evenimente muzicale organizate în România în ultimii ani. Trupa revine la București în cadrul turneului M72 World Tour, început în 2023 și urmărit deja de aproape patru milioane de fani la nivel mondial. Organizatorii au pregătit o producție impresionantă, cu scenă circulară amplasată în centrul stadionului. În deschidere vor cânta trupele Gojira și Knocked Loose. Accesul spectatorilor se face încă de la ora 16:00, iar zona din jurul stadionului a fost amenajată special cu food truck-uri, baruri, standuri și spații de așteptare. Organizatorii estimează un număr foarte mare de participanți și recomandă folosirea transportului public. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Vor fi fabricate sute de drone civile și militare în România. Care este miza companiei

vor-fi-fabricate-sute-de-drone-civile-si-militare-in-romania.-care-este-miza-companiei

Sute de drone civile și militare vor fi fabricate în România. O nouă investiție în sectorul dronelor ia amploare la Brașov, unde a fost inaugurată o unitate de asamblare pentru drone civile și militare. Proiectul introduce în România tehnologii dezvoltate la nivel internațional și are ca obiectiv extinderea capacităților de producție destinate piețelor europene. Inițiativa este sprijinită de un antreprenor român și beneficiază de finanțare din partea unor investitori din Statele Unite ale Americii și Germania. Proiectul face parte dintr-o rețea europeană de cercetare și producție, care include centre în mai multe orașe de pe continent. Drone „Această tehnologie a fost dezvoltată complet de echipele noastre de operațiuni în acești câțiva ani, până am ajuns la produsul matur pe care îl avem astăzi, iar produsul va fi realizat aici, în această fabrică”, a declarat Alberto Llabata, COO al companiei. „Noi am creat drona de la zero, deci am făcut design-ul la toate electronicele și tot softul, apoi avem furnizor care produc elicii, produc pisibiurile și noi după aia le integrăm, le testăm și desigur le le exportăm”, a afirmat şi Bogdan Ochiana, CEO al companiei, arată Antena 3 CNN. Accent pe statele NATO Potrivit reprezentanților companiei, obiectivul este trecerea de la o producție limitată la una industrială, care să ajungă la sute sau chiar mii de unități. Accentul este pus pe statele NATO. Unitatea de producție din Brașov își va începe activitatea la mijlocul lunii mai, cu un volum inițial de aproximativ 200 de drone, urmând ca această capacitate să poată fi extinsă până la 800 de unități. „Noi ne concentrăm acuma pe țările NATO, pe România, Polonia, Spania, Germania cât și desigur pe Ucraina”, a adăugat Bogdan Ochiana. „Industria trebuie să se adapteze timpurilor. Și atunci, pe de o parte, tot ceea ce ține de industria clasică nu trebuie uitat, atâta vreme cât are logică pentru nevoile locale”, a spus Speranța Munteanu, reprezentant Romaero. Autorul recomandă: O dronă ucraineană cu explozibil a fost descoperită în derivă lângă Lefkada. Care era misiunea acesteia Spațiul aerian al Republicii Moldova s-a închis vineri. Care a fost motivul Mesaj de alertă pentru nordul județului Tulcea. Populația, avertizată cu privire la posibilitatea căderii unor drone New York Times, reportaj cutremurător din Tulcea: românii trăiesc cu dronele rusești deasupra capului: „Rămân în pat. Ce-o fi, o fi” Portul Constanța consolidează securitatea infrastructurii critice prin implementarea unui sistem anti-dronă O dronă a căzut în Suceava, la 25 de kilometri de granița cu Ucraina. Ce au descoperit pirotehniștii Sursă foto: Shutterstock