Președintele Iranului a transmis o scrisoare poporului american în care face apel la dialog

Mesajul a fost publicat cu doar câteva ore înainte ca președintele american Donald Trump să susțină un discurs despre războiul cu Iranul, prezentat de Casa Albă drept o „actualizare importantă”, conform The New York Times. Pezeshkian nu a anunțat măsuri concrete pentru reducerea tensiunilor, însă tonul scrisorii a fost unul conciliant. „Astăzi, lumea se află la o răscruce. Alegerea dintre confruntare și dialog este atât reală, cât și decisivă; rezultatul acesteia va modela viitorul generațiilor viitoare”, a transmis liderul iranian. Nu este clar dacă mesajul reflectă poziția întregii conduceri de la Teheran. Purtătorul de cuvânt al Ministerului iranian de Externe, Esmaeil Baghaei, a declarat că afirmația lui Trump potrivit căreia Iranul caută o încetare a focului este „falsă și lipsită de temei”. În scrisoarea publicată în engleză și persană, Pezeshkian a alternat apelul la dialog cu pasaje mai ferme, în care a susținut că Iranul nu a început niciodată un război, dar s-a apărat de fiecare dată când a fost atacat. În același timp, președintele Iranului a făcut o distincție clară între administrația americană și populația SUA. „Poporul iranian nu nutrește niciun sentiment de ostilitate față de alte națiuni, inclusiv față de cetățenii Statelor Unite, ai Europei sau ai țărilor vecine. Chiar și în fața intervențiilor și presiunilor externe repetate de-a lungul istoriei sale, Iranul a făcut întotdeauna o distincție clară între guverne și popoarele pe care acestea le conduc. Acesta este un principiu adânc înrădăcinat în cultura iraniană și în conștiința colectivă, nu o poziție politică de moment”, a transmis Masoud Pezeshkian. El a afirmat în scrisoare că prezentarea Iranului drept o amenințare „nu corespunde nici realității istorice, nici faptelor care pot fi observate în prezent”. În Iran, deciziile majore sunt luate însă de liderul suprem, ayatollahul Mojtaba Khamenei, care are ultimul cuvânt în probleme precum negocierile cu Washingtonul sau condițiile de încheiere a războiului.

Fănel Bogos, milionarul din Vaslui, a ieșit din arestul IPJ Iași

Fănel Bogos, omul de afaceri din Vaslui implicat în dosarul de trafic de influență, a ieșit din arestul IPJ Iași. Reamintim că afaceristul vasluian a fost arestat preventiv pentru 30 de zile în urmă cu o săptămână, într-un dosar instrumentat de DNA ce vizează o rețea complexă de trafic de influență. În anchetă apar nume sonore din politică, mediul de afaceri și structuri ale statului, dosarul fiind legat inclusiv de tentativa lui Bogos de a plăti 1,5 milioane de euro pentru a ajunge într-o audiență la premierul Ilie Bolojan. Potrivit anchetatorilor, Mihail Aniței ar fi fost „arhitectul” unei rețele de influență, pretinzând că are acces direct la demnitari din Guvern și Administrația Prezidențială. În schimbul unor sume între 200.000 și 500.000 de euro, acesta i-ar fi promis lui Bogos intervenții pentru înlăturarea lui Mihai Ponea de la conducerea DSVSA Vaslui, anularea măsurilor aplicate firmei VANBET și aprobarea unor dosare de despăgubire. Tot Aniței ar fi cerut ca Bogos să finanțeze un proiect farmaceutic promovat de el. În paralel, ancheta notează că Matacă Veronica Oița a fost angajată ca manager în firma administrată de Bogos, în contextul aceleiași rețele de interese. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Aniversare cu noroc. Câți ani împlinește azi restaurantul japonez fondat de Marius Tucă: vedete de marcă la marele eveniment

„Yoshi” se traduce prin „noroc” în limba japoneză. Este o zi cu noroc pentru jurnalistul și omul de afaceri, Marius Tucă. Restaurantul său cu specific japonez împlinește azi, 1 aprilie, 13 ani de la înființare. Restaurantul se numește, sugestiv, Yoshi Sushi & Teppanyaki, și este o poveste despre pasiunea pentru bucătăria japoneză de top. Este șu despre o karma bună și oameni frumoși care îi calcă pragul. Aniversarea de azi nu va trece neobservată, căci personalități marcante îl vor sărbători, alăruri de Marius Tucă. Deliciile japoneze sunt la tot pasul, iar echipa cu un vibe bun oferă servicii de înaltă ținută. În descrierea restaurantului se arată că acesta dispune de trei zone distincte, respectiv două mese Teppanyaki, unde te poți bucura de un show culinar live, o sală eco-friendly luminoasă, cu aproximativ 100 de locuri, cu pereți și mobilier într-un stil ce amintește de o piața japoneză de pește reinventata și o terasă generoasă și confortabilă pentru zilele toride de vară. Terasa dispune totodată de un bar cu design minimalist care deservește o gamă specială de cocktails. Ca de fiecare data, Chef Vova, maestrul bucătar, va face spectacol culinar. Alături de echipă, el a creat un meniu complex, savuros, cu peste 50 de preparate specific nipone, dar și cu multe accente internaționale. Meniul include multe bunătăți, printre care selecția de supe gustoase: Kinoko Miso soup, supa Tempura Wanko Udon sau Kinoko Surinagashi. De asemenea, printre rețetele apreciate deja sunt Cod Negru în stil japonez cu sos Miso, Crevetele Regal (India), Coada de Langustă, Wagyu Beef,Foie Gras cu sos de zmeură și fructe de pădure. Dar și pieptul de rață sau Baby Saint Jacques, și produsele mai accesibile, cum ar fi pulpele de pui, orezul cu legume/și carne sau pastele gătite în diferite variante, sunt la mare căutare. Iar deserturile sunt artistice, dar mai ales gustoase, fine și ușoare în același timp. La mulți ani, YOSHI! Autorul recomandă: Notă de plată de 221 lei pentru un bucureștean, într-un restaurant din Aeroportul Otopeni, pentru „mai nimic”. Ce a mâncat, de fapt

China ar trebui să se implice mai mult în redeschiderea Strâmtorii Ormuz, spune Franța

Acesta a menționat că există un dialog politic direct între China și Iran pentru a permite trecerea unui anumit număr de nave, însă a pus sub semnul întrebării eficiența acestor demersuri, susținând că ar fi nevoie de o implicare mai activă din partea autorităților chineze.  „Nu am văzut marina chineză intervenind pentru a redeschide strâmtoarea. Pe de altă parte, există un dialog politic direct între autoritățile chineze și iraniene pentru a se asigura că un anumit număr de nave pot trece. Va fi suficient acest lucru pentru a restabili fluxurile normale de trafic? Nu cred. Prin urmare, China va trebui probabil să se implice mai direct în dezbatere și să-și arate nerăbdarea față de faptul că strâmtoarea rămâne închisă”, a declarat amiralul Nicolas Vaujour, citat de Reuters.  Comandantul francez a mai anunțat că Parisul a început demersuri pentru a reuni mai multe state cu scopul de a stabili condițiile unei redeschideri durabile a Strâmtorii.  În plus, Vaujour a spus că armatele evaluează posibilitatea existenței unor mine maritime în regiune, care ar trebui eliminate înainte de reluarea traficului.  „Aceasta nu este o problemă doar pentru Franța. Problema privește toate țările partenere, statele din Golf, Statele Unite și alte țări europene. Dar este în mod clar o problemă la care lucrăm, în cazul în care se va confirma exploatarea minieră, care, până în prezent, nu a fost stabilită”, mai spune oficialul francez. 

Deputatul Bogdan Cojocaru: Nu găseau un miliard de lei pentru pensionari și persoane vulnerabile, dar plătesc 4 miliarde lei pentru vaccinuri de care nu avem nevoie

Deputatul Bogdan Cojocaru lansează un atac dur la adresa fostei guvernări PNL–USR, acuzând decizii care, în opinia sa, au împovărat bugetul statului și au afectat direct românii. Acesta susține că, în timp ce pensionarii și persoanele vulnerabile nu au beneficiat de sprijinul necesar, statul este acum obligat să plătească sume uriașe pentru achiziții controversate din perioada pandemiei, pe care le consideră inutile în prezent. „Nu găseau un miliard de lei pentru pensionari și persoane vulnerabile, dar plătesc 4 miliarde lei pentru vaccinuri de care nu avem nevoie. Aici s-a ajuns din cauza fostului Guvern PNL – USR care a distrus țară prin măsurile luate în pandemie. Acum, România este bună de plată pentru prostiile făcute de useriștii care au condus Ministerul Sănătății și fostul premier PNL Florin Câțu. O instanță europeană a decis că România trebuie să plătească peste 4 miliarde lei către un mare producător de medicamente pentru vaccinuri de care nu mai avem nevoie! Probabil o să îi auzim din nou că PSD de vină și pentru asta! Nu o să vă spună că în loc sa plătim incompetența lor puteam construi zeci de kilometri de autostradă cu acești bani sau că puteam sprijini financiar românii în această perioadă extrem de dificilă. Sau aveam bani pentru construirea totală a SRU Iași. 3,2 miliarde lei e valoarea totală a Spitalului Regional de Urgență Iași!”, a transmis Bogdan Cojocaru. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Accident cumplit într-un depozit de materiale de construcții! Un tânăr de 18 ani a fost strivit de un palet cu cărămizi

Un tânăr în vârstă de 18 ani a fost grav rănit în urma unui accident produs la un depozit de materiale de construcții, după ce un palet încărcat cu cărămizi s-a prăbușit peste el și l-a lovit puternic în zona capului. Potrivit informațiilor transmise de prof. dr. Diana Cimpoeșu, șefa UPU-SMURD Iași, victima a suferit multiple traumatisme severe. Tânărul a fost diagnosticat cu traumatism prin strivire, după ce paletul cu cărămizi i-a căzut la nivelul extremității cefalice. În urma investigațiilor medicale, medicii au constatat fractură la nivelul vertebrei D12 și fractură de corp vertebral L1, cu fragment osos pătruns în canalul medular, leziune extrem de gravă care poate afecta măduva spinării. De asemenea, pacientul prezintă hematom perivezical stâng cu sângerare activă și pneumotorax în cantitate mică. „O. M., bărbat, 18 ani, accident la un depozit de materiale de construcții. Traumatism prin strivire cu palet cu cărămizi, care i-a căzut la nivelul extremității cefalice. Fractură D12, fractură de corp vertebral L1, cu fragment osos în canalul medular, hematom perivezical stâng cu sângerare activă. Pneumotorax în cantitate mică. Internat la I Chirurgie – ATI”, a transmis prof. dr. Diana Cimpoeșu, șefa UPU-SMURD Iași. Cazul este considerat unul deosebit de grav, iar evoluția pacientului rămâne sub monitorizarea atentă a echipei medicale. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Noul ambasador SUA a vizitat trupele din Baza Mihail Kogălniceanu

Ambasadorul Statelor Unite în România, Darryl Nirenberg, a vizitat Baza Mihail Kogălniceanu de la Constanţa. Acesta l-a cunoscut şi pe locţiitorul comandantului Diviziei a 3-a Infanterie din Armata SUA, col. Timothy Gatlin. În timpul vizitei, a fost informat despre rolul strategic al bazei în securitatea regională. Ambasadorul s-a întâlnit atât cu personalul american, cât și cu cel român, dislocat la bază. Darryl Nirenberg a fost primit de mai mulţi oficiali ai Armatei SUA, dislocaţi la Kogălniceanu, cât şi de români. Vizita a avut loc în contextul împlinirii a 29 de ani de parteneriat strategic solid între SUA și România. Diplomatul a fost însoţit de atașatul pentru apărare al SUA, colonelul Robert Kammerer, de atașatul Armatei SUA, locotenent-colonelul Andrew Rember, și de purtătorul de cuvânt al Ambasadei SUA, Emily Zeeberg. În timpul vizitei, ambasadorul american a exprimat profunda apreciere pentru angajamentul comun față de apărarea colectivă în regiunea Mării Negre. „A fost o prioritate pentru mine să vizitez trupele noastre de la Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu, la scurt timp după sosirea mea în România. În numele președintelui Trump, sunt mândru să transmit cea mai profundă recunoștință bărbaților și femeilor care își fac datoria, în fiecare zi, pentru a menține America puternică și în siguranță”, a declarat ambasadorul Darryl Nirenberg. Ambasadorul a mulțumit României pentru găzduirea trupelor SUA și NATO, afirmând: „Contribuțiile active ale României la securitatea regională fac toate statele NATO mai puternice.” Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu rămâne un centru-cheie pentru instruirea comună, coordonarea operațională și pregătirea aliaților, reflectând cooperarea militară strânsă dintre Statele Unite, România și aliații NATO. Vizita ambasadorului Nirenberg subliniază angajamentul continuu al ambelor țări de a consolida relațiile bilaterale și de a avansa obiectivele comune de securitate, în cadrul Alianței NATO. RECOMANDAREA AUTORULUI: Reprezentanții AUR s-au întâlnit cu Darryl Nirenberg, noul ambasador SUA la Bucureşti. Ce mesaj au transmis pe rețelele de socializare Primul interviu al noului ambasador SUA la București: „Parteneriatul strategic cu România nu a fost niciodată mai puternic”

Misiune istorică. Unde poate fi urmărită în direct lansarea către Lună a navetei cu echipaj uman

Fereastra de lansare a misiunii Artemis II se va deschide miercuri la ora 18:24 din Florida, SUA (joi, ora 1.24, ora României) și va ține două ore. Misiunea Artemis II a NASA este pregătită să ducă patru astronauți într-un zbor spațial record în jurul Lunii. Dacă totul va merge potrivit planului, oamenii vor ajunge în spațiu mai departe ca niciodată în timpul unui zbor de 10 zile în jurul Lunii. Este o misiune istorică. Se estimează că 400.000 de oameni vor asista la lansare din preajma Centrului Spațial Kennedy. De asemenea, NASA va transmite lansarea în direct, prin intermediul conturilor oficiale ale agenției spațiale pe YouTube, X, Facebook și Twitch. Transmisiunea în direct va fi disponibilă și pe serviciul gratuit de streaming al NASA, NASA+, precum și pe alte servicii de streaming cunoscute. Totuși, nu există nicio garanție că Artemis II va fi lansată conform programului Zborurile spațiale sunt un proces delicat și pot fi anulate chiar și în ultimele secunde din cauza unor probleme tehnice sau a vremii. Artemis și Apollo NASA se pregătește să trimită din nou astronauți în apropierea Lunii, pentru prima dată după mai bine de jumătate de secol. Misiunea Artemis II marchează începutul unei noi etape a explorării spațiale, iar comparațiile cu celebrul program Apollo, care a dus primii oameni pe Lună în 1969, sunt inevitabile, Spre deosebire de programul Apollo, echipajul Artemis are o diversitate mai mare. Misiunea include o femeie, un astronaut de culoare și un astronaut canadian. Se marchează astfel o schimbare simbolică față de primele misiuni lunare din anii ’60 și ’70. Astronauții vor zbura la bordul capsulei Orion, lansată cu noua rachetă Space Launch System (SLS). Nava va parcurge o traiectorie în jurul Lunii și se va întoarce pe Pământ folosind gravitația Lunii și a Pământului într-un traseu numit „free-return”.

O mașină intră pe contrasens în zona Metalurgie din municipiul Iași

O situație periculoasă a fost surprinsă recent în zona Metalurgie din municipiul Iași, unde un șofer a fost filmat în timp ce circula pe contrasens, punând în pericol participanții la trafic. Incidentul a avut loc pe o arteră intens circulată, într-o zi ploioasă, când carosabilul era umed și vizibilitatea redusă. În imagini se observă cum un autoturism roșu pătrunde pe sensul opus de mers, aparent fără să realizeze gravitatea situației. Alți șoferi au fost nevoiți să frâneze brusc sau să evite coliziunea prin manevre rapide, ceea ce putea duce oricând la un accident. Martorii spun că zona este una complicată din punct de vedere al circulației, însă astfel de abateri rămân extrem de periculoase și greu de justificat. Din fericire, în acest caz nu au fost raportate victime sau pagube materiale. Poliția rutieră reamintește că respectarea regulilor de circulație este esențială pentru siguranța tuturor participanților la trafic. Conducerea pe contrasens este una dintre cele mai grave abateri și poate avea consecințe dramatice. Autoritățile urmează să analizeze imaginile pentru a identifica șoferul și pentru a lua măsurile legale care se impun. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Scandal la ANAF înainte de lansarea eLicitații

Lansarea platformei digitale eLicitațiiANAF, considerată un pas major în modernizarea administrației fiscale din România, este umbrită de un scandal. Pregătirile pentru lansarea portalului de vânzare de bunuri al ANAF au scos la iveală un număr semnificativ de probleme, cum ar fi lipsa din depozite a unor bunuri care apar în evidențele Fiscului. Potrivit Profit.ro, sute de bunuri sechestrate de stat, inclusiv aproximativ 200 de autoturisme, nu mai pot fi identificate fizic, deși apar în evidențele oficiale ale instituției. Cel mai grav caz semnalat este cel al unui lot de circa 200 de autoturisme, asupra cărora în evidențele ANAF apare că ar fi fost instituit sechestru asigurător, dar care nu mai sunt de găsit. Conducerea ANAF a solicitat tuturor administrațiilor și direcțiilor să clarifice situațiile în următoarele săptămâni, urmând ca, ulterior, cazurile care rămân neclarificate să fie investigate de Direcția de integritate, cu măsurile care se vor impune. Perioada de clarificare este considerată necesară pentru cazurile în care anumite bunuri nu au putut fi găsite în primă fază din cauza unor eventuale erori. În cazul celor circa 200 de mașini lipsă, din primele informații pare că anumite formalități nu au mai fost efectuate de către angajații Fiscului, iar acest lucru ar fi permis datornicilor să înstrăineze bunurile înainte ca statul să le valorifice efectiv. ANAF are circa 60.000 de tipuri de produse care s-ar preta la înregistrarea pe platforma de vânzări, din care la lansare au fost încărcate mai puțin de 200, procesul fiind încă unul greoi pentru Fisc. Obiectivul ANAF este listarea tuturor bunurilor deținute, cu excepția celor care nu pot fi puse pe platformă motivat, cum ar fi bunuri aflate în partaj, etc. ANAF a anunțat marți că platforma eLicitațiiANAF, dedicată publicității și vânzării la licitație a bunurilor sechestrate de către ANAF, a înregistrat 14 milioane de accesări în primele 24 de ore de la lansare. Platforma oferă un cadru transparent și accesibil pentru consultarea bunurilor scoase la vânzare și pentru participarea la licitațiile organizate de ANAF, fiind dezvoltatã în cadrul procesului de modernizare și digitalizare a administrației fiscale și realizată cu finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Platforma include Secțiunea „Publicitate bunuri” bunurile sunt afișate timp de 30 de zile pentru informarea publicului; se pot solicita vizionări în prezența funcționarilor ANAF; sunt incluse atât bunuri mobile, cât și imobile. Secțiunea „Licitații în derulare” licitațiile se desfășoară online pe 5, 7 sau 10 zile; participarea la licitație necesită un cont în Spațiul Privat Virtual (SPV); ofertele sunt actualizate în timp real, iar participanții sunt notificați automat; înscrierea la licitație se face prin plata sau garantarea (blocarea) unei taxe de participare în sumă de 10% din prețul de pornire al licitației; sumele blocate sau taxele de participare sunt returnate în maximum 5 zile persoanelor care nu câștigă licitația. În cursul zilei de luni, ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a anunțat că în primele ore ale zilei au fost înregistrate peste un milion de accesări. Platforma a devenit operațională luni, puțin după ora 15.00. „Digitalizarea proceselor de publicitate și valorificare a bunurilor sechestrate de ANAF înseamnă nu doar eficiență, ci și trasabilitate și corectitudine – elemente esențiale de transparență și pentru utilizarea responsabilă a resurselor publice. De aceea, vom continua să accelerăm procesul de adopție a soluțiilor digitale care aduc statul mai aproape de cetățean. Transformarea digitală a administrației nu mai este o opțiune, ci o direcție ireversibilă de dezvoltare”, a transmis ministrul. Ministrul Finantelor, Alexandru Nazare. ALEXANDRU DOBRE / MEDIAFAX FOTO Deocamdată, ANAF pune la vânzare un număr redus de bunuri, printre care un Lamborghini Urus care pornește de la 1,1 milioane lei, ceasuri Patek Phillipe de la 85.000 de lei, Audemars Piguet de la 133.000 de lei și Rolex, tot de la 133.000 de lei. Se mai adaugă terenuri, autocare, apartamente. Captură foto: ANAF Captură foto: ANAF Platforma este lansată cu un număr mai redus de bunuri, care va crește pe parcursul zilelor și săptămânilor următoare. ANAF a întâmpinat probleme în pregătirea de imagini suficient de bune calitativ pentru a fi folosite în platformă, astfel că a fost necesară formarea unei echipe în acest sens. Numărul produselor va crește în perioada următoare, având în vedere că ANAF are peste 60.000 de tipuri de bunuri, potrivit informațiilor Profit.ro, care pot fi vândute pe platformă. Produsele sunt lansate pe site-ul elicitatii.anaf.ro Depozitele ANAF, alimentate de confiscările inspectorilor Antifraudă și de bunuri sechestrate în materie penală și fiscală în procedura de executare silită, sunt pline de bunuri, situație care pune inclusiv probleme de depozitare. O parte dintre acestea sunt comercializate astăzi cu anunțuri de vânzare și licitații, precum și prin anumite magazine, aflate în mai multe orase. AUTORUL RECOMANDĂ: ANAF a scos la licitație un Lamborghini. Prețul de pornire este un chilipir ANAF scoate la licitație un Ferrari F430 Spider. Care este prețul de pornire și ce dotări are bolidul