Primăria Iași a reușit să vândă cele 27 de autoturisme abandonate și scoase la licitație! Prețul oferit a fost 12.910 lei

Primăria Iași a reușit, în cele din urmă, să vândă cele 27 de autoturisme abandonate și scoase la licitație. După ce prima procedură a eșuat, instituția a reușit să finalizeze licitația. Firma Colect Metal SRL, deținută de Petru Buzincu, a cumpărat lotul de mașini pentru 12.910 lei. O parte dintre ele au fost deja preluate, iar restul urmează în următoarele săptămâni. Între timp, în baza de la Servicii Publice Iași au apărut alte mașini, care au fost ridicate de pe străzile din municipiul Iași. Primăria Iași a vândut 27 de autoturisme abandonate O parte din vehicule încă se află la baza Serviciilor Publice Iași de pe șoseaua Tudor Neculai, nr. 25. Au fost scoase la licitație următoarele vehicule: Opel Corsa (an fabricație 2003) – 592 lei, preț de pornire; Dacia Supernova (2002); VW Sharan (2000); Dacia 1300 (1982); Opel Astra (2000); Seat Ibiza; Skoda Fabia (2002); Daewoo Matiz (2002); Smart Fortwo (2001); Nissan X-Trail (2005); Ford Focus (2001); Fiat Punto (2011); Ford Mondeo (2001); Alfa Romeo (2003); Ford Focus; Ford Fusion (2005); Dacia Logan; Dacia Logan (2007); Ford Focus (2000); Volkswagen Bora (2000); Opel Meriva (2004); Renault Laguna (2001); Skoda Fabia (2002); Ford Focus; Fiat Brava (1996); Volkswagen Transporter. „S-au vândut cele 27 de autovehicule la pachet, lotul fiind adjudecat de către firma Colect Metal SRL”, a transmis Sebastian Buraga, purtătorul de cuvânt al Primăriei Iași. Continuă campania de ridicare Între timp, continuă campania de ridicare a mașinilor abandonate de pe străzile din Iași. În momentul de față se estimează că sunt câteva sute de autoturisme care blochează anumite locuri din oraș. De obicei, acestea sunt defecte, iar proprietarii nu s-au mai îngrijit de ele. Totuși, acestea ocupă locuri de parcare, iar în municipiul Iași, în majoritatea cartierelor, acestea reprezintă o mare problemă. „O parte din cele care erau depozitate la Servicii Publice au fost vândute recent la fier vechi. Au fost preluate, însă, în câteva săptămâni, s-a umplut iar de mașini. Colegii mei care se ocupă de ridicarea mașinilor abandonate au activitate zilnică în acest sens, deoarece sunt multe semnalări de astfel de mașini, care au luni sau chiar ani de când stau în același loc. Acum va fi finalizată și curățenia de primăvară de la Salubris, iar ulterior ne vom concentra strict pentru ridicarea mașinilor parcate neregulamentar și cele abandonate”, a precizat Marius Gheorghieș, polițist local din Iași, responsabil cu ridicarea autoturismelor. Chiar dacă mașinile au fost preluate și aduse la Servicii Publice, durează câteva luni până ce ajung în proprietatea primăriei, iar ulterior să fie scoase la licitație pentru fier vechi. „Durează câteva luni până ce procedura este finalizată. Mașinile care sunt abandonate sunt ținute de noi pentru o anumită perioadă, după care trec în proprietatea primăriei și încearcă să le vândă, așa este stipulat în lege. De licitație se ocupă exclusiv Primăria Iași”, a precizat Laurențiu Ivan, directorul general Servicii Publice SA. Autoturismele abandonate au fost, în cele din urmă, vândute de Primăria Iași cu 12.910 lei, în urma licitației. În perioada următoare, vor fi scoase și alte loturi, pentru valorificarea fierului vechi. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Valentin Stan: Strâmtoarea Ormuz va deveni Strâmtoarea Trump dacă iranienii nu sunt de acord cu cererile americanilor

În cadrul unei ediții transmise live de Gândul a emisiunii „Marius Tucă Show”, prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric, jurnalist și analist român, a vorbit despre cum Strâmtoare Ormuz va deveni Strâmtoarea Trump dacă Iranul nu e de acord cu cerințele SUA. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă. Valentin Stan: Atât micuțul Rubio, cât și micuțul Trump, cât și micuțul Hegseth au spus așa… Patru, șase săptămâni. Suntem abia la sfârșitul lunii. Da, și în 2 săptămâni forțele americane pentru desant vor fi concentrate în zonă. Peste 2 săptămâni am spus că să încheie această cimilitură. Ai înțeles? Cum se încheie? Ori cum spune Trump, se stinge lumina în Iran, ori vorbim de Strâmtoarea Trump.  Invitat la Marius Tucă Show, Valentin Stan a vorbit despre cum Strâmtoarea Ormuz va deveni Strâmtoarea Trump dacă Iranul nu e de acord cu cerințele SUA. Acesta a început prin a spune că Rubio, Trump și Hegseth au anunțat că între patru și șase săptămâni va dura războiul. Istoricul amintește că în curând se termină luna. Acesta susține că ar mai fi 2 săptămâni în care forțele americane se vor concentra pe zona Orientului Mijlociu. Mergând pe firul administrației americane, Stan susține că în maxim 2 săptămâni războiul din Iran se va termina. Acesta se leagă și de o declarație făcută de Trump. Istoricul susține că dacă nu vor merge lucrurile conform planului americanilor, Strâmtoarea Ormuz va deveni Strâmtoarea Trump. Atât micuțul Rubio, cât și micuțul Trump, cât și micuțul Hegseth au spus așa… Patru, șase săptămâni. Suntem abia la sfârșitul lunii. Da, și în 2 săptămâni forțele americane pentru desant vor fi concentrate în zonă. Cam pe atunci se va încheia această cimilitură. Adică în maximum 2 săptămâni. Atenție, ai auzit cum i-a spus Trump Strâmtorii Ormuz? Peste 2 săptămâni am spus că se încheie această cimilitură. Ai înțeles? Cum se încheie? Ori cum spune Trump, se stinge lumina în Iran, ori vorbim de Strâmtoarea Trump.

Războiul din Orientul Mijlociu, ziua 34 | Israelul a interceptat un atac cu rachete lansate de Teheran / Trump a susținut primul discurs la Casa Albă despre război / Prețurile la petrol au crescut imediat după discursul său

Anthony Albanese precizează că „nu este clar” ce mai rămâne de realizat în războiul din Iran. Premierul Australiei Anthony Albanese a declarat joi că obiectivele inițiale ale războiului din Iran au fost atinse și că nu este clar ce mai rămâne de realizat. „Acum că aceste obiective au fost atinse, nu este clar ce mai trebuie realizat sau cum va arăta punctul final”, a spus el. Forțele Armate Israeliene (IDF) au declarat, joi, că sistemele de apărare aeriană au reacționat la un atac cu rachete din Iran, la scurt timp după ce președintele american Donald Trump a ținut un discurs adresat publicului american cu privire la războiul din Orientul Mijlociu. Armata a precizat într-un comunicat că a „identificat rachete lansate din Iran către teritoriul Statului Israel” pentru a treia oară în puțin peste trei ore, adăugând că „sistemele defensive sunt în funcțiune pentru a intercepta amenințarea”. Sirene de raid aerian au sunat în nordul Israelului, potrivit Comandamentului Frontului Intern al armatei, și nu au existat rapoarte imediate privind victime sau pagube. Prețurile petrolului cresc după ce Donald Trump s-a adresat americanilor cu privire la evoluția conflictului cu Iranul Prețurile petrolului au înregistrat o creștere bruscă după ce discursul lui Donald Trump către națiune nu a reușit să calmeze îngrijorările pieței legate de închiderea strategicului strâmtorii Hormuz, președintele SUA făcând apel la alte țări să contribuie la redeschiderea acesteia, potriviy The Guardian.  Prețul petrolului Brent a crescut cu peste 4%, ajungând la 105,55 dolari, în timp ce prețul petrolului West Texas Intermediate a urcat cu 3%, ajungând la 103,16 dolari. Ambele prețuri erau în scădere înainte ca președintele SUA să-și înceapă discursul. Trump se adresează națiunii americane pentru prima dată de la începutul Războiului Donald Trump a susținut, miercuri seara, primul său discurs oficial la Casa Albă, de la declanșarea războiului din Orientul Mijlociu, care a pornit în urmă cu o lună. Trump a afirmat că obiectivele strategice principale ale Americii sunt pe cale de a fi îndeplinite și că este aproape de a „duce treaba la bun sfârșit” în Iran. El a stabilit din nou un termen de „două-trei săptămâni, potrivit Reuters.  Acesta a precizat că SUA va continua să lovească ținte în următoarele două trei săptămâni în Republica Islamică Iran. De asemenea, în discursul său, acesta a făcut o serie de afirmații cu privire la implicarea Americii în războaiele anterioare, comparându-le cu operațiunea din Iran, pe care a caracterizat-o drept „atât de puternică, atât de strălucită”. 

În municipiul Iași sunt scoase la licitație noi locuri de parcare! Iată persoanele care pot depune dosarele de înscriere

Primăria Municipiului Iași scoate la licitație noi locuri de parcare pe străzile din oraș. Cele trei licitații sunt programate pe data de 23 aprilie 2026. Locurile disponibile care pot fi închiriate se află pe bulevardul Tudor Vladimirescu, strada Bucium și aleea Vitejilor. Doar anumite persoane pot participa și, implicit, pot depune dosarele de înscriere. Pe străzile din municipiul Iași sunt scoase noi locuri de parcare la licitație, în vederea închirierii Municipiul Iași organizează, în data de 23 aprilie 2026, ora 10:00, la sediul Direcției Exploatare Patrimoniu din șoseaua Națională, licitația publică cu strigare pentru închirierea locurilor de parcare nr. 05, 06 și 12, situate în parcarea de reședință denumită aleea Vitejilor, numărul 3. Drept de participare la licitație au locatarii din blocurile: F7, F8, F9, F10, F11, F12, H1, H2, H3, H4 și SD5. Data limită de depunere a dosarelor: 21.04.2026, ora 13:00. Totodată, în aceeași zi, dar de la ora 11:00, va fi organizată licitația cu strigare pentru închirierea locurilor de parcare cu numerele 04 și 09, situate în parcarea de reședință denumită strada Bucium, numărul 17. Drept de participare la această licitație au locatarii din blocurile B1, A9 colț, A11 și B21. Tot pe data de 23 aprilie 2026, însă de la ora 12:00, tot la sediul Direcției Exploatare Patrimoniu din șoseaua Națională, va avea loc licitația publică cu strigare pentru închirierea locului de parcare cu numărul 06, situat în parcarea de reședință denumită bulevardul Tudor Vladimirescu, numărul 13. La această licitație, drept de participare au locatarii din blocurile: P7, P8, P12 și 325. Data limită de depunere a documentelor este 21 aprilie 2026, ora 13:00. „În vederea înscrierii la licitație, documentele necesare se depun în format electronic (scan), pe adresa de e-mail a Serviciului Administrare Parcări – Direcția Exploatare Patrimoniu, dedicată exclusiv pentru primirea documentelor de licitații, respectiv [email protected]”, au transmis reprezentanții administrației publice locale. Trebuie spus că municipiul Iași organizează, în data de 7 aprilie 2026, ora 10:00, la sediul Direcției Exploatare Patrimoniu din șos. Națională numărul 43, licitația publică cu strigare pentru închirierea unui număr de 13 locuri de parcare, cu numerele de la 1 la 13. Acestea sunt situate în parcarea de reședință de pe bulevardul Poitiers, numărul 9. Drept de participare la licitație au doar locatarii din blocurile: B3, B4 și P9. În același sens, trebuie precizat că data limită de depunere a dosarelor este 02.04.2026, ora 13:00. Ieșenii interesați trebuie să depună anumite documente pentru a se înscrie la licitație Documentele necesare înscrierii la licitație sunt cererea de înscriere, cartea de identitate cu domiciliul stabil sau reședința unde se dorește închirierea locului de parcare pentru persoanele fizice, iar pentru persoanele juridice sunt necesare certificatul de înregistrare la Registrul Comerțului, cartea de identitate a reprezentantului legal al societății care participă la licitație, actul de proprietate sau de chirie a apartamentului sau a spațiului, certificatul de înmatriculare a autoturismului, certificatul de atestare fiscală și dovada plății taxelor de participare la licitație. Toate acestea trebuie depuse în format electronic (scanat), la adresa de e-mail a Serviciului Administrare Parcări – Direcția Exploatare Patrimoniu, cu scop exclusiv de primire a documentelor pentru licitație. În acest sens, Primăria Municipiului Iași scoate la licitație, în vederea închirierii, noi locuri de parcare pe străzile din oraș. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Spectacol pe cer. „Luna roz” în plină splendoare

„Luna roz” revine pe cer joi, 2 aprilie, în plină  splendoare. Fenomenul astronomic spectaculos este specific lunii aprilie și a dat apă la moară mai multor superstiții, de la dureri de cap la fertilitate. Numele nu are legătură cu nuanța pe care o are, ci provine dintr-o tradiție veche amerindiană. Ei asociau această perioadă cu înflorirea unei plante sălbatice care are această culoare. Evident, în funcție de condițiile atmosferice, „Luna roz” poate fi portocalie, sângerie, galbenă ca lămânia etc în funcție de particulele care zburdă între noi și ea… Numele provine de la floarea sălbatică phlox roz, originară din America de Nord, care înflorește de obicei în a doua lună de primăvară, dar luna plină din aprilie mai are și alte denumiri în tradițiile populațiilor native americane, precum „Luna gheții care se sparge” (Algonquin), „Luna când râurile devin din nou navigabile” (Dakota), „Luna mugurilor plantelor și arbuștilor” (Tlingit) sau „Luna ierbii roșii care apare” (Oglala). Luna roz marchează începutul primăverii și renașterea naturii. „Luna roz” va putea fi observată în noaptea de 2 aprilie și va lumina într-un fel aparte. Ea va putea fi admirată dacă cerul va fi senin din toate colțurile lumii. Momentul maxim al lunii pline va fi mai luminat decât de obicei. Deși nu va avea culoarea roz, va avea o nuanță ușor aurie sau portocalie la răsărit și apus. În anumite condiții atmosferice, ar putea avea o nuanță care duce mai mult spre culoarea tonului. O altă semnificație a numelui este că americanii foloseau nume diferite pentru fiecare lună plină care avea loc, în funcție de perioada în care apărea și de schimbările care se petrec în natură. Paștele și Luna roz Luna plină are un rol esențial în calendarul religios. Contribuie la stabilirea datei Paștelui. Sărbătoarea ar fi calculată în funcție de prima lună plină de după echinocțiul de primăvară. Astfel, Luna Roz este un reper important care influențează calendarul ortodox, fiind strâns legată de această sărbătoare. Pasionații de astrologie au parte de un moment de bucurie pentru că se pot uita la luna plină specială și oferă un spectacol inedit. Recomandarea autorului: „Luna Roz” și „Luna Albastră”, două spectacole cosmice care au loc primăvara. Ce reprezintă și când vor putea fi observate

Zborul rachetei Artemis II în jurul lunii: Racheta a fost lansată cu succes

Racheta Artemis II a fost lansată cu succes în spațiu în jurul orei 1:34, după ce numărătoarea inversă a fost inițial întreruptă pentru câteva momente. Ea a fost reluată ulterior. Racheta Artemis II a dispărut în cer, iar reprezentanții NASA tocmai au declarat că funcționează „conform specificațiilor”. Acesta este un semn clar că totul a decurs bine. Racheta depășește în prezent viteza de aproximativ 8.046 de mile pe oră, potrivit Sky News. Comandantul misiunii Artemis II, Reid Wiseman, a comunicat echipei NASA de la sol că pot vedea destinația. „Avem un răsărit de lună minunat, ne îndreptăm direct spre el”, a spus el. La scurt timp după aceea, treapta superioară a rachetei, împreună cu capsula Orion, s-au separat de restul rachetei. NASA a anunțat apoi că echipajul misiunii Artemis a intrat pe orbită la nouă minute de la începerea misiunii. La puțin timp peste 11 minute de la începerea zborului către lună, cei patru astronauți au putut să își ridice vizierele. Echipajul a început să se deplaseze în interiorul capsulei și să verifice sistemele de la bordul rachetei. „Mult succes, Artemis II”: NASA aprobă lansarea. Numărătoarea inversă a fost reluată „Sondajul de aprobare/respingere” al NASA a fost aprobat, iar echipa de lansare este acum gata de acțiune. Directorul de lansare Charlie Blackwell-Thompson a finalizat sondajul de verificare a pregătirii pentru lansare al diferitelor echipe. Fiecare a dat un răspuns afirmativ „go” când a fost solicitat, în timp ce alții au fost mai entuziaști. „Full send”, a spus unul. „Go – pentru umanitate”, a spus altul. Din capsula Orion, comandantul Reid Wiseman a spus: „Echipajul Artemis II este gata de lansare. Totul pregătit.” „Reid, Victor, Christina și Jeremy, în această misiune istorică voi purtați în voi inima echipei Artemis, spiritul îndrăzneț al poporului american și al partenerilor noștri din întreaga lume, precum și speranțele și visurile unei noi generații. Mult noroc, drum bun, Artemis II. Să mergem.” Charlie Blackwell-Thomason către echipajul Artemis Apoi au izbucnit urale din partea mai multor angajați ai NASA, care au putut fi auzite în transmisiunea live a agenției spațiale. Numărătoarea finală nu a început – NASA mai are încă câteva lucruri de rezolvat Deși lansarea rachetei Artemis II era inițial programată la ora 1:24, numărătoarea finală nu a început. NASA afirmă că mai există câteva lucruri de rezolvat. Într-o transmisie, s-a discutat despre o „anomalie a transponderului”, sistemul electronic care transmite poziția, viteza și starea rachetei și ajută comunicarea cu stațiile de la sol. Deși aceasta este o pauză planificată la T-minus 10 minute, ea a fost prelungită. Este important de menționat că, în acest moment, nu este vorba de o anulare. Inginerii NASA au o fereastră de lansare de două ore pentru a se asigura că totul este în regulă, așa că mai este destul timp. Directorul de lansare, Charlie Blackwell-Thompson, spune că recomandarea este în continuare aceea de a lansa la un moment dat, dar nu știm încă ce nouă oră ar putea fi stabilită, potrivit Sky News. Problema apărută la senzorul bateriei nu va împiedica lansarea Blogul Artemis II al NASA precizează că problema bateriei nu va afecta lansarea, potrivit informațiilor NASA, citate de Sky News. „Inginerii au investigat un senzor de pe bateria controlerului motorului de control al atitudinii din cadrul sistemului de întrerupere a lansării, care indica o temperatură mai ridicată decât cea preconizată. Se consideră că este vorba de o problemă legată de instrumentație și că aceasta nu va afecta lansarea de astăzi.” O altă problemă legată de baterie O altă problemă semnalată a fost semnalată ulterior de inginerii NASA. Este vorba despre o problemă legată de baterie, iar inginerii au un termen limită pentru a o rezolva. Problema este legată de nivelurile de temperatură ale unei baterii din sistemul de întrerupere a lansării (Launch Abort System). Se pare că una dintre cele două baterii înregistrează temperaturi care depășesc intervalul prevăzut. Acest lucru ar putea cauza probleme în ultimele minute ale numărătoarei inverse, când un computer preia controlul rachetei. Echipele încearcă acum să înțeleagă dacă problema a fost legată de un senzor sau de bateria în sine. Ulterior s-a constatat că bateria funcționează corect, însă problema ar putea fi legată de un senzor conectat la sistemul de anulare a lansării. Se lucrează în continuare la investigarea problemei. Se consideră că problema nu reprezintă un obstacol în acest moment, dar va deveni unul odată ce vom intra în faza de numărătoare inversă finală (ultimele 10 minute înainte de decolare). Dacă problema persistă și în ultimele șase minute ale numărătorii inverse (T-6 minute), lansarea ar putea fi anulată. Problema la sistemul de întrerupere a zborului, remediată la puțin timp Cu puțin timp înainte de decolare, care care este programată să aibă loc miercuri, începând cu ora 1:24, NASA afirmă că în timpul verificărilor de ultim moment a apărut „o mică problemă” la sistemul de întrerupere a zborului. Din fericire, astronauții au reușit să remedieze problema la scurt timp după apariția acesteia. Problema a survenit la sistemul de abandon al rachetei, care este crucial pentru astronauți. Se află în vârful rachetei și o poate distruge în cazul în care aceasta deviază de la traiectorie și reprezintă o amenințare la adresa siguranței, notează Sky News. „Este o componentă de siguranță foarte importantă, în ceea ce privește modul în care baza asigură siguranța publicului de aici”, a declarat un comentator al NASA în transmisiunea live a agenției. Descoperirea a fost făcută în timpul unor de revizii realizate înainte de lansare. Inginerii au reutilizat echipamente existente în Clădirea de Asamblare a Vehiculelor NASA. Problema a fost remediată la scurt timp după apariția acesteia. NASA anunțat: „S-a efectuat un test de verificare pentru a ne asigura că echipamentul este pregătit pentru lansarea de astăzi.” Racheta Artemis II este programată să decoleze la ora 01:24, ora României. Misiunea este una deosebită. Cei patru astronauți s-au îmbarcat deja la bordul rachetei și și-au pus centurile: Christina Koch, Jeremy Hansen, Reid Wiseman și Victor Glover. Dacă totul va merge bine, Artemis II va face un în jurul lunii, iar misiunea va dura

Bărbat arestat după ce a încercat să violeze două femei în Pașcani

Un bărbat de 30 de ani a fost reținut și ulterior arestat preventiv, după ce ar fi încercat să întrețină relații sexuale cu două femei, în două locații diferite din municipiul Pașcani. Incidentul s-a petrecut în aceeași dimineață, iar polițiștii au intervenit după sesizări și au deschis un dosar penal pentru tentativă de viol. „La data de 30 martie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Pașcani au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat, de 30 ani, bănuit de săvârșirea infracțiunii de tentativă la viol. Din investigațiile efectuate până în prezent, s-a constatat faptul că, în dimineața zilei de 26 martie a.c., la intervale scurte de timp, acesta ar fi pătruns în două societăți comerciale din municipiul Pașcani și ar fi încercat să întrețină relații sexuale cu două femei, de 30 ani, respectiv de 43 ani, însă fără a reuși. La data de 31 martie a.c., acesta a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pașcani și Judecătoriei Pașcani, astfel că instanța de judecată a dispus luarea măsurii arestării preventive a acestuia, pentru 30 de zile”, a transmis Adina Ciobanu, purtător de cuvânt IPJ Iași. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Dan Dungaciu: Bolojan duce România în gard pentru că nici măcar nu înțelege gravitatea lucrurilor pe care le face

În cadrul unei ediții transmise live de Gândul a emisiunii „Marius Tucă Show”, prof. univ. dr. Dan Dungaciu, sociolog, geopolitician și analist, a vorbit despre Bolojan, care duce România în gard și nu înțelege gravitatea situației. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă.  Dan Dungaciu: „Bolojan este expresia eșecului de proiect al României. Pentru că, eu cred că domnul Bolojan este ca președintele de la Federația Română. Ei gândesc la fel. Ei sunt două expresii ale eșecului instituțional. Ei se uită la creion, calculează. Da, nu înțeleg nimic din asta.” Invitat la Marius Tucă Show, Dan Dungaciu a vorbit despre Bolojan, care duce România în gard și nu înțelege situația. Acesta îl compară pe premier cu președintele Federației Române, spunând că au același tipar de gândire. Analistul spune că cei doi sunt expresii ale eșecului instituțional. Sociologul afirmă că Ilie Bolojan nu înțelege unde greșește. El susține că din punct de vedere politic în acest moment nu este nimic de făcut. Dungaciu consideră că schimbarea din funcție a premierului nu ar  influența cu nimic, atâta timp cât Coalița rămâne intactă. Singura soluție pe care o vede acesta este ca acestă guvernare să plece de la putere. „Din punct de vedere politic, în acest moment nu e nimic de făcut decât ca această guvernare să plece. Nu are importanță schimbarea lui Bolojan. Bolojan este expresia eșecului de proiect al României. Pentru că, eu cred că domnul Bolojan este ca președintele de la Federația Română. Ei gândesc la fel. Ei sunt două expresii ale eșecului instituțional. Ei se uită la creion, calculează. Da, nu înțeleg nimic din asta. Deci domnul Bolojan duce România asta în gard. A dus-o deja, pentru că nici nu înțelege unde greșește. Ăsta este el. Deci, faptul că îl schimb cu altcineva… Hai să fim serioși, dar ce, Coaliția se va schimba?”, a declarat analistul.

Președintele Iranului a transmis o scrisoare poporului american în care face apel la dialog

Mesajul a fost publicat cu doar câteva ore înainte ca președintele american Donald Trump să susțină un discurs despre războiul cu Iranul, prezentat de Casa Albă drept o „actualizare importantă”, conform The New York Times. Pezeshkian nu a anunțat măsuri concrete pentru reducerea tensiunilor, însă tonul scrisorii a fost unul conciliant. „Astăzi, lumea se află la o răscruce. Alegerea dintre confruntare și dialog este atât reală, cât și decisivă; rezultatul acesteia va modela viitorul generațiilor viitoare”, a transmis liderul iranian. Nu este clar dacă mesajul reflectă poziția întregii conduceri de la Teheran. Purtătorul de cuvânt al Ministerului iranian de Externe, Esmaeil Baghaei, a declarat că afirmația lui Trump potrivit căreia Iranul caută o încetare a focului este „falsă și lipsită de temei”. În scrisoarea publicată în engleză și persană, Pezeshkian a alternat apelul la dialog cu pasaje mai ferme, în care a susținut că Iranul nu a început niciodată un război, dar s-a apărat de fiecare dată când a fost atacat. În același timp, președintele Iranului a făcut o distincție clară între administrația americană și populația SUA. „Poporul iranian nu nutrește niciun sentiment de ostilitate față de alte națiuni, inclusiv față de cetățenii Statelor Unite, ai Europei sau ai țărilor vecine. Chiar și în fața intervențiilor și presiunilor externe repetate de-a lungul istoriei sale, Iranul a făcut întotdeauna o distincție clară între guverne și popoarele pe care acestea le conduc. Acesta este un principiu adânc înrădăcinat în cultura iraniană și în conștiința colectivă, nu o poziție politică de moment”, a transmis Masoud Pezeshkian. El a afirmat în scrisoare că prezentarea Iranului drept o amenințare „nu corespunde nici realității istorice, nici faptelor care pot fi observate în prezent”. În Iran, deciziile majore sunt luate însă de liderul suprem, ayatollahul Mojtaba Khamenei, care are ultimul cuvânt în probleme precum negocierile cu Washingtonul sau condițiile de încheiere a războiului.

Fănel Bogos, milionarul din Vaslui, a ieșit din arestul IPJ Iași

Fănel Bogos, omul de afaceri din Vaslui implicat în dosarul de trafic de influență, a ieșit din arestul IPJ Iași. Reamintim că afaceristul vasluian a fost arestat preventiv pentru 30 de zile în urmă cu o săptămână, într-un dosar instrumentat de DNA ce vizează o rețea complexă de trafic de influență. În anchetă apar nume sonore din politică, mediul de afaceri și structuri ale statului, dosarul fiind legat inclusiv de tentativa lui Bogos de a plăti 1,5 milioane de euro pentru a ajunge într-o audiență la premierul Ilie Bolojan. Potrivit anchetatorilor, Mihail Aniței ar fi fost „arhitectul” unei rețele de influență, pretinzând că are acces direct la demnitari din Guvern și Administrația Prezidențială. În schimbul unor sume între 200.000 și 500.000 de euro, acesta i-ar fi promis lui Bogos intervenții pentru înlăturarea lui Mihai Ponea de la conducerea DSVSA Vaslui, anularea măsurilor aplicate firmei VANBET și aprobarea unor dosare de despăgubire. Tot Aniței ar fi cerut ca Bogos să finanțeze un proiect farmaceutic promovat de el. În paralel, ancheta notează că Matacă Veronica Oița a fost angajată ca manager în firma administrată de Bogos, în contextul aceleiași rețele de interese. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate