Marina franceză confiscă un petrolier din flota fantomă a Rusiei. Macron: Navele urmăresc să finanțeze efortul de război al Rusiei

Marina franceză a confiscat vineri nava „Deyna”, care face parte din flota-fantomă a Rusiei. Oficialii locali au declarat pentru agenția Reuters faptul că Marina franceză a abordat petrolierul sub pavilionul Mozambicului în Marea Mediterană de Vest, după ce nava, care plecase din portul rus Murmansk, a fost suspectată că arbora un pavilion fals. Anunțul a fost făcut de președintele francez Emmanuel Macron, într-o postare pe platforma de socializare X. „Marina franceză a capturat în această dimineață, în Marea Mediterană, o altă navă aparținând flotei fantomă, pe nume „Deyna”. Războiul din Iran nu va determina Franța să renunțe la sprijinul acordat Ucrainei, unde războiul de agresiune al Rusiei continuă. Aceste nave, care eludează sancțiunile internaționale și încalcă dreptul maritim, sunt profitori de război. Ele urmăresc să acumuleze profituri și să finanțeze efortul de război al Rusiei. Nu vom permite acest lucru”, se arată în mesajul publicat de Macron pe X. Nous gardons le cap. La Marine française a arraisonné ce matin en Méditerranée un nouveau bateau de la flotte fantôme, le Deyna. La guerre en Iran ne détournera pas la France du soutien à l’Ukraine où la guerre d’agression de la Russie se poursuit.… pic.twitter.com/ZylRHZ8zHw — Emmanuel Macron (@EmmanuelMacron) March 20, 2026 Operațiunea a fost desfășurată împreună cu aliații britanici, potrivit armatei franceze. Într-o postare pe X, aceasta a precizat că Marina a intervenit pentru a „verifica pavilionul” unui petrolier provenind din Murmansk, Rusia, pe fondul suspiciunilor că ar putea naviga sub pavilion fals, fapt confirmat ulterior. „La cererea procurorului și în conformitate cu dreptul internațional, nava a fost escortată către un loc de ancorare pentru investigații suplimentare”, se arată în mesajul publicat de Armata franceză pe X. 📍Méditerranée | La @MarineNationale intervient en haute mer pour contrôler le pavillon d’un pétrolier-cargo en provenance de Mourmansk ⚓ 🎯 Vérification de la nationalité du navire, soupçonné d’arborer un faux pavillon ➡️ Confirmation des doutes quant à la régularité du… https://t.co/WhGy5lINoh pic.twitter.com/qoWz5xh4M4 — Armée française – Opérations militaires (@EtatMajorFR) March 20, 2026
Sorin Grindeanu vrea rezolvată problema carburanţilor imediat după şedinţa de buget: „Mă aştept ca Guvernul să se ocupe de acest lucru”

Liderul social-democrat, Sorin Grindeanu, vrea ca problema preţului carburanţilor să fie rezolvată imediat, chiar după ce se va încheia votul pe buget. Întrebat de jurnalişti, în drum spre şedinţa plenului reunit de vineri, pe marginea dezbaterilor şi votului final pe buget, preşedintele Camerei Deputaţilor Mă aştept ca, după votarea acestui buget, care se va întâmpla în câteva ore, Guvernul să se ocupe de acest lucru. Şi din punct de vedere al Ministerului Energiei, şi din punct de vedere al Ministerului Agriculturii pentru că acestea sunt lucrurile importante care se întâmplă, dincolo de circurile din Parlament pe care le vedem că se întâmplă în fiecare zi. Grindeanu a adăugat şi faptul că ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a prezentat deja câteva măsuri, însă este timpul ca şi Guvernul să găsească soluţii pentru reducă impactul creşterii preţului la carburant. RECOMANDAREA AUTORULUI: 🚨 Plenul Parlamentului României reîncepe dezbaterile pe buget. Grindeanu a ieşit din şedinţa de plen. Bolojan rezistă Radu Miruţă nu-şi mai încape în cămaşă. După blugii de la Berlin, a trecut la tricou, în plenul reunit al Parlamentului
O țară europeană reduce TVA-ul la combustibili pentru a tempera impactul economic al conflictului din Orientul Mijlociu

În paralel, Madridul intenționează să suspende acciza pe hidrocarburi, ceea ce ar putea determina o scădere imediată a prețului motorinei și benzinei între 0,30 și 0,40 euro pe litru. În plus, guvernul va elimina o taxă de 5% aplicată consumului de energie electrică, urmând ca aceste măsuri să fie anunțate oficial într-o conferință de presă programată pentru ora locală 11:00. Miniștrii spanioli au precizat că pachetul de măsuri va include sprijin pentru sectoarele economice cele mai vulnerabile, însă producția ridicată de energie regenerabilă a țării contribuie la reducerea expunerii economiei la fluctuațiile prețurilor petrolului. Această inițiativă se alătură măsurilor similare adoptate de alte state europene. Italia a redus accizele la combustibili, alocând aproximativ 417,4 milioane de euro pentru a amortiza impactul prețurilor până la 7 aprilie, iar Austria a anunțat reducerea temporară a taxelor pe benzină și motorină și limitarea câștigurilor comercianților cu amănuntul de carburanți, inclusiv OMV, pentru a proteja consumatorii. Cancelarul austriac Christian Stocker a subliniat că scopul acestor măsuri este de a controla inflația, de a stabiliza prețurile combustibililor și de a menține competitivitatea economiei. Legislația necesită aprobarea parlamentului și este estimată să fie valabilă până la sfârșitul anului, cu aplicarea imediată a reducerilor fiscale pentru consumatori. Reducerea TVA-ului și a accizelor la combustibili în Spania urmărește să atenueze povara economică asupra cetățenilor și să stabilizeze piața energetică, în contextul instabilității internaționale.
Plenul Parlamentului României se reuneşte vineri pentru votul final pe buget

Parlamentul României a suspendat joi noapte dezbaterile pe bugetul de stat și bugetul asigurărilor de stat pe 2026. Vineri, aleșii vor continua dezbaterile iar Legislativul va da votul final pe bugetul din acest an al României. Dezbaterile sunt reluate vineri, în jurul orei 10.00, cu bugetul Ministerului Culturii. Premierul Ilie Bolojan a declarat în plenul Parlamentului că „cea mai gravă greșeală pe care o putem face este să ne relaxăm și să respirăm ușurați că am trecut de hopul major din ultimele luni, să revenim la obiceiurile risipitoare ale trecutului și să ne sacrificăm din nou viitorul”, a spus Bolojan. Premierul a adăugat că România se află pe calea bună, dar că „avem în față o muncă de ani de zile”. Premierul Ilie Bolojan a anunțat că pachetul social dorit de PSD va fi inclus în buget. Varianta alesă a fost să se ia banii de la drepturile salariale câștigate de magistrați în instanțe: „Aveam două posibilități. Prima, să creștem deficitul cu anvelopa necesară acoperirii amendamentelor din Parlament. Nu s-a mers pe această opțiune. A doua variantă pe care am căzut de acord este să reducem alte cheltuieli. Analizând structurile bugetului, am decis să reducem componenta de cheltuieli care ținea de achitarea unor drepturi obținute de magistrați prin sentințe care au fost câștigate în anii trecuți și practic amânarea acestora pentru anii următori”, a declarat Bolojan la finalul discuțiilor din Parlament. Bugetul de stat se stabilește la venituri în sumă de 391.728,8 milioane lei, iar la cheltuieli în sumă de 714.329,7 milioane lei credite de angajament și în sumă de 527.413,3 milioane lei credite bugetare, cu un deficit de 135.684,5 milioane lei. Conform Raportului privind situația macroeconomică pe anul 2026 și proiecția acesteia pe anii 2027-2029, proiectul de buget pentru anul 2026 este configurat pe baza următoarelor estimări referitoare la indicatorii macroeconomici și bugetari, bazate pe Prognoza de toamnă 2025 a Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză: PIB: 2.045.186 milioane lei; creștere economică: 1%; inflație medie anuală: 6,5%; veniturile bugetului general consolidat (BGC): 736.532 milioane lei; ponderea veniturilor totale în PIB: 36,0%; cheltuielile BGC: 864.283,7 milioane lei; ponderea cheltuielilor totale în PIB: 42,3%; deficit: 127.751,7 milioane lei; deficit – pondere în PIB: 6,2%; șomeri (număr total persoane): 265.000; câștig salarial mediu net lunar: 5.555 lei. Deficitul bugetar ESA în anul 2026 este estimat la 6,0% din PIB, iar deficitul bugetar cash se estimează în anul 2026 la valoarea de 6,2% din PIB. Se estimează că la sfârșitul anului 2026, ponderea datoriei guvernamentale brute se va situa la nivelul de 61,8% în PIB. Dacă se au în vedere activele financiare lichide, nivelul datoriei guvernamentale nete (reprezentând datoria guvernamentală brută minus activele financiare lichide) se va situa la circa 51,5% din PIB, arată raportul comun al Comisiilor de buget Finanțe pe bugetul din 2026. RECOMANDAREA AUTORULUI: ÎCCJ anunță că dă în judecată Guvernul Bolojan. Decizia vine după ce Executivul a decis să mute banii magistraților la ajutoare Pacea PSD-PNL a fost pulverizată la dezbaterile pe Buget. Grindeanu: „Răbdarea noastră a atins o limită” / Bolojan: „Uitându-mă la colegii mei de la PSD, mi-e rușine de rușinea lor” / Opoziția: în sală sunt două stafii. Ședința a fost suspendată la ora 3.00
O turbină donată de Norvegia nu a ajuns în Moldova. Transportatorii au avertizat că podurile peste Prut s-ar putea prăbuși din cauza greutății

Anul trecut, Norvegia a decis să doneze Republicii Moldova o turbină de gaz, potrivit publicației Piața Auto. Norvegienii au dorit să ajute Moldova în criză energetică provocată de Rusia care a încetat să mai furnizeze gaze pentru regiunea separatistă transnistreană. Concret, Norvegia a anunţat că poate dona o turbină de 125 MW, care urma să fie instalată la o centrală din Chişinău. Conform sursei citate, intenția nu s-a putut materializa deoarece turbina nu a putut fi transportată până în capitala Moldovei. Turbina care are peste 100 de tone nu a putut ajunge în Moldova din cauza podurilor peste Prut considerate prea slabe pentru a susține un asemenea transport agabaritic. Cei care au planificat călătoria au avut în vedere o soluție tehnică care presupune montarea unor construcții metalice peste pod. Astfel, construcția provizorie preia o mare parte din greutatea transportului. Nici soluția menționată nu a putut fi implementată deoarece podurile dintre România și Moldova sunt prea lungi pentru montarea construcțiilor metalice. Nu în cele din urmă a fost analizată varianta introducerii turbinei în Moldova prin portul Giurgiulești. Experții au renunțat deoarece portul de la Dunăre nu are macaralele necesare unei astfel de operațiuni. Ca urmare, turbina de gaz a rămas în Norvegia.
Drama iranienilor stabiliți în România: Mama e bolnavă și nu pot lua legătura cu ea. America și Israel ne vor scăpa de regimul islamic / Poporul iranian nu merită acest război

Shohereh (55 de ani) și Mohamad (37 de ani) sunt doi iranieni care de ani de zile trăiesc în București. Au aici mici afaceri, dar și rude de naționalitate română. Ei trăiesc în aceste zile o adevărată dramă de când a început războiul din Iran. Acolo nu există internet, liniile de comunicații sunt căzute, iar un apel cu cei dragi se realizează foarte greu. În timp ce Mohamad este neutru, și spune că, indiferent de regim, poporul iranian nu trebuie să treacă prin război, doamna Shohereh este cât se poate de tranșantă: „America și Israel ne scapă de regimul de la Teheran”. „Situația este foarte dificilă, din nefericire nu putem lua legătura cu familia, în special cu mama mea, care este bolnavă, și nu știu cum este acum”, spune Shohereh, cu ochii în lacrimi. Femeia născută în Iran, și care locuiește de 6 ani în România, mai spune că războiul îi va scăpa pe iranieni de regimul islamic. „Nimănui nu-i place războiul, dar noi, iranienii, suntem foarte fericiți, pentru că altfel, nu putem să scăpăm de regimul islamic, care a omorât oameni civili și copii fără vină. America și Israel, cu acest război ne ajută extrem de mult, pentru că ei atacă doar bazele de militare, nu oamenii normali. Eu cunosc prieteni care au ieșit pe 18 și pe 19 afară și au murit”, mai spune Shohereh. Mohamad este căsătorit cu o româncă din anul 2013 La rândul său, Mohamad ne-a spus și el povestea lui. Tânărul de 37 de ani este căsătorit cu o româncă, iar împreună au o fetiță de 7 ani. Bărbatul din Iran este îndrăgostit de România. Despre poporul iranian spune că nu merită să treacă printr-un război. „Părinții au plecat din Teheran, să fie mai în siguranță” „Sunt în România din anul 2011 și sunt căsătorit din 2013. Sunt bucuros că am ales România și sunt mulțumit de situația pe care o am aici”, spune Mohamad, care apoi se întristează brusc: „Poporul iranian nu merită acest viitor, sau acest destin. Problema pentru noi este că nu putem lua legătura cu ai noștri. Noi nu avem nicio cale prin care să-i sunăm. Am foarte multe rude acolo. Sora mea, părinți, mătuși, unchi. Dar părinții mei și sora mea au ieșit din Teheran, în alt oraș, ca să fie mai în siguranță, că nu se știe niciodată unde o să fie bombardamente”, mărturisește Mohamad. Tânărul iranian mai spune că speră din tot sufletul ca acest război din țara lui natală să se termine cât mai repede. Despre români, Moahamad spune că sunt foarte calmi și calzi și că se bucură foarte mult că a ales ca România să fie casa lui. Despre soția sa spune că este gospodină, și îl răsfață atât cu sarmale cât și cu mâncare iraniană. Timp de 47 de ani, Republica Islamică Iran și Statele Unite au conviețuit într-un status quo Timp de 47 de ani, Republica Islamică Iran și Statele Unite au conviețuit într-un status quo pe care niciun președinte american nu l-a provocat dincolo de lovituri chirurgicale sau prin aplicarea unui regim dur de sancțiuni. Nici măcar bombardamentele americane din 21-22 iunie 2025 nu au zguduit profund acel status quo. Atacul Israelului asupra Iranului, urmat la foarte scurt timp de implicarea SUA, este, aproape sigur, un moment de inflexiune nu doar pentru regimul de la Teheran, ci pentru întreaga arhitectură de securitate regională.. Mai multe informații despre conflictul din Iran, într-o analiză de specialitate, pot fi citite AICI AUTORUL RECOMANDĂ: Iranul râde cu un ochi şi cu celalt plânge, după moartea lui Khamenei. Proteste de amploare în toată țara și în lume Trump se răstește din nou la aliați: “Aveam nevoie de ajutor înainte de război, nu după ce l-am câștigat”
Război în Orientul Mijlociu, ziua 21. Explozii puternice zguduie Teheranul/ Un grup irakian își asumă responsabilitatea pentru atacurile asupra unor obiective americane/Atacuri masive cu drone și rachete

UPTADE. Bahrain raportează un incendiu la un depozit în urma unui atac iranian Ministerul de Interne din Bahrain a declarat că incendiul de la depozitul unei companii a izbucnit din cauza șrapnelului căzut în urma „agresiunii iraniene”. Echipele de apărare civilă au incendiu sub control „fără victime”, a transmis ministerul, citat de Al Jazeera. Ministerul de Interne nu a precizat dacă atacul a implicat drone sau rachete iraniene. UPTADE. Arabia Saudită se confruntă cu un val de drone Ministerul Apărării din Arabia Saudită a raportat că a interceptat și distrus trei drone în estul țării în ultima oră, scrie Al Jazeera. Purtătorul de cuvânt al ministerului a declarat mai devreme că alte 10 drone au fost, de asemenea, distruse în diferite ocazii în ultimele câteva ore. Toate au fost interceptate în regiunea de est a țării . UPTADE. Kuweitul, ținta unor atacuri cu rachete și drone Armata din Kuweit a declarat că sistemele de apărare aeriană se confruntă în prezent cu „atacuri ostile cu rachete și drone”. Armata a precizat că, în cazul în care se aud explozii, acestea sunt „rezultatul interceptării atacului ostil de către sistemele de apărare aeriană”, relatează Al Jazeera. Cetățenii au fost, de asemenea, îndemnați să respecte instrucțiunile de securitate și siguranță emise de autorități. UPTADE. Emiratele Arabe Unite se apără împotriva amenințării cu rachete Autoritatea Națională pentru Gestionarea Situațiilor de Urgență, Crize și Dezastre din Emiratele Arabe Unite a avertizat populația să rămână într-un loc sigur, întrucât sistemele de apărare aeriană răspund în prezent la amenințarea unui atac cu rachete, relatează Al Jazeera. Cetățenilor li s-a cerut să urmărească „canalele oficiale pentru avertismente și informații actualizate”. UPTADE. Israelul anunță un val „masiv” de atacuri îndreptate împotriva Teheranului Israelul a lansat un „val masiv” de atacuri asupra capitalei iraniene, a anunțat armata israeliană, potrivit Al Jazeera. Într-o postare pe contul său de social media în limba farsi, armata israeliană a afirmat că atacurile vizează „infrastructura teroristă” din Teheran, dar nu a furnizat detalii sau dovezi care să susțină aceste afirmații. Forțele Aeriene ale Israelului au anunțat cu câteva ore mai devreme că avioanele sale au efectuat zeci de atacuri asupra Iranului în ultima zi, lovind peste 130 de ținte de „infrastructură” în vestul și centrul Iranului. „Forțele Aeriene continuă să atace fără încetare”, a transmis armata. Grupul armat irakian Saraya Awliya al-Dam a declarat într-o postare pe canalul său de Telegram că a efectuat trei atacuri împotriva unor baze americane din întreaga țară în ultimele 24 de ore, scrie Al Jazeera. UPTADE. Explozii puternice zguduie Teheranul, în timp ce sistemele de apărare aeriană atacă țintele Potrivit corespondentului Al Jazeera Arabic la Teheran, explozii puternice s-au auzit în tot orașul, în timp ce sistemele de apărare aeriană au atacat drone americane și israeliene care se apropiau. UPTADE. Sirene de alarmă sună în nordul Israelului Postul local de televiziune israelian Channel 12 afirmă că atacurile cu rachete iraniene asupra Israelului au declanșat sirenele de raid aerian în nordul țării, potrivit Al Jazeera. Aceasta se întâmplă în contextul în care armata israeliană a semnalat din nou lansarea de rachete din Iran. UPTADE. Arabia Saudită a interceptat mai multe drone în regiunea de Est Ministerul Apărării din Arabia Saudită a anunțat că a interceptat și a doborât cinci drone deasupra Provinciei de Est în ultimele trei ore, relatează Al Jazeera. UPTADE. Prețul petrolului scade, după ce Netanyahu a anunțat că Iranul nu mai poate îmbogăți uraniu „Iranul nu are capacitatea de a îmbogăți uraniu sau de a produce rachete balistice”, a declarat, joi, prim-ministrul Israelului, Benjamin Netanyahu. Traderii au declarat că piețele, lipsite de evoluții pozitive, au reacționat exagerat la remarcile lui Netanyahu despre eforturile Israelului de a redeschide Strâmtoarea Ormuz. Rezumatul ultimelor ore Iranul a declarat că a lansat un nou val de atacuri asupra Israelului și a bazelor americane din regiune, Israelul anunțând că rafinăria sa de petrol din Haifa a fost lovită. Numărul victimelor din Liban a depășit 1.000 de persoane de când atacurile israeliene s-au intensificat pe 2 martie. Liderii mai multor țări europene, precum și ai Canadei și Japoniei, au declarat că vor contribui la „eforturile de asigurare a trecerii în siguranță” prin Strâmtoarea Hormuz. Donald Trump a declarat că țara sa nu are nicio legătură cu atacurile Israelului asupra câmpului de gaze South Pars din Iran și că i-a cerut premierului israelian Netanyahu să înceteze atacurile asupra infrastructurii energetice iraniene. QatarEnergy a declarat că aproximativ 17% din capacitatea de export de gaz natural lichefiat a Qatarului a fost distrusă în urma unui atac iranian, ceea ce a provocat pierderi estimate la 20 de miliarde de dolari din veniturile anuale.
Kristen Stewart va avea primul rol al unei femei americane care a ajuns în spațiu

Producția miniseriei „The Challenger” a fost aprobată pentru producție de către compania Amazon MGM. Kristen Stewart va interpreta rolul astronautei Sally Ride, prima femeie din SUA care a ajuns în spațiu. Proiectul va fi realizat sub forma unei serii limitate, coordonat de scenarista Maggie Cohn, care va semna și producția executivă, relatează știripesurse. Serialul are la bază volumul „The New Guys” (2023), scris de Meredith E. Bagby. Acesta va aborda unul dintre cele mai importante momente ale istoriei explorării spațiale, inclusiv evenimente care au precedat tragedia navetei spațiale Challenger din anul 1986, dar și investigația ulterioară. Serialul prezintă atât evoluția profesională a lui Sally Ride, cât și trăirile sale personale din perioada în care a fost implicată în programul spațial american. Sally Ride a intrat în istorie ca prima femeie din Statele Unite care a ajuns în spațiu. Mai târziu, a fost numită în comisia prezidențială însărcinată cu investigarea tragediei Challenger, în urma căreia și-au pierdut viața cei șapte membri ai echipajului. Reprezentanții Amazon MGM Studios au declarat că proiectul își propune să evidențieze curajul și impactul istoric al astronautei. Recomandările autorului:
Liderii decid să amâne discuția privind bugetul UE până la următorul summit

Aceștia urmau să discute atât guvernanța CFM 2028-2034, cât și chestiunea resurselor proprii – impozite colectate la nivelul UE, nu de către statele membre individuale, potrivit Euronews. Anul trecut, Comisia Europeană a propus adăugarea a cinci noi resurse proprii la cele trei deja existente, pentru a genera venituri totale de 58,2 miliarde EUR pe an. Noile resurse proprii includ venituri din emisiile de gaze cu efect de seră în interiorul UE, importurile de produse care au generat gaze cu efect de seră în afara UE (CBAM), deșeurile electronice (E-Waste), companiile mari cu o cifră de afaceri anuală netă de cel puțin 100 de milioane (CORE), accizele la produsele din tutun (TEDOR). Însă nu toate statele membre sunt de acord cu propunerea, iar discuția este așteptată să dureze câțiva ani, deoarece CFM necesită unanimitatea tuturor celor 27 de state membre ale UE pentru a fi aprobat. În completare, Consiliul European invită Comisia să prezinte un raport cu privire la impactul evoluțiilor recente asupra securității energetice, prețurilor energiei, lanțurilor de aprovizionare și migrației. Consiliul solicită măsuri adecvate și coordonare la nivelul UE pentru securitatea internă. Totodată, liderii UE au decis ca, în privința prețurilor la energie, să ceară Comisiei Europene un raport.
Ion Cristoiu: Zelenski ar trebui să fie judecat pentru trădare de țară. Teritoriile în discuție pentru pace sunt parte a Rusiei

În cadrul unei edițihttps://www.youtube.com/watch?v=B7Cjd_yOex8i, transmise live de Gândul, a emisiunii „Marius Tucă Show”, Ion Cristoiu, jurnalist și scriitor român, a vorbit despre faptul că Zelenski ar fi trebuit să fie judecat pentru trădarea țării. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă. Ion Cristoiu: „Zelenski, dacă ar fi un popor serios, ar fi condamnat pentru trădare. Că ceea ce face el pentru propriul popor e o nebunie. E clar că o putere care are e putere nucleară… Rusia și dacă vine în locul lui Putin o maimuță tot nu pleacă.” Invitat la Marius Tucă Show, Ion Cristoiu a vorbit despre faptul că Zelenki ar fi trebuit să fie judecat pentru trădarea țării. Acesta spune că ceea ce face președintele Ucrainei este o nebunie. Jurnalistul mai spune că dacă în locul lui Vladimir Putin ar veni o persoană mai puțin capabilă, Rusia tot va rămâne o forță puternică. Scriitorul susține că acel teritoriu ar aparține Rusiei. „Zeleski, dacă ar fi un popor serios, ar fi condamnat pentru trădare. Că ceea ce face el pentru propriul popor e o nebunie. E clar că o putere care are e putere nucleară… Rusia și dacă vine în locul lui Putin o maimuță tot nu pleacă. Gata. Încă o dată reamintesc acest lucru, să reamintim teritoriul acela este parte a Rusiei. Care e nebunul ăla, să vină și să renunțe la asta. Poate să vină, dacă ajunge Zelenski până la Moscova, el se sinucide Putin și pune steagul în loc de Reichstag. N-are cum. Deci în aceste condiții nu era mai normal zică: Bă, am terminat, dar mai ții minte ce dările de la noi? Gata de încolo. Oricum teritoriul ăla nu era. Băgăm bani, intrăm în Uniunea Europeană, ne și dezvoltăm, devenim o putere militară… Și vedem, nu știu… Dar este împins de băieți.”. a declarat jurnalistul.