De ce a dat Gigi Gonzalez America pe Europa. Cât muncește americanca în Valencia față de Chicago

Gigi Gonzalez s-a mutat din Chicago în Spania. Americanca a dat o carieră de antreprenor în SUA pe o viață de huzur în Spania. Gonzalez spune că în America lucra, în mod tradițional, 40 de ore pe săptămână ca propriul ei șef, conducând The First Gen Mentor. Acum, în Europa, muncește doar 16 ore pe săptămână, publică CNBC. Gigi lucrează 16 ore pe săptămână și este semi-pensionată: „Primești o singură viață. Trăiește-o cum trebuie” este sfatul ei. În plus are o nouă regulă: Nu lucrează vinerea. „Vinerea este ziua mea de comisioane”, spune Gonzalez, în vârstă de 36 de ani. „Atunci merg la dentist. Atunci îmi duc câinele la plimbare, sau îmi fac unghiile.” În restul săptămânii de lucru, Gonzalez își menține „programul încărcat”, lucrând de luni până joi între orele 14:00 și 18:00. Gonzalez spune că lucra în SUA, în mod tradițional, 40 de ore pe săptămână ca propriul ei șef, conducând The First Gen Mentor, unde era educator financiar, creator de conținut și autoare. Apoi, Gonzalez s-a mutat din Chicago în Valencia, Spania, împreună cu soțul ei, în mai 2025. De atunci, cheltuielile ei personale au scăzut suficient pentru a face posibilă o săptămână de lucru de 16 ore. Mutarea i-a transformat echilibrul dintre viața profesională și cea personală, finanțele și perspectivele asupra unui viitor pe termen lung în străinătate. Călătoria lui Gonzalez în străinătate a început în 2019. Într-o zi, discuta despre jobul ei în domeniul serviciilor financiare la o zi dedicată carierei la liceu și i-a sfătuit pe studenți să studieze în străinătate, dacă este posibil, lucru pe care a regretat că nu l-a făcut ea însăși. După ce și-a repetat regretul în șapte prezentări diferite în acea zi, Gonzalez a decis că nu era prea târziu pentru ea să locuiască în străinătate ca adult. Ea spune că a petrecut următorii doi ani economisind aproximativ 20.000 de dolari cu scopul de a-și lua un an sabatic de la serviciu. După câteva cercetări, ea și soțul ei și-au îndreptat atenția către Spania, unde Gonzalez poate solicita cetățenia după doi ani de rezidență datorită cetățeniei sale mexicane. (În prezent, deține dublă cetățenie în SUA și Mexic, unde s-au născut părinții ei.) Cel mai bun sfat, pe patul de moarte Gonzalez spune că atunci când le-a spus prietenilor și familiei despre planurile ei de a se muta în străinătate, mulți dintre ei nu și-au dat seama de cât timp plănuia acest lucru. „Mulți oameni văd [pe alții] trăind cea mai bună viață a lor în Europa, apoi analizează procesul, se simt copleșiți și nu o fac”, spune Gonzalez. Ea recomandă oamenilor să exploreze cu adevărat de ce vor să se mute în străinătate. Apoi, „creează sistemele și schimbă-și mentalitatea financiară pentru a putea atinge aceste obiective”. „Acesta este cu siguranță unul dintre lucrurile pentru mine, dacă aș fi fost pe patul de moarte, pentru care aș fi regretat că nu am experimentat niciodată viața în străinătate”, adaugă ea. „Primești o viață. Trăiește-o bine.”
De ce au adăugat britanicii berea fără alcool și produsele pentru îngrijirea animalelor în coșul de măsurare a inflației

Schimbările în obiceiurile de consum Serviciile și produsele de îngrijire a animalelor de companie, berea fără alcool, camerele video de bord dar și humusul au fost adăugate pe lista de produse utilizate pentru măsurarea inflației din Marea Britanie. Mișcarea reflectă schimbările în obiceiurile de cheltuieli din Regat. În actualizarea anuală a coșului de bunuri și servicii utilizat pentru urmărirea creșterii prețurilor, Oficiul Național de Statistică al UK adăugat 27 de articole pe lista de peste 700 de produse considerate reprezentative pentru ceea ce consumatorii cheltuiesc de obicei. Alte 19 au fost eliminate. Datele scanerelor supermarketurilor vor fi utilizate pentru mai mult de jumătate din piața de produse alimentare. Inflația va crește în UK Înainte ca războiul din Iran să împingă în sus prețurile la energie, Banca Angliei se aștepta ca inflația să scadă la 2,1% în al doilea trimestru și să rămână la ținta băncii de 2%. Sau chiar mai puțin până la sfârșitul perioadei de prognoză. Cu toate acestea, David Miles, economistul principal de la Oficiul pentru Responsabilitate Bugetară, organismul de supraveghere fiscală al Regatului Unit, a avertizat săptămâna trecută că inflația ar putea încheia anul la aproximativ 3% dacă prețurile la energie rămân la nivelurile actuale. Britanicii consumă produse mai sănătoase Stephen Burgess, director adjunct pentru prețuri la ONS, a declarat că actualizarea articolelor urmărite pentru măsurarea inflației oferă o „perspectivă valoroasă” asupra celor mai recente obiceiuri de cumpărături ale consumatorilor. Cererea de servicii de îngrijire a animalelor de companie a crescut, pe măsură ce proprietarii de animale au căutat tratamente de îngrijire suplimentare pe lângă serviciile veterinare. În plus, sunt semne că o parte din britanici renunță la consumul de alcool. „Anul acesta, alegerea pentru un stil de viață mai sănătos influențează cheltuielile consumatorilor. Asta se reflectă în produse precum humusul și berea fără alcool. Și cererea pentru rulote și pentru produsele de îngrijire a animalelor de companie se reflectă de asemenea”, a adăugat el. Oamenii sunt în pas cu tehnologia. La fel și coșul Impactul tehnologiei asupra oamenilor este evident. Britanicii cumpără și multe camerelor de bord. Coșul zilnic prin care se măsoară inflația este în trend cu ultimele cereri de pe piață. Statistica britanică a renunțat să mai ceară prețurile de la hoteluri cu o zi în avans și a eliminat și hârtia de împachetat din coșul inflației. Ultima a fost înlocuită cu role de hârtie. De ce? Simplu, pentru că reflectă mai bine sectorul ambalării cadourilor. UK introduce scannere în supermarketuri, ca statisticile să fie precise Marea Britanie va adăuga și scannere în supermarket ca statisticile economice ale statului să fie cât mai precise. Trecerea la scannerele de date pentru mai bine de jumătate din piața alimentară și modificarea coșului în măsurarea inflației vor fi reflectate în rapoartele de la sfârșitul lunii martie. ONS a explicat că mii de prețuri colectate manual vor fi înlocuite cu milioane de prețuri colectate automat de la casele de marcat ale supermarketurilor. Oficialii spun că metoda nu va divulga nicio informație despre consumatorii individuali, ci se va mări doar cantitatea vândută din fiecare produs. Măsura va permite ONS să vadă cum schimbările prețurilor afectează comportamentul consumatorilor și să se asigure că respectivul coșul de produse prin care se măsoară inflația este corect și de actualitate.
Orașul britanic fantomă din inima Germaniei. De ce au fugit englezii de aici

Un „oraș britanic”, construit de la zero în Germania, cu cinematografe și magazine, și tot ce și-ar dori orice om, unde locuiau 12.000 de locuitori, este acum complet abandonat. Cândva a adăpostit cândva 12.000 de britanici, dar este acum recuperat de natură după ce a fost abandonat acum 13 ani, publică Express. Rheindalen a servit drept cartier general principal pentru forțele britanice din Germania și pentru Grupul de Armate Nordice al NATO pe tot parcursul Războiului Rece, fiind construit aproape peste noapte în 1954 și rămânând în uz până în 2013. Cu harta prin buruieni, în căutarea bisericii Unul dintre cele mai remarcabile lucruri pe care, Colin, un eglez curios, le-a descoperit în a doua sa vizită la deal a fost un buncăr subteran fortificat care adăpostea o hartă vastă a întregului sit. „Avem o cameră cu hărți”, a spus Colin. „Este incredibil – există o hartă întreagă a orașului acolo. Tocmai am găsit o cameră secretă cu hărți în acest oraș abandonat… O, Doamne Dumnezeule.” Folosind o fotografie a hărții sitului ca ghid, Colin a reușit să găsească zona comercială a orașului, biserica și cinematograful care a fost ținta unui atac cu bombă nereușit al IRA Provizoriu în 1973. Colin a spus: „Orașul oferea o gamă largă de facilități atât pentru personalul militar, cât și pentru civili. Acestea includeau cazare, facilități sportive, sală de sport și terenuri de sport, o piscină mare, zone de recreere, inclusiv cinematograf, club de tineret și NAAFI.” „La apogeul său. Rheindahlen a găzduit 12.000 de militari britanici și familiile acestora. A găzduit sediul Armatei Britanice, al Marinei Regale și al Forțelor Aeriene Regale. A fost o bază importantă pentru forțele britanice pe tot parcursul Războiului Rece și ulterior.” Postere de colecție cu Bruce Willis și Jennifer Aniston Colin a fost deosebit de impresionat de piscina imensă în aer liber a orașului, care nu este complet drenată, deși apa conține puțin prea multe alge pentru a invita înotătorii astăzi. În ciuda planurilor de a transforma situl într-un parc de agrement înaintate în 2015 și a unei propuneri ulterioare de a folosi o parte din acesta pentru a găzdui solicitanți de azil, orașul imens rămâne pustiu. „Astăzi, este complet abandonat. Nimeni nu merge acolo, doar animalele sălbatice, iar natura își revendică încetul cu încetul locul”, spune Colin. Găsind o ușă descuiată în spatele cinematografului Globe al lui Rheindahlen, Colin constată că scaunele din sala au fost îndepărtate, deși posterele cu filme precum filmul de acțiune „16 Blocks” cu Bruce Willis și comedia romantică „The Break-Up” cu Jennifer Aniston sunt împrăștiate pe podea. Ambele filme au fost lansate în 2006, oferind o idee despre când a fost folosit ultima dată cinematografă. Toate posterele sunt pentru versiunile în limba engleză ale filmelor, iar anunțurile de siguranță din sala de proiecție a cinematografului sunt și ele în limba engleză, subliniind limba maternă a oamenilor care au locuit în această zonă rezidențială imensă din mijlocul Germaniei. În secția de poliție a orașului, extrem de depășită de vegetație, Colin a găsit o celulă de detenție imensă, aparent destinată să dețină zeci de prizonieri. Singurul ocupant acum, însă, era un șoarece mort.
Statele Unite cer tuturor ambasadelor din lume să își revizuiască imediat măsurile de securitate

Potrivit Washington Post, Departamentul de Stat al SUA a cerut tuturor misiunilor diplomatice americane din întreaga lume să efectueze „imediat” evaluări de securitate. Telegrama invocă „situația actuală, evoluțiile din Orientul Mijlociu și potențialul efectelor de propagare”, potrivit unui document consultat de The Washington Post. Documentul susține că „TOATE posturile din întreaga lume” ar trebui să convoace Comitete de Acțiune de Urgență (EAC), echipe multidisciplinare menite să identifice amenințările și să își revizuiască „postura de securitate”. Documentul a fost semnat de șeful diplomației SUA,Marco Rubio. Deși ordine similare au fost trimise posturilor diplomatice, documentul de astăzi „pare să marcheze prima dată când toate posturile la nivel global au primit ordin să își revizuiască securitatea din cauza războiului din Iran”, arată jurnaliștii. Mai multe ambasade, consultate și misiuni diplomatice ale SUA au fost vizate în ultimele săptămâni de atacuri, cele mai frecvente fiind în Irak, Arabia Saudită dar și în multe state din Golf. În Orientul Mijlociu, unele chiar au fost închise temporar iar personalul evacuat. Cu toate acestea, au existat acte de violență și la Consulatul SUA din Toronto și o explozie în apropierea ambasadei SUA din Oslo.
IPS Teodosie i-a înecat în agheasmă pe mai mulți politicieni care participau la inaugurarea unui terminal al aeroportului Kogălniceanu

Marți a fost inaugurat noul terminal al Aeroportulului Internațional „Mihail Kogălniceanu”. Ceremonia s-a desfășurat cu tot tacâmul: politicieni, antreprenori, fețe bisericești, discursuri, panglici, slujbe etc. Evident, nu putea lipsi Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, și celebrul său mătăuz, pentru a sfinți ctitoria de la malul mării. Printre cei prezenți au fost primarul Constanței, Vergil Chițac, președintele CJ Florin Mitroi, preșeintele Consiliuui Județean Brașov, Adrian Veștea, prefectul județului Constanța, Adrian Picoiu, primarul Cumpăna, Mariana Gâju, secretar general la Federația Patronatelor din Industria Ospitalității din România, Corina Martin. Nici unul dintre ei nu a scăpat nestropit de mătăuzul ÎPS. Primarul Vergil Chițac s-a ferit în mod vădit de stropii din mâna Arhiepiscopului, cu atât mai mult cu cât apa ajunsese și pe ochelarii edilului, surprins și deranjat de moment, după cum se observă în imaginile publicate de Ziua de Constanța. Momentul a devenit deja istorie a noului terminal al Aeroportulului Internațional „Mihail Kogălniceanu”. Recomandarea autorului: Acuzații de fraudă la modernizarea aeroportului din Constanța/Ce spune MIT: „Sesizarea a fost transmisă chiar de către reprezentanții Aeroportului”
NYTimes: Eliminarea lui Ali Larijani înlătură vocea proeminentă a sfidării în Iran

Armata israeliană a anunțat marți că l-a ucis pe cel mai înalt lider iranian, Ali Larijani , într-un atac aerian peste noapte în apropiere de Teheran, dând o altă lovitură severă unei structuri de putere deja decimate de trei săptămâni de atacuri americano-israeliene. Larijani a fost șeful Consiliului Suprem de Securitate Națională al Iranului și a devenit liderul de facto al Iranului după ce atacurile aeriene au ucis eșaloanele superioare ale guvernului și armatei iraniene. Armata israeliană a anunțat, de asemenea , că l-a ucis pe Gholamreza Soleimani, șeful Basij, puternica miliție iraniană în civil. Autoritățile iraniene și presa de stat nu au comentat anunțurile israeliene. Însă doi oficiali iranieni, care au vorbit sub condiția anonimatului, au confirmat că Larijani și Soleimani au fost uciși. Uciderea lui Larijani semnifică înlăturarea uneia dintre cele mai proeminente voci ale sfidării din Iran, arată The New York Times. Larijani era un pragmatist influent, considerat a avea puterea necesară pentru a negocia cu Statele Unite. Moartea sa ar putea, de asemenea, să-i încurajeze pe liderii iranieni și mai intransigenți , care cred că republica islamică poate supraviețui doar prin dublarea și întărirea eforturilor. Ali Larijani a fost un apropiat al ayatollahului Ali Khamenei, liderul suprem care a fost ucis într-un atac aerian israelian la începutul războiului, pe 28 februarie. Larijani a condus, practic, Iranul în culise chiar înainte de moartea ayatollahului Khamenei, conducând reprimarea brutală din acest an a protestelor împotriva guvernării islamice. Același Larijani a preluat un rol mai important în procesul decizional cheie din timpul războiului, inclusiv după numirea lui Mojtaba Khamenei în funcția de lider suprem. Ali Larijani se opusese alegerii lui Mojtaba Khamenei, făcând lobby pentru o opțiune mai moderată. Moartea sa a readus la iveală semne de întrebare serioase cu privire la scopul final al președintelui Trump pentru război: nu și-a exprimat clar obiectivele sau cum s-ar putea încheia atacul asupra Iranului și a recunoscut că mulți dintre oficialii iranieni cu care Statele Unite ar fi putut negocia au fost uciși „Nici măcar nu le cunoaștem liderii”, a declarat Trump luni . „Avem oameni care vor să negocieze”, a adăugat el. „Nu avem nicio idee cine sunt”.
România încheie un protocol istoric cu China

Actorul român în vârstă de 43 de ani și actrița din Peaky Blinders, Annabelle Wallis, vor deveni părinți, conform presei de peste ocean. Cei doi nu au făcut anunțul oficial și au refuzat să comenteze vestea. Sebastian Stan va deveni tată pentru prima dată Sebastian Stan se pregătește de lansarea filmului „Fjord”. O producție marca Cristian Mungiu, care urmărește o familie de români catolici stabiliți în Norvegia. Pe lângă această dramă cinematografică, actorul român nominalizat la Premiul Oscar se pregătește și de lansarea mult așteptatei producții Marvel „Avengers: Doomsday”. Cât despre Annabelle Wallis, actrița britanică este și ea implicată în mai multe producții mari, precum filmul de acțiune „Mutiny”, care este programat să apară în cinematografe în luna august a acestui an, și „Unabomb” de la Netflix, un proiect despre Unabomber, Ted Kaczynski. Sebastian Stan și Annabelle Wallis formează un cuplu de patru ani Sebastian Stan și Annabelle Wallis sunt împreună din luna mai 2022, atunci când au fost văzuți împreună la petrecerea de 36 de ani a lui Robert Pattinson, potrivit people.com. Cei doi actori formează un cuplu destul de discret, aparițiile publice au fost destul de rare de când relația lor s-a concretizat. Aceștia au apărut împreună la Festivalul de Film de la Cannes 2024 și Globurile de Aur 2025. Recomandarea autorului: Circ la dezbaterea pentru bugetul Apărării. Radu Miruță, acuzat de Ninel Peia că „nu știe să tragă cu arma” Ilan Laufer, prima reacție, în exclusivitate pentru Gândul, după accidentul în care a fost implicat alături de copiii săi. Ce leziuni are și în ce stare sunt minorii Nicolas Sarkozy se întoarce la închisoare. Ce nouă pedeapsă este nevoit să execute fostul președinte al Franței Monica Macovei, fostul ministru al Justiției, nu mai vrea să presteze muncă în folosul comunității. Ce a cerut instanței Oficialul iranian care l-a amenințat pe Trump cu moartea a fost ținta unui atac. În ce stare se află
Kaja Kallas cere oprirea războiului din Orient și propune soluții pentru reluarea tranzitului maritim prin Strâmtoarea Ormuz

Șefa diplomației europene a cerut Statelor Unite și Israeluli să oprească atacurile asupra Iranului avertizând cu privire la riscurile globale generate de conflict. În plus, Kallas a subliniat disponibilitatea Uniunii Europeană de a facilita dialogul între actorii implicați. „Cred că ar fi în interesul tuturor ca acest război să se oprească. Problema cu războaiele este că e mai ușor să le începi decât să le oprești și mereu scapă de sub control. Ne-am consultat cu țări din regiune, precum țările din Golf, Iordania, Egipt, dacă am putea prezenta propuneri pentru ca Iranul, Israelul și SUA să iasă din această situație”, a spus Kallas, într-un interviu acordat Reuters. Pe fondul cererilor administrației american privind implicarea militară a statelor europene pentru redeschiderea Strâmtorii Ormuz, mai multe state europene au respins solicitările președintelui Donald Trump, subliniind că nu este un război început de Europa. „Principala preocupare a țărilor europene este că nu am fost consultați (înainte) de a începe acest război – dimpotrivă. Au fost mulți europeni care încercau să convingă SUA și Israelul să nu înceapă acest război”, spune oficialul european. Kaja Kallas a spus că redeschiderea Strâmtorii Ormuz s-ar putea întâmpla prin mijloace diplomatice. De asemenea, oficialul a anunțat că a propus replicarea unui acord intermediat de ONU pentru exportul de cereale din Ucraina prin Marea Neagră, în timpul Războiului din Ucraina. „Nimeni nu este pregătit să-și pună poporul în pericol în Strâmtoarea Hormuz. Trebuie să găsim… modalități diplomatice de a menține această situație deschisă, astfel încât să nu avem o criză alimentară, o criză a îngrășămintelor, o criză energetică în lume”, spune Kallas.
Ce subiecte au primit elevii la simularea pentru Evaluarea Națională la matematică. Tetraedru regulat s-a numărat printre exerciții

Elevii de clasa a VIII-a au susținut simularea pentru Evaluarea Națională 2026, proba Matematică. Ei au primit 18 exerciții, iar primul subiect a avut 5 itemi de tip grilă, iar unul de precizat dacă afirmația prezentă era adevărată sau falsă. Subiectul al II-lea a fost format integral din grilă, majoritatea problemelor fiind de geometrice. Pentru subiectul al III-lea, elevii au fost nevoiți să scrie pe foaia de examen rezolvarea completă. Unul din punctele de la ultimul subiect, legat de geometria în spațiu, a avut un tetraedru regulat, relatează Edupedu.ro. Miercuri, elevii vor susține proba la limba maternă. Pe data de 30 martie vor fi publicate rezultatele simulării, iar fiecare școală va avea posibilitatea de a le analiza cu elevii prin discuții sau cu părinții la ședințe, inclusiv în consiliile profesorale pentru a stabili măsuri de sprijin pentru a îmbunătăți performanțele, acolo unde este cazul. Notele nu vor fi trecute în catalog, cu excepția situațiilor în care elevii sau părinții solicită acest lucru în scris. Recomandările autorului:
Sute de migranți dispar în Mediterană, autoritățile ascund informațiile. 2026, cel mai mortal început de an, conform OIM

Potrivit Organizației Internaționale pentru Migrație (OIM), 682 de persoane erau confirmate dispărute până la 16 martie 2026, însă numărul real este considerat mult mai mare, arată AP. Fenomenul este descris drept „naufragii invizibile” – cazuri în care ambarcațiuni dispar fără urmă, fără ca autoritățile să confirme oficial incidentele. Lipsa de informații îngreunează anchetele despre migrație, impactul este devastator Organizațiile pentru drepturile omului avertizează că accesul la informații a devenit tot mai limitat. Italia, Tunisia și Malta sunt acuzate că au restricționat datele privind operațiunile de salvare și naufragiile. Această lipsă de transparență face dificilă verificarea incidentelor și reduce vizibilitatea tragediilor. „Este o strategie a tăcerii”, a declarat Matteo Villa, cercetător specializat în migrație. Pentru familiile migranților dispăruți, lipsa informațiilor este devastatoare. Cadavre ajung frecvent la țărm în Italia și Libia, în timp ce rudele rămân fără răspunsuri. În multe cazuri, nu există confirmări oficiale privind soarta celor plecați. „Europa ar trebui să știe că acești oameni au familii, visuri și pasiuni”, a spus un lider al comunității de migranți din Tunisia. Furtuna „Harry” a agravat situația Situația s-a deteriorat după ciclonul Harry, care a lovit regiunea la finalul lunii ianuarie, cu vânturi puternice și valuri de până la 9 metri. Organizațiile umanitare estimează că peste 1.000 de persoane ar fi dispărut în urma furtunii, însă autoritățile nu au confirmat oficial aceste cifre. În lipsa unui sistem centralizat de monitorizare, multe dintre aceste cazuri rămân neclarificate. Din mai multe ambarcațiuni dispărute în timpul furtunii, doar un singur supraviețuitor a fost identificat. Acesta a fost salvat de o navă comercială și a declarat că se afla la bord alături de aproximativ 50 de persoane, unele dintre ele fiind deja decedate. Migrație: restricții tot mai mari asupra organizațiilor umanitare Pe lângă lipsa de informații oficiale, organizațiile umanitare se confruntă cu restricții și reduceri de finanțare. Accesul acestora în zonele de intervenție este limitat, ceea ce face și mai dificilă documentarea tragediilor. „Vedem nu doar restricționarea accesului umanitar, ci și a informației”, avertizează reprezentanții OIM. Deși tragediile continuă, acestea ajung tot mai rar în atenția publicului. Experții susțin că lipsa datelor oficiale contribuie la scăderea interesului mediatic, iar disparițiile rămân adesea neconfirmate și neinvestigate. Astfel, Marea Mediterană continuă să fie una dintre cele mai periculoase rute de migrație din lume, în timp ce sute de oameni dispar fără urmă.