Interzicerea păcănelelor în Iași soluție reală sau doar populism ieftin? Care sunt, de fapt, efectele economice locale după interzicerea acestora

Deși privită de mulți cu ochi buni, interzicerea păcănelelor în Iași nu este o soluție reală, ci mai degrabă un populism ieftin. Astfel, decizia anunțată de primarul Mihai Chirica, privind interzicerea totală a jocurilor de tip „păcănele” pe raza municipiului Iași, ridică mai multe semne de întrebare decât oferă soluții. Mai exact, aproape 150 de săli urmează să fie închise, mii de oameni vor rămâne fără locuri de muncă, iar bugetul local pierde o sursă consistentă de taxe și impozite. Interzicerea păcănelelor în Iași nu este o soluție reală, ci doar un populism ieftin Probabil pentru ca Ilie Bolojan să-și mai „spele obrazul” în fața oamenilor după ce i-a împovărat cu taxe și impozite și creșteri de prețuri din ce în ce mai dese, acesta a găsit metoda perfectă prin care să-și aducă un plus de imagine. Premierul a anunțat, cu surle și trâmbițe, că primarii pot decide dacă interzic sau nu păcănelele pe raza localităților, însă totul nu este altceva decât politică. Totul este doar pentru a câștiga electoratul! Inclusiv edilul Mihai Chirica a anunțat, mândru, că el va interzice păcănelele pe raza municipiului Iași, însă ce nu a spus Chirica oamenilor este că, de fapt, în spatele acestei decizii, sunt mii de oameni care vor rămâne fără locuri de muncă, iar bugetul local va fi sărăcit. Cu toate acestea, întrebarea reală pe care ar trebui să și-o pună oamenii și aleșii din Consiliul Local, înainte de votul în plen, este: rezolvă interdicția problema sau doar o mută în altă parte? Este cât se poate de clar că interzicerea bruscă a unui sector economic legal înseamnă pierderi directe la bugetul local, concedieri în lanț (angajați, pază, mentenanță, chirii, furnizori), spații comerciale goale în oraș, dar și scăderea investițiilor. Deci, interdicția totală este cea mai simplă măsură, dar și cea mai superficială. Însă, așa cum ne-a obișnuit primarul Iașului, acesta acționează la impuls, doar pentru imagine, și nu privește problema în ansamblul ei. În municipiul Iași va „exploda” piața neagră a păcănelelor Istoria arată clar faptul că atunci când interzici complet o activitate cerută de o parte din populație, aceasta nu dispare. Se mută. În online, în zone limitrofe și, mai ales, în spații clandestine. Dacă în municipiul Iași nu vor mai exista săli de jocuri de noroc, oamenii vor merge în comunele de la margine, vor juca online sau, și mai grav, vor amenaja spații clandestine, unde totul se va juca „la negru”. Iar autoritățile nu vor mai avea nici control și, bineînțeles, nici fiscalizare. Astfel, se pierd banii și controlul! În acest sens, ne întrebăm de ce Primăria Iași nu creează un regulament, astfel încât, la periferie și în centrele comerciale, păcănelele să funcționeze? În acest fel, ar exista un control și, în continuare, bani la bugetul local, iar numărul șomerilor nu ar mai crește considerabil. Totodată, trebuie precizat și că Loto Prono și pariurile sportive sunt tot adicții, însă politicienii apelează la discriminare. Dacă jocurile sunt nocive, atunci ar trebui interzise total și nu selectiv. Loto și pariurile sportive rămân, doar că mai scumpe, cu taxă de 500 lei/mp/an. În plus, condiționarea funcționării la parterul blocurilor de acordul asociațiilor de proprietari deschide o altă problemă: decizii arbitrare, conflicte între vecini, presiuni locale. Mii de oameni vor rămâne fără locuri de muncă Edilul Mihai Chirica preferă, probabil în numele politicii și a unei imagini de „primar de 10”, așa cum pretinde că este, să nenorocească mii de oameni. Oameni care muncesc în aceste săli de jocuri, care plătesc și ei taxe și impozite, care au familii, copii, și care vor deveni brusc șomeri. Ce le transmite, oare, edilul familiilor care nu vor mai avea niciun venit? Nu poți închide peste noapte un domeniu legal doar pentru că dă bine electoral. Astăzi sunt păcănelele. Mâine ce urmează? Farmaciile? Asta pentru că există dependență de medicamente? Fast-foodurile, pentru că provoacă obezitate? Ceea ce probabil au uitat politicienii, și implicit edilul Mihai Chirica, este că statul are rolul de a reglementa, nu de a interzice arbitrar! Protejarea minorilor față de jocurile de noroc este obligatorie Protejarea minorilor este absolut necesară. Autosuspendarea jucătorilor vulnerabili este și ea o măsură corectă. Iar în acest fel, prin zone special dedicate, restricții de acces și o amplasare în centre comerciale, se pot găsi soluții echilibrate. Dar eliminarea completă din oraș pare mai degrabă o demonstrație de forță. Aleșii locali trebuie să se gândească la faptul că, în mediul online, minorii se pot folosi de cărțile de identitate ale unor adulți pentru a juca. Cei care au cerut autosuspendarea, la fel, se pot folosi de altă identitate. Deci, controlul este unul foarte mic. Astfel, interzicerea totală nu înseamnă dispariția fenomenului. Înseamnă pierdere de bani, pierdere de control și mutarea problemei în „subteran”, în săli de jocuri clandestine și, mai ales, în online. Iar în acest fel, Iașul riscă să devină un exemplu de decizie radicală, cu efecte economice serioase și rezultate discutabile. Ceea ce nu vrea să ia în vedere primarul Mihai Chirica: combaterea adicției se face prin educație, consiliere și reglementare inteligentă, nu prin închiderea cu lacătul.
Dispar gardurile vii din cartierele Canta și Dacia din municipiul Iași! Zonele vor fi reamenajate complet în această primăvară

Primăria Iași, împreună cu Servicii Publice SA, a început o campanie de înlăturare a gardurilor vii din oraș, la începutul anului 2024. În această primăvară, muncitorii vor interveni în mai multe cartiere pentru a continua proiectul. Astfel, zonele dintre blocurile din cartierele Dacia și Canta vor fi reamenajate. De asemenea, în cartierele Tătărași și Cantemir vor continua lucrările începute toamna trecută. Servicii Publice urmează să pregătească și 700.000 de flori anuale pentru a fi plantate în oraș. Gardurile vii din Iași vor dispărea Primăria Iași a distribuit asociațiilor de proprietari garduri vii, în anul 2016, pentru a fi plantate, însă planurile respective nu mai corespund cu ideea actuală. Lucrările sunt organizate pe mai multe centre: centrul 1 – străzile Codrescu și Oastei, toată zona din planul 2 și 3; centrul 2 – pe strada Arcu; centrul 3 este în zona aleea Rozelor; centrul 4 – bulevardul Cantemir și Decebal; centrul 5 – în zona Tătărași, strada Vasile Lupu; centrul 6 – pe aleea Mușatini; centrul 7 este în Hlincea; centrul 8 – în Păcurariul vechi. După ce terenurile vor fi curățate, vor fi amplasate rulouri de gazon și plantați diferiți arbuști sau flori. Ideea este de a crea un spațiu liber, aerisit, pe care oamenii îl pot folosi. „Campania noastră de reamenajare peisagistică în cartiere continuă și în această primăvară. Vom continua în zonele unde am rămas anul trecut, precum strada Decebal, în cartierul Cantemir sau în cartierul Tătărași, printre blocuri. Însă, în această primăvară, vom demara lucrări și în alte zone ale orașului. Deja, pe bulevardul Poitiers, colegii mei au început să lucreze și să înlăture vegetația. În săptămânile viitoare vor începe și în cartierul Dacia, între blocurile din Canta. Există mult de treabă în această primăvară, însă acest proiect trebuie dus până la capăt. Gardurile vii nu mai sunt potrivite pentru orașul Iași, fiind necesară o schimbare”, a declarat Laurențiu Ivan, directorul general Servicii Publice SA. Compania pregătește 700.000 de flori După data de 15 aprilie 2026, va începe producția florilor anuale pentru înfrumusețarea orașului. Servicii Publice a achiziționat, la începutul anului, mai multe loturi de flori, precum begonii, impatiens, crizanteme sau mușcate. Pe lângă florile anuale, muncitorii au mai plantat 200.000 de bulbi de lalele în toamna anului trecut. Acestea vor înflori în săptămânile următoare, în mai multe zone. „Noi, acum, în sere, avem florile de primăvară: zambile, lalele, cele specifice lunii martie. De asemenea, mai avem florile din ghivece, precum petunii sau begonii, pe care le vom scoate în oraș după ce se va mai încălzi puțin. Deja, florile bianuale sunt plantate de toamna trecută. Urmează să le scoatem plasa și să crească. Însă, după data de 15 aprilie, preconizăm noi, vom începe producția și de flori anuale. Avem, anul acesta, 700.000 de flori anuale, pe care le vom crește în serele noastre, iar ulterior vor ajunge să fie plantate în municipiul Iași”, a mai transmis Laurențiu Ivan. Servicii Publice continuă campania de înlăturare a gardurilor vii din municipiul Iași, iar în următoarea perioadă vor începe lucrările în cartierele Canta și Dacia. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate
Ce blocuri comuniste ar cădea primele în cazul unui mare cutremur în București

Miercuri, 4 martie, se împlinesc 49 de ani de la marele cutremur din 1977, care s-a soldat cu 1.500 de morți. Mai multe clădiri din București s-au prăbușit în acea seară, făcând din capitala României un adevărat cimitir, dar și pagube uriașe. După aproape jumătate de secol, autoritățile nu au învățat nimic, iar un seism asemănător ar crea o adevărată catastrofă, cu cel puțin 6.000 de morți, așa cum arată o analiză a Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă. Cutremurul de 7,4 grade pe scara Richter de acum fix 49 de ani a avut o durată de aproape un minut. Au fost peste 1.500 de decese și peste 11.300 de răniți. Au fost distruse mai mult de 150.000 apartamente din zone urbane și 20.000 case din zone rurale. Au fost avariate peste 360.000 locuințe din mediul urban și 100.000 locuințe din mediul rural. Aceste locuințe au necesitat reparații sau consolidări. Acesta este bilanțul cutremurului din 1977: 1.578 de persoane și-au pierdut viața la nivel național (90% din victime în București), 11.321 de persoane au fost rănite (7.598 în București), 32.900 de locuințe au fost avariate grav, iar 182.000 au fost mai puțin avariate la nivel național, 200.000 de oameni au fost direct afectați, 35.000 de familii rămânând fără adăpost, 763 de unități industriale au fost afectate, 11 clădiri de spital au devenit nefuncționale – 9 fiind în București, printre care clădirile spitalelor Floreasca și Colentina, 6 clădiri ale universităților, 374 unități de învățământ și 763 unități economice au fost avariate, 23 de județe au fost grav afectate. Actorul Toma Caragiu, regizorul Alexandru Bocăneţ, cântăreaţa Doina Badea, scriitorul Alexandru Ivasiuc, poetul A.E. Baconsky se numără printre cei care au murit în cutremurul din 1977. 23.000 de clădiri din Capitală pot suferi „avarii semnificative” După jumătate de secol de la această catastrofă, Bucureștiul este și mai vulnerabil în fața unui cutremur atât de mare. În primul rând, mii de clădiri care au fost afectate acum 49 de ani, nu au fost refăcute absolut deloc, fiind acum în categoria de risc seismic grad 1. În București sunt peste 400 de imobile încadrate în clasa 1 de risc seismic. Alte aproximativ 1.500 sunt încadrate în diferite categorii de urgență, iar asta înseamnă aproape 2.000 de imobile care au nevoie de consolidare urgentă. Mai mult, Planul de Analiză și Acoperire a Riscurilor al Municipiului București pentru anul 2022, realizat de Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă, arată că situația clădirilor aflate în pericol în caz de cutremur puternic este mult mai amplă. Conform specialiştilor care au întocmit planul, seismul reprezintă factorul de risc major pentru capital. În cazul unui cutremur asemănător celui din 1977, 23.000 de clădiri din Capitală pot suferi „avarii semnificative”. Dintre acestea, o mie de clădiri pot fi avariate grav, respectiv la „nivel de colaps parţial sau total”. Analiza mai arată că, în cazul unui cutremur puternic, pot muri peste 6.500 de oameni şi ar fi peste 16.000 de răniţi grav, aproximativ 10.500 spitalizaţi, şi în jur de 13.000 răniţi uşor. De ce blocurile comuniste cu spații comerciale la parter sunt mai puțin stabile la un cutremur Nu doar clădirile din centrul istoric ar fi vulnerabile în fața unui seism. Răzvan Munteanu, director executiv al Administrației Municipale pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic (AMCCRS), a declarat, în emisiunea „Cu Gândul la București”, că cele mai vulnerabile blocuri comuniste sunt cele cu „parter înalt”, adică acele blocuri care au spații comerciale la parter. Cele mai multe astfel de blocuri se găsesc pe bulevardele din București. „Noi am început să colectăm date și cu privire la aceste imobile. Cele mai vulnerabile sunt cele care sunt construite cu parter înalt, cu spații comerciale la parter. Sunt mai vulnerabile, pentru că ele sunt construite pe niște stâlpi. Iar acești stâlpi, în ultimii 40 de ani, au început să devină mai vulnerabili”, a declarat Răzvan Munteanu în emisiunea „Cu Gândul la București”. RECOMANDAREA AUTORULUI: Blocurile cu magazine la primul nivel, motiv de îngrijorare în caz de cutremur: Ingineri: „Au parter flexibil. La un moment dat pot ceda”
Marea Britanie blochează vizele pentru anumite țări și limitează vizele de muncă pentru afgani

Marea Britanie a anunțat marți că va opri vizele de studiu pentru cetățenii din patru țări și va suspenda vizele de muncă pentru afgani, folosind o „frână de urgență”, pentru a reduce creșterea cererilor de azil venite prin rute legale, scrie Reuters. Imigrația rămâne una dintre cele mai sensibile probleme politice în Marea Britanie. Guvernul prim-ministrului Keir Starmer a vrut schimbare legat ce această situație, în timp ce partidul populist Reform UK câștigă popularitate în sondaje. Ministerul de Interne, care va bloca vizele de studiu pentru cetățenii din Afganistan, Camerun, Myanmar și Sudan, a precizat că cererile de azil depuse de studenți din aceste țări au crescut de peste cinci ori între 2021 și 2025. Totodată, cererile de vize de muncă pentru afgani depășesc numărul de vize emise. „Marea Britanie va oferi întotdeauna refugiu persoanelor care fug de război și persecuție, dar sistemul nostru de vize nu trebuie abuzat. De aceea iau decizia fără precedent de a refuza vizele acelor cetățeni care doresc să profite de generozitatea noastră.”, a declarat ministrul de Interne, Shabana Mahmood, într-un comunicat. Guvernul a raportat că cererile de azil depuse după intrarea prin vize legale s-au triplat din 2021, reprezentând 39% din cele 100.000 de cereri primite anul trecut. Aproximativ 16.000 de persoane din cele patru țări sunt sprijinite cu fonduri publice, inclusiv peste 6.000 cazați în hoteluri. Asta crește presiunea asupra costurilor de cazare pentru azil, estimate la 4 miliarde de lire sterline (5,34 miliarde de dolari) pe an. Modificările vor intra în vigoare pe 26 martie, iar guvernul dorește să creeze noi „rute sigure și legale”, plafonate, odată ce sistemul de azil se va stabiliza. Marea Britanie a oferit adăpost la peste 37.000 de afgani prin programe de relocare din 2021 și a emis aproximativ 190.000 de vize umanitare anul trecut. De asemenea, guvernul a obținut cooperarea Angolei, Namibiei și Republicii Democrate Congo pentru returnări, după ce a avertizat că cetățenii lor riscă să piardă accesul la vizele britanice. Keir Starmer a declarat că regulile de azil din Marea Britanie sunt mai permisive decât în alte părți ale Europei și sunt un „factor de atracție” pentru persoanele care doresc să ajungă în țară. În noiembrie, guvernul britanic său a anunțat planuri pentru crearea unui statut de refugiat temporar și pentru accelerarea expulzării persoanelor care sosesc ilegal.
Cum a ajuns șefa DNA Iași, Cristina Chiriac, să fie nominalizată pentru șefia Parchetului General? Ministrul Justiției: Dispune de o experiență profesională vastă și de înalt nivel FOTO

Radu Marinescu, ministrul Justiției, a nominalizat-o pe șefa DNA Iași, Cristina Chiriac, pentru conducerea Parchetului General. Experiența șefei DNA și aptitudinile sale manageriale au trimis-o în cursa către Parchetul General. Una dintre cele mai importante anchete demarate de Cristina Chiriac a fost cea în care a fost vizat fostul șef al CJ Vaslui, Dumitru Buzatu Cristina Chiriac, șefa Direcției Naționale Anticorupție (Iași), a fost nominalizată de către Radu Marinescu, ministrul Justiției, pentru conducerea Parchetului General. Ministrul a precizat că: „Doamna procuror dispune de o experiență profesională vastă și de înalt nivel, dublată de o pregătire juridică remarcabilă, precum și de reale aptitudini manageriale. Acestea sunt demonstrate atât prin activitatea desfășurată într-o funcție de conducere în cadrul DNA, cât și prin conținutul proiectului prezentat, al lucrărilor depuse și al susținerilor formulate în fața comisiei de interviu”. Experiența Cristinei Chiriac, dobândită la PÎCCJ, DIICOT și DNA, l-a determinat pe ministrul Marinescu să o susțină în cursa pentru șefia Parchetului General. „Demonstrează o capacitate deosebită de a valorifica, inclusiv în plan managerial, experiența vastă dobândită în cadrul PÎCCJ, DIICOT și DNA, prin identificarea și promovarea utilizării instrumentelor moderne, de natură tehnică, în activitatea de urmărire penală, corelată cu o abordare strategică orientată spre eliminarea avantajelor economice rezultate din săvârșirea infracțiunilor de corupție și a celor asimilate acestora. A acordat o importanță deosebită managementului cunoașterii și comunicării directe, demonstrând capacitatea de a mobiliza eficient resursele disponibile, cu prioritate pe cele umane, precum și de a valorifica în mod strategic avantajele competitive ale PÎCCJ, în vederea plasării acestei structuri de Parchet într-o nouă etapă de dezvoltare și consolidare instituțională”, se arată în propunere. Cristina Chiriac, șefa DNA Iași, a fost nominalizată pentru șefia Parchetului General Interviul susținut de Cristina Chiriac a fost un plus pentru ministrul Justiției să considere că este potrivită pentru șefia Parchetului General. „Proiectul privind exercitarea atribuțiilor specifice funcției de procuror general al PÎCCJ, precum și interviul susținut în fața comisiei de interviu, au evidențiat o viziune clară asupra rolului conducerii Ministerului Public, subliniind legătura indestructibilă dintre calitatea actului de justiție și calitatea managementului instituțional. Doamna procuror a arătat că rolul conducerii nu se limitează la îndeplinirea formală a atribuțiilor de coordonare, ci implică asumarea unui leadership activ, capabil să stabilească obiective clare, să definească priorități operaționale și să asigure implementarea coerentă a politicilor instituționale la toate nivelurile ierarhice”, se mai arată în propunerea ministrului. Care a fost activitatea DNA în 2025, sub conducerea Cristinei Chiriac DNA Iași, sub conducerea Cristinei Chiriac, a întocmit, în anul 2025, 11 rechizitorii și acorduri de recunoaștere a vinovăției, privind 14 inculpați, din care zero persoane juridice, 2 arestați preventiv sau la domiciliu de-a lungul urmăririi penale (în 11 dosare penale). În anul 2025, activitatea Serviciului Teritorial Iași s-a desfășurat cu schema completă de procurori, 7 dintre aceștia având funcție de execuție, iar unul funcție de conducere, ocupate prin numire. Doi dintre procurorii cu funcție de execuție au desfășurat exclusiv activitate în sectorul judiciar. În cursul anului de referință au fost emise 3 rechizitorii, prin care s-a dispus trimiterea în judecată a 6 inculpați, persoane fizice, din care o persoană fizică aflată sub o măsură preventivă (arest preventiv). Pe categorii de infracțiuni, din cele 3 cauze finalizate prin rechizitoriu în anul 2025, s-a dispus trimiterea în judecată în 2 cauze pentru infracțiunea de trafic de influență și o cauză pentru infracțiunea de dare de mită. Potrivit aprecierii procurorului-șef serviciu, activitatea desfășurată de Serviciul Teritorial Iași în anul 2025 a fost una bună, prin raportare la efectuarea cu celeritate a actelor de urmărire penală și soluționarea cauzelor, respectiv înregistrarea de creșteri în privința majorității indicatorilor statistici, concomitent cu o scădere a stocului de dosare rămase în lucru, având o vechime mai mare de un an, respectiv doi ani de la data sesizării. Nume importante într-un dosar DNA Iași Trebuie precizat faptul că șefa DNA Iași se află în funcție din anul 2022. Unul dintre dosarele importante instrumentate de DNA Iași, sub conducerea Cristinei Chiriac, a fost cel în care fostul președinte al Consiliului Județean Vaslui, Dumitru Buzatu, a fost prins în flagrant cu o șpagă de 1 milion de lei în portbagajul mașinii în care se afla. Atunci, Cristina Chiriac a fost cea care a demarat cercetările, iar imaginile surprinse în timpul acțiunii DNA au făcut înconjurul țării la vremea respectivă. În timpul în care s-a aflat la conducere, DNA Iași a instrumentat dosare ce i-au vizat pe Costel Alexe (președintele Consiliului Județean Iași), Mihai Chirica (primarul Iașului), Petru Avram (fost șef ABA Prut) sau Nelu Tătaru, (fost ministru al Sănătății, acuzat că a primit șpagă în ouă și produse din carne). Totodată, procurorii DNA Iași au fost cu ochii pe diverse proiecte imobiliare sub conducerea Cristinei Chiriac, propusă acum pentru conducerea Parchetului General. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate
Care este cel mai vechi cuvânt scris în limba română. A fost inscripționat pentru prima dată în secolul al X-lea, dar e folosit și în zilele noastre

Un cuvânt românesc vechi de peste o mie de ani a supraviețuit până în prezent, conform unei descoperiri fascinante. Este vorba despre un ulcior găsit la Capidava, care poartă inscripția ”ПETPE”, aceasta fiind considerată și prima scriere în limba română. Obiectul oferă o privire unică asupra istoriei timpurii a limbii și culturii noastre. Ulciorul a fost găsit în anul 1967, de doi localnici din Topalu, Constanța, și prezintă gâtul și toartele rupte, dar fundul plat. Vasul, decorat cu litere grecești, conține numele ”ПETPE” (Petre), probabil al meșterului care l-a realizat. „Acest nume, obsedantul Petre, este desigur motivul pentru care istoricii au devenit foarte atenți. De ce? El face parte din setul de nume sfinte, evocând pe întâiul Apostol și întemeietor al Bisericii orașului etern – Roma, Sfântul Petru. Forma numelui, însă, este greu de derivat din grecește, Πέτρε putând fi, eventual, forma de vocativ pentru Πέτρος, însă o semnătură la vocativ ar fi ceva neobișnuit pentru un grec. Meșterul ar fi putut fi, desigur, și slav, dar atunci s-ar fi semnat Petar, sau Piotr, nu Petre, care aduce o consonanță inconfundabilă, specifică doar numelor românești”, a explicat dr. Eugen Silviu Teodor, potrivit historia.ro. Care e contextul istoric al vasului și cum a supraviețuit cuvântul până astăzi Potrivit cercetătorilor, vasul este o replică locală a unor produse de lux ale epocii. „În baze tipologice, vasul ceramic se încadra urcioarelor amforoidale, de veche tradiție romană, aparținând însă, cu destulă probabilitate, secolului X, mai exact celei de a doua jumătăți. Garnizoana romană fusese retrasă de pe cetate la începutul veacului VII, când Imperiul romano-bizantin și-a abandonat provinciile balcanice în mâinile barbarilor; pe locul garnizoanei – o superbă faleză înaltă a Dunării – s-au așezat locuitori pașnici, trăind în modeste bordeie, sub autoritate bulgară. După prăbușirea Primului Țarat bulgar, după 971, zona reintră sub autoritate bizantină; acesta este contextul în care vasul a fost produs, fiindcă detaliile tehnice sugerează o replică locală a unor produse de lux ale epocii”, a adăugat Silviu Teodor. Cuvântul „Petre”, deși inscripția are peste o mie de ani, este încă folosit în limba română contemporană, iar descoperirea nu doar că oferă o dovadă a continuității limbii române, ci și un exemplu al modului în care tradițiile și numele proprii au traversat secolele. Foto: Muzeul Național de Istorie a României (Marius Amari) Ulciorul de la Capidava nu este doar un simplu obiect arheologic, ci și o fereastră către trecutul limbii și al culturii locale, demonstrând încă o dată că unele cuvinte vechi nu dispar niciodată complet, ci rămân vii în uzul cotidian și în memoria colectivă. Inscripția inedită ne arată că limba română nu doar că s-a dezvoltat în timp, dar a păstrat conexiunea cu istoria, religia și tradițiile locului, chiar și în forme simple, oferind o dovadă unică a identității noastre culturale și lingvistice. Autorul mai recomandă: Cele mai lungi cuvinte din limba română. Abia se pot pronunța Verbul din limba română care îi încurcă pe mulți conaționali. Ce explicație apare în DEX și cum se folosește, de fapt
Energie mai scumpă la nivel mondial după blocarea exporturilor din Orientul Mijlociu

Cotațiile internaționale la petrol și gaze au urcat puternic după ce conflictul dintre Statele Unite, Israel și Iran a afectat livrările de energie din Orientul Mijlociu, scrie The Guardian. Atacurile lansate de Teheran asupra unor nave și obiective energetice au dus la suspendarea transportului maritim în Golf și la oprirea unor capacități de producție din state precum Qatar și Irak. Tensiunile militare au lovit direct una dintre cele mai importante regiuni energetice ale lumii. Zona asigură aproape o treime din producția globală de petrol și aproximativ o cincime din gazele naturale. Orice întrerupere a fluxurilor are efect imediat asupra piețelor internaționale. Petrolul atinge cel mai ridicat nivel din ultimele luni Contractul de referință pentru țiței Brent a încheiat ședința cu un avans de 3,66 dolari, ceea ce înseamnă o creștere de 4,7%, până la 81,40 dolari pe baril. Este cel mai ridicat nivel de închidere din ianuarie 2025. Investitorii au reacționat rapid la riscul unei crize prelungite în regiune. Temerea principală vizează o eventuală extindere a conflictului și o blocare a exporturilor prin rutele maritime importante. Scumpiri masive la gaze în Europa Pe piața europeană, prețurile gazelor au urcat cu până la 40% în timpul tranzacțiilor, după care au mai redus din avans. Chiar și așa, nivelul rămâne mult peste cel de la începutul săptămânii, cu o creștere totală de aproximativ 40% față de luni. Europa și Asia depind în mare măsură de importurile din Orientul Mijlociu. Efecte în lanț asupra altor materii prime Creșteri semnificative s-au înregistrat și la alte produse de bază. Zahărul, îngrășămintele și soia au devenit mai scumpe pe fondul temerilor legate de costurile mai mari de transport și energie. Economiștii avertizează că o criză prelungită ar putea declanșa un nou val de inflație la nivel global. O astfel de evoluție ar pune presiune pe redresarea economică din Europa și Asia, care încă încearcă să își consolideze creșterea. Dacă tensiunile continuă, piețele financiare și economiile dependente de importuri energetice ar putea resimți efecte și mai puternice în lunile următoare.
Accident cu trei mașini pe Șoseaua Iași – Voinești. Trei persoane au fost rănite – LIVE VIDEO, UPDATE

Un accident rutier în care au fost implicate trei autovehicule a avut loc pe Șoseaua Iași – Voinești, din județul Iași. În urma impactului, trei persoane au fost rănite și au avut nevoie de îngrijiri medicale. Potrivit reprezentanților ISU Iași, la fața locului au fost trimise mai multe echipaje de intervenție pentru a acorda ajutor victimelor și pentru a asigura zona. La acest moment, victimele primesc îngrijiri la locul accidentului, iar autoritățile urmează să stabilească exact cum s-a produs coliziunea. „Pe Șoseaua Iași-Voineşti s-a produs un eveniment rutier între 3 autovehicule, 3 victime. Deplasare la locul solicitării un echipaj de stingere cu modul de descarcerare și acordarea primului ajutor, două echipaje de prim ajutor calificat și un echipaj medical de la SAJ Iași. Cele trei persoane sunt evaluate medical la fața locului”, a transmis căpitan Georgică Onofreiasa, purtător de cuvânt al ISU Iaşi. UPDATE: După acordarea primului ajutor medical, două victime au fost transportate la spital, iar cea de-a treia victimă a refuzat transportul la unitatea medicală.
Trotuar sau carosabil? Un micro-vehicul electric, surprins circulând neregulamentar în Bucium

O apariție bizară a atras toate privirile trecătorilor din cartierul Bucium. Un micro-vehicul electric, de dimensiuni nu mult mai mari decât un tomberon modern, a fost surprins „navigând” nestingherit pe trotuar, printre pietoni. În imaginile care au devenit rapid virale, se observă un cvadriciclu ușor, de culoare albastră, care pare să fi confundat regulile de circulație cu cele de parcare sau, pur și simplu, a decis că traficul de pe șosea este mult prea aglomerat pentru ambițiile sale. Internauții s-au amuzat copios pe marginea textului „totul e posibil în Iași”, mulți întrebându-se dacă șoferul a primit vehiculul cadou la un set de baterii sau dacă pur și simplu a vrut să scurteze drumul spre casă pe „banda de pietoni”. Deși aceste vehicule sunt extrem de utile pentru orașele aglomerate datorită consumului redus și a ușurinței de a găsi parcare, ele sunt supuse acelorași reguli rutiere ca orice alt automobil. Circulația pe trotuar este interzisă și se sancționează cu amendă, trotuarul fiind rezervat exclusiv pietonilor. Rămâne de văzut dacă autoritățile se vor autosesiza sau dacă micuțul bolid va continua să fie „regele trotuarelor” din Iași. Un lucru e cert: în Bucium, imaginația șoferilor nu are limite și nici borduri. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate
Adrian Severin: Trebuie să facem orice ca să oprim războiul din Iran cât mai repede. Chiar și Trump dorește să se termine repede

În cadrul unei ediții transmise live de Gândul a emisiunii „Marius Tucă Show”, Adrian Severin, fost Ministru al Afacerilor Externe, a vorbit despre cum trebuie făcut orice pentru a se opri războiul din Iran cât mai repede. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă. Adrian Severin: „Există riscuri de escaladare spre un război mondial și noi cred că ar trebui să facem tot ce putem. Vorbesc despre diplomația noastră, atât cât există. Dacă nu noi, ăștia, societatea civilă din care facem parte, ca să ajutăm la încetarea acestui război cât mai repede. Opinia mea este că domnul Trump dorește să închidă războiul cât mai repede. Nu-i convine, nu intru în detalii, dar dorește să-l încheie repede. ” Invitat la Marius Tucă Show, Adrian Severin a vorbit despre cum trebuie făcut orice pentru a fi oprit războiul din Iran. Acesta a început prin a spune că Iranul a avut două opțiuni. Prima era să cedeze suveranitatea, caz în care propriul popor ar fi dat jos conducerea statului. O a doua opțiune ar fi fost cea din prezent, cea a unui război care poate escalada înspre unul mondial. Politicianul susține că există riscuri și din acest motiv trebuie oprit cât mai repede conflictul din Iran. „Este o alternativă pe care a avut-o Iranul și pe care a formulat-o și domnul Dungaciu. Adică, ori să ne dea jos propriul nostru popor pentru că am renunțat la suveranitate… Și asta arată ceva din psihologia iraniană care sigur că dorește schimbarea. Nu este fericită cu regimul acesta în mare măsură, dar pe de altă parte, dacă apare un factor extern, se solidarizează cu regimul. Și asta se vorbea, exemplul cu România, dacă ar fi intervenit URSS-ul… Iar pe de altă parte, cealaltă variantă era asta, de a rezista, riscul pierderilor… Există riscuri de escaladare spre un război mondial și noi cred că ar trebui să facem tot ce putem. Vorbesc despre diplomația noastră, atât cât există, dacă nu noi, ăștia, societatea civilă din care facem parte, ca să ajutăm la încetarea acestui război cât mai repede. Opinia mea este că domnul Trump dorește să închidă războiul cât mai repede. Nu-i convine, nu intru în detalii, dar dorește să-l încheie repede. I s-a spus, din câte știu eu, atenție mărită, că s-ar putea să nu se încheie așa de repede. Indiferent care ar fi obiectivele, deși obiectivele sunt neclare. Că astea declarate nu sunt…”, a explicat politicianul.