Statul din Europa în care se găsește cea mai periculoasă pârtie de schi. Este dedicată celor experimentați

statul-din-europa-in-care-se-gaseste-cea-mai-periculoasa-partie-de-schi.-este-dedicata-celor-experimentati

V-ați gândit că ar fi momentul să vă rezervați o vacanță de câteva zile peste hotare, cu gândul de a schia și de a vă bucura de iarnă? Există și zone care pot fi abordate de pasionații sporturilor de iarnă, dar care sunt experimentați, au condiție fizică și sunt foarte atenți. De exemplu, există un stat din Europa în care se găsește cea mai periculoasă pârtie de schi. Activitatea poate deveni o reală provocare chiar și pentru cei care au ani de experiență pe schiuri și placa de snowboard. Europa ascunde o multitudine de „comori” naturale care așteaptă să fie descoperite de toți turiștii curioși. Desigur, anumite zone ar trebui vizitate cu atenție sporită, iar practicarea anumitor activități ar trebui să se desfășoare în condiții de siguranță. Acum că iarna aproape a sosit, iar în anumite zone europene s-au așternut primii fulgi de nea, unii dintre pasionații sporturilor de iarnă se pregătesc de rezervări. Pe listă se află locații celebre din Europa, inclusiv cele din România. Din clasament fac parte stațiuni precum Rânca și Straja, Kopaonik (Serbia), Cortina d’Ampezzo (Italia), Spindleruv Mlyn (Republica Cehă), Jahorina (Bosnia), Bialka Tatrzanska (Polonia), precum și Bansko (Bulgaria). Totuși, niciuna dintre cele menționate nu deține titlul de „cea mai periculoasă pârtie de schi”. Unde se află cea mai periculoasă pârtie de schi din Europa Cea mai periculoasă pârtie de schi se află în Elveția și poartă denumirea de Mur Suisse („Peretele Elvețian”). Pârtia se găsește în zona stațiunii elvețiene Les Crosets, în cantonul Valais, și coboară spre Avoriaz (Franța), arată Blick.ch. Din acest motiv poartă și denumirea de „Zidul”. Pârtia poate deveni o provocare chiar și în cazul celor mai experimentați împătiți ai sporturilor de iarnă. Deși peisajul pare desprins din basm, activitatea poate deveni primejdioasă, având în vedere că pârtia prezintă creste abrupte de până la 2 metri înălțime. Pârtia are o lungime de 1,3 kilometri și începe de la altitudinea de 2.151 de metri. Autorul recomandă: Cât a ajuns să coste vacanța la schi într-o stațiune europeană celebră preferată de mulți turiști români. Tarifele au ajuns cu 40% mai mari Zona Rânca a fost declarată staţiune turistică de interes naţional. Ce șanse de dezvoltare are „perla” Transalpinei Se apropie startul sezonului de ski. Care sunt şansele să se schieze de 1 decembrie. Pe pârtiile din Maramureș ninge PARADOXUL turistic din Poiana Brașov: Hoteluri aproape pline pentru sărbătorile de iarnă, deși prețurile sunt printre cele mai ridicate din țară Sursă foto: Mediafax

Grecia declară stare de urgență hidrologică în Atena și insulele Patmos și Leros

grecia-declara-stare-de-urgenta-hidrologica-in-atena-si-insulele-patmos-si-leros

Această măsură, anunțată de Ministerul Mediului, urmărește accelerarea lucrărilor de infrastructură hidraulică și prevenirea crizei apei în zonele afectate. Potrivit companiei locale de apă și canalizare EYDAP, precipitațiile anuale au scăzut cu aproximativ 25%, în timp ce evaporarea a crescut cu 15% și consumul de apă a urcat cu circa 6% comparativ cu 2022. Rezervele de apă din zona metropolitană a Atenei sunt în prezent de aproximativ 400 de milioane de metri cubi, față de un consum anual de circa 250 de milioane de metri cubi, a declarat ministrul grec pentru Mediu și Energie, Stavors Papastavrou. Ministrul a subliniat că deciziile privind gestionarea apei nu mai pot fi amânate și a menționat că zonele turistice necesită o planificare mai atentă pentru a evita situații critice pe timpul verii. Grecia se confruntă cu o secetă persistentă, comparabilă cu criza din 1988-1994. Guvernul elen a anunțat un plan de investiții de 2,5 miliarde de euro pentru infrastructură hidraulică pe următorul deceniu, inclusiv deturnarea a doi afluenți ai râului Aheloos și proiecte de foraj și desalinizare. Proiectul pentru afluenții râului Aheloos, evaluat la 500 de milioane de euro, trebuie finalizat până în 2029. În prezent, peste 150 de proiecte în valoare de peste 320 de milioane de euro sunt în derulare pe peste 40 de insule, potrivit Ministerului Mediului. Autoritățile nu au impus restricții asupra consumului de apă până în acest moment, dar accentuează importanța implementării rapide a proiectelor critice pentru a evita penuria. Această stare de urgență hidrologică reflectă gravitatea crizei apei în Grecia și necesitatea unei planificări eficiente a resurselor.

Meciul anului la Iași! Ronaldinho a intrat pe stadionul din Copou alături de alți fotbaliștilegendari

meciul-anului-la-iasi!-ronaldinho-a-intrat-pe-stadionul-din-copou-alaturi-de-alti-fotbalistilegendari

În ciuda vremii neprielnice de la Iași, sute de oameni au urcat Copoul pentru a îl vedea pe Ronaldinho și colegii săi pe iarba de pe stadionul „Emil Alexandrescu”. Star-ul brazilian se află de ieri la Iași, iar de atuncii fanii l-au așteptat în fața Grand Hotel Traian unde este cazat. Se vor juca două reprize de câte 45 de minute, iar meciul a început la ora 16:00. Scorul la pauză este 2-1 pentru Ronaldinho and Friends. Fanii i-au aplaudat pe jucătorii celor două echipe. Minutul 38, Rafinha face 2-1 pentru Ronaldinho and Friends. Minutul 32, scorul partidei este 1-1. A marcat Iaquinta pentru Ronaldinho and Friends, iar pentru România a egalat Bogdan Pătrașcu. Din echipa lui Ronaldinho vor face parte Helton, Rafinha, Polga, Naldo, D. Souza, Panucci, Iaquinta, Zaccardo, Andre Santos, Amauri, Jankulovski, Maicon. Echipa României este formată din: Stanca, Stăncioiu, S. Paraschiv, Belodedici, M. Niculae, Ciobotariu, Alin Rațiu, Neaga, Pătrașcu, Mitic, Bucur, Emil Dică, Trică, Onofraș, Tamaș, Alexa, Miclea, Curelea, Sănmărtean. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Program special de sărbători la Palatul CulturiidinIași

program-special-de-sarbatori-la-palatul-culturiidiniasi

Cu un program captivant derulat pe tot parcursul lunii noiembrie și numeroase expoziții noi, Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași invită publicul, în acest week-end, atât la Palatul Culturii, cât și la muzeele din orașul și județul Iași. Duminică, 30 noiembrie 2025, toate cele zece muzee din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova” Iași vor fi deschise între orele 10.00 și 17.00 (ora 16.30, ultima intrare). Începând cu data de 28 noiembrie 2025, Muzeul Unirii, Muzeul Memorial „Mihail Kogălniceanu” și Muzeul „Poni-Cernătescu” din Iași pot fi vizitate, în fiecare săptămână, în zilele de vineri, sâmbătă și duminică, în intervalul orar 10.00 – 17.00. Luni, 1 Decembrie 2025, între orele 9.00 și 22.00, pot fi vizitate Sălile reprezentative de la Palatul Culturii: Holul de Onoare, Sala Voievozilor, Sala „Henri Coandă”, biletele fiind disponibile exclusiv online, aici: https://muzeu.ro/museums/tur-hol-de-onoare-palatul-culturii-iasi. În această zi, publicul este invitat să descopere exponate valoroase, precum Monoxila Moldovei – barca medievală descoperită în albia râului Moldova, în 2018 – și Mammuthus trogontherii – craniul de mamut cu o vechime de aproximativ 350.000 ani, piesă paleontologică expusă după un laborios proces de restaurare. Info-holograma Ion D. Berindei și instalația Levi9 „Scanează-ți emoțiile” aduc inovația și tehnologia mai aproape de vizitatori, iar pe holurile de la parter pot fi vizitate două expoziții foto-documentare, recent vernisate: „Muzeul Științei și Tehnicii „Ștefan Procopiu”, 70 de ani de la înființare – File de Istorie” și „Jubileu – 50 ani de investigare, conservare și restaurare a patrimoniului cultural la Palatul Culturii din Iași”, expoziția aniversară a Centrului de Cercetare și Conservare – Restaurare a Patrimoniului Cultural din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova” Iași. În această perioadă, publicul are posibilitatea să își prezinte omagiile Domnitorului Grigore Alexandru Ghica (1807–1857), ale cărui rămășițe pământești au fost depuse cu onoruri la Palatul Culturii, unde vor rămâne până la ceremonia de reînhumare la Biserica „Sfântul Nicolae Domnesc”, locul unde Domnitorul a fost uns în 1849. „Invităm publicul să se bucure de istorie și patrimoniu, în aceste zile de sărbătoare, în care gândurile noastre se îndreaptă cu recunoștință către înaintași și idealurile lor de unire și continuitate națională”, subliniază Andrei Apreotesei, manager Palatul Culturii – Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași. Muzeele vor reveni la programul normal de vizitare, începând cu data de 2 decembrie 2025: Palatul Culturii: marți – duminică, 10.00 – 17.00• Muzeul de Istorie a Moldovei• Muzeul Ştiinţei şi Tehnicii „Ştefan Procopiu”• Muzeul de Artă• Muzeul Etnografic al Moldovei Muzee CMNM din orașul Iași: vineri – duminică, 10.00 – 17.00• Muzeul Unirii din Iași• Muzeul Memorial „Mihail Kogălniceanu” din Iași• Muzeul „Poni-Cernătescu” din Iași Muzee CMNM din judeţul Iași: miercuri – duminică, 10.00 – 17.00• Palatul „Alexandru Ioan Cuza” de la Ruginoasa• Muzeul Viei și Vinului de la Hârlău Muzeul de sit arheologic de la Cucuteni (loc. Cucuteni, județul Iași) poate fi vizitat până pe 30 noiembrie 2025 (inclusiv), după care, conform programului standard, este închis până pe 28/29 februarie. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Obiceiul simplu care poate fi făcut zilnic și care poate avea un efect antidepresiv, potrivit unui studiu

obiceiul-simplu-care-poate-fi-facut-zilnic-si-care-poate-avea-un-efect-antidepresiv,-potrivit-unui-studiu

V-ați gândit vreodată care ar putea fi obiceiul simplu care poate fi făcut zilnic și care poate avea un efect antidepresiv? Cercetătorii au efectuat un nou studiu pentru a arăta ce activitate poate fi introdusă în rutina de zi cu zi cu scopul de a îmbunătăți starea de spirit. Rezultatele sunt surprinzătoare. Cercetătorii au efectuat un nou studiu referitor la activitățile care pot acționa pentru îmbunătățirea stării de spirit, având un efect antidepresiv. Cercetătorii au adus în atenție, practic, importanța efortului fizic pe care fiecare persoană ar trebui să îl facă. Studiul arată că o sesiune de 30 de minute de exerciții fizice moderate acționează benefic asupra organismului. În urma studiului, cercetătorii au ajuns la concluzia că în organism este eliberată adiponectină, un hormon care ajunge în creier și care stimulează activitatea într-o regiune asociată cu reglarea emoțională, arată Mediafax, care citează Science Alert. Studiul arată, practic, faptul că o sesiune scurtă de sport ar putea avea capacitatea de a ameliora stresul, precum și anxietatea sau depresia. „Acest studiu oferă dovezi clinice privind eficacitatea unei singure sesiuni de exerciții fizice în ameliorarea simptomelor depresive”, a precizat Sonata Suk-yu Yau, neurobiolog la Universitatea Politehnică din Hong Kong. Exercițiile fizice pot contribui la ameliorarea anxietății La acest studiu au luat parte 40 de adulți cu vârste cuprinse între 18 și 40 de ani, precum și zeci de șoareci din mai multe grupuri experimentale. Atât oamenii, cât și șoarecii au fost puși să facă o serie de exerciții fizice. Subiecții adulți au fost monitorizați cu un monitor de ritm cardiac în timp ce au alergat 30 de minute pe bandă. Înainte și după exercițiile fizice, subiecții au completat câte un chestionar. Starea de spirit a fost îmbunătățită în cazul persoanelor cu și fără simptome de depresie și anxietate. Același aspect a fost sesizat și în cazul rozătoarelor. Autorul recomandă: Cercetătorii elvețieni dezvăluie într-un nou studiu care sunt cele mai riscante 100 de decizii pe care oamenii le iau în lumea modernă Ce arată un studiu genetic despre impulsivitate. Ce descoperire adânc înrădăcinată în ADN au făcut cercetătorii Un nou studiu arată că părul cărunt apare când organismul distruge celulele predispuse la cancer Adolescența durează până la 30 de ani. Un nou studiu arată patru vârste esențiale pentru creier STUDIU: Primul sărut a fost practicat de cimpanzei în urmă cu 21 milioane de ani. De când au început oamenii să practice gestul de afecțiune Cel mai sigur și liniștit oraș din România în 2025. E una dintre cele mai puțin periculoase localități din toată Europa Sursă foto: Shutterstock

Donald Trump anunță o revoluție în medicină: Este cel mai mare și mai important eveniment din istorie

donald-trump-anunta-o-revolutie-in-medicina:-este-cel-mai-mare-si-mai-important-eveniment-din-istorie

Președintele american Donald Trump a comentat pe propria rețea de socializare despre prețurile medicamentelor. Scad la niveluri nemaivăzute până acum, a spus Trump adăugând că este singurul președinte care a reușit așa ceva. „Deoarece am invocat statutul națiunii celei mai favorizate pentru Statele Unite ale Americii, prețurile medicamentelor scad la niveluri nemaivăzute până acum, 500%, 600%, 700% și chiar mai mult. Niciun alt președinte nu a reușit să facă asta, dar eu am făcut-o! Acesta este și răspunsul pentru o îngrijire medicală mult mai puțin costisitoare și mult mai bună”, a scris Trump pe rețeaua de socializare. Liderul SUA a vorbit despre o revoluție și cel mai important eveniment din istorie. Asta îi va ajuta pe republicanii să câștige alegerile intermediare cu un scor record, a mai transmis Donald Trump. „Republicani, amintiți-vă, acest lucru a fost făcut de noi și de nimeni altcineva. Aceasta este o revoluție în medicină, cel mai mare și mai important eveniment din dintotdeauna. Dacă această poveste este spusă corect, ar trebui să câștigăm alegerile intermediare cu procente record. Eu sunt președintele accesibilității. Vorbiți tare și cu mândrie. Președintele DJT”, a fost concluzia lui Donald Trump.

Postul Crăciunului 2025. Zilele în care NU ai voie să speli rufele

postul-craciunului-2025.-zilele-in-care-nu-ai-voie-sa-speli-rufele

Postul Crăciunului 2025. Așa cum arată cutumele bisericești, există anumite perioade în care creștinii nu ar trebui să îndeplinească sarcini în gospodărie. Printre acestea se numără și interdicția în anumite zile de a spăla rufele sau de a face curățenie. Te-ai gândit care sunt diferențele între tradițional și modern, în timpul postului Crăciunului? Vezi AICI ce se făcea pe timpuri și ce se mai respectă în prezent. Citește în continuare pentru a afla în ce perioade nu ar trebui să îndeplinești anumite treburi gospodărești. Postul Crăciunului 2025: când nu ai voie să speli rufele? Postul Crăciunului a debutat la data de 15 noiembrie 2025 și ține 40 de zile, până în ziua Ajunului. În această perioadă, o mulțime de credincioși aleg să se abțină de la consumul de produse de origine animală (carne, brânză, ouă). Totodată, în această perioadă, potrivit tradiției, sunt interzise nunțile, botezurile sau petrecerile, precum și dansul și consumul de alcool sau fumatul. De altfel, în toată această perioadă, creștinii se roagă, merg la biserică și iau parte la slujbe. În această perioadă, credincioșii sunt îndemnați să renunțe la purtarea de ură, precum și la vorbele grele. De asemenea, se spune că nu este bine să împrumuți bani sau alte bunuri personale, pentru ca aceste lucrură să nu genereze conflicte la final de an. Pe lângă toate aceste aspecte, cutumele bisericești arată că nu este bine să speli rufele în anumite zile, în perioada postului. Pentru că sunt considerate a fi deosebit de sfinte, în anumite zile nu se spală hainele și nici nu ar trebui să se facă alte treburi casnice. În ziua de 30 noiembrie, când este prăznuit Sfântul Apostol Andrei, nu ar trebui să se spele rufele. Apoi, calendarul bisericesc arată că nu se spală hainele nici pe 6 și 24 decembrie, în Ajun, și nici în perioada imediat următoare, când este celebrat Crăciunul. Autorul recomandă: Prețurile la pește în Postul Crăciunului. Ce specii preferă românii Rețetă de post. Cum se pregătește musacaua de cartofi și ciuperci Intrarea în Biserică a Maicii Domnului este prima mare sărbătoare din POSTUL Crăciunului. Când va fi dezlegare la pește, până pe 24 decembrie Când nu se fac nunți în 2026. Zilele în care sunt interdicțiile bisericești Salată orientală de Post. O rețetă pe care este imposibil să o ratați Sursă foto: Mediafax Foto / Robert Ionescu

Momentul care a obligat Vaticanul la explicații / Papa Leon a vizitat Moscheea Albastră din Turcia, dar nu s-a rugat

momentul-care-a-obligat-vaticanul-la-explicatii-/-papa-leon-a-vizitat-moscheea-albastra-din-turcia,-dar-nu-s-a-rugat

Papa Leon al XIV-lea a vizitat așa-numita Moschee Albastră din Capitala Turciei, unde se află în vizită. A petrecut aici 20 de minute, dar, așa cum precizează mai multe media internaționale, nu s-a rugat, spre deosebire de cei doi predecesori ai săi, Papa Benedict al XVI-lea și Papa Francisc. L-a ascultat, în schimb, pe Askin Musa Tunca, muezinul moscheii, care cheamă la rugăciune oamenii de cinci ori pe zi. Acesta i-a explicat clădirea, construcția, modul de rugăciune al musulmanilor, iar Papa i-a pus întrebări. „E în regulă, voiam doar să văd moscheea” Ulterior, Tunca le-a spus reporterilor că moscheea este „casa lui Allah – nu este casa mea, nu este casa voastră”, astfel că, pe această idee, i-a spus Papei Leon că se poate ruga dacă dorește. Papa Leon a răspuns: „E în regulă, voiam doar să văd moscheea”. Reporterii l-au întrebat pe Tonca dacă Papa s-a rugat, iar acesta a răspuns: „Poate pentru sine, nu știu”. Incidentul, intens comentat, a forțat Biroul de Presă al Vaticanului la o reacție oficială, pentru precizări. 21.000 de plăci albastre Potrivit unui comunicat eliberat de Vatican, Papa Leon a vizitat moscheea „într-un spirit de reflecție și ascultare atentă, cu profund respect pentru loc și pentru credința celor care se adună acolo în rugăciune”. După cum este obiceiul, Papa Leon și-a scos pantofii în curte, înainte să intre în moschee în șosete albe, fotografiate de toată presa internațională prezentă. Numită anterior Moscheea „Sultan Ahmed”, casa de rugăciune musulmană a fost finalizată în 1617 și este cunoscută sub numele de Moscheea Albastră datorită celor peste 21.000 de plăci albastre care îi decorează pereții, arcadele și cupolele. Plăcile provin de la Iznik, locul vechii Niceea, pe care Papa Leon o vizitase cu o zi înainte. „Nu trebuie să ieșiți, puteți rămâne aici” La ieșirea din moschee, Papa Leon a observat că treceau printr-o ușă cu un semn care indica „ieșirea interzisă”. L-a întrebat pe muezin de ce ies pe o ușă pe care scrie „ieșirea interzisă”, iar acesta i-a răspuns că era o indicație pentru turiști, dar a adăugat cu amuzament că, dacă Papa prefera, „nu trebuie să ieșiți, puteți rămâne aici”. Vizita la Moscheea Albastră a Papei Leon urmează vizitei Papei Benedict al XVI-lea, care a vizitat-o în 2006, și celei a Papei Francisc, care i-a trecut pragul în 2015. Atât Papa Leon cât și muezinul Tunca s-au oprit pentru un moment de reculegere cu fața spre mihrab, care indică direcția către orașul sfânt islamic Mecca. Sfântul Ioan Paul al II-lea a fost primul pontif care a vizitat po moschee când a mers la moscheea din Damas, Siria, în 2001. La sfârșitul lunii octombrie, Papa Leon a condus celebrările la Vatican cu ocazia celei de-a 60-a aniversări a Nostrae Aetate, documentul Conciliului Vatican II privind relațiile cu alte religii ale lumii. Episcopii prezenți la Conciliul Vatican II au declarat că lumea catolică îi stimează pe frații și surorile musulmani, care „îl adoră pe unicul Dumnezeu, viu și subzistător în sine, milostiv și atotputernic, Creatorul cerului și al pământului” și „se străduiesc să se supună din toată inima chiar și decretelor sale inscrutabile”.

Cât costă un pahar de vin fiert și o turtă dulce la târgurile de Crăciun din București

cat-costa-un-pahar-de-vin-fiert-si-o-turta-dulce-la-targurile-de-craciun-din-bucuresti

Mai multe Târguri de Crăciun din București și-au deschis porțile pentru toți cei care iubesc Crăciunul. Spre exemplu, West Side Christmas din Sectorul 6 și Winter Wonderland din Sectorul 3 au primit numeroși vizitatori, în pofida vremii nefavorabile de afară. De asemenea, sâmbătă are loc deschiderea marelui Târg de Crăciun București, organizat de Primăria Capitalei. La Târgurile de Crăciun deschise până în acest moment, luminițele strălucesc, iar colindele nu doar că se aud, ci se simt. Oamenii par să se lase cuprinși de atmosfera festivă. În cele 60 de căsuțe din Târgul West Side Christmas poți găsi de toate. De la mâncare tradițională, vin fiert și până la dulciuri. Astfel, un pahar de vin fiert costă 17 lei, iar o turtă dulce este între 15 și 30 de lei. De asemenea, gogoșile proaspete, cu creme de patiserie, cu diverse arome, costă 24 de lei. Vizitatorii pot găsi și decorațiunile specifice de sărbători. Dar, prețurile cresc de la an la an, în special taxele impuse comercianților. „Noi am încercat să păstrăm prețurile de vreo 3 ani, 4, dar cumva anul acesta am fost forțați să punem puțin la preț, am încercat pe cât posibil să nu le facem inaccesibile pentru că sunt niște produse pe care toată lumea ar trebui să le guste” a explicat un comerciant, potrivit observatornews.ro. Azi-noapte au avut loc și probele de lumini pentru deschiderea oficială a Târgului de Crăciun București. Căsuțele din târg, bradul înalt de 30 de metri, Casa lui Moș Crăciun sau roata panoramică sunt numai câteva dintre atracțiile dedicate vizitatorilor. Autorul recomandă: Capitala a început să se împodobească de sărbători. Gândul publică cele mai frumoase clădiri și decoruri de iarnă din București

Care sunt companiile aeriene afectate de rechemarea a mii de avioane Airbus A320. Câteva dintre ele operează și în România

care-sunt-companiile-aeriene-afectate-de-rechemarea-a-mii-de-avioane-airbus-a320.-cateva-dintre-ele-opereaza-si-in-romania

Compania europeană Airbus a dispus rechemarea imediată a 6.000 de avioane A320, o măsură care afectează mai mult de jumătate din flota globală. Mai multe zboruri au fost perturbate din acest motiv la nivel mondial, iar printre companiile afectate se află și unele care operează în România. „Reparația” implică, în principal, revenirea la versiunea anterioară a software-ului, dar trebuie efectuată înainte ca avioanele să poată zbura din nou, potrivit unui buletin informativ adresat companiilor aeriene, consultat de Reuters. Înlocuirea software-ului va dura „câteva ore” la majoritatea avioanelor, însă pentru aproximativ 1.000 de aeronave, procesul „va dura săptămâni”, a declarat pentru AFP o sursă apropiată situației. Printre companiile afectate se numără American Airlines, Avianca, Air New Zeeland, Air India, Air India Express, Indigo, Volaris, Turkish Airlines, Viva, Delta Airlines, Aer Lingus, United Airlines și Azul SA. Companii aeriene care operează zboruri din și spre România De asemenea, alte companii afectate, în mică sau mare măsură, de această solicitare sunt și Lufthansa, British Airways, EasyJet și Air France, care operează zboruri din și spre România. Și compania low-cost Wizz Air s-a aflat în aceeași situație, însă actualizarea de software cerută de Airbus a fost implementată, iar zborurile vor fi operate fără alte perturbări. „Wizz Air confirmă că actualizarea de software solicitată de Airbus a fost implementată cu succes peste noapte pe toate aeronavele sale vizate din familia Airbus A320. Toate zborurile de astăzi sunt operate, fără alte perturbări anticipate ca urmare a acestei situații. Siguranța rămâne prioritatea absolută a companiei aeriene și continuăm să menținem cele mai riguroase standarde în toate aspectele operațiunilor noastre”, a declarat Diarmuid O’ Conghaile, Chief Operations Officer la Wizz Air. American Airlines: 340 din cele 480 de avioane au nevoie de implementarea măsurii American Airlines, cel mai mare operator A320 din lume, a anunțat că aproximativ 340 din cele 480 de aeronave A320 ale sale vor avea nevoie de implementarea măsurii. Compania a declarat că se așteaptă ca actualizările să fie finalizate până sâmbătă, fiind necesare aproximativ două ore pentru fiecare avion. Lufthansa se așteaptă la un număr mic de zboruri anulate sau întârziate în weekend, întrucât implementarea măsurilor prescrise de Airbus ar dura câteva ore pentru fiecare avion. Trei dintre aeronavele A320 de cursă scurtă ale companiei aeriene British Airways sunt afectate, dar nu se așteaptă niciun impact operațional. În ceea ce privește Turkish Airlines, compania a anunțat că opt avioane A320 vor fi readuse în serviciu după implementarea măsurilor cerute de Airbus.