RĂZBOI în Orientul Mijlociu, ziua 773. Hamas critică rezoluția ONU: Nu răspunde exigențelor și drepturilor poporului palestinian
Hamas a criticat votul Consiliului de Securitate al ONU, care a aprobat planul de pace pentru Gaza al președintelui american Donald Trump. Potrivit Hamas, rezoluția adoptată „nu răspunde exigențelor și drepturilor politice și umane ale poporului palestinian”. Ce presupune rezoluția ONU „Rezoluția impune un mecanism internațional de tutelă asupra Fâșiei Gaza, ceea ce poporul nostru, forțele sale și grupurile sale componente resping, și impune un mecanism care vizează atingerea obiectivelor Israelului”, a scris mișcarea islamistă palestiniană într-un comunicat. Hamas deplânge în special înființarea unei forțe internaționale a cărei „misiune include dezarmarea” grupurilor palestiniene din Gaza. Rezoluția americană, modificată de mai multe ori în cursul unor negocieri sensibile, „aprobă” planul președintelui american care a permis instituirea, pe 10 octombrie, a unui armistițiu fragil între Israel și Hamas în Fâșia Gaza, devastată după doi ani de atacuri israeliene. Netanyahu denunță violențele din Cisiordania Pe de altă parte, premierul israelian Benjamin Netanyahu a denunțat violențele unei „mâini de extremiști, un număr nereprezentativ”, potrivit lui, de coloniști care trăiesc în Cisiordania, după un nou atac asupra unui sat palestinian. „Iau foarte în serios manifestările violente urzite de o mână de extremiști care nu reprezintă coloniștii în Iudeea-Samaria (Cisiordania) și care încearcă să-și facă singuri dreptate. Intenționez să mă ocup personal de această problemă și să-i convoc pe miniștrii de resort cât mai curând posibil pentru a răspunde acestui fenomen grav”, a declarat Netanyahu într-un comunicat. Un sat palestinian a fost atacat luni în apropiere de Bethleem, în ceea ce pare să fie o reacție la destructurarea, în împrejurimi, a unui avanpost al coloniștilor de către forțele de securitate israeliene. RECOMANDAREA AUTORULUI: RĂZBOI în Orientul Mijlociu, ziua 657. Israelul pregătește anexarea Cisiordaniei! Vot favorabil în Knesset
Drum peste magistrala de gaz, închis. Prefect: Trebuie să prevenim un eventual dezastru

Prefectul Capitalei, Andrei Nistor, a anunțat marți că strada Brățării din Sectorul 3 va fi închisă pe tronsonul cu risc ridicat, după ce verificările au confirmat existența unui pericol major din cauza magistralei de gaze aflate sub asfalt. Decizia urmează să fie formalizată în cadrul unei comisii care se reunește marți, însă prefectul spune că măsura va intra „cel mai probabil” în vigoare chiar de miercuri. „Este un pericol foarte mare. Trec mașini grele și autobuze pline cu oameni” Potrivit prefectului, traficul intens și greutatea vehiculelor pun în pericol magistrala de gaze: „Pe strada Brățării, din punctul meu de vedere, este un pericol foarte mare. Ieri, când am fost acolo, le-am arătat și celor de la Sectorul 3: trec foarte multe mașini grele, cu tonaj mare, trec autobuze pline cu oameni, traficul este foarte mare și oricând poate fi un pericol acolo.” Întrebat ce s-ar putea întâmpla în cel mai negru scenariu, prefectul a explicat: „Pe acolo trece un magistral de gaze destul de mare. Dacă se fisurează de la toate vibrațiile care provin din drum, poate fi o eventuală explozie.” Lucrări complexe în regim de urgență la magistrala de gaze Tronsonul care se va închide este cuprins între străzile Făgetului și Gura Putnei – singura zonă în care conducta este direct sub carosabil. În rest, țeava trece perpendicular pe alte zece străzi, unde riscul este mai redus, dar sunt necesare intervenții rapide: „Acolo vor trebui făcute în regim de urgență niște reparații. Practic, trebuie spartă strada, puse tuburi de protecție și refăcută ulterior.” Pentru tronsonul critic, soluția temporară este redirecționarea gazelor prin țevi noi, amplasate pe un teren viran alăturat. Acest lucru presupune însă o altă problemă: „Vor fi alte țevi adăugate pe terenul viran de lângă. Dar și acolo e o problemă, pentru că este un teren privat.” Cine plătește lucrările? Prefect: Banii cetățenilor din Sectorul 3, din păcate Prefectul a precizat clar că Primăria Sectorului 3 va suporta costurile inițiale ale lucrărilor, urmând ca ulterior să fie identificați și sancționați cei responsabili: „Bineînțeles că din banii cetățenilor sectorului 3, din păcate. Evident că ulterior, după ce o punem în siguranță, o să facem toate demersurile ca cei responsabili să și plătească.” Tot prefectul dezvăluie și o altă problemă gravă: „Inclusiv strada Brățării, jumătate din strada Brățării, este pe terenul privat al oamenilor de acolo. N-au fost despăgubiți, nu s-a întâmplat nimic. Pur și simplu s-a asfaltat pe terenurile lor.” „Nu există autorizație de construire. Totul a fost făcut fără cap” Andrei Nistor confirmă suspiciunile privind modul în care au fost realizate lucrările de infrastructură: „Din păcate, toate aceste drumuri au fost făcute fără cap, pur și simplu, fără autorizație de construire. Erau niște drumuri de pământ acolo, hai să le asfaltăm. Legal nu este sigur. Nu există autorizații de construire.” Sesizarea parchetului, abia după eliminarea pericolului Prefectul a spus că sesizarea parchetului este inevitabilă, dar nu imediată: „Momentan, focusul nostru este să ne asigurăm că este pus în siguranță. După aia o să avem timp să analizăm absolut toate documentele, să înțelegem foarte clar ce s-a întâmplat acolo și vom sesiza cu siguranță autoritățile competente.” Totuși, el subliniază că responsabilitatea principală aparține administrației locale: „Primarul Sectorului 3 este conducătorul unității. Dumnealui trebuia să-și plieze toate lucrurile astea. Ei știau că acele țevile trec pe acolo. Transgaz le-a pus de multe ori în vedere că ceea ce se întâmplă nu este în regulă.” Prefectul încheie ferm: „Nu o voi lăsa așa. Doar că acum trebuie să prevenim un eventual dezastru.”
ATI Motors Holding aduce în premieră ZEEKR la Iași

ATI Motors Holding, lansează oficial în zona Moldovei marca de vehicule electrice premium – luxury ZEEKR. Prin acest demers, compania reconfirmă angajamentul său față de inovație și față de oferirea celor mai avansate soluții de mobilitate clienților. Începând cu această lună, ATI Motors Holding introduce pe piața din Iași cele trei modele ZEEKR care au redefinit segmentul electric premium – luxury la nivel european: ZEEKR 001 (Shooting Brake electric cu performanțe GT) ZEEKR X (SUV urban compact și sofisticat) ZEEKR 7X (SUV mediu, combinând spațiul generos cu tehnologia avansată) ATI Motors Holding va funcționa ca dealer autorizat ZEEKR, oferind clienților servicii de înaltă calitate direct în Iași. Pachetul complet de servicii include: Showroom modern, dedicat experienței premium ZEEKR. Service specializat și autorizat, echipat cu cele mai noi tehnologii. Piese de Schimb și Accesorii originale. Tinichigerie și Vopsitorie la standarde premium. Debutul mărcii în Iași va fi marcat de o serie de evenimente dedicate: Partener oficial ZEEK, conferința de Advertising ce are loc pe 19 noiembrie. Modelele Zeekr vor fi expuse la Teatrul Național, în exclusivitate în Iași. Eveniment de test drive la Palas Mall Perioada: 20-23 noiembrie Locație: Palas Mall Iași, în zona Starbucks – Rond Auchan. Pasionații auto sunt invitați să experimenteze direct, la volan, performanța, designul scandinav și tehnologia inteligentă a noilor modele ZEEKR. Despre ZEEKR ZEEKR este o marcă globală high-tech, premium – luxury de mobilitate electrică, deținută de Grupul Geely. Fondată pe pilonii inovației, excelenței și designului centrat pe utilizator, ZEEKR se extinde rapid pe piețele europene cu o gamă de modele care combină designul de inspirație scandinavă (dezvoltat la Göteborg, Suedia) cu tehnologia de ultimă oră. Geely Holding deține în portofoliu următoarele mărci auto: Geely, Lynk&Co, Volvo Cars, Zeekr, Polestar, Lotus, LEVC – London Electric Vehicle Company. Află mai multe despre modelele Zeekr pe www.zeekr-iasi.ro sau cere o ofertă pe [email protected]. https://www.linkedin.com/company/zeekr-iasi https://www.facebook.com/zeekriasi https://www.instagram.com/zeekriasi Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate
Pericol de explozie la un liceu din Constanța, după ce un șofer a intrat cu mașina într-o țeavă de gaze
Un liceu din municipiul Constanţa a fost evacuat preventiv, marţi, după ce un șofer a intrat cu maşina într-o ţeavă de gaz care se afla în apropierea unităţii de învăţământ. Locuitorii din două imobile din zonă au fost evacuate. Update: Autoritățile ajunse la fața locului au închis gazele. Elevii au revenit în bănci. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa au anunţat că poliţiştii au fost sesizaţi, marţi dimineaţă, cu privire la faptul că s-a produs un accident pe strada Soarelui din Constanţa. ”Deplasaţi la faţa locului, poliţiştii au constatat faptul că un tânăr, de 18 ani ar fi acroşat, cu autoturismul pe care îl conducea, o ţeavă de alimentare cu gaz. În urma impactului au rezultat doar pagube materiale. Şoferul a fost testat cu aparatele din dotare, rezultatul fiind negativ”, au afirmat reprezentanţii IPJ Constanţa. Poliţiştii au delimitat şi blocat, temporar, circulaţia în zonă pentru protecţia cetăţenilor şi pentru a facilita accesul echipelor de intervenţie şi situaţii de urgenţă. ”Imediat, au fost luate măsuri pentru evacuarea elevilor şi a cadrelor didactice din unitatea de învăţământ aflată în proximitate, precum şi interzicerea circulaţiei pietonilor şi a autovehiculelor în zona delimitată, pentru prevenirea unor incidente nefericite”, a menţionat sursa citată. La momentul transmiterii acestei ştiri, traficul în zonă a fost reluat fără restricţii, situaţia fiind remediată. Incendiu la o pensiune din județul Tulcea. În clădire se aflau zeci de turiști. Pompierii intervin în Mahmudia pentru a stinge flăcările EXPLOZIE urmată de incendiu, la un bloc din Balș. Două victime, cu arsuri, ar putea fi transferate în străinătate / Reacția Distrigaz Sud EXPLOZIA din Rahova putea fi evitată. Angajații Distrigaz și ai firmei private au ignorat procedurile de siguranță, se arată în motivarea instanței
Psihologii atrag atenția asupra Phubbing-ului, reflexul de a verifica constant telefonul

Psihologii atrag atenția asupra unui obicei tot mai răspândit, care subminează relațiile fără ca oamenii să realizeze: phubbing-ul. Termenul descrie situația în care cineva își ignoră interlocutorul pentru a se uita la telefon, iar efectele pot fi destul de serioade, de la resentimente în cuplu la deteriorarea legăturii dintre părinți și copii. În cupluri, cei care se simt ignorați tind să reacționeze la fel, ceea ce poate crea o spirală de respingere reciprocă, explică dr. Claire Hart, psiholog la Universitatea din Southampton. Într-un studiu realizat pe aproape 200 de persoane, ea a descoperit că percepția de „a fi phubuit” este asociată constant cu scăderea satisfacției în relație. Psihologul Kaitlyn Regehr, de la University College London, spune însă că soluția nu este să ne criticăm pentru lipsa de autocontrol, ci să devenim mai conștienți de momentul în care luăm telefonul în mână. Ea propune o regulă simplă: de fiecare dată când atingi telefonul în prezența cuiva, explică ce faci, apoi pune-l la loc și reia conversația. Declarații precum „Verific la ce oră este trenul” sau „Îi răspund mamei, apoi sunt cu tine” ajută la întreruperea comportamentului automat și transmit persoanei din față că nu este ignorată. În același timp, metoda te împiedică să ajungi, fără să vrei, la scroll prelungit, scrie BBC. Specialiștii spun că fiecare întrerupere pentru telefon rupe legătura cu celălalt și poate dura minute bune până când conversația revine la ritmul inițial. De aceea, mici gesturi de transparență pot schimba dinamica unei relații și pot preveni conflicte alimentate de un ecran care fură, încet, atenția și apropierea dintre oameni.
Prietenii lui Moș Crăciun pornesc din nou la drum. De 21 de ani, campania continuă să schimbe destine și să aducă bucurie bătrânilor și copiilordinIași
Campania „Prietenii lui Moș Crăciun”, organizată sub egida cotidianului Bună Ziua Iași și a Asociației Culturale Europene, pornește din nou la drum pentru al 21-lea an consecutiv. După emoțiile puternice din edițiile trecute, voluntarii se pregătesc să ajungă iarăși în casele celor mai vulnerabili: bătrâni singuri și copii care trăiesc în lipsuri Sărbătorile de iarnă aduc cu ele un val de bunătate pe care ieșenii îl trăiesc, an de an, prin campania „Prietenii lui Moș Crăciun”. Sub egida cotidianului Bună Ziua Iași și a Asociației Culturale Europene, acțiunea umanitară a devenit un simbol al solidarității locale, iar ediția cu numărul 21 confirmă încă o dată puterea inimilor deschise. A început campania „Prietenii lui Moș Crăciun”. Ediția cu numărul 21 se axează pe bătrâni singuri și copii din familii greu încercate Anul trecut, campania „Prietenii lui Moș Crăciun” a fost un adevărat carusel emoțional. Voluntarii au bătut la ușile unor familii care abia își duceau traiul, iar reacțiile primite au rămas întipărite în memoria tuturor celor implicați. Bătrâni care trăiau în frig și în singurătate au izbucnit în lacrimi la vederea darurilor, copii din case dărăpănate au sărit în brațele voluntarilor când au descoperit dulciurile și hăinuțele, iar familii lovite de necazuri, cum ar fi incendii, boli sau sărăcie extremă, au simțit că nu sunt singure pe lume. Momente precum cel al lui Ion Turlară, care a plâns când voluntarii au intrat în casa lui și a spus cu voce tremurată „Chiar există Dumnezeu”, sau chipul luminat al bătrânului de 100 de ani, din Dumești, au fost doar câteva dintre scenele care au arătat impactul real al campaniei. Iar copiii din Budești sau Bogonos, care au trăit poate cea mai fericită zi din viața lor, au devenit simbolul unei comunități unite pentru bine. Astăzi, aceste amintiri sunt forța din spatele noii ediții, care își propune să ajungă la și mai mulți oameni aflați în nevoie. Anul acesta, prioritatea o reprezintă bătrânii uitați de lume și copiii care trăiesc în condiții dramatice. Voluntarii se pregătesc să ajungă în cătune greu accesibile, unde oamenii trăiesc fără lemne, fără hrană și fără speranță. Sunt bătrâni bolnavi, lăsați singuri, după ce copiii au plecat în străinătate, și copii care visează la lucruri mărunte, cum ar fi o pereche de ghete, o carte, o ciocolată sau un brad împodobit. Cum pot contribui ieșenii Campania îi invită pe ieșeni să devină spiridușii lui Moș Crăciun. În fiecare zi, pe paginile cotidianului Bună Ziua Iași și pe site-ul www.bzi.ro va fi publicată o listă cu donatori, transformând gesturile lor în sursă de inspirație pentru întreaga comunitate. Povestea campaniei „Prietenii lui Moș Crăciun” este scrisă de toți cei care aleg să doneze, să se implice sau să inspire. Din 2004 și până astăzi, peste 13.500 de copii au primit daruri datorită generozității oamenilor. Fiecare donație, fie ea mare sau mică, se transformă în zâmbete. Contul bancar pentru donații rămâne același ca în anii precedenți, iar transparența și seriozitatea acțiunii continuă să fie garantate de cotidianul Bună Ziua Iași și de Asociația Culturală Europeană. Într-o lume unde problemele par să copleșească ziua de mâine, astfel de inițiative reamintesc că bunătatea poate fi un antidot puternic împotriva deznădejdii. Fie că este vorba despre oameni de afaceri, manageri, directori de instituții, politicieni, studenți sau pensionari, fiecare contribuție este dovada că solidaritatea rămâne o valoare de bază. Pentru cei care vor să participe, donațiile pot fi realizate în contul Asociației Culturale Europene: RO43BRDE240SV36451702400, deschis la BRD – Sucursala Iași. Ediția cu numărul 21 a campaniei „Prietenii lui Moș Crăciun” dovedește încă o dată că, atunci când oamenii se unesc pentru a face bine, lumina sărbătorilor ajunge și acolo unde părea imposibil. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate
Tabel salarii | TOP 15 – Cele mai prost-plătite meserii din România în 2025

Cele mai noi date culese de pe piața muncii din România scot la iveală o realitate pe care mulți o cunosc, dar foarte puțini o analizează în profunzime: o serie întreagă de meserii esențiale sunt plătite la niveluri care abia depășesc pragul salariului minim. GÂNDUL.RO vă prezintă un tabel care cuprinde media veniturilor nete pentru 15 dintre cele mai slab remunerate ocupații din 2025. Informațiile din această pagină arată că există diferențe evidente între volumul de muncă depus și recompensa financiară primită de angajați. Sectorul în care se plătește slab, în pofida investițiilor Potrivit datelor din piață, job-urile din HoReCa, retail, servicii și producție rămân, în continuare, la limita de jos a salarizării. De altfel, primele locuri într-un Top 15 al celor mai prost plătite meserii din România în 2025 sunt ocupate de angajați din sectorul HoReCa. Iată că, după fluctuațiile din ultimii ani, acest domeniu încă nu și-a revenit complet. Cameristele din hoteluri câștigă, în medie, aproximativ 2.600 de lei net. Este cel mai prost plătit loc de muncă, după cum se observă. În imediata apropiere regăsim ospătarii și barmanii, cu salarii cuprinse între 2.800 și 2.900 de lei net. Nici ajutorii de bucătar și brutarii/patiserii nu stau mai bine, cu un venit care urcă ușor, dar nu cu mult, spre 3.100 de lei net. În ciuda programelor prelungite și a unui volum ridicat de muncă și interacțiune cu oamenii, această categorie continuă să fie remunerată la limita subzistenței. Rămân departe de media pe economie și alte meserii, chiar unele care presupun un nivel crescut de stres și interacțiune directă cu clientul. De exemplu, angajații din call-center sau relații clienți au un câștig estimat de 3.500 de lei net, la fel cu lucrătorii din saloanele de cosmetică, grădinițele private sau centrele de wellness. Pe la 3300 de lei net se învârt agenții de turism, deși activitatea lor presupune competențe specializate și disponibilitate extinsă. Cum se plătește în retail și producție Nici zona de producție și logistică nu face mai mulți bani, cel puțin nu pentru angajați. Salariații sunt plătiți cu venituri modeste, cu toate că, în cazul multor firme, cererea de personal continuă să fie ridicată. Muncitorii necalificați, cei din confecții și lucrătorii de control calitate primesc, în medie, 3.500 de lei net. Între 3200 și 3600 de lei net iau angajații din salubritate (aici, lefurile variază în funcție de oraș și companie), în timp ce vânzătorii și casierii din retail oscilează între 3.000 și 3.500 de lei net. Deși salariul minim pe economie a fost majorat la începutul lui 2025, diferențele între anumite meserii de bază și media salarială rămân considerabile. După cum se vede și în tabelul prezentat, cele mai multe joburi din piața muncii vin cu lefuri cuprinse între 2.600 și 3.500 de lei net. Acești bani sunt mult sub nivelul considerat necesar pentru un trai decent în orașele mari din România. Culmea este că deficitul de forță de muncă, în loc să aducă o ajustare pozitivă a salariilor, pe fondul creșterii costurilor de trai, continuă să mențină un nivel scăzut al lefurilor. Fie că vorbim despre lucrători din servicii, producție sau retail, românii au printre cele mai mici câștiguri din Uniunea Europeană. RECOMANDAREA AUTORULUI: Un fost PROCUROR a dat în judecată Parchetul pentru că nu a încasat prima de pensionare. „Alții au primit-o, eu de ce nu?” Cum arată harta celor mai mici salarii din România. În ce zone din țară se câștigă și cu 70% mai puțin față de București Topul salariilor din UE: diferența uriașă între primul și ultimul loc. Unde se situează România în acest clasament
Eminem dă în judecată o firmă australiană numită Swim Shady pentru încălcarea mărcii Slim Shady

Eminem a intentat acțiuni legale împotriva firmei australiene Swim Shady, după ce aceasta a obținut înregistrarea mărcii în SUA, potrivit The Guardian. Artistul, pe numele real Marshall B. Mathers III, susține că numele companiei din Sydney, care vinde umbrele, prosoape și pantaloni de plajă, este prea apropiat de marca sa celebră „Slim Shady” și ar putea crea confuzie în rândul consumatorilor. Rapperul a depus o cerere la Oficiul pentru Brevete și Mărci din SUA pentru anularea mărcii Swim Shady, iar în Australia a contestat deja înregistrarea brandului încă din 2024. Echipa sa juridică afirmă că firma sugerează în mod fals o asociere cu el și că încalcă mărcile sale existente pe piața australiană. Proprietarul Swim Shady, Jeremy Scott, a confirmat procesul și a declarat că brandul va lupta în instanță. „Swim Shady este o companie australiană născută pentru a-i proteja pe oameni de soarele puternic. Ne vom apăra proprietatea intelectuală”, a transmis acesta. În Australia, Eminem deținea deja mărcile „Shady” și „Shady Limited”, dar nu și „Slim Shady” până în ianuarie 2025, când a depus cererea. Compania australiană a răspuns prin depunerea unor solicitări de radiere pentru neutilizare a mărcilor mai vechi ale rapperului.
Coșmar în traficul din Iași. Mai mulți indivizi au fost prinși băuți și fără permis, dar la volan

În doar câteva zile, la Iași, au fost deschise mai multe dosare penale pe numele unor șoferi care au fost prinși încălcând legea. Unii dintre aceștia s-au ales cu mari probleme, după ce au fost prinși băuți și fără permis Un tânăr din Iași s-a ales cu mari probleme, după ce a fost oprit în trafic. Polițiștii din cadrul Secției nr. 4 Poliție Rurală Miroslava au oprit, pe strada Principală din sat Poiana Mănăstirii, comuna Țibana, județul Iași, un autoturism care se deplasa având un traseu sinuos. La volan a fost identificat un tânăr de 26 de ani, care, întrucât emana halenă alcoolică, a fost supus testării alcoolscopice, rezultând o alcoolemie de 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul vehiculului a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de mostre biologice. De asemenea, ca urmare a verificărilor efectuate s-a constatat că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe. Coșmar în traficul din Iași Polițiștii din cadrul Secției nr. 9 Poliție Rurală Hârlău au oprit un autoturism pe DC 140, condus de un tânăr de 29 de ani, din comuna Hlipiceni, județul Botoșani. Ca urmare a verificărilor efectuate în baza de date, s-a constatat că acesta nu ar deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Întrucât acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o alcoolemie de 0,86 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la o unitate medicală pentru recoltarea de mostre biologice. S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe. Fără permis de conducere și sub influența alcoolului Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Iași – Biroul Rutier au oprit, pentru control, pe strada Cicoarei din municipiul Iași, un autoturism care era condus de un bărbat de 39 de ani, din comuna Ciurea, județul Iași. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că acesta figurează având „SUSPENDAT” dreptul de a conduce vehicule pe teritoriul României, din data de 28.10.2025 până la data de 25.01.2026. În cauză, față de acesta s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere. Dosar penal au deschis și polițiștii din cadrul Secției nr. 6 Poliție Rurală Pașcani. Aceștia au oprit un autoturism care se deplasa pe DJ 208, în comuna Lespezi, județul Iași, care a efectuat manevra de depășire încălcând marcajul format dintr-o linie simplă continuă. La volan a fost identificat un tânăr de 18 ani, din comuna Vorona, județul Botoșani. Cu ocazia verificării în baza de date, s-a constatat că autoturismul nu mai are drept de circulație pe drumurile publice, din data de 10.11.2025. Tânărul a fost sancționat contravențional, conform OUG 195/2002. De asemenea, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat. Este un coșmar în traficul din Iași, iar polițiștii desfășoară controale periodice. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate
Sute de testări cu aparatul alcooltest au fost făcute de polițiștii din Iași în ultimele zile. Iată rezultatele
Mai mulți șoferi au fost testați cu aparatul alcooltest, iar unii dintre aceștia au rămas fără permisul de conducere. Acțiunile polițiștilor vor continua și în perioada următoare. Șoferii prinși pe picior greșit au de dat acum explicații în fața legii Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Iași – Biroul Rutier au acționat, în municipiul Iași, pentru combaterea accidentelor rutiere produse pe fondul nerespectării normelor rutiere referitoare la indisciplina pietonilor. Cu această ocazie, au fost aplicate 46 de sancțiuni contravenționale, din care 30 pentru nerespectarea regulilor de către pietoni (21 au fost avertismente), iar restul pentru alte abateri, în valoare de 12.352,5 lei. Totodată, au fost reținute 2 permise de conducere și 2 certificate de înmatriculare. De exemplu, un bărbat de 63 de ani, din municipiul Iași, ar fi traversat strada Dudescu, din municipiul Iași, județul Iași, prin loc nepermis pietonilor, fapt pentru care acesta a fost sancționat contravențional, conform prevederilor O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată cu modificările și completările ulterioare. Sute de testări cu aparatul alcooltest au fost făcute de polițiștii din Iași Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Iași – B.D.N.E., Secția nr. 3 Poliție Rurală Popricani, împreună cu polițiști din cadrul Serviciului Rutier Botoșani – B.D.N.E., au desfășurat acțiuni punctuale pentru prevenirea accidentelor rutiere, având cauze nerespectarea regimului legal de viteză sau consumul de băuturi alcoolice. În cadrul acțiunilor au fost efectuate 154 de testări alcoolscopice, fiind aplicate 89 de sancțiuni contravenționale, din care 50 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 6 pentru nerespectarea regulilor de către bicicliști/trotinetiști, 1 pentru consum de alcool, iar 32 pentru alte abateri. De asemenea, au fost reținute 12 permise de conducere, dintre care 7 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 1 pentru consum de alcool și 4 pentru alte abateri, fiind ridicate și 5 certificate de înmatriculare. Controale și în zona rurală Polițiștii din cadrul Secției nr. 5 Poliție Rurală Răducăneni au acționat, în comunele Dolhești și Costuleni, județul Iași, pentru prevenirea infracțiunilor comise cu violență și a conflictelor stradale, verificarea transportului de animale pe drumurile publice în vederea prevenirii/combaterii furturilor de animale și prevenirea accidentelor rutiere și a altor nereguli la regimul circulației pe drumurile publice. Au fost legitimate 61 de persoane, au fost controlate 38 de autovehicule, fiind efectuate și 38 de testări alcoolscopice. Ca urmare a neregulilor constatate, au fost aplicate 25 de sancțiuni contravenționale, din care 7 la Legea 61/1991, iar 18 la OUG 195/2002, în valoare de 4.000 de lei. De exemplu, polițiștii au oprit, pentru control, un autoturism care circula în satul Zberoaia, comuna Gorban, județul Iași, iar la volan a fost identificat un bărbat de 53 ani, din municipiul Iași, județul Iași. Întrucât acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o alcoolemie de 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat, însă a refuzat să fie condus la o unitate medicală pentru recoltarea de mostre biologice. În cauză s-a întocmit dosar sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice, iar cercetările continuă. Sute de testări cu aparatul alcooltest au fost făcute de polițiștii din Iași, iar acțiunile vor continua. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate