Probleme vechi la vremuri noi. Bucureștiul, în același scenariu fără apă caldă și căldură. Sute de blocuri afectate

probleme-vechi-la-vremuri-noi-bucurestiul,-in-acelasi-scenariu-fara-apa-calda-si-caldura.-sute-de-blocuri-afectate

Sute de blocuri fără apă caldă și căldură în București. Un scenariu care se repetă în Bucureștiul anului 2025. Aproape 500 de blocuri din Capitală au rămas fără apă caldă și căldură din cauza unor lucrări efectuate de Termoenergetica. Se lucrează pe Calea Moșilor din Sectorul 2 și pe Bulevardul Corneliu Coposu din Sectorul 3, unde vor fi reparate conducte, care impun sistarea furnizării agentului termic pentru apă caldă și căldură către 11 puncte termice (121 de blocuri) de luni până în 21 noiembrie 2025, ora 23.00. Anul de punere în funcțiune a conductei din această zonă este 1990, această porțiune de rețea având 35 de ani de funcționare. Compania Termoenergetica București amintește că termenele inițiale de repunere în funcțiune a sistemului de termoficare sunt estimate înainte de deschiderea șantierelor și decopertarea galeriilor. Finalizarea lucrărilor depinde de complexitatea acestora, care este în directă legătură cu starea de degradare a conductelor. Pe Bulevardul Liviu Rebreanu din Sectorul 3 se vor executa lucrări de reparație a conductelor, care impun sistarea furnizării agentului termic pentru apă caldă și căldură către 11 puncte termice (77 blocuri) de luni până în data de 21 noiembrie 2025, ora 23.00. De asemenea, pe Bulevardul Unirii din Sectorul 4 se vor face lucrări de reparație a conductelor, care impun sistarea furnizării agentului termic pentru apă caldă și căldură către 5 puncte termice (44 blocuri) de marți până în data de 21 noiembrie 2025, ora 23.00. Anul de punere în funcțiune a conductei din această zonă este 1990, această porțiune de rețea având 35 de ani de funcționare. Pe strada Sgt. Nițu Vasile nr. 29A din Sectorul 4 se vor executa lucrări de reparație a conductelor, care impun sistarea furnizării agentului termic către 9 puncte termice (106 blocuri și un agent economic), de luni până în data de 21 noiembrie 2025, ora 23.00. Anul de punere în funcțiune a conductei din această zonă este 1983, această porțiune de rețea având 42 de ani de funcționare. Și pe Calea Văcărești din Sectorul 4 se vor executa lucrări de reparație a conductelor, care impun sistarea furnizării agentului termic pentru apă caldă și căldură către 1 punct termic (21 blocuri și un agent economic), de marți până în data de 20 noiembrie 2025, ora 23.00. Anul de punere în funcțiune a conductei din această zonă este 1987, această porțiune de rețea având 38 de ani de funcționare. Pe Bulevardul Iuliu Maniu din Sectorul 6 se vor face lucrări de remediere a unei avarii, care impun sistarea furnizării agentului termic pentru apă caldă și căldură către un punct termic – PT 3 Uverturii (10 blocuri), de marți până miercuri, ora 23.00. Anul de punere în funcțiune al conductei corespunzătoare tronsonului menționat este 1968, această porțiune de rețea având 57 de ani de funcționare. Totodată, la intersecția străzilor Valea Călugărească cu Valea lui Mihai din Sectorul 6 se vor executa lucrări de remediere a unei avarii la aerisirea conductei cu diametrul de 50mm în căminul racordului punctului termic, care impun sistarea furnizării agentului termic pentru apă caldă și căldură către punctul termic 3/7’ (20 blocuri) joi, între orele 09:00–22:00. Anul de punere în funcțiune al conductei corespunzătoare racordului menționat este 1998, această porțiune de rețea având 27 de ani de funcționare. Și pe Bulevardul Constructorilor din Sectorul 6 se vor face lucrări de remediere a unor avarii care impun sistarea furnizării agentului termic pentru apă caldă și căldură către 4 puncte termice (94 blocuri și imobile), de luni până marți, ora 23.00. Anul de punere în funcțiune a conductei din această zonă este 1980, această porțiune de rețea având 45 de ani de funcționare. Sursă foto: Termoenergetica RECOMANDAREA AUTORULUI: Prima localitate din România evacuată din cauza războiului din Ucraina – Plauru, județul Tulcea. Pericol iminent de explozie pe Dunăre. Precizările ISU, în exclusivitate pentru Gândul

Atenție, români! Pasta vegetală tartinabilă de post conține până la 15 aditivi alimentari și până la 4 g de zahăr

atentie,-romani!-pasta-vegetala-tartinabila-de-post-contine-pana-la-15-aditivi-alimentari-si-pana-la-4-g-de-zahar

InfoCons a analizat produsele tip pastă vegetală tartinabilă de pe piața din România, descoperind că unele conțin până la 15 aditivi alimentari și până la 4 g zaharuri la 100 g produs. Studiul relevă, de asemenea, variații în ingredientele principale, proveniența materiei prime și profilul nutrițional al acestor produse. „InfoCons a realizat un studiu pe baza informațiilor ce se regăsesc pe etichetele produselor tip pasta vegetală tartinabila ce se regăsesc pe piața din România. Produsele tip Pasta vegetală tartinabila ce au făcut obiectul prezentului studiu au avut următorii producători / distribuitori de pasta vegetală tartinabilă: – AR LINIA TEA SRL – Carrefour România S.A. – EURO FOOD & DISTRIBUTION S.R.L. – Lidl Discount SRL – Morad Foods S.R.L. – METRO Cash & Carry România SRL – Orkla Foods România – Sano Vita S.R.L. – Auchan România SA – Dr. Oetker RO S.R.L. – SCANDIA FOOD S.R.L. – VASCAR S.A. InfoCons Protecţia Consumatorilor te informează cu privire la produsele tip pasta vegetală tartinabila – Ca urmare a centralizării și analizării informațiilor ce se regăsesc pe etichetele produselor tip pasta vegetală tartinabila au rezultat: InfoCons Protecţia Consumatorilor te informează cu privire la produsele tip pasta vegetală tartinabila – Din punctul de vedere al gramajelor produselor tip pasta vegetală tartinabilă: gramajul produselor tip pasta vegetală tartinabila ce au făcut obiectul studiului variază între 75 – 200 grame (g). InfoCons Protecţia Consumatorilor te informează cu privire la produsele tip pasta vegetală tartinabila : Din punctul de vedere al primului ingredient folosit în produsele de tip pasta vegetală tartinabilă: – 88.33 % dintre produsele tip pasta vegetală tartinabila au prim ingredient apa; – 6.67 % dintre produsele tip pasta vegetală tartinabila au prim ingredient ulei de floarea-soarelui; – 3.33 % dintre produsele tip pasta vegetală tartinabila au prim ingredient ciuperci; – 1.67 % dintre produsele tip pasta vegetală tartinabila au prim ingredient broccoli. InfoCons Protecţia Consumatorilor te informează cu privire la produsele tip pasta vegetală tartinabila : Din punctul de vedere al ingredientului aromatizant folosit în produsele tip pasta vegetală tartinabila: – 28.34% dintre produsele tip pasta vegetală tartinabilă nu conţin ingrediente aromatizante (nu sunt specificate în denumirea produsului ingrediente cum ar fi: măsline, ciuperci, linte etc.); – 71.66% dintre produsele tip pasta vegetală tartinabilă conţin ingrediente aromatizante precum _ardei, boabe soia, bob, broccoli, ceapă verde, cepşoară, ciuperci, seminţe în, susan, verdeaţă, linte roşie, măsline, mazăre galbenă, naut_ , proporţiile fiind variate, între 0.35% şi 46%, situaţia fiind următoarea: 23.25% dintre produsele tip pasta vegetală tartinabilă conţin ciuperci în proporţii variate cuprins între 5% și 8% 20.93% dintre produsele tip pasta vegetală tartinabilă conţin măsline în proporţii variate cuprins între 2.9% și 9.5% 18.6% dintre produsele tip pasta vegetală tartinabilă conţin ardei în proporţii variate cuprins între 0.7% și 8.9% 4.65% dintre produsele tip pasta vegetală tartinabilă conţin năut în proporţie de 10.5%; 4.65 % dintre produsele tip pasta vegetală tartinabilă conţin ceapă verde în proporţie de 0.35%, respectiv 2%; 2.33 % dintre produsele tip pasta vegetală tartinabilă conţin boabe soia în proporţie de 32%; 2.33 % dintre produsele tip pasta vegetală tartinabilă conţin bob în proporţie de 11%; 2.33 % dintre produsele tip pasta vegetală tartinabilă conţin broccoli în proporţie de 20%; 2.33 % dintre produsele tip pasta vegetală tartinabilă conţin cepşoară în proporţie de 3%; 2.33 % dintre produsele tip pasta vegetală tartinabilă conţin seminţe de în în proporţie de 2.5%; 2.33 % dintre produsele tip pasta vegetală tartinabilă conţin susan în proporţie de 4.2%; 2.33 % dintre produsele tip pasta vegetală tartinabilă conţin verdeaţă în proporţie nespecificată; 2.33 % dintre produsele tip pasta vegetală tartinabilă conţin mazăre galbenă în proporţie de 10.5%. InfoCons Protecţia Consumatorilor te informează cu privire la produsele tip pasta vegetală tartinabila: Din punctul de vedere al originii geografice a materiei prime de natura vegetală (mazăre, linte, bob, soia etc.) folosite în produsele tip pasta vegetală tartinabilă: 61.67 % din produsele tip pasta vegetală tartinabila menţionează zona geografică de provenienţa a materiei prime de natura vegetală (aceste zone fiind grupate: UE – Uniunea Europeană, UE şi din afara UE şi România), situaţia fiind următoarea: – 64.86 % din produsele tip pasta vegetală tartinabilă conţin materie prima de natura vegetală ce provine din UE şi din afara UE; – 32.43 % din produsele tip pasta vegetală tartinabilă conţin materie prima de natura vegetală ce provine din UE; – 2.7 % din produsele tip pasta vegetală tartinabila conţin materie primă de natura vegetală ce provine din România. – 38.33 % din produsele tip pasta vegetală tartinabila nu menţionează zonă geografică de provenienţa a materiei prime de natura vegetală. InfoCons Protecţia Consumatorilor te informează cu privire la produsele tip pasta vegetală tartinabilă: Numericul de E-uri / aditivi alimentari pentru produsele tip pasta vegetală tartinabilă variază între 0 – 15: 70 % din produsele tip pasta vegetală tartinabila au în compoziție cel puțin un E / aditiv alimentar, situaţia fiind următoarea: – 7.14 % din produsele tip pasta vegetală tartinabila au în compoziție 15 E-uri / aditivi alimentari; – 2.38 % din produsele tip pasta vegetală tartinabila au în compoziție 13 E-uri / aditivi alimentari; – 2.38 % din produsele tip pasta vegetală tartinabila au în compoziție 12 E-uri / aditivi alimentari; – 2.38 % din produsele tip pasta vegetală tartinabila au în compoziție 11 E-uri / aditivi alimentari; – 9.52 % din produsele tip pasta vegetală tartinabila au în compoziție 10 E-uri / aditivi alimentari; – 4.76 % din produsele tip pasta vegetală tartinabila au în compoziție 9 E-uri / aditivi alimentari; – 2.38 % din produsele tip pasta vegetală tartinabila au în compoziție 8 E-uri / aditivi alimentari; –  11.9 % din produsele tip pasta vegetală tartinabila au în compoziție 7 E-uri / aditivi alimentari; – 7.14 % din produsele tip pasta vegetală tartinabila au în compoziție 6 E-uri / aditivi alimentari; – 7.14 % din produsele tip pasta vegetală tartinabila au în compoziție 5 E-uri / aditivi alimentari; – 11.9 % din produsele tip pasta vegetală tartinabila au în compoziție 4 E-uri / aditivi alimentari; – 4.76 % din produsele tip pasta vegetală tartinabila au în compoziție 3 E-uri / aditivi alimentari; – 7.14 % din produsele tip pasta vegetală tartinabila au în compoziție 2 E-uri / aditivi alimentari; – 19.04 % din produsele tip pasta vegetală

Marea Britanie introduce interdicții de vize pentru statele care refuză repatrierea migranților

marea-britanie-introduce-interdictii-de-vize-pentru-statele-care-refuza-repatrierea-migrantilor

Autoritățile de la Londra pregătesc o schimbare radicală în sistemul de migrație, schimbare ce vizează statele care refuză să coopereze în privința repatrierii persoanelor aflate ilegal pe teritoriul britanic.   Ministrul de Interne, Shabana Mahmood, urmează să anunțe luni schimbările din sistemul de migrație. Printre acestea se numără transformarea statutului de refugiat într-unul temporar și obligarea solicitanților să aștepte 20 de ani înainte de a putea aplica pentru stabilire permanentă.  În centrul noilor măsuri se află introducerea unor sancțiuni severe pentru Angola, Namibia și Republica Democrată Congo, trei state care au refuzat să primească peste 4.000 de migranți fără acte și infractori expulzați din Regatul Unit.   Sancțiunile ar putea ajunge de la suspendarea serviciilor de viză rapidă pentru diplomați și oficiali, până la interzicerea totală a vizelor pentru toți cetățenii lor.  „În Marea Britanie, respectăm regulile. Când am spus că vor exista sancțiuni pentru țările care nu primesc înapoi infractori și imigranți ilegali, am spus-o serios. Mesajul meu către guvernele străine de astăzi este clar: Acceptați întoarcerea cetățenilor voștri sau pierdeți privilegiul de a intra în țara noastră”, a transmis Mahmood.  Printre măsurile anunțate de ministra de Interne, se numără și modul în care instanțele britanice aplică Convenția Europeană a Drepturilor Omului (ECHR), în contextul ascensiunii electorală a partidului Reform UK care promovează o platformă anti-imigrație.  „Aceste reforme vor bloca apelurile nesfârșite, vor opri cererile de ultim moment și vor intensifica expulzările celor care nu au dreptul să fie aici”, a declarat premierul Keir Starmer, citat de Reuters. 

Acțiune a polițiștilor din Hârlău și DSVSA în comunele Erbiceni, Belcești și Focuri pentru siguranță publică și controale rutiere

actiune-a-politistilor-din-harlau-si-dsvsa-in-comunele-erbiceni,-belcesti-si-focuri-pentru-siguranta-publica-si-controale-rutiere

„La data de 15 noiembrie a.c., polițiști din cadrul Poliției Orașului Hârlău, Secției nr. 9 Poliție Rurală Hârlău, Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, Serviciul de Ordine Publică, Biroul pentru Protecția Animalelor, luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale împreună cu reprezentați DSVSA, au desfășurat o acțiune în mediul rural, în comunele Erbiceni, Belcești și Focuri, din jud. Iași, pentru verificarea modului de respectare a măsurilor prevăzute în materie de protecție a animalelor, combaterea vânzării de produse de tutun/ produse conexe, băuturi alcoolice, în scopul creșterii gradului de siguranță publică prin prevenirea și combaterea conflictelor stradale, a infracțiunilor comise cu violență și de tulburare a ordinii publice. De asemenea, acțiunea a vizat respectarea normelor legale privind circulația pe drumurile publice, precum și pentru prevenirea accidentelor rutiere. În cadrul acțiunii au fost legitimate 115 persoane, au fost verificate 55 vehicule și 5 societăți comerciale . De asemenea, au fost aplicate 22 sancțiuni contravenționale, dintre care 4 la Legea nr. 61/1991, 4 la OUG nr. 195/2002, 3 la OUG nr. 28/1999, 4 la HG nr. 984/ 2005, iar restul pentru alte abateri, în valoare de 39.620 lei. În urma măsurilor aplicate, polițiștii au reținut un permis de conducere și cu constatat săvârșirea unei infracțiuni la regimul circulației rutiere. Acțiunile polițiștilor vor continua și în perioada următoare, scopul principal fiind acela de a menține climatul corespunzător de siguranță publică în comunitate. De exemplu, o societate comercială, din comuna Belceşti, a fost sancționată contravențională cu amendă în valoare de 10.000 lei, conform OUG nr. 28/1999, întrucât nu ar fi emis bonuri fiscale pentru toate produsele comercializate. De asemenea, în seara zilei de 12 noiembrie a.c., a fost oprit pentru control, un autoturism care se deplasa pe DJ 281, în localitatea Hodora, județul Hârlău, fiind condus de un bărbat, de 56 ani, din comuna Cotnari. Având în vedere ca acesta emana halenă alcoolica, a fost testat alcoolscopic, rezultând o alcoolemie de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, bărbatul a fost condus la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice. În cauză, s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui autoturism sub influența băuturilor alcoolice”, a transmis IPJ Iași.

Consilieri locali AUR, golănii imobiliare! Sub conducerea lui Ciprian Paraschiv și Paul Vladu, s-a dat liber la hoție!

consilieri-locali-aur,-golanii-imobiliare!-sub-conducerea-lui-ciprian-paraschiv-si-paul-vladu,-s-a-dat-liber-la-hotie!

La Aroneanu, primarul liberal Benoni Moruzi și-a găsit oamenii perfecți pentru a-și face mersurile. Consilierii locali AUR s-au lipit la golănii imobiliare, totul sub conducerea lui Ciprian Paraschiv și Paul Vladu. Practic, liderul AUR Iași, Ciprian Paraschiv a girat hoția care s-a făcut la Aroneanu cu sprijinul consilierilor locali Ovidiu Pavel și Costel Luca. Consilieri locali AUR, golănii imobiliare! Deputatul AUR de Iași, Ciprian Paraschiv, a preluat frâiele conducerii partidului la Iași și își pune oamenii să facă tot felul de golănii imobiliare. Astfel, la Aroneanu, un proiect imobiliar care prevede construirea unui bloc cu opt niveluri (S,D,P+5E) pe un teren aflat pe malul Lacului Aroneanu a fost aprobat de către Consiliul Local în mod ilegal. Artizanii golăniei au fost oamenii lui Ciprian Paraschiv, consilierii locali AUR Ovidiu Pavel și Costel Luca. Cei doi au lipsit de la ședință, dar au fost sunați pentru a se consemna că aceștia au votat favorabil Planul Urbanistic Zonal pentru blocul de locuințe. Pentru că majoritatea nu era asigurată de către cei 7 consilieri PNL prezenți la ședință, viceprimarul comunei Aroneanu a solicitat ca doi consilieri AUR să fie sunați pentru a vota prin telefon. Surse din Consiliul Local susțin că cei doi au lipsit de la ședință, însă unul dintre consilierii locali AUR a avut tupeul să mintă cu nerușinare, așa cum l-a învățat Ciprian Paraschiv. Costel Luca a avut tupeul nesimțit să spună că el a fost prezent la ședință! Celălalt, mai fricos, nu a ascultat îndemnul lui Ciprian Paraschiv și a recunoscut că a fost sunat pentru a vota pentru proiectul imobiliar. Până și primarul Benoni Moruzi a realizat că nu poate merge cu minciuna până la capăt și a recunoscut că cei doi consilieri AUR au lipsit de la ședință, dar a precizat că au fost sunați. Totuși, Moruzi a mințit și el, spunând că a fost vorba despre un apel video, lucru care nu s-a întâmplat în realitate. Legea, călcată în picioare de Moruzi și oamenii lui Ciprian Paraschiv Planul Urbanistic Zonal inițiat de către omul de afaceri Paul Avătăji a fost aprobat în cadrul unei ședințe extraordinare, care se convoacă doar pentru proiecte cu caracter de urgență. În cazul de față PUZ-ul prevedea schimbarea destinației unei clădiri din unitate de cazare în bloc de locuințe colective precum și modificarea regimului de înălțime cu un etaj în plus. Așa cum era de așteptat, marea mobilizare a fost pentru omul de afaceri aflat în siajul liberalilor. Iar cum ordinul de partid nu se discută, Moruzi s-a executat și a apelat la oamenii lui Ciprian Paraschiv să poată trece hotărârea de Consiliu Local în favoarea lui Paul Avătăji. Sursele din Consiliul Local au precizat că cei doi consilieri AUR au fost pur și simplu sunați, după care s-a consemnat că aceștia sunt de acord cu aprobarea Planului Urbanistic Zonal de pe malul Lacului Aroneanu. Pentru celelalte proiecte de pe ordinea de zi nici măcar nu li s-a cerut acceptul. Potrivit legii, procedura votului din ședința Consiliului Local Aroneanu a fost total ilegală atât din cauza modului în care s-a ales să se efectueze votul de la distanță cât și din cauza intervenției viceprimarului Gheorghiță Crețu. Așadar, La Aroneanu, primarul liberal Benoni Moruzi și-a găsit oamenii perfecți pentru a-și face mersurile. Consilierii locali AUR s-au lipit la golănii imobiliare, totul sub conducerea lui Ciprian Paraschiv și Paul Vladu. Practic, liderul AUR Iași, Ciprian Paraschiv a girat hoția care s-a făcut la Aroneanu cu sprijinul consilierilor locali Ovidiu Pavel și Costel Luca. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Zelenski, primit de Macron, la Paris. Reafirmăm angajamentul Franței de partea Ucrainei pe termen lung

zelenski,-primit-de-macron,-la-paris.-reafirmam-angajamentul-frantei-de-partea-ucrainei-pe-termen-lung

Întâlnire importantă la Paris: Volodimir Zelenski merge pentru a 9-a oară la Elysee, de la începutul războiului cu Rusia. Cu ocazia întrevederii de luni, 17 noiembrie, Parisul „va reafirma angajamentul Franței față de Ucraina și menținerea dinamicii eforturilor angajate în problema garanțiilor de securitate pentru Kiev”, a transmis Administrația Prezidențială. Această nouă vizită a președintelui Zelenski în Franța „ne va permite să reafirmăm angajamentul Franței de partea Ucrainei pe termen lung și să menținem dinamica eforturilor angajate în problema garanțiilor de securitate” în cadrul „Coaliției de voință” a țărilor dispuse să sprijine Kievul, a detaliat președinția franceză. Ce promisiune a făcut „Coaliția de voință” Cu ocazia acestei vizite va avea loc un „schimb de opinii cu privire la aspectele cooperării bilaterale, în special în domeniile energetic, economic și al apărării”. „Coaliția de voință”, care reunește în jur de 30 de țări, în principal europene, ce susțin Ucraina, s-a reunit ultima oară la Londra, la 24 octombrie. Aliații Kievului s-au arătat hotărâți să crească presiunea asupra Moscovei. Premierul britanic Keir Starmer a făcut apel la „finalizarea lucrării” privind utilizarea activelor rusești înghețate pentru finanțarea apărării ucrainene. Garanțiile de securitate preconizate pentru Ucraina, elaborate de luni de zile de această coaliție, prevăd sprijin pentru toate componentele armatei Kievului – terestră, maritimă și aerienă. Însă punerea lor în aplicare rămâne condiționată de o încetare foarte ipotetică a luptelor. Negocierile de pace între Kiev și Moscova sunt într-un punct mort, un summit evocat la Budapesta între președintele american Donald Trump și omologul său rus Vladimir Putin fiind anulat. Rușii avansează tot mai mult spre centrul Ucrainei Un atac rusesc combinat cu rachete și drone care a vizat în noaptea de joi spre vineri numeroase cartiere din Kiev a făcut cel puțin patru morți, a anunțat Volodimir Zelenski. La rândul său, Moscova a transmis că a distrus peste 200 de drone ucrainene care i-au trecut spațiul aerian. Continuând ofensiva începută în 2022, Rusia, ale cărei forțe sunt mai bine echipate și mai numeroase, continuă să avanseze în Ucraina, intensificându-și în același timp bombardamentele asupra infrastructurii energetice ucrainene, precum și asupra rețelei feroviare. În timp ce temperaturile scad odată cu apropierea iernii, Ucraina are în față perspectiva unui colaps energetic în cea mai dificilă perioadă a anului. RECOMANDAREA AUTORULUI: RĂZBOI în Ucraina, ziua 1328. Zelenski i-a cerut lui Macron mai multe sisteme de apărare aeriană și rachete Valentin Stan: Trump știa că Macron și Zelenski au vrut să îi DINAMITEZE relația cu Orban Macron spune că Putin și Zelenski s-ar putea întâlni „într-o ţară neutră” și propune ELVEȚIA

Alunecări de teren în provincia Java Centrală: cel puțin 18 morți și zeci de persoane dispărute

alunecari-de-teren-in-provincia-java-centrala:-cel-putin-18-morti-si-zeci-de-persoane-disparute

Cel puțin 18 persoane au murit în urma alunecărilor de teren declanșate de ploile abundente din provincia indoneziană Java Centrală, au anunțat luni autoritățile. Regiunea este afectată de precipitații intense de la începutul sezonului ploios, iar riscul de noi dezastre rămâne ridicat, scrie Reuters. În orașul Cilacap, o alunecare de teren produsă săptămâna trecută a îngropat o duzină de case în satul Cibeunying. Operațiunile de salvare sunt extrem de dificile, deoarece victimele se află la adâncimi cuprinse între 3 și 8 metri, a precizat agenția pentru gestionarea dezastrelor. Până acum, au fost confirmate 16 decese, iar alte șapte persoane sunt date dispărute, potrivit lui M. Abdullah, șeful filialei locale a agenției de căutare și salvare. Separat, în regiunea Banjarnegara, o altă alunecare de teren produsă sâmbătă a provocat moartea a două persoane și dispariția altor 27, potrivit autorităților. Aproximativ 30 de locuințe și terenuri agricole au fost avariate. Agenția națională de meteorologie a avertizat că sezonul ploios, început în septembrie, ar putea dura până în aprilie, crescând riscul de precipitații extreme, inundații și noi alunecări de teren în arhipelagul indonezian.

ICRTI se va vinde pe bucăți

icrti-se-va-vinde-pe-bucati

Ţinând cont de interesul acţionarilor societăţii şi în legătură cu speculațiile care au apărut în ultima vreme în media față de situația de la ICRTI SA actualul Grand Siraj avem, iată, o certitudine, confirmată în Monitorul Oficial al României, şi mediatizată la nivel naţional şi internaţional. În data de 14 noiembrie 2025, la ora 11.00, era programată Adunarea Generală a Acționarilor societății. Din cauza lipsei de cvorumului necesar aceasta a fost reprogramată pentru data de 17 noiembrie 2025, ora 11.00. În cadrul ordinii de zi anunțată în Monitorul Oficial pe lângă prezentarea ofertelor de cumpărare şi analizarea posibilităţilor de cesionare a acţiunilor apar două noutăți absolute: închiderea tuturor punctelor de lucru ale societății și includerea în obiectul de activitate a unor noi activităţi: cumpărarea și vânzarea de bunuri imobiliare proprii. Acţionarul majoritar care deţine 3,16 % din acţiunile societăţii a declarat pentru cotidianul nostru că a încercat atragerea mai multor investitori prin intermediul unor firme de brokeraj pentru vânzarea acţiunilor, dar interesul acestora a fost deosebit de scăzut din cauza performanţelor economice negative, iar în cazul în care nu se va vota vânzarea acţiunilor către un singur ofertant se va încerca vânzarea activelor societăţii în bloc sau separat. Această schimbare de situație pare să confirme zvonurile apărute în ultima perioadă în presa scrisă și anume faptul că este posibil ca, în situația în care nu există un acord între acționari privind cesionarea acţiunilor societății, lucrurile să evolueze de o manieră neașteptată. Mai exact, este foarte posibil ca societatea să fie vândută „pe bucăți” cum se spune, situație în care este previzionat ca prețul acțiunilor să scadă dramatic. Este de lămurit aici o chestiune implicită: în care din variantele existente vor avea de câștigat acționarii ICRTI, într-o perioadă în care toate statisticile arată scăderea dramatică a vânzărilor imobiliare în această parte a țării, cu deosebire în zona metropolitană Iași! Vom urmări cu deosebită atenţie parcursul acestei tranzacţii şi vă vom ţine informaţi stimaţi acţionari. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Ceață densă în jumătate din țară. Drumurile unde vizibilitatea este de sub 50 de metri

ceata-densa-in-jumatate-din-tara.-drumurile-unde-vizibilitatea-este-de-sub-50-de-metri

Ceața densă afectează, luni dimineață, 17 noiembrie, drumurile din jumătate din țară, vizibilitatea coborând sub 50 de metri în multe regiuni. Din acest motiv, traficul este puternic îngreunat atât pe șoselele naționale, cât și pe mai multe autostrăzi importante. Traficul rutier se desfășoară luni dimineață în condiții dificile pe drumurile din jumătate din țară, din cauza ceții care reduce vizibilitatea local sub 200 de metri și, izolat, chiar sub 50 de metri, anunță Centrul Infotrafic din cadrul IGPR. Fenomenul afectează artere rutiere din județele Bacău, Călărași, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Ialomița, Ilfov, Mehedinți, Olt, Prahova, Suceava, Teleorman, Tulcea, Vaslui, Vâlcea și Vrancea. Ceața este prezentă și pe autostrăzile A0 (Centura București), A1 București–Pitești pe tronsonul kilometric 11–49, A3 București–Ploiești și A7 Ploiești–Buzău. Polițiștii le recomandă șoferilor să circule cu o viteză care să permită oprirea în siguranță, să folosească în mod corect luminile, să mărească distanța față de vehiculele din față și să evite manevrele bruște sau depășirile periculoase. Totodată, este interzisă oprirea pe benzile de rulare sau pe banda de urgență de pe autostrăzi, în special în condiții de ceață. Pietonilor li se recomandă să traverseze doar prin locuri marcate și semnalizate, să se asigure că sunt observați de șoferi și să evite deplasarea pe carosabil în zonele unde vizibilitatea este puternic redusă. RECOMANDAREA AUTORULUI: Când vin primele ninsori. Prognoza de ultimă oră a meteorologilor ANM, în exclusivitate pentru Gândul. Un front atmosferic rece pătrunde în România dinspre Europa Centrală Meteorologii Accuweather anunță o lună decembrie CUMPLITĂ în București. Câte zile ninge Meteorologii Ease Weather anunță cum va fi vremea de 1 DECEMBRIE 2025. Ce haine vom purta de Ziua Națională

Tensiunile dintre SUA și Venezuela, în fața unei desfășurări militare uriașe. Trump: Știu ce am de făcut

tensiunile-dintre-sua-si-venezuela,-in-fata-unei-desfasurari-militare-uriase.-trump:-stiu-ce-am-de-facut

Deși pretextul oficial declarat de Washington este combaterea traficului de narcotice, surse din media americană sugerează că administrația Trump analizează scenarii care vizează direct guvernul lui Nicolás Maduro și controlul asupra vastelor resurse petroliere ale Venezuelei. Ca răspuns, Caracasul denunță „provocările imperialiste” și a ordonat mobilizarea forțelor sale armate, amplificând astfel tensiunile SUA și Venezuela. Administrația Trump evaluează opțiuni decisive pentru Venezuela Conform The New York Times, președintele Donald Trump a fost implicat în ultimele zile în mai multe ședințe la Casa Albă, unde au fost analizate diverse opțiuni pentru a spori presiunea asupra conducerii de la Caracas. În timp ce discursul public al președintelui american se concentrează pe lupta antidrog, discuțiile private au abordat subiecte strategice, precum viitorul politic al lui Nicolás Maduro și asigurarea accesului Statelor Unite la rezervele de petrol venezuelene. Recent, Trump a respins o propunere de negociere prin care Maduro oferea concesiuni extinse în sectorul petrolier în schimbul renunțării la o posibilă intervenție militară. Această lipsă de o direcție clară din partea Washingtonului alimentează speculațiile privind o posibilă operațiune de schimbare a regimului, deși secretarul de stat Marco Rubio a asigurat Congresul că „aceasta nu este intenția Casei Albe”. Operațiunea „Southern Spear”: Cea mai mare desfășurare militară americană în Caraibe din anii ’80 Simultan cu deliberările politice, Washingtonul a asamblat o forță militară impresionantă în regiune. Piesa centrală a acestei desfășurări navale este USS Gerald R. Ford, cel mai mare portavion din lume. Gruparea de luptă este completată de: Peste 15.000 de militari; Un crucișător, multiple distrugătoare și nave de asalt amfibiu; O navă de comandament specializată în apărare antiaeriană; Un submarin de atac; 10 avioane de vânătoare F-35 staționate în Puerto Rico. Analiștii militari subliniază că aceasta reprezintă cea mai amplă dislocare de forțe americane în zonă din ultimele patru decenii. Venezuela a reacționat prompt, anunțând o mobilizare generală a trupelor și echipamentelor sale militare. Reacția Caracasului: Maduro cheamă la „vigilență patriotică” Președintele Nicolás Maduro a făcut un apel la mobilizarea cetățenilor din șase regiuni estice ale țării, îndemnându-i la „o supraveghere constantă” împotriva a ceea ce a numit „navele imperialiste”. Într-un gest simbolic, Maduro a interpretat pe scenă piesa „Imagine” a lui John Lennon, transmițând un mesaj pentru „pace” în contextul amenințărilor militare americane. Maria Corina Machado, o figură proeminentă a opoziției și laureată a Premiului Nobel pentru Pace, a adresat un mesaj tranșant forțelor armate venezuelene: „Renunțați la arme și nu mai urmați ordinele unui regim criminal care este pe punctul de a se prăbuși”. Machado afirmă că „30 de milioane de venezueleni” se opun lui Maduro și a cerut armatei să se alăture eforturilor de „eliberare a țării”. Dilema internă a lui Trump: Riscuri politice pe plan american O intervenție militară de anvergură ar putea genera tensiuni semnificative în interiorul administrației americane. Un pilon central al campaniei de realegere a lui Trump a fost promisiunea de a evita angajarea SUA în noi conflicte internaționale. Vicepreședintele J.D. Vance și secretarul apărării Pete Hegseth, ambii veterani ai războiului din Irak, și-au exprimat reticența față de o campanie militară de lungă durată. „Votanții americani nu l-au reales pe Trump pentru a-l vedea implicat într-un război în America Latină”, a avertizat un congresman republican. Un istoric de eșecuri: Precedentele din 2019 și 2002 Actuala criză nu este prima tentativă a Washingtonului de a influența conducerea de la Caracas. În 2019, administrația Trump a eșuat într-o încercare similară, tensionând și mai mult relațiile dintre SUA și Venezuela. De asemenea, în 2002, o tentativă de lovitură de stat împotriva lui Hugo Chávez, care ar fi avut sprijin american, a avut un deznodământ similar. Potrivit analiștilor, situația actuală trimite un mesaj implicit și către Columbia vecină, condusă de Gustavo Petro, un cunoscut critic al politicilor Statelor Unite în regiune.