Comisia Europeană vrea să taxeze alimentele ultraprocesate. Măsura urmărește reducerea mortalității cauzate de bolile cardiovasculare
În documentul care urmează să fie prezentat la jumătatea lunii decembrie, Comisia Europeană afirmă că o astfel de taxă ar stimula adoptarea unor obiceiuri alimentare mai sănătoase. Autorii notează că o „micro-taxă la nivelul întregii UE” poate menține prețurile stabile și poate produce schimbări în comportamentul consumatorilor fără a provoca prejudicii financiare semnificative. Producătorii ar fi încurajați astfel să își facă produsele mai sănătoase. Veniturile generate de taxă ar urma să fie folosite exclusiv pentru programe de promovare a sănătății la nivelul Uniunii Europene. Bolile cardiovasculare, principala cauză de deces în UE Executivul european subliniază că bolile cardiovasculare reprezintă principala cauză de deces în Uniunea Europeană, cu peste 1,7 milioane de cazuri anual. Costul economic depășește 280 de miliarde de euro pe an. Există dovezi care leagă consumul ridicat de alimente ultraprocesate de un risc crescut de obezitate, diabet și boli metabolice, notează documentul. Pe lângă taxe, planul sanitar prevede și modernizarea legislației de control al tutunului până în 2027, precum și introducerea unui sistem de clasificare la nivel european pentru alimentele procesate. Comisia Europeană își propune să reducă mortalitatea provocată de bolile cardiovasculare cu 20% până în 2035, prin diverse inițiative.
Ion Cristoiu: Călin Georgescu a spus că se aștepta să se întâmple ceva după ce a câștigat primul tur al alegerilor
Într-o ediție transmisă live de Gândul, scriitorul și publicistul Ion Cristoiu a analizat interviul lui Călin Georgescu și spune că dezvăluirile acestuia arată că anticipa reacțiile „sistemului”.Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă. Ion Cristoiu: „Călin Georgescu știa că îl vor respinge la al doilea tur” Ion Cristoiu afirmă că cel mai important lucru spus de Călin Georgescu în interviu este anticiparea respingerii sale din cursă după primul tur. „Că după ce a câștigat primul tur, se aștepta la ceva. El spune un lucru foarte important, care s-a regăsit cu mine. Zice așa: Am evitat să fac astea clasice. Campania clasică. M-am dus la băieții sistemului și am zis, vreau să fac panouri. Și ăia au zis da, dar cât plătești? Și zice că faptul că el n-a făcut aia tradițională e foarte interesant. A fost o șmecherie de a fi sub radar. Dar faptul că el știa… Și mai spune un lucru foarte important, pe care nu l-a zis până acum. Era sigur că îl resping la al doilea.”, susține invitatul. „Trebuia să se întâmple și asta” Cristoiu punctează și motivația lui Georgescu pentru a accepta posibilul blocaj, considerând că respingerea era parte dintr-o confruntare directă cu sistemul. „Zice că era o lașitate dacă… Ca să poți să denunți sistemul până la capăt… Trebuia să se întâmple și asta, da.”, crede publicistul. CITEȘTE ȘI: Dan Dungaciu: „Noi cerșim bunăvoința președintelui AMERICAN prin achiziții militare” Dan Dungaciu: „Nu mai este niciun discurs în PARLAMENT care să explice ce se întâmplă în țara asta” Victor Ponta: „Alegerile s-au anulat în decembrie pentru că urma să câștige GEORGESCU” Victor Ponta: „Cea mai bună apărare împotriva rușilor este să avem o ECONOMIE puternică” Adrian Severin: „Și eu am făcut rapoarte cu situația din UCRAINA înainte de război. Toți am remarcat problemele pe care le are țara”
Președintele Finlandei afirmă că un armistițiu în Ucraina e improbabil anul acesta

„Nu sunt foarte optimist în privința obținerii unui armistițiu sau a începerii negocierilor de pace, cel puțin anul acesta”, a spus Stubb pentru AP. El a adăugat că ar fi bine ca „până în martie” să se facă „un prim pas” spre un armistițiu. În timp ce Ucraina și UE încearcă să mențină sprijinul american pentru Kiev, Stubb este considerat unul dintre liderii europeni cu cele mai bune relații cu președintele SUA, Donald Trump. De ce a fost anulat summitul Trump–Putin de la Budapesta Președintele finlandez a spus că îi poate „explica președintelui Trump prin ce a trecut Finlanda (în conflictele cu Rusia – n.r.), cum văd situația de pe câmpul de luptă sau cum ar trebui gestionat Putin”. Dacă Trump „acceptă una din zece idei, e bine”, a adăugat Stubb. Statele Unite și-au schimbat poziția față de Ucraina, trecând luna trecută la sancționarea gigantilor energetici ruși Lukoil și Rosneft. Stubb a afirmat că Trump „a făcut o treabă excelentă”, dar a cerut și sancționarea „industriei militare sau de apărare” a Rusiei. Stubb a explicat că motivul pentru care Washingtonul a anulat întâlnirea planificată între Trump și Putin la Budapesta a fost acela că SUA și-au dat seama că „rușii nu au făcut niciun pas înainte”. „Nu avea rost să îl pună pe președintele Trump într-o situație în care nu obține nicio înțelegere”, a spus el. Summitul eșuat de la Budapesta este „un alt exemplu de greșeală strategică a rușilor. Au avut o oportunitate și au ratat-o”, a spus Stubb. Zelenski: Kievul depune eforturi pentru a pune capăt conflictului Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat duminică faptul că Ucraina depune eforturi intense pentru a găsi o modalitate de a pune capăt conflictului, atât pe linia frontului, cât și prin diplomație. „Lucrăm pentru a asigura un nou început al negocierilor, astfel încât, în cele din urmă, să existe o perspectivă reală de a pune capăt acestui război”, a spus Zelenski. „De asemenea, contăm pe reluarea schimburilor de prizonieri. Au loc multe întâlniri, negocieri și apeluri pentru a asigura acest lucru”, a adăugat el.
Dan Dungaciu: Liderii europeni sunt îngroziți că summitul de pace ar putea avea loc la Budapesta și că războiul s-ar putea încheia
Într-o ediție transmisă live de Gândul, prof. univ. dr. Dan Dungaciu, sociolog, geopolitician și analist a explicat faptul că întreaga bătălie politică din Europa se concentrează acum pe oprirea unor proiecte de putere construite în jurul războiului. El susține că o eventuală întâlnire Trump–Putin la Budapesta ar putea schimba complet jocul. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă. Dan Dungaciu: „Războiul se poate opri” Dungaciu spune că miza pentru cei aflați în vârful structurilor europene este ca tot ceea ce se întâmplă acum, inclusiv tensiunile create de război, să nu se schimbe. „Deci singura, singura miză acum politică este ca aceste lucruri să fie oprite.”, afirmă sociologul. Marius Tucă crede că o întâlnire între Donald Trump și Vladimir Putin, dacă va avea loc la Budapesta, poate însemna sfârșitul jocului pentru cei care se bazează pe menținerea conflictului. „Asta îngrozește din două puncte de vedere. Unu, că e la Budapesta, e în pofida lor, ca să zic așa, și doi, că războiul se poate opri. Pentru că în momentul în care oprești războiul, ai o relaxare în sistem. Care va fi periculoasă.”, susține profesorul. „Este emanciparea Statelor Unite de Imperiul Britanic” A doua parte a discuției a mers către dezvăluirile din New York Times, unde se vorbește despre ancheta lui Kash Patel privind implicarea serviciilor britanice în Russia Gate. „Este emanciparea Statelor Unite de Imperiul Britanic. Este prima eliberare, dacă vreți, în momentul în care ei au tăiat comunicarea pe Five Eyes, care era cea mai importantă structură de securitate, nu a mai făcut schimburi de informații cu britanicii. Pentru că britanicii probabil că și-au vârât coada în foarte multe lucruri care țineau de America. Americanii știau asta. Legătura a fost atât de profundă, încât nu știi ce se întâmplă dacă vrei să dai cortina la o parte și care vor fi consecințele. Ei, America lui Donald Trump face asta.”, susține invitatul. CITEȘTE ȘI: Victor Ponta: „Alegerile s-au anulat în decembrie pentru că urma să câștige GEORGESCU” Victor Ponta: „Cea mai bună apărare împotriva rușilor este să avem o ECONOMIE puternică” Adrian Severin: „Și eu am făcut rapoarte cu situația din UCRAINA înainte de război. Toți am remarcat problemele pe care le are țara”
Mircea Lucescu, nemulțumit de condițiile de la Zenica: O rușine. Să joci în condițiile astea inumane, antisportive
În urma eșescului suferit de tricolori la Zenica, Mircea Lucescu s-a declarat foarte nemulțumit de condițiile de joc de la meciul cu Bosnia. El s-a plâns de condițiile de joc de pe stadion, dar și de atitudinea pe care au avut-o suporterii bosniaci, scrie ProSport. „O rușine. Acum vedem în ce hal de stadion jucăm. Fotografii stăteau acolo pe jos, jucătorii nu aveau loc să se încălzească. Dacă noi suntem cum au strigat ei, acum cum sunt ei? Să joci în condițiile astea… Inumane, antisportive”, a declarat Mircea Lucescu, la Prima TV. Tricolorii au avut parte de un meci tensionat la Zenica. Suporterii gazdelor i-au huiduit pe jucătorii români în momentul intonării imnului național, momentul fiind urmat de scandări rasiste. Românii au fost criticați în urma mesajelor transmise pe rețelele sociale de ultrașii români, care s-au fotografiat, alături de fani sârbi, cu un banner care îl prezintă pe Mladić drept „un erou european”. Gestul a fost interpretat dur de comunitatea bosniacă, formată din mosulmani. Ratko Mladić este fost comandant militar sârb, acuzat de genocid și de crime împotriva umanității în timpul Războiului din Bosnia.
Imagini exclusive de la înmormântarea lui Horia Moculescu. Ce vedete i-au fost alături pe ultimul drum. Loredana a ieșit în evidență cu un accesoriu de 10.000 de euro
Horia Moculescu este condus pe ultimul drum duminică, 16 noiembrie 2025. Gândul publică imagini exclusive de la înmormântarea compozitorului român. Nidia, fiica lui, a fost surprinsă îndurerată pe trepte, când părăsea capela, iar cei care l-au cunoscut pe celebrul pianist sosesc, rând pe rând, pentru ceremonia funerară. Cavoul a fost pregătit, așa cum se poate observa din fotografiile care pot fi vizualizate în galeria acestui material. Horia Moculescu urmează să își doarmă somnul de veci în Cavoul Compozitorilor, în Cimitirul Bellu din București. Așa cum Gândul publica în exclusivitate, ieri, compozitorul român își va dormi somnul de veci pe una dintre aleile unde mai sunt înmormântați alți 25 de compozitori români, precum marele Gherase Dendrino, Sile Dinicu, Mircea Tiberian sau Paul Constantinescu. Nidia, fiica compozitorului, îmbrăcată sobru, își „maschează” durerea în spatele unei perechi de ochelari. Neclintită în dreptul capelei și cu sufletul sfâșiat, Gândul a surprins-o într-unul dintre cele mai dificile momente. Nidia, fiica lui Horia Moculescu, este îndurerată Cum a apărut Loredana Groza la ceremonia funerară Printre cei sosiți la ceremonia funerară se află Aurelian Temișan și Loredana Groza, însoțită de fiica ei. Cântăreața a ales să poarte un palton călduros, de culoare gri, ținuta fiind accesorizată cu ochelari de soare, o pălărie de culoare crem și o geantă Hermes care costă nu mai puțin de 10.000 de euro. Loredana Groza este prezentă la ceremonia funerară a lui Horia Moculescu Cei care l-au cunoscut pe marele compozitor se strâng, rând pe rând, pentru a-i oferi un ultim omagiu. A murit în urma problemelor de sănătate Horia Moculescu s-a stins din viață la vârsta de 88 de ani, pe patul de spital. Decesul a survenit în cursul zilei de miercuri, 12 noiembrie 2025, în jurul orei 04:30. Se afla internat la Institutul „Matei Balș”, în secția ATI, cu probleme pulmonare. De asemenea, compozitorul român suferea, de 17 ani, și de sindromul Morton. Nidia și Horia Moculescu Ce s-a întâmplat cu averea compozitorului? Mariana Moculescu, fosta soție a compozitorului, vorbise despre averea bărbatului cu doar câteva luni înainte de deces. „Horia a avut o casă, la Băneasa, dar a vândut-o, pentru că acolo veneau artiștii, în vizită, ca să se simtă bine, să râdă, să danseze și să cânte, apoi tot greul rămânea pe capul lui Horia, să facă ordine. Prin urmare, a vândut casa, cu grădină, de la Băneasa, și rău a făcut, acum era bine să stea la aer curat. A mai avut încă un teren, de vreo cinci hectare, pe lângă Timișoara, pe care, tot așa, l-a vândut. Ce a făcut cu banii? S-au dus pe anumite lucruri. Acum mai deține, din câte știu, apartamentul din centrul Bucureștiului, de lângă Parcul Cișmigiu, de 142 mp, cu trei camere, living, sufragerie, două balcoane, două bucătării, o baie și o toaletă de serviciu, două holuri, plus o cămăruță de serviciu. Acest apartament probabil că îl va primi moștenire Nidia, fiica noastră. Poate că mai are și alte bunuri. Ar fi bine, ca să îi rămână toate Nidiei, să ducă o viață liniștită. Horia a și știu să facă bani, dar a avut și această patimă, a jocurilor de noroc. A mai cheltuit din ei și pe acest viciu. Horia Moculescu a fost mereu productiv, a avut, aș putea zice, o energie creatoare de bani”, a spus Mariana Moculescu pentru Click, cu câteva luni înainte de tragedie. Autorul recomandă: „De-ai fi tu salcie la mal”, marea compoziție a lui Horia Moculescu. Puțini sunt cei care știu că superba piesă este scrisă de regretatul compozitor Strigătul de jale al Nidiei, fiica lui Horia Moculescu, după moartea compozitorului. „Tăticule, dacă mă auzi, trimite-mi un semn”
Vaticanul returnează Canadei artefacte legate de popoarele indigene

Papa Leon a dăruit obiectele Conferinței Episcopilor Catolici din Canada în urma unei întâlniri cu reprezentanții acesteia, inclusiv cu președintele ei, episcopul Pierre Goudreault. „CECC va proceda, cât mai curând posibil, la transferul acestor artefacte către Organizațiile Naționale Indigene (NIO). NIO-urile vor asigura apoi reunirea artefactelor cu comunitățile lor de origine”, au declarat episcopii canadieni, notează Reuters. Misionarii catolici au trimis artefactele la Roma cu ocazia unei expoziții din 1925 organizate de Papa Pius al XI-lea, care a prezentat peste 100.000 de obiecte. Aproape jumătate dintre acestea au format ulterior noul Muzeu Etnologic Misionar și au fost transferate în Muzeele Vaticanului în anii 1970. În 2022, regretatul Papa Francisc a prezentat o scuză istorică popoarelor indigene din Canada, înaintea vizitei sale în țară, pentru rolul Bisericii Catolice în școlile rezidențiale unde mulți copii au suferit abuzuri și au fost îngropați în morminte nemarcate. Repatrierea artefactelor indigene păstrate în Muzeele Vaticanului a făcut, de asemenea, parte din discuțiile dintre Biserică și liderii comunităților indigene. Anita Anand, ministrul de externe al Canadei, a salutat decizia Vaticanului. „Acesta este un pas important care onorează patrimoniul cultural divers al popoarelor indigene și sprijină eforturile continue pentru adevăr, justiție și reconciliere”, a scris ea pe X.
Donald Trump a cumpărat obligațiuni în valoare de cel puțin 82 de milioane de dolari de la sfârșitul lunii august până la începutul lunii octombrie
Donald Trump, președintele SUA, a cumpărat obligațiuni corporative și municipale în valoare de cel puțin 82 de milioane de dolari, de la sfârșitul lunii august până la începutul lunii octombrie, chiar și noi investiții în sectoare care beneficiază de politicile sale. Potrivit formularelor publicate de Oficiul pentru Etică Guvernamentală al SUA, Trump a făcut peste 175 de achiziții financiare în perioada 28 august – 2 octombrie. Informațiile, care au fost făcute publice în conformitate cu o lege din 1978 privind transparența, numită Legea privind etica în guvern, nu menționează sumele precise pentru fiecare achiziție, ci numai o plajă largă de valori, scrie Reuters. Valoarea totală maximă a achizițiilor de obligațiuni a depășit suma de 337 de milioane de dolari, conform documentelor depuse. Majoritatea activelor enumerate în declarațiile de sâmbătă constau în obligațiuni emise de municipalități, state, județe, districte școlare, precum și alte entități cu legături cu agenții publice. Noile investiții în obligațiuni ale lui Trump acoperă mai multe industrii, chiar și sectoare care au beneficiat deja sau beneficiază în prezent de schimbările de politică ale administrației sale, precum dereglementarea financiară. Obligațiunile corporative achiziționate de Trump includ oferte de la producători de cipuri cum ar fi Broadcom și Qualcomm; companii de tehnologie ca Meta Platforms; retaileri ca Home Depot și CVS Health; și bănci de pe Wall Street ca Goldman Sachs și Morgan Stanley. Achizițiile de datorii ale băncilor de investiții la finalul lunii august au inclus obligațiuni ale JP Morgan. Vineri, Trump a solicitat Departamentului de Justiție al SUA să investigheze JP Morgan în legătură cu relațiile sale cu finanțatorul și infractorul sexual condamnat Jeffrey Epstein. Banca a spus că regretă legăturile sale din trecut cu Epstein. Donald Trump a achiziționat, de asemenea, obligațiuni Intel, după ce guvernul SUA, sub îndrumarea lui Trump, a achiziționat o participație. Casa Albă nu a răspuns însă solicitării de comentarii sâmbătă. Anterior, Administrația a declarat că Trump a continuat să depună declarații obligatorii în ce privește investițiile sale, dar că nici el, nici familia lui nu au un rol în gestionarea portofoliului, care este administrat de o instituție financiară terță parte. Donald Trump, care a devenit bogat în sectorul imobiliar înainte de a intra în politică, a spus anterior că și-a plasat companiile într-un trust supravegheat de copiii săi. Astfel, o declarație depusă în august arăta faptul că Trump a achiziționat obligațiuni în valoare de peste 100 de milioane de dolari de la revenirea sa la președinție, pe 20 ianuarie. Donald Trump a depus, de asemenea, formularul său anual de declarație în iunie, care indica faptul că veniturile din diversele sale afaceri îi revin în continuare, fapt care a stârnit îngrijorări cu privire la potențiale conflicte de interese. În acea declarație anuală, care părea să acopere anul calendaristic 2024, Donld Trump a raportat venituri de peste 600 de milioane de dolari din criptomonede, proprietăți de golf, licențe și alte afaceri. El a mai arătat că investiția lui Trump în criptomonede a contribuit substanțial la creșterea averii sale. În ansamblu, declarația din iunie a președintelui a raportat active în valoare de cel puțin 1,6 miliarde de dolari, conform unui calcul Reuters de la acea dată. Autorul recomandă: Donald Trump încheie prietenia cu reprezentanta Marjorie Taylor Greene după ce a numit-o „nebună dezlănțuită” și „trădătoare” pe Truth Social
Parlamentul European a aprobat votul împuternicit pentru europarlamentarele care sunt însărcinate
Odată cu noile modificări aprobate în această săptămână, femeile însărcinate vor putea să delege votul lor cu trei luni înainte de naștere și șase luni după naștere. Moțiunea a fost adoptată cu 605 voturi pentru din totalul de 640 de voturi reprezentate în cameră, potrivit Euronews. Laura Ballarín, membră grupului S&D din Parlamentul European a salutat această măsură, precizând că, uneori în PE voturile sunt foarte strânse și că fiecare persoană contează. Dacă măsura va fi aplicată la timp, îi va permite să continue să își reprezinte alegătorii, chiar dacă așteaptă un copil. „Nu-mi place să fiu nevoită să aleg între recuperarea fizică după naștere și dreptul meu de a vota”, a declarat Eurodeputata Ballarín pentru Euronews. Ea a declarat că nașterea unui copil nu ar trebui să reprezinte un obstacol pentru femeile care lucrează. Deși votul delegat a fost aprobat de PE, noile modificări trebuie să fie aprobate în unanimitate de Consiliul European, urmând ca apoi, să fie ratificate de parlamentele naționale înainte de a putea intra în vigoare. „Trebuie să încurajăm mai multe femei să candideze la alegeri; trebuie să le împuternicim să își ocupe locul la masa decizională”, a declarat Roberta Metsola, Președinta Parlamentului European. Tații, exceptați de la noile modificări Dacă schimbările vor fi aprobate, singurele care pot beneficia de posibilitatea votului delegat sunt femeile care devin mame. Tații nu vor avea acest drept. „A trebuit să aleg între a vota legea privind clima și a fi prezent la nașterea copilului meu”, a declarat Eurodeputatul german Daniel Freund pentru Euronews. El nu și-a mai exercitat votul pe acea temă, preferând să-i fie alături soției. Situația ridică întrebări serioase, potrivit sursei citate. În 2024, o directivă a fost emisă la nivelul UE care reglementează concediul de maternitate, dar și cel parental pentru ambii părinți.
Studentul italian care face 400 de km zilnic deoarece nu-și permite chirie în orașul în care studiază. Se trezește la ora 3:00 în fiecare dimineață
Și în Italia se simte sărăcia. Povestea lui Amilcare Erroi este una despre sacrificiu. El face un mare efort pentru a studia, deși condițiile nu îi sunt tocmai prielnice. Tânărul are 24 de ani, stă în Presicce, în provincia Lecce, mai exact în partea cea mai sudică a călcâiului peninsulei. Astfel, în fiecare zi, la ora 4.26, studentul Amilcare Erroi pleacă din Lecce către Bari, în nordul provinciei italiene Apuglia, pentru a ajunge la Facultatea de Chimie a universității din oraș. Alarma lui sună la ora 3 în fiecare dimineață, puțin de patru ori pe săptămână. „Mama mă duce cu mașina de la Presicce la Alessano, de unde iau autobuzul spre Bari. Pleacă la 4:26 dimineața. Și apoi mă întorc: călătoria totală este de șase ore. Și dacă există întârzieri pe drum, chiar mai mult. Nu sunt singurul în autobuzul acela: sunt și mai mulți profesori care călătoresc zilnic în zona Bari pentru a preda”, povestește studentul pentru bari.corriere.it. De altfel, criza economică lovește în bătrânul continent european fără discriminare. Prețurile la chirii s-au triplat în unele locuri ale Europei, astfel că, pentru europeanul mediu, a locui undeva cu chirie devine practic imposibil. Amilcare face șase ore doar pe drum – trei – dus, trei – întors. Spune că nu îi este deloc ușor cu trezitul de dimineață: „Nu e ușor. La începutul anului universitar, e complicat. Apoi, după câteva săptămâni, devine un pseudo-obicei. Încerc să mă odihnesc în autobuz. Bineînțeles, lipsa somnului e dificilă, mai ales pentru că nu am o oră fixă de culcare. Dacă m-aș gândi prea mult la ce oră ar trebui să mă trezesc, nu aș dormi deloc.” „Ajung în jurul orei 7:20. Pentru un curs precum Chimia, e important să fii prezent: anumite explicații nu se înțeleg fără o discuție directă. Apoi iau autobuzul înapoi spre Alessano la 4:40. Ajung acasă, în Presicce, în jurul orei 8:00”. De asemenea, în cursa pentru Bari, la 4 dimineața, tânărul se întâlnește cu alți profesori ai universității din Bari. Autorul recomandă: Care sunt cele mai bine plătite locuri de muncă din Italia. Mecanicii și electroniștii câștigă aproape cât experții IT