De la începutul anului 2025, 86 de copii și-au pierdut viața la Spitalul Sf. Maria Iași! În acest an, mortalitatea a fost de 0,41%
De la începutul anului 2025 până la data de 27 octombrie 2025, la Spitalul Clinic Județean de Urgență pentru Copii „Sf. Maria” Iași s-au înregistrat 86 de decese. De asemenea, în același interval, 21.082 de copii au fost externați, mortalitatea fiind astfel de 0,41 la sută. 86 de copii și-au pierdut viața la Spitalul „Sf. Maria” Iași, în 2025 Reporterii BZI au solicitat managerului interimar al Spitalului Clinic Județean de Urgență pentru Copii „Sf. Maria” Iași o statistică cu numărul de decese pentru perioada 2020-2025. Astfel, au aflat că, în anul 2020, au fost externați 11.154 de pacienți, în timp ce 86 de copii și-au pierdut viața, și a rezultat o mortalitate de 0,77 la sută. În anul 2021, de la Spitalul Clinic Județean de Urgență pentru Copii „Sf. Maria” Iași au fost externați 13.195 de copii, iar 101 au încetat din viață. Prin urmare, în 2021, mortalitatea a fost tot de 0,77 la sută. În anul 2022, numărul de externări a fost mai mare, respectiv 19.413 pacienți, înregistrându-se 88 de decese și o mortalitate de 0,45 la sută. În anul 2023, adresabilitatea a crescut la unitatea medicală mai sus menționată, fiind externați 22.932 de pacienți și înregistrate 79 de decese. A rezultat astfel o mortalitate de 0,34 la sută. În anul 2024, mortalitatea înregistrată la Spitalul Clinic Județean de Urgență pentru Copii „Sf. Maria” Iași a fost de 0,43 la sută, fiind externați 28.161 de pacienți și înregistrate 120 de decese. De la începutul anului 2025 până la data de 27 octombrie 2025, la Spitalul Clinic Județean de Urgență pentru Copii „Sf. Maria” Iași s-au înregistrat 86 de decese și un număr de 21.082 de externări. Astfel, mortalitatea rezultată este de 0,41 la sută. Opt copii au murit, după ce s-au infectat cu Serratia marcescens în Secția ATI a Spitalului Clinic Județean de Copii „Sf. Maria” Iași Amintim că, în luna septembrie 2025, 9 copii s-au infectat cu bacteria Serratia marcescens în cadrul Secției de Anestezie și Terapie Intensivă a Spitalului Clinic Județean de Copii „Sf. Maria” Iași. Dintre cei 9 copii, 8 au încetat din viață. Reporterii BZI au aflat, pe surse, că dr. Cătălina Ionescu – care era la acel moment manager interimar al unității medicale – nici măcar nu a informat șefii de secție despre ceea ce se petrecea în ATI, acolo unde, în data de 15 septembrie 2025, a fost declarat focar de Serratia marcescens, 3 pacienți fiind infectați cu această bacterie, care poate fi fatală pacienților cu imunitate compromisă. Totul a fost ținut secret, astfel că se putea ajunge ca bacteria să se extindă și la nivelul celorlalte secții, iar numărul de morți să fie mai mare. Serratia marcescens este o bacterie răspândită la nivel mondial, prezentă în mediul înconjurător, inclusiv în apă, sol, plante și pe suprafețe umede, și care poate provoca afecțiuni severe la om. Bacteria poate să nu reprezinte un pericol major pentru o persoană sănătoasă, cu o imunitate normală, dar pentru pacienții cu imunitate compromisă – așa cum sunt, de regulă, pacienții internați în ATI – poate fi fatală. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate
Primăria Municipiului Iași valorifică 27 de vehicule abandonate firmelor autorizate pentru colectarea deșeurilor! Iată când va avea loc licitația
Primăria Iași intenționează să valorifice 27 de vehicule abandonate firmelor autorizate pentru colectarea deșeurilor și dezmembrarea autovehiculelor Administrația publică locală intenționează să organizeze o licitație publică cu strigare pentru un număr de 27 de vehicule, care sunt ori abandonate, ori fără proprietar și care sunt depozitate în incinta Servicii Publice Iași, de pe șoseaua Tudor Neculai. Primăria Municipiului Iași valorifică 27 de vehicule abandonate firmelor autorizate pentru colectarea deșeurilor Municipiul Iași organizează, în data de 14 noiembrie 2025, ora 11:00, la sediul Primăriei Municipiului Iași, din bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, licitația publică cu strigare pentru 27 de vehicule abandonate/fără stăpân, depozitate la Servicii Publice Iași, șos. Tudor Neculai, 25. Drept de participare la licitație au persoanele juridice autorizate pentru colectarea deșeurilor și dezmembrarea autovehiculelor. Data-limită de depunere a dosarelor: 12.11.2025, ora 16:30. Mașinile scoase la vânzare sunt colectate de pe străzile din Iași, după ce s-a constatat că sunt abandonate. Acestea sunt de diferite modele și an de fabricație. Unele dintre ele sunt în stare avansată de degradare, însă altele pot fi reparate și utilizate. Vor fi scoase la vânzare următoarele vehicule: Opel Corsa (an fabricație 2003) – 592 lei, preț pornire; Dacia Super Nova (2002) – 605 lei; VW Sharan (2000) – 1.119 lei; Dacia 1300 (1982) – 592 lei; Opel Astra (2000) – 807 lei; Seat Ibiza – 672 lei; Skoda Fabia (2002) – 672 lei; Daewoo Matiz (2002) – 488 lei; Smart Fortwo (2001) – 538 lei; Nissan X-Trail (2005) – 975 lei; Ford Focus (2001) – 807 lei; Fiat Punto (2011) – 672 lei; Ford Mondeo (2001) – 1.008 lei; Alfa Romeo (2003) – 807 lei; Ford Focus – 807 lei; Ford Fusion (2005) – 807 lei; Dacia Logan – 656 lei; Dacia Logan (2007) – 656 lei; Ford Focus (2000) – 807 lei; Volkswagen Bora (2000) – 807 lei; Opel Meriva (2004) – 807 lei; Renault Laguna (2001) – 941 lei; Skoda Fabia (2002) – 605 lei; Ford Focus – 807 lei; Fiat Brava (1996) – 699; Volkswagen Transporter – 1.109 lei. Cumpărătorii trebuie să asigure transportul vehiculelor de la baza Servicii Publice. „Licitația publică deschisă cu strigare pentru valorificarea vehiculelor fără stăpân sau abandonate, trecute în domeniul privat al municipiului Iași, se finalizează prin încheierea unui contract de vânzare-cumpărare, cu durata de valabilitate de 1 lună, cu posibilitatea prelungirii din motive temeinic justificate. Criteriul aplicat pentru încheierea contractului de vânzare: prețul cel mai mare, oferit prin strigare”, este stipulat în documentație. Pentru cei care vor să participe la licitație trebuie să aibă la dosar mai multe documente. De asemenea, se percepe o taxă de participare în valoare de 200 de lei. „Documentele necesare: copie act de identitate/delegație/împuternicire reprezentant, după caz; copie după Certificate Înregistrare ONRSC, actul constitutiv, cu toate modificările la zi, și hotărârile judecătorești de înființare sau de modificare ale acestuia, după caz; dovada deținerii capacității de ridicare și transport: contract închiriere/factură sau alte documente referitoare la modalitatea de tractare a autoturismului/autoturismelor de la baza SPI; chitanța de achitare a cotei de cheltuieli de participare la licitație (copie), în valoare de 200 lei, eliberată de către municipiul Iași, Direcția Generală Economică și Finanțe Publice Locale; certificate fiscale ANAF și DGEFPL Iași, după caz, din care să reiasă că nu au datorii la bugetul local și bugetul de stat, la zi; garanție de participare la licitație – 10% din valoarea autovehiculului pentru care se participă la licitație”, este precizat în anunț. Primăria Iași intenționează să valorifice 27 de vehicule abandonate firmelor autorizate pentru colectarea deșeurilor și dezmembrarea autovehiculelor. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate
Horațiu Potra a vândut Ralfrole SRL, firma care vindea CARNE de TUN în Congo, cu 200 de lei. Tranzacția a avut loc înainte de Fuga în Dubai
Horațiu Potra și-a cedat afacerea care i-a adus anul trecut peste 2 milioane de lei profit cu doar câteva zile înainte de a părăsi România. Tranzacția a avut loc în februarie 2025, însă a fost publicată în Monitorul Oficial abia în luna octombrie, publică știripesurse.ro. Ralfrole SRL, cea mai profitabilă companie a lui Horațiu Potra, a fost vândută pe 7 februarie 2025, cu doar câteva zile înainte ca acesta să părăsească România cu destinația Dubai. Ralfrole SRL face parte din grupul de firme Ralf, care a transportat mercenari români în Congo. Compania a fost controlată de Potra printr-un offshore din Panama — Ralflore Inc. În 2019, societatea panameză s-a retras din acționariat, iar Horațiu Potra a devenit oficial unic asociat al firmei din România. Potra, care era unic asociat, și-a cesionat părțile sociale pentru suma simbolică de 200 de lei către Șerban Corina-Adela, retrăgându-se complet din firmă. Noul proprietar figurează și într-o altă societate cu posibile legături cu familia Potra – Hora Security Ralf SRL. În prezent, Horațiu Potra mai apare ca asociat în afaceri mai puțin performante decât Ralfrole SRL: Tropical Planet SRL, Rin Nona Business Investments SRL, GPH Legion Africa Role SRL, Ralfrole Japgo Sanitar SRL, Artopho Transilvania SRL, Porta Team Med SRL și Standovla Transilvania SRL, se arată în documentația jurnaliștilor. În februarie, Potra a părăsit România, iar autoritățile au emis pe numele său un mandat de arestare preventivă. Ulterior, el a fost reținut de autoritățile din Dubai, stat cu care România nu are semnat un tratat de extrădare. Potra s-a predat formal Pe 30 noiembrie 2025, Horațiu Potra a anunțat, prin intermediul avocaților, că a decis să revină în țară pentru a fi prezent la propriul proces. Informația, transmisă prin reprezentanții săi legali din România, l-a luat prin surprindere inclusiv pe ministrul Justiției, Radu Marinescu, care a precizat că nu a fost informat oficial despre această decizie. Un antrepenor eficient
Slovacii au în continuare voie să alerge după autobuz. Șeful poliției lămurește o lege

Poliția slovacă arată că noua modificare a legii traficului rutier, care stabilește viteza maximă permisă pe trotuarele din zonele urbane, nu se aplică pietonilor. Presa scrisese că legea — care stabilește o limită de 6 kilometri pe oră — se va aplica și pietonilor. „Trebuie să clarific că acest lucru nu este adevărat”, a declarat vicepreședintele poliției, Rastislav Polakovič, pentru mass-media slovacă, citată de Politico. Cine e vizat, de fapt. Copiii sub 10 ani sunt forțați să circule pe carosabil „Regula este destinată persoanelor care folosesc role, trotinete, skateboarduri sau echipamente sportive similare, precum și cicliștilor cu vârsta de până la 10 ani, inclusiv însoțitorii acestora. Măsurile ar trebui să se concentreze asupra acestor grupuri”. Anunțul inițial a stârnit o undă de amuzament și confuzie pe rețelele de socializare, unii utilizatori de internet întrebându-se dacă alergarea pentru a prinde autobuzul le-ar putea aduce o amendă. Măsura, care va intra în vigoare la 1 ianuarie 2026, a fost introdusă pentru a evita coliziunile pe trotuare. O neînțelegere virală „Obiectivul principal este de a spori siguranța pe trotuare, având în vedere numărul tot mai mare de coliziuni cu utilizatorii de trotinete”, a declarat autorul amendamentului, Ľubomír Vážny, din partidul populist de stânga Smer al prim-ministrului Robert Fico, care face parte din coaliția de guvernare. Modificarea a stârnit reacții negative din partea opoziției, a organizațiilor neguvernamentale și a politologilor. Cum gestionează alte țări trotinetele și bicicletele electrice „În Cehia, această problemă este abordată prin interzicerea trotinetelor și a bicicletelor electrice pe trotuare, în timp ce abordarea slovacă a dus la o legislație destul de bizară”, a declarat pentru Politico politologul Lubomír Kopeček de la Universitatea Masaryk din Brno. Grupul de susținere a cicliștilor Cyklokoalícia (Coaliția pentru ciclism) a declarat că legislația este problematică, deoarece îi obligă pe copiii cu vârsta sub 10 ani – care acum au voie să circule cu bicicleta pe trotuare – să circule pe carosabil.
Patru firme vor să furnizeze echipamentele de fitness din parcurile ieșene! Primăria cheltuie peste 1,2 milioane de lei pentru proiect
Patru firme au depus ofertele și vor să furnizeze echipamentele de fitness din parcurile ieșene. Proiectul valorează peste 1,2 milioane de lei Administrația publică locală a lansat, pe data de 25 septembrie 2025, procedura de licitație privind achiziționarea unor echipamente de fitness. Acestea vor fi amplasate în mai multe parcuri din Iași. La data-limită de depunere au fost depuse patru oferte financiare. Patru firme vor să furnizeze echipamentele de fitness din parcurile ieșene Potrivit informațiilor publicate pe platforma Sistemului Electronic de Achiziții Publice (SEAP), Primăria Iași intenționează să achiziționeze echipamente de fitness pentru parcurile din municipiu. Contractul are o valoare de 1,239 milioane de lei, fără TVA. La data-limită, patru firme au depus ofertele financiare. Prima ofertă a fost depusă de firma CNC Romcenter SRL, administrată de Daniel Frîncu; cea de-a doua ofertă a fost depusă de firma Duplex SRL, administrată de Ioan Dura. Cea de-a treia ofertă a fost depusă de firma Platerom SRL, administrată de Gheorghe Roman, iar cea de-a patra ofertă a fost depusă de firma Verovis SRL, administrată de Ovidiu Corneschi. „Dotarea spațiilor de joacă cu echipamente de fitness outdoor, destinate adolescenților, reprezintă o măsură esențială pentru încurajarea unui stil de viață activ și sănătos în rândul tinerilor din municipiul Iași, prin promovarea sănătății și prevenirea sedentarismului, crearea unui cadru modern, sigur și atractiv pentru activități fizice, stimularea interesului adolescenților pentru mișcare într-un mediu prietenos și controlat. Astfel, Autoritatea Contractantă, municipiul Iași, achiziționează echipamente fitness outdoor (11 tipuri, conform cap. 2 din Caietul de sarcini, pagina 1). Specificațiile tehnice minimale sunt detaliate în fișele tehnice anexate. Termenul-limită în care Autoritatea Contractantă va răspunde în mod clar și complet tuturor solicitărilor de clarificări: 11 zile înainte de termenul stabilit pentru depunerea ofertelor în anunțul de participare. Numărul de zile până la care se pot solicita clarificări înainte de data-limită de depunere a ofertelor/candidaturilor este de 20 de zile”, este specificat în documentele publicate pe SEAP. Care sunt specificațiile de performanță pe care trebuie să le dețină echipamentele În cadrul documentelor publicate pe SEAP sunt specificate și condițiile de performanță pe care trebuie să le întrunească viitoarele echipamente. „Echipamentele trebuie să fie realizate cu suprastructură din lemn lamelar de pin nordic, tratat împotriva mucegaiului, ciupercilor și a dăunătorilor naturali, precum și împotriva degradării fizico-chimice, cu soluții netoxice impregnate sub presiune. Pentru o protecție suplimentară, cât și pentru finisare superioară, elementele vor fi vopsite cu vopsele pe bază de apă, netoxice. Elementele metalice trebuie să fie protejate anticoroziv, prin zincare și finisare. Asamblarea elementelor componente se va face cu accesorii filetate galvanizate, cu capete ascunse, care permit montarea și demontarea doar cu unelte speciale. Fixarea echipamentelor se va face în fundații din beton dimensionate și poziționate la adâncimea recomandată de standardele românești în construcții, coroborate cu instrucțiunile furnizorului. Produsele vor fi însoțite de certificatul de calitate, certificatul de garanție și declarație de conformitate, prin care furnizorul garantează că produsele respectă cerințele de calitate prevăzute în caietul de sarcini și însușite în oferta tehnică. Certificatul de garanție trebuie să precizeze elementele de identificare a echipamentului, termenul de garanție, durata medie de utilizare dată de producător, modalitățile de acordare a garanției ce constau în: întreținere, reparare, înlocuire, precum și termenul de realizare a acestora, conform prevederilor legii”, mai este specificat în documentele de pe SEAP. Patru firme au depus ofertele și vor să furnizeze echipamentele de fitness din parcurile ieșene. Proiectul valorează peste 1,2 milioane de lei. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate
Ludovic Orban dezminte BLATUL Nicușor Dan-PSD. Președintele a fost obligat să negocieze la formarea actualei coaliţiei, scuză fostul lider PNL
Consilierul prezidenţial Ludovic Orban a negat că preşedintele Nicuşor Dan ar avea o relaţie ”specială” cu PSD, explicând că liderii social-democraţi sunt cei care încearcă să impună această temă pe agenda publică. Întrebat, vineri seară, la B1 TV, despre o eventuală relaţie ”specială” dintre Nicuşor Dan şi PSD, Ludovic Orban a explicat că şeful statului este un om echilibrat şi non-conflictual. Orban a amintit că Nicuşor Dan ”a fost obligat” să negocieze la formarea actualei coaliţiei. ”A fost o temă (cea a relaţiei speciale PSD-Nicuşor Dan – n.r.) pe care au încercat s-o impună pe agenda publică chiar liderii PSD. Istoria politică a domnului preşedinte este, mai curând, de confruntare cu PSD. Dar cu toate acestea a trecut peste istoria aceasta şi încearcă să aibă o relaţie cât mai principială cu toate formaţiunile politice din coaliţie, inclusiv PSD”, a declarat consilierul prezidenţial Ludovic Orban. Ce face Președintele e corect El a spus că preşedintele Nicuşor Dan face ”ceea ce este corect” şi a dat ca exemplu desemnarea Oanei Gheorghiu ca vicepremier. ”Pe de altă parte, preşedintele Nicuşor Dan, cred că a demonstrat, chiar ieri, că face ceea ce este corect. În ciuda unei opoziţiei scandaloase exprimată de liderul PSD împotriva desemnării Oanei Gheorghiu în funcţia de vicepremier, preşedintele a numit-o pentru că aşa era corect”, a precizat Orban. Consilierul prezidenţial a declarat că acest post de vicepremier este prevăzut în acordul coaliţiei guvernamentale, iar premierul nu a făcut decât să pună în practică acest acord. ”În coaliţie s-a hotărât să fie numit un viceprim-ministru tehnocrat, propus de premierul Bolojan şi care să se ocupe de anumite teme într-o gândire strategică, de la debirocratizare până la managementul companiilor, la relaţia cu mediul privat. Ilie Bolojan nu a făcut decât să propună o persoană conform deciziei coaliţiei”, a mai spus Ludovic Orban. Oana Gheorghiu poate aduce un plus actualei coaliţii Totodată, Orban a afirmat că Oana Gheorghiu poate aduce un plus actualei coaliţii, el adăugând că nu înţelege opoziţia lui Sorin Grindeanu la această numire. ”Opoziţia exprimată de un lider din coaliţie a fost fără nici un fel de raţiune şi, mai ales, împotriva unui om care a demonstrat de-a lungul carierei sale că ştie să construiască, că este un om de caracter, bine pregătit profesional, care poate să aducă un plus în activitatea guvernului”, a adăugat Ludovic Orban. El a mai spus că înaintea numirii Oanei Gheorghiu ca vicepremier s-a încercat să se vehiculeze ideea că în conflictul Bolojan-Grindeanu, Nicuşor Dan ar ţine partea liderului PSD. ”S-a demonstrat că nu e aşa. Preşedintele ţine partea echilibrului şi raţionalităţii. Preşedintele îşi doreşte ca această coaliţie să ia deciziile absolut necesare, indispensabile pentru mersul înainte al României”, a declarat Ludovic Orban. Atacul PSD la Dăruieşte Viaţă Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a cerut, marţi seară, retragerea nominalizării Oanei Gheorghiu, co-fondatoarea şi co-preşedinta Asociaţiei Dăruieşte Viaţă, pentru funcţia vicepremier, ”pentru a evita să compromitem relaţia cu Statele Unite ale Americii şi să nu ne îndreptăm spre un dezastru ireparabil diplomatic”. În luna februarie, după disputa din Biroul Oval, dintre preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, Donald Trump şi vicepreşedintele american J.D.Vance, Oana Gheorghiu spunea că oficialii americani sunt ”doi golani”. Ulterior, ea a precizat că au fost opinii personale, în virtutea dreptului la liberă exprimare, formulate ”într-un context emoţional foarte încărcat”. Ea a dat asigurări va susţine cu loialitate poziţia Guvernului României în relaţia cu SUA şi cu Administraţia Trump. Oana Gheorghiu a depus jurământul, joi, pentru postul de vicepremier, în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Palatul Cotroceni. Recomandarea autorului: Oana Gheorghiu scoate la înaintare statutul „apolitic”, ca replică la criticile lui Sorin Grindeanu: „E o poziție independentă”
Poliția italiană a confiscat 1,5 miliarde de dolari de la compania care controlează Campari

Autoritățile fiscale italiene au confiscat acțiuni în valoare de 1,29 miliarde de euro de la Lagfin SCA, compania luxemburgheză care controlează grupul de băuturi Campari, în cadrul unei anchete privind o presupusă evaziune fiscală de amploare. Poliția fiscală italiană a anunțat vineri că a sechestrat acțiuni evaluate la 1,29 miliarde de euro de la Lagfin SCA, compania de tip holding care deține controlul asupra producătorului italian de băuturi Campari. Măsura face parte dintr-o investigație privind presupuse fraude fiscale comise între 2018 și 2020. Potrivit procurorilor, ancheta vizează plata unor taxe neefectuate în valoare de aproximativ un miliard de euro, rezultate din transferul sediului fiscal al companiei în Luxemburg. De asemenea, anchetatorii au descoperit capitaluri nedeclarate în valoare de 5,3 miliarde de euro, asupra cărora nu a fost achitat așa-numitul „exit tax”, o taxă aplicată companiilor care își mută rezidența fiscală în altă țară. În cadrul investigației este vizat și președintele Campari, Luca Garavoglia, acuzat de depunerea unor declarații fiscale frauduloase, potrivit Reuters. Avocații acestuia nu au răspuns deocamdată solicitărilor de presă. Campari a precizat că nu are nicio legătură cu ancheta și că niciuna dintre subsidiarele sale nu este implicată. „Compania nu este parte în această investigație”, a transmis grupul. Anul trecut, Lagfin a declarat într-un comunicat că și-a îndeplinit întotdeauna obligațiile fiscale „în toate jurisdicțiile în care operează” și a calificat acuzațiile drept „nefondate”.
Zi de meci în Copou! Politehnica Iași întâlnește FC Bihor – LIVE TEXT/UPDATE: Politehnica Iași – FC Bihor2-1
Câteva sute de suporteri au venit pe stadionul „Emil Alexandrescu” din Copou pentru a vedea partida dintre Poli Iași și FC Bihor. Oaspeții sunt într-o formă bună, fiind pe locul 2 în clasament cu 25 de puncte. Ieșenii trebuie să recupereze dinstanța de locurile pentru play-off, astfel au nevoie de victorie astăzi. Minutul 90+4 Camara dă lovitura pe final și face 2-1 Minutul 55 – Tiehi egalează după o fază facută de Opriș Minutul 21 – Stahl înscrie pentru FC Bihor scorul este 0-1 Minutul 24 – Poli Iași primește penalty Minutul 25 – Vidakovic trage peste poartă, iar scorul rămâne 0-1 Echipele de start de la cele două cluburi: Poli Iași: J. Fernandez – Ofori, Opriș, Inglada, Ștefanovici (cpt.), Vidakovic, Cestor, Ghindovean, Hrib, Tiehi, R. Farcaș Rezerve: Niga, Istratie, Ruben Silva, Olaru, Gligor, Elo, Alceus, Jipa, Camara Antrenor: Tony da Silva Bihor Oradea: Mocan – Ban, Kereki, Popa, Cucu, Filip (cpt.), Cocian, Călin, Stahl, Hora, Tescan Rezerve: Buss, Albu, Gal, Enceanu, Gitye, Gunie, Beglarkhanov, Chirițoiu, Tincău Antrenor: Erik Lincar Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate
Cele mai ieftine târguri de Crăciun din Europa. Un târg de Crăciun din România se află printre ele
Târgurile de Crăciun din Europa dau o experiență magică în sezonul festiv. Conform Daily Mail, există multe opțiuni pentru toate bugetele și preferințele, de la luminițe strălucitoare, la vin fiert și cadouri memorabile. Wrocław, Polonia Această destinație se remarcă prin prețuri avantajoase și o atmosferă autentică. Zborurile din Marea Britanie costă sub 54 de euro, iar cazarea porneșet de la 54 de euro pe noapte. Iar intrarea la târgul de Crăciun este gratuită. Aici, vinul fiert costă numai 3,51 euro, în timp ce costul total al unei escapade de două nopți poate fi de doar 140 de euro. Innsbruck, Austria Innsbruck oferă o experiență tradițională austriacă. Aleile medievale sunt decorate cu luminițe festive, iar cabanele vând delicatese regionale. Intrarea șa târg este gratuită, iar pentru două nopți poți plăti 224 euro. Sibiu, România Sibiu este al doilea cel mai ieftin târg de Crăciun din Europa. Pe vinul fiert dai numai 17 lei. Târgul de Crăciun din Sibiu se desfășoară între 14 noiembrie 2025-4 ianuarie 2026. foto ilustrativa: sursa foto: Envato Talinn, Estonia Talinn impresionează prin bradul de Crăciun instalat în fiecare an în Piața Primăriei din 1441, fiind primul expus vreodată în Europa. Băuturile festive costă între 1 și 2 euro, în timp ce costul mediu al călătoriei este de 160 de euro. Zagreb, Croația Zagreb strălucește în sezonul festiv. Aici, o escapade de două nopți costă circa 185 de euro. Strasbourg, Franța Acest oraș îmbină cultura franceză cu cea germană. Deși este mai scump, cu un cost total de 293 euro pentru două persoane, el oferă o experiență cu adevărat unică. La târgul de Crăciun, vizitatorii pot degusta delicatese alsaciene precum Bredele (biscuiți tradiționali) și Berawecka (prăjitură cu fructe). Autorul recomandă: Cele șase ZODII care dau lovitura până de Crăciun, în 2025. Pe acești nativi îi așteaptă mult noroc, bani şi surprize neașteptate Cât costă un PORC de peste 100 de kilograme, în 2025, cu două luni înainte de Crăciun
Donald Trump neagă planuri de atac asupra Venezuelei, în ciuda operațiunilor antidrog din Caraibe

Declarația liderului de la Casa Albă a venit în timpul unei discuții cu jurnaliștii la bordul avionului prezidențial Air Force One, unde a răspuns ferm: „Nu”, întrebat fiind dacă Washingtonul plănuiește atacuri pe teritoriul venezuelean. Donald Trump neagă atacuri asupra Venezuelei în timp ce SUA își sporesc prezența militară În ultimele luni, Statele Unite au desfășurat o forță militară semnificativă în regiunea Caraibelor, incluzând avioane de vânătoare, nave ale marinei militare și mii de soldați. Prezența americană urmează să crească odată cu sosirea grupului de luptă al portavionului USS Gerald Ford, cea mai nouă și modernă navă de acest tip din flota SUA. Oficial, Washingtonul susține că aceste operațiuni fac parte dintr-o campanie amplă de combatere a traficului de droguri provenit din America Latină, în special din Venezuela. Maduro acuză SUA de provocare În ultimele săptămâni, forțele americane au distrus cel puțin 15 vase în apele din Caraibe și estul Pacificului, acțiuni în urma cărora au murit 62 de persoane — cetățeni venezueleni, columbieni și ecuadorieni. Potrivit autorităților de la Washington, aceștia erau implicați în traficul de droguri. Ca reacție, președintele venezuelean Nicolas Maduro a acuzat Statele Unite că „inventează un război” și a condamnat prezența militară americană în Caraibe, pe care o consideră o amenințare directă la adresa suveranității Venezuelei.