Cristian Tudor Popescu, despre dezvăluirile Recorder: N-am mai trăit așa ceva de la momentul tălăzuirii mulțimii din Piața Palatului

„Până în clipa de față, documentarul Recorder a realizat ceva important: câțiva magistrați au crăpat tăcerea din Justiție, câteva mii de oameni au ieșit să protesteze împotriva caracatiței din zisa Justiție. E un început bun, dar dezmembrarea monstrului poate fi realizată doar prin măsuri operative”, scrie jurnalistul Cristian Tudor Popescu pe contul personal de socializare, ca reacție la ancheta Recorder, pe care, într-un text anterior, o clasificase drept „unul dintre cele mai importante acte jurnalistice din ultimii 35 de ani”. În opinia jurnalistului, dezvăluirile Recorder seamănă cu momentul din decembrie ’89, când, la meetingul de la fostul Senat, mulțimea refuzase să mai scandeze sloganuri comuniste, iar la tribună, Ceaușescu era vizibil speriat, în timp ce-și plimba ochii peste furia de sub tribune. „Alo, alo, așezați-vă liniștiți la locurile voastre!” „N-am mai trăit așa ceva de la momentul tălăzuirii mulțimii în Piața Palatului, în vreme ce N. și E. Ceaușescu își roteau ochii furioși și speriați în toate părțile. Aidoma CPEx, în spatele președintei CAB Arsenie au fost aliniați 3 bărbați și 6 femei care au tăcut mâlc. Intervenția judecătoarei Raluca Moroșanu, hotărâtă, curajoasă, întristată, precisă mi-a adus lacrimi în ochi. A spus doar atât: cu toată viața și cariera mea de 26 de ani în magistratură, confirm că tot ce a spus judecătorul Laurențiu Beșu este adevărat, suntem terorizați de conducere. Din sală s-au auzit destule aplauze, dar cred că au fost ale jurnaliștilor. Apoi, la tirul de întrebări care a urmat, singurul răspuns al lui Arsenie a fost: „Alo, alo, așezați-vă liniștiți la locurile voastre!”. O încercare disperată, cum nu credeam să văd într-o sală a Justiției române, a fost redarea, pe un laptop, a unui dialog dintr-un proces, care era menită s-o scoată isterică pe judecătoarea Daniela Panioglu; a fost oprită la jumătate, din gâtul mâinii, de Arsenie, pentru că arăta limpede că Panioglu avea dreptate. Arsenie a pus capăt în forță conferinței de presă, condusă în stil Florin Iordache Altăntrebare, refuzând să răspundă întrebărilor tuturor jurnaliștilor înscriși pe listă. Nu îndrăznesc să sper că pentru caracatiță va urma ce s-a întâmplat cu regimul ceaușist”, a comentat acesta. „Corupția e peste tot, dar cea din Justiție e cea mai periculoasă” În opinia jurnalistului, documentul Recorder ar fi trebuit realizat la inițiativa președintelui și cu mijloace logistice superioare: „Președintele Dan (…) nu ne-a spus decât că magistrații români muncesc mai mult decât cei din Europa. Că a văzut el cum vine grefiera cu căruciorul de supermarket plin cu dosare. Și nu l-a susținut pe Bolojan în încercarea de a tăia pensiile bestiale ale magistraților. Documentarul Recorder ar fi trebuit realizat din inițiativa președintelui la un nivel logistic mai ridicat, cu mijloace instituționale mult mai puternice decât ale jurnaliștilor. De pildă, e de crezut că SRI, de care președintele nu se atinge, nu știa tot ce e în ancheta Recorder? Corupția e peste tot, dar cea din Justiție e cea mai periculoasă, căci Justiția e puterea care poate pedepsi corupția”. „Rar am văzut ceva mai lipsit de sens” CTP consideră că reacția președintelui la documentarul Recorder e „lipsită de sens”, pentru că toate întrebările lansate de acesta în spațiul public își au răspunsul chiar în materialul citat. „Rar am văzut ceva mai lipsit de sens: răspunsul la toate aceste întrebări este în chiar documentarul Recorder: dictatura Savonea. N. Dan nu a rostit niciodată acest nume până a-l scrie acum pe net. Întrebările ar fi avut rost dacă le-ar fi adresat direct CSM, participând imediat la o ședință, așa cum l-a sfătuit gratis concediatul Ludovic Orban”, scrie jurnalistul. Ca să spargi „monolitul Savonea”, îți trebuie „un pickhammer din afară”, crede CTP, care înaintează o potențială soluție: „Secția Specială de investigare a infracțiunilor comise de magistrați. Bineînțeles, nu cu cei doar 35 de procurori pe care îi are acum. Reorganizată, înzestrată cu procurori valoroși profesional, curajoși și onești (mai există, trebuie doar să-i cauți), subordonată direct Procurorului General care va fi numit de președintele Dan. Această Secție Specială ar putea ancheta cel puțin cazurile din documentarul Recorder. Președintele Dan poate face asta. Sau altceva. Dar SĂ FACĂ, și repede, ceva cu cap și coadă. Altfel, va fi doar un postac pe facebook care „a văzut documentarul Recorder cap-coadă”.
Lovitură pentru Jannik Sinner: ce anunț a făcut Gazzetta dello Sport după ce a câștigat 19 milioane de dolari în 2025

Jurnaliștii de la cunoscuta publicație Gazzetta dello Sport au făcut un anunț neașteptat pentru fanii tenisului mondial, odată cu desemnarea premiilor la final de 2025. În mod bizar, Gazzetta dello Sport l-a numit sportivul anului în Italia pe Lorenzo Musetti, tenismen aflat pe locul 8 ATP, în detrimentul lui Jannik Sinner, ocupantul locului 2 mondial. Sinner a avut un sezon excelent, pe care l-a încheiat en fanfare, cu triumful de la Turneul Campionilor, scor 7-6, 7-5 în finala cu marele său rival Carlos Alcaraz. Jannik a stârnit nemulțumiri în Italia după ce a ales să nu participe la turneul final al Cupei Davis, o decizie similară fiind luată și de Lorenzo Musetti. Gazzetta dello Sport, lovitură pentru Jannik Sinner: premiul pentru sportivul anului, acordat lui Lorenzo Musetti Deși Jannik Sinner a făcut spectacol în 2025 și a cucerit inclusiv Australian Open și Wimbledon, jurnaliștii din țara sa natală au ales să îl ignore în ancheta pentru sportivul anului. Nu mai puțin de 19,11 milioane de dolari a încasat elevul lui Darren Cahill în sezonul recent încheiat, acumulând 56,5 milioane de dolari din premiile la turnee în toată cariera. Cu toate acestea, Gazzetta dello Sport l-a preferat în mod surprinzător pe Lorenzo Musetti, căruia i-au acordat premiul pentru sportivul anului în Italia: „Lorenzo Musetti, care a intrat anul acesta în top 10 mondial, este ultimul poet rămas cu racheta în mână. Este dovada vie a ceea ce poate produce combinația dintre talent și muncă. Oamenii obișnuiau să spună că este un talent neterminat, de parcă pătrunderea în Top 20 mondial, lucru reușit în 2023, înainte să împlinească 21 de ani, ar fi fost o joacă de copii. Ei bine, anul acesta «Lollo» i-a mulțumit chiar și pe cei insațiabili. Un 2025 fantastic, îmbogățit de numeroase premiere: intrarea în Top 10, prima finală de Masters 1000, prima calificare la ATP Finals. El este Sportivul Anului la Gazzetta Sports Awards”, a transmis reputata publicație italiană.
Operatorii de transport vor primi ajutor de la stat pentru compensarea creșterii accizei la motorină

Potrivit comunicatului publicat, joi, de Ministerul Finanțelor, cei care vor beneficia de această schemă de ajutor sunt operatorii de transport rutier licențiați în România, atât pentru transport de marfă, cât și pentru transport de persoane (cu excepția transportului public local). Numărul estimat de beneficiari este de 2.200 de operatori. Buget total pentru schema de ajutor este de 190 milioane lei. Ajutorul este sub formă de grant, în limita a 40 bani/litru de motorină achiziționată între 1 octombrie – 31 decembrie 2025 și 65 bani/litru între 1 ianuarie – 31 martie 2026. Astfel, noua schemă de ajutor de stat este valabilă până la 31 iulie 2026 pentru emiterea dispozițiilor de plată, respectiv 31 decembrie 2026 pentru plata efectivă a ajutorului. „Aprobarea acestei scheme reprezintă un demers de pragmatism economic: este preferabil să returnăm o parte din acciză transportatorilor români pentru a le susține competitivitatea, decât să permitem pierderea definitivă a acestor venituri prin alimentări efectuate în afara țării. Această măsură contribuie la protejarea capitalului autohton și, în mod implicit, la menținerea locurilor de muncă dintr-un sector cu importanță strategică”, a declarat Alexandru Nazare, ministrul finanțelor. Măsura vine ca răspuns la dificultățile financiare cu care se confruntă firmele de transport din România, pe fondul inflației ridicate și al creșterii continue a prețului motorinei, care a ajuns să reprezinte peste 40% din totalul cheltuielilor operaționale ale firmelor de transport. Schema de ajutor de stat are rolul de a opri creșterea prețurilor de la raft, care vine odată cu scumpirea serviciilor de transport. „Prin compensarea parțială a accizei, statul acționează preventiv pentru a menține prețurile stabile și pentru a evita blocajele în lanțurile de aprovizionare care ar putea perturba întreaga economie”, se arată în comunicatul publicat.
Simona Halep, decizie pentru sejurul de Revelion după ce a rămas cu camere goale în hotelul din Poiana Brașov

Simona Halep (34 de ani) a luat o măsură specială pentru a atrage turiștii de Revelion în hotelul ei din Poiana Brașov, ținând cont că a rămas cu camere neocupate, cu doar trei săptămâni până la Anul Nou. În contextul prețurilor piperate pe care le-a cerut, dar și a faptului că stațiunile montane din România se confruntă cu un sezon extrem de slab, ProSport a aflat că Simona Halep are mai multe camere goale pentru sejurul de Revelion, în hotelul din Poiana Brașov. Astfel, reprezentanții unității de patru stele deținute de „Simo” au ales să-i ofere un discount de 10% unui turist care s-a interesat, în cursul zilei de joi, 11 decembrie, de ofertele pentru sejurul de Revelion. Simona Halep se confruntă cu o situație neașteptată la hotelul ei din Poiana Brașov, în condițiile în care au rămas locuri disponibile pentru sejurul de Revelion în toate cele patru tipuri de camere destinate cuplurilor: Smart Stay Room – 2.860 de euro, Comfort Room – 3.100 de euro, Terrace Comfort Room – 3.440 de euro, Executive Relax Room – 3.680 de euro, respectiv Signature Grand Suite – 4.160 de euro. Tarifele sunt valabile pentru două persoane, pentru un pachet de patru nopți, însă reprezentanții hotelului au decis să ofere un discount de 10% față de prețurile afișate, în cursul zilei de joi, cu condiția ca „rezervarea să fie fermă”. Condițiile de rezervare impuse de hotelul Simonei Halep pentru sejurul din perioada 30 decembrie 2025 – 3 ianuarie 2026 prevăd plata unui avans de 100% din valoarea pachetului în termen de trei zile de la confirmarea rezervării. Oferta este nerambursabilă, fiind aplicată o taxă de anulare de 100%. Sezon slab de sărbători pentru stațiunile montane din România Se pare că hotelul Simonei Halep nu este singurul din zona montană care nu a reușit să atragă turiști în același ritm ca în anii precedenți. Potrivit evz.ro, un hotel de patru stele din Bușteni și-a promovat intens ofertele pentru Crăciun și Revelion, însă strategia nu a avut rezultatele așteptate. Pentru Crăciun, gradul de ocupare este de aproximativ 80%, iar pentru Revelion nu depășește 60%. Situația este diferită față de anii trecuți, când locurile erau rezervate integral încă de la finalul lunii noiembrie: „Mai avem locuri disponibile pentru că sunt mult mai puține rezervări față de alți ani. Noi sperăm că o să fie mai bine în perioada următoare. Avem ca și grad de ocupare pentru Crăciun cam 80%, iar de Revelion cam 60%”, a declarat reprezentanta unui hotel de patru stele din Bușteni, pentru sursa citată. Unul dintre motivele pentru care mulți turiști aleg să își amâne vacanțele ar fi reprezentat de majorările de prețuri anunțate pentru 2026 în țara noastră.
Primăria Sectorului 2 anunță cofinanțarea noului stadion Dinamo, dar și deschiderea unui nou parc sportiv

Potrivit anunțului dat de primar, Sectorul 2 va contribui cu o finanțare de 25 de milioane de euro, sumă care va fi eșalonată în trei ani. „Până la finalul lui 2027 vom aloca peste 80 de milioane de lei, astfel încât lucrările să se desfăşoare în ritmul solicitat de Guvernul României și să evităm orice blocaj financiar. Implicarea Sectorului 2 este decisivă pentru realizarea proiectului. După patru luni de analiză și discuții tehnice cu CS Dinamo, am construit o formulă de colaborare care acoperă atât investiția, cât și utilizarea eficientă a viitoarei infrastructuri”, a declarat Rareș Hopincă, în anunțul dat pe pagina Facebook. Odată cu dezvoltarea arenei, Primăria Sectorului 2 plănuiește să deschidă și un nou parc sportiv Dinamo de aproape 20 ha, care va include: pistă de alergare de 2 km, zone pentru sport de masă și antrenament, atât pentru copii, cât și pentru seniori, dar și zone de relaxare și petrecere a timpului liber. De asemenea, proiectul noului parc are în vedere și atât reamenajarea, cât și extinderea spațiilor verzi. Prin noul protocol cu Dinamo, elevii din Sectorul 2 vor avea acces gratuit la: până la 30% din bilete la competițiile sportive organizate de club (fotbal, handbal, volei, baschet etc.); tabere sportive de vară; sesiuni dedicate de inițiere și pregătire sportivă; competiții între școli; vizite educative și acces la Muzeul Sportiv Dinamo; activități dedicate în cadrul programelor „Săptămâna Altfel” și „Săptămâna Verde”; traininguri pentru profesorii de educație fizică din Sectorul 2. Cele două proiecte, respectiv Arena Multifuncțională Dinamo, dar și parcul sportiv vor fi supuse votului în ședința de Consiliu Local care va avea loc marți, 16 decembrie. „Obiectivul este crearea unui centru sportiv deschis, funcțional și integrat în viața comunității, utilizat zilnic de un număr cât mai mare de oameni. Prin acest demers, Sectorul 2 devine un actor important în modernizarea infrastructurii sportive a Capitalei”, a scris Rareș Hopincă.
Simona Halep, dată pe spate de fiii Shakirei. Cum a reacționat când i-a văzut pe băieții cântăreței şi ai lui Pique

Simona Halep, una dintre cele mai populare figuri de pe social media ale sportului românesc, a republicat pe profilul de Instagram o postare cu Shakira și cei doi fii ai ei. Sportiva a reacționat cu apreciere la postarea artistei din Columbia, fosta soție a lui Gerard Pique. Pe scenă, Shakira a avut parte de un moment de neuitat alături de cei doi fii ai ei. Artista i-a urcat pe scenă pe Milan și Sasha, în vârstă de 12, respectiv 10 ani, apoi au cântat împreună. Columbianca se află în plin turneu, intitulat „Las Mujeres Ya No Lloran”. Simona Halep, impresionată de momentul Shakirei cu fiii ei Pe contul de socializare, Simona Halep a distribuit la poveste postarea Shakirei în care impresiona pe scena unui concert, alături de fiii ei. Columbianca i-a chemat pe scenă și au cântat împreună melodia „Acrostico”. „Super Simo” a republicat postarea, alături de 8 inimi! Postarea cu cei trei a strâns un impresionant număr de 3.400.000 de aprecieri și peste 83.000 de comentarii. Fanii s-au declarat impresionați de vocea celor doi, dar și de prezența scenică deja aproape învățată de la mama lor. Cei doi fii ai Shakirei au ales să se îmbrace în costume parcă desprinse din povestea artistei, cu aceeași nuanță de albastru. Nu este prima dată când columbianca îi îmbracă pe Milan și Sasha în ton cu ceea ce poartă ea. La premiera filmului „Zootopia 2”, familia a purtat haine în nuanța lavandei, pentru a se potrivi perfect. Artista a participat la acest eveniment deoarece a lansat o piesă tematică pentru pelicula animată destinată copiilor. Shakira, vedetă mondială respinsă din corul școlii Despre Shakira s-a spus că a fost respinsă în copilărie din corul școlii pentru că vocea ei era prea puternică, dar asta nu a oprit-o să îmbine cu brio muzica și „cartea”. Columbianca are un IQ de 140, conform unui interviu din anii 2000, vorbește 6 limbi străine și a scris prima poezie la 4 ani. Artista admite că, atunci când era mică, era fascinată de mașinile de scris și și-a dorit una încă de la vârsta de 7 ani. Chiar Shakira a admis că atunci când scrie versuri, acestea i se „amestecă” în minte, dar susține că asta a ajutat-o să fie mai creativă. Tehnica ei de a cânta este una specială, deoarece se bazează pe respirație diafragmatică de cântăreață orientală. Tatăl ei este de origine libaneză, iar melismele ei sunt foarte precise și datorită apropierii de cultura arabă.
Laura Vicol, atac virulent la Recorder: Justiția e manipulată cu unghiuri selectate, cu emoție împinsă până la limită, cu concluzii prestabilite

Laura Vicol iese la atac împotriva publicației Recorder, pe care o acuză de inginerii emoționale, menite să împingă publicul înspre o direcție țintită. Ea crede că „o parte a presei construiește narațiuni toxice, fără responsabilitate și fără respect pentru adevăr”. Vicol se consideră o „țintă convenabilă”, a cărei imagine e manipulată de Recorder în așa fel încât să atragă emoția negativă a publicului. „Românii au fost împinși spre o singură concluzie” „Vreau să explic cui are urechi să audă și doreşte să analizeze pertinent și obiectiv două situații halucinante care se repetă și care arată, încă o dată, modul în care o parte a presei construiește narațiuni toxice, fără responsabilitate și fără respect pentru adevăr. Prima situație este deja cunoscută: ziua procesului de insolvență Nordis. Exact atunci Recorder a lansat acel reportaj trunchiat, construit pe jumătăți de adevăr și pe emoție negativă, menit să stârnească furie și ură împotriva mea și împotriva unei companii românești. Ținta principală? Începerea demolării unui candidat la prezidențiale și excluderea mea din Comisia Juridică, sucisem deja gâtul multor vipere. S-a văzut efectul: atacuri, amenințări, judecăți publice înaintea oricărei clarificări. Ei au dat verdictul, românii au fost împinși spre o singură concluzie, iar eu am fost, pentru ei, doar ținta convenabilă într-o poveste pe care și-au dorit să o controleze”, a scris Vicol pe contul personal de Facebook, la puțină vreme după apariția filmului Recorder. În opinia lui Vicol, ancheta Recorder este o „manipulare” la adresa Justiției, „cu unghiuri selectate, cu emoție împinsă până la limită, cu concluzii prestabilite”. Vicol se simte atacată, dar spune că refuză să se retragă dintr-o ecuație complicată, în care presa, Justiția și publicul pare că sunt într-o continuă tatonare, într-un conflict care nu pare să se stingă niciodată. „A doua situație s-a întâmplat aseară. Recorder lovește din nou, de data asta într-o zonă care ar trebui să fie protejată de orice manipulare: Justiția. Un nou material construit pe aceeași rețetă — cu unghiuri selectate, cu emoție împinsă până la limită, cu concluzii prestabilite. Dar știți ce este cu adevărat uluitor? Judecătorii intervievați. Judecători care vorbesc despre sistem, despre colegi, despre situații pe care le prezintă ca adevăr absolut, dar… fără să spună cine sunt cu adevărat ei înșiși. (…)”. Qui prodest? Vicol crede că acest narativ controlat e de natură să compromită însăși încrederea publicului în instituțiile statului și se întreabă cui folosește această „demolare sistematică”. Când astfel de practici sunt îndreptate împotriva Justiției, nu mai este vorba doar de o persoană sau de o companie. Este vorba de încrederea publicului într-o putere a statului. Iar această încredere, odată distrusă, nu se reconstruiește cu un nou reportaj. Eu nu cer să mă apere nimeni. M-am apărat mereu singură. Dar nu pot să tac când văd același mecanism care m-a lovit pe mine fiind folosit acum pentru a lovi Justiția. De aceea întreb direct, fără ocolișuri: Cui folosește această demolare sistematică? Cui servește această campanie de decredibilizare, făcută cu aceeași rețetă cu care au încercat să mă pună la zid? Nu Justiției. Nu oamenilor cinstiți care își fac meseria. Nu celor care cred în stat, în lege, în adevăr. Dar poate că exact asta este miza. Și dacă asta e direcția în care vor să împingă România, manipulată, divizată și fără încredere în propriul stat, atunci am un singur răspuns: Nu cu mine, nu fără să expun fiecare atac făcut din întuneric. Rămân!”, a scris Vicol.
Răspunsul hotelului Simonei Halep din Poiana Brașov după ce turiștii au cerut meniul pentru Revelion

Reprezentanții hotelului Simonei Halep din Poiana Brașov nu au stabilit încă meniul pentru băuturi și mâncare la petrecerea de Revelion, deși au mai rămas trei săptămâni până la trecerea dintre ani. Aceștia au ținut să sublinieze însă că meniul va avea „un caracter Premium”. Cum prețurile pentru sejurul de Revelion la hotelul Simonei Halep sunt considerabile, turiștii au început să contacteze unitatea de patru stele, atât în privat, cât și prin pagina oficială de Facebook, pentru a primi meniul de băuturi și mâncare. ProSport a aflat răspunsul reprezentanților hotelului deținut de Halep, care au precizat că încă nu au definitivat cele două meniuri! Pentru un sejur de patru nopți de Revelion la hotelul de la poalele muntelui, în perioada 30 decembrie 2025 – 3 ianuarie 2026, tarifele variază între 1.430 și 2.080 de euro per persoană, în funcție de tipul camerei. Hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov a oferit un răspuns, după ce turiștii s-au interesat de meniul de băuturi și mâncare pentru petrecerea de Anul Nou: „Suntem în procesul de finalizare a meniului de preparate și a celui de băuturi, ultimele detalii fiind în curs de ajustare. Dorim să subliniem că ambele vor avea un caracter Premium și o calitate superioară”, au transmis reprezentanții hotelului deținut de campioana tenisului. Pachetul pentru care un cuplu trebuie să plătească între 2.860 de euro și 4.060 de euro include: „4 nopți de cazare în camere moderne, condiții premium, cu mic dejun inclus; brunch special în prima zi a anului 2026; program artistic de excepție cu DJ invitați speciali la SiHA Restaurant & Lounge, atmosferă vibrantă 3 nopți la rând și recital deosebit cu Mrs. Sax”. Hotelul jucătoarei de tenis a mai precizat că cina festivă de Revelion va include open bar Premium, iar invitații vor primi „o surpriză din partea casei la miezul nopții și un invitat surpriză”. Dacă meniul de Revelion nu a fost definitivat, se știe lista invitaților care vor întreține atmosfera Dacă meniul de băuturi și mâncare pentru Revelion nu este încă definitivat, cu trei săptămâni înainte de Anul Nou, se știe, totuși lista invitaților care vor întreține atmosfera: Alessandro & Guya Canino, Mirela Ursache, Giorgio Ciabattoni, DJ Andrei Wab și Mrs. Saxy. „Pregătirile pentru Revelion au început… și ne bucurăm sincer de energia care se strânge în jurul acestei seri. Nu e doar un eveniment, e felul nostru de a întâmpina un An Nou cu energie bună, atmosferă elegantă și oameni frumoși aproape. Anul acesta, îi avem alături pe extraordinarii Alessandro & Guya Canino, Mirela Ursache, Giorgio Ciabattoni și DJ Andrei Wab… iar seara va avea și un moment aparte prin energia și eleganța aduse de Mrs. Saxy. Ei sunt artiști care aduc emoție, ritm și o vibrație caldă exact pe gustul nostru. Lucrăm la fiecare detaliu cu grijă pentru o seară care să aducă bucurie și lumină exact așa cum merită începutul unui Nou An”, a mai precizat hotelul Simonei Halep din stațiunea montană.
Eurodeputați, oficiali guvernamentali și fermieri din Estul Europei, uniți pentru apărarea fondurilor pentru agricultură

Un demers comun fără precedent a fost lansat în Parlamentul European de vicepreședintele Victor Negrescu, alături de eurodeputatul leton Nils Ušakovs și eurodeputatul polonez Krzysztof Śmiszek, pentru a apăra și consolida fondurile europene dedicate agriculturii. Inițiativa a reunit eurodeputați din mai multe state est-europene, oficiali guvernamentali și reprezentanți ai organizațiilor fermierilor, în contextul discuțiilor intense privind viitorul buget al Uniunii Europene. Acțiunea vine într-un moment crucial, în care există îngrijorări tot mai mari cu privire la sustenabilitatea finanțării sectorului agricol – un pilon fundamental pentru securitatea alimentară, competitivitatea economică și stabilitatea socială a regiunii est-europene. „Agricultura este pilonul care menține stabilitatea economică și socială a Uniunii. Ca reprezentanți ai Europei de Est, avem responsabilitatea de a ne face vocea auzită și de a proteja fondurile care sprijină milioane de fermieri. Este esențial ca viitorul buget european să nu lase agricultura într-un con de umbră”, a declarat Victor Negrescu. Acesta a subliniat importanța sectorului în România, unde aproape 13,5 milioane de hectare – adică 57% din suprafața țării – sunt utilizate pentru agricultură, iar 25% din forța de muncă, aproximativ 3,5 milioane de persoane, activează în domeniu, cel mai mare procent din UE. Participanții la întâlnire au evidențiat necesitatea unei poziții comune a statelor din Estul Europei în negocierile cu instituțiile europene, cu obiective clare, precum menținerea unei finanțări stabile și predictibile pentru agricultură, sprijinirea investițiilor în modernizare și tehnologizare, dezvoltarea unei agriculturi performante, adaptate specificului regional și protecție în fața volatilității pieței și a importurilor care afectează competitivitatea fermierilor europeni. „Este un mesaj puternic: Estul Europei este unit și hotărât să apere fermierii și agricultura la nivel european. Ne dorim o creștere a subvențiilor pentru fermieri și fonduri adecvate pentru dezvoltarea zonelor rurale”, a adăugat Negrescu. La reuniune au participat Carla Tavares, coraportor pentru Cadrul Financiar Multianual, ministrul Agriculturii din Letonia, Armands Krauze, secretarul de stat în Ministerul Agriculturii din România, Violeta Mușat, viceministrul Agriculturii din Polonia, Jacek Czerniak, alături de numeroși eurodeputați și reprezentanți ai fermierilor din Europa Centrală și de Est.
O fetița de 1 an, 9 luni şi 10 zile a înotat 100 de metri în bazin şi a stabilit un nou record

Un record fabulos a fost stabilit în India, acolo unde o fetița de 1 an, 9 luni şi 10 zile a înotat 100 de metri în bazin. Cartea Recordurilor din India a recunoscut imediat performanța și a premiat-o pe micuța înotătoare. O fetiță de numai un an a stabilit recordul pentru cel mai tânăr copil care a înotat 100 de metri, obținând un loc în India Book of Records. Cartea Recordurilor din India i-a recunoscut performanța, subliniind că este un rezultat remarcabil pentru vârsta ei. Reușita micuței înotătoare, pe numele ei Veda Paresh, a fost făcută publică printr-o postare pe Instagram, în care apare și e-mailul oficial primit din partea organizației. În mesaj se menționează că Veda a parcurs 100 de metri, echivalentul a patru lungimi de bazin. Ea a realizat această performanță în piscina municipală din Ratnagiri, într-un timp record de 10 minute și 8 secunde. Veda are doar 1 an, 9 luni și 10 zile. India Book of Records i-a acordat distincția, considerând realizarea ei una excepțională pentru vârsta atât de fragedă. „Veda a devenit cea mai tânără persoană care a înotat 100 de metri. Recordul pentru parcurgerea acestei distanțe a fost stabilit de Veda Paresh Sarfare, născută la 22 ianuarie 2024, din Ratnagiri. A înotat 100 de metri (4 lungimi) în 10 minute și 8 secunde, în piscina municipală”, se arată în e-mail.