Guvernul României, ședință astăzi pe tema modificărilor din legislație privind combaterea hărțuirii și violenței la locul de muncă

Guvernul României anunță o agendă încărcată pentru ședința de joi. Sunt prevăzute în dezbatere proiecte care vizează actualizarea legislației privind prevenirea hărțuirii și violenței la locul de muncă, reorganizarea Gărzii de Mediu și aprobarea depășirii unor limite de plăți la Senatul României, Ministerul Energiei și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării. Proiectul care modifică Legea securității și sănătății în muncă 319/2006 introduce obligații suplimentare pentru angajatori în direcția prevenirii violenței și hărțuirii în toate formele lor. Documentul care va fi discutat include sancțiuni contravenționale între 3500 și 7000 de lei pentru nerespectarea acestor obligații. Modificările propuse pentru Codul muncii clarifică noțiunile de violență și hărțuire în relațiile de muncă și definesc principii generale de protecție la locul de muncă. Proiectul extinde protecția angajaților în mai multe tipuri de activități și introduce sancțiuni cu rol disuasiv, astfel încât drepturile salariaților să rămână protejate. Controlul aplicării acestor reguli revine Inspecției Muncii. Un alt proiect modifică Legea 108/1999 privind organizarea Inspecției Muncii și stabilește că inspectorii nu au obligația de a păstra confidențială identitatea persoanei care depune o sesizare privind discriminarea sau hărțuirea la locul de muncă. Pe ordinea de zi se află și memorandumuri care privesc aprobarea semnării Convenției pentru crearea unei Comisii Internaționale referitoare la cererile de despăgubiri pentru Ucraina. Guvernul analizează și aderarea României la Agenția Europeană pentru cerințe educaționale speciale și educație incluzivă EASNIE. Un alt proiect de lege este cel care transpune Directiva europeană ESAP, cu scopul creării unui punct unic de acces la informații pentru servicii financiare, piețe de capital, durabilitate. Pe agendă apare și proiectul de ratificare a Acordului de parteneriat dintre Uniunea Europeană și statele membre, pe de o parte, și membrii Organizației statelor din Africa, zona Caraibilor și Pacific, pe de altă parte, semnat la Apia, Samoa, pe 15 noiembrie 2023. Guvernul dezbate și o ordonanță de urgență care permite alocarea de fonduri din bugetul de stat pentru operatori economici ce gestionează infrastructură aeroportuară. Un alt act normativ prorogă termene pentru menținerea facilităților de transport intern destinate veteranilor de război, văduvelor de război și pensionarilor. Executivul analizează și desființarea Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, aflată în subordinea Guvernului. Este în dezbatere ca activitatea acestuia să treacă la Ministerul Culturii prin fuziune prin absorbție. În agendă apar și măsuri pentru consolidarea incluziunii sociale, între care înființarea Comisiei naționale privind incluziunea socială CNIS, cu reprezentanți ai instituțiilor relevante. Tot pe ordinea de zi se află mai multe proiecte de hotărâre pentru investiții precum „Modernizare DN 28B Târgu Frumos Botoșani”, „Programul strategic de dezvoltare a infrastructurii aeroportuare la Aeroportul Internațional Henri Coandă București”, „Varianta de ocolire Gura Humorului”, „Autostrada de centură București”, „Îmbunătățirea condițiilor de navigație pe sectorul comun româno bulgar al Dunării”. Guvernul analizează și schimbări privind organizarea și funcționarea Gărzii Naționale de Mediu.
Andreea Bălan, videoclip fără inhibiții. Imagini senzuale cu iubita lui Victor Cornea

Andreea Bălan își surprinde din nou fanii. Artista, în vârstă de 41 de ani și logodnica tenismenului Victor Cornea, a publicat pe rețelele sociale imagini din culisele celui mai recent videoclip, în care apare într-o rochie albă, dar extrem de senzuală. Fotografiile, realizate în timpul filmărilor, au devenit rapid virale, artista afișând un look luminos și o stare vizibilă de fericire, dar și o lipsă de inhibiții. Sesiunea foto a fost realizată la filmările pentru videoclipul noii sale piese, parte din proiectul „Fericire”. Andreea Bălan apare în ipostaze elegante și provocatoare, iar fanii au remarcat imediat cât de mult îi radiază chipul, semn al unei perioade personale și profesionale extrem de bune, cu atât mai mult cu cât artista urmează să se căsătorească anul viitor cu Victor Cornea. În paralel cu filmările pentru noul videoclip, artista a lansat recent și noua versiune a piesei „O străină”, hit apărut inițial în 2004 pe albumul „Așa sunt eu”. „Mi-am dorit de mult timp să refac melodia „O străină”, lansată în 2004, de pe albumul „Așa sunt eu” – un album care mi-a cântat poveștile și trăirile mai puțin plăcute din acea perioadă. Planul era să prezint noua versiune în premieră, pe 1 martie, la Sala Palatului, în Super Concertul Fericire. Dar… când am primit mixul final din studio, am zis doar atât: „E prea bună ca să mai aștepte!” N-am mai avut răbdare până în martie și iată că am lansat-o deja, acum două săptămâni. Dacă nu ați văzut încă videoclipul, îl găsiți pe canalul meu de YouTube. Iar celor care l-ați văzut și mi-ați trimis atâtea mesaje frumoase: vă mulțumesc din suflet! Mă bucur enorm că vă place această nouă versiune. 🫶 Abia aștept 1 martie, la Sala Palatului, să o cântăm împreună, în Super Concertul Fericire – un show unic, show-ul primăverii, zic eu, pentru că am pregătit momente speciale, lucrate cu o echipă numeroasă și dedicată. Promit că vă vom lăsa cu gurile căscate…si cu o impresie excelentă. ✨”, a scris cântăreața pe Instagram. Victor Cornea a anunțat data nunții Cei doi au stabilit ca nunta să aibă loc duminică, 10 mai 2026, zi aleasă cu grijă pentru că marchează și trei ani de când formează un cuplu. Conform anunțului lor, ceremonia religioasă va începe la ora 16:00, iar petrecerea va continua de la ora 18:00.
Spital bombardat de militari. Martorii susțin că sunt zeci de victime

Atacul aerian a vizat un spital din vestul țării asiatice. Cel puțin 31 de persoane au murit, a declarat joi un lucrător umanitar aflat la fața locului, potrivit Le Figaro. „Situația este teribilă. Sunt 31 de morți și credem că vor fi mai mulți. De asemenea, sunt 68 de răniți și vor fi mai mulți”, a spus Wai Hun Aung, referindu-se la atacul aerian efectuat miercuri seara asupra spitalului din orașul Mrauk U, în statul Rakhine, lângă granița cu Bangladesh. Reprezentanții militarilor aflați la putere în urma loviturii de stat din 2021 nu au comentat acuzațiile. Observatorii conflictului susțin că militarii și-au intensificat atacurile aeriene în ultima perioadă. Ofensiva împotriva forțelor care contestă puterea militară a țării s-a intensificat chiar înainte de alegeri. Armata a programat alegerile parlamentare pe 28 decembrie, susținând că scrutinul va pacifica țara. Totuși, opoziția se teme că alegerile vor fi fraudate și că au rolul de a consolida autoritatea militarilor. Ca urmare, rebelii au anunțat că vor împiedica desfășurarea alegerilor în teritoriile pe care le controlează și pe care militarii încearcă să le recucerească.
Anunțul COSR după controlul de la Curtea de Conturi şi decizia luată legată de banii din premierile

La începutul acestei săptămâni, David Popovici s-a plâns că încă nu a primit banii din premiile pentru medaliile din ultimii doi ani. Reacția COSR a venit imediat. Instituția condusă de Mihai Covaliu a luat act de raportul de audit realizat de Curtea de Conturi a României și a anunțat decizia luată legată de banii din premierile pentru medaliile de la JO. COSR a reacționat imediat după semnalul de alarmă al lui David Popovici, pe fondul controlului de la Curtea de Conturi Într-un „superb” limbaj de lemn, Comitetul Olimpic și Sportiv Român a luat poziție vizavi de informaiile care circulă de câteva zile, legate de controlul Curții de Conturi la Agenția Națională pentru Sport, dar, mai ales, a strigătului de disperare al lui David Popovici. Conform unui comunicat de presă al instituției condusă de Mihai Covaliu, Comitetul Olimpic și Sportiv Român a luat act de raportul de audit realizat de Curtea de Conturi a României. Demersul a vizat activitatea financiară și operațională a COSR derulată în perioada analizată de Curtea de Conturi, cu scopul de a evalua conformitatea procedurilor, respectarea legislației și eficiența utilizării resurselor puse la dispoziția organizației. COSR anunță că a oferit tuturor auditorilor acces complet la documente, informații și proceduri interne, în spiritul transparenței și al bunei guvernanțe instituționale. COSR analizează recomandările făcute de Curtea de Conturi În acest sens, o serie de informații și explicații date de COSR au fost acceptate de auditorii Curții de Conturi încă din timpul controlului. „În urma finalizării verificărilor, Curtea de Conturi a emis raportul oficial, care a fost primit de COSR. Organizația noastră este în curs de analiză a recomandărilor pe care Curtea de Conturi le-a formulat și va implementa măsurile care au fost dispuse în conformitate cu prevederile legale aplicabile domeniilor verificate, în termenele și condițiile stabilite de legislația în vigoare. Comitetul Olimpic și Sportiv Român (…) rămâne consecvent principiilor aplicate până în prezent urmând ca și pe viitor să implementeze cele mai bune practici de management, să continue consolidarea mecanismelor interne de control și audit îmbunatățind permanent procesele administrative și operaționale, prin propunerea și susținerea unor modificări legislative menite să asigure claritate și coerență în aplicarea normelor care reglementează o serie de aspecte din activitatea sportivă de performanță, inclusiv în domeniile verificate de Curtea de Conturi. Performanțele realizate de echipa olimpică a României la ultima ediție de Jocuri Olimpice Paris 2024 reflectă dedicarea și contribuția Comitetului Olimpic și Sportiv Român la succesul olimpic”, mai transmite forul, fără să precizeze când anume vor ajunge banii la sportivi.
Bolojan, după ce i s-a spus că urăște salariații și cetățenii din România: Sunt exprimări

Întrebat despre declarația lui Hossu, Bolojan a răspuns: „Sunt exprimări pe care oamenii le pot face”. Premierul a explicat că miercuri a avut loc un consiliu tripartit cu reprezentanții sindicatelor, guvernului și patronatelor. Decizia privind salariul minim Ilie Bolojan a prezentat, la B 1, cele două ipoteze de lucru pentru salariul minim din 2026. Prima ipoteză este creșterea salariului minim. A doua ipoteză este menținerea salariului minim la nivelul din 2025. „Niciuna dintre soluții nu are doar avantaje și dezavantaje”, a spus premierul. Ilie Bolojan a explicat că fiecare soluție are efecte pozitive și negative. „Orice scumpire îl impactează pe cel cu salariu minim. Creșterea salariului este o formă de protecție față de inflație”, a precizat premierul. Argumentele patronatelor Premierul a prezentat și poziția patronatelor. „Reprezentanții patronatelor au argumentat că sunt sectoare întregi la limita de rentabilitate”, a declarat Ilie Bolojan. O creștere a salariului minim ar duce aceste societăți comerciale într-o zonă fără echilibru financiar. „A crește salariul minim ar putea duce la reduceri de posturi”, a avertizat premierul. Ilie Bolojan a menționat contracțiile economice din ultimii doi ani când nu s-a înregistrat o creștere economică mare. Opțiunea personală a premierului „Săptămâna viitoare vom lua o decizie, înainte de sărbători”, a anunțat Ilie Bolojan. Premierul a declarat că va exista o ordonanță care să clarifice regula aplicată din 2026. „Opțiunea mea personală este să susținem o menținere a salariului minim la nivelul acestui an”, a declarat Ilie Bolojan. Premierul a argumentat că astfel se evită complicațiile date de plafonările salariilor din sectorul public și de realitățile economice din anumite sectoare. Sursa video: B1 TV
Simona Halep, antrenată din nou de Darren Cahill. Românca s-a pregătit alături de Jannik Sinner

Simona Halep a revenit la antrenamentele de tenis, și nu oricum, ci alături de Jannik Sinner și de antrenorul acestuia, Daren Cahill. Australianul, omul care a stat alături ani de zile și de româncă, a distribuit un videoclip cu cei doi, iar descrierea e una de top: „Doi campioni”. Simona Halep a intrat din nou pe mâna lui Darren Cahill. Fostul lider din WTA s-a antrenat alături de Jannik Sinner Românca s-a întors la antrenamentele de tenis și i-a avut alături pe nimeni alții decât pe Jannik Sinner și pe antrenorul acestuia, Daren Cahill. „Simo” a rămas în relații excelente cu tehnicianul de la Antipozi, acesta fiind omul care a dus-o către culmile tenisului, așa cum face și acum cu sportivul italian. Australianul nu putea rata momentul și i-a imortalizat pe cei doi într-un un videoclip, cu o descriere de zile mari: „Doi campioni”. Ulterior, Simona Halep a redistribuit videoclipul și i-a întors complimentul lui Darren Cahill: „Cel mai bun antrenor”. Foto: Mediafax Foto Omul fără de care nu ar fi ajuns niciodată în vârful piramidei din tenis La o lună după ce s-a decis să spună stop carierei din tenis, Simona Halep a vorbit despre importanța prezenței în parcursul său a lui Darren Cahill. Cei doi au început colaborarea în octombrie 2015 și a terminat-o în septembrie 2021, cu o pauză în perioada octombrie 2018 – ianuarie 2020. Fosta sportivă spune că antrenorul australian „a schimbat-o ca om”, a ajutat-o să câștige turneele mari, a trimis-o la psiholog atunci când avea probleme cu forehand–ul și a învățat-o să nu mai fie atât de introvertită și să discute normal cu rivalele din tenis și cu jurnaliștii. „Darren Cahill a avut o mare contribuție la cariera mea. M-a schimbat ca om. Îmi amintesc că aveam probleme cu forehandul m-a trimis și la psiholog pe vremea aceea, lucru care m-a ajutat foarte mult. Eu eram foarte introvertită, el m-a învăţat să discut cu ceilalți jucători din circuit, să fiu mai deschisă în faţa presei. Eu am suferit mult în urma unor articole, a unor declaraţii ale unor oameni, care au vorbit despre mine. Personal nu am avut nimic cu nimeni, dar aşa simţeam eu să reacţionez atunci. Dar Darren m-a ajutat mult să câştig turnee mari, să mă accept aşa cum eram… A luat o pauză în 2019, nu a fost greu pentru mine pentru că îl aveam pe domnul Dobre. A fost un om care m-a apreciat, m-a încurajat şi m-a ajutat să cresc încrederea în mine şi să mă simt sigură pe ceea ce fac. Este o persoană emotivă şi asta îl face mai deosebit. El m-a înțeles mereu”, a declarat Simona Halep, la DigiSport.
Bolojan, despre criza apei din Prahova: Există o răspundere morală a ministrului

Ilie Bolojan a fost întrebat la B 1 dacă liderul PSD, Sorin Grindeanu, i-a cerut să o demită pe Diana Buzoianu. Premierul a răspuns că prioritatea în aceste zile a fost să asigure oamenii cu apă potabilă și să repună în funcție alimentarea cu apă. Problema sistemică „Pe fondul unei defecțiuni constatate la baraj, în loc să se acționeze programat și profesionist, am ajuns să nu estimăm efectele negative și să nu-i anunțăm pe oameni”, a declarat Ilie Bolojan. Premierul i-a cerut ministrului Mediului să rezolve problemele sistemice pentru a evita astfel de situații. Ilie Bolojan a precizat că intervenția la baraj trebuie programată astfel încât oamenii să fie anunțați. „Primăriile și agenții economici din zonă trebuie să știe, să se poată crea rezerve de apă”, a spus premierul. Răspundere directă și morală Întrebat dacă demisiile sunt suficiente, Ilie Bolojan a explicat diferența dintre cele două tipuri de răspundere. „Fiecare dintre noi are două tipuri de răspundere: o răspundere directă dacă prin decizia ta s-a întâmplat ceva și o răspundere indirectă, o răspundere morală”, a declarat premierul. Ilie Bolojan a dat exemplul ministrului Sănătății. „Gândiți-vă câte lucruri se întâmplă în spitale. Decizia este la autoritatea locală care numește directorul de spital, dar percepția este că ministrul trebuie să răspundă”, a spus premierul. Demisiile reflectă răspunderea directă „Deciziile pe care le-a propus Ministerul Mediului pe baza raportului Corpului de Control reflectă răspunderea directă a celor care au făcut să avem această situație”, a explicat Ilie Bolojan. Demisiile au fost asumate de conducătorii instituțiilor cu responsabilitate directă. Administrația bazinală care gestionează județul Prahova, Apele Române și compania care tratează apa trebuie să răspundă. „Au avut o responsabilitate în acest lanț de decizii”, a spus premierul. Necesitatea profesioniștilor Ilie Bolojan a subliniat importanța numirii profesioniștilor în instituții. „Dacă ai în conducere oameni care n-au habar de domeniu, riscul să ia decizii proaste este foarte mare”, a avertizat premierul. „Dacă cei care operează o stație de tratare nu sunt profesioniști care înțeleg procesele, riscul de a nu gestiona bine situațiile este foarte mare”, a conchis Ilie Bolojan. Premierul a cerut să se învețe din greșeli și să se susțină profesioniști pe posturi de decizie. Premierul a adăugat că problema din Prahova se rezolvă cu specialiști și planificare, nu prin schimbarea miniștrilor, în contextul moțiunii împotriva Dianei Buzoianu. Protocolul de coaliție Întrebat dacă va avea discuții cu partenerii de coaliție să nu voteze împotriva unui ministru din cabinetul său, Ilie Bolojan a răspuns: „În condiții normale există un capitol în protocolul de coaliție prin care membrii coaliției nu susțin astfel de acțiuni”. Premierul a precizat că rămâne de văzut ce se va întâmpla săptămâna viitoare. Impactul campaniei electorale Ilie Bolojan a legat criza apei de campania electorală de la alegerile locale din București. „Acest lucru foarte neplăcut pentru oamenii din Prahova și Dâmbovița a venit pe fondul campaniei”, a declarat premierul. „Tot ce a fost săptămânile trecute a fost potențat din punctul meu de vedere de această perioadă de campanie”, a mai spus Ilie Bolojan. „Oamenii vor soluții” Premierul a subliniat ce așteaptă cetățenii de la guvernare. „Oamenii nu vor de la noi să vadă scandaluri, nu vor să vadă criticarea oamenilor, ci vor să vadă soluții, rezultate, măsuri serioase”, a declarat Ilie Bolojan. „Dacă doar aruncăm vina unii pe alții, dacă schimbăm nu un om ci cinci oameni, dacă schimbăm și ministrul, problema de la Prahova nu se rezolvă”, a avertizat premierul.
Șoferul unei Dacia Bigster a încercat să facă un drift în fața unei patrule de poliție și apoi a intrat cu mașina într-un BMW!

Un incident extrem de periculos a avut loc la periferia orașului francez Nantes, unde un tânăr de 25 de ani, aflat la volanul unei Dacia Bigster, a încercat să facă un drift chiar în fața unei patrule de poliție. Manevra s-a transformat într-o fugă scurtă, terminată cu un impact violent într-un BMW parcat. Totul s-a petrecut în timpul unui control de rutină Potrivit presei locale, episodul s-a petrecut în localitatea Vertou, în timpul unui control de rutină al poliției. În loc să încetinească, șoferul a considerat potrivit să „se dea în spectacol” și a forțat o derapare în mijlocul drumului, la câțiva metri de autospeciala staționată. Agenții au pornit imediat semnalele acustice și luminoase, însă tânărul, care ulterior s-a dovedit a fi sub influența alcoolului și a cocainei, a apăsat accelerația și a fugit. Cursa a fost scurtă. Bigsterul s-a izbit după câteva străzi de un BMW aflat în parcare. Deși mașina era serios avariată, șoferul a încercat să pornească din nou, dar prietenii aflați cu el în autoturism l-au oprit fizic. Abia după ce un polițist a tras un foc de armă în unul dintre cauciucuri, bărbatul s-a predat. În fața judecătorilor, acesta a recunoscut că a acționat „fără să gândească”, într-o stare avansată de ebrietate și agitație provocată de droguri. Tribunalul din Nantes l-a găsit vinovat pentru conducere sub influența substanțelor, refuz de a se supune ordinelor poliției, punerea în pericol a altor persoane, opunere la reținere și distrugere de bunuri. Verdictul a fost dur. Șoferul a primit 18 luni de închisoare cu suspendare, doi ani de supraveghere judiciară și anularea permisului, cu interdicția de a-l obține din nou timp de cel puțin doi ani. Catalanii au văzut Dacia Bigster și au luat decizia Presa de specialitate din Catalonia a anunțat verdictul pentru „Mașina Anului 2026”, iar SUV-ul românesc a reușit să se impună într-o competiție în care a avut adversari de top precum Audi și Skoda. Modelul produs de Dacia a fost desemnat câștigător de către Asociația Presei Auto din Catalonia (APMC), peste Skoda Elroq și Audi A6 e-tron, clasate pe locurile 2 și 3. Vânzările de autoturisme pe gaz sunt în plină expansiune în Spania, crescând cu 77% în primele zece luni ale anului și ajungând la aproape 50.000 de unități, adică 4,36% din piață. Deși autoritățile sugerează constant folosirea mașinilor electrice, tot mai mulți cumpărători aleg vehicule pe GPL, iar Dacia este una dintre alegerile cele mai sigure.
Bolojan: Am vorbit cu Fritz să avem o propunere pentru Ministerul Apărării până în 19 decembrie

Întrebat, la B1TV cine va fi ministrul Apărării, după ce presa a avansat numerele unui apropiat al lui Dominic Fritz, Sorin Șipoș, care a fost coleg de clasă cu Nicușor Dan, premierul Ilie Bolojan a spus că a discutat acest aspect cu președintele USR, Dominic Fritz. „Am convenit că până la sfârșitul săptămânii viitoare, deci până pe data de 19, vineri, să am o propunere din partea USR, în așa fel încât să o pot evalua și, la rândul meu, să-i propun domnului președinte să parcurgem procedura pentru numirea unui nou ministru la Apărare și depunerea jurământului. Aștept până atunci propunerile. Nu pot să fac speculații legate de o persoană sau alta”, a spus Bolojan. Întrebat dacă va fi mai atent la CV-ul celui propus, Bolojan a spus că va vedea „cine este persoana respectivă, dar trebuie să le spunem oamenilor lucrurile în mod corect: în momentul în care un partid vine cu o propunere, dacă în mod evident persoana propusă n-are nicio legătură cu domeniuș, nu are o experiență în practică sau are anumite probleme, deci dacă n-ai niște lucruri absolut clare pe bază cărora să respingi o astfel de propunere, o respingere te duce într-o zonă de subiectivitate și de discuții care nu se mai sfârșesc. Fiecare partid are răspunderea propunerilor pe care le face și validarea se face în timp, dacă duci responsabilitatea respectivului portofoliu sau nu”. El a precizat că, în general, în formarea guvernului, partidele au avut libertatea să vină cu propuneri, dar s-a făcut o analiză a ministrului „în așa fel încât să nu aibă probleme”.
Franța a fost devastatoare și a trecut ca un tanc peste Danemarca! Se știu semifinalele de la Campionatul Mondial

Naționala feminină de handbal a Franței a învins clar Danemarca și va juca în penultimul act al Campionatului Mondial, organizat de Germania și Olanda. În urmă cu un an, Danemarca oprea Franța, neînvinsă până atunci, în semifinalele CE. Roata s-a întors, iar echipa pregătită Sebastien Gardillou va lupta pentru medalii. Se știu meciurile din penultimul act de la Campionatul Mondial feminin de handbal Pentru Franța nu era importantă doar revanșa. Învinsă de Olanda în ultimul meci din Grupa preliminară III, deținătoarea titlului trebuia să arate că insuccesul la 3 goluri a fost un simplu pas greșit, nu începutul căderii. Iar pentru a risipi orice îndoială, era nevoie de o primă repriză aproape perfectă și o apărare care să redescopere adevăratul potențialul. Clarisse Mairot a strălucit, reușind 4 din 4 de la linia de 9 metri în primele 10 minute. În timp ce atacul francezilor a fost genial, apărarea a impresionat, danezele trebuind să aștepte până în minutul 13 pentru a marca al doilea gol din acțiune (8-6). Până atunci, Kristina Jorgensen fusese responsabilă cu aruncările de la 7 metri. Demonstrația franceză a continuat până în minutul 20, când s-a consumat un moment psihologic. Suzanne Wajoka a oferit Franței îi oferise echipei sale un avantaj de cinci goluri, dar revederea fazei pe monitor a anulat golul, pentru un fault comis de Tamara Horacek, care a și primit o suspendare de două minute. Și, de la un potențial avantaj de 5 goluri, Franța s-a trezit cu unul de doar două. Cu toate acestea, jucătoarele lui Sebastien Gardillou nu și-au pierdut complet concentrarea și, chiar dacă portarul scandinav a avut primele două parade în minutul 25, campioana lumii și-a asigurat un avans liniștitor la pauză (17-12). Franța – Germania și Olanda și Norvegia sunt semifinalele de la Campionatul Mondial În repriza secundă, echipa daneză care a demonstrat rapid un angajament defensiv mult mai bun, comparativ cu prima repriză slabă. Franța s-a chinuit să găsească spații deschise și oportunități de șut de la distanță, dar Mairot și-a continuat prestația impresionantă pentru a menține avantajul. După ce și-au executat planul de joc de bază, campioanele mondiale en-titre au fost nevoite să muncească din greu pentru a nu avea emoții, mai ales că Danemarca s-a apropiat la două goluri (19-17, minutul 39). Franța nu s-a prăbușit, pentru că a fost ajutată și de erorile scandinave, care le-au permis să recâștige controlul cu 15 minute rămase din joc. În final, naționala lui Gardillou a obținut o victorie confortabilă (31-26), atingându-și obiectivul principal: ajungerea în semifinalele Campionatului Mondial. Vineri va întâlni o echipă germană revenită în formă maximă după o lungă absență. În cealaltă semifinală, adversare sunt Olanda, învingătoarea Ungariei, și Norvegia.