Mihai Fifor, avertisment asupra riscurilor de securitate la Marea Neagră: Întrebarea este simplă: ne trezim și noi? Sau ne vom trezi după ce se va întâmpla ceva grav?”

Deputatul PSD Mihai Fifor a făcut marți o serie de precizări despre problemele de securitate ale României la Marea Neagră, în special în contextul incidentului recent din Portul Constanța și al riscurilor pentru infrastructura energetică strategică. „În urmă cu șase luni trăgeam un semnal de alarmă referitor la vulnerabilitățile uriașe de la Marea Neagră. Șase luni! Mă refeream atunci la securitatea infrastructurii critice, la exploatările energetice offshore și la riscurile tot mai evidente la adresa unor obiective strategice esențiale pentru România.”, a scris el pe pagina de Facebook. Fifor susține că incidentul recent din Portul Constanța reprezintă o confirmare a acestor riscuri. „Săptămâna trecută, realitatea ne-a lovit din nou în moalele capului și s-a dovedit chiar mai gravă decât anticipam. O dronă a reușit să pătrundă chiar în Portul Constanța și să explodeze în apropierea terminalului petrolier. Nu în larg. Nu în apropierea portului. În port.”, a scris acesta. „Conștientizăm oare cât de norocoși am fost și de această dată? Că nu a fost rănit nimeni? Că nu a murit nimeni? Se întreabă însă cineva cât ne va mai ține norocul?” Deputatul PSD mai afirmă că Portul Constanța este „vulnerabil la astfel de amenințări”. „Săptămăna trecută am avut dovada clară că Portul Constanța este vulnerabil la astfel de amenințări, lucru de nepermis după mai bine de patru ani de război la Marea Neagră. Este de neconceput ca cea mai importantă infrastructură portuară a României și una dintre cele mai importante ale Flancului Estic să fie lipsită de un nivel minim de protecție împotriva unor asemenea riscuri.” „Au trecut deja câteva zile. Incidentul e deja la și altele, acoperit de zgomotul politic cotidian atât de specific României. Mai contează astăzi a cui era responsabilitatea? Mai contează cine a greșit? Ca de fiecare dată, răspunderea este pasată de la o instituție la alta, între ministere, agenții și structuri cu atribuții în domeniu, până când nimeni nu mai răspunde pentru nimic. Și s-a făcut liniște. Începe Campionatul Mondial de fotbal…românii sunt fericiți.” Acesta a precizat însă că problema rămâne una serioasă, mai ales în contextul proiectelor energetice din Marea Neagră. „Rămâne însă un fapt care ar trebui să ne îngrijoreze pe toți: o dronă a ajuns în Portul Constanța și a explodat în incinta celui mai important obiectiv portuar al României. Acesta este adevărul pe care nicio explicație birocratică și nicio pasare a responsabilității nu îl poate șterge. Și este doar o chestiune de timp până când un nou incident se poate petrece.” Totodată, deputatul a criticat și lipsa de reacție politică în tot acest context și a spus că atenția autorităților este concentrată pe formarea noului guvern. „Și, cu toate acestea, nimeni nu pare să se agite prea tare. Cu sacul plin, Bolojan e deja la ușa Palatului Victoria. Pentru noul guvern, dacă trece, urmează perioada de dibuit ușile și butoanele. Parlamentul intră în vacanță în două săptămâni.” „România nu își poate permite să investească miliarde într-un proiect energetic fără să investească, în paralel, în securitatea lui. Este obligația noului Guvern al României, oricum se va numi el, și a instituției prezidențiale să trateze cu celeritate această problemă în cadrul Consiliului Suprem de Apărare a Țării și să gândească un plan clar de protecție a infrastructurii critice din Marea Neagră.”, a mai declarat Fifor. „Întrebarea este simplă: ne trezim și noi? Acum? Sau, ca de obicei, ne vom trezi după ce se va întâmpla ceva grav?”, a completat deputatul.
Donald Trump, huiduit de toată sala la finala NBA. Imaginile cu președintele SUA dormind în lojă s-au viralizat

Donald Trump (79 de ani) a fost huiduit de toată sala în timpul finalei NBA. Președintele SUA a fost surprins în timp ce dormea în lojă, iar imaginile s-au viralizat rapid în mediul online. Liderul de la Casa Albă a participat luni seară, 8 iunie 2026, la al treilea meci din finala NBA, care s-a disputat la Madison Square Garden. Donald Trump, huiduit de 20.000 de oameni Luni seară, 8 iunie 2026, Donald Trump, în vârstă de 79 de ani, a participat la al treilea meci din finala NBA, care s-a disputat la Madison Square Garden. Chiar în timp ce era intonat imnul național, înainte de startul meciului, președintele SUA se afla în loja sa, fiind înconjurat de geamuri antiglonț. Conform informațiilor oferite de New York Times, se pare că, atunci, Donald Trump a fost huiduit la unison de către spectatori, chiar în momentul în care a apărut pe ecranul video suspendat al arenei care a găzduit meciul. De menționat este că, pe Madison Square Garden au fost prezenți aproape 20.000 de fani, care au văzut cum New York Knicks a fost învinsă de San Antonio Spurs, cu scorul de 111-115. Donald Trump Trump a fost invitat să asiste la meciul 3 din finale de către James Dolan, proprietarul echipei Knicks, din New York. Președintele a stat într-o lojă situată lângă mijlocul terenului, la jumătatea tribunei. Donald Trump este primul președinte american în exercițiu care a asistat la un meci din finala NBA. În timp ce era huiduit de cei 20.000 de fani, președintele SUA a zâmbit sarcastic. A adormit în timpul meciului Spectacolul de pe teren pare că nu a fost suficient de bun pentru Donald Trump, care a fost surprins în timpul meciului în timp ce părea că a adormit, după cum transmite Brick Center. De când a revenit în funcția de președinte al SUA, în 2025, Donald Trump a participat la mai multe evenimente sportive importante. Acesta a fost prezent la ultima finală US Open, câștigată de Carlos Alcaraz, dar a participat și la turneul de gold Ruyder Cup. Președintele SUA, în vârstă de 79 de ani, a participat la mai multe evenimente majore, printre care se numără Super Bowl-ul din New Orleans, finala Cupei Mondiale a Cluburilor FIFA din New Jersey, NASCAR Daytona 500 și un eveniment UFC din Miami. Donald Trump caught sleeping during the game 😭 pic.twitter.com/0U2ARxm25K — BrickCenter (@BrickCenter_) June 9, 2026
Mirra Andreeva, o campioană curajoasă. Lui Putin n-o să-i placă declarația puștoaicei

Mirra Andreeva a avut o declarație extrem de îndrăzneață care nu îi va pica deloc bine lui Vladimir Putin. Tânăra jucătoare de tenis din Rusia a reușit să triumfe la Roland Garros. La scurt timp de la câștigarea primului titlu de Grand Slam, a vorbit deschis despre gândurile și sentimentele care o încearcă legat de faptul că nu poate să își reprezinte oficial țara natală. Mirra Andreeva nu a părut deloc încântată de războiul care o afectează în mod direct în circuitul profesionist Din februarie 2022, Rusia a stârnit un conflict militar pe teritoriul Ucrainei. S-au luat măsuri drastice împotriva rușilor, iar majoritatea sportivilor au fost afectați. Față de alți sportivi care nu au mai putut lua deloc parte la turnee internaționale, la tenis lucrurile au stat diferit, iar tenismenii ruși au putut participa ca atleți neutri, fără să reprezinte direct Rusia. La fel se aplică și în cazul sportivilor din Belarus. Noua câștigătoare a Openului Francez a participat la o conferință de presă în care s-a pronunțat împotriva războiului. „Cred că nu toată lumea și-ar dori un război în lume. Deci, ce pot spune este că atunci când joc tenis, singurul lucru la care mă gândesc este cum să joc și cum să câștig și cum să concurez bine și nu știu, pur și simplu să câștig meciuri și nu mă gândesc cu adevărat la asta când joc pentru că am atât de multe lucruri în minte pe care încerc să mă concentrez. Așa că nu mă gândesc niciodată la aceste lucruri când joc”, a precizat Mirra Andreeva, notează sportskeeda. Mirra Andreeva (19 ani, 8 WTA) nu a avut deloc emoții în finala cu Maja Chwalinska (24 de ani, 21 WTA) și s-a impus cu scorul de 6-3, 6-2, la Roland Garros. O jucătoare din Ucraina le-a criticat dur pe sportivele ruse: „Aș vrea să existe o poziție mai clară” Marta Kostyuk (15 WTA, 23 de ani) a avut o reacție extrem de dură la adresa adversarelor sale din Rusia. Jucătoarea ucraineană respinge orice sugestii potrivit cărora jucătoarele de tenis din Rusia ar trebui să păstreze tăcerea legat de cel mai sensibil subiect dintre cele două țări. Ea e convinsă că toți sportivii ar trebui să aibă o poziție vehementă și să fie mai vocali cu privire la oprirea acestui conflict militar. „Sunt cu toții adulți. Știu despre ce vorbesc. Știu ce se întâmplă. Au telefoane. Au Instagram. Au știri. Aș vrea să existe o poziție mai clară cu privire la ceea ce se întâmplă, mai ales când țara ta ucide alți oameni.”, a precizat Kostyuk. În semifinale, Kostyuk și Andreeva au luptat pentru un loc în finală. Kostyuk și-a continuat protestul împotriva rușilor și a bielorușilor, astfel că nu a dat mâna cu adversara sa la finalul meciului.
Guvernul Tomac merge la începutul săptămânii viitoare în Parlament pentru vot: Sunt încrezător că vom obține peste 233 de voturi

Eugen Tomac a spus, luni seara, la Antena 3 CNN, că este încrezător că în ziua votului, peste 233 de membri al Parlamentului României, îi vor acorda încrederea pentru a forma Guvernul. „Doresc mâine (marți – n.r.) să închei consultările cu toți actorii politici și, evident, undeva pe miercuri vom stabili calendarul final, dar cel mai probabil la începutul săptămânii viitoare vom fi în măsură să ne prezentăm în fața Parlamentului pentru acele voturi”, a spus Eugen Tomac. Fără „plan B” Întrebat despre un plan B în condițiile în care partidele, precum PNL sau USR nu vor dori să voteze acest guvern tehnic în Parlament, premierul desemnat a spus că nu are plan B. De asemenea, a spus că nu va intra în dialog cu AUR: „Nu am de ce să discut cu partide care votează împotriva interesului național al României. Și aici vreau să fiu foarte clar. Eu respect opinia și votul fiecărui cetățean român. Este fiecare liber în această țară să voteze așa cum simte. Însă nu voi accepta niciodată și nu voi înțelege niciodată partidele care, prin gesturi concrete, acționează împotriva interesului național. Și AUR a avut un asemenea comportament de mai multe ori. Și chestiunea aceasta, evident, nu este negociabilă”. Discuții cu parlamentari „la bucată”, dar nu cu AUR Întrebat, însă, dacă va sta de vorbă cu parlamentari din aceste separat, „la bucată”, Tomac a spus că nu a avut dialog și nici nu a fost contactat, dar nici nu a fost interesat să intre în contact până acum. „Dar evident, pentru mine fiecare vot va fi important”, a mai spus Tomac.
Patrick Mouratoglou A ŞTERS-O pe Simona Halep din rândul campionilor săi după ce i-a nenorocit cariera!

Colaborarea dintre Patrick Mouratoglou și Simona Halep a fost un fiasco total, totul culminând cu scandalul în care românca a fost prinsă dopată, fără voia ei, moment sinonim practic cu începutul sfârșitului carierei sportivei noastre. Dovadă că „mariajul” cu Simo a fost unul dezastruos l-a determinat pe antrenorul francez să nici nu o pomenească pe campioana noastră la împlinirea vârstei de 56 de ani. Simona Halep, dată uitării de Patrick Mouratoglou cu ocazia împlinirii vârstei de 56 de ani Patrick Mouratoglou și Simona Halep au colaborat pentru puțin timp, suficient însă ca în perioada în care a fost pregătită de antrenorul francez, românca să fie prinsă dopată, după ce a ingerat suplimente contaminate, recomandate chiar de staff-ul tehnicianului. Ulterior, în plină formă sportivă, românca a fost suspendată drastic, chiar dacă a susținut mereu că habar nu avea că respectivele suplimente erau contaminate cu roxadustat: „Întotdeauna mi-am ascultat echipa. Am întrebat dacă ele (n.r – suplimentele) sunt curate. Ei ştiau cât de strictă sunt cu tot ceea ce iau. Aşa că toată lumea ştia că trebuie să verifice, cum ar fi, foarte strict. Dar a fost o greşeală”. După un proces lung care a durat ani de zile, Simo a avut câștig de cauză și sentința i-a fost redusă. Prea târziu, sportiva era practic ieșită din tenis și, în ciuda eforturilor mari de a reveni în top, aceasta a decis să se retragă, chinuită de accidentări și de mari probleme de ordin fizic. Acum, cu ocazia împlinirii a 56 de ani, antrenorul francez parcă nu s-a intersectat vreodată cu Halep și nici măcar nu a amintit-o în postarea de pe rețelele sociale, în care a adus în prim-plan fotografii cu foștii săi elevi, Serena Williams, Coco Gauff, Grigor Dimitrov, Stefanos Tsitsipas, Jeremy Chardy sau Holger Rune. „56 de ani astăzi. Treizeci dintre ei i-am petrecut pe teren, antrenând, învățând și împărtășind un joc pe care nu voi înceta niciodată să-l iubesc. Când te îndrăgostești de tenis, este pentru totdeauna”, a transmis Patrick Mouratoglou pe Instagram. FOTO Profimedia 11 mai 2026 Mesajul la final de drum. „Poți fi doar mândră” Simona Halep a decis în primăvara anului trecut să-și agațe racheta în cui, iar antrenorul francez a reacționat după ce fosta sa elevă a hotărât să facă acest pas și i-a transmis acesteia că poate să fie mândră de cariera excepțională din tenis. „You can be proud of an exceptional career” (n.r. – Poți fi doar mândră de o așa carieră excepțională), a scris Patrick Mouratoglou pe rețelele sociale.
Victor Ponta, despre viitorul Executiv: Practic, se anulează și alegerile parlamentare
Ponta a declarat că așteaptă anunțarea oficială a componenței noului Cabinet, dar a apreciat că numele vehiculate în spațiul public sunt mai bine pregătite decât actualii membri ai Guvernului. „Mâine (marți n.r.) aștept să ne spună și numele. Dacă sunt numele alea din presă, ne propune niște oameni de 100 de ori mai bine pregătiți și mai deștepți decât ăștia pe care îi are acum Bolojan. La Externe, la Apărare, la Agricultură, la Mediu…”, a afirmat fostul premier luni, invitat la emisiunea Marius Tucă Show. Ponta: republică prezidențială Victor Ponta spune că influența președintelui asupra viitorului Executiv este fără precedent și a comparat situația cu o republică prezidențială. „N-am văzut așa ceva. Nici la Iliescu, nici la Băsescu. Nici la Iohannis. Adică să fie un guvern prezidențial, efectiv. O republică prezidențială, de la un cap la altul”, a afirmat el. De asemenea, Ponta susține că președintele își impune propria formulă guvernamentală, iar rolul Parlamentului devine unul marginal. „Să stabilim un lucru. Chiar nu mai are rost să votăm. N-are rost. Prezidențialele le-am anulat, acum, practic, se anulează și parlamentarele. Uite, avem un președinte care conduce el”, a declarat politicianul. Parlamentul, „pus în paranteză” Potrivit fostului premier, influența Parlamentului în procesul de guvernare din România este în scădere. „Parlamentul devine o paranteză. Iar acum punem definitiv Parlamentul în paranteză. Pentru că nu mai contează”, a afirmat el. Precedentul Iohannis Ponta a comparat situația actuală cu proiectul „guvernul meu”, asociat fostului președinte Klaus Iohannis. „Iohannis a încercat să facă «guvernul meu». Nu i-a ținut. Până la urmă a adus PSD-ul la guvernare”, a declarat Ponta. Acesta a apreciat însă că actualul context politic este diferit deoarece următoarele alegeri sunt programate abia în 2028.
Discurs fără precedent înaintea alegerilor
Săptămână extrem de importantă la Federația Română de Tenis, acolo unde se va alege noul președinte pe data de 10 iunie. George Cosac pare principalul favorit, iar din echipa acestuia vrea să facă parte și Cosmin Hodor, cel care candidează pentru funcția de vicepreședinte. Alegeri la Federația Română de Tenis! Cosmin Hodor trage un semnal de alarmă: „E o minune că mai stă în picioare!” Recent, Federația Română de Handbal și-a ales președintele, Bogdan Voina reușind să câștige alegerile în fața lui Constantin Din. Acum, Federația Română de Tenis este și ea în pragul alegerilor, programate în cele din urmă pentru data de 10 iunie. Cosmin Hodor candidează pentru funcția de vicepreședinte în echipa lui George Cosac. Silviu Matei și Dumitru Hărădău încearcă și ei să câștige funcția de președinte pe data de 10 iunie. Înaintea alegerilor de miercuri, Hodor a lăsat de înțeles că principalul obiectiv este ca Federația Română de Tenis să primească finanțare pentru ca mai multe proiecte importante să poată fi realizate. „Eu cred că este un moment bun pentru dezvoltarea tenisului românesc. Noi știm ce avem de făcut, mă refer la echipa din care fac parte, cea a lui George Cosac, dar este nevoie de implicarea tuturor! Vă spun sincer, este o minune că încă mai este în picioare Federația Română de Tenis, în condițiile în care n-a mai primit finanțare de la AS de foarte mult timp, tocmai din 2017. Toți miniștrii au dispărut și uite ce se întâmplă”, a mărturisit Cosmin Hodor, pentru ProSport. „Centrul Național de Tenis are nevoie de o altă infrastructură!” O prioritate pentru Hodor este Centrul Național de Tenis, acolo unde Ion Țiriac organizează turnee la care vin jucători tot mai importanți. „Cu siguranță, Centrul Național de Tenis are nevoie de o altă infrastructură și acesta este un obiectiv important pe care mi l-am propus. De asemenea, trebuie neapărat ca aparatura de la sala de forță să arate cu totul altfel. Jucătorii care vin la București pentru meciurile de tenis au nevoie de mai multe facilități, inclusiv pentru a avea ce să facă între meciurile pe care le dispută”, a completat Hodor. „Aș implica nume mari precum Simona Halep, Horia Tecău și Marius Copil!” În viitorul proiect al Federației este așteptată și Simona Halep, alături de alte nume mari precum Horia Tecău și Marius Copil. „Aș implica pe oricine poate să ne ajute pentru tenisul românesc, inclusiv nume mari precum Simona Halep, Horia Tecău, Marius Copil. Ei nu trebuie să stea cu orele la Federația Română de Tenis, însă mesajul transmis de ei ajută mult cu siguranță”, a completat Hodor.
Simona Halep, divorțată şi bogată, a petrecut o vacanță de vis într-un cadru romantic, cu iahturi şi soare: Un weekend de neuitat
Simona Halep are suficient timp liber după ce s-a retras din tenis și a petrecut o vacanță de vis într-un cadru romantic, cu iahturi și soare. Fostul lider WTA nu a ratat ocazia și a imortalizat mai multe momente din concediu, după care a împărtășit imaginile superbe cu fanii pe care îi are în mediul online. De când s-a retras din tenis, Simona Halep are suficient timp și pentru micile plăceri ale vieții. Divorțată și bogată, sportiva în vârstă de 34 de ani a petrecut o vacanță de vis, într-un cadru romantic, cu iahturi și soare. Fostul lider WTA nu a ratat ocazia și a realizat mai multe fotografii, pe care le-a postat în mediul online, pe contul personal de Instagram, unde a adunat peste 1.6 milioane de urmăritori. Sportiva din Constanța nu a dezvăluit locația exactă în care și-a petrecut vacanța. Cu toate acestea, din indiciile existente în fotografiile publicate în mediul online pare că ar fi vorba despre o insulă din Grecia. De când s-a retras din tenis, Simona Halep se ocupă de afacerile pe care le are, dar și-a descoperit și o nouă pasiune. Sportiva din Constanța joacă frecvent golf și nu ratează ocazia de a împărtăși acest lucru cu fanii, prin intermediul rețelelor de socializare. Reamintim că Simona Halep s-a retras din tenis pe data de 4 februarie 2025, imediat după meciul pierdut în primul tur la turneul de la Cluj-Napoca (n.r. Transylvania Open). Decizia a fost anunțată chiar pe teren, după înfrângerea cu italianca Lucia Bronzetti, marcând finalul carierei sale profesionale. Simona Halep, despre efectele rețelelor de socializare asupra tinerilor Simona Halep consideră că generația ei a avut un avantaj important, întrucât nu a crescut cu rețelele de socializare. Sportiva a punctat că tinerii jucători „sunt expuși de la o vârstă foarte fragedă la critici și tot felul de comentarii online”. „Da, sincer cred că generația mea și cei dinaintea noastră au fost probabil puțin mai stabili mental, în principal pentru că nu am crescut cu rețelele de socializare. În zilele noastre, tinerii jucători sunt expuși de la o vârstă foarte fragedă la comparații, critici și tot felul de comentarii online care le pot afecta cu ușurință încrederea și îi pot distrage de la propriul drum. În același timp, admir această generație pentru că se confruntă cu un tip de presiune pe care noi nu l-am avut niciodată cu adevărat. Sunt expuși și judecați constant online, ceea ce nu este ușor pentru nimeni, mai ales la o vârstă fragedă”, a declarat Simona Halep, pentru Eurosport.es.
Europa se deschide pentru taxiurile fără șoferi. Unde vor apărea robotaxiuri

Taxiurile autonome, deja în plină expansiune în Statele Unite și China, apar în Europa, companii importante lansând teste în acest an în mai multe capitale, iar Uniunea Europeană urmează să apese pe accelerație, anunță AFP. În China și Statele Unite, flotele private de „robotaxiuri” – mașini fără șofer încărcate cu senzori – s-au dublat în 2025, ajungând la 8.000 de vehicule în peste 20 de orașe mari, potrivit unui raport din mai al Agenției Internaționale pentru Energie (AIE). Cu șapte ani întârziere, testele vor începe în sfârșit în toată Europa în lunile următoare. În Franța – unde nu sunt programate teste pentru moment – înaltul comisar pentru planificare, Clement Beaune, a criticat recent UE pentru că, în cuvintele sale, „a rămas în urmă”. Europa testează „robotaxiurile” cu șoferi de siguranță Reglementările europene prevăd că un „șofer de siguranță” trebuie să se afle la bordul vehiculului, cu mâinile în poală – așa cum a fost cazul în primele zile de testare în China și Statele Unite. UE va accelera acum procesul prin adoptarea unui „platformă de testare”, o abordare simplificată a testării care va permite companiilor să evite obținerea aprobării pentru fiecare țară în parte. Miniștrii europeni ai transporturilor urmează să oficializeze decizia luni, a declarat pentru AFP Anne-Marie Idrac, înalta oficială a blocului comunitar pentru dezvoltarea vehiculelor autonome. Londra, München, Madrid, Zagreb… Primul test din Europa a început pe 8 aprilie în Croația, unde compania chineză Pony.ai – în parteneriat cu grupul american Uber și startup-ul croat Verne, susținută de producătorul auto Rimac – operează aproximativ 10 robotaxiuri în Zagreb. La Londra, trei grupuri vor lansa teste în acest an: liderul mondial al robotaxiurilor Waymo, o filială a companiei-mamă Google, Alphabet; concurentul său Wayve, în parteneriat cu Uber; și compania chineză Apollo Go, o filială a gigantului tehnologic Baidu. La Madrid, grupul chinez WeRide tocmai a anunțat un test cu Uber. Uber va implementa, de asemenea, robotaxiuri în München, folosind tehnologia companiei chineze Momenta. În Elveția, Apollo a încheiat un parteneriat cu Poșta Elvețiană pentru un program pilot în estul țării. Producătorul auto italo-franco-american Stellantis și Pony.ai vor efectua un test în Luxemburg. Platformele de ride-hailing Uber, Lyft și Bolt colaborează adesea în astfel de proiecte. Waymo susține că are aproximativ 3.000 de taxiuri fără șofer răspândite în 12 orașe din SUA, un număr similar cu Apollo, ale cărui taxiuri sunt utilizate în 27 de orașe chinezești și în Dubai. Pony.ai are 1.700 de vehicule și vizează 3.500 până la sfârșitul anului 2026, comparativ cu 1.000 pentru WeRide. În China, platforma de ride-hailing Didi și producătorul auto SAIC operează robotaxiuri în mai multe orașe mari. În Statele Unite, Tesla și Zoox, deținută de Amazon, s-au stabilit în mai multe orașe. Până în 2035, IEA prognozează că vor exista între 700.000 și trei milioane de robotaxiuri în 40 până la 80 de orașe mari. Firma de consultanță BCG se așteaptă la trei milioane, inclusiv 850.000 în China și 350.000 în Statele Unite, dar doar 120.000 în Europa. Goldman Sachs pariază pe aproximativ șase milioane de vehicule pentru o piață de 415 miliarde de dolari. Răscruce în siguranța transportului public În Europa, reglementările stricte de siguranță și cultura puternică a transportului public au pus frână dezvoltării robotaxi, potrivit specialistului Herve de Treglode. Dar „Londra este pregătită, la fel și Madridul. Am putea vedea servicii comerciale până în 2027”, a spus el. „În SUA și China, nu fac șase luni de testare și apoi se opresc. Se lansează într-un cartier, elimină șoferul de siguranță, apoi lansează servicii comerciale cu investiții masive.” Un potențial obstacol: companiile vor să instaleze taxiuri fără șofer în zone urbane extrem de profitabile și dens populate; mulți politicieni le doresc în zonele suburbane și rurale, pentru a compensa lacunele din transportul public. „Este momentul să venim cu o strategie”, a declarat luna trecută Laurence Debrincat de la autoritatea regională de transport din Paris, pledând pentru o abordare suburbană și rurală. Fondatorul firmei franceze de ridesharing Ecov, Thomas Matagne, a rezumat răscrucea cu care se confruntă factorii de decizie. „Ar trebui să lăsăm sectorul în seama pieței, cu riscul de a-l concentra în zone dens populate? Sau ar trebui guvernul să investească pentru a implementa (robotaxi) în interesul general?”
Dragoș Savloschi a câștigat Trofeul Alba Iulia la Super Rally

Dragoș Savloschi a câștigat prima etapă a Campionatului Național de Super Rally, la volanul unui monopost Wolf Thunder. Runda s-a desfășurat la Alba Iulia. Competiția ce are loc pe trasee urbane și care a fost fondată de marele Mihai Leu a dat drumul acestui sezon pe străzile din Alba Iulia, iar startul a fost luat de monoposturi, dar și modele electrice unice în Europa. Dragoș Savloschi a câștigat Trofeul Alba Iulia la Super Rally. Claudiu Motoc, victorie categorică la Clasa 2A La bordul unui monopost Wolf GB08 Thunder, Dragoș Savloschi a fost mai rapid cu trei zecimi de secundă față de Aurelian Andronache, iar podiumul clasamentului general a fost completat de vicecampionul național la viteză în coastă, Lucian Răduț (Mitsubishi Lancer Evo VIII). Campionul absolut en-titre, Leo Borlovan, a încheiat pe locul opt la Alba Iulia. „Anul acesta nu mai vreau să ratez titlul de campion. Suntem încrezători atât în forțele noastre, ca echipă, cât și în mașina de concurs”, a declarat Savloschi la finalul cursei. Alexandra Teslovan, 19 ani, s-a clasat pe locul cinci la general și a primit din partea Annei Leu trofeul „Mihai Leu – Spirit de Campion”. Ea a terminat cursa la doar trei secunde de podiumul clasamentului general. A doua etapă a Campionatului Național de Super Rally are loc în perioada 26 – 27 iunie, la Hunedoara. „Legenda campionului nostru, Mihai Leu, merge mai departe, iar visul său de a avea o etapă de Super Rally acasă, la Hunedoara, a devenit realitate. Pentru al doilea an consecutiv, Trofeul Mihai Leu aduce în oraș cea mai emoționantă cursă a sezonului. Pe 26-27 iunie, ne revedem în centrul Hunedoarei pentru cea de-a doua etapă a campionatului. Vă așteptăm să trăim împreună spectacolul, emoția și pasiunea pentru motorsport” arată pagina de Facebook Super Rally Romania. „Este un rezultat care ne motivează” Debut excelent de sezon pentru Claudiu Motoc în etapa inaugurală a Campionatului Național de Super Rally 2026, de la Alba Iulia. La bordul unui model Honda Civic Type R TCR, Motoc s-a impus la Clasa 2A. Pe lângă succesul individual, el a bifat și un rezultat important în clasamentul pe echipe. Reprezentând United Media Racing Team, alături de Aurelian Dode Andronache, cei doi au reușit să obțină locul 2 la echipe. „Este un început de sezon foarte bun și un rezultat care ne motivează. Am venit la Alba Iulia concentrați pe obiectivul nostru, iar victoria la Clasa 2A și locul secund la echipe ne dau încredere pentru ce urmează. Mulțumesc echipei, partenerilor și tuturor celor care ne susțin”, a declarat Claudiu Motoc. Un puști de 18 ani, rezultat spectaculos în Marele Premiu al Brașovului: la prima etapă a absentat pentru că avea examene la liceu