Apple pare că va copia cea mai recentă inovație Galaxy S26 Ultra

Cea mai recentă inovație Samsung Galaxy S26 Ultra ar putea fi atât de tentantă încât să fie copiată și de Apple, nu pentru următorul model iPhone 18 ci pentru un laptop din seria MacBook, ca să nu „bată la ochi”. Brevetată de Samsung, tehnologia folosește o combinație de inovații hardware și inteligență artificială pentru a face conținutul ecranului „invizibil” pentru persoanele care privesc telefonul din lateral, protejând astfel datele sensibile (mesaje, aplicații bancare) de privirile indiscrete. Aparent, creatorul iPhone a învățat ceva din ultima experiență avută cu Samsung, lansarea Galaxy S24 Ultra, echipat cu o tehnologie „revoluționară” de finisaj antireflexie, luând prin surprindere strategii echipei de marketing. Câțiva ani mai târziu, Samsung este din nou pe cale să devină primul producător smartphone care lansează o funcționalitate complet nouă pentru ecranul unui telefon disponibil comercial. Iar Apple monitorizează îndeaproape tehnologia, inginerii companiei pregătind un răspuns adecvat pentru viitorul nu prea îndepărtat. Potrivit celebrului insider Ice Universe, Apple nu va aduce această funcție direct în echiparea iPhone, reticența investitorilor motivând o etapă inițială de testare cu seria de laptopuri MacBook din generația 2029. Oricât de stupid ar părea, Apple are o tradiție neoficială dar respectată cu sfințenie, stabilind că nici o tehnologie emergentă nu este adoptată pentru dispozitive de prim rang înainte de a fi probată/demonstrată de competiție, funcționalitatea Always-On Display sau al decupajului de tip „notch” fiind doar două dintre exemplele cele mai elocvente. Chiar dacă Samsung va lansa Galaxy S26 Ultra cu funcționalitate Privacy Pisplay suportară nativ, „riscul” ca Apple să plagieze această dotare pentru seria de telefoane iPhone 18 este minim. Iar dacă funcționalitatea considerată de mulți critici drept un „game-changer” la nivelul industriei, va ajunge să influențeze la modul real dezvoltarea viitoarelor modele smartphone, abia atunci fanii Apple vor putea spera să întâlnească această dotare în echiparea unui iPhone de top. Back to top button
Ministrul Energiei, anunț mare pentru fermierii români. Azomureș va da îngrășămite fermierilor în contrul subvențiilor de la stat, pe bază de bonuri valorice

Combinatul Azomureș, după ce va fi preluat de către compania de stat Romgaz, va da îngrășămite fermierilor români în contul subvențiilor pe suprafațe pe care aceștia le au de încasat de la stat, pe bază de bonuri valorice, a declarat ministrul Energiei, Bogdan Invan, citat de Profit.ro. Azomureș este cel mai mare producător de îngrășăminte chimice și unul dintre cei mai mari consumatori de gaze din țară. Premierul Ilie Bolojan a primit pe 3 februarie, la Palatul Victoria, o delegație a companiei Ameropa Grains România, care deține combinatul. La întâlnire au participat reprezentanții Romgaz, Aristotel Jude și Răzvan Popescu. Acum, negocierile pentru preluarea Azomureș de către Romgaz sunt în curs, potrivit Guvernului. De asemenea, ministrul Energiei spune că a creat deja un sistem împreună cu ministrul Agriculturii prin care îngrășămintele o să ajungă direct la fermieri. „Gazul din Marea Neagră, mare parte din el, o să meargă, și îmi doresc asta, în industria din România, în industria petrochimică, iar la Azomureș, împreună cu ministrul Barbu, deja am creat un sistem prin care îngrășămintele or să meargă direct la fermieri. (…) toate subvențiile agricole pe suprafață care trebuie să meargă la fermieri, or să primească niște bonuri valorice, cu care se vor duce la Azomureș la fabrică, or să ia îngrășământul și automat se face decont între Romgaz, care prea activele de la Azomureș, și Ministerul Agriculturii. Mă interesează ca gazele românilor, din subsolul României, să fie aduse în industria din România, altfel nu putem să ne dezvoltăm ca țară”, a spus Bogdan Ivan în Parlament. Romgaz a anunțat luna trecută că a transmis către Azomureș o scrisoare prin care a informat în raport cu intervalul de preț propus pentru achiziția activelor Azomureș, cu precizarea că, în cazul în care acest interval de preț ar fi acceptat, părțile ar putea intra în negocieri extinse cu privire la termenii și condițiile tranzacției. „Credem cu tărie că informarea de presă a Azomureș în raport cu Romgaz nu poate conduce la sensibilizare, în sensul acceptării oricărui preț pentru o astfel de tranzacție. Tranzacțiile complexe precum achiziția activelor Azomureș trebuie negociate și fundamentate de Romgaz conform procedurilor corporative și legislației aplicabile, înainte de supunerea unei astfel de tranzacții spre aprobarea organelor corporative competente”, a transmis Romgaz. RECOMANDAREA AUTORULUI: Negocierile pentru preluarea Azomureş au ajuns la guvern. Reprezentanţii Romgaz şi Ameropa s-au întâlnit cu premierul Bolojan Romgaz a semnat contractul de consultanță pentru pregătirea preluării AZOMUREȘ. Cine a câștigat licitația și care este valoarea
TikTok promite să descurajeze producțiile AI care pun la îndoială întreaga industrie de cinematografie

Cea mai recentă lansare ByteDance, modelul Seedance 2.0, creat pentru a permite generarea de secvențe video la calitate fotorealistă gata de publicat pe TikTok ca și producție originală, pare că a trimis întreaga industrie cinematografică americană într-o ședință de criză. Iar singura concluzie este aceea că proprietarul TikTok trebuie să-și limiteze cumva ambițiile, în caz contrar riscând un veritabil război cu întreaga industrie de filme americană. Cum ar fi, dacă oricine poate „genera” o scenă din filmul preferat pornind de la câteva poze încărcate și ceva indicații tastate direct pe telefon, atunci care mai e rostul studiourilor de cinema din lumea reală? Până acum era subiect tabu: nimeni nu poate livra producții de cinema la „calitate Hollywood” fără să dispună de bugetul și resursele aparent inepuizabile ale unui studio de cinema. Dar Soran ne-a arătat, iar acum Seedance 2.0 vine să probeze teoria: producțiile video sunt de acum limitate doar de propria imaginație, tehnologia fiind atât de avansată încât ar putea arunca în derizoriu și cele mai ambițioase creații ale studiourilor Marvel. Bombardat cu scrisori trimise de avocați, ByteDance confirmă la nivel declarativ că va restricționa utilizarea de conținut interzis de către noul generator media: ”Luăm măsuri pentru a consolida garanțiile actuale, în timp ce lucrăm pentru a preveni utilizarea neautorizată a proprietății intelectuale și a imaginilor de către utilizatori”. Tot ByteDance afirmă că „respectă drepturile de proprietate intelectuală și am auzit preocupările legate de Seedance 2.0”. Cu toate acestea, solicitările pentru clarificări despre cum anume vor fi obținute aceste rezultate rămân deocamdată fără răspuns. Potrivit avocaților plătiți de Walt Disney, Seedance 2.0 folosește „o bibliotecă piratată de personaje Disney protejate prin drepturi de autor din Star Wars, Marvel și alte francize Disney, ca și cum proprietatea intelectuală râvnită a Disney ar fi clip artă gratuită din domeniul public”. Disney a inclus videoclipuri exemplu care includeau personajele sale protejate prin drepturi de autor, cum ar fi Spider-Man și Darth Vader. Chiar dacă mai puțin pregătiți, reprezentanții Paramount Skydance au trimis solicitări similare bun pentru încetarea oricăror operațiuni care vizează folosirea conținutului protejat prin drepturi de autor. Back to top button
Alexandra Olaru, Vodafone România: 5G poate aduce României 4,7 miliarde de euro anual și 250.000 de locuri de muncă

Reducerea decalajului de adoptare a tehnologiei 5G la nivel european ar putea genera un plus de 1,3 trilioane de euro în veniturile UE, iar pentru România un impact anual de 4,7 miliarde de euro și până la 250.000 de noi locuri de muncă. Declarația îi aparține Alexandrei Olaru, directorul Legal & External Affairs al Vodafone România, și a fost făcută în cadrul Conferinței Europa Connect – România digitală, comunicată de Gândul. Dacă în cazul Europei saltul economic ar fi major, odată cu accelerarea adoptării tehnologiei 5G, de la extinderea acoperirii până la integrarea acesteia la nivel societal, și va genera un surplus de 1,3 trilioane de euro în următorii ani, și în cazul României miza ar fi semnificativă – un plus de 4,7 miliarde de euro anual la veniturile bugetare și crearea a până la 250.000 de locuri de muncă. „La finalul zilei, tehnologia și evoluția tehnologică pot fi creatoare de noi locuri de muncă, nu distrugătoare”, a subliniat Alexandra Olaru, director Legal & External Affairs al Vodafone România. Europa Connect – România Digitală Reglementarea, factor decisiv pentru competitivitate Oficialul Vodafone a atras atenția că viitorul competitivității europene depinde în mod direct de deciziile de reglementare aflate acum în dezbatere la Bruxelles. Printre acestea, Digital Networks Act, care ar putea impulsiona industria telecom și proiectele de digitalizare, dar și Cybersecurity Act, care – în forma sa actuală – riscă să încetinească dezvoltarea Europei în raport cu economia globală. Olaru a subliniat că România trebuie să își asume un rol activ în procesul decizional european. „Suntem a șasea țară la nivel european. Nu ne mai putem ascunde în spatele statutului de nou membru sau de țară mică. Contribuim la stabilirea deciziilor europene și trebuie să susținem ferm acest lucru”, a afirmat Alexandra Olaru. Scalarea soluțiilor digitale, o condiție esențială În încheiere, reprezentanta Vodafone România a oferit o perspectivă concretă asupra provocărilor de digitalizare. Compania gestionează manual aproximativ 256 de milioane de interacțiuni digitale anual, un volum care, în cazul statului român, este mult mai mare. În acest context, orice soluție digitală implementată la nivel public trebuie să țină cont de trei elemente-cheie: securitate, reglementare și capacitatea de scalare. La acestea se adaugă educarea utilizatorilor, astfel încât investițiile în digitalizare să nu rămână simple obiective bifate în cadrul PNRR, ci să genereze efecte reale și sustenabile în economie. Europa Connect – România Digitală Despre proiectul „EUROPA CONNECT” Proiectul „EUROPA CONNECT” are ca scop promovarea și înțelegerea aprofundată a politicilor europene în rândul decidenților din București și facilitarea dialogului cu instituțiile europene. Seria include monitorizarea inițiativelor UE, comunicare prin Gândul.ro și organizarea de evenimente anuale la București, Bruxelles și Strasbourg. Partenerii conferinței Europa Connect – România Digitală, comunicată de Gândul au fost: Vodafone Banca Transilvania Erbasu Constructii Hidroelectrica Transgaz RECOMANDAREA AUTORULUI: Dragoș Pîslaru:”Voi propune Guvernului un model 1-1-1 pentru dezvoltare – bani europeni, naționali și investiții private” Senator Ciprian Rus, la conferința EUROPA CONNECT: „România digitală nu înseamnă să scanăm hârtii și să le mutăm dintr-un birou în altul” Andrei Niculae, vicepreședinte ADR, la Conferința România Digitală:”Am făcut cele mai mari progrese din UE la digitalizare. Trebuie să continuăm”
PC Garage lansează sursele ALPHAGEAR pentru PC gamele Stria, Sustain și Ascend

PC Garag anunță extinderea portofoliului ALPHAGEAR, brandul propriu al companiei, prin lansarea unei game de surse de alimentare dedicate configurațiilor echilibrate și fiabile. După carcase și coolere, ALPHAGEAR adaugă încă o componentă esențială pentru orice PC – sursa de alimentare, elementul care influențează direct stabilitatea, siguranța și comportamentul pe termen lung al întregului PC. Prin această extindere, PC Garage urmărește să ofere clienților o alternativă accesibilă și competitivă, cu un raport calitate-preț foarte bun, pentru construirea unui PC coerent în cadrul aceluiași ecosistem ALPHAGEAR. Noua gamă de surse este structurată în trei serii, astfel încât utilizatorii să poată alege ușor în funcție de buget, scenariul de utilizare și nivelul de performanță dorit. Seriile disponibile în oferta PC Garage: ALPHAGEAR Ascend 650W, 750W, 850W, 1000W ALPHAGEAR Sustain 650W, 750W ALPHAGEAR Stria 550W, 650W Seria STRIA este destinată PC-urilor entry-level și mainstream, pentru utilizatorii care urmăresc o alimentare sigură și stabilă în utilizarea de zi cu zi. Modelele seriei sunt conforme ATX 2.5 și folosesc o arhitectură Half-Bridge cu APFC și conversie DC-DC, pentru o stabilitate îmbunătățită pe liniile de 5V și 3.3V – componente importante pentru placa de bază și unitățile de stocare. La capitolul fiabilitate, STRIA utilizează condensatori GXH certificați la 105°C și include un set complet de protecții: OVP, UVP, OPP, SCP și SIP, pentru protecție la supratensiune, subtensiune, suprasarcină, scurtcircuit și curenți anormali. Seria adoptă un design non-modular, cu cabluri fixe și sleeve individual pe fiecare fir, pentru o organizare mai bună în carcasă. Răcirea este asigurată de un ventilator cu control termic, pentru un nivel redus de zgomot în scenariile uzuale. Seria SUSTAIN este concepută pentru sisteme office avansate și PC-uri de gaming mainstream, care au nevoie de alimentare stabilă și eficientă. Modelele seriei sunt pregătite pentru standardele ATX 3.1 și PCIe 5.1 și sunt certificate 80 PLUS Bronze și Cybenetics Bronze. Sustain folosește o platformă modernă bazată pe topologie Full-Bridge LLC cu Synchronous Rectifier și conversie DC-DC. Această arhitectură contribuie la o eficiență mai bună, pierderi reduse pe linia de 12V, tensiuni stabile și un răspuns rapid la variațiile de sarcină generate de procesoare și plăci video moderne. Componentele interne includ un condensator principal Teapo 105°C și condensatori secundari GXH 105°C, alături de protecții complete OCP, OVP, UVP, OPP și SCP. Sustain este o gamă non-modulară, cu cabluri fixe și sleeve individual pe fiecare fir, plus un ventilator de 120 mm cu control termic inteligent, pentru funcționare silențioasă și răcire eficientă în utilizare reală. Seria ASCEND se adresează PC-urilor de gaming puternice, configurațiilor avansate și workstation-urilor, unde eficiența ridicată și calitatea componentelor interne au un impact direct asupra stabilității și durabilității. Modelele Ascend sunt pregătite pentru ATX 3.1 și PCIe 5.1 și sunt certificate 80 PLUS Gold și Cybenetics Gold. Din punct de vedere arhitectural, Ascend folosește aceeași bază modernă Full-Bridge LLC cu Synchronous Rectifier și conversie DC-DC, optimizată pentru sarcini dinamice și utilizare susținută. Diferențierea majoră vine la nivelul componentelor pasive, în special al condensatorilor. Ascend utilizează condensatori japonezi de la producători recunoscuți, precum Rubycon și Nippon Chemi-Con, completați de condensatori Teapo, toți certificați la 105°C, pentru fiabilitate pe termen lung în regim de funcționare continuă și la sarcini ridicate. Ascend se remarcă și prin designul full modular, cu cabluri complet detașabile pentru un management eficient și un flux de aer îmbunătățit. Cablurile Etched Flat cu sleeve individual sunt gândite pentru o organizare precisă în carcase moderne și un aspect premium. Răcirea este realizată cu un ventilator de 120 mm cu control termic inteligent, pentru un echilibru optim între temperaturi și nivelul de zgomot. De ce contează certificările 80 PLUS și Cybenetics În alegerea unei surse, eficiența și comportamentul în utilizare reală sunt criterii esențiale. Certificarea 80 PLUS este cel mai cunoscut reper pentru eficiență și indică nivelul de conversie al energiei, adică cât de bine transformă sursa curentul alternativ din priză în curent continuu pentru componentele PC-ului. O unitate certificată trebuie să atingă minimum 80% eficiență la trei niveluri standard de sarcină: 20%, 50% și 100%. Cybenetics completează această perspectivă printr-o metodologie extinsă care evaluează sursa în mai multe puncte de încărcare și urmărește trei aspecte critice pentru utilizator: eficiența în scenarii variate, nivelul de zgomot și fiabilitatea. Pe lângă măsurarea eficienței în condiții apropiate utilizării reale, Cybenetics include evaluări acustice (utile pentru sursele cu control termic al ventilatorului) precum și testare în condiții solicitante, inclusiv la temperaturi ridicate, pentru a valida stabilitatea și rezistența în timp. În practică, combinația 80 PLUS și Cybenetics oferă o imagine mai completă asupra comportamentului sursei, atât din perspectiva consumului, cât și a nivelului de zgomot și a durabilității. Disponibilitate Sursele ALPHAGEAR Stria, Sustain și Ascend sunt disponibile în oferta PC Garage, alături de gama ALPHAGEAR de carcase și soluții de răcire, consolidând direcția brandului propriu ca opțiune accesibilă pentru construirea unui PC echilibrat, fiabil și ușor de întreținut.
BNR confirmă dezastrul economiei românești. Datoria externă totală a României a crescut cu aproape 24 mld. euro în 2025. Povara totală a ajuns la 227 mld. euro

Datoria externă totală a României a crescut semnificativ la finalul anului trecut, cu 23,83 mld. euro, până la 227,3 mld. euro, arată datele publicate de Banca Națională a României (BNR). Din suma totală, datoria externă pe termen lung a crescut cu 14,8%, până la 179,4 mld. euro, față de decembrie 2024, în timp ce datoria externă pe termen scurt a înregistrat o creștere cu 1,6% pănă la 47,9 mld. euro. Conform raportului publicat de instituție, datoria externă a administrației publice a fost de 125,5 mld. euro, în creștere cu 18,5 mld. euro față de decembrie 2024. În același timp, soldul deținut de societățile care acceptă depozite, exclusiv banca centrală, a fost de 14,9 mld. euro, față de 12,9 mld. euro la finalul anului trecut. De asemenea, din volumul total, investiția directă, respectiv credite intra-grup, se ridică la 51,1 mld. euro, iar datoria externă a totalizat 176,1 mld. euro, față de 154 mld. euro la 31 decembrie 2024. Sursa: Banca Națională a României „În perioada ianuarie – decembrie 2025, datoria externă totală a crescut cu 23,837 milioane euro, până la 227,347 milioane euro. În structură: datoria externă pe termen lung a însumat 179,431 milioane euro la 31 decembrie 2025 (78,9 la sută din totalul datoriei externe), în creștere cu 14,8 la sută față de 31 decembrie 2024; datoria externă pe termen scurt a înregistrat la 31 decembrie 2025 nivelul de 47,916 milioane euro (21,1 la sută din totalul datoriei externe), în creștere cu 1,6 la sută față de 31 decembrie 2024”, arată datele BNR. RECOMANDAREA AUTORULUI: Explozie de prețuri în ianuarie! Alimentele de bază s-au scumpit pe linie, față de anul trecut. Pâinea, cu aproape 10%, laptele cu 11%, ouăle cu 13%. Ce produs e campionul scumpirilor, cu aproape 25% BNR vine cu vești proaste la început de an: Datoria externă totală a României a crescut cu 24 mld. euro în perioada ianuarie-noiembrie 2025. Povara totală a ajuns la 227 mld. euro
Exemplar Galaxy S26+, scos la vânzare pe o platformă de licitații online

Cu doar două săptămâni rămase până la evenimentul de lansare Galaxy S26, pare aproape un miracol că Samsung a reușit să păstreze noua serie flagship departe de ochii publicului, până acum. Identificat după marcajul aplicat pe capacul din spate, un exemplar Galaxy S26+ prototip a ajuns cumva să fie scos la vânzare pe platforma americană Craiglist, prețul de 1.650 USD sugerând că văzătorul este fie un amator care nu înțelege valoarea de speculă a unui produs nelansat, sau încearcă să vândă un telefon contrafăcut. Dezvăluirea apare după ce, potrivit informațiilor abținute de insiderul@SPYGO19726, un număr tot mai mare dintre fanii Samsung și-au anulat precomenzile/rezervările pentru viitoarele dispozitive, tendință care dacă se menține probabil că va zădărnici ținta de vânzări anuale anunțată Samsung la începutul acestui an, de 34 de milioane de unități pentru seria S26. Chiar dacă aceste informații deocamdată nu pot fi confirmate oficial, anularea precomenzilor s-ar potrivi cu sentimentul general observat deja în comunitatea de fani, tot mai dezamăgiți de strategia Samsung bazată pe promovarea funcțiilor AI, păstrând aproape neschimbată partea de hardware. Spre exemplu, Galaxy S26 Ultra, cel mai avansat smartphone din noua serie Samsung, este așteptat cu același acumulator de 5.000 mAh folosit de pe vremea lui Galaxy S21 Ultra, beneficiind doar de un mic boost în privința vitezei de încărcare și fără tot dotarea cea mai în râvnită de fani: magneții necesari pentru compatibilitatea deplină cu încărcătoare wireless Qi2 și un întreg ecosistem de accesorii MagSafe. Astfel principalul element de atracție pentru viitoarea serie Galaxy S26, rămâne tehnologia OLED Flex Magic Pixel, permițând ceea ce acum este numit „ Privacy Display ”. Practic, tehnologia reduce unghiurile de vizualizare fără a afecta luminozitatea ecranului, eliminând nevoia pentru aplicarea foliilor Privacy dedicate. Revenind la Galaxy S26+, acesta se prefigurează drept cel mai puțin schimbat telefon din întreaga serie S26, primind doar noul procesor mai rapid (Exynos 2600 pentru consumatorii europeni) și un design exterior împrospătat. Aparent, decizia Samsung pentru anularea modelului Galaxy S26 Edge a fost luată atât de târziu încât nu a lăsat suficient timp pentru aducerea dotărilor S26+ la zi cu celelalte modele din serie. Punând sare pe rană, zvonuri recente sugerează că Samsung va crește prețul seriei Galaxy S26, în anumite piețe. Astfel, modelul de bază Galaxy S26 ar avea un preț de pornire de 865 USD în Coreea de Sud, fiind cu 67,60 USD mai scump decât predecesorul Galaxy S25. În mod similar, Galaxy S26 Ultra ar putea debuta cu prețul de 1.240 USD, majorat cu aceeași sumă de 67,13 USD față de Galaxy S25 Ultra. Dar prețurile variază de la o regiune la alta, Samsung putând alege să absoarbă aceste creșteri de costuri pentru consumatorii europeni, sau să mascheze scumpirile prin abandonarea anumitor promoții așteptate în ziua lansării.
Explozie de prețuri în ianuarie! Alimentele de bază s-au scumpit pe linie, față de anul trecut. Pâinea, cu aproape 10%, laptele cu 11%, ouăle cu 13%. Ce produs e campionul scumpirilor, cu aproape 25%

Inflația rămâne la un nivel alarmant pentru buzunarele românilor la început de 2026, în ciuda unei ușoare scăderi față de finalul anului trecut. Conform datelor publicate de Institutul Național de Statistică (INS), rata anuală a inflației în luna ianuarie 2026 comparativ cu aceeași lună a anului precedent a fost de 9,6%. Potrivit datelor publicate de INS, indicele prețurilor de consum a crescut în ianuarie cu 0,86% față de decembrie 2025, iar rata medie a modificării prețurilor în ultimele 12 luni a ost de 7,7%. În termeni anuali, scumpirile continuă să apese puternic asupra bugetelor românilor. Energia electrică s-a scumpit cel mai mult în ianuarie, cu 59,33% în ritm anual, deși s-a ieftinit ușor față de luna precedentă, cu 0,44%. „Indicele preţurilor de consum în luna ianuarie 2026 comparativ cu luna decembrie 2025 a fost 100,86%. Rata anuală a inflaţiei în luna ianuarie 2026 comparativ cu luna ianuarie 2025 a fost 9,6%”, arată datele INS. Sursa: Institutul Național de Statistică La polul opus se află mărfurile alimentare care s-au scumpit cu 7,86% în ianuarie 2026, față de ianuarie 2025, și cu 0,91% față de decembrie 2025. La această categorie, cel mai mult s-au scumpit cacao și cafeaua, cu 25,27% în ianuarie 2026 față de ianuarie 2025. Ouăle s-au scumpit de asemenea în prima lună din 2026 cu 13% față de anul trecut, pâine cu aproape 10%, iar laptele cu 11%. Sursa: Institutul Național de Statistică Serviciile rămân în topul scumpirilor În sectorul serviciilor, presiunea devine tot mai vizibilă. Cele mai importante majorări de prețuri au fost consemnate la transportul pe cale ferată, biletele CFR sunt mai scumpe cu 24,40% față de anul trecut, iar serviciile de igienă și cosmetică au crescut cu 17,75%. Alte servicii cu caracter industrial au înregistrat un salt de 16,84%, iar reparațiile auto s-au majorat cu 14,67%. Scumpiri semnificative s-au înregistrat și la transportul aerian, cu tarife în creștere de 9,78% și la serviciile de apă, canal și salubritate cu 9,08%. În schimb, abonamentele de transport urban s-au ieftinit cu 0,16%, iar serviciile poştale s-au ieftinit cu 3,44%. Sursa: Institutul Național de Statistică RECOMANDAREA AUTORULUI: A îngropat guvernul Bolojan economia sau nu? Cu cifrele pe față. Gândul prezintă indicatorii economici la preluarea conducerii guvernului și cum arată acum inflația, șomajul și creșterea economică În prima decizie din 2026 Isărescu vine cu vești proaste pentru români. Dobânzile nu vor scădea, consumul scade și inflația rămâne mare
România importă fructe și legume de miliarde de euro. Comerciații dau vina și pe cumpărătorii care preferă aspectul în detrimentul calității

România a cumpărat în 2025 fructe și legume de aproape două miliarde de euro. În afara faptului că nu producem suficient, mai există o problemă: mulţi clienţi preferă aspectul în locul gustului, aşa că magazinele se reorientează în cazul furnizorilor. Cartofii din România sunt tot mai puţini pe tarabe. Importăm în jur de 55% din cât consumăm. Roşiile vin din Turcia, cartofii din Franţa, merele din Polonia şi strugurii din Italia sau America de Sud, în funcție de anotimp. Numai în ultimii ani, valoarea importurilor de legume a crescut cu peste 60%, iar la fructe vorbim de o creştere de 30 de procente. În 2025 am importat fructe şi legume de aprox 2 miliarde de euro, publică Observator. Roşiile, cartofii, ceapa, ardeii şi morcovii, în topul importurilor Aşa a evoluat valoarea importurilor de legume şi fructe, din 2021 şi până la final de 2025. La legume, am început cu importuri de 530 de milioane de euro şi le-am dublat. La fructe, de la 766 de milioane de euro, am depăşit un miliard. Cât despre cantitate, pentru legume avem o creştere de peste 15%, în ultimii ani. La fructe, cifra a rămas constantă, adică aproape un milion de tone pe an. „Deficitul în balanţa comercială nu vine neapărat pe cantitatea de produse. Vine din preţul cu care sunt importate aceste produse”, a declarat Florin Barbu, ministrul Agriculturii. La fructe exotice, topul e dominat de banane și citrice. La cele care le producem și noi clasamentul este condus de mere, struguri şi pepeni. „Anul acesta am fost afectaţi de îngheţ destul de mult. Ni s-a spus la supermarket să asigurăm o cantitate necesară, până în luna mai. Producţia noastră nu ne permite să ducem mărul până în mai”, a declarat Andrei Ionică, producător de fructe. „Din Grecia, Franţa, Italia. În perioada asta nu se pot găsi fructe şi legume. Dar în perioada verii susţinem producătorii locali, atât cât putem”, a declarat Tudorel Neagu, proprietar aprozar. În plus, mulţi clienţi cumpără în funcţie de aspect. Aşa că magazinele se adaptează. „O parte din merele de Voineşti sunt afânate în interior. Le preferă pe alea care sunt crunchy la interior. Vinem ceea ce se cere pe piaţă pentru a putea supravieţui”, a declarat Tudorel Neagu. Recomandarea autorului: Paradoxul agriculturii României în 2026: suntem cel mai mare exportator de cereale din Uniunea Europeană, dar 60% din legumele din farfurie vin din import. Care sunt explicațiile, ce arată prognozele internaționale și care sunt vulnerabilitățile
Ce destinație fascinantă de vacanță ți se potrivește în funcție de zodie

Fiecare semn zodiacal are particularități de personalitate distincte, ceea ce înseamnă că fiecare va aborda diferit situații precum călătoriile. De exemplu, un Berbec este pregătit să pornească pe trasee montane dis-de-dimineață, în timp ce un Pește preferă să se relaxeze lângă piscină. Odată ce înțelegi ce se potrivește zodiei tale, dar și companionilor tăi de călătorie, vei putea lua decizii mai bune. Rezultatul: vacanțe mai plăcute pentru toată lumea, preia ProTV Iată ce trebuie să știi pentru ca vacanțele tale să se potrivească cel mai bine zodiei tale. În primul rând, înainte de a rezerva o călătorie, este util să iei în considerare elementul din care face parte zodia ta. Există patru elemente, iar fiecare semn aparține unuia dintre ele. Elementul tău te poate orienta către tipul de vacanță de care te vei bucura cel mai mult, conform almanac.com. Foc (Berbec, Leu, Săgetător): Semnele de foc au nevoie de acțiune, aventură și mult soare. Vacanțele tropicale, snorkelingul cu rechinii, drumețiile în zone izolate și expedițiile prin junglă li se potrivesc foarte bine. Pământ (Taur, Fecioară, Capricorn): Semnele de pământ se simt bine în natură. Relaxarea în pădure, statul la plajă sau cabanele izolate li se potrivesc personalității lor stabile. Totuși, fiind practice, pot prefera o combinație între oraș și natură, pentru a avea acces și la facilități urbane. Aer (Gemeni, Balanță, Vărsător): Semnele de aer sunt orientate spre gândire, așa că orașele sunt mediul lor preferat. Muzeele, restaurantele și ieșirile nocturne în cluburi sunt alegeri potrivite. Deși nu le deranjează activitățile în aer liber, preferă să existe infrastructură urbană în jur. Apă (Rac, Scorpion, Pești): Semnele de apă iubesc plajele, croazierele sau activitățile pe lac, precum jet-ski. Dacă te afli sub unul dintre aceste semne, este bine ca în apropiere să existe mare, lac sau piscină și să ai mereu costumul de baie la tine. Berbec: Interlaken, Elveția Guvernat de casa I a acțiunii și determinării, Berbecul are nevoie de călătorii care să ofere energie și sentimentul de realizare. Munții din Interlaken, schiul și sporturile de aventură satisfac nevoia Berbecului de mișcare, depășire a limitelor și vitalitate fizică, iar peisajul alpin stimulează dorința de explorare a unor locuri vaste și inspiratoare, conform stylist.co.uk. Taur: Santorini, Grecia Taurul este guvernat de casa a II-a a luxului, plăcerii și confortului, iar Santorini este o alegere ideală. Acest semn își dorește vacanțe care să ofere răsfăț și frumusețe, cu mâncare excelentă, priveliști spectaculoase și un ritm relaxat care le permite să se bucure pe deplin de experiență. Gemeni: Florența, Italia Gemenii sunt guvernați de casa a III-a a învățării și curiozității, însă casa lor naturală a IX-a este guvernată de Capricorn, ceea ce înseamnă că își doresc să simtă că au ajuns într-un loc cu adevărat important. Florența oferă o imersiune culturală profundă prin artă, istorie și arhitectură, satisfăcând nevoia de stimulare intelectuală și oferind sentimentul explorării unui oraș bogat în tradiții și semnificație. Rac: Lacul Garda, Italia Guvernat de casa a IV-a a căminului, confortului și siguranței emoționale, Racul se simte cel mai bine în destinații care oferă un sentiment de protecție. Apele liniștite ale lacului Garda, orașele pitorești și ritmul lent creează o atmosferă de siguranță și căldură, permițând Racului să se odihnească și să se reconecteze emoțional. Leu: Berlin, Germania Leul guvernează casa a V-a a distracției, creativității și exprimării de sine. Viața de noapte, scena muzicală și individualitatea specifică Berlinului permit Leului să se exprime liber și să fie în centrul atenției, oferindu-i energia și entuziasmul pe care le caută. Fecioară: San Sebastián, Spania Fecioara este asociată cu casa a VI-a a detaliilor, stării de bine și rafinamentului. Scena culinară de top din San Sebastián se potrivește aprecierii Fecioarei pentru precizie, calitate și măiestrie, oferind o vacanță rafinată și atent planificată. Balanță: Paris, Franța Guvernată de casa a VII-a a romantismului, frumuseții și experiențelor împărtășite, Balanța este atrasă în mod natural de Paris. Arta, moda, eleganța și atmosfera romantică a orașului oferă cadrul perfect pentru inspirație și conexiune, conform astrologului Helena Hathor. Scorpion: Amsterdam, Țările de Jos Scorpionul guvernează casa a VIII-a a transformării și misterului. Aleile ascunse, cultura alternativă și istoria complexă a Amsterdamului răspund dorinței Scorpionului de a descoperi ceea ce se află dincolo de aparențe, făcând din acest oraș o destinație intensă și fascinantă. Săgetător: Coasta Amalfi, Italia Săgetătorul este guvernat de casa a IX-a a călătoriilor și expansiunii, astfel că își dorește vacanțe grandioase și spectaculoase. Coasta Amalfi oferă panorame impresionante, peisaje dramatice și o notă de lux care transformă călătoria într-o experiență memorabilă. Capricorn: Capri, Italia Capricornul guvernează casa a X-a a prestigiului și excelenței, fiind foarte selectiv în alegerea vacanțelor. Capri oferă hoteluri de lux, exclusivitate și atenție la detalii, aliniindu-se perfect dorinței Capricornului de experiențe rafinate și bine planificate. Vărsător: Geirangerfjord, Norvegia Vărsătorul guvernează casa a XI-a a viitorului și a neobișnuitului. Observarea aurorei boreale din fiordurile Norvegiei oferă o experiență spectaculoasă și rară, care reflectă perfect atracția Vărsătorului pentru neobișnuit și necunoscut. Pești: Lacul Bled, Slovenia Peștii sunt guvernați de casa a XII-a a retragerii, vindecării și reînnoirii spirituale. Apele învăluite în ceață și peisajul de poveste al lacului Bled creează o atmosferă de evadare din cotidian, permițând relaxare, reflecție și reconectare interioară. Recomandarea autorului: Orașul cel mai urât din lume care atrage turiștii ca un magnet. În ce constă farmecul său