Comuna din România în care localnicii primesc apă cu porția. Doar 8 ore pe zi beneficiază de apa din rețea, odată cu vremea caniculară. Care este motivul

comuna-din-romania-in-care-localnicii-primesc-apa-cu-portia-doar-8-ore-pe-zi-beneficiaza-de-apa-din-retea,-odata-cu-vremea-caniculara.-care-este-motivul

Într-o comună din România, localnicii au ajuns să primească apă cu porția, iar cei care consumă peste limită vor fi nevoiți să plătească tarife mai mari. Aceștia beneficiază doar 8 ore pe de apa din rețea, odată cu vremea caniculară. Autoritățile locale, însă, explică de ce a fost luată o astfel de măsură, iar informațiile pot fi consultate mai jos. În comuna Ghercești din județul Dolj, localnicii primesc apă din rețea doar 8 ore pe zi, odată cu creșterea temperaturilor. Altfel, localnicii care ajung să consume prea multă apă, vor fi buni de plată. Tarifele pot fi majorate de patru ori. Autoritățile menționează că o astfel de măsură ar urma să diminueze risipa de apă pe timpul verii, perioadă în care, de obicei, este secetă. Comuna din România în care localnicii primesc apă cu porția Apă cu porția într-o localitate din Dolj: 4 ore dimineața, 4 ore seara De asemenea, astfel măsuri ar urma să fie luate și în cazul altor localități românești. Localnicii din Ghercești, Dolj, primesc apă 4 ore dimineața și 4 ore seara. Un bărbat susține că este o situație dificilă, mai ales că în această perioadă temperaturile din termometre sunt ridicate. Având în vedere această măsură luată de autoritățile locale, oamenii încearcă să împartă cât mai eficient modul în care apa este utilizată. „Eu am și fântâna mea forată și mă folosesc și de la mine din fântână. Magistrala o folosesc la baie, la spălat, dar alții nu au. E greu, să rămâi fără apă cum sunt temperaturile astea e foarte greu, vă dați seama”, spune un bărbat, potrivit Digi24. „De aia e băgată în curte, tragem și plătim, ce să facem? Consumăm în curte, în grădină, asta e… Altă lume nu are fântână în curte și consumă apă”, spune o altă persoană. 8 ore pe zi de apă din rețea Preț de 4 ori mai mare în cazul localnicilor care utilizează apa din rețea pentru a-și uda grădina În cazul localnicilor care utilizează apa din rețeaua publică pentru a-și uda grădina, tariful este de 4 ori mai mare. Primarul comunei Ghercești, Cornel Păpăroiu, susține că cei care consumă mai mult de 5 mc/persoană vor plăti o suprataxă de 8 lei/mc. „În perioada sezonului secetos și atunci când consumul de apă este exagerat, cetățenii care consumă mai mult de 5 mc/persoană vor fi taxați suplimentar cu prețul de 8 lei/mc”, transmite primarul comunei Ghercești, Cornel Păpăroiu. Unii dintre localnici susțin că este „cam mult”, mai ales când în gospodărie sunt mai multe persoane. O localnică spune că dacă grădina nu este udată, „n-avem ce mânca”. Compania de Apă Oltenia restricționează furnizarea apei potabile din cauza consumului ridicat provocat de caniculă și secetă. Operatorul avertizează că utilizarea excesivă poate lăsa fără apă alți consumatori care o folosesc pentru nevoile esențiale. „Creșterea accelerată a temperaturilor și instalarea secetei au condus la înregistrarea unor consumuri excesive de apă de la rețeaua publică, astfel încât Compania de Apă Oltenia este nevoită să restricționeze furnizarea apei potabile. Toate aceste activități pun în pericol alimentarea cu apă a celorlalți utilizatori branșați la rețeaua respectivă, aceștia riscând să rămână fără apă pentru băut, spălat și nevoile casnice de bază”, spune Carmen Petrean, purtătorul de cuvânt al Companiei de Apă Oltenia. Sursă foto: Shutterstock – imagini cu rol ilustrativ

Compania Apple recurge la o strategie pentru care a mai fost criticată: să cumpere cipuri de memorie de la companii chineze de pe lista neagră a SUA

compania-apple-recurge-la-o-strategie-pentru-care-a-mai-fost-criticata:-sa-cumpere-cipuri-de-memorie-de-la-companii-chineze-de-pe-lista-neagra-a-sua

Compania Apple care produce telefoanele iPhone doreșt să obțină aprobare de la administrația Trump pentru a cumpăra cipuri de memorie de la companii chineze. Măsura controversată este luată în considerare pentru a ușura presiunile asupra producției produselor Apple de la scumpirea semiconductorilor. De exemplu, Apple ar putea cumpăra cipuri de memorie de la compania chineză CXMT care a fost trecută pe lista neagră. Aceasta este asociată cu Armata Populară de Eliberare Chineză, susțin șase surse familiare cu subiectul. În 2022, Marco Rubio a amenințat Apple cu „examinări federale” Potrivit Financial Times, Apple s-a mai confruntat cu critici în media și în 2022, când a luat în considerare achiziționarea de cipuri de memorie de la YMTC, o altă companie chineză aflată pe lista neagră a SUA. Apple nu are interdicție să cumpere cipuri de la CXMT și YMTC. Marco Rubio, atunci senator republican, a avertizat Apple că „se joacă cu focul” și că va fi „supusă la o examinare fără precedent din partea guvernului federal”.În afara Chinei, cele mai mari companii producătoare de cipuri de memorie sunt Micron, Samsung și SK Hynix. Apple obișnuia să cumpere cipuri pentru dispozitivele sale, dar creșterea prețurilor a dus la presiuni asupra stocurilor. Penagonul a inclus CXMT și YMTC pe lista companiilor chineze considerate periculoase pentru securitatea națională a SUA. Zvonuri despre iPhone 18, noua generație de telefoane care ar urma să fie lansată în toamna 2026 Potrivit zvonurilor, Apple dezvoltă o nouă generație de telefoane:  iPhone 18. Zvonurile distribuite pe site-uri ca MacRumors și MacWorld susțin că după succesul modelului iPhone 17 Pro Cosmic Orange (cu nuanța portocalie), iPhone 18 Pro ar putea fi lansat pe piață cu înveliș de culoare vișinie, albastru deschis și gri întunecat sau argintiu. Potrivit altor zvonuri, Apple ar putea lansa în septembrie primul model de iPhone pliabil pentru a concura cu Samsung și Huawei. Sursa Foto: MacRumors/MacWorld

GIGABYTE Radeon RX 9070 gaming OC – Rămâne RX 9070 un deal bun? (review)

gigabyte-radeon-rx-9070-gaming-oc-–-ramane-rx-9070-un-deal-bun?-(review)

Dacă tot ne-am jucat cu cea mai nouă, bine, de fapt „nouă” placă video a celor de la AMD, am pus ghilimelele de rigoare pentru că GRE-ul există deja pe piața chineză de un an, am zis că ar fi cazul să revizităm RX 9070-ul basic, Vanilla, tocmai pentru a-l repune în context, acum având beneficiul unui an trecut peste noi și a unor titluri lansate între timp care ne-au plăcut chiar mult, vedeți voi care imediat. Design/Construcție Nu o să pierdem prea mult timp cu intro-ul sau cu capitolul de design sau construcție că deja știm cam toți cum arată o placă video AMD Radeon din seria 9000, mai exact implementarea Gaming OC a celor de la GIGABYTE. Placa e cum o știți – GIGABYTE Radeon RX 9070 GAMING OC 16G (cod model: GV-R9070GAMING-OC-16GD) este bazată pe arhitectura modernă AMD RDNA 4 și vine echipată cu 16 GB de memorie GDDR6 pe o interfață de 256-bit, oferind o viteză a memoriei de 20 Gbps. Fiind o versiune cu overclock din fabrică (OC), aceasta atinge un Boost Clock de până la 2700 MHz și un Game Clock de 2210 MHz, utilizând o magistrală rapidă PCI Express 5.0. Pentru o răcire eficientă, placa integrează sistemul WINDFORCE cu trei ventilatoare de tip Hawk, iar pe partea de conectivitate oferă câte 2 porturi DisplayPort 2.1a și 2 porturi HDMI 2.1b, fiind capabilă să suporte o rezoluție maximă digitală de 7680 x 4320 pixeli. Alimentarea se face prin doi conectori de 8 pini, producătorul recomandând o sursă de alimentare (PSU) de minimum 750W. În ceea ce privește spațiul necesar în carcasă, placa video are o grosime de 50 mm, ceea ce înseamnă că ocupă 2.5 sloturi PCI-Express ca lățime (practic va bloca 3 sloturi fizice de pe placa de bază din cauza sistemului de răcire proeminent). Lungimea totală a plăcii este de 288 mm, iar înălțimea este de 132 mm. În ceea ce privește greutatea și stabilitatea, placa se remarcă printr-o masă destul de redusă pentru un model cu trei ventilatoare, cântărind în jur de 1.2 kg. Deși riscul de sag este minim datorită acestei greutăți moderate (placa stând foarte ferm doar în slotul PCIe și prinsă în șuruburile carcasei), pe marginea laterală a backplate-ului metalic sunt integrate găuri filetate standardizate. Aceste puncte de montare sunt complet compatibile cu sistemele anti-sag dedicate de la GIGABYTE (precum bracketurile lor ascunse care se ancorează pe șuruburile de colț ale plăcii de bază), dar și cu majoritatea suporturilor universale sau a brațelor de susținere care vin preinstalate direct în multe carcase moderne. Performanță Să începem cu Platforma noastră de teste, pentru că e bine să aveți o imagine completă, imagine care să includă și restul componentelor acestui sistem: Avem așa: Procesor AMD Ryzen 7 9850X3D, răcit de un AIO de la ROG, nume complet Ryuo IV, susținut de 32GB RAM DDR5 G. Skill TridentZ la 6000 de MegaTransferuri pe secundă, toate montate pe cea mai nouă implementare de placă Aorus Masterde bază chipset X870E X3D a celor de la Gigabyte. Testele sintetice sunt cam aceleași ca prima dată când am testat un RX 9070, deci am făcut câteva doar ca să verific că placa este în parametri, nu sunt discrepanțe între modelele testate, luați-le ca un fel de sanity check să știu că totul este ok. Așadar în 3DMarkul nostru cel de toate zilele am obținut scoruri care sunt în grafic cu ce am obținut și în trecut de la varianta sapphire Pure testată. Vreau totuși să mă plâng puțin, facem o pauză mică, pentru că AMD mi-a scos peri albi cu driverele lor. Când ți-e lumea mai dragă decid să nu mai funcționeze cum trebuie de cauți ca nebunul ce naiba se întâmplă și până la urmă testezi pe alte PC-uri, dacă tot am avantajul colegilor de la zona.store care sunt întotdeauna gata să-mi întindă o mână de ajutor. Cert este că trebuie să reinstalez Windowsul după ce termin de scris acest review, pentru că în continuare am rămas cu niște probleme. Nu o să dezvolt mai pe larg, cert este că tocmai ce am terminat de testat recent lansatul în Europa, RX 9070 GRE, deci aveam deja driverele AMD făcute LA ZI, totul a mers strună cu acea placă, dar îndată ce am conectat la sistemul meu acest 9070 Vanilla cum s-ar zice, ei bine totul a luat-o razna. Și vorbim despre driverele 26.6.1, da? Drivere care sunt lansate vorbaia la 1 an mai târziu față de această placă, deci nu e ca și cum e ceva nou și nu e implementat încă, sau cine știe ce altă scuză ați putea gândi. Revenind, totul a luat-o razna cam dupa 30 de minute de utilizare normală, timp în care am făcut toate testele de mai sus, al doilea monitor refuza să colaboreze, aveam artefacte peste tot, nebunie curată. Am scos placa din slot, am pus-o iar, am reverificat cablurile, porturile, la fel. Reinstalat drivere cu tool-ul oficial AMD de ștergere a driverelor vechi, la fel. Am reinstalat cu DDU, la fel. La colegi, testat într-un pc nou nouț, a mers ok, culmea, cu același driver. Revenind la mine, a 3-a oara, cu a nustiu câta reinstalare de drivere atât cu DDU dar și cu softul AMD oficial, am reușit să elimin complet artefactele și placa să meargă în parametri. Nici acum nu știu ce s-a întâmplat, de ce, și cum. A și driverele 26.6.1, cele despre care AMD Adrenalin îmi zicea că sunt The latest driver… nu sunt the latest, de pe site-ul AMD poți descărca de o săptămână deja 26.6.2. Probabil că nu au comunicat și cu softul lor, nu știu. Cert e că acum, cu cel mai nou driver, placa în jocuri se comportă foarte bine, dar în 3DMark nu mai pornesc unele benchmarkuri. În fine, m-am descărcat aici pentru că lucrurile astea nu mi se par deloc ok pentru un produs care e deja lansat de un an, să ai astfel de probleme de software. Hardware-ul funcționează perfect la urma urmei, pini

Strângi o viață ca să-ți cumperi casă. Cele 10 orașe din Europa în care abia reușești să-ți permiți achiziționarea unei locuințe. Ce se întâmplă cu prețurile din România

strangi-o-viata-ca-sa-ti-cumperi-casa-cele-10-orase-din-europa-in-care-abia-reusesti-sa-ti-permiti-achizitionarea-unei-locuinte.-ce-se-intampla-cu-preturile-din-romania

Strângi o viață ca să-ți cumperi casă. Situația imobiliară nu este tocmai roz, în unele orașe europene. Unii dintre cetățeni abia reușesc să își permită achiziționarea unei locuințe, iar mulți se îndreaptă către încheierea unui contract de închiriere. Mai jos vă prezentăm și situația, la modul general, în România. Prețurile locuințelor au crescut mai repede decât veniturile în mare parte din Europa. Lisabona a devenit una dintre cele mai greu accesibile piețe imobiliare de pe continent. Raportat la venituri, cumpărarea unei locuințe este mai dificilă decât în Paris sau Londra. Potrivit datelor recente, o locuință în Lisabona valorează echivalentul a aproape 19 venituri anuale ale unei gospodării. Ce trebuie să știți înainte. Raportul dintre prețul unei locuințe și venitul populației este un indicator al accesibilității pieței imobiliare. Acesta arată câți ani de venituri sunt necesari pentru cumpărarea unei locuințe. Cu cât raportul este mai mare, cu atât achiziția unei case devine mai dificilă pentru populație. Potrivit economistului Mike Langen, un raport de peste 10 arată că piața imobiliară este dificilă pentru cumpărători. Lisabona și Split conduc clasamentul european, cu un raport de 18,7. Valoarea este aproape dublă față de pragul considerat problematic. Clasament: cele 10 orașe europene în care cu greu reușești să îți cumperi o locuință Lisabona Split Praga Milano Tirana Viena Belgrad Paris Londra Brno Cazul Lisabona Lisabona este unul dintre cele mai clare exemple ale decalajului dintre prețurile locuințelor și veniturile populației. Creșterea rapidă a prețurilor, comparativ cu salariile, a făcut ca orașul să devină una dintre cele mai puțin accesibile piețe imobiliare din Europa. În timp ce salariile s-au majorat cu 59%, prețurile locuințelor au explodat: +240%. În ultimul deceniu, prețurile locuințelor din Portugalia au crescut cu aproape 240%, mult peste ritmul de creștere al salariilor. În Lisabona, un apartament de 50 de metri pătrați poate costa aproximativ 338.000 de euro. La veniturile actuale, achiziția unei astfel de locuințe echivalează cu aproape 19 ani de câștiguri. Iar prețurile continuă să se afle pe un trend ascendent în Portugalia, arată Euronews.com. Totuși, de ce cresc prețurile? Lipsa locuințelor este considerată principala cauză a scumpirilor, însă specialiștii spun că problema este mai complexă. OECD arată că Portugalia se confruntă cu un deficit de locuințe și construiește sub necesarul anual. Tinerii sunt cei mai afectați de această situație. Un raport recent mai arată că veniturile și dobânzile la credite au influențat mai mult creșterea prețurilor decât lipsa construcțiilor noi. La nivel național, anual, între 25.000 și 30.000 de locuințe sunt finalizate. Dar autoritățile spun, pentru a acoperi cererea, ar fi necesare între 45.000 și 50.000 de locuințe. Din această cauză, în ultimii ani au existat proteste. Protestatarii cer măsuri mai dure pentru limitarea chiriilor și construirea de locuințe accesibile. Ei solicită și folosirea clădirilor neocupate, invocând dreptul constituțional la locuință. La periferia Lisabonei, multe familii riscă evacuarea, deși au venituri din muncă. Specialiștii avertizează că lipsa locuințelor accesibile afectează și economia, deoarece tot mai mulți angajați nu își permit să locuiască în oraș. Unii dintre economiști susțin că piața imobiliară ar putea să se prăbușească în Portugalia. Totuși, nu înseamnă automat că vor fi prețuri mai accesibile la locuințe. Care este situația în România? România nu se află în clasamentul mai sus menționat. Însă, zona imobiliară românească a înregistrat, cel puțin în ultimele 12 luni, prețuri mai mari la achiziția unei locuințe. Practic, piața imobiliară a intrat într-o etapă de maturizare, în urma căreia potențialii cumpărători sunt mai prudenți și evită tot mai des achizițiile în faza de proiect. Prețurile apartamentelor au crescut în marile orașe, în timp ce chiriile stagnează sau, în funcție de zone, scad. De exemplu, Timișoara face excepție, cu o creștere a chiriilor de aproape 17%, la începutul lunii iunie. Strângi o viață ca să-ți cumperi casă Cetățenii analizează piața și au o atenție mai mare față de anumite elemente: preț, calitate, modul în care a fost executată lucrarea, precum și istoricul unei locuințe. Mulți apelează la experți pentru verificarea imobilelor și a promisiunilor făcute de dezvoltatori, iar interesul pentru locuințele aflate doar în faza de proiect este în scădere. De altfel, există o tendință în rândul clienților de a înclina către apartamente deja construite sau aproape finalizate. Altfel, experții susțin că există și tendința mai mare de a închiria o locuință, în detrimentul achiziționării uneia, arată Digi24. Sursă foto: Shutterstock – imagini cu rol ilustrativ / colaj Gândul

ONG-urile și Nicușor Dan pierd pe bandă rulantă la CCR

ong-urile-si-nicusor-dan-pierd-pe-banda-rulanta-la-ccr

Dublă lovitură pentru cele mai sonore ONG-uri din România și pentru „președintele-activist” Nicușor Dan. Astfel, Curtea Constituțională a României a respins, miercuri, cu majoritate de voturi, recursurile lui Nicușor Dan la două proiecte legislative de o importanță majoră atât pentru România, cât și pentru ONG-urile de mediu. Practic, se dă liber la anihilarea urșilor periculoși pentru cetățeni și se încheie era blocării hidrocentralelor și a altor obiective naționale majore de către ONG-urile de mediu. Pe turnantă vine o altă lege de mare impact, cea a transparentizării finanțării ONG-urilor.  Astfel, mai întâi, CCR a respins sesizarea formulată de președintele României împotriva regimului de eliminare a ursului brun. Apoi, în miercurea neagră, 24 iunie, a respins obiecțiile lui Nicușor Dan la regimul hidrocentralelor și altor resurse economcie ale țării, pe care le declară cu un regim special și apărate de CSAT. Deciziile sunt unele cu o rezonanță aparte, căci tot mai multe voci critică puterea exacerbată a ONG-urilor, care teoretic reprezintă interesele societății civile, de a funcționa ca instrument de presiune politică și rescriere a agendei publice.  În acest context, se așteaptă cu interes dacă legea vizând trasparentizarea surselor de finanțare ale organizațiilor non-guvernamentale va trece de Parlament. Și, în cazul în care va trece, dacă va fi la rândul său atacată la CCR de Nicușor Dan, care deja s-a antepronunțat negativ pe acest proiect legislativ.  Instanța a respins obiecțiile președintelui la regimul de eliminare a ursului brun Instanța a decis că legea care modifică OUG nr. 81/2021 privind intervențiile împotriva urșilor care atacă persoane sau provoacă pagube este constituțională. Tanczos Barna a cerut Comisiei Europene ca ursul brun să fie scos din categoria speciilor strict protejate. Actul normativ stabilește, pentru anii 2026 și 2027, un nivel de prevenție de 859 de exemplare de urs brun și un nivel de intervenție de 110 exemplare, măsura fiind justificată prin necesitatea prevenirii atacurilor asupra oamenilor și a pagubelor materiale. În motivarea pe scurt transmisă miercuri, Curtea arată că Directiva Habitate permite statelor membre să facă derogări de la interdicția capturării sau eliminării unor specii strict protejate, categorie din care face parte și ursul brun. Potrivit comunicatului, legea a fost elaborată pe baza unor date științifice care au arătat că populația de urs brun este „excesiv de numeroasă”. Iar măsurile alternative pentru protejarea populației nu sunt suficiente. Curtea a respins și argumentele privind încălcarea principiului separației puterilor în stat. În comunicat se precizează că nici Directiva Habitate și nici jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) nu stabilesc că măsurile privind protecția speciilor și habitatelor trebuie reglementate exclusiv de autoritățile executive. „Este aplicabil principiul suveranității legislative a Parlamentului, care, în considerarea calității sale de for legiuitor suprem, are dreptul de a reglementa în orice domeniu”, se mai arată în document. A fost respins atacul șefului statului la legea care declară hidrocentralele arii naturale protejate în CSAT Tot miercuri, Curtea Constituțională a respins și sesizarea de neconstituționalitate formulată de președintele Nicușor Dan împotriva unei legi cu un impact major pentru energie. Este vorba de proiectul care stipulează că suprafețele ariilor naturale protejate vizate de proiecte de hidrocentrale aprobate și demarate înainte de 29 iunie 2007, vor fi eliminate din respectivele arii naturale protejate, prin modificarea limitelor acestora. Hidrocentrala de la Răstolița a fost blocată de ONG-urile de mediu, deși era finalizată aproape complet Același act normativ prevede că proiectele de hidrocentrale declarate drept vitale pentru securitatea națională de către Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT), precum și capacitățile de producere sau transport al energiei electrice existente, aflate în arii protejate, asupra cărora se efectuează lucrări de mentenanță, retehnologizare sau modernizare, sunt scutite de evaluare de mediu. Legea modifică regimul ariilor naturale protejate și al evaluării impactului asupra mediului. Printre argumentele invocate de fostul oengist și actual președintele Nicușor Dan se numără faptul că încalcă dreptul fundamental la un mediu sănătos, garantat de art. 35 din Constituție. Mai mult, proiectul contravine Directivelor europene privind protecția habitatelor și evaluarea impactului asupra mediului care nu permit derogări generale sau automate pentru proiecte energetice ori militare. Contraatac dur al ONG-urilor. Ce reclamă Declic și Bankwatch Imediat de la aflarea deciziei inatacabile a CCR, ONG-urile de mediu cele mai cunoscute au luat atitudine. ″Organizațiile pentru protecția mediului își exprimă indignarea cu privire la decizia Curții Constituționale a României (CCR) de astăzi prin care declară constituționalitatea legii inițiate de liderul senatorilor PSD, Daniel Zamfir. Proiectul de lege propune mutilarea a 27 de parcuri naționale, parcuri naturale și situri Natura 2000 pentru finalizarea unor proiecte hidroenergetice ceaușiste cu un raport energetic aproape inexistent la nivel național, sub 1%.  CCR s-a pronunțat pe această lege în urma unei sesizări a Președintelui României și a eforturilor societății civile de a opri această lege cu potențial devastator″, se arată într-un comunicat al ONG-urilor Bankwatch România și Declic. În luna mai, Înalta Curte de Casație și Justiție a blocat definitiv defrișarea a peste 30 de hectare de pădure din Munții Călimani pentru realizarea Hidrocentralei Răstolița, după ce Guvernul și Hidroelectrica au pierdut procesul intentat de organizațiile Declic și Bankwatch România. De altfel, însuși fostul director al Hidroelectrica, Bogdan Badea, a declarat că toate proiectele de dezvoltare pe energie hidro sunt blocate de ONG-uri. Anterior, președintele Nicușor Dan a atacat, în noiembrie 2025, la Curtea Constituțională. legea declarării hidrocentralelor și altor active ca obiective strategice de importanță națională. Colaj Gândul Tabăra #rezist clamează că, dacă se adopta legea transparentizării ONG-urilor, societatea civilă va dispărea În acest context tensionat, este ușor de anticipat că soarta legii care stipulează obligativitatea transparentizării în cazul surselor de finanțare ale ONG-urilor este una așteptată cu sufletul la gură în România. Din luna mai, când legea a fost adoptată în Senat, s-a creat o amplă dezbatere publică pro și contra. Organizațiile non-guvernamentale au lansat campanii agresive în mediul online. „Societatea civilă va dispărea”. Aceasta este noua „sperietoare” sub care se strâng ONG-urile din tabăra #rezist, după ce inițiativa legislativă de a transparentiza banii organizațiilor neguvernamentale a trecut de Senatul României. Deși vor să facă „politica țării”, pun presiune prin proteste, creionează

Practici murdare în gaming (Opinie Sara & Alex)

practici-murdare-in-gaming-(opinie-sara-&-alex)

Dacă în ultimul meu clip de pe Youtube mă plângeam de felul în care sunt adaptate anumite IP-uri, astăzi l-am cooptat și pe colegul meu, Alex, să povestim împreună despre unele dintre cele mai murdare practici din industria de gaming care ne enervează maxim, dar și câteva aspecte mai subiective care nu ne pică tocmai bine atunci când ne jucăm câte ceva. Nu facem acest clip ca să vă încurajăm să ridicăm furcile împreună, deși, dacă ar fi să ne întrebați pe noi, cred că stăm ca pe ace de câțiva ani încoace pentru că deja am ajuns să ne așteptăm la ce e mai rău. Și nu facem clipul nici ca să ne vărsăm nervii, ci mai degrabă ca să vă reamintim că, unele dintre cele mai minore sau deja obișnuite lucruri cu care interacționăm uneori în jocuri video, e foarte posibil să aibă în spate un pic de reavoință sau de interes necurat la mijloc. De asta e bine întotdeauna să fim conștienți, chiar dacă alegem să le tolerăm în cele din urmă. Așa că îi dau legătura lui Alex pentru unul dintre cele mai comune, dar printre cele mai murdare tactici de pe listă esteee… Alex: Early access! Puține lucruri mă enervează mai tare decât practica asta de lansări Early Access în jocuri. Dacă nu știți la ce mă refer, dezvoltatorii și distribuitorii au început să lanseze jocuri în stadii similare cu alpha sau beta de dezvoltare, în ideea că poate vrei să te bucuri mai devreme de ele. Problema e că, fiind neterminate, au o tonă de probleme, ba de stabilitate, ba au conținut inaccesibil, ba mecanici nu funcționează sau lipsesc cu desăvârșire, jocul crapă etc, dar tu, jucătorul, adesea plătești prețul integral sau APROAPE integral ca să fii beta tester sau Quality Assurance pentru joc. Mă scuzați pe mine dacă mă aștept să nu fac asta? Și de fiecare dată când te frustrează maxim faptul că nu merge ceva ești lovit de „E early access Bro, nu poți să ai pretenții” emm.. ba cam pot să am pretenții când banii sunt plătiți. Dacă era early access gratuit atunci nu aveam voie să mă supăr, era ceva asumat. Nu mă duc la film să văd o versiune neterminată a următorului Dune ca să-mi dau cu părerea ce culoare de pantofi să aibă și cât de mult nisip e potrivit. Bine, n-o să mint, mi-ar plăcea să ajung să conteze atât de mult inputul meu, dar nu asta era ideea. Sau poate exemplul cu filmul vi se pare exagerat, poate să vină gilette la tine să-ți vândă cel mai nou aparat al lor, în stil Early Access, e încă în dezvoltare, zi-ne și nouă când te tai, gen, dar plătești la fel de mult pe el ca pe produsul finit. Sunt sigur că sunt situații când un studio mic are nevoie de extra bani ca să-și finanțeze restul dezvoltării și practic se împrumută la gamerii care ar fi clienții finali ai jocului, cu asta sunt ok, doar că ceea ce trebuia să fie o practică nișată s-a extins mult prea mult stricând imaginea și scopul inițial al ei pentru că a ajuns un mare cash grab. Să vorbim despre Star Citizen? Sau Tarkov care a stat aproape 10 ani în Early Access? Tot ceva stil early access e și plata a 20 sau 30 de euro ca să joci jocul în weekendul înaintea lansării. Asta mi se pare o nesimțire maximă. Pui lansarea jocului duminică sau luni seara șiii… dacă plătești încă 30 de euro poți beneficia de 3 zile early access, ca să-l joci de vineri seara, adică tot weekendul dinainte. La fix cât să impulsioneze baza de potențiali clienți care se joacă doar în weekend, în ideea că dacă nu dau ăia 30 de euro extra, mai au de așteptat o săptămână de fapt, până la următorul weekend ca să se poată bucura de joc. Orice ca să mai stoarcă niște bani, iar practica asta de joacă jocul cu 2-3 zile mai devreme decât restul lumii o pot tolera în general, dar mi se pare absolut urâtă când e poziționată așa. Sara: Gambling mascat în jocuri Pe o scară de la 0 la noroi în ratingul practicilor murdare din gaming, cu care aproape că ne-am și obișnuit deja, undeva adânc înfiptă în nămol se află și practica gamblingului mascat. Nici măcar nu vorbesc despre păcănelele random care mai apar în anumite jocuri, măcar alea sunt cât se poate de „pe față”, ci despre alea la care deja e mai sofisticat sistemul de „surprise mechanics” cum a încercat EA să le spună, adică ideea de loot box-uri. Pentru cine nu știe, loot box-urile sunt orice fel de mecanism bazat pe algoritmi de probabilitate (adică noroc) pentru care tu plătești, bani reali sau virtuali, să obții anumite item-uri, upgrade-uri, skin-uri sau orice fel de avantaje sau extra resurse în jocuri. Iar ele nu trebuie neapărat să apară chiar sub forma de „box”-uri în jocuri, adică de cutii sau cufere pe care trebuie să le deschizi, ci pot lua o sumedenie de alte forme vizuale și conceptuale, atâta timp cât sistemul rămâne același: plătești ceva pentru o șansă de 0,0x% ca să câștigi altceva. Evident că dacă plătești cu bani reali, chiar dacă a trebuit să achiziționezi bundle-uri de gem-uri în joc sau mai știu eu ce, situația e mult mai gravă decât dacă ar fi trebuit să farmezi gem-urile acelea în joc, însă psihologic și structural, principiul din spatele loot box-urilor este același cu cel al jocurilor de noroc. Avem suficiente materiale care analizează pe larg relația dintre ideea de șansă și de potențial de câștig cu efectele psihologice și chimice declanșate în creierul uman pentru a ne explica întocmai cât de negative sunt jocurile de noroc în general. Cred că cel mai puternic exemplu la această categorie este clar CS:GO, CS2 sau cum s-o mai numi și, desigur, FIFA, unde „box”-urile iau forma pachetelor de cartonașe cu fotbaliști celebri. Jucătorii cumpără cu bani reali niște

Brother DCP-L8630CDW, multifuncționalul care păstrează esențialul (hands-on)

brother-dcp-l8630cdw,-multifunctionalul-care-pastreaza-esentialul-(hands-on)

Noua generație de imprimante laser color Brother este construită pe aceeași platformă hardware, iar diferențele dintre modele țin mai degrabă de dotări decât de funcțiile principale. După modelul Brother MFC-L8970CDW, a venit momentul să coborâm o treaptă în gamă și să vedem ce oferă Brother DCP-L8630CDW, varianta entry-level din seria de multifuncționale color A4. Prima diferență se observă chiar din numele imprimantei. Prefixul DCP înseamnă că acest model nu include funcție fax, spre deosebire de seria MFC. În 2026 pare o caracteristică aproape exotică, dar există încă industrii și piețe unde faxul este utilizat zilnic, iar Brother continuă să ofere variante pentru toate nevoile. Brother DCP-L8630CDW, caracteristici imprimare, scanare și ecran Vestea bună este că noul model nu a făcut compromisuri la imprimare. Brother DCP-L8630CDW imprimă până la 31 de pagini pe minut, atât monocrom, cât și color, exact ca modelele mai scumpe din aceeași familie. Imprimarea față-verso automată ajunge la 20 de fețe (sides) pe minut, iar prima pagină este gata în mai puțin de 10 secunde. Rezoluția maximă de imprimare este de 2.400 × 600 dpi, iar suportul pentru limbaje precum PCL6, BR-Script3 și PDF 2.0 îl face ușor de integrat în infrastructurile IT din companii. Una dintre diferențele importante față de modelele superioare apare la partea de scanare. Brother DCP-L8630CDW scanează simplex cu până la 28 de imagini pe minut, fără scanare duplex automată. Pentru un birou obișnuit sau un IMM, această limitare va fi rareori o problemă, însă departamentele care digitalizează zilnic volume mari de documente vor simți diferența. În schimb, Brother păstrează un alimentator automat de documente (ADF) de 80 de coli, suficient pentru majoritatea fluxurilor de lucru fără intervenții dese din partea utilizatorului. Și ecranul a fost simplificat. În locul celui întâlnit pe modelele premium, Brother DCP-L8630CDW utilizează un touchscreen color de 8,8 cm (3,5 inch). Acesta este mai compact, dar interfața rămâne aceeași și permite acces rapid la funcțiile principale, copiere sau scanare și configurarea rețelei. Conectivitate extinsă și funcții moderne Chiar dacă este modelul de bază al seriei, multifuncționalul suportă USB, Gigabit Ethernet și Wi-Fi dual-band (2,4 și 5 GHz), ceea ce îl face ușor de integrat în aproape orice rețea de birou. Brother oferă și compatibilitate cu numeroase soluții de management al documentelor și fluxurilor de lucru, inclusiv platforme precum Tungsten Automation sau YSoft, iar memoria internă de 512 MB și procesorul de 1.200 MHz sunt suficiente pentru procesarea rapidă a documentelor complexe. Capacitatea standard de alimentare este de 250 de coli, dar poate fi extinsă până la 750 de coli, iar tava multifuncțională de 50 de coli permite utilizarea plicurilor, etichetelor sau a altor tipuri speciale de hârtie. Primele impresii Brother DCP-L8630CDW păstrează performanța de imprimare și conectivitatea modelelor mai scumpe, dar renunță la funcțiile pe care multe birouri nu le folosesc zilnic. Scanarea este ceva mai lentă, ecranul este mai mic, iar faxul lipsește complet, însă viteza de imprimare, fiabilitatea și posibilitățile de extindere rămân la un nivel foarte bun. Pentru un birou mic sau mediu care are nevoie în primul rând de un multifuncțional color rapid și robust, și nu vrea să plătească dotări pe care nu le folosește, DCP-L8630CDW pare una dintre cele mai echilibrate opțiuni din noua gamă Brother.

UE bagă Bulgaria în procedura de deficit și îi impune limite

ue-baga-bulgaria-in-procedura-de-deficit-si-ii-impune-limite

Consiliul Uniunii Europene a confirmat formal decizia Comisiei Europene din prima parte a lunii iunie. Bulgaria, aflată sub procedura de deficit excesiv, trebuie să ia măsuri fiscale de corecție pentru a limita creșterea cheltuielilor publice.  Decizia a fost publicată în Monitorul Oficial al UE, conform declarației Consiliului. UE a stabilit limite obligatorii pentru creșterea cheltuielilor publice ale Bulgariei. Recomandările UE pentru reducerea deficitului Bulgariei, la 6 luni după aderarea la zona euro UE i-a recomandat Bulgariei să nu depășească: 4,2% în 2026 3,4% în 2027 3,4% în 2028 3,2% în 2029. Sunt parametri meniți să asigure scoaterea Bulgariei din deficit excesiv până în 2029.Consiliul a stabilit și un calendar pentru a se conforma. Bulgaria trebuie să prezinte măsuri relevante și proiectul de plan bugetar pentru 2027 până la 15 octombrie 2026. Documentul trebuie prezentat Comisiei Europene și grupului Euro. Bulgaria are de întocmit un raport de două ori pe an și să ofere actualizări în fiecare primăvară privind progresul realizat. Excepții pot fi numai în cazul cheltuielilor pentru apărare Cadrul UE permite o flexibilitate privind obiectivele fiscale ale Bulgariei până în 2028, cu condiția să nu se abată de la cheltuielile pentru apărare. Cheltuielile nete pentru apărare pot deăși limitele recomandate cu 0,6 – 0,9%. După 2028, statul bulgar poate să aibă parte de mai multă flexibilitate dacă cheltuielile sunt legate de livrări militare deja contractate.Potrivit Novinite, ministerul Finanțelor din Bulgaria a prezentat un proiect de buget de stat pentru 2026, fiind prognozat un deficit de 5,7% din PIB. 2026 – 5,7% 2027 – 3,8% 2028 – 3,0% Proiectul de buget urmează să fie prezentat Consiliului de Miniștri la 1 iulie și trimis Parlamentului, a anunțat vicepremierul și ministrul Finanțelor, Galab Donev. Cum se descurcă România în comparație cu Bulgaria, care a avut un deficit mai mare România are probleme economice din 2024, când a încheiat anul cu un deficit bugetar de 9% din PIB. Țara noastră a devenit campioana deficitului bugetar în UE în 2025, când datoria publică a țării a fost aproape de 60% din PIB. Marcel Boloș, ministrul Finanțelor de atunci și membru PNL, a spus că premierul social-democrat Marcel Ciolacu i-a ignorat avertismentele. România a încheiat anul trecut cu un deficit bugetar de 7,65% din PIB, de 146 miliarde de lei. În 2026, datoria guvernamentală este estimată la 61,6% din PIB și va urca la 63,4% din PIB în 2027. Ilie Bolojan, premierul României din 23 iunie 2025 până la demisia prin moțiune de cenzură din 5 mai 2026, s-a angajat să reducă deficitul prin măsuri de austeritate. A crescut TVA de la 19 la 21% în primul pachet de măsuri de austeritate, fiind întâmpinat cu proteste. Al doilea pachet de măsuri a vizat sectorul public prin reducerea personalului și a cheltuielilor de la mai multe instituții de stat. Ministrul Finanțelor Alexandru Nazare susține că deficitul bugetar al României s-a redus cu 28,3 miliarde de lei în primele 5 luni ale anului 2026. „Deficitul s-a redus aproape la jumătate faţă de aceeaşi perioadă din 2025, de la 3,35% la 1,75% din PIB. Este un semnal bun, mai ales pentru că ajustarea nu s-a făcut prin blocarea investiţiilor, ci printr-un control mai atent al cheltuielilor curente şi printr-o utilizare mai bună a fondurilor europene şi PNRR. Nu suntem într-o zonă de confort şi nu trebuie să tratăm aceste date ca pe un motiv de relaxare”, a declarat ministrul interimar al Finanţelor, Alexandru Nazare. Sursa Foto: Envato/Shutterstock

Curs BNR. Leul rămâne sub presiune/ Euro crește în continuare, iar aurul se apropie din nou de 600 de lei gramul

curs-bnr.-leul-ramane-sub-presiune/-euro-creste-in-continuare,-iar-aurul-se-apropie-din-nou-de-600-de-lei-gramul

Cursul valutar rămâne sub presiune constantă pe fondul crizei politice și a incertitudinilor economice care au adus leul, în mai, la un minim istoric în raport cu euro. Moneda națională și-a recuperat doar parțial pierderile și s-a stabilizat în iunie în jurul valorii de 5,23-5,25 lei/euro, însă dă în continuare semne de slăbiciune, pe fondul unei inflații în creștere. Euro a fost calculat vineri, 26 iunie, de Banca Națională a României (BNR) la 5,2390 lei, în creștere ușoară cu 0,0073 lei față de ziua precedentă. Dolarul american a scăzut, în schimb, la 4,5912 lei, de la 4,6035 lei joi. Prețul aurului, în creștere De asemenea, francul elvețian a avansat la 5,6838 lei, de la 5,6737 lei anterior, iar lira sterlină a urcat de la 6,0710 lei la 6,0731 lei. Gramul de aur este cotat de BNR la 598,3364 lei, în creștere de la 590,7325 lei joi. Cum s-a transformat criza politică în criza încrederii în leu Înainte de accelerarea crizei politice, pe 28 aprilie 2026, cursul oficial era de aproximativ 5,0937 lei/euro. Analiștii Erste Bank au punctat, într-o analiză publicată luna trecută, că rămâne incert unde se situează noul prag pe care Banca Națională a României este dispusă să îl apere. Erste a apreciat că valoarea de echilibru a cursului valutar s-ar situa în jurul a 5,35 lei/euro. Aceasta în condițiile în care inflația a crescut la 10,85% în luna mai, de la 10,71% în luna aprilie: serviciile s-au scumpit cu 13,53%, mărfurile nealimentare cu 12,54%, iar mărfurile alimentare cu 6,78%, potrivit datelor publicate recent de Institutul Național de Statistică (INS). Leul e în continuare pe o pantă descendentă, deși în în luna iunie, euro s-a stabilizat în zona 5,23–5,26 lei. Presiunea pe curs rămâne constantă România funcționează din 5 mai cu Guvern interimar, iar această situație de furtună politică internă menține sub presiune cursul valutar. Criza politică e dublată de cererea reală de euro din economie, asta în condițiile în care dobânzile suverane și cele de piață monetară se mențin încă la un nivel relativ constant. Mugur Isărescu a declarat, în a doua jumătate a lunii mai, după ce „panica” s-a instalat în urma fluctuațiilor bruște ale cursului, că intervențiile BNR din 2026 au fost „mult, mult, mult mai mici” decât cele din aprilie–mai 2025. El a susținut că atunci presiunile pe curs au fost mult mai puternice. Potrivit lui Isărescu, cursul leu-euro pare să fi ajuns la un nivel de echilibru, iar nivelul rezervelor permite băncii centrale să lase o flexibilitate mai mare a monedei.

Cercetare Bitdefender: Românii care pleacă în vacanță, vizați de o înșelătorie peWhatsAppîn numele unor hoteluri

cercetare-bitdefender:-romanii-care-pleaca-in-vacanta,-vizati-de-o-inselatorie-pewhatsappin-numele-unor-hoteluri

BUCUREȘTI, 26 iunie 2026. Specialiștii în securitate informatică de la Bitdefender avertizează în legătură cu o campanie de phishing care exploatează interesul crescut pentru vacanțe. Infractorii cibernetici trimit mesaje pe WhatsApp în numele unor hoteluri și unități de cazare folosind informații reale despre rezervări, pentru a convinge turiștii să introducă datele cardului bancar pe pagini false.  Cercetătorii Bitdefender urmăresc această campanie din martie 2026, iar printre țările vizate se numără și România. Operațiunea continuă să evolueze, iar atacatorii acționează în numele a tot mai multe hoteluri și traduc mesajele în mai multe limbi. Pe lângă România, activitatea a fost identificată în peste zece țări, printre care Marea Britanie, Germania, Polonia, Franța, Țările de Jos, Canada, Singapore, Portugalia și Columbia.  Spre deosebire de înșelătoriile clasice, care se bazează pe e-mail-uri de phishing generice, această operațiune folosește informații reale despre rezervări, mesaje localizate și imagini convingătoare. Mesajele sunt scrise inclusiv în limba română. Cum funcționează atacul  Mai întâi, atacatorii obțin datele turiștilor, precum numele și perioada sejurului. Aceste informații pot proveni din sisteme de rezervări compromise anterior în atacuri informatice, date disponibile public sau furt de credențiale. Apoi, victima primește pe WhatsApp un mesaj în numele hotelului sau departamentului de rezervări. Mesajul conține numele său, detaliile rezervării și un avertisment de anulare, informații pe care un turist s-ar aștepta să le cunoască doar hotelul, agenția de turism sau platforma de rezervări.Mesajele sunt menite să îi facă pe turiști să acționeze rapid. De regulă, li se transmite că:  rezervarea necesită „verificare”;  nu se va efectua nicio plată;  se poate aplica o „blocare temporară” a unei sume pe card;  neconfirmarea în 24 de ore poate duce la anularea rezervării.  Victima este direcționată către o pagină falsă care seamănă cu un portal real de rezervări, unde trebuie să își „verifice” cardul. În realitate, datele sunt colectate pentru fraudă.  Cercetătorii au identificat cel puțin șase campanii active de phishing și opt branduri hoteliere folosite abuziv, însă operatorii nu par legați de un anumit lanț, ci aleg brandurile în funcție de datele de rezervare disponibile.   De ce funcționează vara și în jurul evenimentelor mari  Vara este una dintre cele mai aglomerate perioade de călătorie. În acest context, o cerere de „verificare a rezervării” pare mult mai plauzibilă, mai ales când mesajul conține date reale.  Aceeași logică se aplică și marilor evenimente, la care cazările se epuizează rapid și sunt dificil de înlocuit pe ultima sută de metri: weekenduri de Formula 1, concerte, festivaluri, competiții sportive sau conferințe. Pe măsură ce se apropie data plecării, fanii urmăresc activ mesajele despre rezervări, proceduri de check-in și confirmări de plată.   Cum arată o tentativă de fraudă  Semnale de alarmă care indică o înșelătorie:  Sunteți contactați pe WhatsApp în numele hotelului, deși comunicarea oficială are loc de obicei prin platforma de rezervări sau e-mail.  Mesajul invocă urgența: o anulare în 24 de ore dacă nu confirmați.  Vi se cere să „verificați” cardul printr-un link.  Link-ul nu corespunde domeniului oficial al hotelului.  Domeniile imită portaluri reale de rezervări și conțin adesea greșeli subtile: campania folosește în mod repetat forma greșită „registation” în loc de „registration”.  Sfaturi utile pentru utilizatori  Dacă primiți un mesaj despre o rezervare care „necesită verificare”:  Nu accesați link-ul din mesaj.  Contactați hotelul direct, la numărul de telefon de pe site-ul său oficial, sau accesați rezervarea prin platforma pe care ați folosit-o inițial (Booking.com, Airbnb, Expedia ș.a.).   Hotelurile serioase nu vă cer să verificați datele cardului prin link-uri WhatsApp nesolicitate.  Verificați link-urile suspecte înainte de a le deschide cu Bitdefender Link Checker, pentru a identifica adresele asociate cu phishing sau fraudă.  Dacă nu sunteți siguri că un mesaj e legitim, Bitdefender Scamio vă poate ajuta să analizați mesaje, capturi de ecran, link-uri sau conversații suspecte.  Raportați mesajul fraudulos: blocați numărul în WhatsApp, anunțați platforma de rezervări sau hotelul imitat și sesizați autoritățile competente.  Dacă ați introdus deja datele cardului  Contactați imediat banca și solicitați înlocuirea cardului.  Monitorizați conturile pentru tranzacții neautorizate.  Schimbați parolele asociate conturilor de călătorie și de rezervări.  Fiți atenți la tentative suplimentare de phishing care folosesc informațiile deja sustrase.  Despre Bitdefender Bitdefender este un lider recunoscut în domeniul securității IT, care oferă soluții superioare de prevenție, detecție și răspuns la incidente de securitate cibernetică. Milioane de sisteme folosite de oameni, companii și instituții guvernamentale sunt protejate de soluțiile companiei, ceea ce face Bitdefender unul dintre cei mai de încredere experți în combaterea amenințărilor informatice, în protejarea intimității și datelor, a identității digitale și în consolidarea rezilienței la atacuri. Ca urmare a investițiilor susținute în cercetare și dezvoltare, laboratoarele Bitdefender descoperă sute de noi amenințări informatice în fiecare minut și validează zilnic 50 de miliarde de interogări privind amenințările. Compania a inovat constant în domenii precum antimalware, Internetul Lucrurilor, analiză comportamentală și inteligență artificială, iar tehnologiile Bitdefender sunt licențiate către peste 200 dintre cele mai cunoscute branduri de securitate din lume. Fondată în 2001, compania Bitdefender are clienți în peste 170 de țări și birouri pe toate continentele. Mai multe detalii sunt disponibile pe www.bitdefender.ro.