Datoria publică a României a depășit-o pe cea a Ucrainei

datoria-publica-a-romaniei-a-depasit-o-pe-cea-a-ucrainei

România se află într-o situație dramatică. Astfel, țara noastră are oficial cea mai mare datorie publică din blocul comunitar, iar perspectivele sunt și mai alarmante. Datoria guvernamentală este estimată la 61,6% din PIB în 2026, va urca la 63,4% din PIB în 2027 şi este proiectată să ajungă la circa 90% din PIB în 2036, conform Raportului de convergenţă pentru 2026, publicat miercuri de Comisia Europeană. Un semnal îngrijorător vine dinspre Ucraina, căci țara noastră a ajuns să depășească valoarea datoriei guvernamentale a acestei țări, aflate de 4 ani într-un război devastator cu Federația Rusă.  România își finanțează tot mai mult cheltuielile prin împrumuturi, în condițiile în care datoria publică a ajuns aproape de 62% din PIB. Băncile, fondurile de pensii și investitorii străini se află printre cei mai importanți creditori ai statului. Datoria publică a țării este estimată la 61,6% din PIB în 2026, va urca la 63,4% din PIB în 2027. Este proiectată să ajungă la circa 90% din PIB în 2036, conform Raportului de convergenţă pentru 2026, publicat miercuri de Comisia Europeană. Deși se află de 4 ani în război, Ucraina are o datorie publică de doar 213 miliarde de dolari, spre deosebire de țara noastră, cu o datorie guvernamentală mai mare, respectiv 1.236 de miliarde de lei, aproximativ 250 miliarde de dolari. E important de notat că peste jumătate din cheltuielile publice ale Ucrainei merg către apărare. Cât de îndatorată este România în comparație cu restul Europei „Raportul datoriei publice la PIB a crescut de la 54,8% în 2024 la 59,3% în 2025 şi este estimat să ajungă la 61,6% în 2026 şi 63,4% în 2027, pe fondul unui deficit primar ridicat şi al creşterii plăţilor de dobânzi. Riscurile privind sustenabilitatea datoriei publice apar ca fiind ridicate pe termen mediu, datoria fiind proiectată să crească rapid, până la aproximativ 90% din PIB în 2036”, se arată în raportul de convergenţă pentru 2026, publicat miercuri de Comisia Europeană. Această datorie publică a depășit un nou prag important. Potrivit datelor oficiale ale Ministerului Finanțelor, în februarie 2026, a ajuns la 1.236 de miliarde de lei. Deși nivelul este vizibil mai redus decât cel înregistrat în unele state din vestul Europei, tendința ascendentă chestionează serios sustenabilitatea finanțelor publice pe termen lung. Datoria guvernamentală, la 61% din PIB / Sursa FOTO: positivemoney.org La finalul anului 2025, cele mai ridicate niveluri ale datoriei raportate la PIB din Uniunea Europeană au fost consemnate în Grecia, unde a atins 146,1% din PIB, urmată de Italia (137,1%), Franța (115,6%), Belgia (107,9%) și Spania (100,7%). La celălalt capăt al clasamentului se aflau Estonia, cu o datorie de numai 24,1% din PIB, Luxemburg (26,5%), Danemarca (27,9%) și Bulgaria (29,9%). Depedență accelerată de finanțare exernă Structura datoriei României arată, totodată, o dependență semnificativă de finanțarea în valută. Din totalul de 1.236 de miliarde de lei, aproximativ 657 de miliarde sunt datorii contractate în moneda națională. Restul este denominat în valute străine: echivalentul a circa 464 de miliarde de lei în euro, aproximativ 111 miliarde de lei în dolari americani și aproape 2 miliarde de lei în yeni japonezi. Această distribuție face ca evoluția cursului de schimb să aibă un impact direct asupra costurilor de finanțare ale statului. Reversul medaliei este perspectiva alarmantă a ratingului României de către marile agenții internaționale de profil, ceea ce se va traduce în împrumuturi mai greu de obținut și în dobânzi și mai mari decât în prezent. Avem de achitat peste 205 miliarde de lei în 2026, doar pentru împrumuturi

OPPO lansează seria Reno16 cu designul revoluționar 3D Pop Planet și funcții avansate pentru fotografii creative

oppo-lanseaza-seria-reno16-cu-designul-revolutionar-3d-pop-planet-si-functii-avansate-pentru-fotografii-creative

OPPO, unul dintre liderii globali în domeniul dispozitivelor inteligente, lansează pe piața din România noua serie Reno16, formată din modelele Reno16, Reno16 Pro și Reno16 F. Cu un design spectaculos 3D Pop Planet1 și o suită extinsă de funcții bazate pe inteligență artificială pentru fotografie, editare și productivitate, noua gamă este concepută pentru a transforma modul în care utilizatorii creează, personalizează și distribuie conținut. De la instrumente creative precum AI Remix Collage și Pop Cam până la experiențele inteligente oferite de ColorOS 16 și baterie de 6000 mAh, seria Reno16 aduce un nou nivel de creativitate și personalizare în utilizarea de zi cu zi. Un design distinctiv 3D Pop Planet Fiecare generație Reno aduce o nouă identitate de design, iar seria Reno16 continuă această evoluție printr-un aspect îndrăzneț și ușor de recunoscut. Versiunea Pop White integrează tehnologia HoloVerse 3D2, o premieră în industrie, care creează un efect vizual inspirat de norii cosmici, cu aspect plutitor, ce se transformă odată cu lumina și mișcarea. Datorită milioanelor de micro-lentile care reconstruiesc lumina în spațiu, designul 3D creează o senzație de profunzime, imaginile părând să plutească deasupra suprafeței telefonului. Astfel, seria Reno16 capătă o identitate vizuală aparte, păstrând în același timp un aspect elegant și premium. La nivelul întregii game, capacul-spate realizat dintr-o singură piesă și sculptat la rece se integrează perfect cu modulul foto3, reprezentând un design fluid cu aspect curat, fără întreruperi vizuale. Fin la atingere, acest design contribuie și la reducerea acumulării de praf în jurul camerelor. Reno16 și Reno16 Pro sunt echipate cu un ecran compact de 6,32 inci, optimizat pentru utilizarea confortabilă cu o singură mână, completat de un cadru din aluminiu de calitate aerospațială care oferă o prindere sigură și plăcută. Reno16 F dispune de un ecran mai generos, de 6,57 inci, pentru o experiență de vizionare și mai captivantă. Conținut vizual creativ pentru storytelling Seria Reno16 a fost concepută pentru utilizatorii care creează și distribuie conținut în fiecare zi, oferind instrumente intuitive care fac captarea și editarea fotografiilor și videoclipurilor mai simple, mai creative și mai distractive. Camera frontală Ultra Wide de 50 MP, cu un câmp vizual de 100 de grade, facilitează realizarea selfie-urilor de grup, permițând includerea unui număr mai mare de persoane în cadru și oferind perspective mai dinamice. Pe partea din spate, toate cele trei modele sunt echipate cu un sistem foto format din trei camere: o cameră principală de înaltă rezoluție cu stabilizare optică a imaginii (OIS), o cameră telefoto pentru portrete cu zoom optic de aproximativ 3,5x și o cameră ultra-wide care oferă mai multă flexibilitate la încadrare. Modelul Reno16 Pro ridică și mai mult nivelul de claritate datorită camerei principale Ultra Clear de 200 MP, care permite decuparea și recompunerea imaginilor fără pierderi semnificative de detalii. O noutate în seria Reno este funcția Pop Cam, care introduce o experiență creativă dedicată direct în aplicația Cameră. Cu o singură atingere, utilizatorii pot aplica stiluri inspirate din fotografia clasică, precum Digicam, Instant Film sau efecte Light Leak, pentru a crea imagini cu personalitate și atmosfere diferite. Dincolo de fotografiere, seria Reno16 extinde posibilitățile de editare prin noul hub „Create” din aplicația Fotografii, care reunește o gamă variată de instrumente bazate pe inteligență artificială. Funcția AI Remix Collage permite combinarea mai multor fotografii sau videoclipuri scurte în compoziții vizuale complexe, completate cu stickere animate, contururi și text. În plus, utilizatorii pot extrage subiecte aflate în mișcare din Motion Photos sau videoclipuri și le pot transforma în stickere personalizate. Popout Collage 2.0 adaugă și mai multă libertate creativă, permițând subiectelor să depășească marginile cadrului pentru efecte vizuale dinamice și spectaculoase. Experiența video este la fel de intuitivă pe întreaga serie Reno16. Funcția 4K Auto Straighten Video ajută la menținerea unui orizont drept în timpul mersului sau al filmării din mișcare, în timp ce Dual View Video 2.0 aduce o stabilizare îmbunătățită și permite trecerea fluidă între camerele din spate în timpul înregistrării, pentru cadre mai cursive și o flexibilitate sporită la filmare. Experiențe AI mai inteligente și mai personalizate Seria Reno16 combină cel mai nou ColorOS 16 cu o gamă de experiențe inteligente bazate pe AI, care fac interacțiunile de zi cu zi mai intuitive, personalizate și eficiente. Pentru prima dată pe un dispozitiv din Seria Reno, noua funcție AI Snap Key oferă acces rapid la AI Mind Space. Printr-o simplă apăsare, utilizatorii pot captura și organiza instant conținutul de pe ecran. Conceput ca un hub personalizat de informații, AI Mind Space îi ajută pe utilizatori să salveze ușor detalii importante, să revină la conținutul stocat și să gestioneze mai eficient informațiile de zi cu zi. În cadrul acestuia, AI Bill Manager poate recunoaște automat și organiza plățile digitale și bonurile fizice în evidențe clare de cheltuieli și analize. Seria Reno16 introduce și AI Mind Pilot, care coordonează inteligent mai multe modele AI pentru a oferi asistență mai relevantă și mai contextuală. Prin accesarea securizată a informațiilor salvate în AI Mind Space, AI Mind Pilot poate recomanda cel mai potrivit model AI pentru diferite sarcini sau le poate permite utilizatorilor să compare răspunsurile, pentru mai multă flexibilitate și control. Atunci când călătoresc, funcția AI Menu Translation transformă experiențele culinare din străinătate într-o experiență mult mai ușoară, generând explicații vizuale ale preparatelor străine, dincolo de traducerea simplă a textului, ajutând utilizatorii să exploreze meniuri necunoscute cu mai multă încredere. Performanță fiabilă pentru excelență în fiecare zi Seria Reno16 este concepută pentru utilizare zilnică intensă. Bateriile mari de 6.000 mAh sau mai mult oferă energie pentru toată ziua, iar Reno16 F oferă până la 6.500 mAh4 pentru utilizatorii care au nevoie de o autonomie și mai mare. Combinat cu încărcarea rapidă 80W SUPERVOOC™5, seria este construită pentru un ritm de viață activ și mereu conectat. Reno16 Pro oferă performanță fluidă și receptivă datorită platformei MediaTek Dimensity 8550 Super, AI HyperBoost 3.0, răcire îmbunătățită și suport pentru rate de reîmprospătare de până la 144Hz în jocurile compatibile. Reno16 aduce performanță fiabilă zilnică cu platforma Snapdragon® 7 Gen 4 Mobile. Pentru a îmbunătăți și mai mult

INS: Veniturile gospodăriilor au crescut cu 13,6% în 2025, dar cheltuielile au reprezentat 85,5% din total. Pe ce dau românii cei mai mulți bani lunar

ins:-veniturile-gospodariilor-au-crescut-cu-13,6%-in-2025,-dar-cheltuielile-au-reprezentat-85,5%-din-total.-pe-ce-dau-romanii-cei-mai-multi-bani-lunar

Veniturile gospodăriilor din România au continuat să crească în 2025, însă și cheltuielile au crescut într-un ritm susținut. Veniturile medii lunare ale unei gospodării au fost în 2025, în termeni nominali, de 9.399 lei, respectiv 3.782 lei per persoană, în creștere cu 13,6%, respectiv cu 14,5% față de anul 2024, arată datele publicate de Institutul Național de Statistică. Cheltuielile au reprezentat 85,5% din veniturile totale, în creștere cu 1.024 lei față de 2024. Potrivit datelor publicate de INS, cea mai mare parte a veniturilor provine din salarii. Acestea au reprezentat 68,5% din totalul încasărilor unei gospodării, echivalentul a 6.438 lei pe lună. Pe locul al doilea s-au situat prestațiile sociale, care au adus în medie 1.879 de lei pe lună și au reprezentat 20% din veniturile totale. Datele arată și o diferență semnificativă între orașe și sate. În mediul urban, venitul mediu lunar pe persoană a ajuns la 4.489 de lei, în timp ce în mediul rural a fost de 3.038 de lei. Sursa: Institutul Național de Statistică Ce mai mare pondere a cheltuielilor unei gospodării este destinată consumului curent. În medie, românii au cheltuit 4.833 de lei lunar pentru consum, adică 60% din totalul cheltuielilor. O altă categorie importantă este reprezentată de impozite, contribuții și taxe care au însumat aproape 2.700 de lei pe gospodărie și o treime din cheltuielile totale. Sursa: Institutul Național de Statistică Aceleași date arată că o treime din cheltuieli merge pe alimente și băuturi nealcoolice. Astfel, produsele alimentare și băuturile nealcoolice au rămas principala destinație a banilor, cu o medie de 1.533 de lei pe lună. Pe locul doi se situează cheltuielile pentru locuință, apă, electricitate și gaze, cu 761 de lei pe lună, respectiv 15,7% din consum. La polul opus se află educația, iar datele INS arată că gospodăriile au cheltuit în medie doar 27 de lei pe lună pentru această categorie, adică doar 0,6% din cheltuielile totale de consum. Sursa: Institutul Național de Statistică Mediul urban continuă să cheltuie mai mult decât cel rural Diferențele dintre mediul urban și cel rural se observă și la capitolul cheltuieli. O gospodărie din mediul urban a cheltuit în medie 9.123 de lei pe lună, cu aproximativ 30% mai mult decât una din mediul rural. Pe persoană, cheltuielile au fost de 3.816 lei în orașe și de 2.622 lei la sate. Sursa: Institutul Național de Statistică

Atenție la SSD-uri Samsung 990 Pro contrafăcute!

atentie-la-ssd-uri-samsung-990-pro-contrafacute!

Trăim vremuri tare tulburi. Politic, social și, inevitabil, economic. Prețurile la electronice, în special la cele care conțin orice fel de memorie, sunt în creștere încă de la finalul anului trecut, astfel că am ajuns să plătim de cinci ori mai mult pentru memoriile de PC, de trei ori mai mult pentru SSD-uri și cu 20-30% mai mult pentru unele plăci video. În acest context, unii au văzut oportunități de îmbogățire rapidă pe spinarea oamenilor de bună credință. Internetul abundă de clienți care și-au luat țeapă cu memorii, SSD-uri sau plăci video contrafăcute. Chiar comandând de la furnizori serioși, nu mai ai garanția că la tine ajunge un produs original și nu un fake. Și ce, credeți că noi suntem imuni? Nu suntem. Colegii de la Zona Store folosesc SSD-uri Samsung 990 Pro în sistemele Gamebox 2.4. Întotdeauna le luăm de la furnizori de încredere și, invariabil, le actualizăm firmware-ul și le testăm pe fiecare în parte, tocmai pentru ca la clientul final să nu ajungă „dude”. Așa că nu mică ne-a fost mirarea când, la un 990 Pro de 2TB, programul Samsung Magician ne-a anunțat că SSD-ul… nu este Samsung. L-am scos imediat din stația de test și ne-am uitat cu atenție la produs și la cutie. Etichetele la locul lor, fonturile similare cu cele ale unui SSD original, dar… Hai să studiem cu atenție calitatea culorilor la cutia originală și la cea a produsului fals. Se observă că culorile sunt mai puțin saturate, contrastul este mai slab și poza cu SSD-ul este mai puțin clară. Să notăm două valori importante: rata de transfer de până la 7450 MB/s și interfață PCIE 4.0. Ambalaj Samsung 990 Pro fake (stânga) vs original (dreapta) Acum să ne uităm la interior. Primul semn evident pentru noi că ceva e în neregulă este la cutia interioară: Samsung nu mai folosește de ceva timp plastic, dar SSD-ul fake are ambalajul interior complet din plastic. Ăsta deja e un red flag mare de tot, pentru că Samsung nu se joacă cu standardele de mediu: dacă au spus că nu mai folosesc plastic pentru ambalaje, nu folosesc. Samsung 990 Pro fake – ambalaj interior Samsung 990 Pro original – ambalaj interior Bun, acum să ne uităm și la produs. Aici apar diferențele cele mai evidente. În primul rând, layout-ul PCB-ului este complet diferit. Controller-ul este mai mic, sunt patru pozitii pentru cipuri NAND dintre care doar două sunt ocupate (un layout complet diferit față de un 990 Pro original, care are două locuri pentru NAND-uri, ambele ocupate) și, poate cel mai grav, SSD-ul fake nu are un cip separat pentru memoria cache. Cache-ul diferențiază SSD-urile premium de cele normale și crește substanțial viteza de transfer în anumite scenarii. Samsung 990 Pro fake (sus) vs original (jos) Pe spate, eticheta seamănă dar nu prea. Deși elementele grafice și textul par similare, eticheta de la 990 Pro conține o foiță subțire de cupru, vizibilă dacă te uiți în lateralul etichetei. La SSD-ul fake, eticheta este una simplă. Apoi, un detaliu la fel de important: pe spatele SSD-ului fals putem vedea un text care conține șirul RTS5765DL. Pentru tocilari, șirul ăsta aprinde niște beculețe. La o căutare rapidă pe net, acesta este numele unui controller Realtek folosit la SSD-uri low-end, vechi, de calibrul lui Crucial P300. Samsung 990 Pro fake (sus) vs original (jos) Dacă aruncăm o privire pe specificațiile acestui controller, vedem deja problemele: interfața este PCIe 3.0 x4, viteza maximă la citire nu depășește 3500 MB/s și este un controller DRAM-less (deci fără cache separat). Dar hai să punem SSD-ul în PC și să îl comparăm în continuare cu un 990 Pro original. Primul lucru pe care îl faci când vrei să verifici ce SSD ai este să deschizi Device Manager în Windows. Aici, totul pare în regulă. SSD-ul este văzut ca Samsung 990 Pro 2TB. Hmmmmm… Al doilea pas este să deschidem Samsung Magician, aplicația de monitorizare și update pentru SSD-urile producătorului coreean. Aici întâlnim și elementul crucial în investigația noastră: SSD-ul este văzut ca un produs non-Samsung. SSD Samsung 990 Pro 2TB Fake în SAMSUNG Magician SSD Samsung 990 Pro 2TB original în SAMSUNG Magician Folosind pe rând, Crystal Disk Info și HWinfo64, descoperim pe rând faptul că SSD-ul fake folosește interfața PCIE 3.0 x4 și are controller Realtek, în niciun caz Samsung. SSD Samsung 990 Pro 2TB Fake în Crystal DiskInfo SSD Samsung 990 Pro 2TB original în Crystal DiskInfo Și dacă tot suntem aici, să facem și niște teste. În Crystal Disk Mark, diferențele sunt masive. Vorbim de o viteza de citire de maxim 45% din viteza unui SSD original și o viteză de scriere de trei ori mai mică. Vă reamintesc ce scria pe cutie: până la 7450 MB/s viteză de citire. Rezultatul pentru SSD-ul fake? 3350 MB/s. SSD Samsung 990 Pro 2TB Fake în CrystalDiskMark SSD Samsung 990 Pro 2TB original în CrystalDiskMark Atto Benchmark rafinează și mai mult aceste rezultate. În funcție de dimensiunea pachetului de test, vedem viteze se scriere semnificativ mai mici decât cele ale unui SSD original. Dar hei, măcar temperaturile sunt mai mici! SSD Samsung 990 Pro 2TB Fake în ATTO Disk Benchmark SSD Samsung 990 Pro 2TB original în ATTO Disk Benchmark Ca să fiu sincer, pentru un fake, efortul depus mi se pare foarte mare. De la grafica de pe cutie și de pe etichete, la SSD-ul care chiar are 2TB, această înșelătorie este extrem de bine camuflată. Până și certificatul de garanție pare ok până îl compari cu unul de la un SSD original. Chiar și în utilizare, pentru un utilizator normal, care nu are termen de comparație, SSD-ul fake ar putea părea chiar ok, pentru că în multe cazuri, slăbiciunile controller-ului nu sunt observabile sau deranjante. Problema însă va apărea mai devreme sau mai târziu: cu siguranță, SSD-ul fake nu are nici pe departe durata de viață (în cicluri de citire/scriere) pe care o are un SSD Samsung. Și fie te trezești cu life-ul la 33% într-o zi, fie, mai rău,

Cel mai așteptat joc al anului a declanșat cea mai mare controversă: Nu prețul este problema, ci discul care lipsește din cutie

cel-mai-asteptat-joc-al-anului-a-declansat-cea-mai-mare-controversa:-nu-pretul-este-problema,-ci-discul-care-lipseste-din-cutie

După un an de așteptare, compania din spatele faimoasei francize Grand Theft Auto a venit cu noi noutăți despre viitorul titlu. Rockstar a început campania de publicitare din această vară pentru jocul Grand Theft Auto VI, programat să fie lansat pe 19 noiembrie 2026, pe consolele PlayStation 5 și Xbox Series X și S.   Începând de joi, 25 iunie 2026, fanii vor putea da precomandă la joc din magazinele online ale PlayStation și Xbox. Pentru prima oară în istoria seriei, Rockstar va vinde un joc Grand Theft Auto în ediții separate, la prețuri diferite. Grand Theft Auto – ediția standard: 79,99 de euro (400 lei) Grand Theft Auto Ultimate Edition: 99,99 de euro (500 lei) Nu prețul de 100 de dolari este problema, ci lipsa discului În contextul creșterii costurilor vieții din ultimii ani, mulți fani s-au declarat dezamăgiți de preț. Dar informația care i-a afectat cel mai tare a fost anunțul Rockstar că GTA VI va fi vândut doar în variantă digitală chiar și în format fizic, potrivit Sky News. La lansare, GTA VI va putea fi vândut fie online, fie în carcase de PlayStation și Xbox. Însă, cutiile nu vor conține discul propriu-zis, ci doar un cod pentru activarea copiei digitale. Mulți vloggeri s-au înfuriat și și-au exprimat nemulțumirile pe YouTube, mai ales după scandalul generat de companii care au închis serverele la mai multe jocuri vechi (Ubisoft la The Crew, Electronic Arts la Battlefield Bad Company 2 și Blizzard la primul Overwatch) . Jucătorii n-au mai avut acces la jocurile pentru care au plătit, iar închiderea serverelor i-a făcut să se întrebe dacă dețin jocurile propriu-zise. Conducerea Ubisoft a transmis că jucătorii nu dețin absolut deloc jocurile video. Rockstar a asigurat că va exista varianta fizică cu disc în viitorul apropiat Rockstar a asigurat că discurile vor intra pe piață în lunile următoare, potrivit unui e-mail distribuit de The Vice. „Vă rugăm să luați la cunoștință că precomenzile curente sunt într-adevăr doar pentru versiunea digitală. Veți putea obține discul fizic în lunile următoare”, a transmis Rockstar. Noi detalii despre joc: De la saloane de manichiură la haine retro Jucătorii care vor precomanda jocul vor beneficia de pachetul Vintage Vice City, de la coafuri, arme și  articole de vestimentație din anii 1980 pentru Lucia și Jason, până la mașini clasice ce aduc aminte de serialul „Miami Vice”. Cine va precomanda ediția Ultimate la 500 lei, va avea acces la: vehicule premium (precum o mașină inspirată după un model Ferrari din 1995 sau o barcă de lux); arme; saloane unisex pentru manichiură și coafor; haine de lux; salon de tatuaje; noi misiuni. Acțiunea titlului va fi amplasată în statul ficțional Leonida (Florida), respectiv în orașul Vice City (inspirat după Miami). Povestea se va concentra pe relația romantică dintre Jason Duval și Lucia Caminos, doi infractori inspirați după Bonnie și Clyde. GTA VI, programat inițial pentru lansare pe 26 mai 2025, a fost amânat de două ori. Nu există informații în prezent despre modul Online și dacă Rockstar intenționează să lanseze producția și pe PC în viitorul apropiat. Sursa Foto: Rockstar

Cel mai subțire pliabil cu cea mai mare baterie

cel-mai-subtire-pliabil-cu-cea-mai-mare-baterie

HONOR Magic V6 stabilește un nou standard pentru designul ultra-subțire și autonomia de lungă durată București, 25 iunie 2026 – HONOR se pregătește să schimbe din nou standardele categoriei smartphone-urilor pliabile prin lansarea noului HONOR Magic V6, un dispozitiv creat pentru utilizatorii care nu acceptă compromisuri. Conceput pentru a depăși una dintre cele mai mari provocări ale segmentului foldable, HONOR Magic V6 combină într-un singur dispozitiv un design ultra-subțire și una dintre cele mai mari baterii integrate într-un smartphone pliabil. Într-o categorie în care utilizatorii au fost adesea nevoiți să aleagă între un design rafinat și o autonomie generoasă, HONOR Magic V6 demonstrează că cele două caracteristici pot coexista. Tehnologie de nouă generație pentru mai multă autonomie La baza acestei performanțe se află noua generație de baterii HONOR Silicon-carbon, completată de o arhitectură internă extrem de compactă și optimizată. Fiecare milimetru din interiorul HONOR Magic V6 a fost reproiectat pentru a crea mai mult spațiu dedicat bateriei, fără compromisuri în ceea ce privește rezistența, performanța sau sistemul de răcire. Rezultatul este un smartphone pliabil care oferă în mână o experiență apropiată de cea a unui smartphone flagship clasic, dar care se transformă într-un ecran generos, ideal pentru productivitate, creativitate și divertisment. Creat pentru utilizarea intensivă de zi cu zi În ciuda profilului său ultra-subțire, HONOR Magic V6 este pregătit să facă față cu succes zilelor încărcate de multitasking, unui conținut video de înaltă definiție, gaming sauaplicații bazate pe inteligență artificială. Utilizatorii pot petrece mai mult timp pe ecranul principal, pot comuta mai ușor între activități și pot depinde mai puțin de încărcătoare sau baterii externe, chiar și în scenarii de utilizare solicitante. „Telefoanele pliabile au venit adesea la pachet cu o serie de compromisuri: carcase mai groase, autonomie redusă și limitări de performanță. Cu HONOR Magic V6 ne-am propus un obiectiv simplu, dar ambițios: să construim un smartphone pliabil la fel de subțire și elegant precum cele mai bune modele flagship clasice din portofoliul nostru, oferind în același timp autonomia pe care utilizatorii o așteaptă de la un dispozitiv folosit zilnic. Ceea ce vom prezenta în curând nu este doar un nou telefon pliabil, ci un nou standard de inginerie” a declarat Zachary Jiang, Președinte HONOR CEE & Nordics Region. Un nou standard pentru categoria pliabilelor Prin combinația dintre designul extrem de subțire, utilizarea eficientă a spațiului intern și noua generație de baterii silicon-carbon, HONOR Magic V6 promite să redefinească așteptările pentru segmentul smartphone-urilor pliabile premium. Elegant în utilizare, puternic din punct de vedere al performanței și pregătit pentru cerințele reale ale unei zile întregi de lucru și divertisment, HONOR Magic V6 se anunță drept unul dintre cele mai importante produse ale anului în categoria sa. Mai multe detalii despre design, funcții și disponibilitate vor fi anunțate în curând. Urmăriți canalele oficiale HONOR pentru informații suplimentare și pentru a descoperi ofertele dedicate lansării. Despre HONOR HONOR este o companie lider global în domeniul ecosistemelor de dispozitive AI. HONOR își propune să revoluționeze interacțiunea dintre om și tehnologie, pentru a pune beneficiile inteligenței artificiale în slujba oamenilor, în viața de zi cu zi. Compania își propune să acționeze dincolo de granițele industriei și să colaboreze deschis, fără bariere, cu alte companii de tehnologie pentru a produce valoare reală pentru utilizatori și parteneri. Portofoliul său inovator de produse include telefoane, tablete și o mare varietate de dispozitive portabile bazate pe inteligență artificială. HONOR își propune să ofere utilizatorilor instrumente eficiente de a se conecta la noua lume inteligentă și la beneficiile sale.

GALERIE FOTO: Satul din România unde o casă cu teren de 760 metri pătrați costă sub 10.000 de euro

galerie-foto:-satul-din-romania-unde-o-casa-cu-teren-de-760-metri-patrati-costa-sub-10.000-de-euro

Cea mai ieftină casă pe care o poți achiziționa acum în România se află într-un sat din Arad. Casa costă sub 10.000 de euro. Nu face obiectul unei executări silite și se află în satul Brusturi din comuna arădeană Hălmagiu. Are o suprafață de 47 metri pătrați și, potrivit anunțului de pe Imobiliare.ro, există utilități la stradă, iar pe terenul aferent acesteia se poate construi. „Terenul de 760 mp intravilan îți lasă spațiu pentru grădină, foișor sau o extindere când ești pregătit”, explică agentul imobiliar. Prețul este de 9.900 de euro și – pe lângă casă – te alegi și cu o pivniță de piatră. Comuna Hălmagiu este formată din mai multe sate Hălmagiu este o comună în județul Arad, Crișana, formată din satele Bănești, Bodești, Brusturi, Cristești, Hălmagiu (reședința), Ionești, Leasa, Leștioara, Poienari, Tisa și Țărmure. Este situată în depresiunea cu același nume, la confluența râului Hălmăgel cu Crișul Alb, la poalele Munților Bihor, și are o suprafață administrativă de 8400 ha. Prima atestare documentară a localității Hălmagiu datează din anul 1390. Celelalte sate sunt atestate documentar după cum urmează: Satele Bănești, Bodești și Ionești în anul 1441, Brusturi în anul 1360, Cristești în anul 1464, Leasa, Tisa și Țărmure în anul 1439, Leștioara în anul 1477 și Poienari în 1760-1762. Deși economia comunei este una predominant agrară, în ultima perioadă sectorul economic secundar și terțiar au avut evoluții ascendente. Comuna este cunoscută ca un important bazin pomicol. Mica industrie-artizanală a făcut din comuna Hălmagiu un important centru de cojocărit și de confecționare a uneltelor din lemn. Resursele exploatabile sunt andezitul, minereurile complexe și argilele vărgate. Comuna Hălmagiu este administrată de un primar și un consiliu local compus din 11 consilieri. Primarul, Gheorghe Dărău, politician independent, este în funcție din octombrie 2020. Monumente istorice în zonă Biserica voievodală „Adormirea Maicii Domnului” din Hălmagiu Biserica parohială „Nașterea Maicii Domnului” din Hălmagiu Biserica de lemn din Bodești Biserica de lemn din Cristești Biserica de lemn din Ionești Biserica de lemn din Tisa Biserica de lemn din Țărmure Monumentul Eroilor din Hălmagiu Monumentul lui Avram Iancu din Hălmagiu Printre obiectivele turistice ale comunei se numără: ruinele unei cetăți din secolul al XVI-lea și fosta stație de poștalion hanul „Birtul Mare” ce datează de la sfârșitul secolului al XVIII-lea; monumentul închinat lui Avram Iancu; monumentul Eroilor Neamului; biserica ortodoxă voievodală cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, construită în 1440, cu picturi murale din secolul al XV-lea; este atribuită voievodului Moga; Nava dreptunghiulară tăvănită, altar pătrat boltit în semicilindru, turn-clopotniță pe vest. Picturi murale de o remarcabilă frumusețe, interpretând în spirit local forme ale picturii bizantin-paleologe (sec. XIV-XV). Monument restaurat în 1974-1975; biserica din secolul al XVIII-lea cu hramul „Nașterea Maicii Domnului” realizată în stil baroc simplificat și cu picturi murale în stil bizantin post-brâncovenesc, realizate de maeștrii Gheorghe și Radu, veniți din Țara Românească (1768); biserica de lemn din Cristești cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril”, construită înainte de 1700, cu picturi din 1865; biserica de lemn cu hramul „Pogorârea Duhului Sfânt” din Bodești, datată din 1750-1760, pictată în 1831 și restaurată în 1957; Biserica de lemn din Ionești cu hramul „Sfântul Gheorghe” construită în anul 1730 pe locul uneia ce data din 1460, cu picturi pe pânză executate în 1845, considerată monument istoric; biserica de lemn din Tisa cu hramul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, construită în 1770 și pictată în 1846; biserica de lemn din Țărmure, purtând hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril”, construită în 1780 și pictată pe pânză în 1870. Sursa foto: Imobiliare.ro / Google Maps

EPOMAKER HE108 – O tastatură surprinzător de bună care nu costă un rinichi

epomaker-he108-–-o-tastatura-surprinzator-de-buna-care-nu-costa-un-rinichi

Sunt un fan gigantic al tastaturilor, cel puțin în ultima vreme. Mi se pare că acest domeniu a explodat atât în popularitate cât și în feature-uri astfel încât un periferic care era pur și simplu ultimul pe listă a ajuns să conteze din ce în ce mai mult în inimile gamerilor. Cum au reușit asta producătorii? În mai mulți pași, evident, dar le vom lua mai pe larg așa. În primul rând tastatura a fost neglijată foarte mult timp. Undeva în anii 90 producătorii au realizat că switch-urile mecanice, care erau culmea, tehnologia inițială folosită în tastaturi, sunt scumpe și prea complicat de implementat pentru o tastatură consumer și că deja există metode mult mai ieftine. Așa că … faceți loc pentru noile și extrem de ieftine de produs, RUBBER DOME Keyboards, acele abominații care mi-au dominat copilăria. Ce este un Rubber Dome? Practic tot contactul depinde de un strat de cauciuc/plastic pe care-l apeși până la fund ca să completeze circuitul făcând contact. Este extrem de imprecis, wobbly, ne-constant și mushy. Este ceva la care nu mai vreau să mă întorc niciodată. Tastaturile erau ieftine, crappy, se stricau absolut imediat și destul de încete în timpii de răspuns. Ei bine, ușor ușor, gamerii dar și unele companii au realizat că tastaturile mecanice sunt implementarea superioară. Sunt mai rapide, sunt mai precise și sunt considerabil mai durabile în timp. Astfel încet încet, revenirea tastaturilor mecanice a fost din ce în ce mai sigură, doar că, aveau un mare dezavantaj: Prețul. În primii ani exista un singur producător pentru switch-urile mecanice folosite de cam toți producătorii care lansau astfel de tastaturi: Cherry. Iar Cherry erau scumpi și nici nu aveau producția la nivelul demandului din ce în ce mai masiv pentru aceste switch-uri, lucru care făcea respectivele switch-uri din ce în ce mai scumpe sau greu de obținut, deci … tastaturi la fel de scumpe, înțelegeți voi. Prima revoluție în acest domeniu a fost expirarea patentului Cherry asupra switch-urilor mecanice, astfel încât s-au deschis practic flood gate-urile de alternative considerabil mai ieftin de produs. Ok, unele nu aveau și încă nu au calitatea celor de la Cherry, fără discuție, dar sunt multe alte soluții superioare dar în principal eliberarea acestui patent a dat libertate totală de experimentare. Au apărut sute de alte configurații, de materiale, de implementări, cu atenuare, fără, cu lubrifiere, tot ce vă puteți imagina în materie de switch-uri pentru tastaturi este acum produs de cineva. Bine, aș putea vorbi considerabil mai mult despre asta, pentru că am urmărit foarte atent tot acest domeniu, dar să o luăm pe scurt. Următoarea evoluție masivă a domeniului a apărut când a luat amploare fenomenul de tastaturi custom și tot mai mulți oameni au început să le modifice singuri. Astfel anumiți producători au început să se distreze experimentând ba cu straturi de spumă ca să amortizeze sunetul produs, ba cu lubrifiere ca să fie cât mai smooth, ba cu montarea pe gasketuri pentru confort și multe, multe alte lucruri. De ce a mers asta asa bine? Pentru că producătorii mari s-au cam culcat pe o ureche o perioadă destul de mare și au produs cam aceleași tastaturi ani la rând și cu minimul de efort. Practic erau extrem de loud, făceau ecou pentru că incinta interioară avea fix 0 amortizare sonoră, stabilizarea era o glumă, dar prețurile erau la fel de ridicate. Când te uitai la producători precum Keychron sau EPOMAKER unde obțineai în aceiași bani și stabilizare bună și spumă și multe alte lucruri… parcă nu te mai poți uita cu aceiași ochi la produsele lansate de producătorii mari nu? Ei bine, hai să vorbim și de cea mai nouă treabă care este în proces de adopție la scară largă în domeniul tastaturilor. Piața tastaturilor mecanice destinate gamingului și productivității a trecut în ultimii ani printr-o adevărată revoluție, declanșată în principal de trecerea de la contactele metalice tradiționale la tehnologia revoluționară Hall Effect (HE). Deși această inovație a redefinit modul în care gamerii percep viteza și personalizarea, utilizatorii s-au lovit adesea de o limitare frustrantă: majoritatea modelelor echipate cu senzori magnetici au fost lansate în formate compacte, de 60%, 65% sau maximum 75%. Pentru cei care folosesc computerul nu doar pentru sesiuni intense de gaming, ci și pentru muncă de birou, editare, programare sau introducere de date, lipsa blocului numeric și a tastelor dedicate de navigație a reprezentat un compromis greu de acceptat. Ca să mai zic de anumite modele testate care aveau două feluri de taste? Cele magnetice rezervate doar zonei alfanumerice, iar restul tastaturii, tastele F, blocul PG-up/Down etc avea taste normale. Nu vreau să arăt cu degetul pe un producător anume, dar nu mi se pare ok. Epomaker HE108 vine să spargă definitiv acest tipar, oferind o gură de aer proaspăt pe o piață dominată de mini-tastaturi. Dispozitivul combină avantajele absolute ale tehnologiei magnetice cu versatilitatea completă a unui layout full-size de 108 taste, reușind să satisfacă simultan cerințele unui gamer competitiv și nevoile unui profesionist sau, de ce nu, al unui contabil die-hard. Din punct de vedere vizual și structural, Epomaker HE108 adoptă o estetică modernă, curată și surprinzător de sobră, distanțându-se de designul strident sau agresiv asociat în mod tradițional perifericelor de gaming. Carcasa, deși realizată dintr-un material plastic de tip ABS premium, are o densitate remarcabilă și o finisare mată care rezistă la amprente și uzură. Greutatea considerabilă de 1.2 KG a tastaturii, mai ales ținând cont că este din plastic, combinată cu picioarele de cauciuc masive și reglabile pe înălțime, îi conferă o stabilitate de neclintit pe birou, chiar și în timpul celor mai haotice momente din jocuri. Layout-ul extins nu doar că integrează zona numerică standard, dar adaugă și taste multimedia dedicate în colțul din dreapta sus, facilitând un control rapid asupra volumului și redării media fără a fi necesară utilizarea unor combinații complexe de taste. Switch-urile magnetice și revoluția Hall Effect Elementul central, inima tehnologică și cel mai important aspect demn de notat la Epomaker HE108 este reprezentat de switch-urile magnetice

Câți bani ai putea să scoți de la bancomatele din România pe viitor: Schimbare majoră la ATM-uri

cati-bani-ai-putea-sa-scoti-de-la-bancomatele-din-romania-pe-viitor:-schimbare-majora-la-atm-uri

Schimbare majoră la bancomate. Măsura este așteptată de mulți ani. Toate băncile ar putea fi obligate să elibereze la bancomate și pentru clienții altor bănci sume personalizate, nu prestabilite, potrivit unui proiect analizat de profit.ro. Schimbare majoră la bancomate Posesorii de carduri bancare vor putea retrage de la ATM-ul oricărei bănci din România suma dorită. Nu va mai fi pus în situația de a alege sume prestabilite, așa cum se întâmplă acum în majoritatea cazurilor, când retrag numerar de la bancomatele băncilor la care nu sunt clienți. Măsura este prevăzută într-un proiect susținut de toate partidele parlamentare. „Utilizatorii nu au posibilitatea de a stabili valoarea exactă a sumei” „Această limitare nu este, de regulă, determinată de imposibilitatea tehnică a efectuării operațiunii, ci de configurația interfeței utilizate pentru anumite categorii de carduri. În consecință, utilizatorii sunt obligați să aleagă dintre valorile prestabilite de operatorul ATM-ului, chiar și atunci când suma dorită poate fi retrasă în mod efectiv. În numeroase situații, utilizatorii suportă comisioane pentru operațiunile de retragere efectuate de la ATM-uri aparținând altor prestatori de servicii de plată. Cu toate acestea, deși beneficiază de un serviciu pentru care suportă un cost direct sau indirect, nu au întotdeauna posibilitatea de a stabili valoarea exactă a sumei pe care doresc să o retragă”, arată autorii proiectului. În această situație, oricine retrage de multe ori sume mai mari decât necesarul real și acest lucru reprezintă o limitare nejustificată a libertății utilizatorului de a dispune de propriile fonduri, conform sursei citate. „Accesul să fie nediscriminatoriu” De asemenea, inițiatorii subliniază că există cazuri în care funcționalitatea de introducere a unei sume personalizate este disponibilă pentru clienții băncii care operează bancomatul, dar nu și pentru utilizatorii cardurilor emise de alți prestatori de servicii de plată autorizați să desfășoare activitate pe teritoriul României. ”Într-o economie de piață bazată pe concurență, transparență și protecția consumatorilor, accesul la funcționalitățile esențiale ale serviciilor de plată trebuie să fie exercitat în condiții echitabile și nediscriminatorii. Dreptul de proprietate asupra sumelor aflate într-un cont de plăți include și posibilitatea titularului de a decide cuantumul exact al numerarului retras, în limitele tehnice și operaționale ale infrastructurii utilizate. Restrângerea acestei posibilități prin impunerea exclusivă a unor valori prestabilite reprezintă o limitare disproporționată a modului de utilizare a propriilor disponibilități bănești”, mai arată autorii proiectului. Ce prevede proiectul 1) Prestatorii de servicii de plata care operează automate bancare de retragere numerar au obligația de a pune la dispoziția utilizatorilor posibilitatea introducerii unei sume personalizate pentru retragerea de numerar. (2) Posibilitatea prevazută la alin. (1 ) se asigură tuturor utilizatorilor cardurilor emise de prestatori de servicii de plată autorizați să desfășoare activitate pe teritoriul Romaniei, indiferent de emitentul cardului utilizat. (3) Existența unor opțiuni de retragere rapidă prin selectarea unor valori prestabilite nu poate înlocui obligația prevazutaăla alin. (1). (4) Dispozițiile prezentului articol se aplică în limitele disponibilului existent în automatul bancar, ale structurii bancnotelor disponibile și ale limitelor tehnice și de securitate aplicabile operațiunii. Sursa foto: Envato Ce amenzi ar putea fi aplicate Va constitui contravenție încălcarea de către prestatorii de servicii de plată a noilor prevederi, în situația în care sunt afectate sau pot fi afectate interesele consumatorilor. Amenzile ar fi situate între 50.000-100.000 de lei. Inițiatorii proiectului mai spun că impactul financiar asupra operatorilor bancomatelor este redus și constă în mare parte în actualizarea aplicațiilor software și a interfețelor utilizate de terminalele existente. De asemenea, măsura propusă nu instituie restricții privind accesul pe piață și nu afectează libertatea de prestare a serviciilor. Sursa foto: Envato

O mare rafinărie a Moscovei, avariată în urma unui atac cu drone

o-mare-rafinarie-a-moscovei,-avariata-in-urma-unui-atac-cu-drone

Rafinăria petrolieră de la periferia Moscovei nu va putea să reia activitatea înainte de anul 2027. A fost grav avariată în urma unor atacuri ucrainene de la începutul lunii iunie.  Două surse din industria petrolieră rusă au făcut declarații pentru Reuters despre planurile de recuperare a instalației energetice. Capacitatea rafinăriei afectate Rafinăria este operată de Gazprom Neft și este situată la periferia sudică a Moscovei. Este considerată unul dintre cei mai mari furnizori de carburanți din regiunea Moscovei. A procesat 11,6 milioane de metri cubi de țiței în 2024. A mai produs 2,9 milioane de tone de benzină, 3,2 milioane de tone de motorină, 2 milioane de tone de petrol și 1,3 milioane de tone de bitum. Declarații oficiale „Va dura cel puțin o jumătate de an să fie reparată”, a spus o sursă anonimă pentru Reuters. O altă sursă susține că vor trece 6 luni în cel mai optimist scenariu privind reluarea activităților. Nici ministerul rus al Energiei sau compania Gazprom Neft n-au oferit un răspuns imediat pentru Reuters. Vicepremierul rus Alexander Novak a declarat pe 23 iunie că autoritățile iau în considerare să interzică temporar exportul de motorină. Impactul asupra pieței petroliere Atacurile au avariat unitățile de procesare și au forțat rafinăria să suspende operațiunile. Reuters raportează că atacurile asupra celor șapte rafinării majore din Rusia centrală ar putea reduce producția de benzină cu 25%. Consecințele presupun penurie de carburanți și creșterea prețurilor în regiuni multiple. În Crimeea, vânzările de benzină au fost suspendate din cauza penuriei. Atacul  – detalii tehnice despre drone În ultimele luni, Ucraina a extins campania de bombardamente cu drone de rază lungă împotriva industriei energiei din Rusia. Au fost vizate rafinării petroliere, depozite de carburanți și instalații logistice din adâncul teritoriului rus. Rafinăria Moscovei a fost vizată de cele mai multe ori de la începerea războiului. Analiștii de la banca de investiții Sinara estimează că reparațiile ar putea costa economia rusă circa 1 miliard de dolari. Pe 18 iunie, Ucraina a lansat cel mai mare atac cu drone asupra Moscovei. Cea mai mare rafinărie petrolieră a fost lovită pentru a doua oară într-o săptămână și a forțat închiderea instalației. „În ciuda celor trei niveluri de sisteme de apărare aeriană desfășurate la Moscova, încă le putem atinge. Cu siguranță nu vrem ca Ucraina să ardă din cauza inamicului. Dar dacă Ucraina arde, și Moscova voastră va arde.”, a declarat Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei. Sursa Foto: Hepta