Un studiu amplu arată că femeile prezintă un risc genetic mult mai mare de depresie majoră decât bărbații
Studiul, publicat în revista Nature Communications, a fost realizat pe aproximativ 200.000 de persoane diagnosticate cu depresie în Australia, Europa, Marea Britanie și SUA. Oamenii de știință au identificat aproape de două ori mai multe semnale genetice de alarmă pentru depresie în ADN-ul femeilor comparativ cu cel al bărbaților, scrie ABC News. Cercetătorii au identificat aproximativ 7.000 de modificări în ADN care ar putea cauza tulburări depresive majore la ambele sexe și aproximativ 6.000 de modificări care ar putea cauza boli mentale doar la femei. De asemenea, rezultatele studiului mai arată că bărbații și femeile au experimentat depresia în mod diferit. Autorii studiului au constatat că femeile erau mai predispuse să prezinte creșteri în greutate, somnolență excesivă în timpul zilei și apetit crescut. Pe de altă parte, bărbații diagnosticați cu depresie manifestau mai frecvent furie, agresivitate, comportamente riscante și abuz de substanțe. Bărbații, mai puțin predispuși să caute ajutor de specialitate Coordonatorul studiului, neurogeneticianul Jodi Thomas, a spus că descoperirile genetice nu au neglijat rolul diferitelor experiențe de viață ale bărbaților și femeilor în dezvoltarea depresiei majore, cum ar fi riscul crescut de abuz sexual la femei. Dr. Thomas a mai subliniat că studiul lor a ținut cont de faptul că bărbații sunt mai puțin predispuși să caute ajutor de specialitate sau să dezvăluie simptomele depresive, iar acel lucru duce la subdiagnosticare. Dr. Martin, care este purtătorul de cuvânt al organizației de sprijin pentru sănătate mintală Beyond Blue, a evidențiat faptul că deși tratamentele existente pentru depresie „funcționează pentru multe persoane”, acestea nu ajung să fie eficiente pentru toată lumea. Persoanele pot reduce probabilitatea de a suferi de depresie menținând legăturile sociale, făcând mișcare, dar și alimentându-se sănătos.
Există cinci tipuri de somn la oameni. Descoperirea ar putea duce la noi terapii pentru depresie și anxietate
Cercetarea, publicată în revista PLOS Biology, a descoperit că fiecare dintre aceste tipuri de somn era legat de diferiți factori, inclusiv stilul de viață, sănătatea mintală și fizică și performanța cognitivă. „Acest lucru subliniază importanța luării în considerare a imaginii complete a somnului unei persoane pentru a ajuta medicii să facă evaluări mai precise și să ghideze tratamentul”, a spus coautoarea studiului, Aurore Perrault, de la Universitatea Concordia. „Dominanța markerilor de sănătate mentală în majoritatea profilurilor nu este surprinzătoare, deoarece somnul este unul dintre cele cinci domenii cheie ale funcționării umane care pot afecta sănătatea mintală”, a declarat Valeria Kebets, o altă autoare a studiului. Până în prezent, majoritatea studiilor privind somnul s-au concentrat pe un singur aspect, cum ar fi durata, examinând modul în care acesta se raportează la un singur rezultat, cum ar fi sănătatea mintală precară, potrivit Independent. Cu toate acestea, prezicerea rezultatelor somnului pe baza mai multor factori diferiți a fost dificilă. În noul studiu, oamenii de știință au evaluat datele a peste 750 de persoane din setul de date al Proiectului Human Connectome, efectuând o analiză bazată pe date a mai multor factori legați de somn. 5 profiluri de somn Oamenii de știință au putut descoperi în total cinci profiluri de somn. Primul este, în general, somnul de proastă calitate, care era corelat cu o sănătate psihologică precară, inclusiv depresie, anxietate și stres. Al doilea este un tip de somn caracterizat prin reziliență, în care somnul de proastă calitate nu era asociat cu probleme psihologice, cum ar fi dificultăți de atenție. Celelalte trei profiluri sunt mai specifice, unul fiind caracterizat aproape în totalitate de durata somnului, deoarece duratele scurte în aceste cazuri erau asociate cu o cogniție mai slabă. S-a constatat că fiecare dintre aceste tipuri de somn este legat de un model unic de activitate cerebrală. Cercetarea a fost posibilă deoarece setul de date al proiectului conținea multiple detalii despre caracteristicile somnului fiecărei persoane, inclusiv imagini ale creierului, date psihologice și sociale. Folosind această abordare, cercetătorii au putut găsi relații între toți acești factori, ceea ce nu se mai făcuse până atunci. Cercetătorii au dat un exemplu, spunând că persoanele care se încadrau în primul profil prezentau o conectivitate nervoasă ridicată între regiunile subcorticale ale creierului implicate în memorie, emoții și plăcere, precum și între zonele creierului implicate în mișcarea corpului și atenție. Noi tratamente pe baza profilurilor de somn Oamenii de știință speră că identificarea profilurilor fiecărui pacient va permite medicilor să ofere tratamente și sprijin mai bine personalizate. „Somnul are multe dimensiuni, nu doar durata acestuia. Analizând peste 700 de tineri adulți, am descoperit cinci „profiluri de somn” distincte, pe baza rapoartelor privind durata somnului, prezența întreruperilor și utilizarea medicamentelor pentru somn”, au scris cercetătorii. „Fiecare profil avea propria legătură distinctivă cu sănătatea, stilul de viață și cogniția și prezenta chiar și trăsături neuroimagistice unice, utilizând RMN funcțional”, au scris ei în studiu.
Primul test de sânge precis pentru detectarea sindromului de oboseală cronică
În prezent, nu există niciun test pentru această afecțiune, iar pacienții tind să fie diagnosticați pe baza simptomelor, ceea ce înseamnă că mulți pot rămâne nediagnosticați ani de zile. Cu toate acestea, unii experți care nu au participat la cercetare au îndemnat la prudență și au afirmat că testul ar trebui validat pe deplin în cadrul unor studii independente și mai bine concepute înainte de a putea fi luat în considerare pentru utilizarea în practica clinică. Cercetătorul principal, prof. Dmitry Pshezhetskiy, de la Universitatea din East Anglia (UEA) Norwich Medical School, a declarat: „ME/CFS este o boală gravă și adesea invalidantă, caracterizată prin oboseală extremă care nu se ameliorează prin odihnă. Știm că unii pacienți raportează că sunt ignorați sau chiar li se spune că boala lor este „doar în capul lor”. În absența unor teste definitive, mulți pacienți au rămas nediagnosticați sau au fost diagnosticați greșit timp de ani de zile, potrivit The Guardian. „Am vrut să vedem dacă putem dezvolta un test de sânge pentru a diagnostica afecțiunea – și am reușit. Descoperirea noastră oferă posibilitatea unui test de sânge simplu și precis pentru a ajuta la confirmarea diagnosticului, ceea ce ar putea duce la un sprijin mai rapid și la o gestionare mai eficientă”. Oamenii de știință de la UEA și Oxford Biodynamics (OBD) au analizat modul în care ADN-ul era pliat la pacienții diagnosticați cu această afecțiune, ceea ce ar putea oferi semne revelatoare ale ME/CFS. Desfășurarea testului Ei au examinat probe de sânge de la 47 de pacienți cu ME/CFS severă și 61 de adulți sănătoși. Echipa a descoperit un model unic care apare în mod constant la persoanele cu ME/CFS și care nu se observă la persoanele sănătoase, ceea ce le-a permis să dezvolte testul. În revista Journal of Translational Medicine, ei au afirmat că testul are o sensibilitate – sau probabilitatea ca testul să fie pozitiv dacă pacientul are această afecțiune – de 92%. Acesta are o specificitate – probabilitatea ca testul să excludă cazurile negative – de 98%. Pshezhetskiy a adăugat: „Acesta este un pas important înainte, pentru prima dată avem un test de sânge simplu care poate identifica în mod fiabil ME/CFS – transformând potențial modul în care diagnosticăm și gestionăm această boală complexă”. Alexandre Akoulitchev, directorul științific al OBD, care a finanțat și a co-autorizat cercetarea, a declarat: „Sindromul de oboseală cronică nu este o boală genetică cu care te naști, de aceea utilizarea markerilor „epigenetici” EpiSwitch – care se pot modifica pe parcursul vieții unei persoane, spre deosebire de codul genetic fix – a fost esențială pentru atingerea acestui nivel ridicat de precizie”. Se solicită mai multe studii Cu toate acestea, alți experți au solicitat mai multe studii pentru a confirma descoperirea și pentru ca testul să fie evaluat pe o populație mai largă de pacienți. Dr. Charles Shepherd, consilier medical al Asociației ME, a declarat: „Aceste rezultate, obținute prin utilizarea profilării epigenetice, par a fi un pas important în căutarea unui test de sânge pentru diagnosticare. „Cu toate acestea, așa cum subliniază cercetătorii, un test de sânge pentru diagnosticare trebuie să fie atât foarte sensibil, cât și specific pentru această afecțiune. În acest caz, trebuie să știm dacă anomalia este prezentă în mod constant în stadiile foarte timpurii ale ME/CFS, precum și la persoanele cu afecțiuni de lungă durată care au ME/CFS ușoară sau moderată. „De asemenea, trebuie să știm că, pe lângă faptul că anomalia nu este prezentă la subiecții sănătoși, aceasta nu este prezentă nici într-o serie de alte boli inflamatorii cronice și autoimune care provoacă simptome similare ME/CFS și fac parte din diagnosticul diferențial al ME/CFS”. Prof. Chris Ponting, președintele departamentului de bioinformatică medicală de la Universitatea din Edinburgh, a declarat că unele dintre afirmațiile făcute de echipa de cercetare sunt „premature”. El a spus: „Acest test trebuie validat pe deplin în studii independente și mai bine concepute înainte de a fi luat în considerare pentru aplicarea clinică. Chiar dacă va fi validat, testul va fi costisitor, probabil (aproximativ) 1.000 de lire sterline”.
Sucurile dietetice sunt mai nocive decât băuturile zaharoase. Ambele variante cresc riscul de boli hepatice cu până la 60% – studiu
Boala ficatului gras nealcoolic, sau NAFLD, este o afecțiune în care grăsimea se acumulează în ficatul persoanelor care consumă puțin sau deloc alcool. Leziunile pot fi similare cu cele observate la un consumator excesiv de alcool și pot duce la ciroză — cicatrizarea avansată a ficatului — precum și la cancer de ficat. Afecțiunea, denumită și boală hepatică steatozică asociată disfuncției metabolice (MASLD), este una dintre principalele cauze ale cancerului hepatic. Se estimează că NAFLD a crescut cu 50% în Statele Unite în ultimele trei decenii — astăzi, aproximativ 38% din populație suferă de această afecțiune, potrivit CNN. „Băuturile îndulcite cu zahăr (SSB) sunt de mult timp sub lupă, în timp ce alternativele lor „dietetice” sunt adesea considerate o alegere mai sănătoasă”, a declarat autorul principal al studiului, Lihe Liu, student la departamentul de gastroenterologie al Primului Spital Afiliat al Universității Soochow, din Suzhou, China. „Studiul nostru arată că băuturile cu conținut redus sau fără zahăr (LNSSB) erau de fapt asociate cu un risc mai mare de MASLD, chiar și la niveluri modeste de consum, cum ar fi o singură cutie pe zi”, a declarat Liu într-un comunicat. Consumul de băuturi dietetice a fost, de asemenea, asociat cu un risc mai mare de deces din cauza bolilor hepatice, potrivit rezumatului, o sinteză de o pagină a articolului înainte de a fi evaluat de colegi și publicat într-o revistă. Cercetarea a fost prezentată luni la Berlin, în cadrul United European Gastroenterology Week, o conferință anuală a Societății Europene de Endoscopie Gastrointestinală. „Aceste descoperiri contrazic percepția comună că aceste băuturi sunt inofensive și subliniază necesitatea de a reconsidera rolul lor în dietă și sănătatea ficatului, mai ales că MASLD devine o problemă de sănătate la nivel global”, a declarat Liu. Cum afectează dieta și băuturile zaharoase ficatul Studiul a urmărit aproape 124.000 de persoane fără boli hepatice care participă la UK Biobank, un amplu studiu de cercetare biomedicală care urmărește persoane din Regatul Unit. Tipul și frecvența consumului de băuturi au fost evaluate folosind chestionare alimentare pe 24 de ore, la diferite momente pe parcursul studiului de 10 ani. Pe lângă legătura dintre dietă, băuturile răcoritoare cu zahăr și boala ficatului gras nealcoolic, studiul a constatat că participanții care au înlocuit apa au redus riscul cu aproape 13% pentru băuturile zaharoase și cu peste 15% pentru băuturile dietetice. Trecerea de la băuturile zaharoase la băuturile dietetice (sau invers) nu a redus riscul. Studiul oferă „dovezi directe ale comportamentelor alimentare care influențează MASLD” și contrazice o analiză anterioară care a constatat că băuturile dietetice ar putea fi înlocuite cu apă, a spus Sajid Jalil, profesor asociat clinic de gastroenterologie și hepatologie la Facultatea de Medicină a Universității Stanford din California. El nu a fost implicat în studiu. „Studiul a arătat că atât băuturile răcoritoare obișnuite, cât și cele dietetice pot dăuna ficatului în timp, însă alegerea apei sau a băuturilor neîndulcite ar putea ajuta la protejarea acestuia”, a spus Jalil. „Pentru mine, acest studiu are o pondere mult mai mare decât studiile anterioare, datorită designului său prospectiv, care implică un număr mare de subiecți, teste validate pentru diagnosticarea MASLD și o urmărire pe termen lung”. De ce băuturile zaharoase și dietetice ar avea un astfel de impact asupra ficatului? În băuturile zaharoase, conținutul ridicat de zahăr provoacă creșteri rapide ale glicemiei și insulinei, ceea ce poate favoriza creșterea în greutate, a spus Liu. Excesul de zahăr poate, de asemenea, să determine acumularea de grăsime în ficat. Deși au un conținut caloric redus, băuturile dietetice pot afecta totuși sănătatea ficatului prin mai multe căi, a spus ea. „Acestea pot modifica microbiomul intestinal, pot interfera cu senzația de sațietate, pot crește preferința pentru alimentele dulci și pot stimula chiar și secreția de insulină”, a spus Liu. „Apa, însă, hidratează organismul fără a afecta metabolismul, ajută la sațietate și susține funcția metabolică generală. „De aceea, reducerea riscului este similară indiferent de băutura îndulcită care este înlocuită — acest lucru arată că apa este cea mai sănătoasă băutură implicită”.
Unul dintre cercetătorii laureați cu Nobelul pentru Medicină nu a aflat nici acum că a luat marele premiu
Anunțate cu aproape 24 de ore înainte, premiile Nobel pentru Medicină au făcut, până acum, înconjurul lumii, însă o singură persoană nu a putut fi anunțată că a câștigat cel mai valoros premiu din lume: profesorul Fred Ramsdell, unul dintre cei trei cercetători care au adus un aport semnificativ la modul în care funcționează sistemul imunitar. Un purtător de cuvânt al laboratorului său din San Francisco, Sonoma Biotherapeutics, a declarat pentru AFP că prof. Ramsdell este într-o drumeție „în afara rețelei” și că nu a reușit sub nicio formă să-l contacteze. Echilibru între viața personală și cea profesională Prin urmare, este foarte posibil ca prof. Ramsdell să nu aibă habar că este câștigătorul Premiului Nobel pentru Medicină, alături de ceilalți doi colegi ai săi. Faptul că profesorul Ramsdell este în digital detox arată că până și cei mai ocupați oameni pot, dacă vor, să aibă un echilibru sănătos între viața personală și viața profesională. Jeffrey Bluestone, un prieten de-al lui Ramsdell și cofondator al laboratorului, a spus că cercetătorul merită cu prisosință o vacanță, însă nu poate ajunge la el: „Am încercat să dau de el personal. Cred că ar putea fi în drumeții prin onele rurale din Idaho”, a spus Bluestone pentru sursa citată. Nici colega Brunkow nu a putut fi ușor contactată Comitetul Nobel a dat cu greu și de colega lui Ramsdell, Mary Brunkow – de asemenea, cu locuința pe coasta de vest a Statelor Unite, la nouă ore în urma orașului Stockholm, dar, în cele din urmă, vestea a reușit să ajungă la ea. Cei doi cercetători americani, împreună cu un cercetător japonez, au devenit laureați ai premiului Nobel pentru Medicină pentru cercetarea care a identificat „gardienii de Securitate” ai sistemului imunitar, numiți celulele T-reglatoare. Ei au reușit să explice de sistemul imunitar se oprește la momentul oportun pentru a nu declanșa o boală autoimună – „toleranța imună periferică” – ceea ce înseamnă o oportunitate vastă pentru dezvoltarea de noi tratamente pentru bolile autoimmune și alte studii medicale clinice.
Sprayul nazal care previne infecțiile cu COVID-19 și alte virusuri respiratorii
Efectele antivirale ale azelastinei Azelastina este un spray nazal antihistaminic utilizat pe scară largă pentru tratarea rinitei alergice. Studii recente sugerează că are activitate antivirală in vitro împotriva mai multor virusuri respiratorii, inclusiv SARS-CoV-2; cu toate acestea, eficiența sa clinică rămâne neclară, scrie news-medical.net. Aceste efecte antivirale ar putea fi determinate de interacțiunea dintre azelastină și receptorul enzimei de conversie a angiotensinei 2 (ACE2), folosit de SARS-CoV-2 pentru a pătrunde în celule. Alte cercetări arată că tratamentul cu azelastină inhibă enzima principală a virusului SARS-CoV-2 (Mpro), care mediază atașarea virală la celula gazdă. De asemenea, azelastina pare să producă modificări asupra receptorului σ-1 și să inhibe expresia moleculei de adeziune intercelulară 1 (ICAM-1). Studiile clinice randomizate de dimensiuni mici au indicat că azelastina reduce încărcătura virală la pacienții infectați cu SARS-CoV-2, ceea ce sugerează potențialul său ca tratament preventiv. Studiul actual a urmărit să evalueze eficiența și siguranța sprayului nazal cu azelastină în reducerea incidenței infecțiilor cu SARS-CoV-2. Despre studiu Cercetarea a fost un studiu clinic randomizat, de fază II, desfășurat într-un singur centru, care a comparat utilizarea sprayului nazal cu azelastină și a unui placebo la 450 de persoane. Vârsta medie a participanților a fost de 33 de ani, majoritatea fiind femei de rasă albă. Femeile aflate la vârsta fertilă au fost incluse doar dacă nu erau însărcinate, nu alăptau și/sau foloseau metode contraceptive sigure. Majoritatea participanților primiseră cel puțin o doză de vaccin împotriva COVID-19, media fiind de trei doze, iar cea mai recentă administrare avusese loc cu doi ani înainte de începerea studiului. Participanții au fost repartizați aleatoriu pentru a primi spray nazal cu azelastină 0,1% sau placebo, de trei ori pe zi, timp de opt săptămâni. Doza de azelastină a fost mai mare decât cea prescrisă în mod obișnuit pentru rinita alergică moderată sau severă (de obicei, de două ori pe zi). Pe parcursul studiului, participanții au fost testați pentru SARS-CoV-2 prin teste antigen rapide (RAT) de două ori pe săptămână, iar orice rezultat pozitiv a fost confirmat prin test PCR. Cei care prezentau simptome respiratorii, dar aveau rezultate negative la RAT, au fost, de asemenea, testați prin PCR pentru SARS-CoV-2 și alte virusuri respiratorii. Rezultatele studiului Grupul tratat cu azelastină a avut o rată de infectare cu SARS-CoV-2 de 2%, comparativ cu 6,7% în grupul placebo. Această diferență indică o reducere a riscului de infectare cu aproximativ 70%. Tratamentul cu azelastină a întârziat și momentul infectării cu 12 zile față de grupul placebo. Infecțiile simptomatice cu COVID-19 au fost mai rare în grupul tratat, iar participanții care au contractat virusul au rămas pozitivi la testele RAT cu 1,7 zile mai puțin decât cei din grupul de control. Chiar și în perioadele cu expunere mai ridicată, numărul infecțiilor raportat la expunere a fost mai mic la cei tratați cu azelastină decât la cei din grupul placebo. Pe lângă COVID-19, rinovirusul a fost cea mai frecventă infecție raportată. Azelastina a redus și riscul de infecție cu rinovirus – doar 2% dintre participanți s-au infectat, comparativ cu 6% în grupul placebo. Per total, infecțiile respiratorii detectate prin test PCR au afectat 9% dintre persoanele tratate cu azelastină, comparativ cu 22% în grupul de control. Participanții care aveau anticorpi împotriva SARS-CoV-2, indicând o infecție anterioară, au avut șanse ceva mai mici de a se reinfecta, ceea ce sugerează că imunitatea existentă a influențat modest riscul de infectare. Este important de menționat că evenimentele adverse au fost similare ca frecvență între cele două grupuri, deși reacțiile considerate legate de tratament au fost mai frecvente în grupul cu azelastină. Totuși, majoritatea reacțiilor au fost minore și cunoscute: gust amar, sângerări nazale și oboseală.
Europa, pe primul loc în clasamentul mondial al fumatului. Cât de des consumă europenii tutun
Europa a devenit regiunea cu cea mai mare rată de consum de tutun din lume, după ce a depășit oficial Asia de Sud-Est, potrivit unui raport al Organizației Mondiale a Sănătății publicat luni. Aproape un sfert dintre persoanele de peste 15 ani din Europa, adică 24,1%, folosesc tutun, cea mai mare proporție dintre toate regiunile OMS, conform datelor din 2024, arată Politico. Mai mult decât atât, femeile din Europa au cea mai ridicată prevalență la nivel global, de 17,4%, arată raportul. Documentul a inclus pentru prima dată și date despre utilizarea țigărilor electronice. OMS a spus că cifrele sunt extrem de „alarmante” în rândul tinerilor. Publicarea acestor informații a venit acum, în momentul în care Comisia Europeană vrea să introducă o politică mai strictă față de produsele din tutun și cele de vapat. Comisarii pentru sănătate și fiscalitate din Uniune cer majorarea taxelor pentru ambele categorii, pentru a reduce riscul bolilor precum cancerul și afecțiunile cardiace. Care este situația globală La nivel mondial, în 2024 existau aproximativ 1,2 miliarde de consumatori de tutun cu vârsta de peste 15 ani. Deși folosirea tutunului scade pe plan global, Europa este mai lentă decât alte regiuni atunci când vine vorba de renunțarea la fumat. Regiunea europeană a OMS include 53 de țări. Cifrele publicate de Uniunea Europeană sunt în conformitate cu cele din raportul OMS. Un sondaj Eurobarometru din iunie 2024 a arătat că 24% dintre cetățenii din statele membre fumează. Consumul de tutun în Europa a scăzut de la aproape 35% în anul 2000 la puțin peste 24% în 2020. În Asia de Sud-Est, procentul a coborât de la aproximativ 54% la puțin peste 23% în aceeași perioadă. Raportul OMS arată că, în 2024, peste 86 de milioane de adulți din lume foloseau țigări electronice. America și Europa au cele mai mari procente de utilizatori de peste 15 ani, 4,8% și, respectiv, 4,6%. Organizația a făcut câteva avertizări și cu privire la datele „îngrijorătoare” legate de adolescenții cu vârste între 13 și 15 ani, dintre care 7,2% utilizează țigări electronice la nivel global, ceea ce reprezintă aproximativ 14,7 milioane de copii. Totuși, ONU a spus că numărul real al copiilor care folosesc aceste produse este „aproape sigur subestimat”, fiindcă doar 75% din populația lumii este inclusă în sondajele naționale privind țigările electronice. „Țigările electronice alimentează un nou val de dependență de nicotină”, a declarat Etienne Krug, șeful departamentului de factori determinanți ai sănătății, promovare și prevenire al OMS. „Acestea sunt comercializate ca mijloace de reducere a riscurilor, dar, în realitate, creează dependență de nicotină la copii de la o vârstă fragedă și riscă să submineze decenii de progrese.”, a mai spus acesta.
STUDIU. Sindrom de aritmie cardiacă, identificat la pacienții care au avut COVID sever / Care sunt categoriile de vârstă cele mai afectate
Prestigiosul Institut Karolinska (Suedia) publică un studiu în care arată că o tulburare de ritm cardiac este deosebit de frecventă la persoanele cu COVID de lungă durată. Categoria cea mai afectată sunt femeile de vârstă mijlocie. Studiul, publicat în revista științifică „Circulation: Arrythimia and Electropshisiology”, arată că Sindromul de Tahicardie Posturală Ortostatică (POTS) este o afecțiune în care inima bate anormal de repede la schimbarea poziției de la culcat la stat în picioare. POTS apare la cei care au avut COVID sever Statul în picioare este o provocare pentru cei afectați, care simt amețeli și preferă să stea jos sau întinși – vorbim de așa-numita intoleranță ortostatică. De asemenea, inimile lor pot bate mai repede decât în mod normal în repaus și în timpul efortului. Pacienții prezintă oboseală și dificultăți de concentrare, simptome frecvente în cazul COVID. Acum, cercetătorii de la Institutul Karolinska arată că sindromul POTS apare la aproape o treime dintre pacienții cu COVID sever, de lungă durată. Prin comparație, mai puțin de 1% din populația suedeză era afectată de POTS înainte de pandemie. Cel mai amplu studiu pe această temă, de până acum „Studii anterioare, de mai mică amploare, au arătat că există o legătură, dar acum putem spune cu certitudine că Sindromul Tahicardiei Posturale (POTS) este o afecțiune foarte frecventă la pacienții cu COVID de lungă durată. Acestea sunt cunoștințe valoroase atât pentru profesioniștii din domeniul sănătății, cât și pentru pacienți”, spune Mikael Björnson , doctorand la Departamentul de Medicină, Solna , Institutul Karolinska. Potrivit cercetătorilor, acest studiu este cel mai amplu și mai detaliat de până acum privind legătura dintre POTS și COVID-19. Au fost examinați în total 467 de pacienți cu COVID-19 sever, care nu fuseseră spitalizați pentru COVID-19. Nouăzeci și unu la sută erau femei de vârstă mijlocie, care erau în esență sănătoase și active fizic înainte de a dezvolta COVID-19. Schimbări semnificative de ritm cardiac La o medie de douăsprezece luni după ce s-au îmbolnăvit, acestea au fost supuse unor teste fizice și au completat formulare despre starea lor de sănătate. Cei care au prezentat semne de posibil POTS au primit, de asemenea, o evaluare de la un cardiolog după teste suplimentare, mai specifice. Treizeci și unu la sută dintre participanți au primit un diagnostic de sindrom POTS, în timp ce 27% au prezentat simptome, dar nu au îndeplinit criteriile de diagnostic. Restul de 42% nu au prezentat simptome de POTS. Pacienții cu un diagnostic au avut ritmuri cardiace semnificativ mai mari în timpul testelor de mers și au raportat o calitate a vieții mai scăzută legată de sănătate. Există tratament „Este important de știut că sindromul POTS poate fi detectat cu teste simple și ieftine, disponibile la toate nivelurile de asistență medicală. Pentru cei care primesc un diagnostic, există tratamente care pot ameliora simptomele și pot îmbunătăți calitatea vieții”, spune Judith Bruchfeld , profesor asociat la Institutul Karolinska, consultant senior în boli infecțioase la Spitalul Universitar Karolinska și conducător al studiului. Cercetătorii recomandă acum ca pacienții cu COVID de lungă durată care prezintă o creștere semnificativă a ritmului cardiac la schimbarea poziției din culcat în picioare, precum și în timpul efortului și care prezintă simptome precum amețeli, ceață mentală și oboseală pronunțată, să fie investigați pentru sindromul tahicardie posturală posturală (POTS). Următorul pas în cercetare este o urmărire pe patru și cinci ani a grupului de pacienți și, în plus, a pacienților cu COVID-19 care au fost tratați în spital. Cercetătorii vor investiga recuperarea și nivelul funcțional în timp.
Doi cercetători americani și un cercetător japonez, laureații Premiului Nobel pentru Medicină 2025
Trei cercetători, Mary E. Brunkow (SUA), Fred Ramsdell (SUA) și Shimon Sakaguchi (Japonia) au primit Premiul Nobel pentru Medicină 2025, pentru descoperirile lor privind „toleranța imună periferică”, adică mecanismul prin care sistemul imunitar nu ne atacă propriul corp. Cei trei laureați au descoperit cum știu să se oprească celulele T-reglatoare atunci când sistemul imunitar devine prea agresiv, putând să provoace boli autoimune, cum sunt diabetul de tip I, scleroza multiplă sau lupusul. Celulele T-reglatoare, binefăcătorul necunoscut al sistemului imunitar Astfel, Shimon Sakaguchi a fost primul care, în 1995, a demonstrat că, în afară de mecanismul cunoscut („curățarea” celulelor periculoase în timus), corpul are un al doilea sistem de control: celulele T-reglatoare, care țin în frâu restul sistemului imunitar. Aceasta a fost o idee revoluționară, care, la început, a fost contrazisă de mulți cercetători. Mutația din Foxp3, care produce boli autoimune Mary Brunkow și Fred Ramsdell au descoperit, în 2001, motivul genetic pentru care unele animale (de laborator) dezvoltau brusc boli autoimune: o mutație într-o genă numită Foxp3. Ei au constatat apoi că aceeași genă e esențială și la oameni, iar defectele ei duc la o boală gravă, IPEX, care apare la copii și afectează întregul sistem imunitar. Foxp3 controlează celulele T-reglatoare În 2003, Sakaguchi a legat cele două descoperiri, arătând că gena Foxp3 controlează exact dezvoltarea acelor celule T-reglatoare pe care el le identificase anterior. Această descoperire e importantă prin aceea că a schimbat modul în care medicii și cercetătorii înțeleg echilibrul fin dintre apărare și autoapărare. Importanța descoperirii – tratamente autotimune mai eficiente Pe baza acestei descoperiri se pot crea tratamente noi pentru bolile autoimune. Mai mult decât atât, această descoperire lasă loc pentru invenții medicale noi ce privesc „slăbirea” controlată a sistemului imunitar, pentru o rată de acceptare a transplantului mai mare. De asemenea, se pot pune la punct terapii care „opresc frânele” imunității în caz de cancer, ca să lase corpul să lupte mai eficient cu tumorile. De altfel, unele dintre aceste tratamente sunt deja în studii clinice. Fred Ramsdell (Sonoma Biotherapeutics – San Francisco) identifică mutațiile care cauzează bolile autoimune. Mary Brunkow (Institute for Systems Biology – Seattle) descoperă gena Foxp3. Shimon Sakaguchi (Universitatea din Osaka) descoperă celulele T reglatoare. Premiul total este de 11 milioane de coroane suedeze (aprox. 950.000 de euro).
Dr. Alin Popescu: Adicțiile sunt înlănțuite! Când prevenția a eșuat, o dependență o atrage pe alta și foarte greu mai poate fi oprit acest cerc vicios.
Dependențele anului 2025 depășesc aria cunoscută până acum și pun stăpânire pe viețile copiilor și adolescenților tăcut, pas cu pas, de cele mai multe ori sub supravegherea părinților, a educatorilor, a adulților din jur, dar într-o manieră ireversibilă. În cazul unei adicții, nu există buton de STOP, pe care să se poată apăsa brusc și cu rezolvare imediată. Când realizăm că un obicei a devenit o dependență, ce semne din comportamentul copiilor arată că s-a depășit limita, cine pune diagnosticul de adicție, încotro o apucăm când apare o problemă reală de adicție în viața copiilor? Dr. Alin Popescu, medic primar de medicină sportivă, cu competență în management sanitar, trainer medical World Rugby pentru cursuri de prim-ajutor, preocupat constant de probleme legate de lifestyle și adicții, doctorand în Științe Medicale, atrage atenția asupra pluridependențelor existente în societatea de astăzi și semnalează necesitatea unei hărți clare, reale și personalizate de prevenție și de intervenție pentru părinți. Interviu dr. Alin Popescu, medic primar Medicină Sportivă, despre adicții Se spune că “măsura” este cheia în orice acțiune. Când și în ce condiții se transformă un obicei într-o adictie? La ce etape/limite sa fie atenti oamenii sau parintii, in cazul copiilor, pentru ca o acțiune repetată să nu se transforme în ceva nociv care ajunge să fie definită drept dependență? Transformarea unui obicei într-o adicție este relativ rapidă și de foarte multe ori nici nu ne dăm seama că s-a întâmplat. Este o transformare care vine pe nesimțite pentru persoana în cauză. Cei din afară observă că ajunge să fie vorba de o adicție, că intensitatea obiceiului respectiv a intrat în zona de dependență. Depinde foarte mult de zona în care plasăm adicția. Dacă vorbim de timpul în exces petrecut cu ochii în ecrane, între 8-10 ore pe zi, dacă vorbim de jocuri de noroc, de alcool în exces zilnic, dacă vorbim de tutun, de diverse tulburări alimentare care și ele pot intra în sfera de adicții, fiecare în parte lansează niște semnale de alarmă, dar pe care persoana în cauză le subestimează. „Diagnosticul” de adicție nu este pus de un cadru medical, de un profesionist în sănătate, ci pur și simplu de cei din jur, de părinți, de mamă, de iubit, de soț, uneori, atenție, chiar de copii atunci când ei cresc și devin conștienți de lumea din jur. Apoi apare diagnosticul oficial, pus de specialist și cel mai important, tratamentul, etapele terapeutice pentru tratarea dependenței. Important este să diagnosticăm adicția rapid, să o tratăm cât mai eficient și să nu uităm că dacă nu putem scăpa de ea, trebuie să minimizăm riscurile. Ideea de bază apropo de măsură, care chiar este cheia în orice acțiune, dacă încercăm să menținem un echilibru, nu ajungem la adicție, dacă am ajuns la adicție trebuie să o tratăm, să o eliminăm într-un interval de timp scurt, iar dacă nu o putem elimina complet, trebuie neapărat să reducem riscurile. La copii și tineri putem vorbi de prevenție în caz de adicții, cum se poate face eficient un astfel de plan de către școala, de către părinți, de către profesorii de sport sau instituțiile abilitate? La copii și adolescenți ar trebui să vorbim în primul rând de prevenție care este vitală pentru viitorul societății. Așa cum Agenția Națională Anti-doping are o mulțime de acțiuni de prevenire a dopingului, așa și Agenția Națională pentru Politici și Coordonare în Domeniul Drogurilor și al Adicțiilor va avea din ce în ce mai multe programe privind prevenirea adicțiilor. L-am avut invitat la unul din episoadele podcastului meu „Noi să fim sănătoși”, pe Rareș Petru Achiriloaie, președintele ANPCDDA și chiar am vorbit de elementele de prevenție care trebuie pornite pe mai multe paliere, de către școală, din clasele mici, de către familie și familia extinsă și de către instituțiile abilitate, pornind de la Agenția nou înființată de la București care va avea puncte de intervenție în fiecare capitală de județ. Agenția a trecut de sub jurisdicția Ministerului de Interne în jurisdicția Ministerului Sănătății, ceea ce este foarte bine, pentru că mai eficient se vorbește de prevenție în cadrul acesta medicalizat decât într-un mediu militarizat. În funcție de incidența adicțiilor pe zone și pe grupe de vârstă de aici practic ar trebui să pornim și să vedem cumva cum putem să fim cât mai customizați și adaptați în fiecare zonă. Prevenția este măsura de aur, într-o lume ideală nici nu ar trebui să tratăm adicții, ci doar să facem prevenție. Din pacate, în 2025, România și lumea în general se află departe de această lume ideală. Și cred că e mult mai greu și constisitor efortul de a trata adicțiile în rândul populației decât de a face prevenție, însă se pare că oamenii acționează și reacționează când ajung să trăiască pe pielea lor o problemă și nu la amenințarea iminentă a ei. Spuneați că rareori oamenii au o singură dependență, că dependențele de obicei sunt înlănțuite. Ce-i face pe oameni atât de vulnerabili la obiceiuri nocive? Și care este explicația mixului de dependențe? Când prevenția a eșuat, o dependență o atrage și pe alta. Abuzul de internet, jocuri de noroc în exces, abuz de alcool, fumat excesiv, acestea sunt aspecte din viața reală. Să ne gândim că se intră într-un cerc vicios din care omul iese extrem de rar singur și destul de greu chiar cu ajutor. Sunt foarte multe studii care arată că pluriadicția este dominantă în zilele noastre. Este o realitate. Instalarea se face relativ insidios, dar privind retrospectiv putem identifica pașii succesivi făcuți în luni, ani care au dus la o situație delicată. Prevenția rămâne măsura de aur! Dacă nu ai obiceiuri cu potențial adictiv, nu te apuca. Cei care rezistă tentațiilor chiar trebuie felicitați. Însă, dependența trebuie privită serios. Probabil în viitorul apropiat, odată cu instalarea ubicuitară a Internetului, aproape gratuită, o să apară alte și alte probleme, inclusiv obezitatea care ajunge să fie o problemă uriașă. Statul excesiv la calculator diminueaza timpul dedicat mișcării și implicit este un factor obezogen. Oamenii care petrec mult timp la calculator, ajung să