Miercurea Mare, zi de post negru. Ce poți totuși să mănânci și să bei în această zi din Săptămâna Patimilor

Miercurea Mare are o simbolistică imensă în religia creștină. Este ziua Cinei cele de Taină. Ziua în care Isus se pregătește de sacrificiu. Știind că va fi trădat de Iuda, el își face testamentul și își oferă trupul și sângele apostolilor, adică o bucată de pâine și o înghițitura de vin. Sfânta împărtășanie. Este zi de post în toate săptămânile anului. Dar în miercurea din Săptămâna Patimilor este zi de post negru. Credincioșii ar trebui să bea doar apă și să mănânce doar pâine. În dimineața din Miercurea Mare trebuie începută cu alimente simple, curate și cu semnificație spirituală, care atrag prosperitatea și îți protejează casa de lipsuri. Obiceiuri, dar mai degrabă superstiții Primul lucru pe care ar trebui să îl consumi este pâinea. În tradiția creștină, pâinea simbolizează hrana divină și continuitatea vieții. O felie de pâine simplă, eventual însoțită de puțină sare, este considerată un ritual de purificare și atragere a prosperității. Mierea este un alt aliment esențial în această dimineață. Se spune că dacă mănânci o linguriță de miere pe stomacul gol, vei avea parte de dulceață în viață, liniște sufletească și noroc în toate planurile. Mierea simbolizează abundența și binecuvântarea. De asemenea, nucile sunt recomandate pentru a atrage stabilitatea financiară. În credințele populare, miezul de nucă este asociat cu înțelepciunea și deciziile bune, iar consumul lor în această zi ar aduce echilibru și câștiguri pe termen lung. Pentru a atrage belșugul, bătrânii spuneau că este bine să începi dimineața în liniște, cu o rugăciune și cu recunoștință. După aceea, să mănânci pâine cu miere și câteva nuci, fără grabă, gândindu-te la lucrurile bune pe care ți le dorești. Unii obișnuiau chiar să păstreze o bucățică de pâine pentru mai târziu, considerând că astfel nu vor duce lipsă de hrană tot anul. Recomandarea autorului: În ce zi se fac cozonacii și pasca de Paște, de fapt Puțini români știu acest amănunt
Mircea Lucescu rămâne internat la ATI, Spitalul Universitar București. Starea selecționerului este în continuare critică. Soluțiile propuse de medici

Mircea Lucescu rămâne în continuare internat la ATI, Spitalul Universitar București. Starea este critică. Famiia a fost informată despre starea ultimului selecționer al Naționalei și pașii de urmat pentru salvarea vieții sale. Marți Mircea Lucescu a fost supus marți unei investigații complexe Computer-tomograf. Au fost evidențiate multiple semne de accidente vasculare ischemice cerebrale și focare de trombembolism pulmonar, anunță Spitalul Universitar de Urgență București (SUUB). Ultima oră Mircea Lucescu a fost supus marți unei investigații CT complexe. Medicii care îngrijesc pacientul au analizat în detaliu situația și au informat familia. Au fost evidențiate multiple semne de accidente vasculare ischemice cerebrale și focare de trombembolism pulmonar. „Pacientul va rămâne sub supravegherea strictă a echipei pluridisciplinare din SUUB”, anunță spitalul. Medicii luau în calcul luni montarea unui sistem ECMO. ECMO este un dispozitiv care poate susține funcțiile inimii și ale plămânilor în situații critice. Decizia privind această intervenție urmează să fie discutată împreună cu familia pacientului. Procedura de ablație nu poate fi efectuată în acest moment din cauza problemelor cardiace severe, iar varianta unui eventual transplant de inimă ar fi extrem de dificilă. Alexandru Rogobete confirmă că starea fostului selecționer rămâne gravă, iar prognosticul medicilor este unul rezervat. Următoarele ore sunt considerate decisive pentru evoluția stării lui Lucescu. Mircea Lucescu se află în comă indusă, încă de duminică iar starea de sănătate a acestuia nu este deloc una bună. Recomandarea autorului: Cine este renumitul medic, venit din Franța, pentru a-l trata pe Mircea Lucescu. Fostul selecționer ar putea suferi o nouă intervenție
Cum a răspuns Administrația Trump la invitația președintelui Nicușor Dan de a participa la Summit-ul B9 din București

Președintele Nicușor Dan a oferit, marți, mai multe detalii despre scrisoarea oficială transmisă de Statele Unite. Prin aceasta, Administrația Trump a confirmat primirea invitației la Summit-ul B9 și a mulțumit României pentru colaborarea militară. Presedintele Romaniei, Nicusor Dan, sustine declaratii de presa in timpul unei vizite la Centrul de mari arsi din cadrul Spitalului Clinic Judetean de Urgenta Pius Brinzeu din Timisoara, marti, 7 aprilie 2026. EMANUEL TITUS ILIESI / MEDIAFAX FOTO Invitația, direcționată către Secretarul de Stat al SUA Referitor la Summit-ul B9 din luna mai, care va avea loc la București, președintele Nicușor Dan a menționat că invitația oficială a fost direcționată către Secretarul de Stat al SUA. „Scrisoarea a venit acum câteva zile, ca răspuns la invitația mea și a președintelui polonez. După cum știți, România și Polonia sunt inițiatoarele și organizatoarele summit-urilor B9.” Întrebat cine l-ar putea înlocui pe Trump dacă acesta nu ajunge, președintele a evitat să dea un răspuns clar. „În ceea ce privește B9, faptul că această invitație a fost trimisă către secretarul de stat… N-aș vrea să avansez acum, o să vedem”, a spus Nicușor Dan. Mulțumiri pentru bazele de la Kogălniceanu și Câmpia Turzii Nicușor Dan a transmis și faptul că Administrația Trump ne-a mulțumit pentru accesul primit la bazele de la Kogălniceanu și Câmpia Turzii. „Ni s-a mulțumit pentru colaborarea pe care o avem, inclusiv permiterea accesului tehnicilor și soldaților americani la Baza Kogăliceanu și la Baza de la Câmpia Turzii”, a declarat președintele. Ultimul summit B9 a fost la Vilnius în iunie anul trecut. Nicușor Dan a spus că, foarte probabil toți șefii de stat respectiv de guvern din formatul B9 plus țările nordice vor fi prezenți la summitul de la București. Tot astăzi, președintele Nicușor Dan a clarificat poziția României în ceea ce privește implicarea în securizarea Strâmtorii Ormuz. România face parte din coaliția internațională, dar nu va intra în conflict. El a exclus orice fel de participare la vreo operațiune cât timp ostilitățile continuă.
Fulgy, fiul Clejanilor, s-a baricadat în apartament și a amenințat că aruncă în aer tot blocul. Negociatorii, chemați la fața locului

Un nou incident îl are în prim-plan pe Fulgy, fiul Vioricăi și al lui Ioniță de la Clejani. De data aceasta, băiatul renumiților lăutari s-a baricadat în apartamentul în care locuiește și a amenințat că aruncă imobilul în aer. Totul s-a petrecut luni seară, în timpul unei transmisiuni live pe o rețea de socializare. Negociatorii, trimiși să-l potolească pe Fulgy Potrivit autorităților, un bărbat a provocat un scandal uriaș într-o locuință din București. El a amenințat că își face rău și s-a baricadat în casă. La fața locului au fost trimiși negociatorii. Ca măsură preventivă, reprezentanții companiei de gaze au sistat furnizarea în clădire. Incidentul a avut loc luni seară, când Poliția Capitalei a anunțat că, în jurul orelor 23:00, „polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 11 Poliție au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că, la o adresă din Sectorul 3, un bărbat amenință că își va face rău, punând totodată în pericol și alte persoane”. Cel în cauză a fost identificat ca fiind Fulgy, fiul cunoscuților Clejani, lăutarii Viorica și Ioniță. La fața locului s-au deplasat de urgență mai multe echipaje de poliție, care au constatat că bărbatul s-a baricadat în locuință. Bărbatul era agitat și a refuzat orice formă de cooperare. De asemenea, la fața locului a venit un echipaj din cadrul companiei de distribuție a gazelor, care a sistat alimentarea în vederea prevenirii oricărui pericol. Cum s-a sfârșit totul Negociatorii au fost trimiși și ei în misiune. Până la urmă, bărbatul a fost imobilizat. „A fost solicitat sprijinul negociatorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, care au încercat să convingă persoana în cauză să renunțe la gestul său, însă, având în vedere riscul, în momentul oportun, polițiștii din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale au pătruns în locuință, acționând rapid și profesionist. Persoana a fost depistată în dormitor, în afara oricărui pericol și fără a prezenta urme de violență. Bărbatul a fost preluat de echipajele medicale specializate, fiind transportat și internat într-o unitate medicală de profil, unde se află în afara oricărui pericol”, au mai transmis polițiștii. Cercetările sunt continuate de către polițiști din cadrul Secției 11 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice, au precizat reprezentanții Poliției Capitalei.
Tragedia de la Crevedia s-ar putea repeta tot lângă București. Localnicii din Clinceni au descoperit o stație de transfer GPL, cu zeci de cisterne, aproape de casele lor: Am făcut sesizări că mirosea a gaz

O comunitate din Clinceni, judeţul Ilfov, stă pe un butoi de pulbere după ce a reclamat în repetate rânduri un miros persistent de gaze. De vină ar fi parcarea cu cisterne care transportă gaz, aflată la doar 100 m distanţă de ultima casă. Cisternele care transportă gaz şi care staţionează zilnic în apropierea locuinţelor Localnicii se tem de un al doilea caz Crevedia şi au făcut demersuri către toate autorităţile. Au scris Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, Gărzii de Mediu, Poliţiei Ilfov, Primăriei Clinceni însă tot ce au aflat este că administratorul firmei respective a obţinut autorizaţie de la primărie pentru o parcare. Edilul comunei, Adrian Budeanu, spune că zona figurează în scriptele primăriei cu destinaţia „servicii şi industrie”. Lucru destul de curios având în vedere că toţi ceilalţi cu care am stat de vorbă ne-au spus că zona este mixtă, Adică, au fost eliberate şi autorizaţii de construcţie pentru locuinţe în imediata vecinătate. Ce spun localnicii: „Se aude sunetul produs de pompe și miroase a gaz în zonă” În sesizarea care ne-a parvenit, oamenii i-au cerut proprietarului să mute cisternele pentru că le pune viaţa în pericol. Au invocat şi câteva incendii de vegetaţie în zonă. „Pe Str. Ghidigheni, com Clinceni, judet Ilfov, a fost amenajată o parcare unde, permanent, sunt staționate între 10 și 20 de cisterne încărcate cu GPL, la 100 m distanță de cea mai apropiată casă și 200 m de celelalte locuințe din comunitate. Operatorul economic este INTER-GAS TRADING S.R.L. Există probe clare că personalul face transfer de gaz între cisterne. Proprietarul a și recunoscut acest aspect, în cadrul unei discuții cu localnicii, când aceștia i-au cerut să mute autocisternele din zonă pentru că pune în pericol viața locuitorilor din zonă, existând precedentul dezastrului de la Crevedia. Totodată, se aude sunetul produs de pompe și miroase a gaz în zonă. În jurul parcării există multă vegetație uscată. De curând a avut loc un mare incendiu de vegetație în localitate și oricând se poate repeta. Este de interes faptul că, în zonă, nu există surse de apă curentă pentru stingerea unui eventual incendiu sau pentru prevenirea unei explozii. Cu ocazia a 3 incendii din apropiere, localnicii au apelat 112 pentru a informa autoritățile despre existența cisternelor, pentru a se avea în vedere starea de pericol in caz de propagare a incendiului. Conform datelor publice din SEAP, operatorul economic are contracte cu mai multe instituții publice. (UM 01961 și DGASPC Prahova). Autoritățile locale deja informate: Primăria Clinceni, IPJ Ilfov, ISU B-IF, ANRE, Garda de Mediu, Inspecția de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor Sub Presiune și Instalațiilor de Ridicat”, reiese din sesizarea pe care Gândul a primit-o de la oamenii din zonă. Primarul spune că totul e legal, dar trimite din nou Garda de Mediu Unul dintre reprezentanţii firmei, Anghel Ilie, a stat de vorbă cu localnicii şi chiar a recunoscut într-o discuţie neoficială că se mai fac transferuri de gaz, dar puţine şi numai în timpul zilei. „Şoferii vin, lasă maşina şi pleacă. Asta e. Că se mai transferă ziua, în milocul zilei, e altceva. Dar nu facem. Toate cisternele se duc şi împrăştie în toată ţara”, spune unul dintre asociaţii firmei într-o înregistrare audio. Primarul localităţii, Adrian Budeanu, mai spune că va face sesizare către Garda de Mediu şi că ne va pune la dispoziţie concluziile sesizării. deşi ne-a declarat că a dat autorizaţie pentru o parcare. Deşi primarul spune că nu sunt case în zonă, fotografiile din zonă arată că lucrurile nu stau chiar aşa. Între timp, şefa Poliţiei Locale Clinceni, la sugestia edilului, ne-a contactat şi ne-a transmis că au fost făcute controale la respectiva firmă, însă nu s-a constatat ceva în neregulă. „Nu se încarcă nimic. A fost verificată de ISU, de Mediu, de toată lumea. Nu este zonă locuită. Este pe partea din faţă. Este «servicii şi industrie» pe 200 şi ceva de metri adâncime. Este parcare, este legală. Au fost verificate. Eu trimit şi verific dacă e nevoie şi miroase. Pun acum să facem o adresă scrisă la Mediu, imediat”, spune primarul, pentru Gândul. Legislaţia este insuficientă şi nu acoperă toate aspectele situaţiei În zonă nu există apă, iar firma nu are nicio protecţie suplimentară, precum ziduri de beton, cu excepţia vegetaţiei de lângă gard, mai spun oamenii din zonă. „Am făcut mai multe sesizări. S-a înfiinţat o parcare pentru maşini cu GPL şi sunt foarte aproape de case. Nu cred că ar trebui să fie în zona respectivă pentru aşa ceva. Sunt aproximativ 20 de cisterne care vin şi pleacă. La un moment dat, am făcut şi sesizări că mirosea a gaz. Cred că are un an de zile situaţia aceasta. Unele sunt acolo pe o perioadă mai mare. Care vine, pleacă, încarcă. Ei spun că-s goale, dar noi de unde ştim că sunt goale?”, ne povestesc, cu îngrijorare, oamenii din zonă. În ciuda evenimentului nefericit petrecut la Crevedia, pe 26 august 2023, România nu are încă o legislaţie care să reglementeze fenomenul de transvazare (n.r. – mutare a unui lichid sau material pulverulent dintr-un vas în altul). Singurii care au atribuţii şi un OUG prin care pot aplica sancţiuni şi pot face verificări sunt cei de la Garda de Mediu. Ordonanta de Urgenta nr 195 2005 privind protectia mediului, la Articolul 20, are câteva subpuncte unde se specifică faptul că ar fi trebuit consultată comunitatea în situaţii de genul acesta. RECOMANDAREA AUTORULUI: La aproape doi ani de la explozia din Crevedia, încărcarea artizanală a buteliilor rămâne un pericol cu riscuri majore pentru siguranța publică Imagini șocante cu momentul în care o țeavă de gaze EXPLODEAZĂ într-o intersecție din Sectorul 5 al Capitalei
Cum și-a construit averea oligarhul ucrainean care a cumpărat ArcelorMittal Roman

Vestea vânzării companiei Arcelor Mittal Roman oligarhului Victor Pinchuk readuce în discuție modul în care și-a clădit averea unul dintre miliardarii Ucrainei. Detaliile tranzacției sunt ținute la secret, nefiind făcută publică valoarea tranzacției. Context în care atrage atenția profilul controversat al oligarhului, ginere al fostului președinte Leonid Kucima. Potrivit presei internaționale, Pinchuk și-a construit o parte importantă a averii sale cumpărând active subevaluate, cum a făcut și în binecunoscutul caz Kryvorizhstal, revândut apoi de statul ucrainean pe o sumă de 6 ori mai mare. Și-a făcut averea sub oblăduirea socrului său, Leonid Kucima, în mandatele căruia a profitat de privatizările dubioase facilitate de guvernele acestuia. În plus, Pinchuk a fost implicat și în mituirea unor lobbiști americani, sub aparența unor campanii pro-bono în favoarea Ucrainei. Compania industrială ucraineană Interpipe a anunțat încheierea acordului de achiziție a fabricii ArcelorMittal Tubular Products (AMTP) din Roman, România, începând cu 31 martie 2026. Tranzacția marchează un pas strategic important în planul Interpipe de a-și extinde prezența în Europa, informează reprezentanții companiei ucrainene. Achiziția ArcelorMittal Roman e prima platformă de producție în UE a ucrainenilor de la Interpipe Fabrica AMTP Roman este un producător renumit de țevi din oțel fără sudură, care deservește consumatori din întreaga Europă și nu numai. Achiziția oferă multiple beneficii clienților și consolidează baza de producție a Interpipe în Uniunea Europeană, sporind totodată reziliența lanțului de aprovizionare și asigurând un flux mai diversificat și mai fiabil pentru clienți, potrivit Interfax.ua. „Fabrica din Roman este prima noastră platformă de producție din Uniunea Europeană și la nivel internațional, marcând un pas istoric în dezvoltarea noastră. Aceasta completează perfect operațiunile noastre integrate vertical, cu valoare adăugată, din Ucraina, consolidând atât diversificarea noastră geografică, cât și integrarea tehnologică”, a comentat la rândul său Luca Zanotti, CEO al Interpipe. Partea română asigură că tranzacția a fost finalizată după îndeplinirea tuturor condițiilor necesare, inclusiv obținerea autorizațiilor antitrust și a aprobărilor necesare pentru investiții străine directe din partea autorităților ucrainene și române. Fabrica din Roman, jucător-cheie pe piața producției de țevi din oțel fără sudură Înființată în anul 1951, fabrica din Roman este un jucător-cheie pe piața producției de țevi din oțel fără sudură, cu diametre între 168,3 mm și 406,4 mm. Este parte a renumitului grup industrial ArcelorMittal Produsele sale sunt folosite în sectoarele energetic, construcții și industrial, inclusiv pentru conducte onshore/offshore, precum și în producția de țevi de carcasă pentru industria petrolieră și de gaze. Tranzacția vine la puțin timp după ce Metinvest, cel mai mare producător ucrainean de oțel, controlat de Rinat Ahmetov, cel mai bogat om din Ucraina, a finalizat achiziția ArcelorMittal Tubular Products (AMTP) Iași. A treia fabrică de produse tubulare a ArcelorMittal în țara noastră, cea din Hunedoara, va fi preluată de UMB Steel, parte din grupul UMB, controlat de Dorinel Umbrărescu. Acordul a fost semnat în februarie 2026. Astfel, ArcelorMittal, cel mai mare producător de oțel din Europa, își face exit-ul din România, după 25 de ani pe piața locală, informează Profit.ro. Imperiul lui Victor Pinchuk Interpipe este o companie industrială ucraineană cu activitate în producția de țevi de oțel și produse feroviare, cu clienți în 70 de țări și o rețea globală de birouri de vânzări în Orientul Mijlociu, America de Nord și Europa. Doar în 2025, compania a contribuit cu 5,5 miliarde grivne la bugetele de toate nivelurile. Interpipe | Foto – site Interpipe Structura companiei include 5 unități industriale: Uzina de laminare a țevilor Interpipe Nyzhniodniprovsky Uzina de țevi Interpipe Novomoskovsk Interpipe Niko Tube Dnipropetrovsk Vtormet Complexul siderurgic electric Dniprosteel, operând sub marca Interpipe Steel. Epoca marii corupții și a privatizărilor dubioase a fost încurajată de Leonid Kucima, socrul lui Pinchiuk Epoca lui Leonid Kucima a fost considerată de Occident ca una dintre cele mai corupte din istoria Ucrainei, fiind perioada când marii oligarhi și-au consolidat averile. A fost și perioada de care a beneficiat Victor Pinchuk, care în doar câțiva ani de când a venit la Kiev, începând cu 1998, și-a construit imperiul. El, dar și Rihat Ahmetov, au profitat din plin de modul haotic în care se făceau privatizările activelor de stat ale tânărului stat ucrainean. Oligarhul și-a clădit cea mai mare parte a averii exact în perioada când s-a aflat la putere socrul său, 1994-2005, timp de două mandate. Crearea unui sistem oligarhic pare să fi fost o prioritate conștientă a politicii lui Kucima, un concept pe care l-a îmbrățișat constant foarte devreme. De la prima sa adresare în Parlament, ca președinte, în 1994, acesta a pledat pentru transformarea economiei cu monopol de stat a țării prin intermediul de “grupuri financiar- industriale“, nota Eurasianet.org. Fostul președinte ucrainean Leonid Kucima alături de Vladimir Putin Guvernul Timoșenko a revândut cu 4,8 miliarde dolari fabrica cumpărată de Pinchuk cu 800 milioane de dolari Miliardarul Pinchuk a fost membru al Parlamentului de la Kiev timp de două mandate consecutive. Este căsătorit cu Olena, fiica celui de-al doilea președinte al Ucrainei, Leonid Kucima. În anul 2004, Pinchuk și cel mai bogat ucrainean, miliardarul Rinat Ahmetov au achiziționat fabrica de oțel Kryvorizhstal pentru aproximativ 800 de milioane de dolari. Cumpărarea ar fi fost facilitată de scorul său, președinte la acel moment. Ulterior, guvernul Timoșenko a anulat tranzacția și a revîndut firma la licitație pentru 4,8 miliarde de dolari. A dat o avere unor lobbiști americani care susțineau că fac campanii pro bono pentru Ucraina O altă latură sulfuroasă a activității miliardarului se referă la plata unor vectori de mare influență din SUA, scria The Guardian, în 2023, care cita o investigație derulată de responsiblestatecraft.org. Viktor Pinchuk – este ginerele fostului președinte al Ucrainei, Leonid Kucima | Foto din 2010/Sursa – Wikipedia În perioada imediat următoare invadării sale de către Federația Rusă, americanii au primit sume uriașe de la al doilea cel mai bogat om din Ucraina pentru a face lobby unor companii de armament locale. Deși era vorba de campanii pro bono (voluntariat), în realitate lobbiștii au primit comisioane uriașe de la Pinchuk. Condiția era ca aceștia să facă reclamă unor firme de armament din Ucraina. Firmele din Washington DC
Poliția spaniolă a găsit pe un site de comerț online un manuscris pierdut din secolul al XVII-lea. Cât cerea vânzătorul și ce le-a spus anchetatorilor

Poliția spaniolă a recuperat un manuscris din secolul al XVII-lea, după ce l-a descoperit de vânzare online pentru 71.900 de euro. Documentul era dispărut de la Colegiul de Arte Majore ale Mătăsii din Valencia, în urmă cu mai bine de un secol. Manuscrisul este o copie a ordonanțelor semnate de Ferdinand Catolic, în anul 1479, care au ridicat confecționarea catifelei de la o meserie la o artă, acordând producătorilor de catifea privilegii și recunoaștere socială. FOTO – Caracter ilustrativ Agenții Grupului de Patrimoniu al Unității Naționale de Poliție repartizate în Comunitatea Valenciană au găsit documentul în timpul monitorizării de rutină a vânzărilor online de bunuri culturale, a declarat Poliția într-un comunicat, citat de euronews.com. Vânzătorul le-a spus anchetatorilor că nu cunoaște originea documentului și a spus că tatăl său l-a achiziționat, încă din anii ’70. Arhiva a confirmat că manuscrisul a dispărut între 1907 și 1909 și nu a fost niciodată vândut oficial. Ordonanțele Gremi de Velluters – sau ale breslei de catifea – au fost aprobate pe 16 februarie 1479 și ratificate oficial pe 13 octombrie, în același an, de către Ferdinand Catolic. Manuscrisul include și statutele Frăției San Jerónimo, fondată în 1483. Cartea este realizată pe pergament verde, legată în catifea de aceeași culoare și decorată cu accesorii din bronz. Conține 26 de capitole din ordonanțele din 1479 și statutele Frăției. Poliția a precizat că manuscrisul va rămâne proprietatea actualului proprietar, care l-a deținut în permanență, așa cum permite legea. Dar, înainte, de a fi returnat, acesta va fi înregistrat în registrele oficiale ale patrimoniului valencian, iar proprietarul trebuie să respecte standardele de conservare impuse de legislația privind patrimoniul istoric. Așadar, deocamdată, documentul va rămâne depus la Arhiva Regatului Valenciei, în timp ce tehnicienii de la Departamentul de Cultură îl examinează. Colegiul Artei Principale a Mătăsii deține ceea ce este considerată cea mai veche arhivă de breaslă din Europa, cu documentație produsă de instituție din secolul al XV-lea, inclusiv înregistrări ale maeștrilor, funcționarilor, ucenicilor și inspecțiilor fabricilor. Tatăl proprietarului a microfilmat cartea la o slujbă oficială, în 1992, deși aceasta nu a fost niciodată înregistrată ca patrimoniu cultural protejat, au mai declarat polițiștii. Autorul mai recomandă: O pictură a lui Pablo Picasso ar fi fost FURATĂ. Tabloul în valoare de 600.000 € trebuia să ajungă în Granada, dar a dispărut pe durata transportării Primul Sărut al lui Brâncuși, descoperit într-un „maculator”, în Olanda. Schițele datează din perioada de „ucenicie” la Paris
Tot mai mulți clujeni aleg să petreacă Paștele în Ungaria, dar revin și în vacanțe. Cât costă un sejur în stațiunile cu băi termale

Din ce mai mulți clujenii preferă să petreacă Paștele în Ungaria, mai ales în stațiunile cu băi termale, pentru cele mai accesibile opțiuni. Urmează o nouă minivcanță, se poate ajunge rapid cu mașina, apropierea de graniță și oferta variată de wellness sunt doar câteva dintre elementele care fac ca aceste destinații să fie printre cele mai comode alegeri pentru un concediu scurt. Iar interesul crește vizibil în perioada Paștelui, mai ales că diferențele din calendar dintre sărbătorile catolice și cele ortodoxe le-au permis turiștilor să găsească mai ușor disponibilitate și prețuri mai bune, notează Știri de Cluj. Așadar, pentru mulți clujeni, un sejur în Ungaria a devenit o alternativă mai relaxantă la vacanțele aglomerate din țara noastră, combinând astfel relaxarea cu costuri relativ accesibile, dar mai ales servicii de calitate. FOTO – Caracter ilustrativ: Envato Prețurile pentru un sejur de 4 nopți variază în funcție de destinație și nivelul unității de cazare, dar, în medie, pornesc de la aproximativ 120-150 euro/persoană pentru variantele de buget (apartamente sau hoteluri de 2-3 stele) și pot ajunge la 350-500 euro/persoană pentru hoteluri de 4 stele cu acces la SPA sau demipensiune inclusă. În stațiunile populare precum Hajdúszoboszló, tarifele pornesc de la aproximativ 30-60 euro/noapte pentru camerele standard, în timp ce hotelurile de 4 stele ajung frecvent la 80-150 euro/noapte, în funcție de facilități și perioadă. Pachetele care includ acces la SPA și servicii wellness pornesc, în general, de la 70-90 euro/persoană/noapte. Pentru stațiunile premium, precum Hévíz, cunoscută pentru lacul termal natural, pachetele de tip wellness ajung la aproximativ 100-130 euro/noapte/persoană pentru hoteluri de 4-5 stele, în funcție de servicii și sezonalitate. Inclusiv capitala, Budapesta, permite combinața dintre city-break și experiențe wellness, turiștii având acces la unele dintre cele mai cunoscute complexe termale din Europa, precum Băile Széchenyi, unul dintre cele mai mari centre de acest tip, Băile Gellért, apreciate pentru arhitectura Art Nouveau, Băile Rudas, cu facilități moderne și piscină panoramică, sau Băile Lukács, preferate pentru atmosfera mai liniștită. Dar și destinații precum Hévíz sau Hajdúszoboszló completează oferta Ungariei, acoperind atât segmentul accesibil, cât și cel premium. Iar infrastructura turistică continuă să se dezvolte la nivel național, una dintre cele mai importante noutăți fiind redeschiderea băilor Galerius, situate pe malul sudic al Lacului Balaton, după mai mulți ani. Aici se regăsesc opțiuni suplimentare de relaxare într-una dintre cele mai populare regiuni de vacanță din Ungaria. Conform datelor oficiale, Ungaria a înregistrat aproape 20 de milioane de vizitatori și aproximativ 47 de milioane de înnoptări, anul trecut, iar piața din România a crescut cu 11,9% față de anul anterior, ajungând la aproximativ 713.000 de turiști români. Autorul mai recomandă: Românii pot călători, în 2026, într-o țară ieftină și atrăgătoare din Europa. Berea costă doar 1 euro, iar o masă completă nu trece de 15 euro Destinațiile de „micro-pensionare” care cuceresc generația Z în 2026. Unde aleg tinerii să se retragă din carieră pentru a-și găsi echilibrul personal Lovitură ANI în dosarul devalizării Băilor Herculane. Fostul primar a împiedicat Primăria să cumpere un imobil, cumpărat ulterior de părinții săi
Israel reia cu prioritate livrarea de drone către România

Compania isreliană Elbit Systems a anunțat că va relua cu prioritate livrarea dornelor către România, într-un răspuns oficial pentru Reuters. Este vorba de un contract de aproape 2 miliarde de lei, adică circa 430 mil. dolari, pentru drone Watchkeeper X, care, susțin isrelienii, sunt fabricate în România. Anunțul israelienilor vine după ce Radu Miruță, ministrul Apărării, a răspuns la o întrebare adresată de Gândul și a spus că este posibil să rezilieze contractul cu Elbit. „Analizez în cadrul ministerului dacă nu cumva vrem să reziliem acest contract. Avem posibilitatea asta legală. Sunt niște dispozitive cu caracteristici tehnice care, dacă sunt primite la câțiva ani mai târziu, nu mai sunt de actualitate. Noi am comandat niște drone cu anumite caracteristici care să vină în 2025; dacă ele vin mult mai târziu, s-ar putea să spunem că ele nu mai sunt de interes să le primim”, a spus Miruță. Watchkeeper X – Foto: X/@RomaniaU93389 Câteva zile mai târziu, israelinii au spus că reiau livrarea cu prioritate. ”În pofida provocărilor generate de situaţia excepţională de securitate din Israel, recunoscută de clienţii companiei din întreaga lume drept caz de forţă majoră, proiectul a primit prioritate ridicată”, a transmis Elbit Systems pentru Reuters. „Sistemele sunt pregătite să treacă prin testele finale de acceptare în România, spre sfârșitul lunii aprilie, sub rezerva aprobării autorităților de reglementare române.” Israelienii au subliniat că dronele vor fi fabricate în România. Scandal în UK din cauza dronelor Watchkeeper X, destinate României Contractul de 400 de milioane de dolari pentru drone Watchkeeper X destinate României a generat rumoare în parlamentul britanic, după ce programul celor 21 de drone pare că se află într-un blocaj major fără explicații clare. Un contract strategic semnat de Ministerul Apărării din România cu Elbit Systems, în valoare de aproximativ 400 de milioane de dolari, pentru achiziția a șapte sisteme de drone tactice Watchkeeper X, se confruntă cu întârzieri semnificative. Deși primele livrări erau așteptate în perioada următoare, programul pare blocat, iar explicațiile vin în urma unei anchete din Marea Britanie. Situația a ajuns în atenția autorităților de la Londra, după ce deputatul Steve Witherden a solicitat clarificări Secretarului pentru Afaceri și Comerț, în urma unor dezvăluiri făcute de organizațiile Declassified UK și CAAT. AUTORUL RECOMANDĂ:
Când se face curățenia generală în Săptămâna Mare, conform tradițiilor. Acest obicei are o semnificație aparte

Curățenia generală din Săptămâna Mare (sau Săptămâna Sfântă ori Săptămâna Patimilor) este mai mult decât o simplă activitate gospodărească și are o semnificație aparte, mai ales că există anumite zile considerate mai potrivite pentru a face curățenie generală, astfel încât casa să fie pregătită pentru Paște. Astfel, fiecare zi din Săptămâna Patimilor este marcată de tradiții și obiceiuri specifice. Joia, de exemplu, se înroșesc ouăle, iar în Vinerea Mare se ține post negru. De altfel, Postul Paștelui este unul dintre cele mai importante din an, aceasta fiind o perioadă de curățire, atât fizică, prin abținerea de la alimente de dulce, cât și spirituală, prin rugăciune și efortul de a fi milostiv, umil, smerit și de a îți iubi aproapele, notează Știrile Pro TV. FOTO – Caracter ilustrativ Dar această perioadă este și despre curățenia caselor și grija față de locul în care trăim. Tocmai de aceea, în spiritul primenirii, multă lume face curățenia de primăvară înainte de Paște. De altfel, tradiția curățeniei de primăvară este respectată cu sfințenie de cei mai mulți români… la începutul postului sau în Săptămâna Mare. Mai mult, în unele locuri se obișnuiește chiar să se văruiască și se scot toate lucrurile la aerisit, se bat covoarele și se pregătește casa de sărbătoare. În general, curățenia generală se face de două ori pe an, toamna și primăvara, incluzând curtea și grădina. Obiceiurile și tradițiile din Săptămâna Mare sunt păstrate și respectate cu sfințenie și în ziua de astăzi de credincioși. În Lunea Mare se începe curățenia de Paște: se scot păturile, așternuturile, pilotele și pernele la aerisit. Se curăță canapelele și fotoliile, se spală și se lasă ușile și geamurile deschise pentru a aerisi casa. Marțea Mare este tot zi de curățenie, atunci când se bat covoarele, se aspira casa, se spală geamurile și podelele și se pregătește casa pentru Înviere. În Miercurea Mare este ultima zi în care se poate face curățenie, fiind și ziua în care se pot spăla sau călca haine ori așternuturi. FOTO – Caracter ilustrativ Așadar, dacă plănuiești să faci curățenie în toată casa, ai grijă să speli geamurile marți și să termini curățenia până seara în Miercurea Mare, pentru că Joia Mare este pentru pomenirea morților, în timp ce în Vinerea Sfântă se ține post negru. Tot în Joia Mare se vopsesc ouăle roșii și se spune că dacă dormi în timpul zilei, vei fi leneș tot anul, aceasta fiind ziua în care se fac pregătirile pentru bucatele tradiționale de Paște, cozonaci, pască și alte bunătăți de Paște. În Vinerea Mare se ține post negru și nu se coace nimic, iar toată săptămâna de dinaintea Paștelui, Săptămâna Sfântă, este extrem de importantă pentru credincioși, pentru că amintește de patimile pe care Iisus Hristos le-a trăit înainte de a fi răstignit. Săptămâna Mare începe în Duminica Floriilor, când Iisus a intrat în Ierusalim și ține până în Vinerea Mare, când a fost răstignit pe cruce. În Sâmbăta Mare se sacrifică mielul și se fac ultimele pregătiri pentru masa de Paște. Tot în această zi se pregătesc hainele noi pentru Înviere. Este ultima șansă de a mai vopsi ouă roșii. În această seara se pornește spre Biserică pentru a lua lumină, apoi se merge în cimitire pentru a pune lumina la căpătâiul morților. În ziua de Paște se dă de pomană pentru sufletul morților și după slujba de Înviere, oamenii merg acasă, unde ciocnesc ouă, rostind „Hristos a Înviat!”, cu răspunsul „Adevărat a Înviat!”. Acesta va fi salutul din Duminica Paștelui până la Înălțare, care este la 40 de zile de la Înviere. Bucatele de Paște se sfințesc înainte de a fi mâncate și după ce persoanele din casă au participat la Liturghie, iar lumânarea cu care ai luat lumină trebuie păstrată în casă și aprinsă în caz de boli, necazuri sau supărări. Anul acesta, Paștele Ortodox va fi sărbătorit pe 12 aprilie, cel Catolic fiind pe 5 aprilie 2026… Autorul mai recomandă: Tot mai mulți credincioși se întorc de Florii la finic, planta originală de pe vremea intrării lui Iisus în Ierusalim. Cum s-a ajuns la salcie Cele 7 trepte ale postului ortodox. Ce înseamnă post aspru şi post uscat și cum se ţine postul din Săptămâna Mare în mânăstiri Programul slujbelor de Paşte la Patriarhie. Când încep Deniile. Când se ia Lumina în noaptea de Înviere Programul supermarketurilor de Paște 2026. Ce magazine sunt deschise duminică, 12 aprilie 2026 Paștele 2026 ar putea fi celebrat în România fără Lumina Sfântă de la Ierusalim din cauza Războiului din Iran Prognoză Paște 2026 | Cum va fi vremea în București. Meteorologii Accuweather au schimbat radical prognoza Câte zile libere sunt de Paște anul acesta. Cât durează minivacanța angajaților și vacanța elevilor