Când se face curățenia generală în Săptămâna Mare, conform tradițiilor. Acest obicei are o semnificație aparte

cand-se-face-curatenia-generala-in-saptamana-mare,-conform-traditiilor.-acest-obicei-are-o-semnificatie-aparte

Curățenia generală din Săptămâna Mare (sau Săptămâna Sfântă ori Săptămâna Patimilor) este mai mult decât o simplă activitate gospodărească și are o semnificație aparte, mai ales că există anumite zile considerate mai potrivite pentru a face curățenie generală, astfel încât casa să fie pregătită pentru Paște. Astfel, fiecare zi din Săptămâna Patimilor este marcată de tradiții și obiceiuri specifice. Joia, de exemplu, se înroșesc ouăle, iar în Vinerea Mare se ține post negru. De altfel, Postul Paștelui este unul dintre cele mai importante din an, aceasta fiind o perioadă de curățire, atât fizică, prin abținerea de la alimente de dulce, cât și spirituală, prin rugăciune și efortul de a fi milostiv, umil, smerit și de a îți iubi aproapele, notează Știrile Pro TV. FOTO – Caracter ilustrativ Dar această perioadă este și despre curățenia caselor și grija față de locul în care trăim. Tocmai de aceea, în spiritul primenirii, multă lume face curățenia de primăvară înainte de Paște. De altfel, tradiția curățeniei de primăvară este respectată cu sfințenie de cei mai mulți români… la începutul postului sau în Săptămâna Mare. Mai mult, în unele locuri se obișnuiește chiar să se văruiască și se scot toate lucrurile la aerisit, se bat covoarele și se pregătește casa de sărbătoare. În general, curățenia generală se face de două ori pe an, toamna și primăvara, incluzând curtea și grădina. Obiceiurile și tradițiile din Săptămâna Mare sunt păstrate și respectate cu sfințenie și în ziua de astăzi de credincioși. În Lunea Mare se începe curățenia de Paște: se scot păturile, așternuturile, pilotele și pernele la aerisit. Se curăță canapelele și fotoliile, se spală și se lasă ușile și geamurile deschise pentru a aerisi casa. Marțea Mare este tot zi de curățenie, atunci când se bat covoarele, se aspira casa, se spală geamurile și podelele și se pregătește casa pentru Înviere. În Miercurea Mare este ultima zi în care se poate face curățenie, fiind și ziua în care se pot spăla sau călca haine ori așternuturi. FOTO – Caracter ilustrativ Așadar, dacă plănuiești să faci curățenie în toată casa, ai grijă să speli geamurile marți și să termini curățenia până seara în Miercurea Mare, pentru că Joia Mare este pentru pomenirea morților, în timp ce în Vinerea Sfântă se ține post negru. Tot în Joia Mare se vopsesc ouăle roșii și se spune că dacă dormi în timpul zilei, vei fi leneș tot anul, aceasta fiind ziua în care se fac pregătirile pentru bucatele tradiționale de Paște, cozonaci, pască și alte bunătăți de Paște. În Vinerea Mare se ține post negru și nu se coace nimic, iar toată săptămâna de dinaintea Paștelui, Săptămâna Sfântă, este extrem de importantă pentru credincioși, pentru că amintește de patimile pe care Iisus Hristos le-a trăit înainte de a fi răstignit. Săptămâna Mare începe în Duminica Floriilor, când Iisus a intrat în Ierusalim și ține până în Vinerea Mare, când a fost răstignit pe cruce. În Sâmbăta Mare se sacrifică mielul și se fac ultimele pregătiri pentru masa de Paște. Tot în această zi se pregătesc hainele noi pentru Înviere. Este ultima șansă de a mai vopsi ouă roșii. În această seara se pornește spre Biserică pentru a lua lumină, apoi se merge în cimitire pentru a pune lumina la căpătâiul morților. În ziua de Paște se dă de pomană pentru sufletul morților și după slujba de Înviere, oamenii merg acasă, unde ciocnesc ouă, rostind „Hristos a Înviat!”, cu răspunsul „Adevărat a Înviat!”. Acesta va fi salutul din Duminica Paștelui până la Înălțare, care este la 40 de zile de la Înviere. Bucatele de Paște se sfințesc înainte de a fi mâncate și după ce persoanele din casă au participat la Liturghie, iar lumânarea cu care ai luat lumină trebuie păstrată în casă și aprinsă în caz de boli, necazuri sau supărări. Anul acesta, Paștele Ortodox va fi sărbătorit pe 12 aprilie, cel Catolic fiind pe 5 aprilie 2026… Autorul mai recomandă: Tot mai mulți credincioși se întorc de Florii la finic, planta originală de pe vremea intrării lui Iisus în Ierusalim. Cum s-a ajuns la salcie Cele 7 trepte ale postului ortodox. Ce înseamnă post aspru şi post uscat și cum se ţine postul din Săptămâna Mare în mânăstiri Programul slujbelor de Paşte la Patriarhie. Când încep Deniile. Când se ia Lumina în noaptea de Înviere Programul supermarketurilor de Paște 2026. Ce magazine sunt deschise duminică, 12 aprilie 2026 Paștele 2026 ar putea fi celebrat în România fără Lumina Sfântă de la Ierusalim din cauza Războiului din Iran Prognoză Paște 2026 | Cum va fi vremea în București. Meteorologii Accuweather au schimbat radical prognoza Câte zile libere sunt de Paște anul acesta. Cât durează minivacanța angajaților și vacanța elevilor

Aderarea Bulgariei la zona euro are semne pozitive: nu a dus la dublarea prețurilor și inflația este la un minim istoric

aderarea-bulgariei-la-zona-euro-are-semne-pozitive:-nu-a-dus-la-dublarea-preturilor-si-inflatia-este-la-un-minim-istoric

Nikolay Vassilev, fost ministru al Economiei din Bulgaria, a declarat – luni – că aderarea țării sale la moneda euro nu a dus la dublarea prețurilor și inflația rămâne scăzută, susținând că temerile privind creșteri bruște sunt exagerate. El a indicat cifrele recente ale inflației lunare – 0,6% în ianuarie, 0,4% în februarie și 0,7% în martie – pe care le-a descris drept foarte reduse în context istoric. Vassilev afirmă că inflația actuală este printre cele mai scăzute din ultimele decenii, mult sub nivelurile din trecut, și că, deși prețurile energiei au crescut, ele rămân sub vârfurile istorice. Acesta a precizat că ideea unei dublări generale a prețurilor legată de aderarea la zona euro este falsă, potrivit Novinite.com. FOTO – Caracter ilustrativ De asemenea, acesta consideră că măsurile de compensare nu sunt necesare în prezent și ar trebui aplicate doar în situații extreme, iar – raportat la ultimii 35 de ani de tranziție ai Bulgariei – aceste luni de iarnă reprezintă unele dintre cele mai scăzute niveluri de inflație înregistrate. A amintit, totodată – și de criza financiară din anul 1996, atunci când inflația crescuse dramatic, în contrast cu situația actuală. De asemenea, el critică schema de ajutor de 20 de euro, considerând-o ineficientă și birocratică. Nikolay Vassilev afirmă că, deși prețurile energiei au crescut, acestea rămân sub nivelurile istorice, iar măsurile de compensare nu sunt necesare în prezent. Acesta notează că statul nu poate compensa sistematic fiecare creștere de preț, considerând o astfel de abordare nesustenabilă economic. El a mai afirmat că guvernele tind să cheltuiască excesiv, fără a implementa reforme structurale, indicând un sector public supradimensionat și numeroase poziții neocupate sau ineficiente. În opinia sa, problema principală ține de deținerea de către stat a unor companii care ar trebui privatizate sau concesionate. Acesta a susținut că sectorul privat funcționează mai eficient în ceea ce privește personalul și salariile, iar ineficiențele sunt concentrate în structurile de stat. Aderarea la moneda euro, cu scandal și proteste Anul acesta, începând cu 1 ianuarie, Bulgaria a devenit a 21-a ţară care a trecut la moneda unică europeană, după aproape 20 de ani de la aderarea la Uniunea Europeană. Cu toate acestea, în iunie 2025, în Parlamentul Bulgariei au izbucnit altercații după ce Comisia Europeană a aprobat intrarea Bulgariei în zona euro. Atunci, deputați ai partidului de extremă dreapta, pro-rus, Renașterea (Revival) au blocat tribuna. Apoi, îdecembrie 2025, bulgarii au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva proiectului de buget pentru 2026, primul redactat în euro, înainte ca statul membru al Uniunii Europene să adopte moneda unică. Autorul mai recomandă: Bulgarii au deja probleme cu euro falși, după ce au trecut la moneda unică europeană de la 1 ianuarie Noile prețuri ale vinietei, după ce Bulgaria a aderat la moneda euro. Ce trebuie să știe românii care merg în vacanță sau tranzitează țara vecină Bulgaria nu era pregătită pentru trecerea la euro. Prețurile cresc în mod nejustificat, în timp ce autoritățile nu știu cum să gestioneze schimbarea Bulgaria intervine în forță pe piața energetică. Ce măsuri ia pentru a atenua creșterea rapidă a prețurilor la carburanți

Dumitru Prunariu explică detaliile misiunii Artemis II

dumitru-prunariu-explica-detaliile-misiunii-artemis-ii

Singurul cosmonaut român, Dumitru Prunariu, a vorbit, în exclusivitate pentru Gândul, despre momentul în care capsula Orion va atinge astăzi punctul maxim al călătoriei sale în jurul Lunii. Dr. ing. cosmonaut Dumitru-Dorin Prunariu, VALENTINA SAROSI / MEDIAFAX FOTO Dumitru Prunariu, inginer aeronautic de profesie, explică importanța acestui zbor care are loc la o distanță record de 406.000 de kilometri de Pământ. Acesta subliniază că, deși scopul este același ca acum 54 de ani, tehnologia de la bord este complet diferită. „Misiunea Artemis II, indiscutabil, este foarte importantă. Este istorică. Pentru prima dată după 54 de ani, un echipaj uman înconjoară Luna, ca să nu mai spun că acum 54 de ani au coborât pe Lună. Deci totul este nou, totul este în teste. Racheta purtătoare este nouă, capsula care duce oamenii spre Lună, de data aceasta, este nouă. O grămadă de lucruri trebuie testate în regim de funcționare efectivă în spațiul cosmic,” a declarat Dumitru Prunariu pentru Gândul. Primele provocări tehnice Acesta a menționat că apar deja mici provocări tehnice specifice, precum defecțiuni la toaletă sau la sistemele de internet prin care astronauții pot trimite e-mailuri direct din spațiul circumlunar. „Până acum au fost testate la sol toate ansamblurile și, uitați, că ajunse în Cosmos, dintr-o dată apar mici probleme. Ba s-a defectat toaleta, ba n-a mai mers alt lucru, de exemplu internetul, pentru că acum se pot transmite e-mailuri direct în spațiul cosmic, chiar în spațiul circumlunar. De asemenea, cu transmisiune prin sistem RENATA, ei vor ajunge la cel mai îndepărtat punct de Pământ la care a ajuns omul vreodată: 406.000 km. Apollo 13, care de asemenea doar a înconjurat Luna și s-a întors pe Pământ din cauza unei defecțiuni, a ajuns la aproximativ 400.000 km. Luna, efectiv, este, din punct de vedere al distanței dintre centrul Pământului și centrul Lunii, la circa 384.000 km.” Omul rămâne neschimbat în fața radiațiilor cosmice Dumitru Prunariu atrage atenția că, deși tehnologia a avansat semnificativ, limitele umane au rămas aceleași. „Din punct de vedere al suportabilității umane, lucrurile stau la fel. Omul este același, nu s-a schimbat genetic, nu s-a transformat. Suportă aceleași suprasarcini la lansare, la reintrarea în atmosferă. Suportă aceleași radiații cosmice în zborul spre Lună, în jurul Lunii și pe drumul înapoi, aceleași transformări în organism, datorate unui spațiu îngust în care stă, indiferent cât de bine antrenat este. Apare un anumit stres, iar faptul că este în imponderabilitate acționează asupra sistemului circulator, asupra mușchilor și oaselor. Astronauții vor trebui să se recupereze din punct de vedere fizic și medical la revenirea pe Pământ.” Dumitru-Dorin Prunariu este singurul cosmonaut român, care a realizat, în luna mai a anului 1981, un zbor spațial de 8 zile la bordul navei spațiale Soyuz-40 și al stației spațiale Saliut-6 Misiunea Artemis II Echipajul misiunii Artemis II stabilește astăzi, 6 aprilie 2026, un nou record de depărtare față de planeta noastră. Cei patru astronauți de la bordul navei depășesc borna stabilită în urmă cu cinci decenii de Apollo 13. În plus, acest zbor marchează și o premieră socială: pentru prima dată în istorie, la bordul capsulei se află o femeie și un astronaut de culoare. NASA Artemis / Sursa foto: Profimedia Echipajul depășește recordul pentru cea mai mare distanță a oamenilor față de Pământ De la ora 20, ora României, începe transmisia NASA, pe care o puteți urmări AICI. Atunci, capsula va survola partea nevăzută a Lunii. Timp de șapte ore, echipajul studiază prin hublouri formațiunile geologice și face fotografii de înaltă rezoluție. Deși doar o porțiune din această zonă beneficiază de lumină solară, datele culese sunt esențiale pentru geologii de pe Pământ care vor să înțeleagă evoluția craterelor lunare. Controlorii Artemis II monitorizează progresul navei spațiale Orion / Sursa foto: Profimedia Un punct critic al zilei are loc în spatele Lunii, unde masa satelitului blochează orice semnal radio. Timp de aproximativ 40 de minute, astronauții rămân fără contact cu centrul de control din Florida. În acest interval de izolare totală, aceștia asistă la o eclipsă solară provocată de Lună și la celebrul „răsărit pe Pământ”, imagini care urmează să ajungă la public prin platforme online. Pe 3 aprilie, agenția spațială a dat publicității și prima fotografie cu planeta noastră albastră, realizată de echipajul misiunii Artemis 2. NASA a publicat o imagine spectaculoasă cu Pământul. Fotografia a focst realizată de astronauții de la bordul capsulei Orion, din cadrul misiunii lunare Artemis 2. Astăzi, 6 aprilie, NASA a publicat și prima fotografie cu Luna. NASA publică o fotografie cu Luna realizată de echipajul Artemis 2. Racheta Space Launch System a misiunii Artemis II, cu o înălţime de 98 de metri, echipată cu capsula Orion unde se află patru astronauţi, a fost lansată miercuri, 1 aprilie 2026 și este programată să dureze 10 zile, până la data de 11 aprilie. AUTORUL RECOMANDĂ: NASA publică o fotografie cu Luna realizată de echipajul Artemis 2. Astronauții se pregătesc pentru primul zbor în jurul Lunii după 54 de ani NASA a publicat prima imagine cu Pământul de la misiunea spațială Artemis 2

500 lei în plus la pensie, înainte de Paște, pentru acești pensionari din România. Cine se încadrează

500-lei-in-plus-la-pensie,-inainte-de-paste,-pentru-acesti-pensionari-din-romania.-cine-se-incadreaza

O anumită categorie de pensionari beneficiază de 500 de lei în plus la pensie, înainte de Paște. Sărbătorile Pascale vin cu vești favorabile pentru acești seniori, iar ajutorul financiar vine de la guvern. Sărbătorile Pascale vin cu vești importante pentru o anumită categorie de pensionari. Unii dintre seniorii din România vor intra în posesia unor tichete sociale. Pentru a beneficia de acest ajutor financiar, seniorii trebuie să bifeze câteva criterii. Guvernul României ar fi trebuit să ofere ajutoare de 300 – 500 de lei seniorilor care au o pensie sub 3.000 de lei, înainte de Paște. Însă, acest ajutor va fi primit abia luna viitoare. Cine ar fi trebuit să beneficieze de 500 de lei în plus la pensie Acești bani, în schimb, nu vor fi oferiți înainte de Paște, așa cum ar fi fost stabilit inițial. Planul consta ca suma de 500 de lei să fie oferită pensionarilor care au venituri lunare de până la 1.500 de lei. De asemenea, tot planul inițial arăta că suma de 400 de lei ar fi trebuit să fie oferită pensionarilor cu venituri între 1.501 și 2.000 de lei. Totodată, suma de 300 de lei urma să fie revendicată de pensionarii cu venituri între 2.001 și 3.000 de lei. Astfel, pe 8 aprilie 2026, pensiile vor fi virate fără aceste ajutoare financiare, notează Newsweek.ro. Pe de altă parte, vor fi oferite tichete sociale pensionarilor care au o pensie sub 1.800 de lei. Circa 11.839 de pensionari vor primi fiecare câte 10 tichete a câte 10 lei fiecare. În total, 100 de lei. De altfel, tichete sociale vor fi oferite și în Municipiul Botoșani, tot în valoare de 100 de lei. Cine primește 500 de lei? Alți seniori care vor beneficia de tichete valorice: La Brașov, tichtele au o valoare de 200 de lei (10 tichete a câte 20 de lei fiecare). Acestea pot fi folosite pentru a cumpăra produse alimentare. La Hârlău, se oferă tichete sociale în valoare de 100 de lei, înainte de Paște, pensionarilor și persoanelor cu handicap. La Cluj-Napoca se oferă tichete sociale de 500 de lei în programul social „Alimente”. Sunt oferite celor peste 9.000 de persoane cu venituri reduse. Autorul recomandă: Pensii de 6.260 lei/lună pentru această nouă categorie de pensionari români, în 2026? Legea a fost deja votată 518 lei în plus la pensie, pentru pensionarii din aceste localități din România. Cine se încadrează Pensionarii români riscă să rămână fără pensii, începând cu această dată. Avertismentul analiștilor economici A fost majorat ajutorul de înmormântare. Cu cât Ce înseamnă dosarul electronic de sănătate, disponibil din această vară. Explicațiile președintelui CNAS Pensionarii din România care primesc 300 lei în plus la pensie, de Paște. Cine se încadrează Pensii cu 120 lei mai mici pentru această categorie de pensionari din România

Piperea rupe tăcerea după o discuție cu Vlad Voiculescu

piperea-rupe-tacerea-dupa-o-discutie-cu-vlad-voiculescu

Europarlamentarul Gheorghe Piperea afirmă că România ar fi avut șanse reale să câștige procesul cu compania farmaceutică Pfizer, dezvăluind detalii dintr-o discuție purtată cu fostul ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu. Piperea spune că Voiculescu i-ar fi transmis citația din 12 februarie 2024 prin care Ministerul Sănătății era informat că România a fost dată în judecată de Pfizer în Belgia. „În urma unei conversații pe oațap cu Vlad Voiculescu, de aseară, conversație inițiată de el, am dat peste niște informații uluitoare. Voiculescu mi-a trimis citația din 12.02.2024, cu care Ministerul Sănătății a fost informat că Pfizer a dat România în judecată, în Belgia. Nu mi-e clar încă de ce procesul s-a derulat în Belgia, în limba franceză (probabil, contractul de achiziție a vaccinurilor face o astfel de atribuire de competență – România ar fi putut să refuze o clauză de acest gen, căci îi permite art. 1203 Cciv, dar nu a făcut-o). Voi afla curând și asta … Important: în citație se vorbește de un mandat al CE pentru a negocia și semna pentru statele membre, inclusiv pentru România, contracte de achiziție de vaccinuri. Dar documentele oficiale ale UE din iunie – septembrie 2020 nu vorbesc decât despre un pre-contract (nu despre contractul în sine, care putea fi semnat sau refuzat, la latitudinea statelor membre). Mai mult chiar, documentul publicat oficial de UE în data de 7 septembrie 2020, respectiv, anexa la Acordul Centralizat din iunie 2020, dispune expres că pre-contractul perfectat de Comisie cu producătorii de vaccinuri nu obligă statele membre la semnarea achiziției propriu – zise. Statele membre puteau ieși din pre-contract, dar nu puteau negocia direct cu niciun producător de vaccin. (cel ce putea face pentru opțiunea României de a ieși din pre-contract era chiar ministrul sănătății de la acea vreme…). Responsabilitatea statelor membre față de producător este trimisă pe seama contractelor de achiziție. Responsabilitatea producătorilor față de pacienți este trimisă pe seama legislației interne a statelor membre”, a scris Gheorghe Piperea luni, într-o postare pe Facebook. Gheorghe Piperea participa la depunerea listelor de candidati ai Aliantei pentru Unirea Romanilor (AUR) pentru Bucuresti la alegerile parlamentare, la sediul Biroului Electoral de Circumscriptie al Municipiului Bucuresti, joi, 17 octombrie 2024. ANDREEA ALEXANDRU / MEDIAFAX FOTO Piperea: „Procesul de 666 milioane € cu Pfizer putea fi câștigat de România” Europarlamentarul anunță că va reveni cu o analiză detaliată, susținând că procesul „putea fi câștigat de România”. El precizează că „important este ca Statul român: să formuleze urgent apel și cerere de suspendare a efectelor sentinței de săptămâna trecută; să uzeze de drepturile de cumpărător; să uzeze de drepturile de mandant contra mandatarului (CE)” România a pierdut în primă instanță procesul deschis de compania farmaceutică Pfizer în Belgia, pe fondul refuzului Guvernului țării noastre de a achita peste 20 de milioane de doze de vaccin COVID-19. Este vorba de o decizie în primă instanță care obligă România să achite 600 de milioane de euro companiei farmaceutice Pfizer. Pfizer anunță moartea unui pacient cu distrofie musculară Duchenne pe care experimenta terapia genetică / Sursa FOTO: Shutterstock – Ilustrativ Galerie foto: Mediafax, Hepta AUTORUL RECOMANDĂ: Ministrul Rogobete a făcut calculele. Suma datorată către Pfizer este echivalentă cu construcția celui de-al patrulea spital regional din România Voiculescu, nou atac la Rafila în problema vaccinurilor: „Tocmai m-a sunat cineva din minister. E groasă”

Traian Băsescu susţine raţionalizarea carburantului

traian-basescu-sustine-rationalizarea-carburantului

Fostul preşedinte al României, Traian Băsescu, este pentru raţionalizarea carburantului ca să nu se ajungă la criză. Acesta a declarat duminică, la TVR Info, că toţi se reped la reducerea preţului. Băsescu mai crede că acest aspect este „o mare eroare” care ar putea duce la dispariţia importatorilor de motorină. ”Hai să fim corecţi. Trebuie raţionalizat de pe acum, ca să nu ajungem la criză. Marea problemă este că toţi se reped la preţ.  Marea problemă nu este preţul. Marea problemă este să ai combustibil. ”, a declarat Băsescu. Băsescu: „Situaţia bugetară a României este grea” Traian Băsescu a amintit că vecinii bulgari au o acciză mai mică la motorină, în timp ce România nu stă deloc bine  financiar. ”Eu înţeleg foarte bine de ce Bolojan ezită să introducă reduceri la acciză sau la TVA. Situaţia bugetară a României este grea”, a mai spus fostul preşedinte. RECOMANDAREA AUTORULUI: Băsescu, semnal de alarmă: „Vreau să le spun românilor că nu suntem în deplină siguranță”/ „Rutte nu dă doi bani pe securitatea României” Traian Băsescu avertizează asupra mizei războiului din Iran: „Dacă SUA ratează obiectivul de a deposeda Iranul de armă nucleară, devine de neoprit”

Cum s-ar putea reintroduce serviciului militar obligatoriu. Condiția care poate schimba legea încorporării peste noapte. Evoluția armatei României: de la batalioanele agricole de pe vremea lui Ceaușescu, la unitățile NATO cu militarii profesioniști

cum-s-ar-putea-reintroduce-serviciului-militar-obligatoriu-conditia-care-poate-schimba-legea-incorporarii-peste-noapte.-evolutia-armatei-romaniei:-de-la-batalioanele-agricole-de-pe-vremea-lui-ceausescu,-la-unitatile-nato-cu-militarii-profesionisti

Războiul din Ucraina a intrat în cel de-al cincelea an, iar conflictul mocnit din Orientul Mijlociu a izbucnit în data de 28 februarie 2026. Sunt tensiuni crescânde și între Pakistan și Afganistan, China trage cu ochiul către Taiwan, iar spectrul unei escaladări nedorite, în care să fie „prinse” din ce în ce mai multe țări, ridică și o întrebare esențială. Suntem pregătiți pentru ceea ce e mai rău? În Europa, țările au început să ia măsuri pentru a nu fi „descoperite” în eventualitatea unui scenariu militar complicat, iar unele dintre decizii ale autorităților au stîrnit deja controverse aprinse. În Germania, de exemplu, bărbații cu vârste între 18 și 46 de ani nu mai pot lipsi din țară mai mult de trei luni fără a avea aprobarea autorității militare. Măsura controversată – în ceea ce privește libertatea de mișcare – a stârnit revoltă, proteste și multe reacții critice. Această măsură se aplică indiferent de scopul deplasării, fie că este vorba despre studii în străinătate, muncă sau călătorii personale. Dar totul trebuie analizat în perspectivă. Condițiile actuale – riscul unui conflict major a crescut din ce în ce mai mult – impun o reconsiderare atentă a modalităților de apărare, iar fiecare țară acționează în consecință. Primii pași către un serviciu militar obligatoriu? Autoritățile militare din Germania au încercat să explice că această modificare ține de măsurile care trebuie luate în ceea ce privește evidența populației în cazul unui conflict. Scopul principal al al acestei măsuri ar fi unul care ține de evidența persoanelor apte pentru serviciul militar. În eventualitatea izbucnirii unui conflict, armata germană trebuie să știe câți cetățeni apți de serviciu militar se află în afara țării pe termen lung. De altfel, Germania a decis că trebuie implementat un serviciu militar voluntar la nivel național – mai multe detalii AICI. Din anul 2027, 300.000 de germani vor efectua o examinare medicală obligatorie. Vor fi deschise 24 de centre de selecție pentru examenul medical, iar Boris Pistorius, ministrul Apărării din Germania a precizat că dorește să crească numărul de soldați de la 184.000 la 270.000 până în 2035. La nivel european nu este exclusă reintroducerea serviciului militar obligatoriu, iar România – stat membru NATO cu războila graniță – nu poate rămâne în afara acestei „ecuații” complicate. România a suspendat serviciul militar obligatoriu În perioada comunistă, dar și după Revoluția din 1989, serviciul militar a fost obligatoriu pentru toți bărbații care împlineau 18 ani. Excepție celor care aveau probleme medicale. România a suspendat pe timp de pace serviciul militar obligatoriucîncepând cu data de 1 ianuarie 2007, prin Legea 395/16 decembrie 2005. Astfel, cu acea dată, s-a trecut la un serviciu militar pe bază de voluntariat. Această lege a fost considerată etapă esențială în modernizarea și adaptarea Armatei României la standardele NATO. La cel moment, România a pus bazele unei armate de profesioniști. Ultimele încorporări au avut loc în anul 2006. Trebuie specificat, însă, că serviciul militar nu a fost desființat, din punct de vedere constituțional, ci doar suspendat. În consecință, în caz de mobilizare sau război, serviciul militar poate fi reintrodus în România. Legea 395/16 decembrie 2005 De ce a fost suspendat serviciul militar obligatoriu în România Decizia de supendare a serviciului militar obligatoriu în România – pe timp de pace – s-a bazat pe mai multe argumente. Prin trecerea la o armată profesionistă s-a luat în calcul apariția unei armate a României care să se bazeze exclusiv pe militari angajați (profesioniști). S-a pornit de la premisa că militarii profesioniști sunt capabili să folosescă tehnica militară modernă și complexă. Recruții care satisfăceau stagiul militar obligatoriu nu aveau o pregătire avansată, iar timpul de pregătire era scurt. Pe de altă parte, costurile erau foarte mari în perioada în care serviciul militar era obligatoriu – număr mare de recruți, cazare, masă, echipament, instruire, sistemulera ineficient din punct de vedere financiat. După ce România a aderat la NATO, era nevoie de o armată flexibilă, mobilă și capabilă să intervină rapid. După încheierea Războiului Rece, au scăzut riscurile unor războaie convenționale. Astfel, o „armată de masă” nu mai era necesară. Nu în ultimul rând, specialiștii spun că militarii profesioniști sunt mult mai motivați și mai bine antrenați decât recruții încorporați anterior. De altfel, în cele mai multe dintre cazuri, recruții nici nu își doreau stagiul militar. România în epoca „Nicolae Ceaușescu” Nicolae Ceaușescu a devenit președinte al Republicii Socialiste România în anul 1974. Și până atunci condusese condusese țara, din 11 iulie 1965, dar din funcția de secretar general al Partidului Comunist Român (PCR). În anul 1968, armatele din Pactul/Tratatul de la Varșovia (înființat în anul 1955 ca replică la NATO), conduse de URSS, au invadat Cehoslovacia. România făcea parte din acest Tratat, dar nu s-a alăturat invaziei. Acesta a fost momentul în care a prins „viață” doctrina „războiului întregului popor pentru apărarea patriei”. Serviciul militar obligatoriu pentru toți cetăţenii români, indiferent de sex, a fost impus prin Legea 14/1972 privind organizarea apărării naţionale a Republicii Socialiste România. Nicolae Ceaușescu | Foto – Wikipedia Cum putea fi executat stagiul militar obligatoriu în România comunistă Astfel, existau mai multe „forme” prin care tinerii puteau satisface stagiul militar obligatoriu. Militari în termen; Militari cu termen redus; Elevi în şcoli militare sau în instituţii militare de învăţământ superior; Rezervişti concentraţi sau mobilizaţi. Studenţii instituţiilor de învăţământ superior stabiliţi prin hotărâre a Consiliului de Miniştri puteau îndeplini serviciul militar şi prin executarea pregătirii militare pe timpul studiilor. Perioada era urmată de convocări sau cursuri în unităţi sau instituţii militare de învăţământ. Sursa foto – Tribuna Cât dura serviciul militar obligatoriu Tinerii care fuseseră deja recrutați – ceea ce se întâmpla încă din ultimul an de liceu, în cele mai multe dintre cazuri – erau ulterior încorporați și repartizați la diferite „arme”. Perioadele în care își satisfăceau stagiul militar erau diferite. 1 an și 4 luni (16 luni) – pentru tinerii cu studii superioare – termen redu –  sau pentru anumite specializări terestre. 1 an și 6 luni (18 luni) – aceasta era durata standard a stagiului militar obligatoriu pentru tinerii

Cum scapi de petele negre de pe pereți care apar în urma problemelor de condens. La ce metodă poți apela

cum-scapi-de-petele-negre-de-pe-pereti-care-apar-in-urma-problemelor-de-condens.-la-ce-metoda-poti-apela

Au apărut „pete negre” pe pereți în urma problemelor de condens? Aceasta este o problemă frecventă în absolut toate zonele casei care sunt expuse la umezeală sau un climat umed. Poți apela la o anumită metodă pentru a evita revopsirea constantă a zonelor afectate. Vezi mai jos, în articol. Petele pe pereți, punctele de mucegai și semnele de deteriorare pot fi problematice într-o casă. De-a lungul timpului, experții au recomandat diverse produse pentru ca aceste pete să fie îndepărtate. Totuși, există situații în care reapar. Santiago, un zidar cu o prezență puternică pe rețelele de socializare, a decis să împărtășească câteva idei legate de modul în care poți elimina această problemă din casa ta. Cum scapi de „petele negre” de pe pereți care apar în urma problemelor de condens. La ce metodă poți apela Cum scapi de „petele negre” de pe pereți Santiago a explicat că originea problemei constă în diferența de temperatură dintre interior și exterior. Această diferență provoacă acumularea de umezeală pe suprafețele slab izolate. De exemplu, în zona ferestrelor pot apărea astfel de „pete negre” și puncte de mucegai. El mai susține că ventilația, de pildă, nu este mereu problema principală. Pe listă se adaugă și materialele folosite la construcție, inclusiv cele pentru izolație, scrie Larazon.es. Având în vedere această situație, zidarul nu ezită să ofere o recomandare. „Poți construi casa pe care o dorești, poți cheltui oricât de mulți bani vrei sau poți face economii la alte lucruri, dar niciodată nu face economii la ferestre”, spune el. Santiago pledează pentru o soluție eficientă, explicând că în timpul unuia dintre proiectele sale, „am optat pentru ferestre din PVC, deoarece au proprietăți izolatoare ridicate și nu generează condens”. Acest material, nefiind un conductor termic ca altele, previne fluctuațiile de temperatură care duc în cele din urmă la umezeală. Pe de altă parte, aduce în atenție și diverse alternative pentru cei care au în plan alte finisaje pentru locuințele lor. El recomandă să se utilizeze aluminiul cu izolație termică. Este vorba despre un sistem care încorporează o barieră izolatoare și previne transferul de căldură între interior și exterior, obținând un efect similar cu cel al PVC-ului. „Dacă alegeți aluminiu, asigurați-vă că are izolație termică”, a spus el. Autorul recomandă: Cum să deschizi portiera mașinii în așa fel încât să eviți un accident. Trucul mai puțin cunoscut de șoferi Unealta milenară și umilă din bucătărie care te ajută să nu dai spaghetele în foc. Trucul este explicat științific Ce să faci înainte de a tunde gazonul, ca să scapi de buruieni. Activitatea durează 5 minute și este necesară primăvara Ce metodă poți utiliza pentru a te asigura că patrupedul tău se întoarce de fiecare dată. Sfatul de la un dresor canin La ce folosește buzunarul mic al blugilor, de fapt Sursă foto: Envato – imagini cu rol ilustrativ

Ce mesaj de felicitare le-a transmis Ambasada României în SUA românilor de Florii

ce-mesaj-de-felicitare-le-a-transmis-ambasada-romaniei-in-sua-romanilor-de-florii

Ambasada României în Statele Unite ale Americii a postat pe rețelele de socializare un mesaj de felicitare dedicat românilor din SUA, dar și din România, cu ocazia zilei de Florii.  Pe lângă mesajul de „La mulți ani” dedicat românilor din SUA și din țară, ambasada a postat și o fotografie cu Catedrala Mântuirii Neamului, din București. Imaginea surprinde procesiunea de Duminica Floriilor și mulțimea de oameni care a participat la acest eveniment. „Astăzi, la București. Procesiunea de Duminica Floriilor la cea mai mare biserică ortodoxă din lume. La mulți ani de Florii tuturor celor care își serbează onomastica astăzi!”, a scris Ambasada României în SUA pe Facebook.  Ce mesaje au transmis politicienii din România Premierul Ilie Bolojan le-a transmis românilor sănătate și bucurii alături de cei dragi cu ocazia zilei de Florii. „Cu ocazia sărbătorii Floriilor, transmit tuturor românilor care își serbează onomastica sănătate și bucurii alături de cei dragi. La mulți ani!”, a scris premierul Ilie Bolojan pe Facebook. Și președintele Nicușor Dan a transmis un mesaj de Florii. „Tuturor credincioșilor care celebrează Învierea, le doresc ca aceste zile de sfântă sărbătoare să fie un prilej de bucurie alături de cei dragi, de speranță și liniște sufletească. Cristos a înviat! Este mesajul esențial care ne reconfirmă încrederea în puterea vieții asupra morții, a adevărului asupra minciunii, a luminii asupra întunericului. Învierea ne reconectează la valorile profunde ale umanității – compasiunea, responsabilitatea pentru semeni și solidaritatea. Acestea sunt valorile pe care ne dorim să construim în continuare o societate liberă, în care conviețuim cu toții în pace. Pentru cei care celebrează astăzi Duminica Floriilor, Intrarea Domnului în Ierusalim vestește Paștele și ne amintește, simbolic, de însemnătatea iertării și a echilibrului, a sacrificiului și a devotamentului pentru ceilalți. La mulţi ani celor care îşi sărbătoresc ziua onomastică de Florii!”, a scris Nicușor Dan. Sorin Grindeanu, liderul Partidului Social Democrat, a transmis simplu: „Florii Binecuvântate!” RECOMANDAREA AUTORULUI:  Ambasada României în SUA a postat un videoclip laudativ cu orașul lui Bolojan, Oradea Ambasada României în SUA anunță că Nicușor Dan participă la Consiliul de Pace al lui Trump: „Participarea subliniază sprijinul României”

Fiica Dianei Șoșoacă, la Campionatul Internațional de Dans din Bulgaria

fiica-dianei-sosoaca,-la-campionatul-international-de-dans-din-bulgaria

Fiica Dianei Șoșoacă a demonstrat că așchia nu sare departe de trunchi atunci când vine vorba de ambiție. Thais, în vârstă de 14 ani, reprezintă România în acest weekend la festivalul internațional de dans: „Plovdiv Ancient and Eternal”. Thais face parte din echipa României care luptă, în acest weekend, la Sala Kolodrum din Plovdiv, Bulgaria, pentru titlul de cei mai buni dansatori. Diana Șoșoacă nu a putut sta departe de succesul fiicei sale și a ales să fie în tribune la competiție. Potrivit celor prezenți, europarlamentarul a urmărit evoluțiile echipei României cu implicare și emoție. Thais, un nume în ascensiune dansului românesc Thais nu este doar „fata mamei”, ci o prezență remarcabilă pe scenă. Cu o disciplină de fier și o grație apreciată de juriului internațional, adolescenta confirmă potențialul noii generații în dansul de performanță din România. AUTORUL RECOMANDĂ: Un interviu cu garda jos, în Luna Femeii. Diana Şoşoacă: „Cea mai bună perioadă a omenirii a fost epoca matriarhatului și suntem pe cale să o reinstaurăm” Diana Șoșoacă, recital la pian: „Dedicație de la Paris pentru cadâna Zele”