Ciolacu refuză planul lui Bolojan și taie posturile din primărie: Îmi cer mii de scuze de la domnul Bolojan că nu fac cum zice dânsu’

Președintele Consiliului Județean Buzău, Marcel Ciolacu, a lansat un atac ironic la adresa premierului Ilie Bolojan, după ce a decis să meargă pe un drum opus reformei administrative propuse de acesta. Ilie Bolojan și Marcel Ciolacu Deși noile reguli i-ar fi permis să angajeze mai mulți oameni, Ciolacu a anunțat că va face exact pe dos și va tăia 25 de posturi din instituție. Fostul premier susține că realitatea din teren este diferită de calculele făcute de Guvernul Bolojan și că administrația are nevoie de eficiență, nu de scheme de personal încărcate. ”Îmi cer mii de scuze de la domnul Bolojan că nu fac cum zice dânsu’ să mai angajez până la 287 de persoane. Asta este realitatea că reformele nu se fac din birou”, a explicat Ciolacu, marţi, potrivit news.ro. Ciolacu taie posturile pe care Bolojan i-a permis să le înființeze Conflictul a pornit de la o informare a Prefecturii, care arată că, după noua reformă, organizarea CJ Buzău ar putea crește de la 253 la 287 de angajați. Ciolacu a respins această posibilitate și a pregătit un proiect prin care numărul maxim de salariați va fi redus la 225. „Am fost informaţi de către Instituţia Prefectului că, aplicând reforma, ar trebui să creştem organigrama de la 253 la 287 de posturi. Noi am hotărât să venim în faţa consilierilor cu o propunere de maximum 225 de angajaţi pe care o vom reglementa printr-o hotărâre, cel mai probabil, luna viitoare. Trebuie să avem o gândire de ansamblu. Nu putem continua cu structuri stufoase şi ineficiente”, a punctat Ciolacu. AUTORUL RECOMANDĂ: Bolojan invită PSD să depună moțiune de cenzură împotriva Guvernului. Ce spune despre relația cu Sorin Grindeanu Bugetul Ministerului Sănătății a primit aviz favorabil. Alexandru Rogobete: „Este un buget mai mare decât execuţia în anul 2025” Bugetul pe 2026 a fost adoptat, în cele din urmă, de Guvern. Bolojan a anunțat investiții, compensări pentru transportatori și creșterea salariului minim de la 1 iulie

Marius Lăcătuș a dezvăluit ce ofertă a primit. Legenda clubului Steaua a dat răspunsul pe loc: N-am uitat fotbalul

Marius Lăcătuș (61 de ani) este cel mai important fotbalist din istoria clubului Steaua, adevărata legendă a grupării din Ghencea. Suporterii îl apreciază și și-ar dori să-l vadă din nou implicat în viața echipei, iar „Fiara” tocmai a vorbit despre oferta pe care a primit-o, scrie PROSPORT. Însă, din păcate pentru fanii „roș-albaștrilor”, Lăcătuș nu a fost rechemat acasă, lângă familia stelistă. Lăcătuș, cerut de Burleanu la FRF Cel care i-a telefonat și l-a ofertat a fost Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal. Răspunsul fostului mare jucător a venit imediat, după cum notează ProSport. Din câte se pare, lui Marius Lăcătuș i s-a propus să ocupe un post în cadrul Comisiei Tehnice a FRF. Acest organism este condus în prezent de Mihai Stoichiță. „Fiara” a refuzat, însă, oferta Federației, la mijloc fiind unele diferențe de opinii pe care le-ar avea. „Mi s-a propus, dar am refuzat. În momentul în care există… Degeaba ai tu o părere, dacă ceilalți au o altă părere”, a declarat Marius Lăcătuș, la Digi Sport. Comisia Tehnică a FRF este condusă de Mihai Stoichiță și are doi vicepreședinți, Aurel Țicleanu și Lucian Burchel. Secretar este Răzvan Rotaru. Printre membrii îi regăsim pe Daniel Pancu, Ionel Augustin, Miodrag Belodedici, Rodion Cămătaru, Marius Niculae și Lucian Sănmărtean. „Nu-mi mai arde să mă implic 100%” Marius Lăcătuș a debutat în antrenorat ca „secund” la Steaua, în 1997. Ulterior, a pregătit formațiile FC Național, Oțelul, FC Brașov, Ceahlăul, Inter Gaz, UTA Arad, FC Vaslui, FCM Târgu Mureș și CSMS Iași. Are un scurt mandat și pe banca echipei naționale a statului Panama. S-a retras din activitate în vara lui 2019. Recent, Lăcătuș a precizat că nu intenționează să mai revină în iarbă: „Mi-a trecut. Despre ce vorbim? Am o groază de ani de când nu mai antrenez. Ce ar însemna dintr-odată așa… N-am uitat fotbalul, dar nici nu-mi arde să mai stau să mă implic 100%. Am și eu o vârstă. Doamne ferește! Nu știi cum reacționezi… Steaua a fost ultima, în 2019”. RECOMANDAREA AUTORULUI: Gigi Becali, DEZVĂLUIRI incredibile: „L-am plătit la negru pe Lăcătuș!”. Ce replică i-a dat „Fiara” Dezvăluiri despre Alexandru Deaconu. De la fost fotbalist la Steaua la arbitrul care a oprit un derby pentru o brichetă

Război în Ucraina, ziua 1496. Zelenski propune un armistițiu energetic Moscovei și o încetare a focului de Paște

Războiul din Ucraina a intrat marți, 31 martie 2026, în a 1496-a zi, iar GÂNDUL vă prezintă principalele evenimente din țara vecină. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski, a cărui țară și-a intensificat în ultimele săptămâni loviturile asupra instalațiilor petroliere rusești, a propus Moscovei un armistițiu energetic și o încetare a focului de Paște, scriu agențiile AFP, EFE și Reuters. Zelenski: „Suntem pregătiți pentru orice fel de încetare a focului” „Nu uitați că suntem pregătiți pentru orice fel de încetare a focului reală. O încetare totală a focului. O încetare a focului în domeniul energetic. În domeniul securității alimentare și energetice. Pe mare și în aer…”, a declarat președintele ucrainean într-un mesaj audio trimis grupului de WhatsApp pe care îl are în comun cu jurnaliștii care acoperă actualitatea din Ucraina. Zelenski a declarat că a transmis această poziție liderilor din Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite (EAU) și Qatar, cu care s-a întâlnit la sfârșitul săptămânii trecute în cadrul turneului său în regiunea Golfului și dintre care unii au mediat între ucraineni și ruși. Ucraina a primit recent „semnale din partea unora dintre partenerii ei” prin care i se cerea „să reducă atacurile cu rază lungă de acțiune asupra sectorului petrolier rusesc”, a declarat Zelenski. „Subliniez încă o dată că, dacă Rusia este gata să nu atace sectorul energetic ucrainean, nici noi nu vom lovi sectorul lor energetic ca ripostă”, a adăugat el. Vrea reluarea negocierile de pace Președintele ucrainean s-a pronunțat din nou ca negocierile de pace în format tripartit cu SUA și Rusia să fie reluate cât mai curând posibil și a explicat că următoarea întâlnire în acest format – care ar fi trebuit să aibă loc la începutul lunii martie – continuă să fie amânată din cauza refuzului rușilor ca aceasta să fie organizată pe teritoriul SUA. Volodimir Zelenski a indicat că echipa americană de negociatori a spus clar că nu se va deplasa nicăieri atât cât timp SUA se află în război cu Iranul. Rușii refuză să meargă în SUA și au propus Elveția și Turcia ca posibile locuri pentru desfășurarea unei noi runde de negocieri, a adăugat președintele ucrainean, reafirmând că Ucraina este deschisă oricărei opțiuni care ar permite organizarea reuniunii. RECOMANDAREA AUTORULUI: RĂZBOI în Ucraina, ziua 1117. Macron anunță că nu are nevoie de permisiunea Rusiei pentru a trimite „câteva mii de soldați” pe front

Nicușor Dan nu s-a mai suit la volan de când a ajuns președinte. Dezvăluirea a fost făcută chiar de el. Care este motivul

Președintele Nicușor Dan a fost luat astăzi prin surprindere când a fost întrebat de unul dintre reporteri când a alimentat ultima oară la pompă. Nicușor Dan a mărturisit că, de când a preluat mandatul la Cotroceni, nu s‑a mai urcat la volanul mașinii personale. Motivul fiind legat de protocolul de securitate. ”Din condiții de securitate, nu mai conduc mașina, deci nu mai alimentez”, a spus președintele României, Nicușor Dan. Nicușor Dan, despre tensiunile din Coaliție Întrebarea a venit pe fondul discuțiilor despre modul în care Guvernul gestionează creșterea prețurilor la carburanți. Reporterii au atras atenția că, deși au existat azi ședința de Coaliție și promisiunea privind adoptarea unor măsuri, partidele nu au ajuns la un acord. Ministerul Finanțelor a propus reducerea accizelor, însă măsura nu a fost acceptată de toți partenerii de guvernare. Președintele a precizat că negocierile continuă și că există așteptarea ca până la ședința de Guvern programată joi să fie stabilită o soluție comună. „Intențiile fiecărui dintre partidele care formează guvernarea este să rezolve, măcar în parte, aceasta problemă a prețurilor. A fost o coaliție azi, mai sunt discuții pană la ședința de Guvern de joi și eu sper ca până joi să se găsească formula potrivită pe care coaliția să și-o asume”, a spus Nicușor Dan. Urmează adoptarea unor noi măsuri În urma ședinței Coaliției de Guvernare, liderii au convenit ca în perioada imediat următoare să fie adoptate noi măsuri pentru protejarea cetățenilor și menținerea echilibrelor economice, a anunțat Mediafax. A fost mandatat un grup de lucru format din vicepremierii Marian Neacșu și Tánczos Barna, ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, ministrul Energiei, Bogdan Ivan, și ministrul Economiei, Irineu Darău, care urmează să propună un nou set de măsuri. Principala măsură luată în calcul este reducerea accizei la carburanți, măsură care ar urma să atenueze efectele scumpirilor la pompă. Totuși, Premierul Ilie Bolojan a declarat că Guvernul va reduce acciza la carburanți, în special la motorină, conform Digi24. Recomandarea autorului: Bolojan anunță măsuri discriminatorii pentru români. Scade acciza doar la motorină, nu și la benzină. Chiar și așa, nu știe cu cât. „Lucrăm la 1-2 ipoteze”

Paleologu se ceartă cu fostul sot al Dianei Soșoacă. Ce replici au schimbat cei doi pe facebook

Theodor Paleologu se ceartă cu Silvestru Șoșoacă, fostul soț al Dianei Șoșoacă. Acesta a postat pe Facebook un mesaj de la Silvestru Șoșoacă, pe care îl face un „campion la categoria grea”, după publicarea cărții sale, „Ce ne facem cu atîția proști”. „Cartea mea „Ce ne facem cu atîția proști?” a stîrnit un tsunami de furie și insulte orduriere. Cel mai mult m-am bucurat azi de comentariul injurios al domnului Silvestu Șoșoacă, un campion la categoria grea”, a scris Paleologu pe Facebook, publicând și mesajul pe care i l-a transmis Silvestru Șoșoacă. „Nu ești tu ăla care a spus că va muri de foame, dacă i se taie fondurile USAID?… ai aranjat să primești pomană în continuare, nu-i așa?”. Theodor Paleologu: „Dăm de proști la tot pasul” Theodor Paleologu a publicat în acest an cartea cu pricina. În descriere, acesta spune: „Dăm de proști la tot pasul: în familie, la birou, pe stradă, la piață, în trafic, printre prieteni și colegi, în instituții, partide,biserici și asociații. Ne amuză, ne enervează, ne plictisesc, ne deprimă, iar uneori sînt chiar chitiți să ne facă rău. Ce ne facem, așadar, cu atîția proști? Cum facem să nu ne strice cheful de viață, să nu ne contamineze, să nu ne prindă în capcana prostiei lor? Și cum evităm capcanele prostului interior care sălășluiește în fiecare dintre noi?” – Theodor Paleologu O carte care oferă nu doar posibile răspunsuri, ci și context pentru aceste întrebări, pornind de la rădăcinile prostiei și trecînd prin soluțiile cîtorva minți strălucite sau curente de gîndire de-a lungul istoriei – de la Socrate la cinici, stoici sau creștini și pînă la Erasmus, Voltaire, Caragiale, Flaubert sau… Paleologu însuși”. Cartea a fost publicată la Editura Trei. Ce sunt fondurile USAID la care face referire Silvestru Șoșoacă Fondurile USAID reprezintă asistență financiară nerambursabilă oferită de Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională, o agenție a guvernului SUA, ca să sprijine dezvoltarea economică, democrația, sănătatea și educația în diverse țări. Aceste fonduri funcționează ca granturi pentru proiecte civile, orientate spre dezvoltare și asistență umanitară. Autorul recomandă: România, fără ministru al Educației de peste o lună. Theodor Paleologu: „Să accepți funcția e un act de inconștiență”

Una dintre publicațiile de marca ale țării se închide. Mâine e ultima zi de activitate

După aproape un deceniu de activitate pe piața media din România, Europa Liberă România își oprește definitiv publicațiile. Cauza fiind o criză mai largi de finanțare care afectează rețeaua internațională din care face parte. Ultimele materiale vor fi publicate pe 31 martie 2026, conform Mediafax. Final de drum pentru una dintre publicațiile de marca ale țării Europa Liberă România își încheie activitatea după opt ani, iar decizia vizează simultan și redacția din Bulgaria. Închiderea nu este pusă pe seama performanței jurnalistice, ci are la bază factori externi, în special dificultățile financiare care au afectat instituțiile media internaționale din aceeași structură. Donald Trump – Foto: Mediafax foto Problemele au început să se acutizeze în 2025, când finanțarea pentru Vocea Americii și Radio Europa Liberă a fost suspendată în urma unei decizii a administrației Donald Trump. Consecințele au fost imediate: reduceri de personal, închiderea unor birouri și restructurări ample. Ulterior, Uniunea Europeană a acordat un sprijin de urgență de 5,5 milioane de euro, însă acesta a fost suficient doar pentru menținerea temporară a activității. Chiar dacă o parte din finanțare a fost reluată, incertitudinea a rămas. Presa independentă, sub presiune tot mai mare Într-un material publicat chiar de Europa Liberă, jurnaliștii au atras atenția asupra degradării climatului pentru presa independentă din Europa. „Anul 2025 trebuia să fie un an al renașterii pentru presa europeană, cu Bruxellesul adoptând noi reglementări privind libertatea presei. În realitate, însă, ultimele luni au fost departe de a fi așa, jurnaliștii din periferia Europei confruntându-se cu o criză în toată regula”. Contextul este cu atât mai complicat în regiuni precum Balcanii, unde influența politică și presiunile asupra mass-media și societății civile continuă să crească. Aceste evoluții ridică semne de întrebare serioase privind viitorul jurnalismului tradițional în astfel de piețe. Foto: Europa Liberă România Europa Liberă, impact major în peisajul media din România Chiar și în condiții dificile, Europa Liberă România a rămas un actor relevant. Datele mediaTRUST arată că publicația a fost citată de 6.060 de ori între ianuarie 2024 și martie 2026. În 2024, a ocupat locul patru în topul celor mai preluate surse online, cu 2.763 de citări. În 2025 a urcat pe poziția a treia, cu 2.990 de mențiuni. Unul dintre cele mai vizibile momente a fost în februarie 2024. Interviul cu șeful Statului Major, Gheorghiță Vlad, a generat peste 400 de preluări, după declarațiile privind riscurile extinderii conflictului din Ucraina. Publicația s-a remarcat prin anchete jurnalistice cu impact, inclusiv dezvăluiri despre un dosar de mită care îl viza pe ministrul Transporturilor, Ciprian Șerban, dar și analize privind vulnerabilitățile economice ale României. De asemenea, interviurile cu oficiali de rang înalt au rămas în atenția publicului. Printre acestea s-au numărat și declarațiile premierului Ilie Bolojan despre posibila închidere a unor companii de stat neperformante. Nu audiența este problema Chiar și în debutul anului 2026, Europa Liberă a continuat să fie citată frecvent, cu 307 mențiuni în presă, un nivel apropiat de cel din aceeași perioadă a anului trecut. „Dispariția nu este rezultatul unei scăderi de impact, ci al unor decizii externe care pun capăt activității unei surse de referință”, este concluzia raportului mediaTRUST.

Bolojan invită PSD să depună moțiune de cenzură împotriva Guvernului. Ce spune despre relația cu Sorin Grindeanu

Ilie Bolojan a vorbit, la Digi24, despre relația tensionată dintre el și Sorin Grindeanu. Premierul a recunoscut că situația a „escaladat” și a transmis că, în cazul în care nu sunt mulțumiți de activitatea sa, membrii celorlalte partide din Coaliție pot să depună moțiuni de cenzură împotriva Guvernului pe care îl conduce.  Liderul PSD, Sorin Grindeanu – ALEXANDRA PANDREA / GMN / MEDIAFAX FOTO Referitor la criticile pe care le primește constant din partea celorlalți parteneri de coaliție, prin vocea lui Sorin Grindeanu, Bolojan a subliniat că atitudinea liderului PSD în afara ședințelor de coaliție este diferită față de momentele în care trebuie să colaboreze. „Vă dați seama că ne-am întâlnit în ședințele de coaliție, dar o discuție legată de acțiunile pe care le face un lider politic nu a avut loc în forma în care m-ați întrebat dvs. Ședințele de coaliție se desfășoară într-o manieră rezonabilă, însă în afara ședințelor, lucrurile se schimbă foarte mult și escaladează în critici. În termeni reali, în astfel de situații, pur și simplu nu am mai avut energie să mă ocup de astfel de lucruri. Situația a escaladat, e posibil să avem o criză în perioada următoare. Problema este următoarea: un om poate să plece, dar lucrurile care ne-au adus în această situație nu dispar dacă pleacă o persoană sau alta. Întrebat ce va face dacă PSD îi va cere să plece din fruntea Guvernului, Bolojan a transmis că partenerii de Coaliție pot să depună moțiuni de cenzură împotriva sa. „Orice partid din Coaliție dacă consideră că nu e mulțumit de ceea ce se întâmplă, poate să acționeze prin moțiuni de cenzură. Pot să facă aceste lucruri, nu e niciun fel de problemă.” AUTORUL RECOMANDĂ: Bugetul Ministerului Sănătății a primit aviz favorabil. Alexandru Rogobete: „Este un buget mai mare decât execuţia în anul 2025” Bugetul pe 2026 a fost adoptat, în cele din urmă, de Guvern. Bolojan a anunțat investiții, compensări pentru transportatori și creșterea salariului minim de la 1 iulie

Bolovani de aproape 100.000 de lei, plantați pe spațiile verzi din Timișoara. Soluția Primăriei lui Dominic Fritz stârnește revoltă

Spațiile verzi din Timișoara au început să fie ocupate, treptat, de bolovani montați de administrația locală, într-o încercare de a opri parcările ilegale. Măsura a atras deja critici din partea locuitorilor, care o consideră mai degrabă o improvizație decât o soluție urbană coerentă, relatează Știripesurse. Achiziție „la limită”: aproape 100.000 de lei, fără licitație Primăria Timișoara, prin Societatea Drumuri Municipale, a cumpărat bolovani în valoare de puțin sub 100.000 de lei, pragul maxim pentru atribuiri directe. Contractul a fost acordat firmei Sylc Con Trans din Arad, companie care a mai lucrat cu municipalitatea și în perioada fostului edil Nicolae Robu. Sursă foto: Facebook Timisoara Capitala Culturala Europeana În total, au fost achiziționate circa 4.500 de tone de piatră, ce urmează să fie amplasate în 53 de puncte din oraș. Măsura a generat nemulțumiri atât în rândul șoferilor, cât și al pietonilor. Oamenii reclamă că spațiile verzi au fost transformate în suprafețe pline de bolovani și noroi, fără un impact real asupra parcărilor ilegale. În unele cazuri, bolovanii ar fi fost mutați, iar mașinile continuă să fie parcate în aceleași zone. Explicația Primăriei Reprezentanții administrației locale susțin că soluția a fost adoptată după ce alte metode, precum montarea de stâlpișori, nu au dat rezultate și au generat costuri suplimentare. Autoritățile mai spun că măsura a fost cerută inclusiv de cetățeni și că amplasarea bolovanilor este una provizorie, urmând să fie ajustată în timp. „Montarea de bolovani este o soluție care protejează atât spațiul pietonal, cât și zonele verzi, acolo unde alte măsuri au eșuat. În ultimii ani au fost montați stâlpișori, însă aceștia au fost loviți sau călcați, iar înlocuirea lor constantă înseamnă costuri suplimentare din bani publici. De asemenea, au existat solicitări din partea cetățenilor, de pe străzi precum Musicescu, Drubeta, Mangiuca sau Liniștei, pentru astfel de măsuri. S-a intervenit deja pe mai multe străzi, iar amplasamentele sunt provizorii și vor fi ajustate în funcție de necesități, inclusiv pentru plantări de arbori sau amenajări de spații verzi”. AUTORUL RECOMANDĂ

Un nou jaf de răsunet într-un muzeu european: trei tablouri de Renoir, Cézanne și Matisse, furate din Italia

Încă un jaf de răsunet petrect într-un muzeu european pune în alertă lumea artei. Trei tablouri purtând semnătura unor pictori faimoși, Renoir, Cézanne și Matisse, au fost furat din Italia, potrivit Mediafax. Informația este confirmată de autoritățile locale. Atacul a durat doar 3 minute. Picturile lui Renoir, Cézanne și Matisse au fost furate în martie dintr-un muzeu aflat în apropierea orașului Parma, nordul Italiei. Cum s-a produs jaful Potrivit unui purtător de cuvânt al Ministerului italian de Interne, patru indivizi mascați au pătruns prin efracție în vila Fundației „Magnani Rocca”, din Mamiano di Traversetolo. Ei au furat tablourile în noaptea de duminică, 22 martie, spre luni, 23 martie. Hoții au forțat poarta principală și au furat trei tablouri, potrivit carabinierilor. Întreaga lovitură a durat doar 3 minute. Primii despre caz au relatat cei de la televiziune publică Rai, care au spus că hoții au fugit prin curtea muzeului. Din câte se pare, hoții au furat „Peștele” , o pictură târzie (1917) de Auguste Renoir, „Natură statică cu cireșe” (1885-1887), de Paul Cézanne, și „Odalisca de pe terasă” (1922) a lui Henri Matisse. În acest caz a fost declanșată o anchetă. Carabinierii analizează imaginile de pe camerele de supraveghere de la muzeu, precum și de la casele și afacerile din apropiere. Fundația „Magnani Rocca” găzduiește colecția istoricului de artă Luigi Magnani (1906-1984). Aceasta este una dintre cele mai mari colecții de tablouri din Italia. Printre altele, include lucrări de Dürer, Rubens, Van Dyck, Goya și Monet. „Jaful secolului” Pe 19 octombrie 2025, patru jefuitori deghizați în muncitori în construcții au furat opt exponate ale Coroanei Franceze din Galeria Apolo a Muzeului Luvru, în valoare de aproximativ de 88 de milioane de euro. Au folosit un dispozitiv mecanic pentru a ajunge la Aripa Apollo a muzeului,  unde au reușit să facă o gaură în camera în care se aflau bijuteriile. Hoții au furat bijuteriile și au luat-o la fugă când s-a declanșat alarma.  Aceștia au scăpat prin fereastră. Anchetatorii au afirmat că hoții ar fi putut fi arestați în „30 de secunde”. RECOMANDAREA AUTORULUI: Primul cap căzut: directoarea Muzeului Luvru a demisionat la patru luni după marele jaf care i-a adus Franței pierderi de 88 de milioane € Cât costă un „muzeu vintage” pe Olx: Un aparat foto Kodak din 1972, o bancnotă din 1966 și o cutie de Amigo dinainte de 1989, printre „exponate”

Ce este vânzarea în nudă proprietate, soluția prin care poți obține bani pe locuința ta fără să te muți din ea. O femeie a obținut, astfel, 400.000

O femeie din Franța a reușit să obțină 400.000 de euro pe locuința sa, dar fără să fie obligată să se mute, până la sfârșitul vieții, cu ajutorul unei soluții imobiliare mai puțin cunoscute. Iar cu banii obținuți astfel, ea și-a ajutat fiul să își pună pe picioare propriul proiect. Alice, o fostă decoratoare în domeniul evenimentelor, în vârstă de 65 de ani, s-a mutat în sudul Franței pentru a fi aproape de părinții săi. Acolo, împreună cu fratele său, a construit o casă modernă în apropierea mării, iar după decesul părinților, a cumpărat și partea fratelui, devenind proprietară a unică a imobilului, potrivit Le Figaro. Ulterior, ea a decis să vândă casa, estimată la aaproape 900.000 de euro, dar fără să o părăsească. Astfel, a ales să valorifice doar nuda proprietate, păstrând dreptul de a locui acolo până la sfârșitul vieții sale. Ce este vânzarea în nudă proprietate. Vânzarea nudei proprietăți înseamnă că o persoană își vinde locuința, dar își păstrează dreptul de a locui în ea pe tot parcursul vieții. În acest fel, cumpărătorul devine proprietar în acte, la momentul semnării, dar devine proprietar „fără cheie” și, deci, nu se poate muta în casă și nici nu o poate folosi până la decesul vânzătorului, mai scrie sursa citată. Practic, este vorba de o tranzacție cu efect amânat, adică vânzătorul primește banii și rămâne în casa lui, în timp ce noul proprietar cumpără la un preț mai mic, acceptând că va intra efectiv în posesia locuinței peste o perioadă de timp. FOTO – Caracter ilustrativ Această vânzare a avut loc în 2023, pentru suma de 400.000 de euro, care i-a permis femeii să își ajute fiul (31 de ani) în afaceri. După tranzacție, i-a oferit acestuia 130.000 de euro, profitând de facilitățile fiscale care permit donații fără taxe în anumite limite. Apoi, femeia a investit – împreună cu fiul și nora sau – într-o proprietate agricolă din apropierea orașului Angoulême. Achiziția totală s-a ridicat la 280.000 de euro și a inclus o casă, păduri și terenuri agricole. Iar pentru dezvoltarea proiectului, au fost planificate lucrări suplimentare de aproximativ 300.000 de euro. Acum, tânărul vrea să deschidă un centru de formare în agroecologie, dedicat celor care vor să dezvolte ferme sustenabile, iar primele cursuri ar urma să înceapă chiar în acest an. Autorul mai recomandă: Orașul din România în care un apartament cu 2 camere costă doar 8.400€ acum, în martie 2026 Un american a optat să-și trăiască anii de pensie în Toscana. Care sunt avantajele Italiei față de SUA Localitatea din România în care un teren de 5.000 mp se vinde cu doar 5.000 €, acum în martie 2026