OSCE: Rusia poartă răspunderea pentru dronele din România

România a sesizat în cadrul OSCE încălcările repetate ale spațiului aerian din perioada 24-26 iulie 2026. MAE arată că Armata Română a doborât trei drone care au pătruns neautorizat pe teritoriul țării. Subiectul a fost discutat în cadrul Forumului de Cooperare în domeniul Securității și al Consiliului Permanent al OSCE. La dezbateri au participat toate cele 57 de state membre ale organizației. România a prezentat în fața statelor OSCE concluziile preliminare ale investigațiilor privind incidentele recente. Autoritățile au subliniat gravitatea situației. Au acuzat Federația Rusă că poartă întreaga responsabilitate pentru aceste încălcări și pentru degradarea securității regionale. Loading … România a prezentat și măsurile adoptate după incidentele cu drone. Un diplomat rus a fost declarat persoană inacceptabilă, iar ambasadorul României la Moscova a fost rechemat în țară pentru consultări. În cadrul OSCE, 41 de state și-au exprimat solidaritatea cu România și îngrijorarea față de acțiunile Rusiei. Participanții au reafirmat sprijinul pentru Ucraina și au cerut încetarea focului, precum și o pace negociată, justă și durabilă. Ce a transmis MAE „În completarea demersurilor de informare a aliaților și partenerilor din UE și NATO, precum și a mesajelor transmise direct Ambasadorului Rusiei la București, România a adus în atenția celorlalte state OSCE problema încălcărilor repetate ale spațiului său aerian din perioada 24-26 iulie 2026, interval în care Armata Română a doborât trei drone care au pătruns neautorizat pe teritoriul național. Astfel, au fost organizate dezbateri în cadrul Forumului de Cooperare în domeniul Securității din 29 iulie 2026, respectiv la Consiliul Permanent din 30 iulie 2026 la care au participat toate cele 57 de state membre OSCE. Cu acest prilej, România a prezentat faptele și rezultatele investigațiilor realizate până în prezent de autoritățile române și a atras atenția tuturor statelor participante OSCE asupra gravității incidentelor, care au loc în contextul războiului de agresiune al Federației Ruse împotriva Ucrainei. Partea română a evidențiat că Federația Rusă poartă responsabilitatea exclusivă pentru toate aceste incidente grave și pentru deteriorarea mediului regional de securitate. Totodată, România a prezentat măsurile de răspuns adoptate în urma încălcărilor recente ale spațiului aerian național, prin care un membru al misiunii Federației Ruse la București a fost declarat inacceptabil, cu obligația de a părăsi teritoriul României în decurs de 5 zile, iar Ambasadorul României în Federația Rusă a fost chemat la București pentru consultări. În reacție la prezentarea și argumentele României, 41 state participante la OSCE au exprimat preocupare față de acțiunile Rusiei, sprijin și solidaritate cu România. România și celelalte state au reiterat sprijinul pentru Ucraina, în contextul războiului de agresiune al Rusiei, și au pledat pentru încetarea imediată a focului și crearea unor condiții favorabile pentru o pace negociată cuprinzătoare, justă și durabilă în Ucraina. Federația Rusă și-a menținut poziția exprimată public, de negare a responsabilității, în contextul incidentelor menționate”, a transmis MAE. Trei drone au fost doborâte în spațiul aerian românesc Vă reamintim că miercuri, 29 iulie 2026, s-a semnalat prezenţa unui nou roi de ţinte aeriene la frontiera fluvială cu Ucraina. Potrivit declarațiilor lui Radu Miruță, ministrul interimar al Apărării, ținta nu a pătruns în spațiul aerian al României. Vezi AICI mai multe detalii. De asemenea, trei drone au fost doborâte în spațiul aerian românesc în trei zile. Prima dronă a fost doborâtă vineri, 24 iulie, în județul Buzău. Cea de-a doua dronă a fost doborâtă sâmbătă, 25 iulie, în zona Sfântu Gheorghe. În data de 26 iulie a fost distrusă cea de-a treia dronă, deasupra Mării Negre.
Curent raționalizat în Iași și Tecuci după alerta de stat

Liderii locali din două orașe din România au luat decizia să implementeze măsuri de raționalizare a curentului, după anunțarea stării de alertă energetică de Guvernul Bolojan. Vă reamintim că vineri, 31 iulie 2026, Ilie Bolojan a anunțat, la finalul ședinței de Guvern, că a fost declarată stare de alertă energetică la nivel național, pe durata lunii august. Această măsură a fost instituită din cauza secetei și a scăderii debitului Dunării, care afectează producția de energie. Măsuri au fost luate în orașele Iași și Tecuci. Primarul Iașului, Mihai Chirica, a anunțat reducerea consumului de energie electrică pe timpul nopții, invocând situația dificilă din sistemul energetic național. S-a decis ca iluminatul stradal pe timpul nopții să fie redus, în acest context. Există și câteva excepții. Și anume, iluminatul nu va fi schimbat în curțile spitalelor, în pasajele subterane și pietonale și nici în punctele centrale majore. Iluminatul public va fi redus Loading … „În urma analizelor din această seară, am stabilit decizia de raționalizare a consumului de energie electrică pe timpul nopții în Municipiul Iași, prin care vom realiza o economie de aproximativ 10 MWh în fiecare noapte. 1. Fără favoritism – Regulă unitară pe iluminatul stradal Pentru a evita orice inechitate sau impresie de discriminare între adresele din cartiere, decizia de reducere a iluminatului stradal pe timp de noapte se va aplica unitar și echitabil pe întreg domeniul public. Nu vor exista cartiere favorizate și cartiere defavorizate; toți suntem o comunitate și trecem împreună prin această perioadă. 2. Excepții stricte legate de siguranță Planul de reducere exclude spațiile unde iluminatul este vital pentru viață și siguranță: Curțile spitalelor, unde activitatea medicală și accesul ambulanțelor nu pot fi afectate sub nicio formă; Pasajele subterane și pietonale, pentru a preveni orice risc de accident sau infracționalitate; Punctele centrale majore și zonele pietonale de interes, precum Piața Unirii. 3. Vigilență sporită din partea Poliției și apel către cetățeni Odată cu reducerea fluxului de iluminat stradal pe timp de noapte, am solicitat mobilizare maximă din partea Poliției Locale, în strânsă colaborare cu Poliția Națională, pentru intensificarea patrulelor în toate cartierele. Totodată, fac un apel la vigilență către fiecare cetățean în parte. Vă rog să fiți atenți, să semnalați orice neregulă sau situație suspectă la dispeceratul Poliției Locale și să dăm dovadă de solidaritate”, a transmis Mihai Chirica pe Facebook. Măsuri luate la Tecuci Municipiul Tecuci introduce măsuri temporare pentru reducerea consumului de energie electrică. Primarul Lucian Costin a anunțat modificarea programului de funcționare a iluminatului public. Iluminatul public va porni la ora 21:00, iar de la ora 22:00 intensitatea luminii va fi redusă la 50%. Măsurile sunt pe termen limitat, anunță primarul Lucian Costin. Mesajul primarului din Tecuci. Sursă foto: Facebook „Având în vedere efectele secetei pentru sistemul național de energie, am luat decizia ca sistemul de iluminat public (partea modernizată cu LED și telegestiune) să pornească la orele 21:00, iar de la ora 22:00 să meargă în sistem dimat până la 50% din putere. Aceste măsuri sunt pe termen limitat, iar în funcție de circumstanțe vom ajusta aceste setări chiar zilnic. Vă solicit, în măsura în care poate fiecare cetățean, să încercăm pentru o perioadă de timp economisirea energiei pe timp de noapte”, a transmis Lucian Costin, primarul orașului Tecuci, pe Facebook. Sursă foto: Shutterstock, Facebook
Nazare mizează pe ratingul României înainte de Fitch

Alexandru Nazare a anunțat că a discutat cu reprezentanții agenției Moody’s înainte de evaluarea Fitch privind ratingul României. Ministrul interimar al Finanțelor susține că reducerea deficitului și reformele în curs oferă motive pentru menținerea calificativului. Într-o postare pe Facebook, ministrul Alexandru Nazare a declarat că discuțiile cu agențiile internaționale de rating sunt în plină desfășurare. Potrivit acestuia, discuțiile au loc într-o perioadă esențială pentru evaluarea situației financiare a României. Alexandru Nazare afirmă că România are argumente solide pentru păstrarea ratingului de țară. El indică reducerea deficitului bugetar și creșterea veniturilor înregistrată în prima parte a anului ca principale motive. Loading … Mesajul lui Alexandru Nazare. Sursă foto: Facebook Alexandru Nazare anunță că a continuat discuțiile cu agenția Moody’s, în timp ce România așteaptă evaluarea Fitch. Ministrul interimar al Finanțelor spune că a prezentat situația bugetară, măsurile pentru reducerea deficitului și reformele în curs. Potrivit acestuia, agențiile analizează atât indicatorii economici, cât și stabilitatea politică și capacitatea de a continua reformele. El susține că România are motive solide pentru menținerea ratingului de țară. El invocă reducerea deficitului, creșterea veniturilor, controlul cheltuielilor și investițiile susținute din fonduri europene. Ministrul afirmă că și adoptarea reformelor din PNRR reprezintă un argument important în evaluarea agențiilor de rating. „Rating: discuții la foc continuu cu agențiile internaționale. Am continuat azi dialogul cu reprezentanții Moody’s, iar între timp aşteptăm raportul Fitch din această seară. Am avut astăzi o discuție complexă cu reprezentanții agenției Moody’s, în cadrul evaluării în curs asupra României. Am prezentat şi în acest context, cu rigoare, execuția bugetară, măsurile deja adoptate pentru reducerea deficitului, evoluția veniturilor și a cheltuielilor, reformele în implementare și planul de finanțare pentru perioada următoare. Discuțiile sunt foarte exigente, pentru că agențiile nu analizează doar cifrele la zi, ci și stabilitatea politică şi capacitatea țării de a continua reformele de a menține direcția fiscal-bugetară asumată. Din punct de vedere financiar, România are argumente solide: deficitul s-a redus semnificativ în primul semestru, veniturile au crescut, cheltuielile au fost ținute sub control, iar investițiile și fondurile europene continuă să susțină economia. În același timp, în ultimele zile, formațiunile politice au tratat cu responsabilitate procesul legislativ de adoptare a proiectelor de reforme cuprinse în Planul Național de Redresare și Reziliență, de care depind sume importante de bani pentru țara noastră. Continuăm să apărăm cu maximă seriozitate poziția României și să demonstrăm cu toate argumentele disponibile că ajustarea fiscală produce rezultate. România trebuie să transmită, fără echivoc, stabilitate, coerență și responsabilitate”, a scris Alexandru Nazare pe Facebook. Fitch va publica vineri, 31 iulie, noua evaluare a ratingului suveran al României. Decizia vine într-o perioadă de instabilitate politică, în care țara este condusă de un guvern interimar. România se află deja la limita categoriei recomandate investițiilor, iar o retrogradare ar însemna trecerea în categoria „junk”. sursă foto: Facebook, Mediafax Foto
Subvenții noi pentru bovine și porcine, votate în Parlament

În cursul zilei de vineri, 31 iulie 2026, Parlamentul României a adoptat, în sesiune extraordinară, un pachet de măsuri pentru sprijinirea crescătorilor de bovine și porcine. Actul prevede ajutoare financiare pentru fermieri și reguli mai stricte pentru combaterea pestei porcine africane. Iată mai jos ultimele detalii legat de acest subiect. De altfel, ministrul interimar al Agriculturii, Tanczos Barna, a anunțat că un pachet de sprijin destinat crescătorilor de ovine va fi depus în Parlament săptămâna viitoare, arată Mediafax. Loading … Subvenții noi pentru crescătorii de bovine și porcine. Sursă foto: Shutterstock Subvenții noi pentru crescătorii de bovine și porcine Pachetul legislativ, elaborat împreună cu Ministerul Agriculturii și Comisia pentru Agricultură din Camera Deputaților, introduce două programe de sprijin pentru sectoarele bovin și suin. Crescătorii de bovine vor primi un ajutor de 68 de euro pentru fiecare animal eligibil. Crescătorii de porci vor beneficia de sprijin financiar în funcție de capacitatea fermelor. Ajutorul este de aproximativ 12 euro pentru fiecare loc destinat porcilor pentru îngrășare și de circa 14 euro pentru fiecare loc destinat animalelor de reproducție. Pachetul legislativ aduce și măsuri mai dure împotriva pestei porcine africane. Noile reguli prevăd sancțiuni mai severe pentru transportul și comerțul ilegal cu animale, confiscarea vehiculelor folosite în aceste activități și măsuri suplimentare pentru limitarea răspândirii bolii la mistreți. „Instituim astfel două programe de sprijin și punem pe baze noi lupta împotriva pestei porcine africane”, a declarat Tanczos Barna. Ministrul Agriculturii a anunțat că săptămâna viitoare va fi depus în Parlament un pachet de sprijin pentru crescătorii de ovine. Oficialul spune că măsurile sunt necesare, deoarece sectorul se confruntă cu probleme importante și are nevoie de sprijin. Vă reamintim că joi, 30 iulie, crescătorii de ovine și caprine au protestat în Piața Victoriei, până în jurul orei 17:00. Fermierii avertizează că restricțiile comerciale le afectează grav activitatea. Vicepremierul Tanczos Barna a anunțat că experții ANSVSA pregătesc un plan pentru ieșirea din criză. Mai multe detalii AICI. Sursă foto: Shutterstock – imagini cu rol ilustrativ
Schimbări importante de la 1 august. Ce se va întâmpla cu buletinele românilor

Luna august vine cu o serie de schimbări importante care vor avea impact asupra cetățenilor, companiilor și instituțiilor publice. Una dintre cele mai importante schimbări intră în vigoare chiar de la 1 august și vizează documentele de identitate. Serviciile de Evidență a Persoanelor vor limita drastic eliberarea cărților de identitate în format clasic, modelul utilizat din 1997. Acestea vor mai putea fi obținute doar în situații excepționale, care vor trebui justificate de solicitanți. Așadar, persoanele ale căror cărți de identitate expiră începând cu această lună vor primi, cu prioritate, noua Carte Electronică de Identitate. Măsura are ca scop accelerarea digitalizării serviciilor publice din România și alinierea urgentă la standardele europene de securitate a datelor. Totodată, începând cu luna august vor fi condiții noi de pensionare pentru femei. Stagiul de cotizare crește din nou Sistemul public de pensii continuă aplicarea eșalonată a etapelor prevăzute de lege, iar luna august aduce o nouă ajustare pentru femeile care urmează să părăsească activitatea profesională. Femeile care depun dosarul de pensionare la limită de vârstă începând cu data de 1 august 2026 vor avea nevoie de un stagiu complet de cotizare contributiv de 33 de ani și 6 luni. Aceasta reprezintă o creștere cu o lună față de pragul care a fost valabil în luna iulie, continuând graficul de egalizare treptată a condițiilor de pensionare. Se apropie lansarea sistemului TollRo Transportatorii trebuie să se pregătească și pentru introducerea noului sistem electronic de taxare rutieră TollRo. Data de 31 august 2026 marchează termenul stabilit pentru punerea în funcțiune a noului mecanism de tarifare a circulației pe rețeaua națională de drumuri. În prima etapă, sistemul va fi aplicat vehiculelor grele de transport marfă, urmând să înlocuiască actualul mod de taxare cu unul bazat pe utilizarea efectivă a infrastructurii. Autoritățile estimează că TollRo va permite o colectare mai eficientă a taxelor de drum și o monitorizare mai riguroasă a traficului greu, contribuind totodată la modernizarea sistemului național de taxare rutieră. Senatul a adoptat joi, 30 iulie, un proiect legislativ care devansează intrarea în vigoare a noului sistem electronic de tarifare rutieră TollRo pentru vehiculele de transport marfă de peste 3,5 tone. Noul calendar propus de senatori prevede introducerea sistemului de tarifare rutieră electronică în România, denumit STRR, începând cu 31 august 2026. De la aceeași dată ar urma să fie introdus și TollRo. Schimbări și pentru mediul de afaceri Companiile, producătorii, importatorii și retailerii din sectorul bunurilor de consum vor avea parte de schimbări importante în prima parte a lunii. Mai exact, de la 12 august 2026 se aplică în mod direct Regulamentul European UE 2025/40, cunoscut sub numele de Pachetul Ambalaje (PPWR). Noul regulament înlocuiește vechile directive naționale și impune cerințe stricte și uniforme la nivelul întregului bloc comunitar. Companiile din România vor trebui să reducă volumul de deșeuri, să respecte noi plafoane pentru ambalajele din plastic și să adapteze produsele la standarde ridicate de reciclabilitate. Nerespectarea acestor norme europene atrage sancțiuni și amenzi financiare drastice.
Planul Roșu activat după un accident la Câmpulung

Un accident rutier grav a avut loc vineri dimineață în județul Argeș, în localitatea Câmpulung. Autoritățile au activat planul roșu de intervenție după ce un microbuz cu 16 persoane a intrat în coliziune cu un copac. Din primele date, în microbuz se aflau 16 persoane, dintre care două sunt încarcerate. Potrivit primelor informații, accidentul s-a produs după ce șoferul a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un copac, în afara părții carosabile. ISU Argeș a anunțat că zece persoane au nevoie de îngrijiri medicale. La sosirea pompierilor, două dintre acestea erau încarcerate. Acestea au fost extrase din vehicul și predate echipajelor medicale. Una dintre victime este inconștientă și i se aplică manevre de resuscitare. Până la acest moment, în urma evaluării medicale, trei victime sunt transportate la spital – doi adulți și un copil. Desfășurare de forțe la fața locului La fața locului intervin o autospecială de stingere, un echipaj de descarcerare, o autospecială pentru transport victime multiple, o ambulanță SMURD și două ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ). De asemenea, către locul evenimentului a fost alocat și un elicopter SMURD. Dispozitivul de intervenție a fost suplimentat cu o unitate de terapie intensivă mobilă (UTIM) și un echipaj de prim ajutor din cadrul ISU Brașov, precum și cu două ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean Argeș, dintre care una încadrată cu medic. Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung sunt la fața locului pentru sprijinirea intervenției echipajelor medicale și pentru cercetări.
STB are terenuri de sute de milioane de euro. Este insolvența un tun, de fapt?

STB se pregătește să intre în insolvență, iar reprezentanții Primăriei Capitalei spun că măsura va duce la salvarea Societății de Transport, care are datorii uriașe. Pe de altă parte, STB stă pe un patrimoniu uriaș, mai ales în ceea ce privește terenurile. Este vorba de mai multe autobaze, care sunt situate în cele mai scumpe zone ale Bucureștiului, precum Floreasca, Băneasa – Herăstrău sau Piața Victoriei. „Miza reală a insolvenței STB o reprezintă miliardele de euro din terenurile societății”, au declarat, în exclusivitate pentru Gândul, reprezentanții Asociației Profesionale a Transportatorilor. Datoriile STB au ajuns la 1,7 miliarde de lei, dar reprezentanții Primăriei Capitalei spun că salvarea societății, al cărei acționar principal este Consiliul General al Municipiului București, ar fi insolvența. „Asociația Profesională a Transportatorilor (APT) trage un semnal de alarmă public cu privire la decizia catastrofală de a împinge Societatea de Transport București spre insolvență. Considerăm că această măsură nu urmărește redresarea economică, ci face parte dintr-un plan sistematic de distrugere a STB, având ca miză reală terenurile de miliarde de euro ale societății și externalizarea serviciilor către firme private de casă”, transmit reprezentații APT. Sursa citată detaliază apoi care ar fi terenurile cele mai „vânate”. „Istoria ne arată cum STB a pierdut constant active uriașe în fața „băieților deștepți” și a grupurilor de interese imobiliare. Schema insolvenței este deschisă pentru a pune mâna pe activele rămase: Uzina de Reparații (URAC) este unul dintre principalele obiective vizate de rechinii imobiliari pentru a fi devalizat. Precedentele Dristor și Circul Globus: Terenuri strategice au fost pierdute în trecut pentru a face loc unor hipermarketuri (cum este cazul la Dristor). Un alt exemplu este terenul cedat pentru relocarea unităților Circului București, unde circul a pierdut activele în favoarea grupurilor de interese, primind la schimb, în mod derizoriu, Depoul Giulești”, spun reprezentanții APT. Potrivit sursei citate, în trecut au existat „tentative de desființare a depourilor”. APT: „Asistăm de ani de zile la tentative de desființare a autobazelor și depourilor pentru a face loc proiectelor rezidențiale” „Asistăm de ani de zile la tentative de desființare a autobazelor și depourilor pentru a face loc proiectelor rezidențiale în Militari, Titan, Floreasca și Berceni. Perla Coroanei rămâne terenul Depoului Victoria”, susține Florin Ivan, președinte al APT. Potrivit acestuia, insolvența STB ar fi doar un pretext pentru „atacul asupra patrimoniului STB”. „Insolvența nu va rezolva problemele structurale ale companiei. Singurul rezultat cert va fi deschiderea căii de atac asupra patrimoniului și crearea unui pretext legal pentru externalizarea serviciilor STB către firme private cu interese obscure. Acest proces va culmina cu preluarea integrală a activității de transport public din Capitală de către operatori privați, pe banii bucureștenilor”, spune Ivan. În ceea ce privește datoriile uriașe ale STB, reprezentantul APT spune că ordinea problemelor financiare este următoarea: datoria principală către ANAF și, pe locul doi, datoria masivă către VFU Pașcani. STB are terenuri valoroase în Floreasca, Victoriei sau Nordului „În fața acestui scenariu de devalizare orchestrată, Asociația Profesională a Transportatorilor (APT) nu va rămâne un simplu spectator. Solicităm public și oficial implicarea imediată a tuturor instituțiilor de control ale statului român, a inspectorilor financiari și a organelor de cercetare penală pentru investigarea de urgență a presupuselor fapte ilegale care grevează activitatea STB SA”, conchide Florin Ivan. În ceea ce privește terenurile din patrimoniul STB, cele mai valoroase dintre acestea sunt cele din zonele exclusiviste ale Capitalei. Poate cea mai „vânată” este cea din Floreasca, unul dintre cartierele de lux din București. Terenul pe care se află autobaza STB Floreasca are o suprafață de 19.580 de metri pătrați. În zonă, pe străzi precum strada Donizetti, metrul pătrat de teren se vinde chiar și cu 2.500 – 3.000 de euro. Depoul Victoriei, teren de aproape 100 de milioane de euro Un calcul simplu arată că terenul din Floreasca din patrimoniul STB poate depăși lejer 50 de milioane de euro. Un alt teren extrem de valoros este cel de la Depoul Victoria, din spatele Guvernului, situat între străzi de lux, precum Mexic sau Washington. Și aici, prețurile pe metru pătrat sar lejer de 2.500 de euro, ba chiar pot depăși 3.000 de euro. Depoul Victoria are peste 30 de mii de mp, iar valoarea acestuia poate ajunge și la 90 de milioane de euro. Un alt teren foarte valoros este cel de „sub” autobaza Nordului, care este lipită de Parcul Herăstrău, în zona străzii Ficusului. Și aici, prețul mediu al terenului este de 2.500 de euro, potrivit anunțurilor de pe site-urile imobiliare. Ca atare, Autobaza Nordului ar putea valora 70 de milioane de euro. Ciprian Ciucu, primarul Capitalei a cerut insolvența STB Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a solicitat recent conducerii STB să ceară insolvența Societății din Transport. Potrivit edilului, „doar așa se pot plăti salariile angajaților”. Consiliul General al Municipiului București a aprobat, marți, propunerea primarului general Ciprian Ciucu privind declanșarea procedurii de insolvență a Societății de Transport București. Proiectul a primit 39 de voturi „pentru” și șapte abțineri. Legea insolvenței prevede că un debitor aflat în această situație trebuie să se adreseze tribunalului, iar scopul procedurii este atât acoperirea datoriilor, cât și acordarea unei șanse de redresare a activității, atunci când aceasta mai este posibilă. „Fără insolvență, la un moment dat, efectiv, STB va intra direct în faliment”, avertiza Ciprian Ciucu înaintea votului. Edilul afirma că măsura este necesară inclusiv pentru plata salariilor și pentru evitarea blocării serviciului public de transport. „Doar așa o putem salva. Doar așa putem plăti salariile. Doar așa putem evita falimentul orașului”, a declarat primarul Capitalei. Potrivit datelor prezentate de Ciucu, STB a încheiat anul 2025 cu datorii de aproximativ 1,72 miliarde de lei. Aproape 1,49 miliarde de lei ar reprezenta obligații către ANAF, iar aproximativ 402 milioane de lei sunt numai penalități.
A murit Spiridon Mutu, tatăl lui Adrian Mutu

Este doliu în familia fostului fotbalist Adrian Mutu. Tatăl său, Spiridon Mutu, s-a stins din viață la vârsta de 75 de ani. Bărbatul ar fi fost internat într-un spital din București. Sora lui Adrian Mutu, Laura, a transmis că tatăl lor va fi condus pe ultimul drum sâmbătă, 1 august. Spiridon Mutu, tatăl fostului internațional Adrian Mutu, a murit la vârsta de 75 de ani. Acesta era internat într-un spital din București. Anunțul a fost făcut de sora lui Adrian Mutu, iar numeroși apropiați au transmis mesaje de condoleanțe familiei. Loading … Spiridon și Rodica Mutu, părinții lui Adrian Mutu. Sursă foto: Mediafax Foto Mama lui Adrian Mutu, Rodica Mutu, s-a stins din viață la vârsta de 71 de ani, pe 21 decembrie 2023. Spiridon Mutu va fi condus pe ultimul drum sâmbătă, 1 august Spiridon Mutu a fost profesor de matematică și informatică și a avut un rol important în formarea lui Adrian Mutu. Fostul fotbalist a povestit de-a lungul timpului că tatăl său i-a insuflat disciplina și corectitudinea. Înmormântarea este programată sâmbătă, 1 august, în Voluntari. „Cu o durere greu de spus în cuvinte, vă anunț că tatăl meu a plecat dintre noi. Pentru cei care l-au cunoscut, l-au prețuit și doresc să îi aducă un ultim omagiu și să își ia rămas-bun de la el, slujba de înmormântare va avea loc sâmbătă, 1 august 2026, începând cu ora 11:30, la Biserica Sf. Ilie Tesviteanul, Strada Drumul Bisericii, din Voluntari. Înmormântarea va avea loc apoi la Cimitirul Sfântul Ilie din Voluntari. Tată, îți mulțumesc pentru tot ce ne-ai dăruit și pentru toate amintirile pe care le-ai lăsat în urmă. Vei rămâne pentru totdeauna în inimile noastre”, a transmis Laura, sora lui Adrian Mutu, într-o postare pe rețelele sociale, arată Libertatea. Relație strânsă cu tatăl său În documentarul „Fenomenul: Povestea unui superstar”, Adrian Mutu a vorbit despre relația cu tatăl său. Fostul internațional a evocat influența pe care acesta a avut-o asupra vieții și carierei sale. „Până când a făcut 12 ani nu am crezut că Adi va ajunge un fotbalist bun”, a spus Spiridon Mutu. „Tata era foarte critic la adresa mea încă de la o vârstă foarte fragedă. Am ajuns să am trac și emoție atunci când venea el la meci. La un moment dat i-am zis antrenorului Ianovschi că dacă vine tata nu mai joc. Indiferent ce făceam nu era destul de bun”, spunea Adrian Mutu. „Am avut obiceiul ăsta prost să îl critic. Și vine antrenorul: «Domnule Mutu, nu mai veniți la meci» / «Cum să nu mai vin la meci?» / «Nu mai veniți. De ce îl criticați? Eu sunt antrenor». Mă rog, mi-a atras atenția…”, povestea tatăl fostului fotbalist. Sursă foto: Mediafax Foto
PSD: PNL, USR și AUR sacrifică banii din PNRR pentru Fritz

PSD acuză „coaliția” PNL-USR-AUR că sacrifică 770 de milioane de euro din PNRR pentru salvarea lui Dominic Fritz. Reacția vine după ce legea integrității, care este jalon în PNRR, a fost respinsă în Parlament. PSD acuză „coaliția” PNL-USR-AUR că pune interesele politice înaintea fondurilor europene. Social-democrații susțin că Ilie Bolojan a blocat adoptarea Legii ANI pentru a-l proteja pe Dominic Fritz și afirmă că miza reală este salvarea liderului USR, nu respectarea angajamentelor din PNRR. Loading … Ce a transmis PSD după ce legea ANI a picat în Parlament. Sursă foto: Facebook „Iată imaginea coaliției PNL-USR-AUR: e gata să sacrifice cu cinism 770 milioane de euro din PNRR ca să-l salveze pe Dominic Fritz! Când a fost vorba de a vota pentru un jalon PNRR pe decarbonizare care însemna aproape un miliard de euro din PNRR, Bolojan nu s-a obosit să vină la vot în Senat. Azi, când a fost vorba de salvarea politică a lui Fritz, Bolojan a făcut toate eforturile posibile pentru a bloca adoptarea noii Legi a ANI, din care PSD scosese toate portițele pe care le strecuraseră în favoarea șefului USR. A venit, s-a zbătut, a luat cuvântul, și-a scos parlamentarii din sală. Aceasta este adevărata față a lui Bolojan, nu contează cu adevărat integritatea, miliardele europene și economia, ci doar supraviețuirea sa politică și a aliatului din fruntea USR”, arată PSD pe Facebook. Ce arată tabelul postat de PSD AUR: 1 „pentru”, 25 „abțineri”, 1 „nu a votat” PIR: 7 „pentru”; PNL: 17 „nu au votat”; PSD: 35 „pentru”; UDMR: 9 „pentru”; USR: 11 „nu au votat”; Senatori neafiliați: 3 „pentru”, 3 „abțineri”. Legea ANI a picat în Parlament, joi, 30 iulie 2026 Legea ANI, inclusă ca jalon în PNRR, nu a fost adoptată de Senat. Un amendament propus de PSD prevedea încetarea mandatului pentru persoanele declarate incompatibile sau în conflict de interese prin decizie definitivă. Dominic Fritz susține că modificarea îl viza direct. Proiectul a întrunit 55 de voturi „pentru”, 28 „abțineri”, iar 29 de senatori „nu au votat”. De asemenea, în această seară, Dominic Fritz a reacționat, după ce legea ANI a picat în Parlament. Președintele USR susține că, potrivit noii legi, dacă acest caz s-ar rejudeca, nu s-ar mai afla în conflict de interese. Liderul USR afirmă că aplicarea retroactivă a prevederilor ar încălca Constituția și respinge schimbarea sancțiunilor după producerea faptelor. Detaliile pot fi consultate AICI. Sursă foto: Facebook, Mediafax Foto
Tanczos Barna anunță planul ANSVSA pentru oieri

În cursul zilei de joi, 30 iulie 2026, Tanczos Barna s-a întâlnit cu reprezentanții oierilor. La București, crescătorii de ovine și caprine au protestat în Piața Victoriei, până în jurul orei 17:00. Aceștia au solicitat Guvernului reluarea de urgență a exporturilor, avertizând că blocarea comerțului pune în pericol fermele și veniturile a mii de familii. Au cerut și demisia conducerii ANSVSA. Tot astăzi, vicepremierul Tanczos Barna, care asigură interimatul la Ministerul Agriculturii, a purtat un dialog cu reprezentanții oierilor și i-a anunțat că o echipă de experți de la ANSVSA va prezenta planul pentru ieșirea din criză. Protestul fermierilor nu a fost lipsit de incidente. Protestul oierilor a început cu o altercație, fermierii au forțat gardurile de protecție, în încercarea de a intra în sediul ANSVSA. Jandarmii au folosit gaze lacrimogene. Ajunși în Piața Victoriei, fermierii au blocat parțial circulația. Apoi, după ora 15:00, o delegație formată din 10 persoane a fost primită la Guvern. Vezi AICI, pas cu pas, ce s-a întâmplat la protest. Loading … Fermierii au protestat în București Tanczos Barna s-a întâlnit cu fermierii Tanczos Barna a dat asigurări fermierilor că va trimite Guvernului Bolojan lista revendicărilor, după întâlnirea cu reprezentanții oierilor, arată Mediafax. Vicepremierul, ministru interimar al Agriculturii, s-a întâlnit la Palatul Victoria cu reprezentanții crescătorilor de ovine care au protestat în București. Fermierii au prezentat Guvernului o listă de revendicări. Ei au cerut schimbarea președintelui ANSVSA, reclamând lipsa dialogului, dar și măsuri rapide pentru depășirea crizei și despăgubiri pentru pierderile provocate de blocarea exporturilor de ovine. Tanczos Barna a precizat că solicitările lor vor fi analizate cu prioritate pentru identificarea unor soluții rapide. Ministrul interimar al Agriculturii a anunțat că a cerut ANSVSA să finalizeze un plan de măsuri privind trasabilitatea și controlul circulației animalelor. Scopul este ca România să demonstreze că poate gestiona eficient riscurile legate de bolile din sectorul zootehnic. „În cursul zilei de astăzi, am avut ocazia să mă consult cu domnul premier și posibilitatea de a-l informa de solicitările fermierilor cu care m-am întâlnit la Palatul Victoria. Îi asigur pe fermieri că am înțeles mesajul. Zilele acestea o nouă echipă de experți de la ANSVSA și mediul academic vor prezenta planul pentru ieșirea din criză, care va fi dezbătut săptămâna viitoare atât cu Colegiul Medicilor Veterinari, cât și cu reprezentanții fermierilor și experții Comisiei Europene, după care va fi înaintat și oficial Comisiei. Îi asigur pe fermieri, că o decizie în ceea ce privește conducerea ANSVSA va fi luată la nivelul Guvernului în cel mai scurt timp posibil”, a declarat viceprim-ministrul Tánczos Barna, după întâlnirea cu reprezentanții oierilor. Sursă foto: Gândul / Mediafax Foto