Polițiștii au deschis un dosar penal în urma tragediei din Bucegi, în care o femeie a decedat, iar alți trei alpiniști au ajuns la spital

Polițiștii au deschis un dosar penal după incidentul grav din Munții Bucegi în care patru alpiniști au căzut de la 10 metri pe Valea Albișoarei după ce coarda de asigurare s-a rupt. O femeie de 36 de ani a murit, iar alți trei bărbați au fost răniți. Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Prahova, oamenii legii din cadrul Poliției Stațiunii Bușteni au fost sesizați cu privire la producerea incidentului montan și au demarat imediat cercetările. Loading … Salvamontiștii și elicopterul SMURD au intervenit de urgență La locul tragediei au intervenit echipaje ale Serviciului Public Județean Salvamont și elicoptere SMURD, care au desfășurat o amplă operațiune de salvare. Din primele verificări efectuate de polițiști a reieșit că grupul era format din patru persoane, cu vârste cuprinse între 27 și 51 de ani. În urma accidentului, Salvamont Prahova a confirmat că o femeie în vârstă de 36 de ani a fost găsită decedată la locul producerii incidentului. Ceilalți trei alpiniști, membri ai grupului, au fost evacuați și transportați la spital pentru îngrijiri medicale. Cercetările continuă într-un dosar penal Polițiștii continuă investigațiile pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul și dacă au existat încălcări ale normelor de siguranță. „Polițiștii efectuează verificări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă”, au transmis reprezentanții IPJ Prahova. Coarda de asigurare s-a rupt Patru alpiniști au fost implicați în accident după ce li s-a rupt coarda de asigurare și au căzut de la aproximativ 10 metri, a anunțat Departamentul pentru Situații de Urgență.
Oana Gheorghiu se pronunță înaintea justiției în cazul azilelor ilegale din Bihor. Cum califică intervenția autorităților

Vicepremierul interimar Oana Gheorghiu este de părere că acțiunea DIICOT în dosarul azilelor ilegale din Bihor a fost „excesivă”. Ea afirmă că a aflat din presă despre rețeaua de azile ilegale coordonate de Viorel Pașca. Loading … „Nu cunosc foarte bine cazul, doar ce am văzut în presă, nu ştiam dinainte despre această asociaţie, înţeleg că este o asociaţi şi n-aş vrea să îmi exprim o opinie, pentru că este o anchetă în curs. Pot să spun că, da, statul, şi asta ştiu şi din experienţa mea de ONG-ist, a eşuat de multe ori în a avea grijă de cei vulnerabili şi aici avem o mare problemă şi este un lucru pe care următorul guvern, dacă va veni curând, va trebui să o rezolve într-o formă sau alta. Ce mai ştiu, din experienţa mea de ONG-ist, este că atunci când vrei să faci lucruri într-un ONG, dacă vrei să nu fii vulnerabil, trebuie să respecti legea la virgulă. pentru că doar aşa poţi să asiguri nişte servicii de calitate şi doar aşa poţi să generezi încredere”, a declarat Oana Gheorghiu, sâmbătă, la Digi24. Discuție cu ministrul interimar al Muncii Vicepremierul interimar a recunoscut faptul că a obținut informații despre cazul azilelor din Bihor de la ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru. „Am vorbit cu ministrul Pîslaru despre asta, nu am vorbit personal pentru că chiar nu am toate informaţiile. Am primit informaţii de la ministrul Pîslaru care gestionează cumva, e în legătură cu cei care se ocupă direct de caz. Ştiu că sunt în diferite locuri din ţară, unii în spitale, alţii în nişte locaţii. Ştiu doar că câţiva dintre ei au familii care s-au interesat de ei, dar nu, n-am făcut mai mult de atât”, a precizat ea. Oana Gheorghiu subliniază că modul în care autoritățile au gestionat situația azilelor a fost unul excesiv. „Mi s-a apărut excesivă acţiunea. Nu ştiu de ce DIICOT şi celelalte instituţii au decis să facă asta. Noi nu am avut informaţii la nivelul guvernului. Eu am aflat efectiv din presă. Înţeleg că era o anchetă, că erau acolo oameni infiltraţi care furnizau informaţii, totuşi acei oameni nu erau într-un pericol iminent, deci nu cred că era necesar acest gen de acţiune în forţă, acum probabil că la un moment dat organele de anchetă ne vor lămuri şi asupra motivului pentru care au decis să facă intervenţia în acest fel. Cred că, atunci când identificăm astfel de asociaţii sau astfel de locuri în care sunt găzduiţi oameni vulnerabili, statul trebuie să facă tot ce poate ca să îi ajute pe acei oameni să intre în legalitate. Cred că asta ar fi fost cea mai bună soluţie”, a mai spus Oana Gheorghiu. Vicepremierul interimar Oana Gheorghiu. Foto: gov.ro Viorel Pașca și familia află luni dacă vor fi arestați Viorel Paşca, deţinătorul azilelor ilegale din Bihor, este anchetat de procurorii DIICOT, împreună cu membrii familiei sale, pentru trafic de persoane şi exploatarea vulnerabilităţii la o scară alarmantă în judeţul Bihor. Viorel Pasca, fondatorul azilelor ilegale din judetul Bihor, ajunge la sediul Curtii de Apel Bucuresti (CAB), unde instanta dezbate contestatia formulata de procurorii DIICOT care cer arestarea sa preventiva sub acuzatiile de trafic de persoane si exploatare a persoanelor vulnerabile, in Bucuresti, joi, 9 iulie 2026. ALEXANDRU DOBRE / MEDIAFAX FOTO Magistrații Curții de Apel București au amânat pentru luni 13 iulie, decizia în dosarul azilelor din Bihor, în care sunt inculpați Viorel Pașca și familia sa. Procurorii DIICOT au contestat controlul judiciar primit de familia lui Viorel Pașca și au arătat că unele dintre argumentele folosite de magistratul care a decis cercetarea în stare de libertate a lotului Pașca în cazul căminelor clandestine din Bihor ar fi contradictorii și că ele nu aveau menirea de a conduce către cele mai blânde măsuri preventive în acest caz, ci, cel mult, de întărire a felului nelegal în care erau administrate procedurile față de „rezidenți”. Potrivit motivării contestației depuse de DIICOT la dosar, argumentul privind responsabilitatea instituțiilor statului nu ar fi trebuit să înlăture suspiciunea faptelor anchetate și nici să diminueze în optica magistratului gravitatea acestor fapte, ci cel mult să confirme mecanismul infracțional derulat de gruparea Pașca. Viorel Pasca, liderul Asociatiei „Dumbrava – Dumnezeu Poarta de Grija”, este adus la sediul central al Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism (DIICOT) din Bucuresti pentru audieri intr-un dosar privind constituirea unui grup infractional organizat, traficul de persoane si exploatarea persoanelor vulnerabile. MIHAI POP / GMN / MEDIAFAX FOTO
Armata României participă la parada militară de Ziua Națională a Franței

Un detașament de onoare al Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul” reprezintă România la parada militară organizată la Paris cu ocazia Zilei Naționale a Franței, eveniment desfășurat anual pe bulevardul Champs-Élysées, anunță Ministerul Apărării Naționale. Potrivit unui comunicat transmis de MApN, în perioada 7-12 iulie 2026, militarii români participă la programul de pregătire organizat de autoritățile franceze în vederea desfășurării ceremoniei militare din 14 iulie. Loading … Detașamentul de onoare este comandat de maiorul Valentin Stan, locțiitorul comandantului Batalionului 2 Ceremoniale, Onoruri Militare și Intervenție din cadrul Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul”. MApN mai anunță că ultima participare a militarilor Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul” la parada militară organizată la Paris, cu prilejul Zilei Naționale a Franței, a avut loc în anul 2022. La rândul lor, militarii francezi au participat, în ultimii ani, la Parada Militară Națională organizată la București cu ocazia Zilei Naționale a României, reflectând relațiile strânse dintre forțele armate ale celor două state. „Cooperarea româno-franceză în domeniul apărării reprezintă unul dintre pilonii Parteneriatului Strategic dintre cele două state. Franța este națiunea-cadru a Grupului de Luptă NATO desfășurat la Cincu, având o contribuție esențială la consolidarea posturii de descurajare și apărare pe Flancul Estic al Alianței. Totodată, colaborarea româno-franceză are o tradiție îndelungată în domeniul industriei aeronautice, prin parteneriatul dintre Airbus Helicopters și IAR Ghimbav, iar în prezent este consolidată prin proiectele dezvoltate în cadrul instrumentului european SAFE. Acestea includ achiziția în comun a sistemelor portabile de apărare antiaeriană MISTRAL, precum și programele privind elicopterele multirol H225M și radarele produse de compania Thales, proiecte care contribuie atât la modernizarea capabilităților Armatei României, cât și la dezvoltarea industriei naționale de apărare prin transfer de tehnologie și implicarea operatorilor economici din România”, se arată în comunicatul transmis de MApN. Prezența detașamentului românesc la ceremonia dedicată Zilei Naționale a Republicii Franceze reprezintă o expresie a nivelului excelent al relațiilor dintre România și Franța și reconfirmă angajamentul comun pentru consolidarea securității în cadrul NATO și al Uniunii Europene.
Creatoarea de esențe, Alexandra Paven, a povestit cum a parfumat Arena Națională și Teatrul Național din București

Alexandra Paven, antreprenoare și creatoare de esențe, a povestit cum a „parfumat” diverse locații din București, printre care și Teatrul Național sau Arena Națională. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă. „Parfumarea” Teatrului Național și Arenei Naționale Invitată la Marius Tucă Show, Alexandra Paven a explicat că în ultimele sale proiecte s-a ocupat de educarea publicului în ceea ce privește parfumul. Antreprenoarea a vorbit despre „parfumarea” Teatrului Național și a Arenei Naționale. Loading … „În ultimul timp, ne-am ocupat cu educarea publicului. Aș vrea să îl educăm la nivel larg, dar deocamdată ne descurcăm… Și am început această campanie, am început prin a parfuma Teatrul National. Apoi am parfumat un stadion, Arena Națională. Asta mi s-a părut foarte drăguț că este în trend cu Campionatul Mondial,” a declarat antreprenoarea. „Noi ne jucăm cu reacția oamenilor” Antreprenoarea a detaliat întreg procesul de „parfumare”, cât și reacția oamenilor în fața rezultatului. „Am făcut proiectul ăsta cu Arena Națională care a fost absolut senzațional. Noi ne jucăm cu reacția oamenilor. Încerci să îi scoți dintr-o normalitate, faci tot felul de nebunii și îi pui într-o situație nouă. A fost extraordinar să vezi cu reacționează oamenii la neașteptatul ăsta,” a declarat Paven. Parfumarea unei locații presupune crearea unei identități olfactive personalizate. Procesul începe cu analiza spațiului, a istoriei și a valorilor pe care acesta le transmite, după care sunt alese și combinate esențe care reflectă atmosfera dorită. Parfumul este apoi difuzat discret în interior, astfel încât să completeze experiența vizitatorilor, să creeze o anumită stare și să facă locul mai ușor de recunoscut și de memorat prin miros.
Se mai face drumul de la Pasajul Ciurel spre Militari Residence și A1?

Alexandru Tufan și Bogdan Petrescu, reprezentanți ai Asociației Metrou Ușor, organizație specializată în soluții de mobilitate urbană, au explicat în emisiunea „Cu Gândul la București” ce ar trebui să facă autoritățile la proiectul de la Pasajul Ciurel, unde nu s-a mai continuat un drum expres către ieșirea din București, ca o alternativă la bulevardul Iuliu Maniu – arteră sufocată de trafic. „Avem două viziuni. Una este cea a celor care spun că este nevoie de o alternativă la Iuliu Maniu, dar avem și cealaltă parte a cetățenilor care nu doresc poluarea malurilor Dâmboviței. Își doresc o Dâmboviță mai pietonală. Ultima variantă propusă de Primăria Sectorului 6 ne-a plăcut. Practic, se va continua artera, pe un drum redus, care ar trebui să reprezinte o alternativă pentru cetățenii din cartierele Roșu, Militari Residence. Scopul nu este să aduci neapărat A1 direct la Piața Unirii pe malul Dâmboviței. Trebuie continuat acest proiect care este necesar, dar echilibrat”, a declarat Alexandru Tufan în emisiunea „Cu Gândul la București”. Loading … Potrivit lui Bogdan Petrescu, vicepreședinte „Metroul Ușor”, scopul inițial al drumului de la Pasajul Ciurel nu mai este de actualitate, mai ales în contextul în care se va deschide A0. „Scopul inițial al acestui proiect s-a pierdut definitiv, pentru că nu mai este atractiv să intri în București, pentru că avem Autostrada A 0, care va fi gata toată la finalul acestui an”, spune Bogdan Petrescu. Primarul Sectorului 6, în exclusivitate la Gândul: „Vrem să-l scoatem spre Chiajna” Primarul Sectorului 6, Paul Moldovan, a declarat, recent, în cadrul emisiunii „Cu Gândul la București”, că Primăria Sectorului 6 are în plan să construiască un drum de la Pasajul Ciurel spre ieșirea din București. O variantă fezabilă ar fi spre Chiajna, iar drumul ar mai elibera din traficul de pe Iuliu Maniu. „Din punctul nostru de vedere, din punctul meu de vedere, la Sectorul 6 este absolut necesar să găsim o variantă prin care să continuăm totuși această investiție, pentru că vorbim, totuși de un viraj la stânga, sau la dreapta, de aproximativ 300 de milioane de lei. Avem un viraj care nu rezolvă mai nimic. Tot Iuliu Maniu a rămas unica ieșire”, a declarat Paul Moldovan în emisiunea „Cu Gândul la București”. Pe de altă parte, spune edilul Sectorului 6, se dorește o fluidizare a traficului spre ieșire, dar nu se vrea încurajarea traficului la intrare în oraș, pe acest drum. Drumul de la Pasajul Ciurel: Ne dorim să-l ducem spre comuna Chiajna, sau în Centura Capitalei și A1 „Noi avem o soluție pe care vrem să i-o propunem primarului general. Am făcut câteva proiecții cu ce va exista acolo. Ne dorim totuși să ducem acest drum spre comuna Chiajna, sau în Centura Capitalei și A1. Avem o variantă pe care putem să începem niște discuții. Este o discuție destul de complicată. Avem nevoie de acest drum, dar pe de altă parte nu ne dorim să aducem foarte mult trafic înspre oraș. Și să încurajăm mai mult transportul public (…) Nu sunt necesare exproprieri la valoarea care s-a vehiculat. Din ce am verificat noi, traseul este liber, fără blocuri sau case de locuit. A existat un Plan Urbanistic Zonal care stabilea și un culoar de exproprieri, și acolo există o interdicție de construire”, a precizat Moldovan. Proiectul de la Ciurel, denumit și „podul spre nicăieri”, a costat municipalitatea 240 de milioane de lei, iar contractul pentru realizarea acestui proiect a fost semnat în 2010 cu asocierea Max Boegl-Astaldi-Euroconstruct. Podul care a fost deschis în 2020 a atras foarte multe critici, tocmai pentru faptul că în stadiul actual, fără drumul expres către A1, este considerat un simplu „viraj la stânga”.
Românii fug după vacanțe ieftine în Bulgaria, iar Fiscul face razie. O felie de tort se vinde cu 18 euro, pe litoral

În ultimii ani, turiștii români și-au îndreptat pașii către alte destinații de vacanță, fugind, sub o formă sau alta, de prețurile „piperate” de pe litoralul românesc. Deși există o fugă după „vacanțe ieftine” în Bulgaria, de exemplu, țara vecină prezintă și ea, în diverse stațiuni, nereguli. O razie a Fiscului bulgar a scos la suprafață prețuri uriașe pentru preparate diverse, dar și afaceri care își ascundeau încasările. Bulgaria rămâne o destinație populară pentru vacanțele românilor, însă autoritățile fiscale au descoperit nereguli în mai multe localuri de pe litoral. Controalele au scos la iveală prețuri foarte ridicate pentru unele produse și afaceri care nu își declarau toate încasările. Fiscul bulgar a verificat, în două zile, 76 de localuri din Sozopol. La aproape o treime dintre acestea au fost găsite nereguli, în special pentru neemiterea bonurilor fiscale, potrivit autorităților bulgare. Loading … Acum, în Bulgaria, plata se face în euro. Sursă foto: Shutterstock Nereguli pe litoralul din Bulgaria Inspectorii Agenției Naționale pentru Venituri din Bulgaria (NAP) au descoperit nereguli și într-un local de pe plaja Kavațite (cunoscută și drept plaja Kavatsi). Acolo, vânzările erau înregistrate cu o imprimantă nefiscală, iar documentele oferite clienților nu erau raportate în sistemul fiscal. „În locul unui dispozitiv fiscal se folosește o imprimantă nefiscală”, a explicat Anna Mitova, arată stiripesurse.ro. De asemenea, un tehnician autorizat a fost trimis să extragă datele din dispozitivul folosit de comerciant. Autoritățile vor verifica valoarea încasărilor nedeclarate, iar firma riscă sancțiuni pentru veniturile ascunse și pentru neemiterea bonurilor fiscale. Situația aferentă plajei respectivă nu este singulară. În urma controalelor din Sozopol, inspectorii au găsit nereguli în 25 de localuri. Cea mai frecventă problemă reprezintă neemiterea bonurilor fiscale. Deocamdată nu a fost închisă nicio unitate, însă afacerile care repetă abaterile riscă să fie oprite temporar. Autoritățile spun că verificările pot fi reluate oricând. O felie de tort ajunge să coste 18 euro Autoritățile bulgare verifică și prețurile practicate pe litoral, după numeroase reclamații din partea clienților. Zeci de comercianți din Sozopol au fost obligați să explice motivul pentru care prețurile au fost majorate. Inspectorii au identificat produse vândute la prețuri foarte ridicate, însă acestea nu reprezintă automat o încălcare a legii. De exemplu, o felie de tort costă 18 euro, iar un bol de tarator (supă de castraveți) costă 9 euro. În urma celor 650 de controale efectuate de Fiscul bulgar au fost descoperite 226 de nereguli. Controalele au avut loc în perioada 29 iunie – 6 iulie 2026. „Dacă comerciantul a majorat prețul într-un mod justificat din punct de vedere economic și există consumatori care sunt dispuși să îl plătească, aceasta este o chestiune de alegere pe piață, nu de intervenție a statului. Statul nu are autoritatea de a stabili prețurile”, a explicat reprezentanta Fiscului bulgar. Sursă foto: Shutterstock – imagini cu rol ilustrativ
INSP demontează informația potrivit căreia angajata Metrorex ar fi fost infectată cu o bacterie periculoasă, după inundația de la Piața Victoriei 2. Nu a fost expusă la apa revărsată

INSP a declanșat o anchetă epidemiologică și demontează informația potrivit căreia angajata Metrorex ar fi fost infectată cu o bacterie periculoasă, după inundația de la stația de metrou Piața Victoriei 2. Reprezentanții Institutului Național de Sănătate Publică susțin că persoana în cauză „nu a fost expusă la apa revărsată”. În urmă cu doar câteva ore, Conf. Prof. Dr. Beatrice Mahler, medic al Institutului Național de Pneumologie „Prof. Dr. Marius Nasta”, cerea o anchetă epidemiologică în cazul angajatei Metrorex, aflate în stare critică, după inundațiile de la metrou. De asemenea, a recomandat persoanelor cu probleme de sănătate să evite deplasarea cu metroul. Mai multe detalii AICI. Loading … Vă reamintim că în spațiul public au apărut informații potrivit cărora angajata Metrorex ar fi luat o bacterie periculoasă, după inundațiile de la Piața Victoriei 2. Surse Gândul au precizat că este internată la „Matei Balș”, pe secția ATI, intubată, dar stabilă. Vezi AICI detaliile. Ce a comunicat INSP Acum, după ce s-a spus că ar fi contractat bacteria în urma inundației de la stația de metrou, INSP a comunicat că angajata „nu a fost expusă la apa revărsată”. Analizele au confirmat un caz de legioneloză. „Persoana nu a fost expusă la apa reversată în incinta staţiei. Intervenţia de evacuare a apei a fost realizată de către pompieri şi jandarmi. În vederea identificării acesteia, echipele DSP Ilfov, compartimentului medical din cadrul Ministerului Transporturilor şi DSP Bucureşti vor continua investigaţiile epidemiologice”, a transmis INSP. Cum este contractată legioneloza? Legioneloza este o boală transmisibilă care trebuie raportată autorităților sanitare, potrivit legislației în vigoare. Datele oficiale arată că, în 2025, au fost înregistrate 82 de cazuri, dintre care 70 confirmate și 12 probabile. Specialiștii avertizează că sedimentele, rugina, nămolul și biofilmul favorizează dezvoltarea bacteriei Legionella în instalațiile de apă. „Legionella este o bacterie larg răspândită în natură şi poate fi găsită în râuri, lacuri, acumulări de apă, de obicei în număr mic. Din sursele naturale poate trece în rezervoare artificiale (reţele centralizate de apă, sisteme de apă din clădiri individuale). Temperatura apei cuprinsă între 20°C şi 45 °C favorizează creşterea bacteriei şi are o supravieţuire limitată la peste 60 °C. Legionella are nevoie de nutrienţi obţinuţi de la organisme care se pot afla şi ele în sistemele de apă, cum ar fi alge, amoebe, bacterii”, mai precizează specialiştii. Surse probabile de Legionella INSP a oferit și o listă cu sursele probabile de Legionella. Sistemele de apă caldă și rece Turnurile de răcire și condensatorii de evaporare Bazine industriale de aerare pentru produse Piscine, bazine naturale, izvoare termale Bazinele încălzite destinate nașterii Fântâni, aspersoare Umidificatoare pentru vitrine cu alimente Echipamente pentru terapie respiratorie Linii de apă dentară Sol, compost Spălătorii pentru mașini și rezervoare pentru spălarea parbrizelor Mașini-unelte de răcire cu apă Nu se transmite de la o persoană la alta INSP precizează că nu există vaccin împotriva legionelozei. Prevenția se bazează pe întreținerea corespunzătoare a instalațiilor de apă și pe menținerea unei igiene adecvate. Bacteria nu se transmite de la o persoană la alta. „Nu există prevenţie specifică pentru pneumonia cu Legionella (ex. vaccinuri). Cea mai eficientă modalitate de a preveni îmbolnăvirile se adresează factorilor de mediu, prin menţinerea unei temperaturi corespunzătoare a apei destinate consumului uman şi prin menţinerea unei stări de igienă corespunzătoare a sistemelor şi echipamentelor menţionate mai sus. Bacteria nu se transmite de la om la om”, arată INSP.
Victor Ciutacu a pierdut procesul cu Oana Gheorghiu și Dăruiește Viață pentru defăimare. Susține că instanța nu a motivat sentința și că va face apel. Daunele imputate sunt de 1 milion de lei

Victor Ciutacu a pierdut procesul cu vicepremierul interimar Oana Gheorghiu și Asociația Dăruiește Viață pentru defăimare. Tribunalul București l-a obligat pe jurnalist să plătească daune morale de 1 milion de lei pe motiv că „a alimentat, validat și amplificat acuzațiile”. Acesta susține însă că sentința nu explică în mod concret motivele condamnării și a anunțat, într-o postare pe rețelele sociale, că va face apel. Tribunalul București a admis acțiunea formulată de Asociația Dăruiește Viață, Oana Gheorghiu și Carmen Uscatu împotriva jurnaliștilor Victor Ciutacu, Liviu Alexa, János Korpos și Iosefina Pascal, dar și a societății SC RTV HD SRL (România TV), în dosarul care a avut ca obiect acuzații de defăimare, potrivit Lumea Justiției. În cazul lui Ciutacu, instanța a dispus plata, în solidar cu România TV, a unor daune morale de 1 milion de lei: 500.000 de lei către Asociația Dăruiește Viață, 250.000 de lei către Oana Gheorghiu și 250.000 de lei către Carmen Uscatu. Loading … Despăgubiri totale de 3,1 milioane de lei în dosarul de defăimare În total, instanța a acordat reclamantelor despăgubiri morale totale în valoare de 3,1 milioane de lei. Pe lângă despăgubirile stabilite în sarcina lui Victor Ciutacu și a România TV, instanța l-a obligat și pe jurnalistul Liviu Alexa să plătească, la rândul său, un milion de lei, iar pe János Korpos, în solidar cu România TV, aceeași sumă. În cazul jurnalistei Iosefina Pascal, Tribunalul București a stabilit despăgubiri totale de 100.000 de lei, respectiv 50.000 de lei către Asociația Dăruiește Viață, 25.000 de lei către Oana Gheorghiu și 25.000 de lei către Carmen Uscatu. Dosarul a vizat dezvăluirile și dezbaterile difuzate în anul 2023 la România TV, în care au fost discutate activitatea Asociației Dăruiește Viață și modul în care au fost cheltuite fondurile provenite din donații și sponsorizări. Reclamantele au susținut că au fost ținta unei campanii de denigrare și că afirmațiile prezentate le-au afectat onoarea, demnitatea, reputația și imaginea. „Reclamantele au sustinut ca, in cadrul emisiunilor difuzate pe postul de televiziune Romania TV, au fost supuse unui veritabil linsaj mediatic, prin abordarea speculativa si tendentioasa a unor aspecte sensibile, fiind indusa in perceptia publicului ideea implicarii acestora in activitati ilicite de natura penala, la savarsirea carora ar fi participat si alte personalitati cunoscute, pentru mai multa credibilitate si pentru atragerea mai multor fonduri, prin prezentarea repetata a unor nereguli si a unor fapte extrem de grave savarsite de acestea, folosind termeni exagerati si furnizand informatii de impact cu scopul de a soca. In acest sens, au aratat ca nu a existat o minima verificare prealabila, generandu-le astfel prejudicii de imagine”, se arată în decizia Tribunalului București. Victor Ciutacu critică motivarea instanței Victor Ciutacu a reacționat într-o postare pe rețelele sociale, după publicarea motivării, și a anunțat că va face apel. Acesta susține că hotărârea Tribunalului București nu explică în mod concret care sunt faptele pentru care a fost sancționat și afirmă că motivarea instanței se bazează pe formulări de tipul „pare că”. „Nu mai sunt nici furios, nici indignat, nici nimic. Înmărmurit, ăsta ar fi, poate, cuvântul potrivit. Mă așteptam (…) să citesc o demonstrație savantă a gravei culpe de care m-aș face vinovat. Și am aflat că trebuie să vărs în conturile Dăruiește Viață, plus cele ale fondatoarelor Oana Gheorghiu și Carmen Uscatu, un milion de lei (…) fiindcă PARE CĂ…”, a scris Victor Ciutacu. De asemenea, jurnalistul susține că în cele 57 de pagini ale motivării nu se arată „ce a făcut” și nici „cum a prejudiciat” ONG-ul și pe fondatoarele sale. „Nicăieri, în lungă polologhie de 57 de pagini, plină de citate din emisiunea mea, nu scrie CE am făcut și nu se demonstrează CUM am prejudiciat ONG-ul și pe fondatoarele sale. Care se prezumă că au o reputație inatacabilă. Am aflat, însă, că, la cei 30 de ani de experiență în presă ai mei, trebuia să-mi cenzurez în direct invitații. Adică să-i închid gura în direct lui Liviu Alexa. Care, șoc și groază, scrie și, uneori, vorbește într-un limbaj buruienos. Și că suntem, toți, eu, Korpos, Alexa și Pascal, vinovați în egală măsură, ca la procesele colective, deși fiecare în parte suntem oameni diferiți și ne comportăm diferit. Spre exemplu, Alexa a dezvăluit, eu am preluat și l-am invitat în direct, Pascal a comentat, iar Korpos a citit un cap video și doar s-a mirat relativ zgomotos. Până și liderii naziști au primit la Nurenberg pedepse individualizate. Noi nu merităm privilegiul ăsta”. „Onorata instanță nici măcar nu s-a obosit să vizioneze înregistrarea emisiunii” În continuarea mesajului, Victor Ciutacu susține că instanța i-a reproșat faptul că nu ar fi prezentat dovezi pentru afirmațiile făcute în emisiune, deși, potrivit acestuia, la dosar exista înregistrarea integrală a emisiunii, în care au fost prezentate documente financiare ale Asociației Dăruiește Viață. „Mi se impută că nu am fi probat presupusele acuzații. Ceea ce demonstrează că onorata instanță (…) nici măcar nu s-a obosit să vizioneze înregistrarea emisiunii. (…) Putea vedea hectare de facsimile din rapoartele financiare ale Asociației Dăruiește Viață, auditate de KPMG. Documente postate pe site-ul ONG-ului, folosite de Alexa în documentarea investigației sale și care nu am auzit să fi fost declarate false”. De asemenea, jurnalistul explică că România TV a difuzat dreptul la replică transmis de reprezentanții asociației de patru ori, deși instanța ar fi reținut contrariul. „În plus, eu și România TV suntem caracterizați drept rău-voitori și lipsiți de deontologie fiindcă nu am fi difuzat dreptul la replică primit. Pe care L-AM DIFUZAT DE 4 (PATRU) ORI!”. Jurnalistul anunță că va face apel În finalul postării, Victor Ciutacu a anunțat că, atât el, cât și postul de televiziune, vor contesta hotărârea Tribunalului București. „Eu fac, evident, apel. La fel, postul pentru care lucrez și, sunt convins, ceilalți condamnați. Altă soluție n-am”, a transmis Victor Ciutacu.
Dan Barna, fostul președinte USR, a fost audiat la DNA. Barna ar fi fost chemat de procurori în dosarul vaccinurilor

Dan Barna, fost vicepremier în primul an de pandemie, a fost audiat astăzi la DNA în dosarul achizițiilor de vaccinuri anti-COVID. În acest dosar sunt urmăriți penal Florin Cîțu, Vlad Voiculescu, Ioana Mihăilă și Andrei Baciu. Dan Barna a explicat pentru Gândul că a fost audiat ca martor în dosarul vaccinurilor achiziționate de România în perioada crizei COVID. Între altele, el a dat un exemplu paralel legat de întrebarea de ce au fost achiziționate atâtea vaccinuri și cât de oportună era achiziția: „Uitați, ca exemplu: începe un război și apare o situație de necesitate și cumperi multe tancuri. Apoi vine pacea. Ce faci? Întrebi de ce s-au cumpărat atâtea tancuri?” Dan Barna dă explicații la DNA în dosarul vaccinurilor anti-COVID Loading … Pe 23 noiembrie 2023, DNA a anunțat că a deschis dosar de abuz în serviciu. Este vorba despre achiziția de vaccinuri în pandemia de Covid. Sunt vizați doi foști miniștri ai Sănătății – Vlad Voiculescu și Ioana Mihăilă, dar și fostul premier din acea perioadă – Florin Cîțu. Ulterior ancheta s-a extins și a fost chemat și Andrei Baciu, care era secretar de stat cu atribuții delegate de ministru al Sănătății în perioada pandemiei. Reamintim că în scandaloasa afacere a vaccinurilor cumpărate peste necesitățile populației, unul dintre documentele foarte importante în ecuația anchetei Direcției Naționale Anticorupție (DNA) este MEMORANDUMUL semnat în baza adresei nr. 1007609/18.03.2021 de către vicepremierul de la acea dată, Dan Barna, ministrul Sănătății Vlad Voiculescu și ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare. Acest Memorandum a fost necesar în vederea aprobării semnării celui de-al doilea contract de furnizare de vaccin împotriva Covid-19 produs de compania Moderna pentru o cantitate de 6.390.404 de doze la o valoare de aproximativ 151.500.000 de euro. Gândul a publicat anterior acest document (vezi galeria foto) din care reiese modul în care a fost realizată comanda, prin semnarea acestei tranșe de vaccinuri de la Moderna de către Vlad Voiculescu. Conform procurorilor DNA, Voiculescu este acuzat că ar fi semnat pentru achiziționarea a 14.445.798 doze de vaccin, din care o cantitate de 6.390.404 doze MODERNA, iar restul de la PFIZER. Dan Barna / Foto – Mediafax Cum s-a plusat pentru extinderea vaccinării în momentul în care companiile făceau studii pe voluntari Din document reiese că, la data semnării acestui Memorandum, existau încă “multe necunoscute în legătură cu nevoia de a re-vaccina“. “Durata protecției nu este cunoscută în momentul de față și nu poate fi exclusă necesitatea administrării unei noi doze de vaccin la un anumit interval de timp, în special în situația în care virusul rămâne foarte răspândit la nivel global. Eficacitatea față de unele tulpini virale noi este diminuată, din datele disponibile, pentru vaccinurile care au fost testate în zone în care acestea au o prevalență mare, iar administrarea unei a treia doze din vaccinurile curente sau a unei doze noi dintr-un vaccin adaptat la tulpinile noi vor trebui luate în calcul. În momentul de față, atât Moderna, cât și BioNTech/Pfizer și CureVac au început studii clinice care investighează efectul administrării unei a 3-a doze de vaccin la un interval de câteva luni de la primele. În plus, Moderna și BioNTech/Pfizer au produs deja vaccinuri adaptate la noile tulpini în cantități suficente pentru derularea studiilor clinice. Dacă sunt autorizate ca produs nou sau ca variație sub actuala autorizație de punere pe piață, se va putea negocia ca doze din aceste vaccinuri adaptate să înlocuiască dozele deja contractate (acest lucru a fost prevăzut în contractele noi, suplimentare, și nu era posibil în contractele inițiale).”
Ce s-a ales de promisiunea lui Bolojan de la început de mandat că va salva economia. A preluat o țară cu o prognoză de creștere de 2,4% pentru 2026, iar datele oficiale arată acum o scădere de -1,2%. O gaură de peste 70 de miliarde de lei

Guvernul Ilie Bolojan a pornit la drum, la mijlocul lui 2025, cu o promisiune de creștere economică de 2,4% în 2026, conform datelor de la Comisia Națională de Strategie și Prognoză (CNSP). Cele mai recente cifre de la Institutul Național de Statistică (INS) arată, de fapt, o scădere de -1,2%. Ratarea este, deci, de 3,6 puncte procentuale din PIB, care înseamnă, în lei, o pierdere de 72 de miliarde de lei, adică peste 14 miliarde de euro. Trimestru de trimestru, datele CNSP au fost ajustate, pe măsură ce guvernul Bolojan implementa creșterile de taxe și măsurile de austeritate care au sufocat consumul. Cu toate acestea, guvernul Ilie Bolojan a continuat măsurile de tăieri de venituri și de creșteri de taxe și rezultatul se reflectă în pierderile de zeci de miliarde de lei din economia României. Inflația, și ea venită ca urmare a creșterii taxelor, a pus capac cu totul economiei și a aruncat în aer puterea de cumpărare a cetățenilor. „Inevitabil, va fi o luptă serioasă să reducem deficitele (…) fără să sufere românii foarte mult, fără să încetinim economia”, spunea Ilie Bolojan pe 21 iunie 2025. Și s-a ținut de cuvânt. Economia nu a încetinit, ci s-a prăbușit. Loading … Promisiuni de creștere economică la început de mandat La mijlocul lui 2025, CNSP, organul guvernului pentru prognoze economice, pe care se bazează inclusiv construcția bugetului anual al țării, prognoza un avans de 2,4% al economiei în 2026. Ar fi urmat să crească toate sectoarele economiei, de la industrie, la agricultură sau servicii. Și pe partea de utilizare ar fi urmat să crească toate sectoarele: consum, investiții. De exemplu, industria ar fi urmat să crească în 2026 cu 1,4%, o creștere mare dacă ne uităm la dezastrul industrial din ultimii 6 ani. De asemenea, agricultura ar fi urmat să avanseze cu 3,1%. Consumul, care este coloana vertabrală a oricărei economii din lume, ar fi trebuit să crească cu 2,5% și să ajute economia să țină capul la suprafață. Prognoze din ce în ce mai proaste, dar măsurile de prăbușire a consumului au fost menținute de Ilie Bolojan Pesimismul guvernului Bolojan în ceea ce privește creșterea economică a crescut constant, iar prognozele s-au înrăutățit. De la o creștere economică prognozată de 2,4% la început de mandat, ultima proognoză a guvernului Bolojan este că economia va avansa cu 0,1% în 2026. Cu toate că, trimestru de trimestru, economia mergea din ce în ce mai rău și prognozele se înrăutățeau, inflația a rămas la peste 10%, din cauza taxelor care au crescut, în frunte cu TVA-ul. Concomitent, măsurile de reducere a veniturilor populației au lovit și mai tare în puterea de cumpărare, care, pe cale de consecință, au lovit consumul. De la creștere la prăbușire economică Nicio prognoză serioasă, astăzi, nu mai vede creștere economică în România. După încă un set de date-șoc de la Institutul Național de Statistică (INS), lucrurile au devenit limpezi: economia României, sub genrarea Bolojan, s-a prăbușit în loc să crească, așa cum promitea executivul, în termeni practici. Captură comunicat INS 09.07.2026. Evoluția principalelor segmente economice în Trimestrul I 2026 vs. Trimestrul I 2025. De exemplu, industria, care trebuia să crească cu 1,4%, scade de fapt cu 0,2%. Agricultura, care trebuia să se expandeze cu 3,1%, a stagnat. De fapt, toți indcatorii ar fi trebuit să crească, dar lucrurile s-au întâmplat exact pe dos. Nu este clar cine sau ce s-a câștigat din toate măsurile de austeritate și de creșteri de taxe, care au cauzat inflație, scăderi de venituri și criza economică.