Chivu, dezlănțuit după primul titlu de antrenor, cucerit cu Inter. Made in Romania, hitul serii în vestiarele de pe Giuseppe Meazza

chivu,-dezlantuit-dupa-primul-titlu-de-antrenor,-cucerit-cu-inter.-made-in-romania,-hitul-serii-in-vestiarele-de-pe-giuseppe-meazza

Fostul internațional român Cristi Chivu a câștigat primul său titlu ca antrenor, cu Inter Milano, duminică seara, 3 mai. În etapa a 35-a din Serie A, echipa „nerazzurro” a învins-o pe Parma cu 2-0, pe „Giuseppe Meazza”. Inter a obținut al 21-lea său titlu de campioană la primul sezon cu Chivu pe bancă. Inter, în fața eventului Fostul fundaș român a preluat formația din Milano având doar 13 partide ca antrenor în Serie A, chiar pe banca Parmei, în sezonul trecut. El a salvat de la retrogradare gruparea din Emilia-Romagna având un final de campionat impresionant. Duminică, golurile Interului au fost marcate de Marcus Thuram (min. 45) și Henrih Mhitarian (min. 80). Cu trei etape înainte de finalul sezonului, trupa pregătită de Chivu are 12 puncte avans față de următoarea clasată, Napoli, câștigătoarea titlului în sezonul precedent. Chivu are trei titluri cu Inter și ca jucător, cucerite în 2008, 2009 și 2010. Inter Milano are șansa de a realiza eventul în ediția actuală, dacă o va învinge pe Lazio în finala Cupei Italiei. Partida este programată pe 13 mai, pe Stadio Olimpico, din Roma. Chivu, udat cu șampanie de jucători, în vestiar La finalul meciului cu Parma, petrecerea jucătorilor s-a mutat de pe gazon la vestiare, acolo unde antrenorul Interului a fost în centrul atenției. Descătușat, tehnicianul român a dat frâu liber emoțiilor, bucurându-se ca un copil alături de elevii săi. Chivu a dansat, a cântat și s-a lăsat udat cu șampanie de superstarurile alături de care a cucerit primul trofeu de campion ca antrenor. Hitul serii în vestiarele de pe Giuseppe Meazza a fost „Made in Romania”, piesa interpretată de Petrică Cercel, pe care mijlocașul turc Hakan Calhanoglu a promovat-o puternic, făcând-o celebră la nivel internațional. RECOMANDAREA AUTORULUI: Cristi Chivu, campion cu Inter în Italia. Echipa pe care o antrenează românul a învins Parma și a luat titlul Cristi Chivu a comentat ancheta procurorilor italieni care vizează clubul Inter: „Sunt plătit doar ca să antrenez”

Cristi Chivu, campion cu Inter în Italia. Echipa pe care o antrenează românul a învins Parma și a luat titlul

cristi-chivu,-campion-cu-inter-in-italia.-echipa-pe-care-o-antreneaza-romanul-a-invins-parma-si-a-luat-titlul

Antrenorul Cristi Chivu a intrat în istoria fotbalului românesc și italian, după ce Inter Milano a cucerit titlul în Serie A, duminică seară, în urma victoriei cu 2-0 contra Parma, pe stadionul San Siro, meci contând pentru etapa a 35-a, scrie Mediafax. Formația pregătită de el s-a impus prin golurile marcate de Marcus Thuram (45+1) și Henrikh Mkhitaryan (80), ultimul după o pasă decisivă oferită de Lautaro Martínez, revenit după o accidentare. FOTO – Profimedia Succesul a declanșat sărbătoarea pe Stadionul „San Siro”, unde fanii nerazzurrilor au celebrat un nou Scudetto, al 21-lea din istorie. Chivu devine, astfel, primul antrenor român care cucerește titlul într-unul dintre cele cinci mari campionate din Europa (Anglia, Spania, Italia, Germania, Franța). Mai mult, fostul căpitan al naționalei României reușește o performanță rară: câștigă campionatul Italiei atât ca jucător, cât și ca antrenor al lui Inter. Ca fotbalist, el a cucerit trei titluri cu gruparea milaneză, în 2008, 2009 și 2010. Prin succesul uriaș din această seară, Cristi Chivu devine al 17-lea antrenor străin campion în Serie A. De asemenea, este al patrulea tehnician străin campion cu Inter, după Árpád Weisz, Helenio Herrera și José Mourinho. FOTO – Profimedia Autorul mai recomandă: „Nu-mi place să mă comparați cu Mourinho”. Chivu, reacție de milioane după calificarea în finala Cupei Italiei Cristi Chivu, înlocuit de Diego Simeone? Anunțul presei din Italia după ce s-a scris că Inter îi va prelungi înțelegerea românului până în 2029 Presa din Italia îl CRITICĂ pe Cristian Chivu: „Și-a pierdut echipa. Cel mai bun Inter nu mai există”

Oana Gheorghiu publică răspunsul injurios primit de la deputatul Adrian Solomon la îndemnul de a nu vota moțiunea: Ce ne-am face fără asemenea aleși?

oana-gheorghiu-publica-raspunsul-injurios-primit-de-la-deputatul-adrian-solomon-la-indemnul-de-a-nu-vota-motiunea:-ce-ne-am-face-fara-asemenea-alesi?

Vicepremierul Oana Gheorghiu a publicat, pe Facebook, răspunsul injurios primit de la deputatul Adrian Solomon, la îndemnul său de a nu vota moțiunea. „Ce ne-am face fără asemenea aleși?”, a fost concluzia acesteia. „Îi mulțumesc domnului deputat PSD Adrian Solomon pentru răspunsul pertinent și profesionist față de îndemnul meu să voteze după capul lui, nu după ordinul șefului de partid. Ce ne-am face noi oare fără asemenea aleși în Parlamentul României?”, a scris Oana Gheorghiu, pe rețelele de socializare. Adrian Solomon / FOTO – cdep.ro Vicepremierul Oana Gheorghiu este acuzată că, alături de echipa sa de campanie, a început să umple poşta electronică a parlamentarilor români cu mesaje în care diverse nume îi roagă să nu voteze moţiunea împotriva actualului guvern. De altfel, Gândul a intrat în posesia mesajului transmis de vicepremierul Gheorghiu către parlamentari înainte de moțiune. Autorul mai recomandă: Operaţiunea “spam”. Parlamentarii sunt bombardaţi cu mii de emailuri identice, de pe zeci de adrese diferite, pentru a-l susţine pe Ilie Bolojan la moţiunea de cenzură Oana Gheorghiu îi ironizează pe parlamentarii cărora le-a scris cum să voteze la moțiune: „Îmi cer scuze public” PSD reacţionează la mesajul vicepremierului Oana Gheorghiu: „Nu mai aveţi ce negocia. Marţi, 5 mai, veţi pleca acasă”

Ana Blandiana, apel către parlamentarii care vor vota moțiunea împotriva Guvernului Bolojan. Au posibilitatea să fie crezuți că le pasă de țară

ana-blandiana,-apel-catre-parlamentarii-care-vor-vota-motiunea-impotriva-guvernului-bolojan.-au-posibilitatea-sa-fie-crezuti-ca-le-pasa-de-tara

Sute de oameni și-au făcut apariția în Piața Victoriei, în fața sediului Guvernului, la un miting pro-Bolojan. Printre manifestanți s-a aflat și scriitoarea Ana Blandiana care a făcut un apel către parlamentari care vor vota marți moțiunea depusă de PSD și AUR împotriva actualului Executiv.  Ana Blandiana a transmis că parlamentarii au un mare noroc pentru că au posibilitatea să demonstreze că le pasă de viitorul României. Poeta a spus că de această dată nu este vorba de o luptă între partide, ci este vorba despre țară. „Cred că am de spus un singur lucru, care este de fapt un apel către parlamentari. Cred că au un mare noroc. Cu prilejul ăsta au posibilitatea în sfârșit să fie crezuți că le pasă de țară. Dacă nu votează pot să spele toate păcatele, pentru că de data asta nu este vorba de o luptă între partide, este vorba de țară. Dacă nu înțelegă așa, atunci chiar n-au de ce să stea acolo”. De asemenea, poeta a transmis că cei care nu înțeleg gravitatea situației nu au dreptul să fie în Parlament. Aceasta a făcut o paralelă cu perioada regimului Ceușescu și a subliniat că de această dată prostia este imensă. „În măsura în care nu înțeleg asta, nici nu au dreptul să stea acolo.Pentru că, până la urmă, și asta din timpul lui Ceaușescu, mă gândeam,cât este prostie și cât este răutate în tot răul care se întâmplă. Erau amândouă și și-acum sunt amândouă”. Blandiana: Faptul că Bolojan există este un mare noroc Ana Blandiana a  mai spus că exitența lui Ilie Bolojan în fruntea Guvernului este un mare noroc pentru România. „De data asta, prostia este imensă. E clar că nimeni, nici PSD-ul, nici parlamentarii de toate culorile, nu au interesul să oprească funcționarea țării, pentru că despre asta-i vorba. Este clar că nu există nicio idee de ce faci în loc, de ce faci fără Bolojan. Iar faptul că Bolojan există, este, de fapt, un mare noroc”. RECOMANDAREA AUTORULUI:  Manifestație de susținere a Guvernului Bolojan, în Piața Victoriei. Oamenii scandează: “Nu vă fie frică, moțiunea pică”. Câte persoane s-au strâns Incident la miting: Un trecător a strigat „demisia”, participanții au ripostat cu „Bolojan”. Au intervenit jandarmii

Primarul din Ramstein, unde sunt găzduite Forţele Aeriene Americane în Europa, avertizează asupra consecinţelor retragerii trupelor SUA din Germania

primarul-din-ramstein,-unde-sunt-gazduite-fortele-aeriene-americane-in-europa,-avertizeaza-asupra-consecintelor-retragerii-trupelor-sua-din-germania

Primarul oraşului Ramstein-Miesenbach, Ralf Hechler, a declarat duminică, pentru DPA, că retragerea a 5.000 de militari americani din Germania, anunţată de preşedintele SUA, Donald Trump, va avea un impact devastator asupra comunităţilor care găzduiesc baze americane. Oraşul din sud-vestul Germaniei găzduieşte baza aeriană Ramstein, sediul Forţelor Aeriene Americane în Europa. FOTO – Profimedia Administrația de la Casa Albă nu a anunţat, deocamdată, ce baze vor fi afectate de retragere, dar edilul a explicat că decizia, venită după criticile formulate de cancelarul german Friedrich Merz la adresa războiului din Iran la începutul acestei săptămâni, ar avea un impact „dezastruos” dacă va fi afectat oraşul Ramstein-Miesenbach. „Ar fi o lovitură economică dureroasă” Astfel, retragerea ar putea afecta până la 12.000 de persoane, incluzând familiile care s-ar muta odată cu trupele, a explicat primarul. Municipalitatea întreţine infrastructura pentru a deservi numărul mare de rezidenţi americani. „Dacă o mare parte ar pleca definitiv, ar fi o lovitură economică dureroasă”, a avertizat el. În municipalitatea Ramstein-Miesenbach, care este situată chiar lângă imensa bază a Forţelor Aeriene ale SUA, locuiesc aproape 8.000 de americani cu familiile lor. Ca urmare, impactul economic al prezenţei militare americane în Ramstein se ridică la peste 2 miliarde de dolari pe an şi include salariile, chiriile şi contractele pentru firmele locale. Hechler a mai avertizat că alte oraşe din regiune, de unde trupele americane s-au retras după sfârşitul Războiului Rece, nu şi-au revenit niciodată după această măsură. „Încă suferă şi astăzi. Odată ce puterea economică a dispărut, de obicei nu se mai întoarce”, a mai spus el. Autorul mai recomandă: Trump i-a transmis lui Merz să-și „repare” țara, să încheie mai repede războiul din Ucraina și să se preocupe mai puțin de Iran Donald Tusk avertizează că NATO este în pragul dezintegrării: „Trebuie să facem ce e necesar pentru a inversa această tendinţă dezastruoasă” Reacția ministrului german al Apărării: Era de așteptat că Trump își va retrage trupele. Trebuie să întărim pilonul european din cadrul NATO

Trafic îngreunat pe DN1, între Brașov și București, după vacanța de 1 Mai. Ce rute alternative au șoferii la dispoziție

trafic-ingreunat-pe-dn1,-intre-brasov-si-bucuresti,-dupa-vacanta-de-1-mai.-ce-rute-alternative-au-soferii-la-dispozitie

Ultima zi din minivacanța de 1 Mai vine la pachet cu trafic intens, anunță Ministerul Afacerilor Interne (MAI). Circulația pe DN1 între Brașov și București este îngreunată, iar autoritățile fac apel la responsabilitate și prudență la volan.  Traficul rutier se desfășoară cu dificultate pe DN1, pe sensul de mers Brașov-București, începând din stațiunea Predeal, din cazua valorilor ridicate de trafic, a informat, duminică, IPJ Brașov. Polițiștii rutieri au instituit puncte de informare în mai multe zone de interes precum Brașov (zona Dârste, ieșirea spre Predeal), Predeal (intersecția DN1 cu DN 73 A) și în stațiunea Râșnov (intersecția DN 73 cu DN 73 A), pentru fluidizarea circulației. Ce rute alternative recomandă autoritățile Autoritățile recomandă șoferilor să folosească rutele alternative DN 1A (Brașov-Săcele-Cheia-Ploiești), DN 73 (Bran-Câmpulung-Pitești) sau DN 71 (Sinaia-Târgoviște-București). Autoritățile recomandă conducătorilor auto să-și planifice din timp traseul și să ia în considerare rutele alternative pentru a evita aglomerația. De asemenea, șoferii sunt sfătuiți să adapteze viteza la condițiile de drum și să mențină o conduită preventivă în trafic. MAI reamintește importanța respectării regulilor de circulație și a indicațiilor polițiștilor rutieri aflați în teren pentru fluidizarea traficului și prevenirea accidentelor. RECOMANDAREA AUTORULUI:  Un tânăr cu cetățenie română și siriană a fost reținut pe A2 după ce a fost prins cu 11 kilograme de canabis. El urma să vândă drogurile pe litoral Accident între un autobuz STB și un tramvai în București. Un pasager a fost rănit

Institutul Wiesel critică dur comemorarea lui Ion Gavrilă Ogoranu: Ce a avut în minte administrația locală?

institutul-wiesel-critica-dur-comemorarea-lui-ion-gavrila-ogoranu:-ce-a-avut-in-minte-administratia-locala?

Ion Gavrilă Ogoranu a fost comemorat sâmbătă, 2 mai 2026, în satul Galtiu din județul Alba, în cadrul unui eveniment la care au participat zeci de persoane, inclusiv simpatizanți ai Mișcarea Legionară. Ceremonia, desfășurată în fața bisericii și în cimitir, a inclus și dezvelirea unei plăci memoriale, ceea ce a stârnit reacții critice din partea Institutul Wiesel, care acuză autoritățile locale că au permis o formă de omagiere publică a unui fost membru al unei organizații fasciste. Institutul Wiesel a condamnat public desfășurarea evenimentului și, mai ales, aprobarea acestuia de către administrația locală. Directorul instituției, Alexandru Florian, a afirmat că mai multe indicii semnalate în spațiul public arată caracterul omagial al evenimentului, invocând prezența unor simboluri, a unor cântece asociate Mișcării Legionare și participarea unor reprezentanți ai clerului. „Chiar dacă nu erau vizibile în mod explicit, semnalele erau acolo. Elementele apărute în presă sugerează clar o intenție de omagiere. Cea mai mare problemă rămâne însă placa memorială și faptul că un astfel de eveniment a fost permis în spațiul public”, a transmis Alexandru Florian, pentru G4Media. Reprezentantul Institutului a ridicat și problema responsabilității administrației locale, criticând aprobarea unui astfel de demers public. „Ce a avut în minte administrația locală atunci când a aprobat memorializarea publică a unui militant activ al unei formațiuni politice fasciste din România?”, a întrebat Alexandru Florian. Zeci de persoane prezente la eveniment Comemorarea a fost organizată de Fundația Ion Gavrilă Ogoranu, o structură cunoscută pentru poziționări favorabile sau asociate simbolic cu Mișcarea Legionară. Președintele fundației, Corloian Baciu, a fost surprins în 2024 la Tâncăbești, unde a fost fotografiat făcând un gest asociat cu simbolistica legionară, în apropierea locului unde a fost executat liderul mișcării, Corneliu Zelea Codreanu. Evenimentul de comemorare a avut loc în satul Galtiu, comuna Sântimbru, județul Alba, și a marcat 20 de ani de la moartea lui Ion Gavrilă Ogoranu, prezentat de organizatori drept lider al rezistenței anticomuniste din Munții Făgăraș. Zeci de persoane au participat la o ceremonie de tip priveghi, urmată de un moment de comemorare la cimitir și de dezvelirea unei plăci memoriale dedicate acestuia. La eveniment a fost prezent și un preot, iar atmosfera a inclus elemente care au atras ulterior controverse în spațiul public. Ion Gavrilă Ogoranu este cunoscut în principal pentru rolul său în rezistența anticomunistă din Munții Făgăraș, însă trecutul său este asociat și cu apartenența la Mișcarea Legionară, organizație interbelică de extremă dreapta. Recomandarea autorului: De Ziua Internațională a Libertății Presei, România condusă de Nicușor Dan și Ilie Bolojan primește încă un duș rece. Ocupă abia poziția 49 și este pusă la zid: „Propagandă, interferență politică, amestecul procurorilor, jurnaliști supuși amenințărilor și intimidărilor”

Gabriel Oprea anunță o investiție de 5 milioane de euro în ferma Black Angus deținută de Gigi Nețoiu

gabriel-oprea-anunta-o-investitie-de-5-milioane-de-euro-in-ferma-black-angus-detinuta-de-gigi-netoiu

Fostul vicepremier și ministru de Interne, Gabriel Oprea, susține că a achiziționat 15% dintr-o fermă de bovine Black Angus pentru suma de 5 milioane de euro. Ferma aparține omului de afaceri Gigi Nețoiu. Gabriel Oprea a anunțat investiția pe Facebook, unde a prezentat și detalii despre capacitatea fermei și structura efectivelor de animale. „Cea mai tare fermă de Black Angus. Danubius Cetate Netoiu! Azi am investit 5 milioane de euro și am cumpărat 15% din cea mai tare fermă din Europa de Est acum la început 1000 de capete din care 300 de Mame cu 280 vitei plus 500 tauri la 500 kg! Ferma pe 200 de hectare cu toată infrastructura modernă”, a scris pe facebook, Gabriel Oprea. Probleme la ferma lui Gigi Nețoiu Ferma este controlată de Gigi Nețoiu, cunoscut pentru investițiile sale din fotbal și din zona agricolă. Acesta a fost implicat de-a lungul timpului în cluburi precum Dinamo, Universitatea Craiova, Rocar și FC Voluntari. În trecut, omul de afaceri a reclamat pierderi cauzate de inundații la ferma din Cetate și a cerut despăgubiri din partea statului pentru animalele afectate. În februarie, presa locală a relatat că ferma a fost închisă temporar în urma unui control al Administrației Bazinale de Apă Jiu (ABA Jiu). Inspectorii au constatat că exploatația funcționa fără autorizațiile necesare și că era amplasată într-o zonă expusă la inundații. Potrivit autorităților, activitatea nu respecta reglementările privind gospodărirea apelor și nu deținea avizele obligatorii emise de Apele Române. Recomandarea autorului: De Ziua Internațională a Libertății Presei, România condusă de Nicușor Dan și Ilie Bolojan primește încă un duș rece. Ocupă abia poziția 49 și este pusă la zid: „Propagandă, interferență politică, amestecul procurorilor, jurnaliști supuși amenințărilor și intimidărilor” Cresc din nou tensiunile din Orient. Iranul îi cere un răspuns „clar și rapid” de la Trump: „Să aleagă între pace și război. Mingea e în terenul SUA”

De Ziua Internațională a Libertății Presei, România condusă de Nicușor Dan și Ilie Bolojan primește încă un duș rece. Ocupă abia poziția 49 și este pusă la zid: Propagandă, interferență politică, amestecul procurorilor, jurnaliști supuși amenințărilor și

de-ziua-internationala-a-libertatii-presei,-romania-condusa-de-nicusor-dan-si-ilie-bolojan-primeste-inca-un-dus-rece.-ocupa-abia-pozitia-49-si-este-pusa-la-zid:-propaganda,-interferenta-politica,-amestecul-procurorilor,-jurnalisti-supusi-amenintarilor-si

În data de 3 mai, jurnaliștii din întreaga lume sărbătoresc Ziua Mondială a Presei. Această zi – cunoscută și ca Ziua Internațională a Libertății Presei  – a fost aleasă de Adunarea Generală a ONU în luna decembrie a anului 1993, pentru a aduce în atenţia publică importanţa şi necesitatea respectării libertăţii de exprimare, componentă fundamentală a drepturilor omului. Pentru România de astăzi, însă, această zi festivă a libertății presei se transformă, din păcate, într-un alt semnal de alarmă. Organizația Reporteri Fără Frontiere (Reporters Sans Frontieres – RSF) a publicat Indicele Mondial al Libertății Presei pe anul 2025. România condusă de premierul Ilie Bolojan și de președintele Nicușor Dan suferă și la acest capitol. „Tendințele autoritare sunt în creștere” Informațiile publicate de RSF arată că presiunile politice asupra jurnalismului, în România, se intensifică. Tendințele autoritare sunt în creștere. Piața media din România este serios slăbită. Tabloul general este unul al pesimismului pe termen lung, iar România se clasează abia pe locul 49 din 180 de țări și teritorii evaluate. Sursa – Organizația Reporteri Fără Frontiere (RSF) „Lipsa de transparență în ceea ce privește finanțarea mass-media” Potrivit Organizației Reporteri Fără Frontiere, presa din România reprezintă un „peisaj mediatic divers”. Sunt demarate investigații de interes public, cu impact puternic, iar terenul este unul „fertil”. Numai că tabloul inițial – optimist, la o primă vedere – primește tușe negative. În România, la nivel mass-media, există o lipsă de transparență în ceea ce privește finanțarea, iar încrederea în presă este „subminată”. „România se mândrește cu un peisaj mediatic divers și relativ pluralist, oferind un teren fertil pentru investigații de interes public cu impact puternic. Însă lipsa de transparență în ceea ce privește finanțarea mass-media – în special în ceea ce privește fondurile publice ale partidelor politice – și dificultățile de pe piață subminează fiabilitatea informațiilor și încrederea în mass-media”, se precizează pe pagina organizației. Presa din România, instrument de propagandă? Potrivit Organizației Reporteri Fără Frontiere, piața mass-media din România este diversificată, dar fragmentat. Există numeroase canale TV și site-uri de știri a căror sustenabilitate este fragilă. Deciziile editoriale sunt adesea subordonate intereselor proprietarilor. Astfel, mass-media se transformă într-un instrument de propagandă. „Independența mass-media suferă din cauza încercărilor de interferență politică. În special în ceea ce privește numirile șefilor posturilor publice de radio și televiziune și ale Consiliului Național al Audiovizualului. Partidele politice pot obține o acoperire mediatică favorabilă în schimbul unei finanțări media opace. Politicienii populiști au adoptat un discurs politic agresiv față de jurnaliști. Alegerile prezidențiale din 2024 au fost anulate din cauza interferenței Rusiei în campania politică prin intermediul rețelelor de socializare”, se arată în raport. „Amestecul procurorilor în activitatea jurnalistică echivalează cu hărțuire și ridică îngrijorări serioase” În același Indice Mondial al Libertății Presei pe anul 2025 se mai avertizează că, în România, legislația care protejează libertatea presei și accesul la informații fiabile este insuficient aplicată. Această legislație este aliniată la standardele europene, inclusiv la nivel constituțional, însă problemele apar și nu pot fi neglijate. „Amestecul procurorilor în activitatea jurnalistică echivalează cu hărțuire și ridică îngrijorări serioase. Sistemul judiciar încearcă din ce în ce mai mult să preseze pentru a-și dezvălui sursele. Numărul proceselor abuzive (SLAPP) este în creștere, în timp ce hotărârile judecătorești nu respectă întotdeauna standardele libertății presei”, se ma arată în acest raport. „Mecanismele de finanțare a mass-media sunt adesea opace, chiar corupte” O principală problemă pe care o semnalează Organizația Reporteri Fără Fontiere în peisajul mediatic din România este mecanismul prin care mass-media este finanțată. Cum companiile media depind de surse externe de finanțare, inclusiv subvenții, a devenit o practică „deturnarea” de fonduri publice către presă. „Mecanismele de finanțare a mass-media sunt adesea opace, chiar corupte. Deși cele mai mari companii media reușesc să fie viabile din punct de vedere economic, majoritatea depind de surse externe de finanțare, inclusiv subvenții. Practica răspândită de a deturna fonduri publice către mass-media, într-un mod netransparent, distorsionează piața și subminează funcția de supraveghere a mass-media”, se mai menționează în același raport. Siguranța jurnaliștilor, o problemă Nu în ultimul rând, Organizația Reporteri Fără Frontiere atrage atenția că siguranța jurnaliștilor români rămâne un subiect de îngrijorare. În contextul conflictului din Ucraina și altor războaie, jurnaliștii devin ținta amenințărilor și intimidării. „Siguranța jurnaliștilor rămâne o problemă, deoarece aceștia sunt adesea ținta atacurilor, amenințărilor și intimidării. Supravegherea rămâne o problemă, serviciile de informații căutând o putere și o influență mai mari pe fundalul războiului din Ucraina și al altor conflicte internaționale”, se specifică în raport. Primele locuri ale clasamentului, ocupate de Norvegia, Țările de Jos, Estonia, Danemarca și Suedia / Moldova, peste România Indicele Mondial al Libertății Presei pe anul 2025 poziționează pe primele locuri într-un clasament al libertății presei Norvegia, Țările de Jos, Estonia, Danemarca și Suedia. Republica Moldova ocupă locul 31 în  acest clasament și devansează cu 18 poziții România. „Moldova (locul 31) este încă singura țară din Europa de Est care se încadrează în categoria «satisfăcătoare» în ceea ce privește libertatea presei”, se arată în raportul RSF. Situația este îngrijorătoare și în alte țări: „Jurnalismul este sufocat de discursul politic ostil” Pentru prima dată în istoria Indexului RSF, peste jumătate din țările lumii se încadrează acum în categoriile „dificil” sau „foarte grav” în ceea ce privește libertatea presei. În peste jumătate din țările și teritoriile lumii (52,2%), situația libertății presei este clasificată drept „dificilă” sau „foarte gravă”. Această categorie reprezenta o mică minoritate (13,7%) în 2002. De când RSF a început să publice Indexul Mondial al Libertății Presei, cu 25 de ani în urmă, libertatea presei s-a deteriorat treptat.  Jurnaliștii sunt în continuare uciși și închiși pentru munca lor. Tacticile care subminează libertatea presei evoluează. „Jurnalismul este sufocat de discursul politic ostil față de reporteri, slăbit de o economie media șubred și înăbușit de legile folosite ca arme împotriva presei”, se mai arată în raportul RSF. În 2002, 20% din populația lumii trăia într-o țară în care starea libertății presei era clasificată drept „bună”. Douăzeci și cinci de ani mai târziu, avertizează RSF, mai puțin de 1% din populația lumii trăiește într-o țară

Doctoriță ginecolog, anchetată de Colegiul Medicilor după ce a afirmat că bebelușii concepuți în post nu ajung să se nască sau mor în pătuț

doctorita-ginecolog,-anchetata-de-colegiul-medicilor-dupa-ce-a-afirmat-ca-bebelusii-conceputi-in-post-nu-ajung-sa-se-nasca-sau-mor-in-patut

Doctorița ginecolog Cristina Buzgar a postat pe rețelele de socializare un fel  „avertisment” dur pentru viitorii părinți, invocând experiența sa de 15 ani cu gravidele. „Copiii concepuți în perioada postului Crăciunului, respectiv postul Paștelui, deci în posturile mari mai ales, am observat că, și ca incidență, sunt mult mai multe sarcini oprite în evoluție sau mult mai multe sarcini care, pe parcurs, dezvoltă fie anomalii, fie după ce se naște copilul pățește ceva suspect, fie moare în pătuț acasă, fie capătă o boală din asta destul de urâtă, invalidantă sau ceva se întâmplă cu el! Pot să afirm lucrurile astea, pur și simplu să-mi pun numele în joc. Sigur că nu pot să zic eu acum… «Vai, nu mai faceți copii în post» sau, nu știu, «Planificați-vă sarcinile în afara postului!» Creștinește… așa ar fi. Însă, am observat și la mine, și la colegii mei, sunt mult mai multe sarcini oprite sau cu probleme, bolnavi, cu teste rele, cu malformații”, a spus ea. „Sunt aberații fără bază medicală și le pot induce gravidelor o stare de panică”, au ripostat imediat reprezentanții Societății Române de Obstetrică. Membrii Colegiului Medicilor, consternați de afirmațiile acesteia, au deschis o anchetă și îi cer medicului să vină cu probe pentru afirmațiile sale. „Sunt lucruri care nu sunt conforme nici cu codul deontologic, nici cu practica medicală și am luat decizia de a ne autosesiza. Nu este afectat numai prestigiul profesiei medicale, ci este afectată încrederea”, a declarat medicul Liviu Oprea, președintele Colegiului Medicilor Iași: „E șocant… evident că nu se întâmplă așa ceva. Sunt foarte nocive astfel de idei. – Doamna doctor citează experiența sa profesională de 15 ani, dar spune că dă un sfat prietenesc, ca femeie. Poate să existe astfel de scuză, n-ai cum să dai sfat… ești medic și te folosești de această calitate și de experiența de medic ca să dai niște sfaturi aberante” – precizează dr. Radu Vlădreanu, medic ginecolog. Medicul Cristina Buzgar a explicat, pentru Știrile Pro TV, că a vrut doar să le comunice părinților o realitate tristă, dar admite că a pus în practică neinspirat această intenție. Mai mult, ea insistă asupra faptului că informația transmisă nu poate fi asociată cu activitatea sa medicală și că rămâne un medic dedicat profesiei. Cu toate acestea, inclusiv teologii neagă categoric orice presupusă legătură între concepția în post și avortul spontan sau decesul copilului. „A pune pe seama neținerii postului din perspectivă sexuală anumite deficiențe ale unui copil este nu doar o eroare, ci o caricatură a ce înseamnă religios” – preot Radu Preda, teolog. Potrivit sursei citate, Codul deontologic al medicilor reglementează și modul în care aceștia pot comunica public, numai despre medicina bazată pe dovezi, iar doctorii nu pot disocia statutul profesional de impresiile personale, care pot influența deciziile și starea de bine a pacienților. Autorul mai recomandă: Rezultatele necropsiei arată de ce a murit, la Târgu Jiu, bebelușul de numai o lună/Ce au descoperit LEGIȘTII DRAMELE copiilor care devin părinți. Cum oprim calvarul mamelor-minore? Activist pentru drepturile femeilor: „Totul începe de la educație” Povestea femeii care creează mărțișoare pentru bebeluși. „Un mărțișor se ia în mână cam de 30 de ori până ajunge la varianta finală”