Suspectul în cazul uciderii lui Charlie Kirk, pus formal sub acuzare pentru șapte infracțiuni. Ce pedeapsă cer procurorii

suspectul-in-cazul-uciderii-lui-charlie-kirk,-pus-formal-sub-acuzare-pentru-sapte-infractiuni.-ce-pedeapsa-cer-procurorii

Tyler Robinson, suspectul reținut săptămâna trecută în cazul împușcării activistului american Charlie Kirk, a fost acuzat de comiterea a șapte infracțiuni, dintre care una privind omorul calificat. Potrivit CNN, Tyler Robinson, suspectul în uciderea lui Charlie Kirk, a fost acuzat de omor calificat, două capete de acuzare de obstrucționare a justiției și infracțiunea de descărcare a unei arme de foc care a provocat leziuni corporale grave, două capete de acuzare de influențare a martorilor și comiterea unei infracțiuni violente în prezența unui copil, a declarat marți procurorul Utah, Jeff Gray, într-o conferință de presă. Ce pedeapsă va cere procuratura Procuratura va solicita pedeapsa cu moartea pentru Robinson, care încă se aplică în Utah. Procurorul Jeff Gray a mai menționat, în cadrul conferinței de presă, că în timp ce vorbea cu părinții săi la domiciliul acestora, Robinson a sugerat că l-a împușcat pe Charlie Kirk, iar în momentul în care a fost întrebat de ce a făcut asta, el a răspuns că Charlie Kirk „răspândește prea multă ură”. Charlie Kirk a fost împușcat miercurea trecută, în timp ce susținerea o conferință la Universitatea Utah Valley. Acesta a fost transportat la spital în stare gravă, unde a decedat. Suspectul a fost arestat două zile mai târziu.

Daniel Zamfir: Spovedania publică a părinţelului Boloş e absolut ridicolă

daniel-zamfir:-spovedania-publica-a-parintelului-bolos-e-absolut-ridicola

Senatorul PSD Daniel Zamfir a lansat luni un atac virulent la adresa fostului ministru al Finanţelor, Marcel Boloş, pe care îl acuză de ipocrizie şi lipsă de responsabilitate. „Spovedania publică a „părinţelului” Boloş e absolut ridicolă. Păi, cum părinte? De ce nu ţi-ai dat demisia dacă ştiai că se duce-n cap bugetul? De ce ai semnat toate alocările respective? Chiar fugi de orice răspundere?”, a scris Zamfir într-o postare. Social-democratul a adăugat că dorinţa lui Marcel Boloş de a rămâne în continuare la conducerea Ministerului Finanţelor, în ciuda avertismentelor privind deficitul, conturează „imaginea completă a unui om mic de tot”. Declaraţiile lui Zamfir vin în contextul tensiunilor politice tot mai mari generate de situaţia fiscal-bugetară a României, dar şi pe fondul dezbaterilor legate de responsabilitatea foştilor şi actualilor miniştri în gestionarea finanţelor publice. Fostul ministru de Finanţe Marcel Boloş afirmă că l-a anunţat de ”cel puţin şase ori” pe premierul Marcel Ciolacu că „deficitul bugetar se duce în cap”. Informările au început din 18 august 2024. ” Mi-a spus că îl doare în organul genital de deficitul bugetar”, afirmă Boloş.

Peste 115 cercetători acuză Harvard de cenzură după anularea unui număr special despre Palestina

peste-115-cercetatori-acuza-harvard-de-cenzura-dupa-anularea-unui-numar-special-despre-palestina

Peste 115 cercetători internaţionali au semnat o scrisoare deschisă prin care denunţă anularea, de către Harvard Educational Review, a unui număr special al revistei dedicat Palestinei, potrivit The Guardian. În document, aceştia susţin că decizia reprezintă o „tentativă de a reduce la tăcere analiza academică a genocidului, foametei şi dezumanizării poporului palestinian de către statul Israel şi aliaţii săi” şi un exemplu de „discriminare anti-palestiniană” care blochează răspândirea informaţiilor în plin conflict din Gaza. Numărul special fusese planificat la şase luni după declanşarea războiului Israel-Hamas şi urma să abordeze teme precum educaţia palestinienilor, predarea despre Palestina în şcoli şi universităţi din SUA şi impactul distrugerii infrastructurii educaţionale din Gaza. Toate articolele erau deja editate, contractele cu autorii semnate, iar lansarea fusese anunţată la conferinţe academice. Decizia de anulare a venit după ce Harvard Education Publishing Group, editorul revistei, a cerut ca toate materialele să fie supuse unei revizuiri de „evaluare a riscului” de către consilierul juridic al universităţii, o procedură fără precedent. Într-un e-mail citat de The Guardian, directorul executiv Jessica Fiorillo a invocat lipsa unui proces adecvat de revizuire, nevoia de editare suplimentară şi „lipsa alinierii interne” în privinţa tematicii. Ea a respins acuzaţiile de cenzură. Autorii şi editorii au respins însă explicaţiile oficiale, susţinând că decizia creează un precedent periculos şi se înscrie în ceea ce numesc „excepţia Palestina” de la libertatea academică. „Este inacceptabil ca HEPG să invoce motive de calitate academică, omiţând fapte esenţiale care indică cenzura”, au transmis semnatarii.

Disputa Trump-Harvard continuă: Departamentul de Justiție, sesizat în privința acuzațiilor de discriminare antisemită

disputa-trump-harvard-continua:-departamentul-de-justitie,-sesizat-in-privinta-acuzatiilor-de-discriminare-antisemita

La sfârșitul lunii iunie, administrația Trump a declarat că o anchetă a concluzionat că Harvard a încălcat legea federală privind drepturile civile pentru că nu a abordat hărțuirea studenților evrei și israelieni. Criticii, experții în drepturile omului și unii membri ai facultății au declarat că astfel de anchete sunt un pretext pentru a afirma controlul federal asupra școlilor și pentru a amenința libertatea academică și libertatea de exprimare. Harvard a fost implicată în discuții și o luptă juridică cu administrația Trump, solicitând restituirea a miliarde de dolari din fondurile federale înghețate pentru cercetare medicală și alte programe. A dat în judecată administrația Trump la începutul acestui an. „Colaborarea de câteva luni a părților a fost fără rezultat”, se arată în scrisoarea din miercuri a Departamentului de Sănătate și Servicii Umane al SUA către conducerea Harvard. „Prin urmare, OCR (Biroul pentru Drepturi Civile) nu are de ales decât să trimită problema către Departamentul de Justiție pentru a iniția proceduri adecvate pentru a aborda discriminarea antisemită de la Harvard.” Trump a amenințat că va reduce fondurile federale pentru universități din cauza protestelor pro-palestiniene împotriva războiului aliatului SUA, Israel, din Gaza. Guvernul susține că universitățile au permis antisemitismul în timpul protestelor pro-palestiniene de anul trecut.

Meta, acuzată că a folosit date fictive într-un proiect climatic bazat pe inteligența artificială

meta,-acuzata-ca-a-folosit-date-fictive-intr-un-proiect-climatic-bazat-pe-inteligenta-artificiala

Meta se află în centrul unui nou scandal legat de utilizarea inteligenței artificiale în cercetarea climatică. Mai mulți cercetători acuză compania că ar fi folosit informații inexacte într-un proiect destinat identificării materialelor capabile să capteze dioxidul de carbon din atmosferă. Inițiativa, lansată cu mare fast în 2024, promitea o abordare inovatoare pentru combaterea încălzirii globale, însă analiza recentă a specialiștilor sugerează că baza de date utilizată ar conține erori fundamentale. Potrivit unor cercetători de la Universitatea Heriot-Watt din Marea Britanie și de la Institutul Federal de Tehnologie din Lausanne (EPFL), niciunul dintre cele 135 de materiale incluse în setul de date nu ar fi demonstrat capacitatea de a atrage dioxidul de carbon, iar unele dintre ele nici măcar nu ar exista în realitate, scrie Financial Times. Cu toate acestea, Meta a inclus aceste informații într-un instrument de inteligență artificială pus la dispoziția publicului sub licență open-source, afirmând că facilitează identificarea unor soluții climatice eficiente. Meta se apără și vorbește despre „potențial științific” Meta a reacționat la aceste acuzații susținând că datele utilizate se bazează pe calcule valide din punct de vedere computațional și că ele servesc drept punct de plecare pentru instruirea algoritmilor de învățare automată. Reprezentanții companiei au subliniat că proiectul lor a folosit o putere de calcul semnificativă, de zeci sau sute de ori mai mare decât cea disponibilă în mod obișnuit în laboratoarele academice, tocmai pentru a accelera procesul de descoperire a unor materiale promițătoare. În plus, Meta a afirmat că materialele respective nu au fost niciodată prezentate drept soluții validate, ci doar ca subiecte cu potențial, care necesită confirmări suplimentare prin metode experimentale. Compania recunoaște însă că unele dintre structurile analizate pot fi instabile din cauza particularităților chimice sau electronice, dar insistă că scopul principal a fost generarea de idei noi, nu furnizarea de soluții definitive. Reproducerea rezultatelor, imposibilă: cercetătorii pun sub semnul întrebării întreaga metodologie Criticile aduse de echipele de cercetători se concentrează pe lipsa de rigoare în selectarea datelor inițiale și pe dificultatea reproducerii rezultatelor prezentate de Meta. Se pare că algoritmii open-source puși la dispoziție nu se comportă conform așteptărilor, iar multe dintre predicțiile făcute nu corespund realității. Una dintre cauzele identificate a fost utilizarea unei baze de date academice depășite, care a conținut erori în descrierea unor elemente chimice, bază de date care între timp a fost revizuită și corectată. Acest caz readuce în prim-plan problema fiabilității datelor folosite în proiectele de inteligență artificială și ridică semne de întrebare privind responsabilitatea companiilor mari din domeniul tech atunci când lansează astfel de instrumente. Deși Meta afirmă că transparența și colaborarea deschisă sunt prioritare, cercetătorii implicați susțin că astfel de greșeli pot dăuna grav progresului științific și încrederii în utilizarea AI-ului în domenii sensibile precum schimbările climatice.

Simpatizanții lui Călin Georgescu îl așteaptă să apară la proces. Câteva zeci s-au strâns în fața Judecătoriei Sectorului 1

simpatizantii-lui-calin-georgescu-il-asteapta-sa-apara-la-proces.-cateva-zeci-s-au-strans-in-fata-judecatoriei-sectorului-1

Mai mulți simpatizanți ai fostului prezidențiabil, Călin Georgescu, s-au strâns în fața sediului Judecătoriei Sectorului 1 din bucurești și scandează „Justiție, nu corupție!” și „Călin Georgescu, președinte!”. Vineri, magistrații decid dacă se menține  măsura controlului judiciar, anterior expirării termenului-limită, care va fi în luna august.  Simpatizanții fostului candidat la prezidențiale îl așteaptă pe Călin Georgescu în fața Judecătoriei Sectorului 1. Acesta va apărea în fața completului de judecată ca să afle dacă va rămâne sub control judiciar sau, nu. Acesta este pus oficial sub acuzare în mai multe dosare de către procurorii Parchetului General de propagandă legionară, în perioada 2020-2025. Într-unul dintre acestea a și fost trimis în judecată. Potrivit informațiilor date publicității de către organele de anchetă, în acest dosar există 5 acte materiale, respectiv 5 acțiuni cu privire la infracțiunile menționate mai sus. CITEȘTE ȘI: Ion Cristoiu: „Dosarul lui Georgescu este un DEZASTRU din punct de vedere juridic” Acuzațiile procurorilor din RECHIZITORIUL de 52 de pagini, prin care Călin Georgescu este trimis în judecată. Ce riscă fostul prezidențiabil A absolvit studii superioare de jurnalism și are o experiență de peste 15 ani în mai multe redacții de presă scrisă și TV, din România. vezi toate articolele

După ce CCR a decis că își poate recupera privilegiile pierdute, Traian Băsescu acuză că legea a fost făcută doar pentru un singur om

dupa-ce-ccr-a-decis-ca-isi-poate-recupera-privilegiile-pierdute,-traian-basescu-acuza-ca-legea-a-fost-facuta-doar-pentru-un-singur-om

Fostul președinte Traian Băsescu a avut o primă reacție după ce a aflat că îşi poate recupera privilegiile pierdute. El spune că legea a fost făcută doar pentru un singur om și anunță ca va discuta curând cu avocații pentru a vedea ce va face în continuare. „Să văd, o să văd. E timp să iau decizii. Nu ştiu, trebuie să vorbesc cu avocaţii”, spune Traian Băsescu, fost preşedinte al României. Traian Băsescu îşi poate recupera privilegiile pierdute, după ce CCR a decis că legea privind retragerea beneficiilor foştilor şefi de stat, dacă au colaborat cu Securitatea este neconstituţională. Legea prin care Traian Băsescu a pierdut toate drepturile acordate foştilor şefi de Stat a picat la controlul Curţii Constituţionale. Aceasta fusese adoptată în 2021 și prevedea că persoanele care au colaborat cu Securitatea comunistă nu pot beneficia de privilegiile acordate foştilor şefi de Stat. „S-a făcut pentru un singur om (legea-n.r.). În timp ce ofiţerii de Securitate au pensii speciale, pe mine mă… îmi luau drepturile”, spune Traian Băsescu, fost preşedinte al României, pentru observatornews.ro. În urmă cu trei ani, instanța a stabilit că Băsescu a colaborat cu Securitatea, iar numele de cod era „Petrov”. A fost evacuat din vila de protocol din cartierul Primăverii și s-a mutat atunci într-un apartament de trei camere, în zona Domenii din București. După decizia CCR, fostul șef de stat ar putea primi o locuinţă de protocol din partea RA-APPS şi o indemnizaţie lunară egală cu 75% din suma încasată de preşedintele în exerciţiu, dar poate beneficia din nou de pază şi protecţie. Pentru aceste lucuri, el trebuie să trimită solicitări oficiale către SPP şi Regia Patrimoniului de Stat sau să deschidă un proces. CCR a decis că legea privind retragerea beneficiilor foştilor şefi de stat, dacă au colaborat cu Securitatea e neconstituţională. „Cu unanimitate de voturi, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că Legea nr.243/2021 pentru modificarea art.1 alin.(3) din Legea nr.406/2001 privind acordarea unor drepturi persoanelor care au avut calitatea de şef al statului român, în ansamblul său, este neconstituţională, fiind contrară prevederilor constituţionale art.1 alin.(5) privind principiului legalităţii, în componenta privind calitatea legii, şi ale art.15 alin.(2), din perspectiva lipsei dispoziţiilor tranzitorii, precum şi a caracterului retroactiv al acestei legi. Totodată, 5 / 7 cu unanimitate de voturi, a respins, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.2 alin.(l) lit.t) şi art.14 alin.(1) din Legea contenciosului administrativ nr.554/2004, întrucât, în virtutea dispoziţiilor art.2 alin.(3) din Legea nr.47/1992, nu are competenţa de a modifica sau completa dispoziţiile de lege supuse controlului de constituţionalitate şi nici nu este competentă să controleze constituţionalitatea unei interpretări date de o anumită instanţă judecătorească textelor legale criticate cu soluţionarea în fond a cauzei”, potrivit unui comunicat al CCR. FOTO – Mediafax Foto: Mircea Roșca Marian Tănase are o experiență de peste 20 de ani în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion în anul 2001, iar în 2002 se angaja deja la portalul Apropo.ro, … vezi toate articolele

Juriul a ajuns la un verdict cu privire la unele acuzații în procesul lui Sean Diddy Combs

juriul-a-ajuns-la-un-verdict-cu-privire-la-unele-acuzatii-in-procesul-lui-sean-diddy-combs

Două dintre fostele prietene ale magnatului muzicii au declarat că acesta le-a abuzat fizic și sexual. Judecătorul districtual american Arun Subramanian a declarat că, spre sfârșitul celei de-a doua zile de deliberări, juriul l-a informat că a ajuns la un verdict cu privire la cele două capete de acuzare de trafic sexual și de transport în vederea practicării prostituției de care este acuzat Combs, dar nu a reușit să ajungă la un verdict cu privire la conspirația la șantaj. Subramanian nu a spus care a fost verdictul juraților cu privire la cele patru capete de acuzare. El a spus că va instrui juriul să continue deliberarea cu privire la acuzația de conspirație la șantaj. Procurorii spun că Combs, un fost miliardar cunoscut pentru faptul că a ridicat hip-hop-ul, a fost acuzat de șantaj pentru că timp de două decenii și-a folosit imperiul de afaceri pentru a forța două dintre partenerele sale să ia parte la performanțe sexuale de câteva zile, alimentate cu droguri, uneori cunoscute sub numele de „Freak Offs”, cu lucrători sexuali de sex masculin în camere de hotel, în timp ce Combs privea, se masturba și uneori filma. În timpul perchezițiilor efectuate la locuințele lui Combs, autoritățile au găsit droguri și 1.000 de sticle de ulei pentru bebeluși și lubrifiant pe care le folosea în spectacole, au declarat procurorii. Combs, în vârstă de 55 de ani, a pledat nevinovat la toate cele cinci capete de acuzare. Avocații săi au recunoscut că fondatorul Bad Boy Records, cândva renumit pentru organizarea de petreceri fastuoase pentru elita culturală în locuri luxoase precum Hamptons și Saint-Tropez, a fost uneori violent în relațiile sale domestice. Ei au declarat însă că activitatea sexuală descrisă de procurori a fost consensuală. Procesul de șapte săptămâni de la tribunalul federal din Manhattan a dezvăluit mecanismele interne ale imperiului de afaceri al lui Combs și a oferit juriului format din 12 membri o privire intimă asupra relațiilor sale romantice volatile cu cântăreața de rhythm and blues Casandra „Cassie” Ventura și o femeie cunoscută în instanță sub pseudonimul Jane. Ventura l-a dat în judecată pe Combs în noiembrie 2023 pentru trafic sexual, primul dintre zecile de procese civile care îl acuză de abuz. Combs, cunoscut de-a lungul carierei sale și ca Puff Daddy și P. Diddy și sărbătorit cândva pentru că a transformat artiști precum Notorious B.I.G. și Usher în vedete, a ajuns la o înțelegere cu Ventura pentru 20 de milioane de dolari. El a negat orice infracțiune.

Budapesta a expulzat doi diplomați ucraineni, după acuzațiile de spionaj ale Kievului la adresa Ungariei

budapesta-a-expulzat-doi-diplomati-ucraineni,-dupa-acuzatiile-de-spionaj-ale-kievului-la-adresa-ungariei

Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a anunțat vineri că a destructurat o rețea de spionaj operată de serviciile secrete militare ungare. Budapesta a respins acuzațiile care i s-au adus în acest scandal și a expulzat doi diplomați ucraineni. Potrivit SBU, doi suspecți, foști membri ai armatei ucrainene, au fost arestați și acuzați de trădare. Agenția susține că aceștia lucrau pentru serviciile de informații militare ungare și au primit bani, echipamente speciale și instrucțiuni pentru a transmite date clasificate privind sistemele de apărare aeriană ale Ucrainei, în special din regiunea Transcarpatia, relatează Reuters, citată de Mediafax.ro. Doi angajați ai ambasadei ucrainene la Budapesta, acuzați că ar fi desfășurat activități de spionaj În replică, ministrul ungar de externe, Péter Szijjártó, a declarat că acuzațiile sunt nefondate și motivate politic, acuzând Ucraina de defăimare la adresa Ungariei. El a anunțat expulzarea a doi angajați ai ambasadei ucrainene la Budapesta, acuzați că ar fi desfășurat activități de spionaj sub acoperire diplomatică. Szijjártó a sugerat că reacția Ucrainei ar fi determinată de opoziția guvernului ungar față de sprijinul militar acordat Kievului. Autoritățile din Ucraina au descoperit o rețea de spioni condusă de statul maghiar Agenția de securitate ucraineană SBU a anunțat vineri că a descoperit o rețea de spionaj condusă de statul maghiar, care avea scopul de a obține informații despre apărarea Ucrainei. Într-o declarație, SBU a afirmat că a reținut doi suspecți de spionaj care, potrivit ucrainenilor, acționau la ordinele serviciilor de informații militare maghiare. SBU a declarat că a fost pentru prima dată în istoria Ucrainei când s-a descoperit că o rețea de spionaj maghiară lucra împotriva intereselor Kievului. „Pentru prima dată în istoria Ucrainei, Serviciul de Securitate a demascat o rețea de informații militare maghiare care desfășura activități de spionaj în detrimentul statului nostru”, a declarat SBU. Sursă foto: Gândul CITIȚI ȘI: Autoritățile din Ucraina au descoperit o rețea de SPIONI care acționau la ordinele serviciilor din Ungaria WSJ: Agențiile de informații din SUA au fost instruite să își intensifice activitățile de SPIONAJ în Groenlanda. Guvernul danez, “profund îngrijorat” Mara Răducanu este jurnalist de eveniment. A terminat Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București și a lucrat la mai multe publicații, precum Jurnalul național, Evenimentul … vezi toate articolele