Cu cine joacă Sorana Cîrstea, Jaqueline Cristian și Gabriela Ruse în primul tur la Adelaide

Sorana Cîrstea (41 WTA), Jaqueline Cristian (38 WTA) și Gabriela Ruse (85 WTA), cele trei românce care au ajuns pe tabloul principal al turneului WTA 500 de la Adelaide (Australia), și-au aflat adversarele din primul tur. Dintre reprezentantele noastre, Jaqueline Cristian va avea cea mai grea misiune, ea înfruntând-o pe Ekaterina Alexandrova (Rusia, 10 WTA), a patra favorită a competiției dotate cu premii în valoare totală de 1,2 milioane de dolari. De asemenea, Sorana Cîrstea și Gabriela Ruse se vor confrunta cu adversare puternice la competiția care precede Grand Slam-ul de la Australian Open (18 ianuarie – 1 februarie). Cine sunt adversarele Soranei Cîrstea, Jaquelinei Cristian și Gabrielei Ruse în primul tur la WTA 500 Adelaide Prima jucătoare română care va debuta pe tabloul principal de la Adelaide este Gabriela Ruse. Bucureștanca o va înfrunta pe Anna Kalinskaya (Rusia, 33 WTA), într-o partidă programată luni dimineață, în jurul orei 04:00. Ruse și Kalinskaya nu s-au mai duelat până acum în circuitul WTA, dar au mai jucat un meci direct într-un turneu ITF, la Bad Salgau 2017, Gabi câștigând cu 6-3, 6-0. În aceeași zi, după ora 06:30, va avea loc meciul dintre Jaqueline Cristian și Ekaterina Alexandrova. Cele două s-au mai întâlnit și anul trecut, în optimile de finală ale turneului de la Tokyo, rusoaica impunându-se fără emoții, scor 6-1, 6-2. Sorana Cîrstea va intra pe teren marți dimineață, iar adversară îi va fi ucraineanca Dayana Yastremska, ocupanta locului 27 WTA. Cîrstea și Yastremska au mai jucat o singură dată una împotriva celeilalte, în semifinale la Lyon 2022, Sorana pierzând atunci cu 7-6(5), 4-6, 6-4. Toate cele trei românce au reușit să câștige în calificări Uimitor este că toate cele trei jucătoare din România au reușit să treacă de meciurile din calificări, obținând duminică dimineață biletele pentru tabloul principal de la Adelaide. Jaqueline Cristian, favorita principală a calificărilor, a răpus-o pe Anastasia Potapova (Austria, 55 WTA), cu scorul de 6-1, 6-3. Sorana Cîrstea s-a impus tot în două seturi în finala calificărilor, 7-6(5), 6-3 cu Kamila Rakhimova (Uzbekistan, 91 WTA), în timp ce Gabriela Ruse a revenit spectaculos în fața Katerinei Siniakova (Cehia, 47 WTA), scor 3-6, 6-3, 6-2. Ruse a trecut prin focurile calificărilor și la primul turneu din 2026, cel de la Brisbane, însă pe tabloul principal a cedat în runda inaugurală, 4-6, 6-4, 3-6 cu Sofia Kenin (SUA, 28 WTA). Singura sportivă din țara noastră câștigătoare pe tabloul principal al unui turneu WTA din 2026 este Sorana Cîrstea: după ce le-a învins pe Anastasia Pavlyuchenkova (Rusia, 44 WTA) și Jelena Ostapenko (Letonia, 23 WTA), românca s-a oprit în optimi la Brisbane, 3-6, 3-6 cu Aryna Sabalena (Belarus, 1 WTA).
Sorana Cîrstea, Jaqueline Cristian și Gabriela Ruse și-au aflat adversarele la primul turneu din 2026!

Sorana Cîrstea (43 WTA), Jaqueline Cristian (39 WTA) și Gabriela Ruse (88 WTA), cele trei reprezentante ale României la turneul WTA 500 de la Brisbane (Australia), și-au aflat sâmbătă adversarele. Româncele încep în forță anul 2026, la Brisbane, unde vor întâlni adversare de top încă din runda inaugurală. Meciurile acestora sunt programate duminică dimineață. Dacă Sorana Cîrstea și Jaqueline Cristian au fost acceptate direct pe tabloul principal al turneului dotat cu premii de 1,2 milioane de dolari, Gabriela Ruse a reușit să treacă de calificări. Sorana Cîrstea debutează la Brisbane împotriva unei vechi cunoștințe: s-au mai confruntat de 7 ori în circuit Sorana Cîrstea, sportivă aflată pentru ultima oară în Australia în postură de jucătoare profesionistă, are un traseu extrem de complicat la Brisbane. În primul tur, „Sori” se duelează cu Anastasia Pavlyuchenkova (Rusia, 47 WTA), iar dacă va trece de aceasta o va înfrunta pe câștigătoarea meciului dintre Jelena Ostapenko (Letonia, 23 WTA) și o sportivă venită din calificări. Posibila adversară a româncei din optimile de finală este favorita principală Aryna Sabalenka (Belarus, 1 WTA). Primul meci al Soranei de la Brisbane a fost progrmat duminică dimineață, după ora 04:30. Cîrstea și Pavlyuchenkova s-au mai confruntat de 7 ori până acum, sportiva noastră conducând cu 4-3 în meciurile directe. Jaqueline Cristian și Gabriela Ruse, meciuri de foc în primul tur la Brisbane Jaqueline Cristian debutează la Brisbane după ora 07:30, contra Mariei Bouzkova (42 WTA), istoria partidelor directe fiind de partea cehoaicei, scor 3-1. În manșa secundă, Cristian ar putea da peste Paula Badosa (Spania, 25 WTA), cea care va înfrunta o adversară din calificări. De asemene, Gabriela Ruse va avea parte de un meci de foc, după 07:30, împotriva americancei Sofia Kenin (28 WTA). Posibilele adversare ale Gabrielei din turul al doilea sunt Ekaterina Alexandrova (Rusia, 10 WTA) și o altă sportivă venită din calficări. Ruse și-a intrat deja în mână la turneul de la Antipozi, după ce a obținut două victorii spectaculoase în calificări: 6-1, 6-0 cu Alana Subasic (Australia, 537 WTA), respectiv 3-6, 6-4, 6-0 cu Zeynep Sonmez (Turcia, 112 WTA).
N-au mai avut noroc! Dinamo a nimerit într-o grupă horror în Liga Campionilor

Dinamo n-a mai avut șansă la tragerea la sorți și a nimerit într-o grupă horror în Liga Campionilor la handbal masculin. Veszprem va reveni la București pentru o întâlnire cu Dinamo, în aceeași situație fiind alte două echipe, este vorba de Fuchse Berlin și de Sporting. Grupă horror pentru Dinamo în Liga Campionilor la handbal masculin După ce a trecut fără probleme de faza grupelor în sezonul precedent, în condițiile în care a început foarte bine sezonul european, de această dată misiunea lui Dinamo se anunță mult mai complicată. Campioana României trebuie să depășească două echipe pentru a trece mai departe, iar visul unui Final Four istoric pare un obiectiv aproape imposibil de atins. Cel mai probabil, Dinamo se va lupta cu Kielce și Kolstad pentru a avansa în competiție, misiunea „dulăilor” urmând să fie infernală. Cu siguranță, Zagreb și Eurofarm ar fi fost adversare mult mai accesibile pentru echipa care domină clar competiția internă de ani de zile. În sezonul precedent, Dinamo a fost eliminată din competiție de Magdeburg, iar în urmă cu aproape un an a jucat în Final Four-ul European League de la Hamburg, acolo unde a încheiat pe locul 4. Grupa A: Aalborg Handbold (Danemarca), Fuchse Berlin (Germania), Veszprem HC (Ungaria), Industria Kielce (Polonia), HBC Nantes (Franța), Sporting Clube de Portugal (Portugalia), Dinamo București (România), Kolstad Handball (Norvegia) Câștigătoarea Ligii Campionilor, într-o grupă cu PSG și Barcelona Nici măcar câștigătoarea Ligii Campionilor nu se poate considera norocoasă, din moment ce Magdeburg a prins o grupă cu PSG și Barcelona. Catalanii au de luat o revanșă după ce au ratat trofeul în sezonul trecut, în timp ce PSG nu mai concepe să rateze Final Four-ul, după ce în ediția precedentă a fost eliminată surprinzător de cei de la Szeged, rivala lui Xavi Pascual din Ungaria. Grupa B: Orlen Wisla Plock (Polonia), Barcelona (Spania), Paris Saint-Germain (Franța), GOG (Danemarca), SC Magdeburg (Germania), OTP Bank-PICK Szeged (Ungaria), HC Zagreb (Croația), HC Eurofarm Pelister (Macedonia de Nord). Ce echipe au primit wild-card pentru noul sezon de Liga Campionilor Șase echipe au primit wild-card pentru noul sezon de Liga Campionilor, printre care și Pick Szeged, surpriza plăcută a sezonului trecut. Deși a arătat că nu poate să facă față acestui nivel, Eurofarm a fost și ea primită în Liga Campionilor. Pick Szeged (Ung) GOG (Dan) Nantes (Fra) Eurofarm Pelister (Mkd) Kolstad (Nor) Kielce (Pol) Aventura lui Andrei Preotu a început încă din 1996, atunci când a fost invitatul lui Ovidiu Ioanițoaia la „Procesul Europenelor”. În 2006 a ajuns la Fanatik, primul loc de muncă. Apoi, a semnat cu NewsIn. După aventura de la OnlineSport, a urmat o perioadă de aproape zece ani în care … citește mai mult