WADA, lege prin care Donald Trump ar fi interzis la CM din SUA și la JO Los Angeles

wada,-lege-prin-care-donald-trump-ar-fi-interzis-la-cm-din-sua-si-la-jo-los-angeles

WADA, Agenția Mondială Antidoping, vrea să introducă o lege prin care președintele Donald Trump să fie interzis la Cupa Mondială 2026 și la Jocurile Olimpice Los Angeles 2028, două dintre competițiile de amploare găzduite de SUA. Motivul introducerii acestei legi, care deja se află pe ordinea de zi a reunirii de săptămâna viitoare a WADA, vine ca urmare a unei manevre recente prin care Guvernul SUA refuză plata contribuțiilor anuale către agenție, notează AP. Agenția Mondială Antidoping ia în considerare o modificare importantă a regulamentului și vrea să introducă o lege prin care Donald Trump, președintele SUA, să fie interzis la Cupa Mondială din SUA, dar și la Jocurile Olimpice de vară de la Los Angeles 2028. „Nu am auzit niciodată ca o fundație elvețiană cu un buget de 50 de milioane de dolari să impună o regulă care, de exemplu, să-l împiedice pe președintele SUA să se deplaseze undeva. Iar următoarea întrebare pe care trebuie să o pui este: Cum o să o aplici? O să emită o alertă roșie prin Interpol?  E ridicol. E clar că nu s-au gândit bine la asta”, a declarat Rahul Gupta, fostul șef al Oficiului Național petru Politica de Control a Drogurilor (ONDCP) din SUA, citat de AP. Gupta a făcut parte din comitetul executiv al WADA în urmă cu doi ani. Potrivit sursei menționate, refuzul plăți acestor contribuții către WADA face parte din protestul „unaninim și bipartizan al guvernului american” față de modul în care agenția a gestionat cazul în care au fost implicați mai mulți înotători chinezi. „Rămânem fermi în cererea noastră” Propunerea de modificare a reglamentului se află deja pe ordinea de zi a agenției, care se va reuni săptămâna viitoare, iar actuala directoare a US ONDCP, Sara Carter, a subliniat că se va încerca realizarea acesteia pentru o mai bună transparență. Motivul care stă în spatele acestei modificări este dat de refuzul guvernului SUA de a plăti contribuțiile anuale către WADA. „În ciuda amenințărilor tot mai intense, rămânem fermi în cererea noastră de responsabilitate și transparență din partea WADA pentru a asigura o competiție echitabilă în sport”, susține Carter. Chiar dacă săptămâna viitoare această regulă va fi adoptată, ea va avea un caracter simbolic, asta având în vedere limitele pe care un for sportiv internațional le-a putea impune președintelului unei țări care participă la un eveniment desfășurat pe teritoriul său, mai notează AP. Cupa Mondială 2026, în organizarea SUA, Mexic și Canada, va avea loc în perioada 11 iunie – 19 iulie, iar Jocurile Olimpice de la Los Angeles sunt programate în perioada 14-30 iulie 2028.

Kimi Antonelli, cel mai tânăr pilot din toate timpurile care obține un pole-position în Formula 1

kimi-antonelli,-cel-mai-tanar-pilot-din-toate-timpurile-care-obtine-un-pole-position-in-formula-1

Sambătă, 14 martie 2026, italianul Kimi Antonelli (19 ani) a devenit cel mai tânăr pilot din toate timpurile care obține un pole-position în Formula 1. Performanța a fost înregistrată în calificările pentru Marele Premiu al Chinei, iar recordul doborât de Antonelli i-a aparținut anterior lui Sebastian Vettel (38), care a reușit primul pole-position în 2008. Ce reușită! Kimi Antonelli i-a doborât recordul lui Sebastian Vettel vechi de aproape 20 de ani Noul sezon din Formula 1 a debutat în luna martie, iar acum, în preajma celei de-a doua curse, a fost doborât un record vechi de aproape 20 de ani. Mercedes domină din nou lumea, iar reușitele de la Marele Premiu al Australiei, atunci când George Rusell a câștigat și Kimi Antonelli a terminat pe 2, par să nu fi fost simple surprize. Sâmbătă, 14 martie, în calificările pentru Marele Premiu al Chinei, cei doi piloți ai echipei Mercedes au fost din nou dezlănțuiți. Kimi Antonelli a înregistrat cel mai bun timp și va pleca din pole-position la cursa de duminică. Italianul va fi urmat de colegul George Rusell, în timp ce de pe locurile 3-4 vor lua startul în cursă cei doi piloți ai echipei Ferrari, Lewis Hamilton și Charles Leclerc. Însă, revenind la recordul menționat în debutul articolului, acesta a fost doborât de Kimi Antonelli, italianul devenind cel mai tânăr pilot din toate timpurile care obține un pole-position în Formula 1, la doar 19 ani. Potrivit Formula1.com, precedentul record fusese stabilit în 2008 de neamțul Sebastian Vettel. Tabloul complet din calificările pentru Marele Premiu al Chinei Iată mai jos cum va arăta grila de start la cursa de duminică a Marelui Premiu al Chinei: Kimi Antonelli (Mercedes) George Russell (Mercedes) Lewis Hamilton (Ferrari) Charles Leclerc (Ferrari) Oscar Piastri (McLaren) Lando Norris (McLaren) Pierre Gasly (Alpine) Max Verstappen (Red Bull) Isack Hadjar (Red Bull) Oliver Bearman (Haas F1 Team) Nico Hulkenberg (Audi) Franco Colapinto (Alpine) Esteban Ocon (Haas F1 Team) Liam Lawson (Racing Bulls) Arvid Lindblad (Racing Bulls) Gabriel Bortoleto (Audi) Carlos Sainz (Williams) Alexander Albon (Williams) Fernando Alonso (Aston Martin) Valtteri Bottas (Aston Martin) Lance Stroll (Cadillac) Sergio Perez (Cadillac) Programul complet din Formula 1, sezonul 2026 După Marele Premiu al Chinei, piloții vor rămâne tot în Asia, deoarece în weekendul 27-29 martie este programat Marele Premiu al Japoniei. Marele Premiu al Australiei (6-8 martie 2026) Câștigător George Rusell, locul 2 Kimi Antonelli, locul 3 Charles Leclerc Marele Premiu al Chinei (13-15 martie 2026) Calificări pentru cursa de sprint: 13 martie, ora 9:30 Cursa de sprint: 14 martie, ora 5:00 Calificări: 14 martie, ora 9:00 Cursa: 15 martie, ora 9:00 Marele Premiu al Japoniei (27-29 martie 2026) Calificări: 28 martie, ora 8:00 Cursa: 29 martie, ora 8:00 Marele Premiu al Bahrainului (10-12 aprilie 2026) Calificări: 11 aprilie, ora 19:00 Cursa: 12 aprilie, ora 18:00 Marele Premiu al Arabiei Saudite (17-19 aprilie 2026) Calificări: 18 aprilie, ora 20:00 Cursa: 19 aprilie, ora 20:00 Marele Premiu din Miami (1-3 mai 2026) Calificări pentru cursa de sprint: 1 mai, ora 23:30 Cursa de sprint: 2 mai, ora 19:00 Calificări: 2 mai, ora 23:00 Cursa: 3 mai, ora 23:00 Marele Premiu al Canadei (22-24 mai 2026) Calificări pentru cursa de sprint: 22 mai, ora 23:30 Cursa de sprint: 23 mai, ora 19:00 Calificări: 23 mai, ora 23:00 Cursa: 24 mai, ora 23:00 Marele Premiu din Monaco (5-7 iunie 2026) Calificări: 6 iunie, ora 17:00 Cursa: 7 iunie, ora 16:00 Marele Premiu din Barcelona (12-14 iunie 2026) Calificări: 13 iunie, ora 17:00 Cursa: 14 iunie, ora 16:00 Marele Premiu al Austriei (26-28 iunie 2026) Calificări: 27 iunie, ora 17:00 Cursa: 28 iunie, ora 16:00 Marele Premiu al Marii Britanii Calificări pentru cursa de sprint: 3 iulie, ora 18:30 Cursa de sprint: 4 iulie, ora 14:00 Calificări: 4 iulie, ora 18:00 Cursa: 5 iulie, ora 17:00 Marele Premiu al Belgiei (17-19 iulie 2026) Calificări: 18 iulie, ora 17:00 Cursa: 19 iulie, ora 16:00 Marele Premiu al Ungariei (24-26 iulie 2026) Calificări: 25 iulie, ora 17:00 Cursa: 26 iulie, ora 16:00 Marele Premiu al Olandei (21-23 august 2026) Calificări pentru cursa de sprint: 21 august, ora 17:30 Cursa de sprint: 22 august, ora 13:00 Calificări: 22 august, ora 17:00 Cursa: 23 august, ora 16:00 Marele Premiu al Italiei (4-6 septembrie 2026) Calificări: 5 septembrie, ora 17:00 Cursa: 6 septembrie, ora 16:00 Marele Premiu al Spaniei, la Madrid (11-13 septembrie 2026) Calificări: 12 septembrie, ora 17:00 Cursa: 13 septembrie, ora 16:00 Marele Premiu al Azerbaidjanului (24-26 septembrie 2026) Calificări: 25 septembrie, ora 15:00 Cursa: 26 septembrie, ora 14:00 Marele Premiu al Singapore (9-11 octombrie 2026) Calificări pentru cursa de sprint: 9 octombrie, ora 15:30 Cursa de sprint: 10 octombrie, ora 12:00 Calificări: 10 octombrie, ora 16:00 Cursa: 11 octombrie, ora 15:00 Marele Premiu al SUA, în Austin, Texas (23-25 octombrie 2026) Calificări: 25 octombrie, ora 00:00 Cursa: 25 octombrie, ora 22:00 Marele Premiu al Mexico (30 octombrie-1 noiembrie 2026) Calificări: 31 octombrie, ora 23:00 Cursa: 1 noiembrie, ora 22:00 Marele Premiu al Braziliei (6-8 noiembrie 2026) Calificări: 7 noiembrie, ora 20:00 Cursa: 8 noiembrie, ora 19:00 Marele Premiu din Las Vegas (20-22 noiembrie 2026) Calificări: 21 noiembrie, ora 6:00 Cursa: 22 noiembrie, ora 6:00 Marele Premiu al Qatarului (27-29 noiembrie 2026) Calificări: 28 noiembrie, ora 20:00 Cursa: 29 noiembrie, ora 18:00 Marele Premiu din Abu Dhabi (4-6 decembrie 2026) Calificări: 5 decembrie, ora 16:00 Calificări: 6 decembrie, ora 15:00

Situație fără precedent la echipă Nu pot să înjur, amenda e de 5.000 de euro

situatie-fara-precedent-la-echipa-nu-pot-sa-injur,-amenda-e-de-5.000-de-euro

Max Verstappen (28 de ani) a început cu stângul noul sezon de Formula 1 și a fost protagonisul unei situații fără precedent la echipa sa, Red Bull Racing. În cadrul conferinței dinaintea Marelui Premiul al Chinei, cvadruplul campion a fost pe punctul de a înjura, dar și-a amintit că „amenda e de 5.000 de euro” și nu și-a mai exprimat opinia despre „noua eră” din Formula 1. În cursa inaugurală a Campionatului Mondial, în Australia, Verstappen a terminat pe locul 6, cu 8 puncte, în timp ce George Russell (Mercedes Benz) a fost primul câștigător al anului. Verstappen, situație fără precedent la echipa sa Max Verstappen, cvadruplul campion mondial de Formula 1, este foarte nemulțumit de regulamentul din 2026 și a evitat să înjure, din cauza amenzii de 5.000 de euro. Potrivit noului  regulament, sunt eliminate tocmai abilitățile care l-au făcut pe olandez un pilot excepțional. „E aproape ca o mică nebunie… Nu pot să înjur, amenda e de 5.000 de euro. Oricum, știți ce vreau să spun, nu? Deci, nu. Nu vreau să plec, dar sper, desigur, că lucrurile se vor îmbunătăți. Am avut discuții cu FOM și FIA și cred că lucrăm la ceva, sper, și sper că asta va îmbunătăți totul”, a declarta Verstappen, citat de sport.blic.rs. Întrebat direct dacă va rămâne în circuitul F1, Verstappen a vorbit deschis despre situația cu care se confruntă. „Sincer, nu vreau să plec. Așa cum am spus, mi-aș dori să mă distrez puțin mai mult, dar fac și alte lucruri care îmi plac foarte mult. Am ocazia să concurez pe Nordschleife. Sper că în următorii ani voi putea concura la Spa și, sper, la Le Mans. Așadar, combin diverse activități pentru a găsi și alte lucruri care îmi plac foarte mult. Dar, în același timp, este un pic contradictoriu, pentru că nu îmi place foarte mult să conduc mașina, dar îmi place să lucrez cu toți oamenii din echipă și din departamentul de motoare”, a mai spus Verstappen. Astăzi au loc calificările de la Marele Premiu al Chinei, iar cursa în sine se desfășoară duminică, 15 martie. Runda a treia din calendarul 2026, Marele Premiul al Japoniei, este programată în perioada 27-29 martie. Urmează cursele din Bahrain (10-12 aprilie) și Arabia Saudită (17-19 aprilie), însă în privința acestora încă nu s-a luat o decizie, având în vedere conflictul din Orientul Mijlociu. Fost consilier Red Bull: „F1 trebuie să adapteze regulile” Fostul consilier al lui Red Bull, dr. Helmut Marko (82 de ani), a vorbit situația lui Max Verstappen și susține că F1 ar trebui să se orienteze din nou spre pilot, altfel să nu mire pe nimeni dacă acesta, dar și alți piloți se vor orienta spre alte curse. „Ceea ce Verstappen și alții au învățat odată în karting este acum inutil. Și de aceea lui Max îi lipsesc în prezent provocarea și distracția. Formula 1 trebuie să adapteze regulile cât mai repede posibil pentru a face pilotul din nou mai important”, a declarat Marko, potrivit autoracing1. În plus, fostul consilier de la Red Bull a vobit și despre cursa de la Nurburgring, unde Verstappen va concura cu un Mercedes-AMG GT3, pentru propria sa echipă, Verstappen.com Racing. „În comparație cu Formula 1, aceasta este cursă pură, Nordschleife este cel mai frumos circuit din lume. Într-o astfel de mașină GT3 conduci întreaga distanță la maxim și nu trebuie să fii mereu atent la lucruri precum pneurile”, a mai spus Helmut Marko.

Câți bani a luat Armand Duplantis pentru că a doborât a 15-a oară recordul mondial

cati-bani-a-luat-armand-duplantis-pentru-ca-a-doborat-a-15-a-oara-recordul-mondial

Armand Gustav Duplantis (26 de ani), unul dintre cei mai în vogă atleți la nivel internațional, a doborât pentru a 15-a oară recordul mondial la săritura cu prăjina. Performanța a fost înregistrată la Uppsala, în Suedia, iar în urma acesteia, talentatul sportiv s-a ales cu un cec de 100.000 de dolari. Cerul e limita! „Omul elastic”, Armand Duplantis, a doborât a 15-a oară recordul mondial la săritura cu prăjina Armand Gustav Duplantis, un talentat atlet suedez născut la Lafayette, Louisiana, Statele Unite ale Americii, a doborât în septembrie 2020 un record vechi de 26 de ani deținut de Serghei Bubka la săritura cu prăjina. Acela fost momentul în care Duplantis a ajuns pentru prima oară în lumina reflectoarelor, însă ce a urmat ulterior depășește imaginația multora. Armand Duplantis și-a bătut propriul record în repetate rânduri, iar în luna august anului trecut a făcut-o pentru a 13-a oară consecutiv. Borna pe care am stabilit-o atunci, la Marele Premiu al Ungariei, a fost de 6.29 metri. Însă, Duplantis nu s-a oprit. A urmat apoi un record de 6.30 metri, iar acum, cu ocazia unei competiții organizate la Uppsala, în Suedia, atletul a comis-o din nou și ecranele au afișat o nouă bornă, anume 6.31 metri. Potrivit Foxsports, Armand Duplantis a doborât pentru a 15-a oară recordul mondial la săritura cu prăjina. „A fost a doua oară când Duplantis a doborât recordul mondial în Suedia. El a depășit 6.28 m la Stockholm, în iunie anul trecut, una dintre cele patru sărituri record mondiale din 2025”, notează jurnaliștii americani. Conform sursei citate, Duplantis alege să își doboare recordul de fiecare dată cu câte 1 cm, deoarece are o clauză specială în contract. Pe scurt, unul dintre sponsorii săi îi oferă 100.000 de dolari de fiecare dată când doboară recordul mondial. „Cred că există mai multe motive în spatele acestui lucru (n.r. – recordului bătut cu câte 1 cm). Bineînțeles, cea mai comună este chestia cu bonusul, eu primesc banii. Este un lucru adevărat și, bineînțeles, asta joacă un rol important. Dar doborârea unui record mondial este ceva ce pot oferi oamenilor și pot împărtăși acel moment și cu stadionul”, declara Duplantis pentru L’Equipe, în decembrie 2025. Mai jos toate recordurile stabilite de sportivul suedez Așa cum am precizat deja, la competiția din Suedia, Armand Duplantis a bătut recordul cu o săritură de 6.31 metri. În schimb, următorul loc de pe podium a fost completat de norvegianul Sondre Guttormsen, care a sărit doar 6.00 metri. „Sunt atât de mândru că am putut face asta în fața voastră. Sar pentru mine, sar pentru familia mea, dar sar și pentru voi, pentru Suedia și pentru toți cei care mă susțin. Aceasta este casa mea. Aceasta este casa noastră. Așa este. Și știți că de fiecare dată când sunt pe pistă, vă reprezint. Și o fac cu mare mândrie”, a declarat Duplantis, după triumful de la Uppsala. Mai jos toate recordurile stabilite de sportivul suedez: 2020 – 6.17m 2020 – 6.18m 2022 – 6.19m 2022 – 6.20m 2022 – 6.21m 2023 – 6.22m 2023 – 6.23m 2024 – 6.24m 2024 – 6.25m 2024 – 6.26m 2025 – 6.27m 2025 – 6.28m 2025 – 6.29m 2025 – 6.30m 2026 – 6.31m

Cel mai medaliat olimpic din istorie, dus la spital după ce s-a lovit la cap

cel-mai-medaliat-olimpic-din-istorie,-dus-la-spital-dupa-ce-s-a-lovit-la-cap

La scurt timp după momentul în care a devenit cel mai medaliat atlet din istoria Jocurilor Olimpice de iarnă, norvegianul Johannes Hosflot Klaebo a suferit un accident teribil pe durata unei curse, fiind transportat de urgență la spital. Evenimentul sportiv a fost organizat în Norvegia. Klaebo s-a lovit la cap după un incident în care a fost implicat schiorul american Ben Ogden, joi, 12 martie 2026, în penultimul act al probei masculine de sprint de la Drammen. Johannes Hosflot Klaebo, cel mai medaliat olimpic din istorie, dus de maximă urgență la spital Recent, nordicul a scris istorie, cucerind șase medalii de aur la Jocurile Olimpice de iarnă. Din păcate pentru el, norocul nu i-a surâs în continuare, conform informațiilor apărute pe site-ul olympics.com. Klaebo a căzut pe spate când Ogden i-a trecut peste schiuri. „Este incredibil de înghețat afară, mi-am pierdut echilibrul și nu știu, pur și simplu am căzut”, a declarat americanul, după cursă. Medicul echipei norvegiene, Ove Feragen, a afirmat că Johannes Hosflot Klaebo nu a suferit răni grave. „Acum este în spital pentru testele necesare în ceea ce privește traumatismele la cap”, a comunicat cadrul medical. Comparația cu Michael Phelps și mesajul venit în spațiul online: „ Voi lua câteva zile libere de la antrenamente și de la internet. Am doar un cap, așa că trebuie să am grijă de el” Sursa citată indică următorul aspect: „Klaebo se află pe locul doi, după Michael Phelps, în clasamentul celor mai multe medalii olimpice de aur câștigate, cu 11, față de cele 23 ale înotătorului din Statele Unite ale Americii”. Vineri, norvegianul a postat câteva fotografii pe contul personal de Instagram, atașând și un mesaj. Klaebo a dezvăluit că totul e-n regulă, după accidentul în care a fost implicat. „Am căzut și m-am lovit destul de tare la cap, dar din fericire totul e bine. M-am ales cu o comoție, așa că îmi voi lua câteva zile libere de la antrenamente și de la internet, doar ca să mă asigur că totul se rezolvă așa cum trebuie. Am doar un cap, așa că trebuie să am grijă de el”, a notat Johannes Hosflot Klaebo pe rețeaua socială. În secțiunea de comentarii, Ben Ogden a exprimat cuvinte superbe: „Te iubesc, frate. Sper să-ți revii repede”. Peste 1.700 de mesaje au apărut în cadrul postării. Imaginile au adunat circa 118.000 de aprecieri. Schiorul de 29 de ani din Norvegia se poate lăuda cu 15 medalii de aur la Campionatele Mondiale.

Rusul a răbufnit din cauza deciziei: Ar trebui să existe respect!

rusul-a-rabufnit-din-cauza-deciziei:-ar-trebui-sa-existe-respect!

Superstarul Daniil Medvedev, ajuns la vârsta de 30 de ani, a pus tunurile pe cronometrul de serviciu din tenis. Jucătorul care ocupă locul 11 în clasamentul ATP a subliniat complexitatea chestiunii, ulterior comentariilor apărute pe marginea subiectului din partea liderului mondial Carlos Alcaraz. Daniil Medvedev: „Timpul de așteptare este atât de… nu personal, ci subiectiv” Rusul a declarat următorul lucru, potrivit informațiilor apărute pe site-ul tennisworldusa.org: „Este un subiect dificil, pentru că timpul de așteptare este atât de… Scuze, cum o spui… nu personal, ci subiectiv. Eu cred că este foarte dificil. Consider că ar trebui să existe respect din partea arbitrului, adică… Chiar și eu, care merg foarte repede la serviciu… Dacă joci o fază de 40 de lovituri și poate termini în colț… S-a întâmplat de mai multe ori, m-am dus să servesc și am simțit că nici măcar nu am luat prosopul, doar încercam să respir și uite, au fost vreo cinci secunde. Și m-am întrebat ce s-a întâmplat”. „Încerc doar să mă adaptez și să joc așa” Totodată, sportivul din Rusia a scos în evidență importanța părții de adaptare și faptul că, în cele din urmă, nu prea se pot schimba lucrurile. „Deci este rapid acum. Dar unii jucători, cum să spun… Abuzează de asta. E atât de subiectiv. Cred că felul în care este aici e puțin prea rapid și, dacă spun asta, probabil este pentru că merg repede la serviciu. Dar, în general, da, pentru că atunci când fac asta, am impresia că e puțin prea repede. E foarte subiectiv și, orice ar fi, încerc doar să mă adaptez și să joc așa”, a mai adăugat Daniil Medvedev. Carlos Alcaraz: „Regula timpului este absurdă” După cum s-a notat în rândurile recedente, inclusiv Carlos Alcaraz a atins recent acest subiect. Spaniolul s-a arătat destul de supărat. „Sincer, cred că regula timpului este absurdă. Dunpă un punct foarte solicitant, terminând la fileu, alergând spre prosop, practic nu mai aveam timp. Arbitrul mi-a spus că a oprit cronometrul când eram la prospop, dar de atunci și până când am cerut mingile și m-am pregătit să servesc, eu nu am mai avut timp de pierdut. Tenisul înseamnă și divertisment. ATP spune că vrea să atragă mai mulți oameni, să-și lărgească publicul. Dacă nu ne acordă timp să ne recuperăm între puncte, totul merge prea repede și e dificil să captăm publicul. Cred că arbitrii ar trebui să fie mai flexibili”, a opinat super-jucătorul iberic de tenis.

Mega-scandal de dopaj la rivala României din drumul spre Cupa Mondială! WADA a prins 6 jucători

mega-scandal-de-dopaj-la-rivala-romaniei-din-drumul-spre-cupa-mondiala!-wada-a-prins-6-jucatori

Adversara României din preliminariile pentru Cupa Mondială are probleme! Nu mai puțin de 6 jucători au fost prinși de WADA că au încălcat regulile antidoping. Un comunicat al World Rugby a descris situația drept „o schemă orchestrată care implică droguri recreaționale și înlocuirea probelor”. Ancheta a fost declanșată când programul de gestionare a pașapoartelor sportivilor a identificat nereguli în probele de urină Naționala de rugby a României a obținut calificarea la Cupa Mondială care va avea loc în Australia, între 1 octombrie și 13 noiembrie 2027. Fiind prima ediție cu 24 de echipe, nu 20 ca până acum, Europa are mai multe locuri alocate pentru echipele venite dn calificări, 4. În ediția precedentă din Rugby Europe Championship, România a jucat una dintre semifinale cu Georgia, fiind învinsă cu 5-43. Numai că, la vremea respectivă, echipa adversă era în centrul unei anchete comună a World Rugby și a Agenției Mondiale Antidoping (WADA). Cele două instituții au descoperit o schemă care implică presupusa înlocuire a probelor și avertismente prealabile privind testele antidoping. Denumită „Operațiunea Obsidian”, ancheta a fost lansată în 2023 și a descoperit 5 cazuri în care jucătorii ar fi făcut schimb de probe de urină pentru a evita detectarea. WADA a informat că angajații agenției naționale antidoping din Georgia (GADA) anunțau jucătorii despre testele viitoare, iar ofițerii de control antidoping nu au urmărit în mod corespunzător sportivii în timpul testării. De asemenea, nu existau martori la colectarea urinei. WADA face investigații suplimentare în întreg sportul georgian Un comunicat al World Rugby a descris-o drept „o schemă orchestrată care implică droguri recreaționale și înlocuirea probelor” și a precizat că nu mai puțin de 7 persoane au fost acuzate și sancționate. Nu s-a făcut public niciun nume sau prenume, World Rugby informând că „nu poate face alte comentarii până când nu se va finaliza întregul proces disciplinar (de gestionare a rezultatelor) și nu se vor publica rezultatele și sancțiunile”. Ancheta a fost declanșată atunci când programul de gestionare a pașapoartelor sportivilor World Rugby a identificat nereguli în probele de urină, acoperind o perioadă extinsă de timp înainte de Cupa Mondială din 2023, organizată de Franța. La respectiva competiție, Georgia s-a clasat pe locul 5, ultimul, în Grupa D, cu 3 puncte, adunate din remiza cu Portugalia, 18-18, și punctul bonus defensiv ca urmare a faptului că a pierdut la mai puțin de 7 puncte meciul cu Fiji, 12-17. La rândul ei, România „a închis” Grupa C, pierzând la mare diferență toate cele 4 partide: 8-82 cu Irlanda, 0-76 cu Africa de Sud, 0-84 cu Scoția și 24-45 cu Tonga. De altfel, naționala țării noastre a încasat cele mai multe puncte, 287, fiind urmată de Namibia (255) și Chile (215). „Ceea ce s-a întâmplat în rugby-ul georgian este scandalos și va trimite unde de șoc în sportul și guvernul georgian, precum și în jocul global. Acesta nu este sfârșitul poveștii, deoarece investigațiile suplimentare sunt acum în curs de desfășurare în profunzime în sportul georgian. WADA și-a pierdut încrederea în programul antidoping al GADA, iar autoritățile trebuie acum să facă schimbări majore”, a declarat Witold Banka, președintele WADA, potrivit BBC.

Eronim Marcel Arădoaie se duelează pe 25 martie cu Amancio Paraschiv la Sala Polivalentă! Mi-a fost greu să revin. În RXF ne batem pe box

eronim-marcel-aradoaie-se-dueleaza-pe-25-martie-cu-amancio-paraschiv-la-sala-polivalenta!-mi-a-fost-greu-sa-revin.-in-rxf-ne-batem-pe-box

Eronim Marcel Arădoaie, cunoscut și sub numele Goldenboy Marco, este un boxer profesionist originar din Iași care a dispărut de pe „radarul” luptelor de o bună de timp, din cauza unei accidentări. Pe 25 Martie 2026, la Sala Polivalentă București, Eronim Marcel Arădoaie se va bate cu Amancio Paraschiv în Gala RXF 52. Biletele s-au pus deja în vânzare. La 33 de ani, sportivul locuiește în prezent în Statele Unite, în Miami, unde se antrenează și își dezvoltă cariera în boxul profesionist. Format la clubul CS Dinamo București, Eronim Arădoaie are o experiență importantă în boxul amator, cu peste 130 de victorii, iar la profesioniști deține un record de 10 victorii fără înfrângere (10-0). După o pauză de aproximativ trei ani, cauzată de o accidentare serioasă la cap, boxerul român este pregătit să revină în ring. Revenirea sa va avea loc pe 25 martie 2026, într-o gală de box din România, unde sportivul se întoarce special pentru acest meci de intrare în luptele la cel mai înalt nivel. „Mi-a fost foarte greu să revin după accidentare. Mulțumesc lui Dumnezeu – sunt bine acum! Am ales România pentru că, venind de Crăciun acasă, mi s-a făcut această ofertă. Eu sunt legat de România mult de tot și un meci pentru mine aici e ceva fenomenal. Mulți prieteni vor să mă vadă live. E o mare provocare pentru că mă bat cu Amancio Paraschiv, unul dintre cei mai buni sportivi din România. Nu am cum să spun nu… Pentru că eu sunt un învingător. Nu-mi inspiră teamă, mă provoacă un astfel de meci. Visul meu e să devin campion mondial în America, acolo mă întorc imediat după meciul din România”, a declarat Arădoaie pentru ProSport. ”Celor care iubesc luptele le transmit să nu renunțe la visele lor” În perioada petrecută în Statele Unite, Eronim Arădoaie a legat prietenii cu personalități cunoscute din lumea sportului și a celebrităților, printre care campionul mondial la categoria grea Tyson Fury și supermodelul Adriana Lima, care îl susțin în parcursul său sportiv. Revenirea din 25 martie marchează pentru Goldenboy Marco începutul unui nou capitol în cariera sa, obiectivul său fiind să ajungă la cele mai importante titluri din boxul profesionist. „În RXF ne batem pe box, nu în alt stil. Și tuturor celor care iubesc luptele le transmit să nu renunțe la visele lor și să-și dea copii la sport. Când iubești ce faci și ai educație, nu are cum să nu faci performanță”, a încheiat sportivul Eronim Marcel Arădoaie.

Marea campioană Ancuța Bodnar este topită după un preparat culinar italian: Erau delicioase

marea-campioana-ancuta-bodnar-este-topita-dupa-un-preparat-culinar-italian:-erau-delicioase

Cantonamentul de o lună al canotorilor, desfășurat în Italia, este de-acum acum istorie pentru sportivii acestei discipline olimpice. Dar pentru Ancuța Bodnar, dubla campioană olimpică, locul acestui cantonament – Sabaudia – va rămâne ca o amintire plăcută. Asta poate și datorită unui lucru banal, cotidian, tradițional în acea zonă. La o cofetărie micuță dar cât se poate de cochetă, croissant-urile cu cremă de fistic reprezintă deliciul turiștilor care vizitează inedita localirate. După aceste „pufoșenii” a fost topită și Ancuța Bodnar. „Erau delicioase. Aproape că nu trecea o zi fără să nu cumpăr un croissant de-acolo”, a povestit Bodnar. Despre antrenamentele specifice, adică de pe luciul apei, Ancuța Bodnar se declară cât se poate de mulțumită având, totuși, o singură obiecție: bărcile cu motor și alte ambarcațiuni care au umplut lacul. „Nu am crezut că poate fi mai rău ca pe Snagov atunci când dăm de șalupe. Dar la Sabaudia era un adevărat bulevard. Valurile pe care le făceau erau foarte mari iar nouă ne era tot mai greu să vâslim”, a adăugat Bodnar. Odată cu revenirea la Snagov antrenamentele au continuat. „Dacă la Sabaudia am ieșit în simplu pe apă acum am început să ieșim în dublu. Este o rotire a colegelor de barcă până când se vor fixa echipajele. Acest lucru îl vor decide doar antrenorii când se va întâmpla. Cel mai probabil înainte de prima competiție importantă, etapa de Cupă Mondială de la Sevilla”, a mai spus Bodnar. Europenele și Mondialele la trei săptămâni distanță August va fi o lună de foc și la propriu și la figurat. Cele mai importante competiții ale anului, Europenele și Mondialele sunt programate chiar în luna lui „cuptor” așa cum mai este cunoscută luna august. „Între Eutopene și Mondiale avem doar trei săptămâni distanță. Într-un fel e bine că vom fi conectați la ambele competiții iar nivelul de pregătire va fi cel mai ridicat”, a mai precizat marea campioană. Loturile naționale de canotaj ale României au efectuat un stagiu de pregătire în Italia, la Sabaudia, în perioada 1 februarie – 8 martie 2026.

Gata! A apărut cea mai mare DACIA din istorie şi e pregătită să cucerească lumea

gata!-a-aparut-cea-mai-mare-dacia-din-istorie-si-e-pregatita-sa-cucereasca-lumea

Dacia, renumitul producător auto din România care beneficiază de un succes impresionant pe plan european, va lansa în viitorul apropiat cea mai mare mașină din întreg portofoliul său all-time. Este vorba despre un colos de peste 4 metri și 60 de centimetri lungime, ale cărui proporții sunt superioare inclusiv modelului Bigster. Detalii despre Striker, cea mai mare Dacia din istorie Dacia vrea să dea marea lovitură pe piața internațională și lucrează intens la lansarea unui crossover cu dimensiuni impresionante. Atât de impresionante, încât inclusiv Dacia Bigster, cea mai mare mașină din portofoliul producătorului auto român, va părea mică în comparație cu noul colos. Este vorba despre noua Dacia Striker, care potrivit informațiilor din presa de specialitate va depăși borna celor 4 metri și 60 de centimetri lungime. Mai precis, potrivit Auto Evolution, Dacia Striker va măsura 4 metri și 62 de centimetri în lungime. „Striker este cea mai mare mașină Dacia din întreaga istorie a producătorului auto român și le va depăși atât pe Jogger, care are o lungime de 4 m și 55 cm lungime, cât și pe Bigster, care are o lungime de 4 m și 57 cm”, notează sursa citată. Detalii despre motorizare și preț Din primele informații, Striker va fi lansat pe piață cu un motor hibrid, alimentat atât pe combustie cat și electric. La momentul redactării acestui articol, Dacia nu ia în calcul posibilitatea de a lansa un model Striker propulsat exclusiv electric. Însă, sursa menționată mai sus informează cu privire la faptul că producătorul auto român și-ar putea schimba strategia în viitorul apropiat. Creșterile continue ale prețului petrolului, care se transpun și în chitanța de la pompă, dar și politica Uniunii Europene, care intenționează să renunțe la motoarele pe combustie până în 2035, ar putea determina Dacia să reconfigureze planul inițial și să lanseze inclusiv un model Striker sută la sută electric. În ceea ce privește prețul Striker, presa de specialitate vine cu câteva vești pozitive, caracteristice strategiei Dacia din ultimii ani. Dacia va rămâne cea mai competitivă mașină pe segmentului de piață și se vehiculează că un model de bază Striker va avea un preț de pornire de sub 25.000 de euro. Așadar, vorbim de același preț pe care l-a avut și Dacia Bigster la lansare, situat între 23.990 de euro și 24.990 de euro. „Din punct de vedere al designului, Striker combină dinamismul unui break cu caracterul practic al unui hatchback spațios și garda la sol a unui SUV. Trebuie să spunem că cei de la Dacia au fost întotdeauna fascinați de combinarea mai multor stiluri de caroserie într-un singur vehicul”, scriu jurnaliștii despre aspectul noului model Striker, conform aceleași surse.