Chinezii plătesc bine. Ce sume au câștigat Sorana Cîrstea și Gabriela Ruse la Beijing

Sorana Cîrstea și Gabriela Ruse au pornit aventura în circuitul asiatic de tenis feminin. Cele două sportive participă la WTA 1.000 din Beijing, acolo unde s-au calificat în turul 2 al turneului. Pentru victoria din primul meci, cele două au primit 35.260 de euro fiecare. Jaqueline Cristian a fost eliminată în primul tur de Jessica Boyzas Maneiro, după un meci fără precedent, scor 4-6, 0-6. În schimb, Sorana Cîrstea și Gabriela Ruse s-au calificat și au obținut o avere. Sorana Cîrstea și Gabriela Ruse sunt în turul 2 la WTA Beijing și au câștigat sume importante fiecare Sorana Cîrstea și Gabriela Ruse au primit fiecare câte 35.260 de euro. Prima a trecut de Caroline Dolehide, 6-2, 6-3 la seturi, în doar o oră și 8 minute. Cea de-a doua a învins-o pe slovaca Rebecca Sramkova, aflată pe locul 55 WTA, 6-2, 6-2 la seturi, în doar o oră și 11 minute. Cele două sportive autohtone merg „braț la braț” în turul 2 al turneului, acolo unde vor da de adversare tari. Sorana Cîrstea se va duela cu Karolina Muchova, jucătoare din Republica Cehă foarte bine cotată, care se află acum pe locul 15 în clasamentul WTA. Gabriela Ruse se va lupta cu o altă forță a tenisului mondial, Emma Navarro, jucătoare de 24 de ani aflată pe poziția 17 în topul mondial. Jaqueline Cristian a fost eliminată în primul tur, după ce tot în primul tur a pierdut și în urmă cu o săptămână, la Seoul, împotriva Emmei Răducanu Premii uriașe la turneul WTA 1.000 din Beijing Turneul din China are premii totale de aproape 9.000.000 de euro. De-a lungul ultimilor ani, sportivele care s-au impus aici au fost Coco Gauff, Iga Swiatek, Naomi Osaka, Caroline Wozniaki, Caroline Garcia, chiar împotriva Simonei Halep, în 2017, Agnieszka Radwanska, Gabriele Muguruza sau Maria Sharapova. La masculin, rețeta succesului a fost găsită în ultimul deceniu de tenismeni precum Carlos Alcaraz, actualul număr 1 ATP, Jannik Sinner, marele său rival, Dominic Thiem, Nikoloz Basilashvili, Rafael Nadal, Andy Murray sau Novak Djokovic. La dublu feminin, anul trecut a triumfat echipa Sara Errani / Jasmine Paolini, iar la masculin echipa Simone Bolelli / Andrea Vavassori.
Ce nume a rostit Roger Federer când a fost întrebat despre cel mai bun tenismen. Reacția despre Rafa Nadal
Roger Federer a spus care este cel mai bun jucător de tenis din istorie. Rafael Nadal, marele său rival, a fost menționat în discuție, iar reacția fostului număr 1 ATP a surprins pe toată lumea. Într-una dintre aparițiile sale publice recente, Roger Federer a discutat despre ce idoli a avut de-a lungul carierei, una de un real succes. Rafael Nadal, menționat de Roger Federer în topul celor mai buni jucători din istorie Într-o discuție cu Burna Boy, un artist nigerian, Roger Federer a admis că marele lui rival, Rafael Nadal, intră în tabloul celor mai mari jucători din istorie. Totuși, elvețianul nu l-a plasat pe iberic în top 3 personal, preferând să lase loc unor nume cu care a avut ocazia de a se duela foarte rar, ori deloc. Printre numele menționate de elvețian sunt Pete Sampras, pe locul trei, Boris Becker, locul 2, și Stefan Edberg, prima poziție. Singurul dintre cei trei cu care Federer a jucat este Pete Sampras, pe care l-a învins în 2001, la Wimbledon. „Îmi place de Nadal. E foarte bun. Stefan Edberg, suedezul, mereu ataca la fileu. Era super elegant. Mi se pare că era cel mai cool, apoi e Boris Becker din Germania. Ei obișnuiau să joace unul împotriva celuilalt. Eu mă uitam mereu la TV. Apoi e Pete Sampras, tenismenul din Statele Unite. Și, bineînțeles, Rafael Nadal și Novak Djokovic”, a spus Federer. Roger Federer s-a retras din tenis în urmă cu trei ani, în luna septembrie a anului 2022. Elvețianul a avut o carieră de succes, în care a cucerit 20 de turnee de Grand Slam. Fostul jucător a strâns peste 130.000.000 de euro din premii la turneele de tenis. Roger Federer e considerat de mulți experți drept „regele” tenisului Roger Federer este un nume care a intrat frecvent în dezbateri despre cine este „The GOAT”, adică cel mai bun din toate timpurile. Elvețianul nu a avut ocazia de a se duela cu numele mari ale mileniului trecut, astfel că o comparație exactă nu ar putea fi făcută. Elvețianul a fost apreciat întotdeauna pentru naturalețea și eleganța pe care le-a oferit pe teren. Rivalitățile pe care le-a avut cu Rafael Nadal și Novak Djokovic au făcut deliciul publicului pentru mai bine de un deceniu. Federer a ales să nu rămână aproape de tenis după retragere, ocupându-se mai mult de gesturi umanitare, branding personal și parteneriate cu companii de lux, precum Rolex, On sau Uniqlo.
Reacția campioanei mondiale Magdalena Rusu după performanța fabuloasă din China: Dumnezeu face minuni prin oameni
Joi, 25 septembrie 2025, la dublu rame feminin, Magdalena Rusu (25 de ani) și Simona Radiș (26) au izbutit să cucerească medalia de aur la Campionatele Mondiale de Canotaj de la Shanghai, China. La scurt timp după ce a auzit imnul României și și-a primit medalia, Magdalena Rusu a oferit câteva declarații emoționante. Magdalena Rusu spune că a devenit campioană mondială în China datorită lui Dumnezeu. Prin ce a trecut înainte de competiție România a luat aur la Campionatele Mondiale de Canotaj din Shanghai, joi dimineață, după ce Simona Radiș și Magdalena Rusu au fost de neoprit în finala de dublu rame. Sportivele noastre au dominat cursa de la un capăt la celălalt, iar la linia de finish au izbutit să le surclaseze pe reprezentantele din Franța și Statele Unite ale Americii, care au încheiat pe pozițiile 2 și 3. România a continuat să facă show la Campionatele Mondiale de Canotaj, iar după performanța bifată de Radiș și Rusu, Florin Lehaci și Florin Arteni au luat argintul la dublu rame masculin. Însă, revenind la cele două canotoare, performanța este cu atât mai remarcabilă, încă Magdalena Rusu a fost la un pas să se retragă din competiție. Pe scurt, cu aproximativ două săptămâni înainte de a face deplasarea în China, ea nu se putea deplasa din cauza unor dureri cumplite la spate. Însă, echipa medicală, în frunte cu doctorul Oșean, a reușit cumva să o pună pe picioare pe Magdalena Rusu. Cu toate acestea, reprezentanta României spune că cel mai mare merit pentru revenirea ei miraculoasă îl are Dumnezeu: „Dumnezeu face minuni prin oameni. Când mă gândesc acum ca nu ştiam dacă pot concura. După toate problemele de acasă şi apoi de aici, cu umezeală plus căldura, totul era împotriva mea. M-au ajutat antrenorii, medicii, kinetoterapeuţii. Fără ei azi nu puteam arăta această medalie. Le mulţumesc tuturor!” a declarat Magdalena Rusu, cu medalia în mână și vizibil emoționată, potrivit Comitetului Olimpic și Sportiv Român. Ce a declarat Simona Radiș De partea cealaltă, Simona Radiș a afișat o atitudine războinică după finalul cursei și a transmis că a anticipat un deznodământ favorabil. „Sunt mândră de cum am evoluat aici. I-am spus Magdei ca trebuie să plecăm tare şi vom reuşi. Împreună. E un succes care sper să aducă şi mai multe victorii pentru noi!”, a declarat Simona Radiș, potrivit aceleiași surse. Magdalena Rusu și Simona Radiș sunt campioane mondiale și în proba de 8 plus 1 rame. Totodată, Simona Radiș deține aurul mondial și pentru proba de dublu vâsle.
Detaliul inedit surprins pe bicicleta lui David Popovici

David Popovici (21 de ani) a fost prezent la evenimentul România BeActive, însă a ales să nu vină cu bolidul său de peste 150.000 de euro, ci cu bicicleta. Pentru că evenimentul a avut loc în timpul săptămânii în zona Arenei Naționale, unde mai nou se lucrează intens la liniile de tramvai, David Popovici n-a vrut să stea în aglomerația din trafic și și-a făcut apariția pe șaua bicicletei. Pe lângă costul impresionant al bicicletei, David Popovici a atras atenția și cu detaliul inedit de pe aceasta. Pe „bolidul” său pe două roți, David Popovici și-a lipit un sticker cu porecla pe care a făcut-o celebră de ani buni: „Chlorine Daddy” (n.r. Tăticul Clorului). Lipit sub șa, stickerul a atras imediat atenția reporterului ProSport care a surprins câteva imagini cu el și cu bicicleta model Cube Reactione C:62 PRO. Acest model trece puțin de 2.000 de euro. Este o bicicletă cu anvelope aderente care asigură o bună tracțiune, inclusiv pe teren accidentat. Cadrul acesteia este confecționat din carbon, iar bicicleta cu totul ajunge la 10.8 kilograme. „Mi s-a părut cel mai potrivit să vin cu bicicleta, decât să mă chinui să găsesc loc de parcare cu mașina. Nu mă plimb atât de mult cu bicicleta pe cât aș vrea. Oamenii nu mă recunosc pe stradă pentru că am casca și ochelarii pe ochi”, a spus David Popovici. David Popovici iubește bolizii de lux cu mulți cai putere! Chiar dacă de această dată a ales să facă un pic de sport, David Popovici e un mare fan al cailor putere. Recent a avut ocazia să conducă un Porsche GT3 RS, un model exclusivist al producătorului german, a cărui valoare depășește cu ușurință 300.000 de euro. Totodată, David Popovici deține și el un Porsche de peste 150.000 de euro: „Îmi plac maşinile. Tocmai mi-am luat o maşină la care m-am uitat zi de zi timp de doi ani pe internet, am verificat în fiecare zi preţurile, m-am uitat la toate review-urile de pe Pământ… Sunt mândru şi fericit că am reuşit să o iau. Mi-am permis această plăcere. M-a convins că merit, cumva”, a declarat sportivul David Popovici, la podcastul lui Cosmin Nedelcu „Micutzu”. 2 medalii a câștigat David Popovici la Jocurile Olimpice de la Paris 2024: aur la 200 metri liber și bronz la 100 metri liber
România face show la Campionatele Mondiale de Canotaj din Shanghai: argint pentru Florin Lehaci și Florin Arteni, la dublu rame masculin!
România face show la Campionatele Mondiale de Canotaj din Shanghai, China, iar după ce Simona Radiș (26 de ani) și Magdalena Rusu (25) au luat aurul la dublu rame feminin, Florin Lehaci (26) și Florin Arteni (24) au cucerit argintul la dublu rame masculin. În cursa care s-a disputat joi, 25 septembrie 2025, triumfătoare a ieșit echipa Noii Zeelande. Iar pe poziția a treia s-a clasat reprezentativa Elveției. Ziua de joi a început perfect pentru România la Campionatele Mondiale de Canotaj, care în acest an au loc la Shanghai, în China. Simona Radiș și Magdalena Rusu au intrat primele în scenă, în finala de dublu rame feminin, iar la capătul unei curse splendide le-au învins pe reprezentantele din Franța și SUA și au câștigat aurul. Au urmat apoi Florin Lehaci și Florin Arteni, care au concurat în finala masculină de dublu rame. Iar după o cursă fantastică, cei doi români au adăugat o nouă medalie în dreptul delegației noastre, de data aceasta de argint. „ARGINT pentru România la Campionatele Mondiale de la Shanghai, în proba de dublu rame masculin (M2-). Florin Arteni și Florin Lehaci au făcut o cursă foarte bună și au reușit să obțină astfel titlul de vicecampioni mondiali. Ei urcă pe podium alături de echipajele din Noua Zeelandă și Elveția. Felicitări, băieți!”, se arată pe pagina de Facebook a Federației Române de Canotaj. Mai jos podiumul finalei de dublu rame masculin: Noua Zeelandă – 6,37.87 România – 6,42.85 Elveția 6,43.84 Lista sportivilor care ne reprezintă la Campionatele Mondiale de Canotaj Shanghai 2025 La ediția din acest an a Campionatelor Mondiale de Canotaj, delegația României cuprinde nu mai puțin de 39 de sportivi. Mai jos listele complete de la masculin, feminin și mixt. Masculin: Schif simplu (M1x) – Mihai Chiruță Dublu rame (M2-) – Florin Arteni, Florin Lehaci Dublu vâsle (M2x) – Andrei Cornea, Marian Enache Patru rame (M4-) – Ștefan Berariu, Sergiu Bejan, Andrei Mândrilă, Ciprian Tudosă Patru vâsle (M4x) – Alexandru Gherasim, Iulian Chelaru, Andrei Lungu, Cristian Nicoară, Florin Horodișteanu 8+1 (M8+) – Mihăiță Țigănescu, Laurențiu Danciu, Eduard Moldovan, Bogdan Baitoc, Leontin Nuțescu, Cosmin Pleșescu, Fabrizio Scripcariu, Constantin Adam, Claudiu Neamțu, Adrian Munteanu, Mateus Cozminciuc Feminin Dublu rame (W2-) – Magdalena Rusu, Simona Radiș Dublu vâsle (W2x) – Bianca Ifteni, Mariana Dumitru Patru rame (W4-) – Ancuța Bodnar, Geanina Juncănariu, Adriana Adam, Amalia Bereș Patru vâsle (W4x) – Emanuela Ciotău, Alexandra Ungureanu, Andrada Moroșanu, Mădălina Ioana Cornea 8+1 (W8+) – Cristina Drugă, Roxana Anghel, Iulia Bălăucă, Iuliana Buhuș, Ancuța Bodnar, Maria Lehaci, Adriana Adam, Amalia Bereș, Victoria Petreanu Mixt Dublu vâsle mixt (Mix2x) – Andrei Cornea, Mădălina Ioana Cornea 8+1 mixt (Mix8+) – Andrada Moroșanu, Maria Lehaci, Ștefan Berariu, Sergiu Bejan, Andrei Mândrilă, Ciprian Tudosă, Magdalena Rusu, Simona Radiș, Victoria Petreanu Campionatele Mondiale de Canotaj de la Shanghai au debutat la data de 21 septembrie și se încheie fix 7 zile mai târziu, pe 28 septembrie.
Imaginea care a declanșat bătaia de la Craiova și a dus la întreruperea meciului România – Ungaria. Ce a apărut pe tabela din Polivalentă
Meciul de futsal dintre România și Ungaria a fost întrerupt de un moment halucinant, chiar sub privirile lui Răzvan Burleanu. Președintele Federației Române de Fotbal a privit neputincios cum mai mulți suporteri s-au luat la bătaie cu jandarmii dispuși la meciul desfășurat la Sala Polivalentă din Craiova. Ce s-a întâmplat mai exact? Totul a plecat de la tabela de marcaj a sălii din Craiova, cea care a indicat „Ungaria – Ungaria”, în loc să indice „România – Ungaria”. Această eroare gravă i-a scos din sărite pe ultrașii din Peluza Sud Craiova, care au observat imediat amănuntul. Jandarmii prezenți la Sala Polivalentă au intervenit imediat pentru a calma spiritele, iar totul s-a transformat într-o bătaie generală. E important de menționat faptul că Peluza Sud Craiova a fost împărțită în două grupuri pentru acest meci de futsal. Un grup a fost la Tribuna I, iar altul la Tribuna II. În momentul conflictului cu jandarmii, ambele grupuri ale Peluzei Sud Craiova s-au aliat pentru a se apăra în fața forțelor de ordine. În ceea ce privește meciul de futsal, arbitrul a luat imediat decizia de a opri duelul, iar sportivii ambelor echipe naționale au fost trimiși de urgență la vestiar. Iată imaginea care a dus la scandalul uriaș de la România – Ungaria: Foto: PROSPORT / Cosmin Staicu
Un Maserati a fost oprit pentru o viteză de 200 km/h. Șoferul a dat vina pe socrul său de 90 de ani
Un bărbat a dat vina pe socrul său de 90 de ani atunci când a fost surprins de radar cu 200 de km/h la bordul unui Maserati. Bolidul de lux cu mulți cai putere sub capotă a fost la un pas de a scăpa de sub control pe străzile din provincia Frosinone. Poliția a prins un bărbat circulând cu o viteză foarte mare, care i-ar fi adus o amedă usturătoare, dare și pierderea unor puncte de pe permis. Bărbatul a încercat să scape basma curată declarând că nu el se afla la volan în momentul în care mașina a trecut prin dreptul radarului, ci socrul său. Socrul de 90 de ani, băgat la înaintare pentru a scăpa de amendă În provincia Frosinone, poliția a surprins un bărbat care conducea cu peste 200 de km/h. Acesta a făcut tot posibilul să scape de amendă și nu a ezitat să arunce responsabilitatea pe umerii socrului său. A mers la poliție cu o declarație pe propria răspundere semnată de socru, prin care acesta își asuma că se afla la volan. Poliția a înțeles rapid că ceva nu e în regulă și a investigat cu atenție acest caz. S-a dovedit că bunicul vitezoman nu s-a aflat la volan când Maserati-ul a trecut cu peste 200 de km/h pe lângă radar. Varianta bărbatului de 50 de ani a căzut, anchetatorii preceizând că el era șoferul, în timp ce socrul risca să fie implicat, cel mai probabil, fără să știe. Pentru acest gest șocant, bărbatul riscă o sancțiune severă. Pe lângă amendă va fi acuzat și de uzurparea de identitate și fals în acte. O femeie a rămas fără mașină după ce fiul a condus cu peste 247 de km/h Incidente grave au loc pe șoselele din întreaga lume aproape zilnic. Un alt caz care a șocat o lume întreagă este cel al unui tânăr de doar 23 de ani. Acesta a pus mâna pe Ferrari-ul mamei sale și a încercat să profite la maximum de toți caii putere de sub capotă. Întâmplarea care se putea termina tragic a avut loc în Vaucluse, Franța. Poliția rutieră efectua un control de rutină și l-a interceptat pe tânăr la volanul unui bolid de lux cu o viteză uriașă. Acesta a încercat să scape, dar nu a fost exact ca în filme, iar urmărirea s-a terminat rapid. A încercat să scape de poliție, însă s-a ales cu permisul suspendat și cu o amendă de care își va aduce aminte multă vreme deoarece poliția a confiscat mașina.
S-au anunţat măsurile dure luate imediat după scandalul monstru declanșat de ultrași la meciul de futsal România Ungaria, de la Craiova
Meciul retur al barajului de calificare la Europeanul de futsal din 2026, România – Ungaria, disputat în Sala Polivalentă din Craiova, a fost întrerupt la scurt timp după start, din pricina unor incidente în tribune. Totul a degenerat de la faptul că pe tabela de marcaj era scris numele echipei oaspete de două ori, respectiv şi în dreptul formaţiei gazdă, lipsind, astfel, numele României. Forţele de ordine au intervenit şi au evacuat cele două grupuri organizate de fani prezente la meci. Gruparea de Jandarmi Mobilă Craiova a anunţat că şapte suporteri au fost amendaţi cu 1.500 de lei fiecare şi, totodată, aceștia au primit interdicţie pe arenele sportive timp de un an. Şapte suporteri au primit amendă şi interdicţie pentru un an La scurt timp după evenimentele petrecute la meciul de futsal, Gruparea de Jandarmi Mobilă Craiova a anunțat ce sancțiuni a stabilit. „În contextul desfășurării meciului de futsal dintre reprezentativele României și Ungariei, disputat la Craiova, Gruparea de Jandarmi Mobilă Craiova face următoarele precizări: În jurul orei 19:45, pe fondul unor animozități între două grupuri de suporteri români, o parte a galeriei a pătruns pe suprafața de joc, intenționând să adopte un comportament violent față de celălalt grup. Intervenția promptă a jandarmilor a permis dispersarea și relocarea persoanelor implicate în sectoarele inițiale, fără a fi necesară folosirea materialelor din dotare. Totodată, 7 persoane au fost extrase din rândul suporterilor pentru prevenirea escaladării conflictului. Menționăm faptul că aceștia au fost sancționați contravențional conform Legii nr. 4/2008 privind prevenirea și combaterea violenței cu ocazia competițiilor și a jocurilor sportive, fiecare primind amendă în valoare de 1.500 lei și sancțiunea complementară de interzicere a accesului la competițiile și jocurile sportive pentru o perioadă de un an. Menționăm faptul că persoanele implicate au fost nemulțumite de un mesaj afișat pe ecranele din arena sportivă, motiv pentru care au acționat impulsiv. Odată cu extragerea acestora, facțiunea din care făceau parte a decis să părăsească voluntar arena sportivă. Pe parcursul incidentului, cele două grupuri și-au adresat injurii, inclusiv la adresa echipei Ungariei, fiind folosite materiale pirotehnice în interiorul sălii (o petardă). Ca urmare a solicitării observatorului UEFA de evacuare a suporterilor, jandarmii au purtat un dialog permanent cu liderii celor două facțiuni, reușind să obțină evacuarea acestora fără utilizarea forței. În scurt timp, grupurile de suporteri au părăsit sala din proprie inițiativă, fiind permanent supravegheate de forțele de ordine. Partida a fost reluată la ora 20:17, iar ulterior, suporterii au defluit din proximitatea sălii, însoțiți de jandarmi. Gruparea de Jandarmi Mobilă Craiova reamintește că manifestările violente și folosirea materialelor pirotehnice la competițiile sportive sunt interzise de lege și atrag răspunderea contravențională sau penală, după caz. În baza imaginilor puse la dispoziție de organizator, toate persoanele implicate în aceste evenimente vor fi identificate, urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun”, se arată în comunicatul emis de Gruparea de Jandarmi Mobilă Craiova
Dinamo a pierdut cu Veszprem în Liga Campionilor. Meciul a fost încărcat de emoție cu gândul la Marian Cozma
Dinamo a bifat un nou eșec în Liga Campionilor în fața maghiarilor de la Veszprem. Elevii lui Paulo Pereira au parte de un sezon dezastruos în Liga Campionilor. „Dulăii” nu au putut obține primele puncte nici în confruntarea încărcată cu emoție cu gândul la Marian Cozma și au ajuns la al treilea eșec consecutiv. Dinamo, înfrângeri pe linie în Champions League După ce au pierdut în prima etapă cu Sporting și în runda secundă cu Kostad, „dulăii” nu și-au revenit nici la meciul cu Veszprem. Deși au făcut un meci bun, elevii lui Pereira au încheiat partida cu o nouă înfrângere și sunt departe de obiectivul din acest sezon. Duelul cu maghiarii de la Veszprem a avut în Sala Polivalentă. Dinamo a luptat de la egal la egal cu campioana Ungariei, oaspeții având un avantaj minim la pauză. Elevii lui Xavi Pascual au dat lovitura în ultimul sfert de oră, reușind să se desprindă pe tabelă, chiar dacă presiunea din tribune a fost uriașă. Scorul final a fost 30-27 în favoarea maghiarilor, iar Dinamo rămâne fără niciun punct după 3 meciuri. Dinamo reușise o singură victorie împotriva maghiarilor în ultimele opt meciuri, scor 31-29. Moment special dedicat lui Marian Cozma În minutul 8 al meciului a avut loc un moment de reculegere pentru fostul jucător al celor de la Dinamo și Veszprem. Marian Cozma a fost ucis pe 8 februarie 2009, la Veszprem. A fost o moarte care a șocat o lume întreagă, sportivul fiind înjunghiat mortal în timpul unui conflict izbucnit într-un club de noapte. Fostul pivot rămâne un simbol al forței și spiritului de echipă, iar în memoria sa sunt dedicate multe meciuri comemorative. După momentul de reculegere, fanii lui Dinamo au scandat „Cozma Marian înseamnă Dinamo”. La partida din Sala Polivalentă nu a lipsit Ionuț Lupescu. Legendarul fotbalist al „câinilor” a urmărit partida alături de Ionuț Popa, președinte CS Dinamo, și Constantin Din, președintele Federației Române de Handbal. Fostul jucător de la Dinamo, Ali Zein, a făcut turul sălii la finalul meciului, alături de foștii săi colegi. A fost aplaudat de toată lumea în momentul în care a pătruns pe teren. Interul stânga al naționalei Egiptului a avut numeroase apariții la Campionatele Mondiale și Jocurile Olimpice fiind cunoscut pentru apărarea agresivă, forța și precizia aruncărilor de la distanță. Dinamo va face deplasaarea pe 1 octombrie în Germania pentru duelul cu Fuchse Berlin. Din grupa „dulăilor” mai fac parte Aalborg, Sporting, HBC Nantes, Kolstad și Kielce.
CN de Raliuri: luptă la baionetă între Tempestini și Maior pentru titlul național pe macadam. Campionul se decide vineri și sâmbătă la Raliul Vâlcii
Etapa finală a Campionatului Național de Raliuri pe macadam, Raliul Vâlcii Nurvil este programată în perioada 26-27 septembrie 2025 și va stabili titlul de Campion Național la Macadam. Aflat la a doua ediție, Nurvil Vâlcea Rally promite spectacol din nou un spectacol sportiv de înalt nivel, adrenalină și momente memorabile pentru toți pasionații de motorsport. Se va decide titlul de campion național de macadam, acolo unde Norbert Maior se duelează cu Simone Tempestini. Norbert Maior: „La probele noi se face diferența” La conferința de presă premergătoare evenimentului, de miercuri, au participat piloții Andrei Gîrtofan, Norbert Maior, Alexandra Teslovan, președintele FRAS Norris Măgeanu, precum și oficialități locale. „Nu îmi place să fiu favorit, va fi o luptă interesantă cu Simone, sunt probe interesante, foarte spectaculoase. Mi-a plăcut ce am văzut în recunoaștere, mai ales în zona Horezu, am descoperit un loc minunat. Prima zi este foarte ofertantă, a doua zi o știm de anul trecut. La probele noi poți face diferența, ținta noastră e să fim cel la mai bun nivel. Sâmbătă va fi superspeciala, îmi doresc să fiu acolo”, a declarat Norbert Maior, câștigătorul primei ediții a Raliului Vâlcii. Sunt 13 probe speciale Pe parcursul a două zile de concurs, piloții vor avea de înfruntat 13 probe speciale, însumând peste 119 kilometri de macadam tehnic. Weekendul de motorsport va debuta joi, 25 septembrie, cu o zi dedicată pregătirilor și interacțiunii cu publicul. Între orele 12 și 16, în zona Golești va avea loc sesiunea de teste oficiale (Shakedown), ocazie pentru echipe de a face ultimele reglaj. Joi seara, de la ora 19:00, atmosfera se mută în centrul Municipiului, unde va avea loc Startul Festiv. Probe noi la Mihăești, Vaideeni și Horezu A doua ediție a Raliului Vâlcii aduce vineri, 26 septembrie, trei probe spectaculoase în zonele pitorești de la Mihăești, Vaideeni și Horezu. Prima buclă a zilei va consta în câte o trecere pe probele „Mihăești”, „Vaideeni” și „Horezu” iar, după o pauză de service, echipajele vor reveni pe traseu pentru a doua trecere la Vaideeni și Horezu. Se va concura pe cea mai înaltă probă de raliu din România, cea de la Horezu, așteptată să adune un public numeros. În plus, Proba Specială Vaideeni se anunță de departe cea mai tehnică din România! Punctul culminant al zilei va fi, însă, proba de noapte, stabilită la ora 20:31, la Mihăești, când piloții vor rula în beznă totală, la lumina puternică a rampelor suplimentare de faruri, un spectacol unic de sunet și lumină. Sâmbătă este Superspeciala în centrul din Rm. Vâlcea Sâmbătă, 27 septembrie 2025, se va desfășura superspeciala de oraș Nurvil Rally Show, parte din Campionatul Național de Raliuri BETANO, etapa a VII-a. Tot pe 27 septembrie au loc probele de la Fețeni și Dăești. Cele 57 de echipaje înscrise la Raliul Vâlcii 2025 vor parcurge de câte două ori bucla formată din probele „Trant”, „Fețeni” și „Dăești”. Ultima probă specială a Raliului Vâlcii 2025 este programată sâmbătă seara, la ora 19:27, în centrul orașului Rm. Vâlcea, unde va avea loc loc Superspeciala „Nurvil Show” . În fața a mii de spectatori, se vor decide clasamentele finale ale Raliul Vâlcii 2025, într-un spectacol exploziv de viteză și îndemânare.