România, eliminată de Ungaria la baraj! Coșmarul de la Craiova: eroarea lui Tonița a îngropat naționala!
Naționala României de futsal a fost eliminată de Ungaria la barajul pentru Campionatul European, după 2-2 în returul de la Craiova. Meciul a fost unul foarte echilibrat, iar sportivii noștri au sperat până la fluierul final, însă o greșeală a portarului Tonița a făcut ca naționala României să fie surclasată, în dublă manșă, de vecinii maghiari. Portarul Petrișor Tonița a scăpat mingea la golul de 2-2 al maghiarilor, tabela indicând 1 minut și 44 de secunde până la final. Astfel, după ce au câștigat în turul din Ungaria cu 3-2, maghiarii obțin calificarea la Campionatul European de Futsal. De cealaltă parte, tricolorii ratează mult râvnitul bilet la Campionatul European, în ciuda efortului uriaș depus la retur, spre dezamăgirea fanilor prezenți la Sala Polivalentă din Craiova. Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal, a fost și el prezent la meci și a sperat la o remontada a tricolorilor, având în vedere eșecul din meciul tur. Nu a fost să fie, iar naționala Ungariei elimină din nou România, scenariul repetându-se și acum 10 ani. România – Ungaria, întrerupt de arbitru din cauza unui scandal uriaș! De la ce a pornit totul Meciul de futsal dintre România și Ungaria a fost întrerupt de un moment halucinant, după ce jandarmii și o parte a suporterilor prezenți s-au luat la bătaie. Răzvan Burleanu, președintele FRF, a privit neputincios cum mai mulți suporteri au fost evacuați de jandarmi la meciul desfășurat în Sala Polivalentă din Craiova. Ce s-a întâmplat mai exact? Totul a plecat de la tabela de marcaj a sălii din Craiova, cea care a indicat „Ungaria – Ungaria”, în loc să indice „România – Ungaria”. Această eroare gravă i-a scos din sărite pe ultrașii din Peluza Sud Craiova. Jandarmii prezenți la Sala Polivalentă au intervenit imediat pentru a calma spiritele, iar totul s-a transformat într-o bătaie generală. E important de menționat faptul că Peluza Sud Craiova a fost împărțită în două grupuri pentru acest meci de futsal. Un grup a fost la Tribuna I, iar altul la Tribuna II. În momentul conflictului cu jandarmii, ambele grupuri ale Peluzei Sud Craiova s-au aliat pentru a se apăra în fața forțelor de ordine. În ceea ce privește meciul de futsal, arbitrul a luat imediat decizia de a opri duelul, iar sportivii ambelor echipe naționale au fost trimiși de urgență la vestiar.
Bătaie la România – Ungaria. Meciul de la Craiova a fost oprit sub privirile lui Răzvan Burleanu

Meciul de futsal dintre România și Ungaria a fost oprit în urma unei bătăi generale care s-a iscat între suporterii prezenți la meci. Toată acțiunea a avut loc în Sala Polivalentă din Craiova, sub privirile lui Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal. Meciul de futsal a fost imediat oprit după ce mai mulți suporteri s-au luat la bătaie. Jandarmii au intervenit de urgență pentru a calma spiritele, iar arbitrul nu a avut ce să facă decât să-i trimită la vestiare pe jucătorii celor două echipe. Din primele informații, se pare că ar fi vorba despre suporterii din Peluza Sud, cei care o susțin pe FCU Craiova, și suporterii din Peluza Nord, susținătorii Universității Craiova. Meciul este în continuare oprit și se așteaptă o decizie finală asupra acestei spețe, mai ales că fotbaliștii ambelor echipe naționale s-au speriat când au văzut la ce asistă. De altfel, din informațiile noastre, fotbaliștii maghiari au fugit direct la vestiare pentru a evita orice fel de conflict cu suporterii nervoși. Cele două grupări care s-au luat la bătaie au aprins torțe și s-au încăierat, putând fi despărțite doar de intervenția în forță a jandarmilor.
Germania e în stare de șoc! Campionul european la înot a acceptat oferta de la Jocurile Olimpice ale Dopaților
Marius Kusch, un superstar al natației din Germania, a luat prin surprindere o lume întreagă prin decizia sa recentă. Acesta e pregătit să concureze la Jocurile Olimpic ale Dopaților, iar pentru mulți fani această decizia este una controversată. Încă un sprinter european s-a alăturat Jocurilor Olimpice ale Dopaților. Marius Kusch, un superstar german la stilul fluture, care a participat la Jocurile Olimpice de la Tokyo și are în palmares o medalie la Campionatele Mondiale și trei medalii europene, a anunțat miercuri că va concura în cadrul JO ale Dopaților. Ultima sa apariție în competiții a fost la Campionatul Mondial în bazin scurt din decembrie 2024, desfășurat la Budapesta. Acolo, Kusch a fost finalist în proba de 50 de metri fluture, unde a stabilit un nou record personal în semifinale, cu timpul de 21,99, clasându-se în cele din urmă pe locul 8 în finală. De asemenea, a încheiat pe locul 16 la 50 metri spate și pe locul 20 la 50 metri liber. În perioada recentă, germanul s-a antrenat la Queens University, în SUA, unde a și studiat, sub îndrumarea antrenorului Elliot Ptasnik. În februarie 2024, Kusch a lansat o comunitate online dedicată înotului și a început să posteze constant videoclipuri axate pe tehnică pe pagina sa de Instagram, fiind un adevărat model pentru tinerii înotători germani. În anunțul de miercuri, organizatorii JO ale Dopaților au precizat că Kusch va concura în probele de 50 și 100 de metri fluture, la competiția care va avea loc în mai anul viitor, la Las Vegas. Jocurile Olimpice ale Dopaților permit participanților să ia substanțe considerate de regulă interzise, tocmai pentru a-și îmbunătăți performanțele. Veste uriașă pentru românii care vor să-l vadă pe David Popovici, pe viu, la Jocurile Olimpice de la Los Angeles din 2028 Fanii lui David Popovici tocmai au primit o veste foarte importantă, în perspectiva Jocurilor Olimpice de vară din 2028. Următoarea ediție a Jocurilor Olimpice va avea loc în Statele Unite ale Americii, în California, în orașul Los Angeles, iar spectacolul este unul garantat. Interesant este că organizatorii au anunțat deja data la care vor fi puse în vânzare biletele, aspect așteptat cu sufletul la gură de foarte mulți fani români ai lui David Popovici. Concret, cine va dori să-l vadă pe înotător live va putea cumpăra bilete la JO începând cu luna ianuarie 2026. „Dacă vă cumpărați bilet pentru Jocurile Olimpice de la Los Angeles 2028, practic vă cumpărați un bilet pentru istorie”, a declarat Reynold Hoover, CEO-ul LA28, într-un comunicat de presă, potrivit swimswam.com.
Americanii au scris ce s-a întâmplat după ce Ion Țiriac a intrat într-un cazino și a pus bani de 13 ori la rând pe 13 negru, la ruletă
Jurnaliștii americani au spus unul dintre episoadele neștiute cu Ion Țiriac. Miliardarul a intrat într-un cazino, a pus banii de 13 ori la rând pe 13 negru, la ruleta, apoi a plecat fără toți banii din buzunare. Culmea, omul de afaceri nu este un practicant al jocurilor de noroc. Ion Țiriac, cunoscut în spațiul public ca un om care nu practică jocuri de noroc, a pierdut banii la cazino. Americanii au scris despre un episod din urmă cu aproape 60 de ani, atunci când omul de afaceri a pierdut toți banii pe care-i avea în buzunare în Puerto Rico. Ion Țiriac a pierdut toți banii din buzunare la cazino în Puerto Rico Într-un episod care datează din 1968, Ion Țiriac a mers într-un cazino din San Juan, Puerto Rico. Miliardarul care avea atunci doar 29 de ani, a mers cu 600 de dolari în cazino, a pariat de 13 ori la rând pe 13 de negru și a pierdut toți banii. Practic, într-o singură seară, Ion Țiriac a pierdut 12% din tot ceea ce câștigase în 1968. În total, magnatul a câștigat 5.000 de euro în acel an. Anunțul a fost făcut de jurnaliștii de la New York Times, în urmă cu câțiva ani. ‚În 1968, cel mai bun an al său, Ion Țiriac a câștigat 5.000 de dolari din premii. La mijlocul anilor ’60 a mers la mesele de joc din San Juan și a pierdut toți banii din buzunar prin pariul pe 13 negru de 13 ori la rând. Erau 600 de dolari, mărunțiș pentru Michael Jordan, dar o avere pentru alții”, au scris americanii, conform sursei de mai sus. Ce regret are Ion Țiriac Ion Țiriac a dezvăluit care este cel mai mare regret al vieții sale. Miliardarul spune că nu s-a putut bucura niciodată de micile lucruri pozitive din viața sa, deoarece a muncit prea mult. ‚Nici cămașa asta pe care o am pe mine nu o duc cu mine. În viața asta am făcut ceva. Mă duc mulțumit? Nemulțumit nu sunt, însă aș mai face-o din nou? Niciodată. Pentru că nu am avut timp să văd o floare înflorind, să văd o frunză verde, să mă duc cu familia, să mă duc cu prietenii, să mă îmbăt o dată sau să beau o sticlă de vin. Nu. Numai muncă, muncă și muncă. Merită? Nu! Nu merită. Și cu asta ai terminat-o cu unul din cei mai mari oameni ai secolului. N-am timp să-mi cheltui banii, darămite să fac alte treburi…Te bați cu morile de vânt, iar acolo nu e bine”, a declarat Ion Ţiriac, conform Digi Sport.
Rivalul lui Ilie Năstase a murit. De ce era unic în istorie

Nikola Pilic, legendarul jucător de tenis croat, a murit la venerabila vârstă de 87 de ani, în orașul Opatija, din vestul țării sale natale. Rivalul lui Ilie Năstase și ani mai târziu mentor al lui Novak Djokovic, fostul mare tenismen va rămâne în istorie ca fiind singurul căpitan care a condus trei state spre câștigarea Cupei Davis. Rivalul lui Ilie Năstase a murit la 87 de ani. De ce a rămas unic în istorie Niki Pilic Legendarul jucător de tenis s-a stins din viață în orașul Opatija, din vestul Croației. Rivalul lui Ilie Năstase și ulterior omul care i-a influențat enorm cariera lui Novak Djokovic, Niki Pilic rămâne în amintirea iubitorilor de tenis și nu numai singurul căpitan care a condus trei țări spre câștigarea trofeului suprem din Cupa Davis. Finalist la Roland-Garros şi de cinci ori câştigător al Cupei Davis în calitate de căpitan, federaţia croată îl numește ca fiind „unul dintre cei mai mari jucători şi antrenori pe care i-a avut tenisul croat”. „Nikola +Niki+ Pilic va rămâne în memoria colectivă ca fiind singurul căpitan care a condus trei naţiuni diferite la titlul Cupei Davis”, mai transmite federaţia croată. Cu Germania de trei ori, în 1988, 1989 şi 1993, o dată cu Croaţia, în 2005, şi o dată cu Serbia, în 2010. Foto: Mediafax Foto Învins categoric de „Nasty” în finala de la Roland Garros Nikola Pilic şi-a început cariera în 1953, la Split, iar mai apoi a fost reprezentantul juniorilor din Iugoslavia. A triumfat de cinci ori în campionatul Iugoslaviei la simplu (1962, 1963, 1964, 1966 şi 1967) şi de şapte ori la dublu. Borna carierei sale de jucător l-a reprezentat parcursul excepțional de la Roland-Garros în 1973, unde a ajuns până în ultimul act. Acolo nu a avut nicio șansă în fața lui Ilie Năstase, cedând în trei seturi. Pe de altă parte, el a câștigat trofeul la US Open în 1970, în proba de dublu masculin, alături de francezul Pierre Barthès. Nikola Pilic a fost de-a dreptul fabulos și în cariera de antrenor, unde i-a avut elevi, printre alții, pe celebrii Goran Ivanisevic, Michael Stich sau Boris Becker. Totodată, Niki Pilic a avut un cuvânt greu de spus în privința carierei de început a lui Novak Djokovic, sârbul fiind antrenat de acesta la academia de la Munchen.
Dacia Bigster așa cum nu a mai fost văzută niciodată! Imagini cu transformarea spectaculoasă

Au apărut primele imagini cu Dacia Bigster așa cum nu a mai fost văzută niciodată. Autoturismul, care se bucură de un succes uriaș, a suferit o transformare spectaculoasă. Autoturismul, recunoscut și ca „fratele mai mare” al Daciei Duster, a fost transformat complet de către nemții de la Carpoint, prin două body kit-uri incredibile. Cum o Dacia Bigster modificată de nemții de la Carpoint Nemții de la Carpoint au reușit să transforme Dacia Bigster, care se bucură de un real succes la nivel european, într-un autoturism cu adevărat spectaculos. „Fratele mai mare” al Daciei Duster, care revoluționează piața SUV-urilor de dimensiuni medii, a primit acum două noi personalități de la dealerul german Carpoint. Concret, nemții au făcut cu Bigster ceea ce au făcut și cu Duster și l-au transformat într-un autoturism spectaculos, care poate fi adaptat pentru off-road sau pentru șosea. Pachetul Redust Offroad este cea mai izbitoare dintre cele două opțiuni disponibile. Acesta transformă Bigster-ul într-o mașină perfectă pentru drum accidentat, adăugând un set de anvelope groase pentru toate tipurile de teren, înfășurate în jurul unor noi jante din aliaj de 16 inch, un portbagaj de plafon din aluminiu cu lumini LED integrate, o capotă ventilată, trepte laterale și autocolante unice pentru geamuri. Pentru a completa aspectul și a oferi o gardă la sol semnificativă, proprietarii pot opta chiar și pentru o suspensie completă. Ce aduce pachetul Redust Sport Pentru cei care nu sunt iubitori de off-road există și pachetul Redust Sport, care duce Bigster-ul într-o direcție complet diferită. Acest kit îi sporește stilul, cu o poziție coborâtă și un accent pe o manevrabilitate mai precisă datorită unei suspensii coilover. Adevăratul punct culminant este însă un set de jante din aliaj de 20 de inch cu spițe multiple, cu anvelope cu profil jos. Există, de asemenea, un finisaj negru lucios pentru caroserie, împreună cu o priză de aer pur decorativă pe capotă, pentru un plus de farmec vizual. De menționat este că modificările aduse de nemții de la Carpoint nu oferă și un plus de putere autoturismului, întrucât pachetele se concentrează exclusiv pe stil și suspensie, fără a include îmbunătățiri de performanță. Carpoint listează în prezent o Dacia Bigster Extreme TCE 130 4×4 cu kitul Redust Offroad la prețul de 36.290 de euro. Acest exemplar este echipat cu motorul mild-hybrid de 1.2 litri, de bază, care produce 129 CP.
Sorana Cîrstea, calificare facilă în turul doi la WTA 1.000 Beijing

Sorana Cîrstea (locul 64 WTA) s-a calificat în turul secund al turneului WTA 1.000 de la Beijing (China Open), după ce a învins-o pe Caroline Dolehide (SUA, locul 88 WTA), cu scorul 6-2, 6-3. Meciul dintre Cîrstea și Dolehide, primul dintre cele două sportive, a fost unul fără istoric și s-a încheiat în 68 de minute de joc. Pentru calificarea în turul doi, Sorana Cîrstea primește 65 de puncte WTA și și-a asigurat un cec de 60.400 de dolari. Pentru Sorana Cîrstea, campioana en-titre de la Cleveland, adversară în următoarea rundă este Karolina Muchova (locul 15 WTA), care conduce cu 6-1 în confruntările directe. Sorana Cîrstea, victorie facilă în startul WTA 1.000 de la Beijing Sorana Cîrstea a trecut de Caroline Dolehide, într-un meci fără istoric, scor 6-2, 6-3, și s-a calificat în turul secund la WTA 1.000 de la Beijing. Sfertfinalistă în 2017, Cîrstea a început partida cu break, și-a făcut serviciul, apoi a mai bifat un break, pentru 3-0. Americanca a încercat o revenire, a redus din avansul româncei, a urmat un game foarte disputat, pe serviciul lui Dolehide, dar finalul setului i-a aparținut Soranei Cîrstea, care a închis primul act la 6-2. Setul secund a „curs” aproape la fel ca primul, românca a reușit un break și serviciul, apoi fiecare dintre jucătoare și-a câștigat game-ul pe propriul serviciu, ca Dolehide să stabilească ultima egalitate din partidă cu un break. Ultimele game-uri au fost câștigate de Sorana Cîrstea, care și-a adjudecat victoria la a treia minge de meci. Cîrstea a avut un procentaj foarte bun (73%) de mingi câștigate pe primul serviciu, comparativ cu al americancei (48%), dar și în ceea ce privește fructificarea mingilor de break, 6 din 10 față de 2 din 3 ale lui Dolehide. Pentru calificarea sa în turul al doilea al turneului China Open, Sorana Cîrstea va primi 65 de puncte WTA și și-a asigurat un cec de 60.400 de dolari. În clasamentul WTA Live, după victoria din primul tur, Sorana Cîrstea a urcat pe locul 55 WTA. Cîrstea, adversară de temut în runda a doua După doza de încredere pe care a primit-o prin câștigarea facilă din primul tur, greul abia din runda a doua vine. Când adversara Soranei Cîrstea este Karoline Muchova, favorita 13, care a avut tur liber. Cele două s-au mai întâlnit în acest an de două ori, cea mai recentă confruntare a fost în turul 2 la US Open, când jucătoarea din Cehia s-a impus, dramatic, cu scorul 7-6 (0), 6-7 (3), 6-4. Celălalt meci din 2025 a fost în Dubai, în sferturi, de asemenea cu victoria Karolinei Muchova, scor 6-2, 7-5. Muchova conduce cu 6-1 în meciurile directe, singurul succes al româncei a fort înregistrat în 2023, la Miami, în turul 3, când s-a impus cu scorul 7-5, 6-1. Jaqueline Cristian și Gabriela Ruse joacă joi dimineață Pe lângă Sorna Cîrstea, România mai are la China Open încă două reprezentante: Jaqueline Cristian (locul 42 WTA) și Gabriela Ruse (locul 98 WTA). Cele două vor juca joi dimineață. Jaqueline Cristian o va întâlni în primul tur pe Jessica Bouzas Maneiro (locul 48 WTA), acesta fiind primul meci direct între cele două. Dacă se impune, Cristian se va duela în turul următor cu Dayana Yastremska, favorita 29, care joacă direct în runda secundă. Gabriela Ruse evoluează în runda inaugurală cu Rebecca Sramkova (locul 55 WTA), iar dacă trece de jucătoarea din Slovacia, românca se va confrunta cu Emma Navarro, cap de serie 16, care a avut primul tur liber.
Urletul de disperare al Mădălinei Florea, medaliată la Campionatele Europene: Moare încet!. Lipsa banilor în plină austeritate a Guvernului a distrus-o
Mădălina Florea, sportivă care este medaliată la Campionatele Europene, și-a strigat disperare în mediul online. Lipsa banilor în plină austeritate a Guvernului a distrus-o. Cea care a cucerit trei medalii de bronz la Campionatele Europene de Alergare Montană este acum într-o situație dificilă și nu a putut să fie prezentă la Mondiale. Mădălina Florea își strigă disperarea în mediul online Mădălina Florea, sportivă care a cucerit trei medalii de bronz la Campionatele Europene de Alergare Montană, își strigă disperarea în mediul online. Aceasta a făcut o postare pe contul personal de Facebook, prin care a ținut să tragă un semnal de alarmă și să atragă atenția asupra faptului că sportivii care înregistrează performanțe notabile, sub „tricolor”, nu sunt răsplătiți așa cum merită. „Tu ce-ai face in locul meu? Este imposibil să nu tragem semnalul de alarmă: sportul românesc moare încet, în timp ce cei care ar trebui să îl susțină rămân doar spectatori. Unele sporturi pur și simplu nu sunt apreciate la adevărata lor valoare, chiar și atunci când rezultatele există, pe motiv că nu sunt sporturi olimpice. Astăzi, delegația României pleacă la Campionatele Mondiale de Alergare Montană și, credeți-mă, acest sport este de o dificultate extremă. Toți cei care l-au încercat știu exact despre ce vorbesc. Astăzi, ar fi trebuit să fiu și eu în această deplasare, alături de echipa României, dar realitatea este alta. Chiar dacă anul trecut m-am întors cu 3 medalii de bronz de la Campionatele Europene, nu am primit niciun fel de sprijin, nicio recompensă (da, nici măcar pentru aceste trei medalii). Toată pregătirea mea, stagiile, deplasările pentru aceste Europene, au fost finanțate integral din buzunarul meu. Reprezentarea țării la un campionat ar trebui să fie autofinanțată? Doar pentru prestigiu? Alergarea a devenit meseria mea, nu îmi pot permite să pierd bani. Așadar, se ridică o întrebare: cum poate o federație să spere la rezultate la nivel mondial sau european cu zero investiții din partea ei sau a Ministerului Sportului? Cum să concurezi cu echipe care fac stagii pe traseu, care pregătesc fiecare detaliu al cursei, care beneficiază de o structură profesionistă? Iar noi? Ce facem? Încercăm să ne descurcăm singuri cât putem de bine…”, a scris Mădălina Florea, într-un mesaj pe care l-a publicat pe rețelele de socializare. Unde a găsit sprijin Mădălina Florea Mădălina Florea a menționat că a găsit sprijin în cu totul alte locuri, în afară de federație și de Ministerul Sportului. „Totuși, astăzi, în ciuda lipsei totale de sprijin din partea federației mele sau a Ministerului Sportului, sunt sportiv profesionist și lider mondial într-un circuit internațional istoric. Această reușită o datorez câtorva oameni din jurul meu, care au crezut în mine și care mi-au arătat o cale în afara federației. Dacă aș fi așteptat ajutorul federației pentru a trăi din sport, probabil că astăzi aș fi renunțat la el. Vreau să mulțumesc partenerilor, în primul rând SCOTT Running, care îmi permite să trăiesc din sportul meu, și partenerilor care mă susțin încă de la primele rezultate și care mi-au fost mereu alături, indiferent de performanțe. Sportul nu se construiește prin discursuri și promisiuni, ci prin onestitate și respect pentru munca și rezultatele sportivilor. De aceea, pentru mine, cei care reprezintă România astăzi la Europene/ Mondiale (Trail Running / Pistă / Șosea / Cross-country) performează cu mijloacele pe care le au. România ar putea avea un potențial enorm pe scena internațională, dar pentru asta trebuie să își asume cu adevărat acest drum. Mult succes tuturor sportivilor români care vor fi la Campionatele Mondiale din această săptămână, în Spania”, a mai scris sportiva, pe Facebook.
România Ungaria la futsal e sold-out!

Returul barajului de calificare la Europeanul de futsal din 2026, România – Ungaria, programat în Sala Polivalentă din Craiova, miercuri, 24 septembrie, de la ora 19.30, se va disputa cu „casa închisă”. Toate cele 4.000 de bilete au fost epuizate când mai rămăseseră mai mult de 24 de ore până la startul duelului decisiv pentru accederea la turneul final. În primele zile, biletele s-au vândut online, iar la casele de la Sala Polivalentă au fost puse în vânzare astăzi, tichetele rămase fiind terminate în numai câteva ore. Ultimele meciuri care s-au jucat cu „casa închisă” în Sala Polivalentă din Bănie au fost două finale. În 2022, cu Polivalenta plină, baschetbaliştii de la SCMU Craiova pierdeau finala Cupei României în faţa celor de la CS Voluntari. În 2018, Polivalenta din Bănie a fost arhiplină la returul finalei Cupei EHF la handbal feminin, când SCM Craiova a câştigat trofeul, în dauna echipei norvegiene Vipers Kristiansand. Biletele la meciul de futsal România – Ungaria au fost epuizate În prima manşă a barajului de calificare la EURO 2026, tricolorii au pierdut, scor 3-2, în faţa maghiarilor, într-un joc disputat în „Fonix Arena” din Debrecen. Pentru meciul retur, de la Craiova, UEFA a delegat o brigadă de arbitri din Slovenia. Tricolorii au şansa de a se califica la turneul final al Campionatului European de futsal care va avea loc în perioada 21 ianuarie – 7 februarie 2026 în Lituania, Letonia și Slovenia. România are şansa de a reveni, după o pauză de 8 ani, la un nou turneu final de futsal, după cel din 2018 din Slovenia. Naționala noastră are patru participări la turneele finale europene: Portugalia 2007, Croația 2012, Belgia 2014 și Slovenia 2018, la edițiile din 2012 și 2014 atingând faza sferturilor de finală. La ediția din 2014, România a eliminat Serbia în baraj, după două victorii. Foştii internaţionali cred în revenirea României la EURO Unul dintre eroii dublei cu Serbia a fost Marian Șotârcă, care a marcat un gol în tur și patru în retur. „O dublă de baraj e ceva special. Presiunea, tensiunea sunt imense. În plus, această dublă cu Ungaria vine pe fondul amintirilor barajului pentru 2016, când, după 2-2 la Buzău, am pierdut în ultima secundă a prelungirilor la Debrecen. Nici acum nu pot uita momentele care au urmat golului marcat de Dróth… Am avut impresia că întreaga sală s-a prăbușit peste noi. Și, sincer, chiar așa a fost. Nu mai știam nici unde suntem. Ce înseamnă un turneu final? Înseamnă mult! De la organizare la meciurile în sine, la faptul că vezi jucători de talie mondială, totul e un vis realizat, o satisfacție uriașă, o răsplată a muncii, a anilor de sacrificiu”, a declarat, pentru frf.ro, Marian Șotârcă, prezent la trei turnee finale. Tot la trei turnee finale a fost şi Florin Ignat, care crede că, în ciuda înfrângerii de la Debrecen tricolorii au în continuare prima șansă la calificare. „Șansele nu s-au diminuat, sunt convins că tricolorii vor avea parte de o atmosferă senzațională la Craiova. Mizez însă pe dorința de afirmare a acestei generații. Un baraj e ceva special pentru că încărcătura e alta. Înfrângerea de la Debrecen nu a redus șansele echipei României. Eu unul cred în forța grupului, principala calitate a actualei generații. Cred în liderii săi, Daniel Araujo și Petrișor Toniță. Mă bucur că am lucrat cu cei mai mulți dintre compenenții actualei generații a echipei naționale” a spus Florin Ignat.
Un Ferrari și un Mercedes au fost scoase la licitație cu preț de pornire de 150 de euro

Două mașini de lux, un Ferrari FF și un și Mercedes-Benz G 63 AMG, au fost scoase la licitație cu preț de pornire de 150 de euro, dar cel mai mult surprinde proveniența lor. Ministerul Sănătății din Spania vrea să facă rost de bani scoțând la licitație publică un Ferrari și un Mercedes de lux, provenite din traficul de droguri. Care este proveniența mașinilor Ferrari și Mercedes, scoase la licitație cu preț de pornire de 150 de euro Licitația pentru aceste vehicule de pe site-ul Escrapalia este deschisă oricărei persoane care vrea să le cumpere, împreună sau separat, și se va încheia joi, 25 septembrie. Oricine este interesat să viziteze vehiculele la fața locului poate face acest lucru miercuri, 24 septembrie, înregistrându-se folosind linkul furnizat împreună cu fiecare „lot” de poze ale bolizilor de lux. Ministerul Sănătății, prin intermediul Delegației Guvernului pentru Planul Național Antidrog (DGPNSD), a scos la licitație publică un Ferrari și un Mercedes de lux provenite din traficul de droguri, cu un preț de pornire de 150 de euro fiecare. Bolidul cu celebra siglă a căluțului cabrat are cilindrii de 6.262 cmc (V12 aspirat) și o putere de 660 CP. De asemenea, un cilindru al mașinii de lux Mercedes-Benz G 63 AMG are 5.461 cmc (V8 Biturbo) și o putere de 545 CP. Banii strânși vor fi folosiți pentru repararea daunelor cauzate de dependența de droguri și traficul de droguri A fost stabilit un set de condiții pentru potențialii ofertanți, care trebuie să depună garanția necesară înainte de licitație pentru a participa. Aceste acțiuni au scopul de a asigura buna desfășurare a acestei licitații. Odată ce licitația se încheie, se va verifica dacă actele de identificare ale câștigătorului și declarația pe propria răspundere pentru atribuirea ofertei sunt corecte, scrie Motor El Pais. Ministerul Sănătății, prin intermediul Delegației Guvernului pentru Planul Național Antidrog (DGPNSD), gestionează Fondul Bunurilor Confiscate pentru traficul de droguri și alte infracțiuni conexe. Acest fond, reglementat de Legea 17/2003 promulgată în ziua de 29 mai, este alcătuit din bunuri, efecte și instrumente confiscate prin hotărâri judecătorești definitive în cazuri de trafic de droguri și alte infracțiuni conexe. Astfel, bunurile care ajung în Fondul Bunurilor Confiscate pot fi vândute și lichidate prin licitație publică. Banii strânși prin Fondul Bunurilor Confiscate vor fi folosiți pentru repararea daunelor cauzate de dependența de droguri și traficul de droguri. Aceștia vor finanța programe de prevenire a consumului de droguri, vor sprijini dependenții de droguri și îi vor ajuta să se integreze în societate și pe piața muncii. În ultimii ani, circa 70% din aceste venituri au fost alocate unor programe de reducere a cererii, iar 30% reducerii ofertei (urmărirea penală și acțiuni ale poliției și vamelor) de droguri. În 2023, au fost distribuiți 28.350.000 de euro din Fondul activelor confiscate.