Trei românce în turul 2 al calificărilor la UniCredit Iași Open. Duel românesc pentru un loc pe tabloul principal

Duminică dimineață a debutat la Baza Sportivă Ciric ediția a 5-a a turneului WTA 250 UniCredit Iași Open, concurs dotat cu premii totale în valoare de 246.388 de euro și 250 de puncte WTA. România a avut la startul calificărilor opt jucătoare, iar trei dintre acestea au reușit să avanseze în turul decisiv, urmând să joace luni pentru un loc pe tabloul principal. Ilinca Amariei și Carmen Herea vor juca în meci direct pentru un loc pe tabloul principal Ieșeanca Ilinca Amariei, 23 de ani, locul 585 WTA, a furnizat una dintre marile surprize ale tabloului de calificări, învingând-o în primul tur pe favorita 5, Caroline Werder, din Germania, numărul 242 mondial. După ce a pierdut primul set la zero, Ilinca a revenit spectaculos și le-a adjudecat pe următoarele două cu 6-4, 6-2. În turul 2, Ilinca o va întâlni pe compatrioata sa Carmen Andreea Herea, 20 de ani, locul 571 WTA, cea care a trecut în runda inaugurală de Ekaterina Kazionova, numărul 400 mondial, scor 6-3, 7-5. Astfel, România are asigurată încă o jucătoare pe tablou, alături de Jaqueline Cristian (favorită principală), Gabi Ruse (favorită 6) și Miriam Bulgaru (wild card). Irina Fetecău, victorie spectaculoasă în calificări În turul 2 al calificărilor a avansat, duminică, și Irina Fetecău. Sportiva în vârstă de 30 de ani, situată pe locul 1.312 WTA, a învins-o pe favorita 11, italianca Tatiana Pieri, numărul 426 mondial, scor 6-4, 5-7, 6-1 și va juca în meciul decisiv cu favorita 5, armeanca Elina Avanesyan, finalistă în 2024 la Iași, când a fost învinsă în ultimul act de Mirra Andreeva. Celelalte cinci românce prezente la start în calificări au fost eliminate în primul tur. Ieșeanca Andreea Prisăcariu (26 de ani, locul 435 WTA), favorită 12, a fost învinsă de jucătoarea spaniolă Georgina Garcia Perez, 6-1, 6-4, iar Cristiana Todoni (19 ani, locul 576 WTA) a cedat în fața principalei favorite Leyre Romero Gormaz, din Spania, locul 143 WTA, 6-0, 6-3. Tot în două seturi a fost învinsă și Eva Maria Ionescu, 19 ani, locul 717 WTA, 1-6, 2-6 cu Elena Pridankina, favorită 4. De asemenea, Maria Sara Popa (20 de ani, 461 WTA) a cedat în primul tur în fața americancei Claire Liu, numărul 146 mondial, favorită 2, scor 6-3, 6-4, iar tânăra Maia Ilinca Burcescu (16 ani, 876 WTA) a fost învinsă de americanca Varvara Lepchenko, 40 de ani, numărul 175 mondial, favorită 3, scor 4-6, 6-3, 6-3. Rezultatele din primul tur al calificărilor la UniCredit Iași Open: [1] L. Romero Gormaz (ESP) vs [WC] C. Todoni (ROU) 6-0, 6-3 [WC] I. Amariei (ROU) vs [6] C. Werner (GER) 0-6, 6-4, 6-2 G. Garcia Perez (ESP) vs [12] A. Prisăcariu (ROU) 6-1, 6-4 C. A. Herea (ROU) vs [10] E. Kazionova 6-3, 7-5 [WC] I. Fetecau (ROU) vs [11] T. Pieri (ITA) 6-4, 5-7, 6-1 [2] C. Liu (USA) vs M. S. Popa (ROU) 6-3, 6-4 [3] V. Lepchenko (USA) vs [WC] M. I. Burcescu (ROU) 4-6, 6-3, 6-3 Z. Kulambayeva (KAZ) vs [8] L. Zaar (SWE) 7-6 (4), 6-3 [4] E. Pridankina vs E. M. Ionescu (ROU) 6-1, 6-2 [5] E. Avanesyan (ARM) vs E. Seibold (GER) 6-2, 6-0 [9] I. Oz (TUR) vs M. Okalova (SVK) 6-0, 6-3 [7] A. Ibragimova vs M. Kozyreva 6-2, 6-0 Programul zilei de luni, 13 iulie: Terenul Central start 11:00 [WC] I. Amariei (ROU) vs C. A. Herea (ROU) [1] L. Romero Gormaz (ESP) vs Z. Kulambayeva (KAZ) NB 3:00 PM [7] A. Bondar (HUN) vs [WC] S. Sorribes Tormo (ESP) NB 5:30 PM [WC] C. Burel (FRA) vs Y. Putintseva (KAZ) [WC] N. Podoroska (ARG) vs [2] P. Marcinko (CRO) Terenul 5 start 11:00 [4] E. Pridankina vs G. Garcia Perez (ESP) [5] E. Avanesyan (ARM) vs [WC] I. Fetecau (ROU) NB 3:00 PM A. Charaeva vs V. Jimenez Kasintseva (AND) [WC] A. I. Anghel (ROU) / D. Simionescu (ROU) vs [2] J. Maleckova (CZE) / M. Skoch (CZE) M. Bulgaru (ROU) / M. S. Popa (ROU) vs [3] A. Detiuc (CZE) / I. Khromacheva Terenul 6 start 11:00 NB 1:30 PM [2] C. Liu (USA) OR M. S. Popa (ROU) vs [9] I. Oz (TUR) NB 3:00 PM [3] V. Lepchenko (USA) OR [WC] M. I. Burcescu (ROU) vs M. Kozyreva OR [7] A. Ibragimova NB 6:30 PM L. Zaar (SWE) / K. Zimmermann (BEL) vs O. Gavrila (ROU) / A. Prisacariu (ROU) Maghiarul Zsombor Piros, noul campion al turneului Concord Iași Open. Titouan Droguet, la a doua finală consecutivă pierdută la Iași Jucătorul maghiar Zsombor Piros, locul 169 ATP, este noul campion al turneului ATP Challenger 100 Concord Iași Open – Powered by MET, concurs prevăzut cu premii totale de 160.680 de euro și 100 de puncte ATP. La capătul unei finale spectaculoase, cu schimburi electrizante ce au ridicat tribunele în picioare, sportivul din Ungaria în vârstă de 25 de ani l-a învins pe francezul Titouan Droguet, 25 de ani, numărul 116 mondial, favorit 4, scor 6-1, 7-6 (2). Zsombor Piros, campion la Concord Iași Open Pentru Piros, acesta este al doilea turneu consecutiv câștigat în România, după ce săptămâna trecută a triumfat la Challenger-ul de 75 de puncte de la Brașov. Zece meciuri, tot atâtea victorii pentru Piros în cele două săptămâni petrecute în România. De remarcat că jucătorul maghiar Zsombor Piros a cedat un singur set până la finală, în optimi, când a trecut de al treilea favorit, bosniacul Damir Dzumhur. Titouan Droguet, două finale consecutive pierdute la Iași Pentru Droguet, în schimb, aceasta a fost a doua finală consecutivă pierdută la Iași, după ce anul trecut ceda în ultimul act în fața danezului Elmer Moller, scor 6-3, 1-6, 6-7 (2) Până la finală, Titouan Droguet a câștigat toate cele patru meciuri fără să piardă vreun set, iar în sferturi și semifinale a eliminate favoriții 7 (Gustavo Heide), respectiv 1 (Valentin Royer). De asemenea, Droguet a eliminat nu mai puțin de 3 conaționali în drumul către finală. Pentru triumful de la Iași, Piros va primi 100 de puncte ATP și un cec în valoare de 23.750 de euro, în timp ce finalistul Titouan Droguet rămâne cu 50 de puncte
Englezii au văzut-o pe Simona Halep cu Dorin Mateiu și au rămas uimiți: E DE NERECUNOSCUT!

Simona Halep (34 de ani) a primit invitația de a vedea finala feminină de simplu de la Wimbledon și a fost însoțită de afaceristul Dorin Mateiu (59 de ani). Englezii au văzut-o și au rămas uimiți. Campioană la Wimbledon în 2019, Simona Halep și-a împărtășit pe rețelele de socializare experiența de la ediția din 2026. Britanicii au apreciat transformarea ei de când s-a lăsat de tenis. Englezilor nu le-a venit să creadă când au văzut-o pe Simona Halep cu Dorin Mateiu La 7 ani de când a devenit campioană la Wimbledon, Simona Halep a revenit pe Terenul central din cadrul All England Lawn Tennis and Croquet Club. Nu ca jucătoare, ci invitată de către organizatori pentru a asista, din loja regală, la finala feminină de simplu, după cum a remarcat publicația britanică Express. „Fosta câștigătoare de la Wimbledon a împărtășit pe rețelele sociale recunoștința față de organizatori și a apărut cu o transformare fizică uimitoare. Simona Halep e de nerecunoscut și le-a mulțumit celor care au invitat-o la finala de Sâmbătă pentru experiența de neuitat”, au scris jurnaliștii englezi. Ea a fost însoțită de omul de afaceri Dorin Mateiu (VEZI POZELE ÎN GALERIA FOTO), iar la câteva minute după ce Linda Noskova a învins-o pe compotrioata ei Karolina Muchova, românca a avut o primă reacție. „Cu adevărat onorat să fiu din nou aici. Mulțumesc, Wimbledon, pentru o zi atât de memorabilă și pentru o altă experiență de neuitat. Să fac parte din acest club și să mă întorc aici ca membru este o onoare dincolo de cuvinte. Wimbledon va ocupa întotdeauna un loc foarte special în inima mea”, a scris ea pe facebook, după ce a stat la doar câțiva metri de prințesa de Wales și de fosta ei mare rivală, Maria Sharapova. Simona Halep și Dorin Mateiu au stat în spatele Prințesei de Wales. Sursa foto: PROFIMEDIA – 13.07.2026 Fanii fostei mare jucătoare de tenis au apreciat imediat mesajul ei și s-au întrecut în comentarii care mai de care mai frumoase. „Simona, tu ești!! Încă ești preferata mea”, „Nu am recunoscut-o”, Un loc binemeritat pentru tine! Wimbledon este în inima ta, dar și a noastră. Nu vom uita bucuria pe care ne-ai adus-o! Să ai o vară frumoasă ca tine, Simo!” sunt câteva dintre comentarii. După ce s-a impus la Roland Garros în 2018, Simona Halep, ajunsă între timp la 34 de ani, s-a impus fără emoții pe iarba londoneză, 6-2, 6-2 în fața Serenei Williams. Simona Halep s-a retras din activitate în februarie 2025 Jurnaliștii amintesc faptul că, în 2022, românca a primit o suspendare de 4 ani pentru încălcarea legilor internaționale antidoping, după ce a fost testată pozitiv cu roxadustat. Este vorba despre un supliment medical folosit pentru creșterea numărului de globule roșii din sânge. În urma unui apel la Curtea de Arbitraj Sportiv, suspendarea Simonei a fost redusă în 2024 la 9 luni. S-a ajuns la concluzia că românca nu luase intenționat roxadustat. Suplimentul respectiv provenea dintr-un produs contaminat. Ea a revenit pe teren la scurt timp după decizia Curții de Arbitraj Sportiv. Doar că pauza mult prea lungă, de un an și jumătate, a avut un efect negativ asupra performanțelor fostului lider WTA. Ea a fost eliminată prematur la Miami Open și Hong Kong Open, înainte de a renunța la tenisul profesionist în februarie 2025. Simona Halep a făcut anunțul retragerii din activitate după ce a fost învinsă de italianca Lucia Bronzetti, cu 1-6, 1-6, în primul tur la Transylvania Open.
Sinner rămâne REGE în ATP! A câștigat finala de la Wimbledon cu Zverev și un premiu fabulos

Jucătorul italian de tenis Jannik Sinner (24 de ani) , liderul clasamentului mondial, și-a apărat trofeul la Wimbledon. El l-a învins pe Alexander Zverev (29 de ani), aflat la prima lui finală pe iarba londoneză. Victoria cu 6-7 (7), 7-6 (2), 6-3, 6-4 îi consolidează lui Sinner locul 1 în clasamentul ATP, dar îi aduce și un premiu de 4,22 milioane de euro. Jannik Sinner a câștigat finala de la Wimbledon și regele din ATP încasează un munte de bani Partida a durat 3 ore și 48 de minute, iar în primele două seturi fiecare jucător și-a făcut serviciul. Doar Zverev a avut mici emoții la 3-4 în primul set, dar a salvat mingea de break. Totul s-a rupt pentru jucătorul german în setul al treilea, când a alunecat. Accidentat la genunchi, și-a ieșit din ritm, iar Sinner a câștigat câte un break în următoarele două seturi. Italianul a devenit al 10-lea jucător care și-a păstrat titlul la Wimbledon, după ce în luna mai fusese eliminat, surprinzător, în turul 2 la Roland Garros. Zverev a profitat de acest lucru, câștigând primul lui titlu de Mare Șlem din palmares, învingându-l în ultimul act pe italianul Flavio Cobolli cu 6-1, 4-6, 6-4, 6-7 (5-7), 6-1. Deși a trecut prin momente dificile în prima săptămână de la Wimbledon, Sinner și-a găsit cel mai bun tenis în etapele finale. După ce l-a învins pe Novak Djokovic în semifinale cu un triplu 6-4, principalul favorit a avut o altă prestație sigură în condiții de vânt pe Terenul Central. „Amândoi am început foarte bine. Ne-am pregătit în cel mai bun mod posibil, eu și echipa mea, așa că trebuie să mulțumesc întregii echipe pentru sprijinul pe care îl primesc. A fost o finală uimitoare, încă o dată, și este nevoie întotdeauna de doi jucători, iar eu și Sascha am încercat să dăm tot ce aveam. Sunt foarte fericit pentru această victorie, dar și de nivelul la care am jucat amândoi. Nu există un loc mai bun pentru a juca tenis”, a spus Sinner. Ultimul german care a câștigat titlul la Wimbledon a fost Michael Stich, în 1991 Italianul a câștigat până acum 17 Mari Titluri, categorie în care intră cele de Mare Șlem, trofee la finalele Nitto ATP, turneele ATP Masters 1000 și medalii olimpice de aur la simplu. Marele lui rival, spaniolul Carlos Alcaraz, absent la Roland Garros și Wimbledon din cauza unor probleme medicale, a câștigat 15 Mari Titluri. „Felicitări lui Jannik. A arătat încă o dată de ce este cel mai bun jucător din lume. A fost minunat să împart Terenul central cu tine în ziua finalei, este minunat să fiu aici. Am avut două luni destul de bune, chiar dacă am pierdut această finală. Două luni uimitoare. Am intrat la Wimbledon fără să ajung niciodată într-un sfert de finală aici și am jucat prima finală. La 29 de ani, este prima dată când am ocazia să câștig acest trofeu”, a spus Zverev. În context, Boris Becker, campion la Wimbledon în 1985, 1986 și 1989, și Michael Stich, câștigător în 1991, rămân singurii germani care au ridicat trofeul la The All England Club. Zverev a fost primul german care a ajuns în finala de la Wimbledon de la Becker în 1995. Atunci, americanul Pete Sampras l-a învins pe Beckker cu 6-7 (5), 6-2, 6-4, 6-2.
Ce au scris italienii de la Gazzetta dello Sport despre moartea lui Adrian Rus Sinner

Tragedia consumată pe circuitul de la Brno, în Republica Cehă, în timpul Campionatului de Motociclism Alpe Adria, în care a murit Adrian Rus „Sinner” a ajuns și la urechile italienilor. Doi motocicliști au fost uciși într-o coliziune la mare viteză în timpul unei curse din Republica Cehă, obligând organizatorii să anuleze restul evenimentului. Unul dintre ei era român. Austriacul Philipp Steinmayr și Adrian Rus „Sinner” au murit sâmbătă, 11 iulie, în timp ce concurau în Campionatul Alpe Adria. Primul a murit pe loc, iar românul, care urma să împlinească 44 de ani pe 11 august, a decedat la spital din cauza rănilor. Alpe Adria International Motorcycle Championship (AAIMC) este un campionat de 6 etape, care se desfășoară în toată Europa, iar la start se aliniază doar motociclete pe producție. Concursul este organizat de Uniunea de Motocicliști Alpe Adria (UMAA), fondată în 1981. Cursele de șosea sunt disciplina cu cel mai mare succes. În medie, la aceste evenimente iau parte în fiecare sezon nu mai puțin de 500 de piloți. Evenimente au o istorie de peste două decenii. „Tragedie la Brno: Piloții Philipp Steinmayr și Adrian Rus-Sinner mor în Campionatul Alpe Adria”, este titlul dat de prestigioasa publicație italiană Gazzetta dello Sport. „Cei doi motocicliști au murit în urma unei coliziuni pe pistă. Întregul program de weekend a fost anulat. Austriacul Philipp Steinmayr, în vârstă de 32 de ani, și românul Adrian Rus-Sinner, în vârstă de 43 de ani, au murit din cauza rănilor grave suferite în accident. Steinmayr, care s-a oprit pe pistă din cauza unei probleme tehnice la scurt timp după startul cursei din categoria STK1000/SBK, a fost lovit de Rus. Austriacul a murit la fața locului, în timp ce românul a fost spitalizat. Adrian Rus-Sinner era și un vlogger cunoscut în comunitatea curselor de motociclism”, se arată în material. Yamaha lui Adrian Rus-Sinner a început cursa de pe penultimul loc Steinmayr, campionul Campionatul Mondial de Anduranță din 2022 la categoria Stock, era unul dintre cei mai în vogă sportivi ai week-end-ului. În sesiunea de calificări de sâmbătă dimineață, austriacul a înregistrat al doilea cel mai rapid timp, în spatele liderului general Michal Filla. Pilotul în vârstă de 32 de ani a avut o relație specială cu pista cehă, așa cum se explică în biografia sa. «Când aveam 19 ani, l-am însoțit pe tatăl meu într-o excursie la Brno și am început să merg acolo pe motocicleta mea de șosea, o Kawasaki Z750. După câteva ture, am încercat și Ducati-ul lui și mi-a plăcut foarte mult! După acea, mi-am cumpărat o Yamaha R6 și am început să fac ceea ce iubesc cu adevărat: cursele!”, scria el. Yamaha lui Adrian Rus-Sinner a început cursa de pe locul 46, penultimul, pe grilă. În urma accidentului, organizatorii au decis să anuleze întregul program rămas pentru weekend”, mai notează ziariștii de la Gazzetta dello Sport. Federațiile membre ale UMAA sunt cele din Cehia, Italia, Ungaria, Serbia, Grecia, Austria, Bosnia Herțegovina, Slovenia, Croația, Slovacia, Polonia, România și filiala din Europa a forului mondial. Ziariștii de la TVP World au altă versiune asupra accidentului. Ei scriu, preluând constatări preliminare ale autorităților cehe, că motocicleta lui Steinmayr nu s-a mișcat de pe pistă. Explicația este aceea că Honda a suferit o defecțiune mecanică cu puțin timp înainte de începerea cursei. Rus, fără să știe că Steinmayr nu a pornit, l-a lovit la mare viteză. Steinmayr concurase anterior pentru echipa poloneză Wojcik Racing Team în CM de Anduranță FIM, care include inclusiv cursa de 24 de ore de la Le Mans pentru motociclete. Pe lângă cariera de pilot, Rus era cunoscut și pentru producerea de videoclipuri online despre motociclete și automobilism.
Conor McGregor, prima reacție după ce a rezistat doar 69 de secunde în lupta cu Max Holloway

Revenirea lui Conor McGregor în UFC, după o pauză de cinci ani, s-a transformat într-un coșmar. Starul irlandez a rezistat doar 69 de secunde în confruntarea cu Max Holloway, după ce a suferit o accidentare =la genunchiul drept și nu a mai putut continua. Ce mesaj a transmis ConorMcGregor după meciul cu Max Holloway Problema a apărut în debutul luptei, în momentul în care McGregor a încercat o lovitură de picior. Arbitrul a intervenit și a oprit confruntarea încă din prima rundă, iar victoria i-a fost acordată lui Holloway. După final, americanul s-a apropiat de adversarul său pentru a verifica în ce stare se află. Pentru McGregor, momentul a fost cu atât mai greu de acceptat cu cât revenirea sa în ring era una dintre cele mai așteptate apariții din lumea UFC. La scurt timp după luptă, au apărut speculații potrivit cărora irlandezul ar fi intrat deja accidentat în confruntare. McGregor a negat categoric această variantă și a susținut că problema a apărut complet neașteptat. „Mi s-a oprit motorul. Sunt distrus. Nu aveam nicio accidentare înainte de luptă. Am executat lovituri, am proptit piciorul și am sărit de multe ori în toată perioada de pregătire și chiar în culise, înainte de meci. S-a întâmplat din senin. Sunt mai mult decât deprimat. Pot descrie asta doar ca pe un infern”, a transmis Conor McGregor pe pagina sa de X. Primele informații indică o posibilă ruptură a ligamentului încrucișat anterior. Dana White, șeful UFC, a declarat că aceasta este și suspiciunea medicilor, însă diagnosticul final nu a fost încă anunțat. „Credem că și-a rupt ligamentul încrucișat anterior. Medicii sunt de aceeași părere”, a spus Dana White după confruntare. Conor McGregor: „Mă voi întoarce” McGregor a revenit ulterior cu un al doilea mesaj, în care și-a exprimat frustrarea, dar a insistat că nu intenționează să renunțe la carieră. „Eram atât de pregătit pentru această luptă, încât nu pot să cred ce s-a întâmplat. Comentariile că aș fi fost neatent la intrarea în meci sunt o prostie. Eram calm, pregătit și încrezător. Sunt în șoc. Diavolul mă privește literalmente în față. Nu voi ceda. Voi merge la biserică, voi trece peste asta. Nu mă voi lăsa doborât și mă voi întoarce”, a transmis irlandezul.
Cauza accidentului tragic în care Adrian Rus Sinner a murit în cursa de la Brno: Poliția investighează situația

Jurnaliștii din Cehia au dezvăluit cauza accidentului tragic de la Brno, din cadrul etapei Alpe Adria International Motorcycle Championship, în urma căruia pilotul român Adrian Rus „Sinner” a murit. Tragedia a produs o undă de șoc la nivelul sporturilor cu motor, deoarece accidentul a produs două decese. Pe lângă Adrian Rus, un alt pilot străin și-a pierdut și el viața. O problemă la motor a dus la tragicul accident în care Adrian Rus „Sinner” și încă un pilot au murit la Brno Pilotul român Adrian Rus „Sinner” a murit, sâmbătă, 11 iulie 2026, la Brno, în estul Cehiei, în una dintre etapele Alpe Adria International Motorcycle Championship de la clasa Superbike. „Sinner” a fost implicat într-un accident pe circuit, cu un alt pilot, iar ambii și-au pierdut viața, detaliu împrăștiat în presă încă de sâmbătă. Tot ce s-a știut inițial a fost că unul dintre piloți a murit chiar pe circuit, în timp ce al doilea a fost transportat la spital în stare critică. Din nefericire, și corpul acestuia a cedat, chiar dacă medicii au făcut tot posibilul pentru a-i salva viața. Adrian Rus „Sinner” parcă a prevăzut că ceva rău urma să se întâmple, deoarece în iunie povestea clipele de cumpănă prin care a trecut în acest an, strict din punct de vedere sportiv. El s-a gândit să se retragă din sporturile de motor, însă în cele din urmă a schimbat motocicleta și, cu multă frică, s-a redescoperit. Din păcate, până să atingă noi borne ale carierei sale, pilotul român și-a dat ultima suflare în urma cursei de la Brno. Cehii de la Brnensky au dezvăluit cauza accidentului tragic, însă în același timp au transmis că ancheta este în plină desfășurare și Poliția din Moravia de Sud este așteptată să vină cu un comunicat. Potrivit informațiilor deținute de jurnaliști, unul dintre piloți, străin și în vârstă de 33 de ani, a avut o problemă tehnică la motorul motocicletei. Celălalt pilot implicat în accident, Adrian Rus „Sinner”, în vârstă de 44 de ani, ar fi intrat în el din spate. Impactul a fost violent, astfel că primul pilot a murit pe loc. Cel de-al doilea a fost transportat la spital de urgență, așa cum am menționat și mai sus, dar nu a mai putut fi salvat. Poliția conduce ancheta Detaliile prezentate mai sus au fost confirmate deja de Andrea Cejnkova, purtătoarea de cuvânt a Poliției din Moravia de Sud, care a transmis că ancheta este încă în desfășurare. „În ciuda intervenției medicale imediate, unul dintre motocicliști a decedat pe loc din cauza rănilor suferite. Al doilea motociclist a fost transportat la spital în stare critică, dar din păcate nici viața sa nu a putut fi salvată. FIM Europa, Uniunea de Motociclism Alpe Adria, AACADEMY și Autodrom Brno își exprimă sincerele condoleanțe familiilor și celor dragi ai ambilor piloți decedați. Din respect pentru supraviețuitori, nu vom oferi alte informații în acest moment”, a declarat și Petr Bohac, purtătorul de cuvânt al Automodromului Brno, conform sursei citate mai sus.
Simona Halep, prima reacție după ce s-a afişat la Wimbledon cu afaceristul Dorin Mateiu

Cea mai valoroasă jucătoare română de tenis din istorie, Simona Halep, s-a afişat la Wimbledon cu afaceristul Dorin Mateiu, după care a avut o primă reacție. Campioană la Wimbledon în 2019, Simona Halep a fost invitată de organizatori să asiste al finala feminină din acest an, iar românca s-a dus însoțită de Dorin Mateiu. Ce a transmis Simona Halep despre prezența la Wimbledon, alături de omul de afaceri Dorin Mateiu Simona Halep și milionarul român Dorin Mateiu nu se mai ascund! Cei doi au fost surprinși împreună, într-una dintre lojele oficiale, la finala feminină de la Wimbledon. Fosta mare jucătoare de tenis a fost invitată în calitate de câștigătoare a turneului. Ea s-a impus la ediția din 2019, după ce a învins-o în ultimul act pe Serena Williams cu 6-2, 6-2. „Mulțumesc, Wimbledon, pentru o zi atât de memorabilă și pentru o altă experiență de neuitat” Să fac parte din acest club și să mă întorc aici ca membru este o onoare dincolo de cuvinte. Wimbledon va ocupa întotdeauna un loc foarte special în inima mea”, a scris ea, pe instagram. Finala din acest an a fost una 100% cehă. Adversare au fost Linda Noskova (12 WTA, cs 9) și Karolina Muchova (9 WTA, cs 10). S-a impus Linda, aflată la prima ei finală de Mare Șlem, cu 6-2, 5-7, 6-3, la capătul unui meci care a durat două ore și 29 de minute. Muchova a salvat 7 mingi de titlu, cele mai multe într-o finală de Mare Șlem, dar se consolează cu ideea că, de luni, va ocupa cel mai bun loc al carierei, 6. Câștigătoarele ultimelor 10 ediții de la Wimbledon sunt din țări diferite Karolina a pierdut a doua ei finală la un turneu major, după în 2023 a fost învinsă la Roland Garros de poloneza Iga Swiatek cu 2-6, 7-5, 4-6. Chiar dacă a plâns în hohote din momentul în care s-a terminat meciul și până la festivitatea de premiere, ea a avut puterea să înceapă declarațiile cu o glumă. „Este foarte greu să îmi găsesc cuvintele, dar voi începe cu Linda, fosta mea prietenă”, a spus ea, stârnit râsetele nu doar celor din tribune, ci și adversarei. Precedenta finală de la Wimbledon când s-au întâlnit jucătoare din aceeași țară a avut loc în 2009, când americanca Serena Williams a învins-o pe sora ei Venus cu 7-6 (3), 6-2. Anterior, s-a mai întâmplat doar în 1971, când de o parte și de alta a fileului au fost australiencele Evonne Goolagong și Margaret Court, dar atunci nu exista Era Open. Noskova a devenit a treia jucătoare care câștigă titlul de simplu la Wimbledon după ce a salvat o minge de meci de-a lungul turneului, alăturându-se lui Venus (2005) și Serenei Williams (2009). În turul 3, ea a ieșit din încurcătură cu un rever în lung de linie în meciul cu Sorana Cîrstea. S-a întâmplat la 4-5 în setul al treilea, când românca a avut avantaj. Până la urmă, Linda Noskova s-a impus cu 2-6, 6-3, 7-6 (9). Interesant este că toate câștigătoarele ultimelor 10 ediții de la Wimbledon sunt din țări diferite. Din 2016, au câștigat trofeul Serena Williams, Garbine Muguruza (Spania), Angelique Kerber (Germania), Simona Halep, Ashleigh Barty (Australia), Elena Rybakina (Kazahstan), Marketa Vondrousova, Barbora Krejcíkova (ambele din Cehia) și Iga Swiatek (Polonia). Ediția din 2020 a fost anulată din cauza pandemiei de covid-19. De altfel, turneul de la Roland Garros a fost amânat în toamnă din același motiv.
A murit pilotul Adrian Rus Sinner la Brno, în cursa de la clasa Superbike

Pilotul de curse moto Adrian Rus – Sinner a murit, sâmbătă, în urma unui accident petrecut în cadrul etapei Alpe Adria International Motorcycle Championship de la Brno, din Cehia. Anunțul tragediei a fost făcut de Federația Română de Motociclism, prin intermediul rețelelor de socializare. Adrian Rus „Sinner” a decedat Românul a fost implicat într-un accident violent pe circuitul de la Brno, în care atât el, cât și un alt pilor, și-au pierdut viața. Potrivit anunțului făcut de Federația Română de Motociclism, organizatorii au hotărât imediat anularea întregului program competițional din acest weekend. FRM a precizat că, din respect pentru familiile îndoliate, nu va oferi detalii despre accidentul în care au fost implicați cei doi piloți. „Accident tragic în cadrul etapei Alpe Adria International Motorcycle Championship de la Brno. Cu profundă tristețe, vă informăm că în cursul programului competițional de sâmbătă din cadrul Alpe Adria International Motorcycle Championship, desfășurat pe circuitul de la Brno, s-a produs un grav accident la startul uneia dintre cursele clasei Superbike, în care au fost implicați doi sportivi. În ciuda intervenției prompte a echipelor medicale aflate la fața locului, unul dintre piloți a decedat în urma rănilor suferite. Cel de-al doilea sportiv a fost transportat în stare critică la spital, însă, din nefericire, medicii nu au mai putut să îi salveze viața. Din păcate, unul dintre cei doi sportivi care ne-au părăsit astăzi este Adrian Rus – Sinner. Ca urmare a acestui tragic eveniment, organizatorii au decis anularea întregului program competițional rămas din acest weekend. Federația Europeană de Motociclism (FIM Europe), Alpe Adria Motorcycle Union, AAcademy (promotorul competiției), Federația Română de Motociclism, Balkan Motorcycling Union și Autodrom Brno transmit sincere condoleanțe familiilor, prietenilor și tuturor celor apropiați de cei doi sportivi. Din respect pentru familiile îndoliate, nu vor fi oferite alte informații în acest moment”, a transmis Federația Română de Motociclism.
Jaqueline Cristian, principala favorită la UniCredit Iași Open

Sâmbătă seară s-a tras la sorți tabloul principal al turneului WTA 250 UniCredit Iași Open, concurs cu premii totale de 283.347 de dolari și 250 de puncte WTA. La tragerea la sorți a tabloului de simplu au participat jucătoarele Jaqueline Cristian și Miriam Bulgaru, supervizorul WTA Mihaela Testiban, directorul de turneu Daniel Dobre, Andrei Oriță, deținătorul licenței Iași Open, și primarul municipiului Iași, Mihai Chirica. Principala favorită la Iași este Jaqueline Cristian, locul 37 WTA, iar următoarele două jucătoare pe lista capilor de serie sunt croata Petra Marcinko (47 WTA) și ucraineanca Oleksandra Oliynykova (53 WTA). Trei jucătoare din România pe tabloul principal la UniCredit Iași Open Pe tabloul principal se regăsesc trei jucătoare din România. Pe lângă Jaqueline Cristian, principala favorită, la Iași vor mai evolua pe tablou Elena Gabriela Ruse (locul 71 WTA) și Miriam Bulgaru (248 WTA). Jaqueline Cristian o va întâlni în primul tur pe Leolia Jeanjean, din Franța, Gabi Ruse, favorită 6, va juca cu Kaitlin Quevedo, din Spania, iar Miriam Bulgaru va întâlni o adversară din calificări. Paula Badosa, fost număr 2 mondial, va juca la UniCredit Iași Open Organizatorii au acordat și patru wild-card-uri, sportivele beneficiare de invitații fiind Miriam Bulgaru, Clara Burel (Franța), Nadia Podoroska (Argentina) și Sara Sorribes Tormo (Spania). Una dintre marile atracții ale turneului va fi Paula Badosa. În vârstă de 28 de ani, Badosa, fost număr 2 mondial, a câștigat sâmbătă turneul WTA 125 de la Bastad, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Simona Waltert, ambele jucătoare fiind prezente și pe tabloul de la Iași. Pe tabloul calificărilor, care va debuta duminică, 12 iulie, se regăseasc și opt jucătoare din România: Cristiana Todoni, Sara Maria Popa, Maia Ilinca Burcescu, Eva Maria Ionescu, Andreea Prisăcariu, Irina Fetecău, Ilinca Amariei și Carmen Andreea Herea. „Mă bucur foarte mult să fiu din nou la Iași. Le mulțumesc organizatorilor, tuturor celor care se ocupă de acest turneu, fac o treabă grozavă. Îmi doresc foarte mult să fie o săptămână cât mai lungă pentru mine. Mă bucur mult să fiu aici și în calitate de principală favorită. Revin an de an cu și mai multă energie și putere aici. Este cea mai puternică ediție de până acum și sperăm ca toate româncele să stăm cât mai mult în turneu. Mi-ar fi plăcut să fim mai împrăștiate pe tablou, pentru că suntem trei românce și suntem în partea de sus”, a spus Jaqueline Cristian. „UniCredit Iași Open este un turneu extraordinar, ne simțim iubite aici, organizatorii au foarte mare grijă de noi și le mulțumim pentru acest lucru. Anul acesta am avut niște probleme din punct de vedere medical, dar acum sunt bine și sper să am o săptămână bună, să arăt tenisul meu. Vă așteptăm în număr cât mai mare, avem nevoie de energia publicului ieșean și sper să ne vedem în număr cât mai mare la meciuri”, a declarat Miriam Bulgaru. Tabloul primului tur la UniCredit Iași Open [1] J. Cristian (ROU) vs L. Jeanjean (FRA) A. Charaeva vs V. Jimenez Kasintseva (AND) M. Sherif (EGY) vs D. Galfi (HUN) K. Quevedo (ESP) vs [6] E. Ruse (ROU) [3] O. Oliynykova (UKR) vs Qualifier [WC] M. Bulgaru (ROU) vs Qualifier [WC] C. Burel (FRA) vs Y. Putintseva (KAZ) Qualifier vs [8] E. Jacquemot (FRA) [5] P. Udvardy (HUN) vs Qualifier K. Kawa (POL) vs S. Waltert (SUI) D. Salkova (CZE) vs Qualifier P. Badosa (ESP) vs [4] A. Kalinina (UKR) [7] A. Bondar (HUN) vs [WC] S. Sorribes Tormo (ESP) E. Arango (COL) vs T. Zidansek (SLO) Qualifier vs M. Uchijima (JPN) [WC] N. Podoroska (ARG) vs [2] P. Marcinko (CRO) Programul zilei de duminică, 12 iulie Terenul Central start 10:00 [1] L. Romero Gormaz (ESP) vs [WC] C. Todoni (ROU) [6] C. Werner (GER) vs [WC] I. Amariei (ROU) Terenul 5 start 10:00 G. Garcia Perez (ESP) vs [12] A. Prisacariu (ROU) C. A. Herea (ROU) vs [10] E. Kazionova [WC] I. Fetecau (ROU) vs [11] T. Pieri (ITA) [2] C. Liu (USA) vs M. S. Popa (ROU) [3] V. Lepchenko (USA) vs [WC] M. I. Burcescu (ROU) Terenul 6 start 10:00 Z. Kulambayeva (KAZ) vs [8] L. Zaar (SWE) [4] E. Pridankina vs E. M. Ionescu (ROU) [5] E. Avanesyan (ARM) vs E. Seibold (GER) M. Okalova (SVK) vs [9] I. Oz (TUR) M. Kozyreva vs [7] A. Ibragimova Tabloul de dublu [1] M. Kempen (BEL) / A. Panova vs [WC] I. Amariei (ROU) / C. A. Herea (ROU) A. Moratelli (ITA) / N. Podoroska (ARG) vs M. Ayukawa (JPN) / K. Morisaki (JPN) [4] M. Kozyreva / E. Pridankina vs A. Charaeva / Z. Kulambayeva (KAZ) E. Arango (COL) / P. Udvardy (HUN) vs G. Garcia Perez (ESP) / A. Ibragimova L. Zaar (SWE) / K. Zimmermann (BEL) vs O. Gavrila (ROU) / A. Prisacariu (ROU) M. Bulgaru (ROU) / M. S. Popa (ROU) vs [3] A. Detiuc (CZE) / I. Khromacheva N. Fossa Huergo (ARG) / L. Salden (BEL) vs M. Uchijima (JPN) / E. Webley-Smith (GBR) [WC] A. I. Anghel (ROU) / D. Simionescu (ROU) vs [2] J. Maleckova (CZE) / M. Skoch (CZE) Sorana Cîrstea și Irina Begu s-au retras de la turneul WTA 250 UniCredit Iași Open
Simona Halep și Dorin Mateiu, primele imagini oficiale. Au stat în loja regală, la câțiva metri de prințesa Kate!

Simona Halep a fost invitată în loja regală de la Wimbledon și a apărut alături de Dorin Mateiu, la doar câțiva metri de prințesa Kate. La scurt timp după ce ProSport a publicat o imagine în care Simona Halep apare alături de afaceristul român Dorin Mateiu, au apărut și primele imagini oficiale cu cei doi pentru prima oară când se expun împreună în public. Imaginile oficiale cu Simona Halep și Dorin Mateiu împreună la Wimbledon: au avut onoarea să stea lângă o prințesă Pentru al doilea an la rând, fostul lider mondial WTA a fost invitată în Loja Regală. Anul trecut, a mers alături de Daniel Dobre, fostul său antrenor, care i-a fost alături când a cucerit titlul la Wimbledon. În acest an, a făcut o alegere foarte interesantă ținând cont că se vorbește de mai multă vreme că ar avea o relație cu un om de afaceri mult mai în vârstă. Simona Halep și Dorin Mateiu nu se mai ascund, cei doi afișându-se prima oară în public, dar fără să recunoască că ar avea și altă relație decât una de prietenie. Simona Halep și Dorin Mateiu au venit împreună să vadă marea finală de la turneul de Grand Slam dintre Karolina Muchova și Linda Noskova. Fosta sportivă a purtat ochelari de soare și s-a poziționat la doar câțiva pași de prințesa de Wales, Kate Middleton, iar lângă ea s-a așezat Dorin Mateiu. Pe rândul din fața lor au stat legendara Billie Jean Jong și Deborah Jevans, Wimbledon Chair All England Lawn Tennis Club. Printre invitații de marcă din loja regală se mai regăsesc Petra Kvitova împreună cu fostul antrenor și actual soț, Jiri Vanek, Marion Bartoli, franțuzoaică campioană în 2013 cu Kate Fery, Maria Sharapova împreună cu Julia Milner și Martina Navratilova cu Julia Lemigova. Surprinși și într-o vacanță discretă la Mykonos Primele imagini cu Simona Halep și Dorin Mateiu au fost publicate de Cancan în urmă cu ceva vreme. La începutul lunii trecute, cei doi au fost surprinși în Mykonos. Inițial, erau doar zvonuri cu privire la relația dintre cei doi care nu ar fi tocmai pe placul tatălui Simonei, Stere Halep, din cauza diferenței de vârstă de 24 de ani. Dorin Mateiu este un cunoscut om de afaceri care face parte din TOP 300 Capital cu o avere estimată la peste 70 de milioane de euro. E cunoscut mai ales drept „Regele mezelurilor” după ce a reușit să construiască un imperiu financiar în industria alimentară.